Duminică, 8 februarie 1998
Demonstrarea biblică a dumnezeirii
Domnului nostru Isus Hristos
A ne spori cunoştinţele despre Domnul Isus Hristos, nu doar că este un ţel nobil pentru orice creştin, dar conform lui Pavel, ar trebui să fie ţelul lui suprem, în această viaţă.
Filip.3:7-10 "Dar lucrurile, cari pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui..."
Care este, "preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu ..."?
De aceea, să socotim o pierdere orice cunoştinţă deşartă şi orice imaginaţie a minţii care nu ne duce la cunoaşterea Lui. Noi avem nevoie de "cunoaşterea lui Hristos Isus", o cunoaştere personală, care să ducă la mântuire, şi nu una mintală care să ducă la îngâmfare!
Atunci când VT a fost tradus în greceşte, în sec.II şi III înainte de Hristos (Septuaginta), numele sacru al lui Dumnezeu, YHWH, de obicei pronunţat "Iehova" sau "Yahweh", a fost tradus prin cuvântul grecesc "Kyrios", care înseamnă "Domnul". Apariţia lui în NT se însumează la aprox.7000 de exemple.
Acest titlu sacru i-a fost, în mod direct, atribuit lui Isus:
Rom.10:9 "Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit".
1 Cor.12:3 "De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!" Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul", decât prin Duhul Sfânt".
Filip.2:11 "şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul".
etc.
Sau, folosindu-l, Isus a fost numit "Domnul Domnilor":
1Tim.6:13-15 "Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor..."
Apoc.17:14; 19:16 "Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sunt cu El, de asemenea îi vor birui...Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ,,Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor"
CE POT ÎNSEMNA ACESTE CORESPONDENŢE DINTRE PASAJE ALE VECHIULUI TESTAMENT ŞI PASAJE DIN NOUL TESTAMENT, APLICATE LUI ISUS HRISTOS?
Referinţe paralele din VT ale expresiei "Domnul Domnilor":
Deut.10:17 "Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri"
Ps.136:3 "Lăudaţi pe Domnul domnilor, căci în veac ţine îndurarea Lui!"
Câţi "Domn al Domnilor" există? Dacă, Isus este Dumnezeu, răspunsul este, UNUL!!
CINE ESTE DOMNUL?
Mărturisirea "Isus este Domnul" este recunoscută ca fiind una dintre cele mai timpurii mărturisiri de credinţă ale Bisericii Creştine:
Rom.10:9
1Cor.12:3
2Cor.4:5 "Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus".
În mai multe ocazii, au aplicat pasaje care se referă la Iehova Dumnezeu - YAHWEH - direct lui Isus :
DOMNIA ŞI STĂPÂNIREA, A CUI ESTE?
Fapte 2:34 "Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: ,,Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, pânăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale". Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi"
Rom.8:34 ...
1Cor.15:24-25 "În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale"
Evrei 10:12-13 "El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui"
1Petru 3:22 ("...care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile"),
se aplică la,
Psalmul 110:1 "(Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale". Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: ,,Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!"
CINE ESTE CEL CE-ŞI ARATĂ ORICUI ÎNDURAREA?
Rom.10:12 "În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă", se aplică lui Ioel 2:32 "Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe cari-i va chema Domnul".
CINE ESTE CEL MĂRTURISIT DE ORICE OM, DE ORICE LIMBĂ?
Filipeni 2:9-11 se aplică lui Isaia 45:23
Filip.2:9-11 "De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul".
ISAIA 45:23 "Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine".
A CUI SLAVĂ A VĂZUT-O ISAIA ŞI DESPRE A CUI SLAVĂ A VORBIT EL?
Ioan 12:37-41 ("Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba, pe care o spusese proorocul Isaia: ,,Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Şi cui a fost descoperită puterea braţului Domnului?" De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: ,,Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec." Isaia a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui, şi a vorbit despre El")
se aplică lui Isaia 6:1-10 (în care el a avut o viziune înspăimântătoare a sfinţeniei Domnului Dumnezeu).
CINE A LUAT "ROBIA ROABĂ"?
Efes.4:8 se aplică Psalmului 68:18
Aceste PASAJE CORESPONDENTE (din VT şi NT) îl identifică clar pe Isus cu Iehova Dumnezeu.
Pasaje corespondente ale...
CREATORULUI - cine este Creatorul?
(VT)
Iov 33:4 Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
Isaia 40:28 Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului.
Geneza 1:1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
(NT)
Ioan 1:3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
Col.1:16-17 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.
Evrei 1:10-12 "Şi iarăşi: ,,La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii Tăi nu se vor sfârşi".
MÂNTUITORULUI - cine este Mântuitorul?
(VT)
Isa.43:11 Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor!
Isa.45:21 Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri de la început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
Osea 13:4 Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.
(NT)
Ioan 4:42 Şi ziceau femeii: ,,Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.
1Ioan 4:14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.
Fapte 4:12 În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
ÎMPĂRATULUI - cine este Împăratul?
(VT)
Ps 10:16 Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sunt nimicite din ţara Lui.
Ps 24:8 "Cine este acest Împărat al slavei?" -Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte.
Ps 24:10 "Cine este acest Împărat al slavei?" -Domnul oştirilor: El este Împăratul slavei!
Ps 47:2 Căci Domnul, Cel Prea Înalt, este înfricoşat: El este Împărat mare peste tot pământul.
Ps 47:7 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!
Ps 95:3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
(NT)
Matei 2:1-6 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui." Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. ,,În Betleemul din Iudea", i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel."
Luca 23:3 Pilat L-a întrebat: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?" ,,Da", i-a răspuns Isus, ,,sunt."
Ioan 19:21-22 Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor au zis lui Pilat: ,,Nu scrie: ,Împăratul Iudeilor'. Ci scrie că El a zis: ,Eu sunt Împăratul Iudeilor." ,,Ce am scris, am scris", a răspuns Pilat.
JUDECĂTORULUI - cine este Judecătorul?
(VT)
Ioel 3:12 Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur.
Ps 7:11 Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.
Ieremia 11:20 "O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Tu, care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile: fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie îţi încredinţez pricina mea!
Evrei 12:23
(NT)
2Tim.4:1 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2Cor.5:10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
Rom.14:10 Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Ioan 5:22, 27 22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,..Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.
STÂNCA - cine este Stânca?
(VT)
Isaia 17:10 Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale, şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca scăpării tale.
2Samuel 22:32 Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?
Deut.32:3-4 Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârşite, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
Numeri 20:10-11 ...
(NT)
1Cor.10:4 şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.
1Petru 2:6-8 Căci este scris în Scriptură: ,,Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine." Cinstea aceasta este dar pentru voi cari aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi, ,,piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului"; şi ,,o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere". Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi.
PĂSTORULUI - cine este Păstorul?
(VT)
Isaia 40:11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi blând oile cari alăptează.
Ps.100:3 Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.
Ps.23:1... Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
(NT)
Ioan 10:11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.
Evrei 13:20 Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,
1Petru 5:4 Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.
LUMINA - cine este Lumina?
(VT)
Isaia 60:20 Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca; căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.
Ps.27:1 Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?
(NT)
Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.'
Ioan 1:9 A venit un om trimes de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL - ALFA ŞI OMEGA - cine este "Începutul şi Sfârşitul"?
(VT)
Isaia 48:12 ,,Ascultă-Mă, Iacove! Şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi Cel din urmă.
Isaia 44:6 ,,Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: ,Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
Isaia 41:4 Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, cel dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.
(NT)
Apoc.1:17 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, şi a zis: ,,Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Apoc.2:8 Îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: ,,Iată ce zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat:
Apoc.22:13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Isus este cel ce vorbeşte aici!
"EU SUNT" - cine este "Eu Sunt"?
(VT)
Exodul 3:14
Isaia 43:10
Deut.32:39
GLORIA LUI DUMNEZEU ÎI ESTE DATĂ LUI ISUS
Slava lui Dumnezeu care este arătarea/manifestarea vizibilă a măreţiei Sale, şi care în Iudaism a slujit de substitut al numelui sacru, şi de care omul nu se poate apropia (este incomunicabilă), NT o atribuie lui Isus (Ioan 12:41), sau îl numeşte pe Isus, arătarea slavei lui Dumnezeu:
1Cor.2:8 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
Iacov 2:1 Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.
2Cor.4:4 "...Evanghelia slavei lui Hristos"
Evrei 1:3 "oglindirea slavei Lui, ...întipărirea Fiinţei Lui"
Ioan 17:5 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.
ÎNCHINAREA DATORATĂ LUI DUMNEZEU, ÎI ESTE DATĂ LUI ISUS
Pentru Iudeu, a se închina unui alt Dumnezeu, în afară de Dumnezeul Israelului, era cea mai mare urâciune. Totuşi începând cu primii ucenicii, Iudei, i-au adus închinare acestui om, care era Isus. Acest fapt face ca toate atribuirile din NT de dumnezeire Domnului Isus, să fie atât de impresionante.
Doxologiile îi sunt adresate lui Isus: Rom.9:5; 2Tim.4:18; 2Petru 3:18; Apoc.1:5f - unele adresate atât Tatălui cât şi Fiului: Apoc.5:13; 7:10
Rugăciuni, îi sunt adresate lui Hristos: Fapte 7:59f; 9:13f; 1Cor.16:22; Apoc.22:20, etc.
La învierea lui Isus, reacţia ucenicilor este tipică - I s-au închinat - Mat.28:17; Luca 24:52 - închinare care-şi găseşte ecoul în închinarea îngerilor din Apocalipsa 5:12; "Vrednic este Mielul, care a fost jungheat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!"
CONCLUZIE
Mărturia Scripturii cu privire la Dumnezeirea Domnului Isus Hristos, este pur şi simplu copleşitoare! Acest om, care s-a născut ca şi om, a trăit ca şi om, nu a fost doar un om!! Dând la o parte cortina trupului Său de carne, descoperim că El a fost Dumnezeu, ce a ales să se învăluie în trup, pentru mântuirea şi aducerea noastră înapoi la El.
Aceste argumente indiscutabile, demonstrează că Dumnezeirea lui Isus Hristos este principala bază a finalităţii revelaţiei lui Dumnezeu, făcută acestei lumi, şi a validării mântuirii creştine. Dacă Isus nu este însuşi Dumnezeul ce a venit la noi, atunci revelaţia pe care El a adus-o, nu este aceea a adevăratei Dumnezeirii. Nu este descoperirea finală a lui Dumnezeu, şi ca prin urmare, poate fi depăşită/întrecută de o alta! Ba chiar, o alta ar fi necesară, pentru că prin El noi nu am ajuns încă la cunoaşterea lui Dumnezeu. Negarea Dumnezeirii lui Isus Hristos, demolează dintr-o lovitură toate speranţele Evangheliei şi ne aduce înapoi, acolo unde am fost înainte ca El să fi venit! Bâjbâind în întunericul minţilor noastre rătăcite şi pierduţi în lumea pretenţiilor ilegitime şi confuze la Dumnezeire.
Dacă Isus nu este Dumnezeu, din fire, atunci mântuirea pe care El a adus-o, este zadarnică - incapabilă să mântuiască şi să ducă la desăvârşire. Iertarea nu s-a procurat pentru noi, pentru că dacă împotriva lui Dumnezeu am păcătuit, doar El poate să ierte.
Dacă Isus nu este Dumnezeu, atunci, pur şi simplu, El este un intrus în relaţia noastră cu Dumnezeu, iar moartea Lui pe cruce şi ispăşirea Sa este irelevantă pentru statutul nostru moral înaintea lui Dumnezeu. Sentimentele noastre de pace şi de încredere în El nu sunt justificate, iar noi suntem din nou puşi în situaţia imposibilă de a încerca să ne îndreptăţim singuri înaintea lui Dumnezeu. Amăgirea noastră este în culmea ei!
Din fericire, suntem cruţaţi de acest coşmar pentru că realitatea persoanei Sale ne dictează finalitatea adevărului revelat în El şi autenticitatea răscumpărării realizate de El.
ACEASTA ESTE CEA MAI BUNĂ RECOMANDARE A RELIGIEI CREŞTINE: Şi anume că este întemeiată de Cel ce l-a cunoscut pe Dumnezeu cel mai bine, care este egalul Lui, are aceeaşi natură cu a Lui, şi i-a fost cel mai apropiat!
A CUNOAŞTE CINE ESTE ISUS REPREZINTĂ ELEMENTUL DE BAZĂ ÎN CREDINŢA CREŞTINĂ: "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, si care este Isus Hristos" (1 Cor.3:11).
DEDUCŢII PRACTICE ALE D-ZEIRII LUI ISUS
O completă şi desăvârşită cunoaştere a lui Dumnezeu poate fi obţinută doar prin Fiul. De aceea, cei ce vor să-l cunoască pe Dumnezeu, la El trebuie să vină!
După cât de bine îl cunoşti pe Isus poţi să-ţi dai seama cât de bine îl cunoşti pe Tatăl :
Ioan 1:18 "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut"
Dacă îl ai pe Fiul îl ai şi pe Tatăl :
1 Ioan 2:22-24
"Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl. Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl."
Dacă îl cinsteşti pe Fiul îl cinsteşti pe Tatăl :
Ioan 5:23
"Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimes."
Martin Luther once said, "Anything that one imagines of God apart from Christ is only useless thinking and vain idolatry."
Fiindcă Isus este Dumnezeu, pocăinţa noastră faţă de Dumnezeu este primită, credinţa eficientă, înnoirea noastră posibilă, înfierea şi îndreptăţirea realizată, iar sfinţirea asigurată. Aceasta este religia creştină!
Câte motive să ne închinăm lui aşa cum îngerii din ceruri au făcut-o!
Walter Martin:
"În virtutea divinităţii Sale adevărate şi umanităţii Lui perfecte, Isus transcende toate personalităţile umane ce au existat în această lume. Mahomed, se pretinde că a fost un profet; Buddha, un învăţător; Confucius, un politician moral; Zoroastru, un înţelept; Ghandi, un mistic hindus şi un reformator social. Deşi învăţăturile acestor oameni morţi (ce au dispărut), au continuat să existe, oasele lor putrezesc în mormintele lumii acesteia. Dar, Hristosul Scripturilor, nu doar că trăieşte, prin învăţăturile Sale şi în inimile urmaşilor Săi, ci şi trăieşte "aşezat la dreapta Tatălui", mijlocind pentru ai Săi! (Evrei 7:25)
De aceea, Creştinismul nu se fundamentează doar pe principiile şi învăţăturile lui Isus, ci pe faptul Întrupării Sale, al Învierii şi al Dumnezeirii Sale...Nu putem să credem mai puţin de atât, fiindcă Scriptura nu ne permite!"