Cea mai grozavă vacanţă de primăvară
R.C. Sproul
Mie îmi place să aud poveşti. Vouă vă plac poveştile? Tuturor ne plac poveştile. Isus, când îi învăţa pe oameni, Îşi ilustra frecvent mesajul cu diferite povestiri. Acestea sunt numite pilde sau parabole. Cuvântul "pildă" înseamnă "să arunci ceva alături de altceva." Isus spunea vreun mesaj dificil şi oamenii începeau să caşte şi să le fie cald; instalaţia de aer condiţionat chiar se stricase şi lucruri de felul acesta. Şi astfel, pentru a-i trezi, El includea o mică povestire alături de învăţătura Sa astfel încât oamenii să înţeleagă ceea ce spunea El, în termeni obişnuiţi, practici şi ilustrativi.
Şi probabil că cea mai cunoscută istorisire pe care a spus-o Isus vreodată şi pe care sunt sigur că aţi auzit-o şi o cunoaşteţi pe de rost, este numită povestea "Fiului risipitor." Vă amintiţi această povestire? Cum decurge ea? La începutul povestirii Isus spune despre un tată care avea doi fii. Şi unul dintre ei vine la tatăl şi îi spune, "Tată, ştiu că ai muncit toată viaţa şi că ai un cont de economii şi că ai făcut investiţii în piaţa de acţiuni pentru viitor şi ştiu că ai scris un testament astfel încât atunci când vei muri eu voi moşteni jumătate din averea ta. Şi ştii tată, eu nu vreau să stau aici următorii treizeci de ani, aşteptând ca tu să mori. Aceasta nu ar fi corect. Deci, ce spui de o înţelegere?" El a spus, "Ce-ai zice să-mi dai moştenirea mea acum?" Nu aşa s-a întâmplat? "Dă-mi moştenirea mea din viitor, acum." Şi tatăl a fost de acord. Şi astfel el îi dă fiului toţi aceşti bani. Acum, dacă vă amintiţi istorisirea, încercaţi să vă gândiţi care a fost primul lucru pe care l-a făcut fiul după ce şi-a primit moştenirea. A plecat. A plecat din casa tatălui său.
Într-un sens această acţiune ilustrează ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden. Şi nu numai ce s-a întâmplat în grădina Eden cu Adam şi Eva, dar şi ceea ce se întâmplă în viaţa oricărei fiinţe umane. Pentru că aceasta îmi spune ceva despre acest tânăr. Şi ceea ce îmi spune este asta; că el, care trăise acasă cu tatăl său se bucurase de beneficiile pe care le oferea tatăl său pentru el în toţi aceşti ani, nu-i aşa? Şi în timp ce tatăl îi oferea aceste lucruri el avea o relaţie cu tatăl său. El a trăit fiecare zi în prezenţa tatălui său.
Nu aşa s-a întâmplat oare şi în Paradis când Dumnezeu ne-a creat? El a pus pe Adam şi Eva în grădină; le-a dat toate aceste beneficii; le-a dat aceste lucruri şi provizii minunate. "Din toţi pomii din grădină," a spus El lui Adam şi Evei, "puteţi mânca." Şi în fiecare după-amiază, Dumnezeu se plimba în răcoarea grădinii şi Adam şi Eva se grăbeau să fie în prezenţa Lui pentru a se desfăta în apropierea Sa. Dar într-o zi ei au plecat. Şi au decis, aparent, că ceea ce îi desfăta pe ei erau beneficiile lui Dumnezeu, şi nu El Însuşi. Şi aşa suntem şi noi. Acesta este primul lucru pe care l-a făcut fiul risipitor. El a spus, "Îţi mulţumesc foarte mult pentru moştenire. Apreciez beneficiile. Dar am plecat." El dorea banii tatălui său. El nu îl dorea pe tatăl.
Mă întreb oare câţi oameni care spun că Îl iubesc pe Dumnezeu Îl iubesc pe El cu adevărat. Pentru că este uşor să-L iubeşti pe Dumnezeu când El ne umple de bunătăţi. Şi desigur este bine să-L iubim pe Dumnezeu atunci când El ne dă bunătăţi. Dar noi nu începem să Îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat decât atunci când Îl iubim de dragul Lui; pentru că noi Îl iubim pe Dumnezeu pentru cine este El, nu pentru ceea ce poate El face pentru noi. Cum este viaţa ta de rugăciune, dacă ai una? Te pleci tu pe genunchi şi spui, "Doamne, te rog binecuvântează pe mama, tata şi bunica şi mătuşa Sally, şi aşa mai departe... dă-mi, dă-mi, dă-mi, dă-mi. Iată lista mea de dorinţe. Ajută-mă să câştig acest joc. Lasă-mă să-mi cumpăr o maşină nouă. Fă ca aceste lucruri să se întâmple." Cu alte cuvinte, noi mergem la El cu cereri pentru beneficii. "Dă-mi moştenirea acum." Şi El îţi dă o binecuvântare şi tu spui, "Mulţumesc foarte mult" şi apoi pleci.
Deci, primul lucru pe care îl face fiul risipitor este că pleacă din casa tatălui său care, spun, dovedeşte că ceea ce îl interesa pe el cu adevărat nu era tatăl, ci moştenirea. Apoi ce face? Isus a spus că atunci când a părăsit casa tatălui său el a închiriat un apartament mai jos pe aceeaşi stradă cu tatăl său astfel încât să poată avea o relaţie apropiată. Aşa spune? Nu. Isus a spus, "Şi apoi a plecat într-o ţară îndepărtată." Cât de departe a putut merge de casa tatălui său. Isus nu ne spune de ce a făcut el asta. Şi mi-ar place să speculez puţin şi să-mi imaginez de ce a plecat acest puşti în ţara aceasta îndepărtată. Cred că ştiu şi cred că şi voi ştiţi. În fiecare an cam în această perioadă, o mulţime de oameni coboară din nord spre Florida. Unul dintre cele mai ciudate fenomene este vacanţa de primăvară. În vacanţa de primăvară, fiecare elev de liceu din America ce se află în vacanţă şi fiecare student de la colegiile americane care deţine o motocicletă vine pe plaja de la Daytona. Aţi fost vreodată în Daytona în timpul vacanţei de primăvară? Citiţi despre asta în ziare mereu. Ce se întâmplă? Tineri americani normali, sănătoşi, civilizaţi, întregi la minte, vin în Daytona Beach pentru o săptămână şi o iau razna. Încep să sară de la balcoanele motelurilor şi se sinucid când nu nimeresc piscina de dedesupt. Se îmbată în aşa hal încât nu mai ştiu unde şi cine sunt. Capătă boli, rămân însărcinaţi. Îşi ies din minţi. Orice fel de moralitate ar fi avut acasă, ea a rămas acolo. De ce? Când mergi într-o ţară îndepărtată nimeni nu te cunoaşte. Nimeni nu se uită. Eşti anonim. Regulile casei părinţilor tăi nu sunt acolo.
Este interesant; am intervievat pe mulţi dintre aceşti tineri diferiţi şi unii din ei la Daytona, şi i-am întrebat dacă consideră că Dumnezeu a influenţat în vreun fel comportamentul lor. Şi în general răspunsul pe care l-am primit de la aceşti oameni era că etica pe care o au o au de la părinţii lor. Este un lucru care cumva se transmite în familie. Şi asta e bine. Asta e bine atât timp cât părinţii tăi sunt în preajmă sau cât ei sunt în viaţă. Dar mai devreme sau mai târziu ei pleacă de aici şi rămâi să trăieşti fără ei. Şi ceea ce facem este că mergem într-o ţară îndepărtată unde nimeni nu ne cunoaşte. Şi suntem liberi. Putem face orice dorim să facem şi nimeni nu le va spune părinţilor noştri; nimeni nu le va spune profesorilor, nimeni nu le va spune pastorilor noştri pentru că nimeni nu mai veghează asupra noastră. În oraşul meu natal nu prea pot face mare lucru cu care să scap pentru că este bătrâna cutare sau cutare ce priveşte peste gard şi abia aşteaptă să alerge la telefon să o sune pe mana, pe tata, şi noi trebuie să menţinem o anumită reputaţie. Avem un nume de protejat. Dar dacă pot merge undeva, cumva, suficient de departe unde nimeni nu mă cunoaşte, pot face orice doresc. Aceasta a făcut fiul risipitor. Aceasta faceţi şi voi. Aceasta fac şi eu.
Adevărata întrebare pe care va trebui să o înfruntăm cu toţii este care este morala noastră atunci când suntem singuri şi în secret? Te-ai simţit vreodată dezgustat de tine însuţi pentru că te-ai privit în oglindă şi ţi s-a făcut rău de ceea ce te ajunge din urmă pentru că este ca şi cum trăieşti două vieţi. Eu duc o viaţă când sunt acasă şi o altă viaţă când sunt într-o ţară îndepărtată. Îmi amintesc de asemenea că cumva, odinioară, şi nu ştiu când - nu pot indica o zi sau o lună sau un an anume - dar ştiu că a existat un timp în tinereţea mea când mi-am ajustat etica. Am făcut o modificare.
Pentru că atunci când eu eram un băieţel, întreaga lume era în război. Era Hitler care străbătea pământul ucigând oameni. Era Stalin care ucidea milioane de oameni. Şi Statele Unite erau angajate în războiul mondial şi tatăl meu era în Europa luptând în acest război. Şi nu puteam înţelege aceasta. Eram un băieţel de patru sau cinci ani. Şi singurul lucru pe care îl ştiam despre tatăl meu este această panglică ce atârna în fereastră şi scrisorile ciudate care veneau prin poştă din când în când şi apoi aceste scrisori de pe front ce veneau cu avionul. Şi îmi amintesc, ca şi copil, că ascultam în fiecare zi ştirile de la ora cinci la radio ce transmiteau statisticile celor ucişi în acea zi - cât de mulţi fuseseră ucişi în acea zi în luptă. Şi ca băiat, îmi amintesc că eram îngrozit când auzeam acele rapoarte şi mă întrebam dacă nu cumva tatăl meu fusese ucis astăzi. Şi mergeam la mama mea şi spuneam, "Mamă, nu înţeleg toate acestea. De ce trebuie să fie tata plecat şi de ce ar putea fi ucis şi de ce trebuie să trăim fără el şi de ce se ucid aceşti oameni unii pe alţii? Mi-ar place să merg să vorbesc cu Churchill, cu Hitler, şi cu Stalin şi Roosevelt." Chiar îi spuneam acestea. Spuneam, "Pot merge să vorbesc cu oamenii aceştia şi să le spun că ceea ce fac ei este greşit şi prostesc şi că ar trebui să se oprească?" Şi aveam cinci ani. Simţeam că am mai multă minte decât ei. Pentru că deşi eram deja un fiu căzut al lui Adam, încă mai aveam unele urme de idealuri. Şi unul dintre aceste idealuri era că oamenii nu ar trebui să se lupte; oamenii nu ar trebui să se ucidă între ei; oamenii nu ar trebui să se urască; oamenii nu ar trebui să fie violenţi unii faţă de alţii.
Şi apoi după ce am mai crescut vreo doi ani, câţiva ani mai târziu, am auzit un cuvânt cu trei litere de la unul dintre băieţii mai mari din vecinătate. S-E-X. Ce e asta? Şi băiatul a spus, "Îţi voi spune eu ce e." Şi mi-a făcut o descriere foarte plastică a ceea ce este şi întreaga poveste cu barza dispăruse cumva. Şi mi-a mai spus despre cum oamenii se comportă sexual şi lucrurile pe care le fac. Şi am spus, "Eu nu voi face niciodată aşa ceva. De ce ar fi cineva interesat de aceste lucruri?" Şi apoi am intrat în pubertate. Dintr-o dată am început să am sentimente, atracţii, îndemnuri, ispite pe care nu le avusesem înainte. Şi am rotit maneta. A trebuit să-mi schimb etica pentru a se potrivi cu comportamentul meu. Pentru că conştiinţa mea mă ucidea. Şi eu eram un păgân. Nu eram creştin. Dar chiar şi ca păgân aveam conştiinţă. Chiar şi ca păgân făceam diferenţa dintre bine şi rău. Şi ca păgân ştiam că trăiam două vieţi diferite şi contradictorii care erau în conflict. Când eram departe de casa tatălui meu trăiam după o bază etică diferită. Exact ca şi fiul risipitor.
De ce este el numit risipitor? El iroseşte. El nu este restrâns de moralitate. Isus spune că el merge în această ţară îndepărtată şi ce face el acolo? El face două lucruri. Îşi iroseşte moştenirea într-un trai rebel. Vrei să vezi cum arată un trai răzvrătit? Mergi la Daytona. Acest băiat a avut o vacanţă de primăvară mai grozavă decât toate celelalte vacanţe. Şi nu a durat doar o săptămână. El a petrecut un timp în acest sejur de timpuri distractive şi băutură şi dragoste şi sex şi romantism - toate aceste lucruri - s-a distrat de minune până când banii au fost epuizaţi. Merge într-o călătorie de cheltuială şi nu vrea să fie conştient că într-o zi facturile vor trebui plătite. Şi ce spune Isus? El şi-a irosit banii. Aceasta este o problemă. Iubiţilor, ceea ce este mai rău este că el îşi risipea viaţa. Acesta este cuvântul pe care l-a folosit Isus - risipă. Mie nu-mi place când oamenii îmi risipesc timpul. Nu-mi place când oamenii îmi risipesc resursele. Nu-mi place să-mi risipesc banii. Dar ceea ce vreau să fac mai mult decât orice altceva este să nu-mi risipesc viaţa. Şi asta făcea acest copil. El îşi risipea viaţa.
Eram cu unul dintre cei mai renumiţi consultanţi de afaceri din America săptămâna trecută. Un om de 55 de ani care a fost în vârful lumii afacerilor. El este un autor foarte cunoscut şi foarte bine vândut. Şi m-a privit, şi nu e creştin, este evreu, şi m-a privit şi a spus, "Ok, am construit companiile, am construit casa, am atins succesul şi dintr-o dată mă trezesc într-o dimineaţă şi spun, <<Acum ce urmează? Ce fac acum? Trebuie să fie ceva mai mult.>>" Şi ceea ce îmi spunea cu disperare era că dacă este ceva mai mult decât acestea, atunci mi-am irosit viaţa.
Şi Isus spune că fiul risipitor şi-a irosit moştenirea. El a spulberat-o. Şi el nu trece de la zdrenţe la bogăţii; el trece de la bogăţii la zdrenţe. Şi el devine atât de sărac încât nu-i mai rămâne nimic, nu mai are bani de mâncare, nu îşi poate găsi o slujbă. În final reuşeşte să se angajeze ca paznic la o fermă de porci. Isus spune o poveste evreiască unui popor evreu. Şi evreilor nu le place să aibă nimic de-a face cu porcii. Porcii sunt un subiect tabu. Porcul este dispreţuit. Porcul este murdar. Porcul este necurat. Şi astfel Isus Îşi ilustrează foarte bine ideea. Acest om loveşte punctul cel mai de jos al vieţii. Trăieşte cu porcii. Şi nu trăieşte nici măcar ca un fermier de porci. Dacă ar fi fost fermier, atunci la sfârşitul zilei îşi primea plata şi putea merge să-şi cumpere o masă decentă. Dar acest om trăieşte cu porcii ca şi un porc. Dar el nu este atât de mare ca porcii. Şi nu este la fel de puternic ca porcii. Şi nu este la fel de dur ca porcii. Şi astfel pentru ca el să obţină ceva de mâncare, ce trebuie să facă? Fermierul vine şi aruncă porumbul şi mâncarea în troaca porcilor şi toţi porcii încep să se îmbulzească pentru mâncare. Şi astfel fiul risipitor trebuie să aştepte până când porcii au terminat de mâncat pentru a putea obţine şi el nişte rămăşiţe de la porci pentru a supravieţui.
Nu este aşa de minunat că această istorisire nu este despre noi? De ce ar spune Isus o asemenea poveste? El nu spune o poveste aşa cum ar spune-o un reporter, care zice, "Am veşti pentru voi. Vreau să vă spun despre cea mai incredibilă istorisire pe care am auzit-o vreodată. Tipul ăsta a dat-o-n bară aşa de rău încât a ajuns să trăiască cu porcii şi trebuia să mănânce rămăşiţele de la porci." Isus vorbeşte despre noi! El vorbeşte despre mine! El vorbeşte despre tine! Chiar de când l-ai părăsit pe tatăl tău tu ţi-ai irosit viaţa. Şi trăieşti cu porcii. Asta a spus el. Aceasta este descrierea unui om căzut. Viaţa în ţarcul porcilor. Credeţi că Isus vorbea doar despre un incident izolat din istoria omenească? Sau spune el istoria mea - a noastră - istoria omenirii? Oamenii care abia aşteată să scape din casa tatălui, care abia aşteaptă să se depărteze de tatăl, care doresc să se bucure de viaţă în felul propriu decât în felul tatălui, şi totuşi să se mai bucure de beneficiile comorilor familiei, care sfârşesc la un loc cu porcii dar ar prefera un ţarc de porci decât mânia lui Dumnezeu. Aceştia suntem noi.
Nu voi încheia povestirea acum. Voi aştepta până la următoarea sesiune. Dar această istorisire are un sfârşit. Şi este sfârşitul pe care Isus se grăbeşte să îl proclame pentru că El iubeşte oamenii, chiar şi pe cei ce stau la un loc cu porcii.
Tradus de Cristian Coţovan