Murind, noi trăim

de James Montgomery Boice

(Romani 12:1)


Studiem al doisprezecelea capitol din Romani. Este acea parte din Romani în care Pavel începe să aplice doctrina, pe care a expus-o în prima parte a cărţii, la diversele domenii ale vieţii noastre. Iar punctul cu care începe este jertfa. Nu de-acolo am fi început noi, dar el de acolo începe iar dacă vrem să înţelegem cum trebuie să fie viaţa creştină, tot de acolo trebuie să începem şi noi. Poate cel mai emoţionant lucru pe care tu şi cu mine îl putem cunoaşte, care ne marchează profund şi ne aduce într-o teamă sfântă, este atunci când cineva îşi dă viaţa pentru a salva o altă viaţă. Acesta e lucrul pe care l-a făcut Isus Hristos, bineînţeles. Iar pentru că El a făcut-o pentru noi, ne cere să facem şi noi la fel, dar în alt sens. Isus spunea, într-o anumită împrejurare: "Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi." Şi El a făcut acest lucru, în sens literal, pentru noi. A murit pe cruce, luând pedeapsa pentru păcatul nostru asupra Lui, ca noi să putem fi mântuiţi şi să trăim veşnic. Pentru că El a făcut acest lucru pentru noi, ne cere să ne dăruim pe noi înşine Lui.
Despre aceasta vorbeşte Pavel în Romani doisprezece atunci când spune: "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie." Totuşi, este o mare diferenţă între jertfa lui Isus Hristos pentru noi şi jertfa noastră pentru El. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, literalmente, la moarte ca o jertfă înlocuitoare pentru păcat. A luat pedeapsa pentru păcatul nostru asupra lui. Aceasta este esenţa Evangheliei şi noi nu facem aşa ceva. Jertfa noastră nu poate fi deloc comparată cu cea a lui Isus Hristos în sensul acesta. Noi nu murim ca înlocuitori pentru alţii iar jertfa noastră, oricum ne-am gândi la ea, nu este sub nici o formă una de ispăşire. Dar se aseamănă cu jertfa lui Isus Hristos cel puţin în sensul că, în primul rând, noi suntem cei care o aducem. Nu este adusă pentru noi. Trebuie să o facem noi înşine. Iar apoi, în al doilea rând, ne aducem propriile trupuri ca jertfă.
Am privit la această problemă a jertfei data trecută. Începem să studiem acest verset şi o vom face cu atenţie, pentru că fiecare din aceste cuvinte este important. Ce vrem să facem în acest studiu este să privim mai în profunzime la natura jertfei şi să vedem cum o aducem în mod practic.

Primul lucru evident la care trebuie să ne gândim este că jertfa trebuie să fie una vie, nu una moartă. Ideea era originală pe vremea lui Pavel. Desigur, în zilele acelea toate jertfele erau jertfe moarte. Aceasta era tocmai semnificaţia jertfei. Închinătorul aducea un animal la preot. Preotul îl primea. Avea loc un transfer în cursul căruia închinătorul îşi mărturisea păcatele în prezenţa preotului. Preotul le mărturisea deasupra capului animalului. Avea loc un transfer simbolic al acestora către animal. Apoi preotul ducea animalul la altar şi îl omora. Sângele lui urma să fie scurs iar trupul era ars pe altar.
Din această jertfă se învăţau mai multe lecţii foarte importante. Una era că plata păcatului este moartea. "Sufletul care păcătuieşte, trebuie să moară." E un principiu biblic. O altă lecţie îi învăţa pe oameni principul substituţiei, pentru că, desigur, animalul nu era vinovat. Închinătorul era vinovatul. Dar animalul murea în locul închinătorului. Întotdeauna era o jertfă moartă. Pavel spune aici ceva destul de surprinzător şi de diferit. Trebuie să fie o jertfă vie. Ce trebuie noi să facem este să ne dăm viaţa noastră Domnului Isus Hristos. O spune foarte clar şi în alte locuri. Mă gândesc la 2 Corinteni 5:15: "El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiasca pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei."

Hai să ne mai gândim puţin la acest lucru. O jertfă vie. Dar care viaţă? Despre ce viaţă e vorba aici? Vorbim despre simpla viaţă animală, despre viaţa inteligentă, sau cumva despre viaţa pe care o duceam înainte să venim la Isus Hristos, despre vremea în care, dacă înţelegem corect ce ne spune Biblia, eram de fapt nişte morţi vii? Nu despre aşa ceva e vorba. Dacă vrei să aduci această jertfă la care Pavel îndeamnă aici, trebuie să fii creştin. În alte cuvinte, trebuie să ai viaţa spirituală pe care o primeşti de la Însuşi Dumnezeu, ca să poţi, prin harul lui Dumnezeu, să I-o dai înapoi. Numai un creştin poate face aşa ceva. Lumea poate jertfi timp sau bani. Lumea îşi poate da chiar viaţa în acest sens. Cineva din lume poate îmbrăţişa o vocaţie religioasă. Dacă nu eşti o făptură nouă în Isus Hristos, dacă nu ai fost adus la viaţă de către El, nu Îi poţi da înapoi acea viaţă spirituală, ea fiind singura în stare să-L slujească. Şi, de fapt, dacă nu eşti viu în Isus Hristos nici măcar nu vrei să faci aşa ceva. Vedeţi, primul lucru menţionat aici, unde Pavel vorbeşte despre jertfă, este că aceasta trebuie să fie vie.

Mai este un alt lucru care trebuie spus şi pe care Pavel îl subliniază aici. Această dăruire a noastră pentru Dumnezeu implică trupurile noastre. "Aduceţi trupurile voastre", spune Pavel. Ce înseamnă aceasta? Dacă veţi studia Biblia cu atenţie şi vă veţi folosi şi de comentarii, aşa cum fac şi eu, ca să văd ce au spus alţii despre acest text, veţi descoperi că mulţi dintre comentatorii din trecut arată că Pavel, atunci când vorbeşte despre "trupuri", se referă la "tot ce suntem noi". Pavel nu explică aici, în Romani 12, ce anume vrea să spună prin slujirea lui Dumnezeu cu trupul. Avem aici o porţie foarte concentrată de teologie. Dar nu suntem lăsaţi fără nici o explicaţie, pentru că el vorbeşte despre aceste lucruri şi în alte locuri. De fapt, a vorbit deja despre aceasta în Romani. Dacă vă veţi întoarce la capitolul 6, vă veţi aminti că despre acelaşi lucru e vorba şi acolo. Versetele 12 la 14. Vorbeşte despre trup şi arată foarte clar că nu se referă la trup în vreun sens metafizic sau abstract. Se referă chiar la diversele părţi ale trupurilor noastre. Este cuvântul pe care el îl foloseşte. Observaţi ce spun aceste versete:

"Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har."

Apostolul Pavel începe aici, pentru prima dată în Romani, să vorbească despre sfinţire, iar lucrul pe care îl subliniază este aducerea trupurilor noastre. Apoi, în capitolul 12, când începe să vorbească mai pe larg despre aceste lucruri într-un mod mai formal şi să le aplice la toate aspectele vieţilor noastre, aceasta e ideea cu care reia discuţia. Vedeţi, el ne spune că trupurile noastre pot fi unelte ale nelegiurii dar pot fi şi unelte ale neprihănirii. Iar ca să fim unelte ale neprihănirii, noi trebuie să-I dăruim lui Dumnezeu mădularele trupurilor noastre ca să poată fi folosite de El.

Hai să ne gândim la aceasta. Să ne gândim la fiecare din aceste lucruri. Am făcut-o atunci când am studiat Romani 6. Ne e de folos să recapitulăm ce vrea să spună de fapt. Unde începem? Pavel începe cu gândul chiar aici, la Romani 12, pentru că în versetul 1 e vorba despre trupurile noastre, iar în versetul 2 el spune: "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre." Deci acesta e punctul de pornire. Înnoirea minţilor noastre. Mintea e prima parte a trupului ce trebuie dăruită lui Dumnezeu. Când am vorbit atunci despre aceste lucruri, am stabilit un mic obiectiv pentru fiecare din ele. Iar obiectivul ales pentru minte era acesta. Foarte simplu. Uşor de atins. Pentru fiecare carte necreştină pe care o citeşti, propune-ţi să citeşti şi o carte creştină bună. O carte care să îţi dezvolte mintea din punct de vedere spiritual şi să te provoace să fii ca Isus Hristos.
Să vorbim acum despre ochii şi urechile noastre. Mintea e o parte a trupului cu ajutorul căreia reţinem informaţii, ne gândim la ele şi ni le amintim. Dar aceste informaţii ajung acolo prin ochii şi urechile noastre. De aceea trebuie şi ele dăruite lui Isus Hristos ca jertfe vii. Sociologii ne spun (şi presupun că cifrele se schimbă de la an la an) că până la vârsta de 21 de ani un tânăr a fost bombardat în medie cu aproximativ 300.000 de reclame comerciale, toate folosind ca argument presupunerea că satisfacţia personală e scopul principal al vieţii. Televiziunea şi celelalte mijloace moderne de comunicaţie pun obţinerea de lucruri materiale înaintea evlaviei. De fapt, lumea nici măcar nu pomeneşte de evlavie. Dacă vreţi să creşteţi în evlavie, ce trebuie să faceţi este să absorbiţi alte informaţii decât cele pe care le oferă lumea. Nu vreau să promovez vreun fel de monasticism evanghelic, în care să ne retragem din lume. Cu toate acestea, trebuie să spun că e mai bine să te retragi din lume decât să pieri în ea. Vreau să spun că dacă vrei să mergi în lumea la care ai fost trimis de Isus Hristos (face parte din Marea Însărcinare), va trebui să te hrăneşti cu lucruri spirituale, dacă vrei să ai vreun efect în ea şi să trăieşti acolo pentru El. Poţi plonja în apă să îi explorezi adâncimile, dar nu poţi rămâne acolo prea mult timp dacă nu ai rezerve de oxigen. Dacă vrei să mergi în lume, trebuie să te hrăneşti cu oxigenul spiritual pe care îl obţii din lucrurile spirituale pe care le vezi şi le auzi, din lucrurile pe care le faci în timpul fiecărei zile. Am spus că ne-am ales mai devreme câteva obiective. Iată unul care are de-a face cu ochii şi urechile noastre. Pune deoparte pentru studiul Bibliei, pentru rugăciune şi pentru mers la biserică tot atât de multe ore câte petreci în faţa televizorului. Acest obiectiv va fi mult mai greu de atins. Primul n-a fost chiar atât de dificil. Nu mai citim la fel de multe cărţi ca înainte. Aceasta e una din problemele noastre. Dar nu e atât de greu să citeşti o carte creştină pentru fiecare carte necreştină citită. Dar ca să pui deoparte tot atât de multe ore pentru studiul Bibliei, pentru rugăciune şi pentru biserică, câte stai în faţa televizorului, asta e greu. Câte ore petrec oamenii în faţa televizoarelor? Statisticile ne spun că o persoană obişnuită urmăreşte 5 ore de emisiuni la televizor în fiecare zi. Cinci ore pe zi! Câţi creştini credeţi că petrec 5 ore în activităţi creştine (studiul Bibliei, rugăciune şi mers la biserică, toate adunate) pe săptămână? Nu foarte mulţi. Trebuie să fim surprinşi atunci că Biserica a devenit atât de lumească şi ne-am pierdut orice simţ al evlaviei?

Haideţi să vorbim despre limbile noastre. Biblia are multe de spus despre ele. Am dat peste o carte săptămâna aceasta în timp ce mă pregăteam pentru studiul de azi. La sfârşit era o anexă în care se arăta, pagină după pagină, ce spune Biblia despre limbă. Desigur, cel mai cunoscut ne este textul din Iacov 3:5,6. "Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!" Sunt cuvinte destul de grele. Şi el le scrie unor creştini. Vedeţi, Iacov recunoaşte pe bună dreptate că ne putem folosi limbile ca să facem un bine, dar tot el recunoaşte şi răul pe care îl pot face. Nu e nevoie să fii un Hitler ca să produci distrugere cu limba ta, să trezeşti o naţiune întreagă şi să arunci întreaga lume în război. Tot ce trebuie să faci este să bârfeşti puţin, să acoperi o părticică din adevăr, să îţi dai pe faţă gelozia faţă de cineva prin remarci tăioase, şi aşa mai departe. Astfel de lucruri sunt suficiente. Ei bine, trebuie să învăţăm cum să ne folosim limba ca să-L slăvim şi să-L slujim pe Dumnezeu. Un lucru pe care trebuie să-l faci cu limba ta este să reciţi versete din Scriptură. Dar ce spuneţi despre închinare? Îl lăudăm pe Dumnezeu cu limbile noastre. Îi cântăm imnuri şi cântări spirituale. Biblia ne spune să facem aşa. Mai mult decât orice, trebuie să ne folosim limbile ca să-L mărturisim pe Isus Hristos, să vorbim despre harul Său. De aceea, iată un alt obiectiv: Foloseşte-ţi limba ca să spui altora despre Isus tot atât de mult cât o foloseşti pentru conversaţii fără valoare.

Ce spuneţi despre mâinile şi picioarele noastre? Biblia are multe de spus despre mâinile şi picioarele noastre. În 1 Tesaloniceni 4:11,12 Pavel ne spune să lucrăm cu mâinile noastre ca să ne întreţinem singuri şi să nu depindem de alţii. Iată ce spune el: "Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit." Era o parte a învăţăturii pe care o dădea Pavel. Treci la treabă şi munceşte. Faceţi ceva util, aşa le spunea el. "...şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni." E un principiu biblic. Creştinii ar trebui să lucreze astfel încât să nu depindă de alţi oameni. Luaţi de exemplu sistemul de asistenţă socială pentru săraci. M-am gândit destul de mult la societatea noastră şi sunt înclinat să fac un fel de clasificare a oamenilor din zilele noastre. Cred că există două categorii principale. Sunt cei ce construiesc şi cei cei ce demolează. Cei ce zidesc şi cei ce dărâmă. Dar în fiecare caz sunt alte două categorii. În categoria constructorilor sunt oamenii cu iniţiativă. Ei sunt în vârful sistemului. Sunt creativi. Concep noi afaceri, noi tipuri de servicii, şi aşa mai departe. Ne bucurăm să avem astfel de oameni. Ţara noastră a fost binecuvântată cu mulţi din aceştia. Sunt şi alţi constructori, care nu sunt oameni cu iniţiativă.. Nu au un astfel de spirit, dar sunt oameni consecvenţi, se apucă de o treabă şi se ţin de ea, sunt cei ce fac afacerea să meargă înainte. Ei sunt oamenii firmei, în cel mai bun sens al cuvântului. Şi, vedeţi, se pricep la ceea ce fac. Dar mai sunt şi demolatorii. Şi ei se împart în două. Sunt cei care distrug în mod deschis şi deliberat, iar dacă trăiţi într-un oraş îi cunoaşteţi foarte bine. Mergeţi pe stradă şi vedeţi cioburile de sticlă rămase în urma celor ce sparg ferestrele magazinelor şi parbrizele maşinilor. Priviţi la desenele graffiti de pe ziduri. E pur şi simplu distrugere neprovocată, fără vreun motiv anume. Iar azi s-a ajuns până acolo încât să se ia viaţa cuiva fără nici un motiv. Ziarele ne relatează crimele comise în fiecare noapte.
Mai sunt şi demolatorii care nu sunt demolatori la propriu, ci sunt oameni care nu contribuie cu nimic. Sunt în derivă. Trăiesc pe spatele sistemului. Nu au nimic de oferit. Ei doar primesc. Vedeţi, Pavel ne spune că unul din motivele pentru care trebuie să muncim este ca să ieşim din această categorie şi să ne ridicăm până la stadiul în care devenim într-adevăr productivi.
Priviţi la un alt lucru în legătură cu mâinile şi picioarele noastre. Efeseni 4:28. "Cine fura, să nu mai fure..." Aici e vorba de cineva care, e adevărat, îşi folosea mâinile, dar într-un mod greşit. "Ci", spune Pavel, "mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit." El ne spune aici un alt motiv pentru care trebuie să-ţi foloseşti mâinile într-un mod constructiv este, nu numai să te îmbogăţeşti sau să promovezi, ci şi să poţi să iei din resursele tale şi să ajuţi pe alţii, pentru că nu oricine se poate ajuta singur.
Vedeţi cât de importante, cât de practice sunt aceste cuvinte, ce putem face cu mâinile noastre dacă le dăruim lui Isus Hristos?
În ce priveşte picioarele noastre, ei bine, Pavel a vorbit deja despre ele în Romani 10. Spunea că oamenii au nevoie să audă Evanghelia. Iar ca să poată auzi Evanghelia, cineva trebuie să le vorbească, iar ca să le poată vorbi, astfel de oameni trebuie să fie trimişi. "După cum este scris: "Cât de frumoase sunt picioarele ce vestesc Evanghelia...""
De aceea, vreau să te întreb la modul practic. Ce faci cu mâinile tale? Unde te poartă picioarele? Te duc ele în locuri unde Domnul Isus este respins şi blasfemiat? Intri tu în astfel de locuri? Mergi în locuri unde se păcătuieşte pe faţă? Îţi petreci cumva timpul liber hoinărind prin baruri pentru necăsătoriţi şi prin cluburile din oraş? Nu vei creşte în evlavie în astfel de locuri. Dimpotrivă, vei ajunge să decazi într-un comportament stricat. De aceea, lasă-ţi picioarele să te ducă în compania celor ce Îl slujesc şi Îl iubesc pe Dumnezeu. Sau, dacă mergi în lume, fă-o ca să-L mărturiseşti pe Isus Hristos, atât prin vorbele cât şi prin faptele tale.
Iată acum un alt obiectiv. Un ultim obiectiv. Pentru fiecare participare la un eveniment social necreştin, hotărăşte-te să participi şi la unul creştin. Iar când participi la evenimente necreştine, fă-o ca un martor pentru Domnul Isus Hristos, prin cuvintele şi acţiunile tale. Adu-ţi trupul ca o jertfă vie.

Ajungem acum la al treilea cuvânt pe care îl foloseşte Pavel aici. Şi e unul important. Cuvântul este "sfântă". "Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu." Aşa trebuie să fie orice jertfă. Jertfa trebuie să fie sfântă. În ce sens? Ei bine, trebuie să fie fără pată şi fără cusur, trebuie să fie dăruită în întregime lui Dumnezeu. Închinătorul nu aducea o parte a animalului iar pe cealaltă o ţinea pentru el. Îl aducea întreg, iar animalul trebuia să fie fără vreun defect şi fără vreo pată. Acum, dacă acest lucru era adevărat în vechiul sistem, cu animale, cu cât mai adevărat trebuie să fie cu noi, cei care am fost răscumpăraţi, nu cu argint sau cu aur, ci cu sângele preţios al lui Isus Hristos. Petru, cel care ne dă acest verset în primul capitol al primei sale epistole, ne mai spune: "Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: "Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.""
Autorul Epistolei cătrei Evrei spunea: "Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul." Aceasta e chiar esenţa lucrurilor despre care am vorbit când spuneam că trebuie să ne aducem pe noi înşine înaintea lui Dumnezeu ca nişte jertfe vii. Aici este implicată consacrarea. Iar lucrurile consacrate sunt sfinte. Sunt termeni aproape sinonimi. Astfel, Pavel ne spune aici că trebuie să ne preocupe sfinţenia, iar atunci când venim înaintea lui Dumnezeu, jertfa noastră trebuie să fie una sfântă. Daţi-mi voie să vă spun că, bineînţeles, toate lucrurile despre care am vorbit până acum se îndreptau către acest punct; întreaga Epistolă către Romani se îndrepta către acesta.
Unul din marii comentatori ai Bibliei se ocupă mai pe larg de aceste lucruri. El spune că noi trebuie să ne dăm seama de faptul că, în tot acest timp, Epistola către Romani tindea spre acest punct. "Sfinţenia este scopul şi subiectul întregului mesaj al Evangheliei." Ei bine, trebuie să o spun, (o voi face sub formă de întrebare), există vreun alt subiect, vreo altă problemă din creştinism sau vreo doctrină creştină importantă care să fie neglijată într-o aşa de mare măsură de către biserica evanghelică din zilele noastre, aşa cum este neglijată sfinţenia? Nu cred. Nu mai suntem atât de preocupaţi de sfinţenie în zilele noastre, dar în trecut lucrurile stăteau altfel. Pe atunci oricine îndrăznea să-şi spună creştin sau creştină era foarte atent la sfinţenie, la felul cum îşi trăia viaţa şi ce se întâmpla înăuntrul lui. Astăzi, sfinţenia este în mare măsură uitată şi nu mai este atractivă pentru creştini. Nu încerci să fii sfânt. De-abia mai ştim ce înseamnă şi cu siguranţă nu încercăm să o cultivăm în alţi oameni. Robert Murray M'Cheyne, un mare pastor şi predicator, spunea cu o anumită ocazie: "Lucrul de care au cea mai mare nevoie oamenii din biserica mea este sfinţenia mea personală." Oare la aceasta se uită comitetul bisericii când caută un pastor? Greu de crezut. Ei caută mai degrabă o personalitate atractivă, un bun orator, un bun administrator şi alte astfel de lucruri laice.
Cum stau lucrurile în ce ne priveşte pe noi? Suntem interesaţi de aceasta? Cumpărăm cărţi despre sfinţenie? Căutăm casete cu predici despre sfinţenie? Participăm la seminarii al căror scop este să ne ajute să ne apropiem de Dumnezeu? Nu, n-o facem. Căutăm materiale din categoria "ajută-te singur", care să ne facă mai bogaţi şi mai înţelepţi. De aceea participăm la seminarii de genul "Cum să fii fericit", "Cum să-ţi creşti copiii", "Cum să ai o viaţă sexuală de calitate", "Cum să reuşeşti în afaceri", şi aşa mai departe. Din fericire, această lacună a început să fie observată de liderii evanghelici din zilele noastre şi am observat în ultimii ani cum încep să apară cărţi pe această temă. O carte presupune, bineînţeles, că autorul ei predică despre acea temă în seminarii şi aşa mai departe. Cred că e un semn foarte încurajator.

Ei bine, mai avem un ultim cuvânt. E cuvântul cu care vreau să termin. Veţi descoperi care e acesta dacă vă veţi uita la text. "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească." Acesta e cuvântul. "Plăcută lui Dumnezeu". Ce e plăcut? Să vii înaintea Lui ca o jertfă vie. Acest lucru e plăcut înaintea lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi face plăcere jertfa ta. Nu e oare uimitor acest lucru? Lui Dumnezeu să-I facă plăcere... Lui Dumnezeu, sfântului, atot-înţeleptului, puternicului Dumnezeu al universului... să Îi facă plăcere ceva oferit de mine. Dacă veţi privi textul cu atenţie, veţi observa că acest cuvânt, "plăcută", este folosit de două ori în acest prim paragraf. În limba greacă este folosit exact acelaşi cuvânt. Apare o dată în versetul pe care îl studiem, când vorbeşte despre faptul că jertfa noastră este plăcută lui Dumnezeu, iar apoi mai apare o dată la sfârşit, când vorbeşte despre voia lui Dumnezeu, care, atunci când o descoperim, ne este plăcută. Nu sunt deloc surprins de a doua apariţie a cuvântului. Bineînţeles că voia lui Dumnezeu ne este plăcută, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul atot-înţelept, este un Dumnezeu bun şi, prin urmare, voia Lui pentru mine este un lucru bun, şi chiar e cel mai bun posibil, pentru că El este atot-înţelept. S-ar putea să nu o înţeleg întotdeauna şi s-ar putea să mă irite, dar dacă mă supun ei cu adevărat, ca o jertfă vie, voi descoperi că e plăcută. Nu e nici o îndoială în privinţa aceasta. Dar, vedeţi, lucrul cu adevărat uimitor este gândul că atunci când mă ofer lui Dumnezeu, şi anume atunci când îi ofer trupul, acest trup fizic, muritor, lucrul acesta îi face plăcere marelui şi atot-puternicului Dumnezeu al universului... Şi totuşi, acesta e adevărul.
Isus Hristos spunea într-o anumită ocazie, când le vorbea ucenicilor Săi: "După ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ,,Suntem nişte robi netrebnici." Sunt cuvintele Lui. Dar tot El a mai spus şi pilda omului cu talanţii. Acesta s-a folosit de ei. I-a folosit cu folos. I-a investit. Iar când s-a întors stăpânul lui, acesta i-a spus: "Bine, rob bun şi credincios. Intră, în bucuria stăpânului tău!" Sau, aşa cum se spune în textul nostru, "Vino şi ia parte la fericirea stăpânului tău."

Să trăieşti pentru Hristos s-ar putea să fie un lucru greu. Într-o societate din ce în ce mai depărtată de Dumnezeu, aşa cum e a noastră, uneori e un lucru disperat de greu. Dar merită făcut. Pentru că într-o zi vom sta înaintea Dumnezeului universului. Vom sta înaintea lui Isus Hristos, Domnul şi Stăpânul nostru, cel înaintea căruia ne-am adus trupurile ca jertfă. Iar dacă am făcut-o, Îl vom auzi spunând: "Bine, rob bun şi credincios. Vino şi ia parte la fericirea Stăpânului tău." Iar asta va fi de-ajuns. Atunci vom şti că s-a meritat.

Tradus de Florin Vidu


cuprins | Studii Biblice