Precum în cer aşa şi pe pământ
R.C. Sproul
Pe paginile Vechiului Testament ne este relatat un eveniment prin care a trecut poporul Israel, eveniment la care lipsea o persoană foarte importantă din adunare. Scriptura ne spune că el era ascuns după nişte vase. Daţi-mi voie să vă citesc pe scurt această naraţiune aşa cum o găsim în prima carte a lui Samuel, capitolul 10, începând cu versetul 23:
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi la înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: "Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el." Şi tot poporul a strigat: "Trăiască împăratul!"
25 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimiţând pe fiecare acasă.
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi a căror inimă o mişcase Dumnezeu.
27 S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: "Ce ne poate ajuta acesta?" Şi l-au dispreţuit şi nu... i-au adus nici un dar. Dar Saul s- a făcut că nu-i aude.
Aceasta este o consemnare a unui moment de tranziţie care a fost crucial pentru întreaga istorie a naţiunii evreieşti. A fost momentul când primul lor rege a fost ales ca să domnească peste ei. Şi dacă vă amintiţi istorisirea acestui eveniment dramatic, ştiţi că inima lui Samuel era plină de ambivalenţă datorită acestui eveniment, deoarece Dumnezeu era de fapt nemulţumit din cauză că poporul a cerut să aibă un rege. Haideţi să ne uităm puţin înapoi în istorie şi să citim din capitolul 8 din 1 Samuel, începând cu versetul 4:
4 Toţi bătrânii lui Israel s-au strâns şi au venit la Samuel la Rama.
5 Ei au zis: "Iată că tu eşti bătrân şi copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste
noi să ne judece, cum au toate neamurile."
Vedeţi ce a dorit poporul? Ei au dorit să fie la fel ca toţi ceilalţi. Dumnezeu pusese deoparte acest grup de oameni pentru Sine. El îi consacrase. El îi sfinţise. El îi chemase să fie diferiţi. El le spusese: "Voi să fiţi sfinţi aşa cum şi Eu sunt sfânt. Şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu." El le dăduse Legea Sa, în care spusese: "Să nu aveţi alţi dumnezei în afară de Mine."
Aşadar, am văzut deja, când am analizat rugăciunea Tatăl nostru, că Isus ne spune în cea de-a doua petiţie din cadrul rugăciunii, să ne rugăm pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi am menţionat atunci că, dacă există cu adevărat o temă care leagă laolaltă Vechiul Testament şi Noul Testament, atunci această temă centrală este cea a domniei lui Dumnezeu. Şi trebuie să înţelegem faptul că, deşi Noul Testament începe cu vestea că Împărăţia lui Dumnezeu vine, în sensul că ceva nou e pe cale să aibă loc în istoria răscumpărării, totuşi acest eveniment nu este atât de nou încât să nu aibă legătură cu ceea ce a avut loc în trecut. Cel puţin într-un anume sens, Împărăţia lui Dumnezeu a fost dintotdeauna prezentă. Împărăţia lui Dumnezeu a fost stabilită încă din Grădina Eden. Dumnezeu nu a trebuit să aştepte era Noului Testament ca să fie încoronat ca şi Conducător suveran peste univers. Dumnezeu era deja rege peste Adam şi Eva. Iar atunci când a instituit naţiunea evreilor la muntele Sinai, Legea pe care le-a dat-o era Legea care provenea de la Rege, de la Conducătorul suveran al cerului şi al pământului. Acum însă poporul dorea să aibă un rege pământesc. Ei doreau să aibă un rege la fel ca toate celelalte ţări. Dar oare ce părere a avut Dumnezeu despre acest lucru? Observăm aici, în acest text, că lui Samuel i-a displăcut faptul că ei au zis: "Dă-ne un rege care să ne judece... !" - versetul 6 al capitolului 8 din 1 Samuel. Şi,
Domnul i-a zis lui Samuel: "Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune, căci nu pe tine te leapădă..."
Interesant, nu-i aşa? Dumnezeu a zis: "Samuel, pe tine te deranjează faptul că ei vin la tine şi-ţi spun: ' Tu eşti bătrân şi fiii tăi nu calcă pe urmele tale, iar noi nu dorim o dinastie aici. Nu vrem să-i urmăm pe fiii tăi corupţi cu toate îndeletnicirile lor. Noi dorim un rege!'." Şi aparent, Samuel este iritat deoarece el simte că prin această cerere poporul îl respinge pe el şi lucrarea sa. Dumnezeu însă priveşte situaţia altfel. Dumnezeu a zis:
"...ei nu te leapădă pe tine, ci pe Mine Mă leapădă ca să nu mai domnesc peste ei."
"Samuel, acesta este înţelesul acestui eveniment. Ei nu Mă doresc pe Mine ca să domnesc peste ei. Ei resping domnia Mea. Ei resping Împărăţia Mea. Ei resping dreptul Meu de rege asupra lor."
Este interesant pentru mine să observ că revizuirea făcută textului depunerii Jurământului de credinţă din Statele Unite, a venit nu mai târziu de jumătatea secolului 20. Când eram la şcoală în clasa întâi, a trebuit să memorez Jurământul de credinţă faţă de drapel, deoarece în fiecare dimineaţă, la începutul zilei, obişnuiam să ne ridicăm, să stăm lângă bancă, să ne uităm înspre steagul care era atârnat în dreptul tablei, să punem mâna dreaptă la inimă şi să zicem: "Jur credinţă faţă de drapelul Statelor Unite ale Americii şi faţă de Republica pe care o reprezintă - o singură naţiune, indivizibilă, care promovează libertatea şi dreptatea pentru toţi" Aşa trebuia să rostesc Jurământul de credinţă în fiecare zi.
Nu-mi mai aduc aminte exact când anume l-au modificat. Poate eram în clasa a 5-a, a 6-a sau a 7-a când l-au modificat. Au venit şi ne-au anunţat următorul lucru: de acum înainte trebuie să adăugăm încă două cuvinte la textul Jurământului de credinţă. Ştiu că unii dintre voi vă amintiţi câte ceva despre acel moment, deoarece a trebuit să treceţi şi voi prin această schimbare. Cele două cuvinte erau acestea: "sub [autoritatea lui] Dumnezeu". O singură naţiune sub [autoritatea lui] Dumnezeu, indivizibilă... O singură naţiune sub [autoritatea lui] Dumnezeu. Această schimbare avea loc la mijlocul secolului 20. Vă puteţi imagina ce proteste ar avea loc astăzi dacă această modificare ar fi propusă în prezent? Pentru că în ultimii 30 sau 40 de ani a avut loc o schimbare evidentă a opiniei publice, aceasta reacţionând împotriva oricărei încercări a guvernului nostru de a fi într-un fel sau altul sub autoritatea lui Dumnezeu.
Am citit în ziar astăzi despre decizia Curţii Supreme de a nu primi în audiere un caz, care, după ce a încercat să fie adus pe la toate curţile de apel ale sistemului juridic, a ajuns în cele din urmă la Curtea Supremă de Justiţie (cea mai înaltă curte federală din Statele Unite, care are autoritate peste toate tribunalele din ţară) - era vorba despre o fetiţă care, după ce a scris o compunere la ora de istorie despre Isus din Nazaret, a primit calificativul F.S (foarte slab), pentru că nu era permis să se scrie despre Isus. Era totul în regulă dacă ar fi scris despre alţi lideri religioşi sau despre alte religii ale lumii, însă legea, cel puţin în această comunitate, interzicea orice formă de exprimare a Numelui lui Isus în public.
Am obosit să tot auzim că America este de acord cu principiul separării Bisericii de Stat. Ei bine, cred că ştiţi faptul că aceste cuvinte nu apar nicăieri în Declaraţia de Independenţă ( document în care este menţionată proclamarea celui de-al doilea Congres American Continental (4 iulie 1776), subliniind independenţa coloniilor faţă de Marea Britanie) sau în Constituţie (Legea care determină principiile politice fundamentale ale unui guvern). Ele au fost rostite de către Thomas Jefferson cu o altă ocazie când a menţionat acest concept. Dar chiar şi aşa conceptul acesta a însemnat ceva care era în armonie cu teologia istoricei Reforme şi anume faptul că Dumnezeu a rânduit două domenii, două instituţii cu responsabilităţi vădit distincte şi cu sfere diferite de influenţă - Biserica şi Statul. Şi nu este responsabilitatea Bisericii de a fi Statul. Bisericii nu i-a fost dată sabia. Tot astfel, nu ţine de responsabilitatea Statului să administreze sacramentele sau să propovăduiască evanghelia. El are un set diferit de responsabilităţi. Noul Testament face clar faptul că Dumnezeu a instituit atât Biserica cât şi Statul. Şi fiecare în parte îşi are propriul set de responsabilităţi.
Cu câţiva ani în urmă am fost rugat să am un mesaj în cadrul unui mic dejun oferit cu ocazia instalării în funcţie a guvernatorului Statului Florida. Cu acea ocazie am menţionat un lucru pe care mulţi oameni l-au considerat cam ciudat, ba chiar ostil de vreme ce mă adresasem însuşi guvernatorului. Am spus: "Domnule guvernator, îmi aduc aminte clar de ziua ordinării mele, când am fost pus deoparte în Biserică pentru slujba predicării evangheliei şi am fost ordinat ca şi slujitor al Bisericii. Astăzi este ziua ordinării dumneavoastră. Astăzi veţi fi ordinat ca şi slujitor, iar ordinarea dumneavoastră ultimă nu vine de la oficiali şi de la tribunalele Statului Florida, ci autorizarea de a fi guvernatorul acestui stat, care vă împuterniceşte să conduceţi, vă este dată de Dumnezeul Atotputernic, înaintea Căruia trebuie să daţi socoteală de slujba aceasta."
Ceea ce făceam de fapt era să exprim nu numai ceea ce Noul Testament ne învaţă, ci şi modul în care naţiunea noastră a înţeles lucrurile din punct de vedere istoric. Astăzi însă, conceptul separării Bisericii de Stat a ajuns să fie înţeles, în accepţiunea populară, ca fiind separarea Statului de Dumnezeu. Acum, chiar în Declaraţia Supremă de Independenţă, Statul este văzut ca fiind suveran, autonom, independent. Statul nu mai recunoaşte domnia lui Dumnezeu peste el. Şi în momentul în care se întâmplă aşa ceva, preaiubiţilor, trâmbiţa care anunţă moartea acelei culturi şi a acelei naţiuni, se face deja auzită. Iar America, ca naţiune, este moartă. Nu mai are nici un viitor în momentul în care îşi declară independenţa faţă de Suveranul ei. Dumnezeu nu va îngădui nici unei instituţii pământeşti, nici unei monarhii pământeşti şi nici unei tiranii pământeşti să-I uzurpeze poziţia de autoritate. El le poate îngădui pentru o vreme şi în sensul acesta mărturia istoriei este foarte clară: domnia oricărei tiranii este de scurtă durată. Prin urmare, nu este nimic mai arogant ca un grup de oameni sau o persoană să afirme înaintea lumii: "El nu va domni peste noi".
Tot ceea ce a urmat după ce a avut loc acest moment în istoria evreilor redată în Vechiul Testament, a fost o istorie a conflictelor, a dezastrelor repetate. După ce regele a fost ales şi astfel Saul a ajuns la tron, în primele zile ale monarhiei, el a domnit cu credincioşie, luându-şi angajamentul să fie supus Legii lui Dumnezeu. Dar deţinerea puterii l-a corupt şi l-a dus la nebunie, astfel că Dumnezeu a trebuit să-l înlăture de la tron şi să-l înlocuiască cu David. Restul istoriei îl cunoaşteţi. Ştiţi cum, după moartea lui David, fiii acestuia l-au urmat la tron şi apoi, într-o scurtă perioadă de timp, împărăţia a fost divizată. Începând cu acea zi, istoria regilor din nord şi a regilor din sud este citită precum o colecţie de personaje corupte. Toate aceste lucruri au fost prevestite de Dumnezeu prin profetul Samuel. Iată ce spune el în versetul 9 din 1 Samuel capitolul opt:
9 "Ascultă-le glasul deci; dar înştiinţează-i şi fă-le cunoscut dreptul împăratului care va domni
peste ei."
10 Samuel a spus toate cuvintele Domnului poporului care-i cerea un împărat.
11 El a zis: "Iată care va fi dreptul împăratului care va domni peste voi: el va lua pe fiii voştri, îi va pune la carele sale şi între călăreţii lui, ca să alerge înaintea carelor lui.
Primul lucru pe care regele e pe cale să-l facă este să vă recruteze fiii în armată.
12 "Îi va pune căpetenii peste o mie şi căpetenii peste cinzeci, şi-i va întrebuinţa la aratul pământurilor lui, la seceratul bucatelor lui, la facerea armelor lui de război şi a uneltelor carelor lui.
Vă sună familiar lucrul acesta?
13 "Va lua pe fetele voastre să le facă miresme, de mâncare şi pâine.
14 Va lua cea mai bună parte din câmpiile voastre, din viile voastre, şi din măslinii voştri şi o va da
slujitorilor lui.
15 Va lua zeciuială din rodul seminţelor...
Ei s-au gândit că va fi un lucru rău faptul că li se va percepe zeciuială.
15 Va lua zeciuială din rodul seminţelor şi viilor voastre şi o va da famenilor şi slujitorilor lui.
16 Va lua pe robii şi roabele voastre, cei mai buni boi şi măgari ai voştri, şi-i va întrebuinţa la lucrările lui.
17 Va lua zeciuială din oile voastre şi voi înşivă veţi fi slugile lui.
18 Şi atunci veţi striga împotriva împăratului vostru pe care-l veţi alege, dar Domnul nu vă va asculta."
19 Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. "Nu! au zis ei, ci să fie un împărat peste noi.
Ştiţi care este cuvântul care apare cel mai frecvent în avertizarea pe care Dumnezeu o dă lui Israel? Este cuvântul "a lua". Regele va lua, va lua, va lua. Scriptura însă vorbeşte despre Dumnezeu ca fiind un rege care dăruieşte, dăruieşte, dăruieşte. "Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor..." Problema este că noi nu dorim un rege care dăruieşte. Absurditatea nebuniei umane este că noi ne dorim un rege care să ia de la noi, şi astfel să fim ca toţi ceilalţi. În decăderea noastră ni se pare că orice altceva este mai bun, decât să trăim în Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu este Regele. Atât de adânci au fost sentimentele de antipatie faţă de Împărăţia lui Dumnezeu, încât argumentele care au fost folosite pentru a-L învinui pe Isus - care au devenit cele mai susţinute motive pe baza cărora poporul a cerut ca El să fie omorât - au fost tocmai acuzaţiile potrivit cărora El S-ar fi făcut pe Sine Rege.
El nu s-a făcut pe Sine Rege. Tatăl L-a făcut Rege. Şi într-adevăr El era Regele. Dar aşa cum Tatăl a fost respins ca şi Rege de către Israel, tot aşa şi acum, când Prinţul s-a născut în contextul noului legământ, oamenii L-au respins. Ei L-au adus înaintea lui Pilat şi şi-au bătut joc de titlul Lui de Rege, punându-I pe cap o coroană de spini, îmbrăcându-L în batjocură în veşminte de rege, simulând că se închină înaintea Lui şi dându-L apoi pe mâna autorităţilor Statului Roman. Atunci Pilat s-a uitat la Isus şi L-a întrebat: "Eşti Tu Rege?" Isus i-a răspuns: "Ai spus că sunt Rege. Bine ai zis că sunt Rege" Apoi Isus a zis, "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta", a răspuns Isus. "Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici." "Atunci un Împărat tot eşti!" I-a zis Pilat. "Da", a răspuns Isus. "Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr." Şi care este acel adevăr în favoarea căruia acest Rege, care a spus că Împărăţia Lui nu este din această lume, depune mărturie? El depune mărturie faţă de Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este o mărturisire, este o mărturie, este dovada loialităţii faţă de adevăratul Rege. Când Isus a zis: "Atunci când vă rugaţi, să vă rugaţi 'Vie Împărăţia Ta'". El ne face părtaşi la propria-I misiune, la propriul Lui plan şi anume acela că domnia lui Dumnezeu va fi restaurată pe această planetă într-un mod care va oglindi şi va reflecta însăşi domnia împărătească a lui Dumnezeu, existentă în ceruri. "Vie Împărăţia Ta."
Gânduri de încheiere
Dacă ar fi să-I puneţi lui Isus o singură întrebare, dacă aţi avea oportunitatea să-I puneţi o singură întrebare, care ar fi aceea? O asemenea ocazie au avut-o ucenicii. Bineînţeles că ei au avut multe oportunităţi de a-I pune o mulţime de întrebări, însă a venit acel moment când Isus, stând pe muntele Înălţării, era pe punctul de a pleca... şi având această ultimă posibilitate de a-L mai întreba ceva, ucenicii s-au uitat la El şi I-au zis: "Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?" Nu-i aşa că este interesant faptul că ultima întrebare arzătoare pe care ucenicii I-au adresat-o lui Isus a fost una referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu? Ce le-a răspuns Isus? "De câte ori trebuie să vă spun că nu mă interesează împărăţiile?" Nu, nu le-a răspuns aşa. Ci le-a zis că ziua şi ceasul acela sunt ştiute de Tatăl. Că nu este treaba lor să ştie lucrurile acestea. El le-a zis: " Ci voi Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului." John Calvin a citit versetul acesta şi a zis următorul lucru: "Este responsabilitatea Bisericii, responsabilitatea principală a Bisericii de a depune mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu. Ea trebuie să facă vizibilă în lumea aceasta Împărăţia invizibilă a lui Dumnezeu." Nu prin structurile politice, nu prin puterea politică, nu cu ajutorul sabiei, ci prin a fi Biserica care trăieşte în ascultare faţă de suveranitatea Regelui.
Tradus de Nelu Giosanu