Calea Uceniciei
de James Montgomery Boice
Există un mare neajuns, ba chiar un neajuns fatal în Biserica lui Isus Cristos în zilele noastre. Şi anume, lipsa unei ucenicii adevărate. Creştinii adevăraţi ştiu că ucenicia înseamnă să renunţi la tot pentru a-L urma pe Isus Cristos. Dar pentru mulţi creştini din zilele noastre, există totuşi foarte puţină călcare pe urmele lui Isus Cristos. Şi asta înseamnă (trebuie să o spunem foarte clar) că există foarte puţin creştinism adevărat. Voi spune că, după părerea mea, există mai multe motive pentru care avem această stare deplorabilă în Biserica americană în secolul XX. Eu cred că primul ar fi o teologie defectuoasă. Şi prin aceasta înţeleg o teologie care vorbeşte despre credinţă fără ascultare. Care vorbeşte despre ucenicie fără necesitatea de a purta crucea lui Cristos. Este uşor de înţeles de ce se întâmplă astfel. Se întâmplă în istorie, în perioade de prosperitate a credincioşilor. În vremurile în care există dificultăţi şi când există persecuţie, când te poate costa mult să fii creştin, oamenii nu cedează aşa de uşor acestui tip de Evanghelie uşoară. Ei aud propovăduită calea crucii şi se cercetează cu atenţie în lumina Evangheliei, înainte de a-şi lua un angajament, fiindcă ei ştiu că dacă vor lua un angajament - îi va costa ceva. Dar nu este aşa în vremuri de prosperitate. Acest lucru a fost valabil şi în alte epoci ale Bisericii precum şi în alte zone. Mă gândesc la Biserica din Germania, cu o generaţie în urmă, şi la Dietrich Bonhoeffer care s-a opus aşa de clar acestui lucru în scrierile sale. Ceea ce a văzut Bonhoeffer în zilele sale a fost ceea ce el a denumit 'har ieftin'. Harul ieftin, spunea el, este a predica iertarea fără a pretinde pocăinţă. Botez fără diciplină în biserică. Cina Domnului fără mărturisire. Harul ieftin este harul fără ucenicie. Har fără cruce. Har fără Isus Cristos, Cel viu şi încarnat.
Mai dau un exemplu de om care, cu o perspicacitate remarcabilă, a văzut problema vremurilor noastre. Acest om este un american, pastor în Chicago şi un mare autor devoţional, A. W. Tozer. Tozer a scris: 'Întregul transfer al convertirii religioase a fost transformat în ceva mecanic şi fără viaţă. Credinţa poate fi exersată acum fără nici un impact asupra moralităţii şi fără nici o ruşine faţă de identitatea umană. Cristos poate fi 'primit' fără a induce o dragoste specială faţă de El în imima celui care Îl primeşte. Individul este 'mântuit' dar el nu simte foame sau sete pentru Dumnezeu. De fapt,' spune Tozer, "el este învăţat în mod specific să fie mulţumit şi încurajat de puţin."
A doua cauză este o lipsă de, ceea ce vechii scriitori devoţionali numeau o viaţă de cercetare a sinelui sau o viaţă caracterizată de introspecţie personală. Este pur şi simplu o viaţă superficială. Ştiţi ce se întâmplă în biserici. În loc să ţi se ceară să gândeşti, pur şi simplu eşti implicat într-un program. Ţi se cere să slujeşti în acest comitet sau să devii mebru al acelui grup de conducere. Un comitet cu putere de decizie, pentru a duce la împlinire un anumit program. Şi atâta timp cât faci acest lucru, cât timp participi la activităţi, cât timp eşti acolo săptămână de săptămână făcând ceea ce pare a fi bine, după cum se poate observa, nimeni nu se mai întreabă dacă ţi-ai întărit chemarea şi alegerea (2Petru 1:10) şi dacă tu Îl cunoşti cu adevărat pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor personal. Câte predici aţi auzit care să sugereze oamenilor ce fac parte dintr-o adunare Evanghelică că s-ar putea de fapt să nu fie născuţi din nou? Câte predici aţi auzit care i-ar încuraja să-şi cerceteze vieţile pentru a vedea dacă sunt cu adevărat ai lui Cristos sau dacă nu cumva nu vor fi recunoscuţi ca fiind ai Săi?
De aceea, este intenţia mea să examinez în studiile mele acest aspect al uceniciei. Există multe moduri în care acest lucru ar putea fi făcut. Desigur, există multe texte în Biblie care vorbesc despre ucenicie, dar ce aş dori să fac eu nu este să mă concentrez asupra a ceea ce au de spus Pavel, Ioan sau Petru despre ucenicie, ci mai degrabă aş dori să mă concentrez asupra ceea ce a spus Isus Cristos Însuşi pe măsură ce chema pe oameni la El şi pe măsură ce El a răspuns celor care, judecând superficial, au spus că ar vrea să vină. Dar sunt multe texte şi doar în acea categorie. Dar noi spunem: 'cu ce ar trebui să încep?'
Se pot găsi multe texte care ne-ar putea răspunde la această întrebare. Din nou, dacă ne ducem chiar la început, la cea mai simplă formă de învăţătură a lui Cristos despre ucenicie, vom ajunge la cuvintele cu care ştim că El i-a invitat pe primii ucenici să vină la El şi să Îl urmeze. Iar cuvintele au fost pur şi simplu: 'Vino după Mine'. Le găsim în mai mult de o singură întâmplare. Prima trimitere unde le găsim ar fi Matei 4, unde Isus îi cheamă pe primii ucenici. Avem de-a face cu Andrei şi Petru, iar apoi cu Iacov şi Ioan. Isus îi vede când ei se găsesc pe malul mării Galileii. Ei erau pescari. Îşi cârpeau mrejile. El le întrerupe munca şi spune 'Veniţi după Mine'. Ca urmare, ei lasă ceea ce făceau şi Îl urmează. El le spune: 'vă voi face pescari de oameni'.
A doua oară când ne întâlnim cu ele ar fi în capitolul 9 din Evanghelia după Matei. Matei era un vameş, lucrând pentru stăpânirea romană. El lucra cu banii la masa unde se strângea vama. Isus a spus 'Vino după Mine', iar Matei a lăsat vama şi a pornit spre a-L urma pe Isus. Oamenilor care au asistat la această întâmplare nu le-au plăcut cele văzute fiindcă vameşii erau dispreţuiţi. Ei erau păcătoşi. Aşa că L-au criticat pe Isus pentru asta. Au spus 'Tu te însoţeşti cu păcătoşii. Este de neacceptat şi numai gândul că Tu chemi un păcătos să vină după Tine.' Iar Isus a răspuns la aceasta spunând că El este un medic şi că a venit să îi vindece pe bolnavi. El a spus că a venit să îi cheme la pocăinţă pe păcătoşi. 'N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi', a spus El, 'ci pe cei păcătoşi'. Răspunsul de aici al Domnului indică că în momentul în care l-a chemat pe Matei să Îl urmeze (şi prin aceasta referindu-se şi la ceilalţi apostoli), El îl chema pe cel căruia i se adresa, la a-şi părăsi păcatul şi de a veni la pocăinţă.
Acest accent care se pune pe a urma nu este mai puţin evident în evanghelia după Ioan. De altfel, în evanghelia după Ioan, el s-ar putea numi ca şi un cadru pentru Evanghelie. Vei afla în capitolul 1, de exemplu, că Ioan Botezătorul care se găsea pe malul Iordanului împeună cu ucenicii săi, când Isus a trecut pe acolo, el şi-a îndeplinit rolul de deschizător de drum/înainte-mergător şi martor prin faptul că a atras atenţia asupra lui Isus Cristos ca şi Fiu al lui Dumnezeu şi ca şi Mielul care ia păcatul lumii. Ca urmare, ucenicii săi au pornit, în sensul fizic, după Isus. Isus S-a întors şi i-a văzut. A întrebat ce vor. A avut loc un schimb politicos de replici şi Isus a spus: 'Veniţi', iar invitaţia a fost repetată mai târziu în acelaşi capitol. Era ca şi cum ar fi spus: 'Vino după Mine', acolo la începutul capitolului unu. Apoi, ajungem la sfârşitul evangheliei, în capitolului 21, în contextul în care Cristos îl reînsărcinează pe Petru cu ucenicia, după ce acesta s-a lepădat de Domnul în timpul prinderii şi răstignirii Lui. Iar noi Îl găsim pe Domnul chemându-l pe Petru, spunându-i 'Vino după Mine'. Încă o dată vedem cum Cristos accentuează ideea de ucenicie aici la sfârşitul evangheliei ca şi la începutul ei. Acest lucru ne spune cel puţin că este vorba despre un angajament pe toată viaţa. Şi rezumând ce se spune aici în evanghelie, este în mod evident tiparul/modelul pentru credicioşii care o citesc şi răspund lui Cristos ca şi Mântuitor.
Acele cuvinte 'Vino după Mine' apar de 15 ori în evanghelii. Dar, în plus, există şi numeroase ocazii propriu-zise, poate 40 sau 50 de ocazii diferite, când se vorbeşte despre persoane individuale sau grupuri care într-un fel sau altul, au mers după Cristos în modul acesta.
Dar ce vroia să spună Isus când a spus: 'Vino după Mine'? Ce implică acele cuvinte ale invitaţiei? Eu văd câteva lucruri. Primul dintre ele este ascultarea. Acum, nouă nu ne place ideea de ascultare, fiindcă într-un fel, în modul nostru de gândire vestic, ascultarea este asupritoare. Şi ca urmare, când citim o vorbă a lui Isus de genul 'Vino după Mine', ne gândim la ea, nu aşa cum este ea cu adevărat - o poruncă de a-L urma pe El, ci mai degrabă ca şi ceva ce noi am numi o invitaţie. Bine, posibil să aibă tonul unei invitaţii, dar vezi, fiind mai exacţi, acele cuvinte se găsesc în cazul vocativ. Când Isus a spus 'Vino după Mine', El nu le dădea celor cu care vorbea o opţiune. De aceea, când citim aceste întâmplări, cei cărora li s-a adresat cu aceste cuvinte, au lăsat imediat ceea ce făceau şi L-au urmat. Când suveranul spune ceva, faci ceea ce îţi cere. Vezi, eu cred că lucrurile trebuie înţelese clar. Fiindcă cuvintele 'Vino după Mine' reprezintă o poruncă, ascultarea este legată în mod inevitabil de noua viaţă în Cristos. Iar consecinţa este că dacă nu Îi dai ascultare lui Isus Cristos, nu ai fost chemat de Isus Cristos. Şi dacă nu eşti chemat de Isus Cristos atunci nu eşti mântuit, indiferent ce mărturiseşti despre El. De unde poţi să ştii că cineva e născut din nou? De acolo că acea persoană ascultă şi urmează. ce Isus a spus: 'Oile Mele ascultă glasul Meu şi ele vin după Mine... în veac nu vor pieri'.
Aşa că prima provocare pentru noi, legat de un astfel de subiect este să ne cercetăm pe noi înşine să vedem dacă ascultăm cu adevărat de Cel despre care mărturisim că Îl avem ca Domn şi Mântuitor.
Acum, al doilea element al uceniciei care derivă din acele cuvinte 'Vino după Mine' este pocăinţa. Fiindcă, desigur, a-L urma pe Cristos este a întoarce spatele păcatului. Cum ar putea fi altfel? Vedem acest lucru în câteva din povestirile Sale. Cu siguranţă în chemarea lui Matei, aşa cum ne este ea istorisită în capitolul cinci al evangheliei lui Luca. Acolo, în acel capitol, este foarte limpede că chemarea lui Matei a fost o chemare pentru el de a-şi lăsa viaţa şi de a se pocăi de păcatul său şi a găsi mântuire. Acest lucru este explicat clar, cu un limbaj ce nu poate fi înţeles greşit. Nu există urmare a lui Cristos, nu este ucenicie creştină adevărată, nu există creştinism fără a te pocăi de păcate. Poate întrebi: 'Poate un credincios să păcătuiască?'. Da, binenţeles, un credincios poate păcătui. Credincioşii păcătuiesc. Dar trebuie să existe şi pocăinţă. Dar dacă eşti o persoană care poate trăi în păcat şi e mulţumit în păcatul său, o persoană care vine la Scriptură şi citeşte, dar o intepretează pentru ca să se potrivească la ceea ce vrea să facă, atunci nu eşti creştin. Fiindcă nimeni nu l-a urmat vreodată pe Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, fără să fi întors spatele acelor păcate. Isus nu a făcut niciodată nici un pas spre păcat. Isus nu a avut niciodată nici un gând păcătos. Iar dacă tu Îl urmezi, prin definiţie tu ai întors spatele la orice altceva.
Al treilea lucru pe care aceste cuvinte îl sugerează despre ucenicie este supunerea. Supunere faţă de Cristos. El este Domnul şi noi trebuie să Îl urmăm. Acel cuvânt - supunere, este interesant. Vorbeşte despre cineva care se plasează sub autoritatea altcuiva. Este foarte aproape de cuvântul 'aservire' sau 'aservit'. Dar înţelesul ambilor termeni este acelaşi. Ei sunt legaţi într-un mod interesant de o vorbă pe care Domnul nostru a rostit-o despre ucenicie, unde El a descris mersul după El ca şi supunere sub jugul Lui. 'Luaţi jugul Meu asupra voastră', a spus El, 'şi învăţaţi de la mine'. Acel cuvânt 'jug', înseamnă mai multe lucruri. Evident implică să fii legat de Cristos, aşa cum un animal este legat de altul pentru a lucra. Vorbeşte despre muncă şi disciplină, şi despre toate acele lucruri. Dar este important că în timpul antichităţii exista un ritual prin care un domnitor ilustra supunerea faţă de el a celor pe care i-a cucerit. Se înălţau doi stâlpi iar peste ele se aşeza o prăjină, iar acea prăjină era jugul stăpânului. Iar cei pe care el i-a cucerit îşi manifestau supunerea sau aservirea faţă de el prin trecerea pe sub jugul său. Astfel ei îl luau asupra lor, sau erau forţaţi să o facă. Iar ideea era că ei nu mai erau oameni liberi ci erau slujitori aceluia care era stăpânul lor. Şi dacă acest lucru era posibil la nivel uman, cu cât mai adevărat ar trebui să fie el despre oricine care mărturiseşte că Îl urmează pe El care este Domnul slavei, Isus Cristos. Dacă El nu este Stăpânul tău, atunci tu nu eşti al Lui. Iar dacă nu eşti al Lui, atunci tu nu eşti un credincios.
Acum mă voi referi la un al patrulea element. Cel de al patrulea element este dedicarea. Trebuie să fii dedicat lui Cristos, fiindcă, vezi, porunca nu spune doar 'Vino', ci spune 'Vino după Mine'. Nu poţi să-L urmezi pe Cristos fără a fi dedicat Lui. Dacă nu eşti dedicat faţă de El, vei merge altundeva. Vei urma o altă cale. Mărşăluieşti după ritmul altui toboşar. Pe de altă parte, dacă îl urmezi pe Cristos, trebuie să Îi fii dedicat Lui fiindcă va trebui să mergi acolo unde merge El. Dar asta nu înseamnă că vreunul din noi cunoaşte Evanghelia pe deplin sau că înţelege dimensiunile complete ale vieţii de credincios acum sau vreodată. Viaţa noastră este o perioadă de creştere. Dar acest lucru înseamnă cu siguranţă că dacă Dumnezeu, prin puterea Duhului Său cel Sfânt activ în Cuvânt, îţi descoperă ceva ce tu trebuie să faci, şi dacă tu poţi rămâne indiferent la acel lucru, şi dacă poţi spune: 'Păi, când am devenit creştin, cu siguranţă nu am înţeles nivelul de dedicare ce trebuie să îl am pentru ca viaţa mea să fie schimbată în acel aspect. Eu nu Îi sunt dedicat lui Isus într-o astfel de măsură', dacă vezi că poţi spune asta, atunci tu nu eşti născut din nou, în sensul biblic. Isus e Dumnezeu, şi fiindcă El este Dumnezeu, El este Domnul. Vezi, dacă în mintea ta crezi că a veni la mântuire înseamnă să vii la un Isus care e mai puţin decât Domn, care e mai puţin decât Stăpân, atunci tu vii la un Cristos fals născut de imaginaţia ta, iar un Isus fals nu a mântuit pe nimeni, niciodată. Acel Isus care mântuieşte, este Domnul. Iar dacă tu vii la El pentru mântuire, tu vii la Cel care este de drept Stăpânul vieţii tale şi revendică acea autoritate peste viaţa ta, dacă va fi să fii ucenicul Său.
Deci, vedeţi, când vorbim despre ucenicie, nu vorbim doar despre ascultare, pocăinţă şi supunere, ci vorbim despre dedicare faţă de Cristos care este totală şi absolută şi pe toată viaţa. Lucru ce mă aduce la punctul final.
Al cincilea element implicat în ucenicie, evident şi în porunca Lui 'Vino după Mine', este perseverenţa. Fiindcă, vedeţi, a merge după Isus nu este un lucru pe care îl faci o singură dată. Da, trebuie să existe un punct de început. Trebuie să existe un moment în care să întorci spatele păcatului şi să mergi pe direcţia Lui, când să iei crucea Lui şi să începi să mergi după El. Dar nu se termină acolo. Chiar termenii 'Vino după Mine' sugerează un angajament luat pentru întreaga viaţă. Şi de aceea vorbeşte Biblia despre a-ţi întări chemarea şi alegerea. De aceea Isus Însuşi a spus: 'Cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.' Şi ceea ce înseamnă acest lucru este pur şi simplu că ucenicia este o cale pe care trebuie să o urmezi după cum te călăuzeşte Domnul. Adică, să urmezi pas cu pas şi zi de zi făcând tot ceea ce va dori Dumnezeu să faci, până la capăt. Şi înseamnă că calea uceniciei nu se termină decât atunci când trecem prin poarta morţii şi primim coroana pe care Isus o are pentru toţi cei care vor fi iubit venirea Lui. Iar apoi, prin harul Domnului să luăm asta şi toate celelate răsplăţi şi să le punem la picioarele lui Isus Cristos.
Dar nu este uşor. Această cale a uceniciei este o cale presărată cu pietre şi mărginită de mărăcini. Este o cale descrisă ca şi drumul crucii. Este o cale care duce la moartea eului şi înălţarea lui Isus. A umbla pe această cale este cel mai greu lucru la care tu sau eu vom fi chemaţi vreodată să-l facem. Şi totuşi, deşi este greu, această cale este deschisă oricui şi este posibil pentru oricine, fiindcă Domnul Isus Cristos cheamă, iar chemarea Lui dă fiecăruia puterea de a umbla pe ea.
Iar eu pun întrebarea astfel: vei porni tu pe acea cale a uceniciei? Îl vei urma tu pe Isus Cristos? Isus păşeşte în faţa ta. Isus a parcurs calea aceea. Isus se opreşte. Se uită înapoi. Se uită la tine. Privirea Lui are căldura unei invitaţii. Buzele Lui se mişcă. Isus vorbeşte. Îţi vorbeşte ţie. Domnul Isus Cristos spune: 'Vino'. Domnul Isus Cristos spune: 'Urmează-Mă'. El îţi spune: 'vino, şi te voi face pescar de oameni'.
Să ne rugăm.
Tatăl nostru, ne înfiorăm auzind chemarea lui Cristos, fiindcă pe măsură ce ne gândim la ea, aşa cum Tu ne încurajezi să facem, noi recunoaştem preţul ce trebuie plătit. Noi înţelegem, într-o oarecare măsură, ce implică ea. Şi totuşi, pe măsură ce Îl vedem pe Cristos, pe măsură ce Îl auzim pe Cristos, pe măsură ce acele cuvinte răsună prin spaţiu pătrunzând în urechile noastre, ne dăm seama că nu putem face altceva decât să venim. Noi trebuie să venim fiindcă Cel ce cheamă este Isus, Dumnezeul, Domnul slavei.
Tată, cheamă pe mulţi în ceasul acesta şi dă-le urechi să audă şi să răspundă.
De dragul lui Isus. Amin.
Tradus de Gabriela Szabo