Marea Însărcinare
James Montgomery Boice
Acesta este al 14-lea şi ultimul studiu din seria despre ucenicie pe care am început-o în acest an, şi el mă îndeamnă la reflecţie. Ce mă preocupă este faptul că, după părerea mea, s-a trecut de la ideea de ucenicie personală, care trebuie să aibă loc mai întâi, la cea de ucenicizare a altora. Dacă putem face ucenici din alţii, este doar pentru că şi noi suntem ucenicii lui Isus. Dar, pentru că tendinţa în cultura americană este să gândim metodic, mă tem că adesea înlocuim călcarea noastră pe urmele lui Isus Hristos cu o metodologie.
Acestea fiind spuse, vreau totuşi să recunosc că ucenicizarea este o idee biblică. O găsim în ultimul text de care ne vom ocupa în această serie, Marea Însărcinare, chiar la finalul Evangheliei după Matei (Matei 28:18-20). Ni se spune aici să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile. Celor care sunt ucenici ai lui Hristos, celor care Îl urmează în ucenicie personală, Isus le spune să meargă şi să facă ucenici. E un mod potrivit de a încheia. Dacă suntem ascultători de Hristos, aşa cum trebuie să fim dacă vrem să Îl urmăm, atunci vom îndeplini această însărcinare.
Trebuie să recunoaştem că e o însărcinare interesantă. Isus ne spune să mergem, dar înainte să ne spună să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile, ne spune ceva important despre El Însuşi. Aceasta e baza pentru porunca ce urmează. Ce spune Isus despre El Însuşi găsim în versetul 18: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." [versiunea în limba engleză - n.trad.] Cuvântul folosit în limba greacă este exousia. Acesta e un cuvânt foarte important. Versiunile mai vechi traduceau aşa: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." Termenul implică puterea, dar cuvântul autoritate este o traducere mai bună, pentru că înseamnă putere exercitată de o autoritate legitimă. Merită să ne gândim la asta. Autoritatea lui Hristos. Isus o explică prin două cuvinte. Toată autoritatea în cer şi pe pământ. Dar, când începem să ne gândim la aceste două cuvinte, observăm că ele pot fi analizate mai în detaliu. Ce vrea să spună Isus prin ,,toată autoritatea Mi-a fost dată în cer"? Ce autoritate există în cer? Autoritatea din ceruri este autoritatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este autoritatea în ceruri. Deci, atunci când Isus spune: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer", El spune de fapt: ,,În tot ce fac, Eu lucrez cu toată autoritatea lui Dumnezeu, peste lume şi peste Biserică." E o referire puternică la divinitatea Sa. Ce face Isus, face de fapt Iehova. Ce face Dumnezeu Tatăl, face şi Dumnezeu Fiul. E o afirmaţie foarte importantă.
Vreau să mai arăt că atunci când Biblia vorbeşte despre autoritatea din cer, sau despre puterea din cer (în special aşa cum o face Pavel în cartea Efeseni), Scriptura se referă la forţele spirituale demonice care stau în spatele forţelor vizibile ale acestei lumi. Cu aceste puteri spune Pavel că ne luptăm noi (Efeseni 6:12). Nu luptăm împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva acestor forţe spirituale din locurile cereşti.
Aşa că, atunci când Isus spune: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer", pe lângă alte lucruri pe care le implică această afirmaţie, cu siguranţă ea înseamnă că Isus are acum autoritate şi peste puterile demonice. Scriptura ne spune că Isus l-a înfrânt pe Satan la cruce. El Şi-a demonstrat puterea prin crucea şi prin învierea Sa.
Isus spune: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ." Ce înseamnă aceasta? Ei bine, înseamnă cel puţin că El are autoritatea providenţei. Altfel spus, lucrurile de pe pământ nu au loc la întâmplare, ci Iehova are controlul asupra lor. Prin urmare, orice s-ar întâmpla în viaţa creştinului individual, sau în istoria Bisericii, sau în dezvoltarea şi expansiunea Evangheliei în lume, are loc sub divina Sa coordonare. Nici unul din aceste lucruri nu are loc accidental. Atunci când Isus spune: ,,Toată autoritatea Mi-a fost dată pe pământ", îi include pe toţi oamenii de pe pământ, printre care cu siguranţă că îi include şi pe cei ce erau ucenicii Lui. El are autoritate peste noi. De aceea, atunci când ne spune în următorul verset: ,,Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile", o face pentru că el e Domnul nostru. Iar noi trebuie să facem ce ne spune.
Mai trebuie să arăt că El spune: ,,Toată autoritatea pe pământ..." şi, aşa cum indică restul versetului, aceasta se extinde nu doar asupra celor ce Îi erau ucenici, ci şi peste toate neamurile, peste popoarele la care El ne trimite. Vedeţi, naţiunile şi popoarele acestei lumi, poate că nu recunosc autoritatea lui Isus Hristos, dar El are autoritate asupra lor indiferent de aceasta. Asta ne face să sperăm atunci când proclamăm Evanghelia. E lucrul care face din creştinism o religie mondială. Isus nu e Domn doar peste evrei, deşi, din punct de vedere uman, strămoşii Lui erau evrei. El nu e Domn doar peste europeni, americani sau englezi, sau peste vreo altă naţiune în care de-a lungul anilor creştinismul a avut o influenţă puternică. Isus este Domnul tuturor. De aceea, atunci când El ne trimite înaintea popoarelor şi când vorbim despre Isus Hristos Mântuitorul, o facem cu autoritatea lui Dumnezeu, pentru că aceste popoare Îi aparţin şi vor răspunde în cele din urmă înaintea Lui dacă recunosc sau nu acest lucru.
Această Mare Însărcinare din Matei 28 este plină de afirmaţii universale. Sunt patru astfel de afirmaţii. ,,Toată autoritatea." Aceasta e prima. ,,Toate neamurile." A doua. ,,Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit." A treia. Iar, în cele din urmă: ,,Eu sunt cu voi în toate zilele." În alte cuvinte, toate zilele până la sfârşitul veacurilor. A doua afirmaţie se referea la ,,toate neamurile". Am vorbit deja despre aceasta în ce priveşte autoritatea lui Hristos. El are autoritate peste toate neamurile. Din cauza aceasta, atunci când noi mergem înaintea lor, o facem cu curaj. Când spune: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile", El nu vorbeşte despre autoritate, ci despre mărimea, întinderea lucrării noastre. Când plecăm în lume, nu trebuie să ne lăsăm limitaţi. Nu trebuie să ne lăsăm reţinuţi de barierele naţionale sau internaţionale, de rasă, de credinţe religioase sau altele de felul acesta. Trebuie să mergem peste tot cu Evanghelia, pentru că autoritatea lui Isus Hristos se întinde peste tot.
E interesant că descoperim aceste lucruri la sfârşitul Evangheliei după Matei. Fiecare Evanghelie are propriile ei caracteristici, aşa cum dacă oricine le studiază cu atenţie le descoperă, şi se spune, pe bună dreptate după părerea mea, că autorii au scris aceste cărţi cu o anumită audienţă în minte. Nu pentru că acea audienţă avea să fie singura care urma să citească acea carte, ci scriitorul avea probabil în vedere un anume tip de audienţă.
Prin contrast cu celelalte Evanghelii şi sublinierile lor particulare, Evanghelia după Matei este considerată în general ca fiind Evanghelia evreilor. Şi totuşi, ajungem la finalul ei şi descoperim că, dintre toate Evangheliile, în paragraful final ea este cea mai universală dintre toate. Vedeţi, ni se spune aici că, deşi Isus a venit la evrei, deşi putem spune că întreaga Sa slujire s-a desfăşurat printre evrei, deşi ucenicii Săi, pe care i-a adunat în jurul Lui şi pe care i-a învăţat, erau evrei crescuţi în iudaism, cu toate acestea lucrarea lor nu urma să se desfăşoare doar printre evrei, ci ei trebuiau să ia acea Evanghelie şi să o ducă înaintea tuturor popoarelor, pentru că El era Domn şi Mântuitor şi pentru aceste popoare.
Dintre aceste patru afirmaţii universale, cred că cea mai importantă, poate cea mai importantă pentru zilele noastre, este a treia. Ea ne spune să mergem şi să facem ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să păzească tot ce ne-a poruncit Isus. Creştinii au această provocare, atunci când merg în lume, să prezinte ceea ce teologii în general numesc toate învăţăturile lui Dumnezeu. Motivul pentru care spun că afirmaţia e probabil mai importantă pentru zilele noastre este acela că, atunci când mă uit la Biserica de azi, anume la cea din America, observ că suntem preocupaţi să facem exact invers. Isus a spus: ,,Când veţi merge, să nu limitaţi conţinutul Evangheliei, aşa cum nu trebuie să vă limitaţi audienţa. Mergeţi la toţi, şi mergeţi cu toată Evanghelia." Dar noi spunem: Păi, stai puţin, dacă vrem să ajungem la toţi, nu o putem face cu tot ce a spus Isus. Trebuie să-ţi cunoşti audienţa. Şi ştim cât se poate de bine că multe din lucrurile spuse de Isus sunt ofensatoare. Multe sunt greu de înţeles. Nici chiar Isus nu a avut parte de un succes răsunător. Uneori a spus lucruri despre care unii au spus: ,,Nu le înţelegem" şi au plecat. La un moment dat, se gândea că şi ucenicii urmau să-L părăsească. El i-a întrebat: ,,Plecaţi şi voi?" Iar ei i-au răspuns: ,,Noi rămânem. Dar singurul motiv pentru care rămânem este că nu avem unde merge." Aşa a spus Petru: ,,Doamne, unde să ne ducem?"
Noi gândim astfel: ,,A, ce trebuie să facem noi e să diluăm Evanghelia sau să îi netezim colţurile, să o facem mai simplă, ca oamenii să o înţeleagă." Aşa că avem predicuţe rostite de predicatoraşi pentru creştinuţi. Acesta e adevărul, şi e motivul pentru care Biserica e atât de slabă. Dacă vrem o Biserică puternică şi un impact mondial, nu vom reuşi doar cu o parte a Evangheliei, ci cu întreaga Evanghelie. Trebuie să predicăm toate învăţăturile lui Dumnezeu. Cineva ar putea spune: ,,Da, aşa e, dar e greu." Cine a spus că va fi uşor? Altcineva ar putea spune: ,,Da, aşa e, dar mulţi nu vor vrea să asculte." Cine a spus că lucrurile vor sta altfel? Isus a spus să îi învăţăm să păzească tot ce ne-a poruncit. Motivul pentru care îi învăţăm tot ce ne-a poruncit nu este pentru că pare să fie cea mai bună metodă, din punct de vedere uman. Pare că nu e cea mai bună metodă. Motivul e că aceasta e metoda pe care Isus Hristos o binecuvintează, şi noi avem nevoie de binecuvântările Sale.
Daţi-mi voie să sugerez câteva lucruri pe care trebuie să le avem dacă vrem să îi învăţăm pe oameni tot ce ne-a poruncit Isus. Un lucru pe care trebuie să îl avem este un respect faţă de Scriptură. Isus Hristos i-a învăţat pe oameni din Biblie şi asta vreau să fac şi eu. Vreau să mă bazez pe ea. Ei bine, când facem aşa, când îi învăţăm pe oameni din ea, atunci Isus binecuvintează şi Biserica se întăreşte.
A doua doctrină la care trebuie să ne gândim dacă vrem să îndeplinim cu credincioşie porunca lui Hristos şi Marea Însărcinare este suveranitatea lui Dumnezeu.. Dumnezeu este Dumnezeul suveran. El e suveran peste toate naţiunile. El e suveran peste Biserică. Ce decretează Dumnezeu, se întâmplă. Iar cei ce sunt uniţi cu El prin credinţa mântuitoare în Isus Hristos, pot sta alături de El. Ce le dă creştinilor curajul să meargă într-o lume ostilă şi să vorbească pentru Isus Hristos, dacă nu credinţa lor în suveranitatea lui Dumnezeu? Dacă aş crede că câştigarea oamenilor la credinţa în Hristos depinde de mine, aş renunţa chiar acum. Nimeni nu e suficient de elocvent, suficient de convingător sau suficient de influent ca să aducă un suflet mort la viaţă. Dar dacă Dumnezeu e suveran, Dumnezeul care aduce morţii la viaţă şi care Şi-a demonstrat puterea prin învierea lui Isus Hristos este în stare să mântuiască bărbaţi şi femei, să deschidă ochii orbilor, să atragă o voinţă răzvrătită, să Îşi supună toate gândurile care se ridică împotriva Lui. Suveranitatea lui Dumnezeu şi credinţa într-un Dumnezeu suveran sunt lucrurile care fac Biserica să fie puternică.
A treia doctrină este starea de depravare a omului. Când vorbeşti despre păcat, nu ai prea mari probleme în ziua de azi dacă te referi doar la faptul că nu suntem perfecţi. Cei mai mulţi oameni ştiu că nu sunt perfecţi. Dar nu asta ne învaţă Biblia despre păcat. Biblia ne învaţă că păcatul este răzvrătirea inimii faţă de Dumnezeu. Nu înseamnă că nu avem parte de bunătatea lui Dumnezeu. Înseamnă că noi urâm bunătatea lui Dumnezeu. Nu vrem să fim judecaţi ţinând cont de acel standard. Vrem să venim cu propriul nostru standard. Vrem să aducem standardul nostru pentru bunătate şi să fim judecaţi după acesta. Iar dacă lui Dumnezeu nu-i place asta, n-are decât să se ducă în iad. Aşa vorbeşte inima umană. Trebuie să o spunem. Trebuie să îi învăţăm pe oameni aceasta. Pentru că, dacă îi înveţi aşa, începi să înţelegi câte ceva despre tine însuţi şi câte ceva despre harul lui Dumnezeu. Începi să îţi dai seama că oricât de multă morală i-am face unui suflet, aceasta nu îl va mântui, pentru că ne împotrivim cu îndârjire acestui fel de mântuire. Şi îţi dai seama că, dacă o persoană trebuie să fie mântuită, numai Dumnezeu o poate face.
Trebuie să vorbim despre har. Am vorbit deja despre acest subiect. Dacă pierzi harul, pierzi Evanghelia. Oamenilor le-ar conveni să fie mântuiţi dacă asta ar însemna să primească ceva ajutor. Câtă vreme Dumnezeu recunoaşte că eu mi-am făcut partea, ei bine, mă bucur să-L las pe El să facă restul. Nimeni nu se supără dacă punem problema în acest fel. Când Biblia vorbeşte despre har, Biblia se referă la ceea ce înţelegeau Reformatorii când vorbeau despre sola gratia - numai harul. Nu înseamnă că Dumnezeu adaugă ceva la ce facem noi, înseamnă că Dumnezeu dă la o parte ce facem noi, pentru că e corupt şi nelalocul lui, apoi Dumnezeu, pentru că îi face plăcere acest lucru, asigură sută la sută tot ce avem nevoie. De aceea L-a trimis pe Isus Hristos să moară pentru păcatul nostru, atunci când noi nu I-am cerut să vină, şi L-am omorât când a venit. De aceea Îşi trimite Duhul Său Sfânt să ne apropie de Hristos, deşi noi nu L-am cerut, mai mult, ne împotrivim Lui din toate puterile noastre. Numai harul, harul, harul, de la un capăt la celălalt. ,,Harul", spunem noi, ,,ne-a adus în siguranţă până aici, şi tot harul mă va conduce spre casă" (un verset din cântarea Măreţul Har). Trebuie să proclamăm acest lucru, pentru că, atunci când o facem, luăm slava de la bărbaţii şi femeile care nu o merită şi o aducem înaintea lui Dumnezeu.
Cred că trebuie să vorbim despre lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat-o creştinilor să o facă. Într-un sens, despre asta e vorba în această serie despre ucenicie. Când Isus ne mântuie, El nu o face doar ca să ne salveze de la ceva, El ne salvează pentru ceva. Pentru ucenicie. Pentru fapte bune. E interesant că, în al doilea capitol din Efeseni, unde sunt menţionate faptele bune, mai întâi li se neagă validitatea. Ni se spune că nu suntem mântuiţi prin fapte. Dar, după ce ni se spune asta, după ce se recunoaşte faptul că nu suntem mântuiţi prin vreun lucru făcut de noi... după ce ne spune că suntem mântuiţi prin har, textul continuă şi spune: ,,am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele." Ni se spune chiar că Dumnezeu a pregătit dinainte faptele bune pe care le vom face. Nouă calviniştilor ne place să vorbim despre faptul că am fost predestinaţi pentru mântuire, şi acest lucru e adevărat. E o doctrină foarte importantă. Dar acelaşi cuvânt e folosit şi pentru faptele pe care Dumnezeu ni le-a dat să le facem. Dacă suntem ascultători de Isus Hristos; dacă Îl urmăm într-o ucenicie personală; dacă trăim după standardele Lui, ne aşteaptă o lucrare pe care trebuie să o facem. Trebuie să o spunem. Nu suntem cu adevărat ucenicii Lui dacă nu facem lucrarea Sa în această lume.
În final, trebuie să vorbim despre ceea ce teologia numeşte perseverenţa sfinţilor sau, mai bine zis, perseverenţa lui Dumnezeu faţă de sfinţii Lui. Isus a spus: ,,Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea" (Ioan 10:27,28). Cineva ar putea spune: ,,E adevărat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Lui, dar noi putem sări de acolo din proprie iniţiativă." ,,O, nu!", răspunde Isus. El spune: ,,În veac nu vor pieri." Ei bine, dar dacă cineva încearcă să ne scoată de acolo? Aşa e, cineva încearcă să o facă. Diavolul încearcă acest lucru fără încetare. Dar Isus spune: ,,În veac nu vor pieri." ,,În veac nu vor pieri", spunem noi. ,,Nu", răspunde Isus, ,,pentru că Eu le-am dat viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată."
Trebuie să proclamăm acest lucru pentru că el ne oferă libertatea în viaţa creştină. Observaţi că atunci când Isus vorbeşte despre ucenicie, pe de o parte ne avertizează împotriva presupunerilor. El ne spune: ,,Să nu crezi că Mă urmezi, dacă nu vrei cu adevărat să vii după Mine. Să nu crezi că totul e în regulă doar dacă crezi anumite lucruri, că poţi face ce vrei dacă vii şi stai pe o bancă într-o biserică." Dacă gândeşti în felul acesta, probabil că nici măcar nu ai fost născut din nou vreodată. Oricum ar sta lucrurile, mai bine verifică-ţi starea, pentru că această poziţie e cea mai periculoasă dintre toate. E ca şi cum ai fi vaccinat împotriva adevărului, imun la acesta. Îl trăieşti dar nu eşti schimbat de el. Gândul acesta e înspăimântător. Dar El spune: ,,Nu vreau să ai îndoieli în privinţa aceasta." Trebuie să fim siguri de chemarea şi alegerea noastră (2 Petru 1:10), iar dacă ne cercetăm pe noi înşine în lumina învăţăturilor Sale şi descoperim în viaţa noastră dovezi ale harului lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt... încercăm să Îl urmăm; încercăm să ascultăm de poruncile Lui; dorim să mergem în lume cu Evanghelia; vrem să vorbim despre credinţa noastră cu toţi aceea pe care îi întâlnim... atunci avem dovada faptului că suntem ai Lui, putem fi liniştiţi în privinţa aceasta şi putem spune: ,,Chiar dacă iadul s-ar ridica împotriva mea, nimic nu mă poate smulge din mâna lui Hristos."
Bărbaţii şi femeile care au avut acest fel de credinţă au trebuit să înfrunte, literal, fălcile morţii şi totuşi au rămas credincioşi lui Isus Hristos până la sfârşit.
Ultima dintre aceste patru afirmaţii universale. Această promisiune că Isus va fi cu noi până la sfârşitul veacului cu siguranţă că îşi are locul ei după celelalte. Vedeţi, suntem trimişi în toată lumea să predicăm Evanghelia în toată plinătatea ei înaintea tuturor naţiunilor, iar Isus ne spune că nu vom fi singuri. El merge cu noi. El ne însoţeşte în prezenţa şi prin puterea Duhului Său Sfânt. De aceea, în drumul nostru, mergem însoţiţi de El. Mergem în puterea Lui. Mergem plini de speranţă, pentru că Domnul care ne trimite e acelaşi Domn care a spus: ,,Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele" (Isaia 55:11).
Vedeţi, ucenicia nu e uşoară. Isus n-a spus niciodată că va fi uşoară. Dar Isus a spus că va fi cu noi atunci când trăim pentru El. Putem merge în locuri dificile şi El va fi cu noi şi acolo. Putem lucra pentru El în Philadelphia, dacă El ne-a chemat în locul acesta. El va fi cu noi şi aici. Putem merge în cele mai rău famate cartiere ale oraşelor, pe cele mai periculoase străzi. Isus va fi cu noi în acele cartiere şi pe acele străzi. Putem merge în acele părţi ale lumii unde creştinismul e întâmpinat cu ostilitate. El va fi cu noi şi în mijlocul acelor împotriviri. Putem merge în zonele îndepărtate ale acestei planete unde oamenii n-au auzit niciodată pomenindu-se numele lui Isus Hristos, iar El va fi cu noi şi acolo, binecuvântând mărturia noastră şi câştigând pe unii pentru El. Putem merge înainte sănătoşi. El va fi cu noi în sănătatea noastră. Putem merge înainte bolnavi fiind. El va fi cu noi în boala noastră. Putem merge împreună cu alţii. El va binecuvânta părtăşia noastră. Putem merge singuri. Pentru că nu vom fi singuri. El ne însoţeşte pe drumul nostru.
Vedeţi, ucenicia, dacă o tratăm cu seriozitate, e dificilă, dar fiecare minut al ei se merită. Se merită, dacă nu pentru altceva, măcar pentru părtăşia pe care o are păcătosul răscumpărat cu Domnul său Isus Hristos. Iar să-L cunoşti pe El... să Îl cunoşti e mult mai valoros decât aurul. Să stai în părtăşie cu El e mult mai preţios decât mărgăritarele.
Tradus de Florin Vidu