Misterul

(Efeseni 3:1-6)

James Montgomery Boice


Unul dintre cele mai extraordinare cuvinte din vocabularul apostolului Pavel a fost cuvântul "mister". Însă nu este un cuvânt foarte bine înţeles. Cunoaştem cel mai bine cuvântul probabil din 1 Corinteni 15, versetele 51 şi 53, cuvinte care sunt încorporate în oratoriul Mesia de Handel, ca o arie: "Iată, vă spun o taină (mister): nu vom adormi toţi dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea de pe urmă trâmbiţă...". Însă acest cuvânt "mister" apare de încă 19 ori în scrierile lui Pavel, în total apărând de 20 de ori, şi mai este întâlnit de încă şapte ori în Evanghelii şi în cartea Apocalipsei. Începem cu întrebarea: ce este un mister, în sens biblic? În engleza contemporană (şi în română, n.tr.), termenul "mister" se referă de obicei la ceva care este misterios sau neştiut. Însă nu acelaşi înţeles îl avea termenul în antichitate. În vremea lui Pavel, cuvântul grecesc musterion, termen din care provine cuvântul nostru "mister", însemna ceva ce înainte fusese necunoscut dar acum este descoperit unui grup de iniţiaţi. Acesta este modul în care era folosit cuvântul, de exemplu, cu referire la religiile greceşti, numite "religiile misterelor". Existau "misterele lui Mitra, ale lui Isis, ale lui Osiris, ale lui Eleusis sau ale lui Dionisos". Acestea erau religii în care doctrina religiei era cunoscută, însă le era cunoscută doar celor iniţiaţi. Cei care nu făceau parte din religia respectivă puteau cunoaşte, mai mult sau mai puţin, ce se întâmpla în interiorul cultului, însă o dată ce erau iniţiaţi în religia respectivă, misterele le erau descoperite.

Oarecum în acelaşi tipar de gândire foloseşte şi Pavel acest cuvânt. Atunci când Pavel vorbeşte despre mister el nu vorbeşte despre ceva ce este misterios şi care nu poate fi cunoscut de noi. El vorbeşte, mai degrabă, despre ceva ce fusese ascuns în perioada vechi-testamentară, dar care acum a fost făcut cunoscut pe deplin prin venirea lui Isus Hristos şi prin proclamarea Evangheliei. În Efeseni 3, capitolul pe care-l studiem, Pavel foloseşte acest cuvânt, "mister", de trei ori. Daţi-mi voie să citesc versetele care conţin cuvântul "mister"; termenul apare de două ori în versetele de care ne vom ocupa imediat şi încă o dată în versetele care urmează şi de care ne vom ocupa mai pe îndelete săptămâna următoare. Pavel spune:

"...dacă cel puţin aţi auzit despre isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dat faţă de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina (misterul) aceasta, despre care v-am scris în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina (misterul) lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul în care a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi profeţi ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea ..."

Apoi, aşa cum spuneam, câteva versete mai târziu, Pavel foloseşte cuvântul încă o dată. El spune că era însărcinarea lui "...să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine (mister), ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască acum, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu...".

Care este misterul? Foarte simplu, anume acela că astăzi evreii şi cei dintre neamuri sunt aduşi împreună în trupul lui Hristos, care este Biserica. Cineva ar putea foarte bine întreba la acest punct cum poate acest lucru să fie nou, dat fiind faptul că scopul lui Dumnezeu de a-i mântui pe cei dintre neamuri a fost anunţat în Vechiul Testament, chiar din timpuri străvechi. Ne gândim, de exemplu, la chemarea iniţială a lui Avraam de către Dumnezeu, aşa cum ne este ea prezentată în capitolul 12 din Geneza. Din această chemare fac parte şi cuvintele: "În tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului." Adică toate naţiunile, neamurile, vor fi binecuvântate prin tine. Cineva ar putea întreba: "Ei bine, cum poate fi acest lucru ceva nou, dat fiind faptul că Dumnezeu a spus de la început că mântuirea nu este destinată exclusiv evreilor, ci că în ea sunt incluse şi neamurile." Răspunsul la această întrebare este acela că, deşi cei dintre neamuri în timpul Vechiului Testament erau mântuiţi, ei erau mântuiţi, totuşi, dacă deveneau evrei. Adică, unul dintre neamuri putea să se apropie de Dumnezeul lui Israel însă el trebuia să se apropie de El ca un israelit, prin procesul prozelitismului, al circumciziei şi a tot ceea ce era nevoie pentru a face din el, neevreul, parte din poporul evreu, popor al legământului.
Noutatea este aceea că, în conformitate cu învăţătura lui Pavel de aici şi din altă parte a Noului Testament, procesul prin care un neevreu devenea evreu a fost abolit. Acesta este acel zid de despărţire, simbol al ostilităţii, pe care Hristos l-a surpat. Acum, după spusele lui Pavel, evreul şi neevreul, deopotrivă şi împreună, vin ca un singur popor în acest nou trup al lui Hristos. Acesta este lucrul despre care spune Pavel că i-a fost descoperit, nefiind arătat în vremea Vechiului Testament, şi pe care el ca apostol al neamurilor are responsabilitatea să-l proclame.

Trăim la câteva mii de ani distanţă de acele vremuri şi pentru noi, creştini dintre neamuri, în special, suntem obişnuiţi să ne închinăm în biserici dintre neamuri, acest adevăr cu greu ar putea fi o noutate absolută. Ne spunem: "Presupun că acest lucru este evident. Dumnezeu este Dumnezeul tuturor. Cu siguranţă, mântuirea trebuie să fie pentru toţi." Şi totuşi trebuie să înţelegem că în vremea lui Pavel, precum şi în a noastră, dacă-l înţelegem, acel lucru era o noutate absolută. Cred că Pavel ne oferă o cheie prin care să înţelegem cât de radicală era acea noutate, prin modul în care introduce capitolul trei, prin acea propoziţie pe care o găsim în versetul întâi dar pe care o întrerupe pentru a se ocupa de aceste versete pe care le studiem şi care sunt un excurs sau o paranteză. În versetul întâi el spune: "Iată de ce eu, Pavel, ..." apoi urmează nişte puncte de suspensie la sfârşitul versetului şi abia în versetul 14 revine la idee. El este gata să spună: Iată de ce eu, Pavel, mă rog pentru voi..." şi să înceapă rugăciunea. Însă când spune: "Eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurile..." menţionarea cuvântului "neamuri" îi aduce imediat în minte lucrul pentru care face acea paranteză pe care o studiem noi.
Însă, aşa cum spuneam, versetul întâi conţine o cheie prin care ne arată cât de radicală era noutatea. Spun lucrul acesta deoarece el se referă la sine ca fiind prizonierul lui Isus Hristos pentru neamuri. Iar acest lucru era, desigur, adevărat în sens propriu. Istorisirea care ne arată acest lucru se găseşte în Fapte, capitolul 21 şi 22. Pavel se dusese la Ierusalim, ducând cu sine nişte daruri din partea bisericilor dintre neamuri pentru ajutorarea săracilor din comunitatea creştină din Ierusalim. În timp ce se afla acolo s-a hotărât să se supună unui ritual de purificare, practicat în zona Templului, împreună cu alţi evrei. Era un ritual care ţinea timp de o săptămână, o perioadă de şapte zile, iar el se suia la Templu, împreună cu aceşti alţi evrei, în fiecare din cele şapte zile. În ultima dintre aceste zile câţiva evrei din Asia care, foarte interesant, erau din zona Efesului, l-au văzut. Ceva mai devreme ei văzuseră un grec care era din Efes, un bărbat pe nume Trofim, cu Pavel în oraş. Prin urmare, ei au presupus că Pavel vroia să-i introducă pe cei dintre neamuri în zona Templului în care nu avea voie să intre nici o persoană dintre neamuri. Astfel ei au izbucnit într-un strigăt puternic către evreii care se aflau în preajmă: "Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi tuturor împotriva poporului nostru, împotriva Legii şi împotriva acestui locaş; mai mult, i-a adus şi pe nişte greci în templu şi a profanat acest locaş sfânt." Vă aduceţi aminte că imediat după aceea, ne spune relatarea, Pavel era cât pe ce să fie linşat de acea mulţime înfuriată. A fost salvat de un centurion roman şi de soldaţii acestuia. Era responsabilitatea acestuia de a păstra ordinea în cetate. Prin urmare l-a luat pe Pavel cu sine şi probabil l-a întemniţat. A aflat însă că Pavel era cetăţean roman, lucru care a trezit respect în centurion deoarece romanii erau protejaţi de lege în faţa unor asemenea lucruri cum era o mulţime înfuriată, iar Pavel a obţinut o audienţă la acesta. Pavel i-a zis: "Ai înţeles greşit ceea ce s-a întâmplat. Dă-mi o şansă să le vorbesc oamenilor." Centurionul a fost de acord şi, fără îndoială, protejându-l cu un cordon de soldaţi, i-a permis lui Pavel să stea în picioare într-un loc în care putea fi văzut şi de unde Pavel a început să vorbească mulţimii.

Înţelept, el a început să vorbească în aramaică. Vorbea această limbă ca pe propria-i limbă, desigur. A crescut în Ierusalim. Imediat ce a început să vorbească în limba norodului acesta s-a liniştit. I-a oferit lui Pavel oportunitatea de a ţine un lung discurs care a fost o mărturie referitor la ce a făcut Dumnezeu în viaţa sa. El a relatat faptul că s-a născut în Tars, un oraş nu foarte însemnat, faptul că de timpuriu a venit la Ierusalim, unde a studiat sub îndrumarea lui Gamaliel, un rabin distins acolo şi cunoscut de toată lumea. A spus: "Îmi cunoaşteţi conduita de dinainte, aceea prin care eram plin de râvnă pentru tradiţiile părinţilor mei. Cunoaşteţi că am căutat să-i arestez pe creştini deoarece credeam că distrug iudaismul. Chiar am primit scrisori prin care aveam autoritatea de a merge la Damasc, unde vroiam să-i arestez pe cei ce urmau Calea, să-i aduc la Ierusalim şi să-i pedepsesc pentru fărădelegile lor." A spus: "Pe drum mi-a apărut însă Domnul slavei, iar eu am fost orbit de această descoperire. Mi s-a spus să intru în cetatea Damasc unde voi fi ajutat. Pe când eram în aşteptare acolo a venit un bărbat pe nume Anania care a fost folosit de Dumnezeu pentru a-mi reda vederea. Am început să mărturisesc despre ce mi s-a întâmplat şi, întorcându-mă la Ierusalim, am început să spun ce a făcut Dumnezeu prin Isus Hristos. Iar Domnul, adică, Isus Hristos mi-a vorbit astfel: 'Pleacă de aici. Ei nu-ţi vor asculta mărturia.' Mai mult, Domnul a spus: 'Du-te şi du mesajul neamurilor.'"

Adevărul este că până la acest moment din discursul său acea mulţime mare şi furioasă din Ierusalim a ascultat cu atenţie fiecare cuvânt pe care l-a rostit Pavel. Nu au obiectat la faptul că L-a menţionat pe Isus. Nu au obiectat la partea cu descoperirea de pe drumul spre Damasc şi nici la poruncile pe care Pavel le-a primit de la Domnul. Însă când a ajuns la ultima parte în care a spus: "Isus m-a trimis la neamuri", mulţimea a devenit atât de înfuriată de acest cuvânt încât a izbucnit imediat, strigând: "Şterge de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască." Observaţi cât de intensă era opoziţia lor faţă de neamuri. Opoziţia nu era atât de intensă la toate nivelurile, desigur. Opoziţia dintre evrei şi neamuri era atât de intensă în cazul de faţă deoarece era în joc o problemă de ordin religios. Şi nu există fanatism mai mare ca acela religios. Cu siguranţă aveau şi neamurile prejudecăţile lor. Observaţi de ce era un mesaj atât de inedit acela cu care venea Pavel, anume că Dumnezeu a descoperit că, acum, toţi oamenii, evreu sau neevreu, sclav sau om liber, bărbat sau femeie, sau orice alt grup de oameni la care vă puteţi gândi, toţi oamenii sunt aduşi împreună în Hristos, în aceeaşi termeni. Evreul nu trebuia să devină unul dintre neamuri. Cel dintre neamuri nu trebuia să devină evreu. Mai degrabă, venind la Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos, ei deveneau ceva nou, un popor nou, care este Biserica lui Hristos.

Accentul pe care îl pune Pavel în acest pasaj este pe toate acele binecuvântări ale Bisericii de care beneficiază evreul şi cel dintre neamuri împreună. Acest lucru este foarte dificil de exprimat în limba engleză (şi în română, n.tr.) deoarece, ca să înveţe aceasta, ceea ce face Pavel este să aducă împreună în versetul şase, versetul cheie, trei cuvinte, toate introduse de prepoziţia grecească sun, care înseamnă "cu" sau "împreună cu". Două dintre cele trei cuvinte mai apar şi în altă parte. Pe unul probabil că l-a inventat. Primul dintre cuvinte este kleronomos, care înseamnă "moştenitori", la care Pavel adaugă prepoziţia sun, obţinând "moştenitori împreună cu". Al doilea cuvânt este somos, care înseamnă "trup", la care adaugă prepoziţia sun, obţinând "un trup cu". Acesta nu sună foarte bine nici măcar în greacă, darămite în engleză (sau în română, n.tr.), însă acesta este cuvântul redat de Pavel. Al treilea cuvânt este metochos care înseamnă "partener sau tovarăş care ia parte în", la care adaugă prepoziţia sun. Astfel, în limba greacă aveţi trei cuvinte, fiecare urmându-l pe celălalt într-un tip paralel de construcţie.
După cum spuneam, este foarte dificil să traduci foarte corect în engleză (şi în română, n.tr.) şi să redai, în acelaşi timp, fluenţa pasajului. După părerea mea, New International Version (o versiune în limba engleză a Bibliei, n.tr.) traduce cel mai bine. Această versiune traduce: "Moştenitori împreună cu Israel. Membri împreună într-un singur trup. Părtaşi împreună la promisiunea făcută în Isus Hristos." Merită să ne uităm la fiecare din aceste expresii în detaliu.

Să o luăm pe prima dintre ele. "Moştenitori împreună cu Israel." Acest termen, "moştenitori" este unul foarte important în învăţătura lui Pavel. Apare în Romani 4, versetul 14, cu referire la Avraam. Acolo, Pavel îl numeşte pe Avraam moştenitorul lumii prin neprihănirea lui Hristos. În Galateni, Pavel extinde această afirmaţie, aplicând-o tuturor credincioşilor, nu numai lui Avraam, ci şi nouă înşine, spunând: "Dacă sunteţi ai lui Hristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam şi moştenitori în conformitate cu făgăduinţa" (Galateni 3:29), anume aceeaşi făgăduinţă pe care a primit-o Avraam. Apoi în Romani 8:17, Pavel foloseşte acelaşi cuvânt care apare aici, în Efeseni, anume acela format cu prepoziţia sun, spunând: "Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El pentru a fi şi proslăviţi împreună cu El."
Ceea ce vrea să spună acolo unde vorbeşte despre noi ca fiind moştenitori împreună cu Israel este faptul că, acum, neamurile, prin harul lui Dumnezeu, se bucură pe deplin de toate privilegiile de care s-a bucurat Israel. Acesta este un fel de a spune că în Biserica lui Hristos nu există cetăţeni de rangul întâi şi de rangul al doilea. Evreii nu au întâietate, urmaţi de neamuri, şi nici neamurile, urmate de evrei. Mai degrabă ei sunt, toţi, una în Hristos. În Hristos ei moştenesc binecuvântarea lui Dumnezeu împreună, ţinându-se de ea ca unul singur.

În al doilea rând avem expresia "Membri împreună într-un singur trup." La sfârşitul capitolului 2, unde Pavel a început să vorbească pentru prima oară în detaliu despre Biserică, el foloseşte trei imagini pentru a o descrie. Biserica este descrisă ca o împărăţie, ca o familie, şi ca o clădire care se transformă pentru a deveni un templu. Aici el introduce o a patra imagine. Atunci când citiţi aceste referiri la Biserică, şi în special atunci când studiaţi această extraordinară imagine a trupului, vă puteţi da seama că implică două aspecte. Pe de-o parte, avem o unitate care este dată. Însă, pe de altă parte, avem o unitate care trebuie realizată deoarece, după cum bine ştim, ceea ce este dat nu este întotdeauna actualizat în experienţa noastră. Aşa se face că sunt rugăciuni în Biblie prin care se cere ca cei care sunt una în Hristos să poată fi una, adică să poată creşte în Isus Hristos în aşa măsură încât unitatea lor în El să devină evidentă iar barierele naturale, fie că sunt bariere puse de rasă, naţiune sau cultură, să poată fi tot mai mult depăşite.
Poţi să spui: "Cum se întâmplă lucrul acesta?" Se întâmplă pe măsură ce citim Scriptura şi suntem atraşi la Hristos. Observaţi, când ne uităm la noi în lume, când luăm în considerare mediile din care provenim şi toate celelalte astfel de lucruri, întotdeauna vom găsi lucruri care ne vor separa de alţi oameni. Nu numai lucruri care ne fac să fim diferiţi, ci lucruri care, după judecata noastră, ne fac mai buni decât ceilalţi. Însă pe măsură ce suntem atraşi la Hristos şi Îl vedem pe El şi în prezenţa Lui ne este explicată Evanghelia în plenitudinea ei, toate aceste lucruri se schimbă şi noi recunoaştem că acele mici diferenţe care există sunt doar atât, mici diferenţe, şi că toate lucrurile importante sunt lucrurile care ne unesc în mântuirea noastră comună. Suntem cu toţii, în mod egal, păcătoşi înaintea lui Dumnezeu. Cu toţii avem nevoie, în mod egal, de un Mântuitor. Avem acelaşi Tată. Avem aceeaşi Biblie. Cu toţii avem acelaşi Duh Sfânt care lucrează spre sfinţirea noastră. Cu toţii avem aceeaşi sarcină. Cu toţii avem aceeaşi misiune în lume. Este acelaşi chip al lui Hristos în care trebuie să creştem. Şi astfel, în măsura în care înţelegem aceste lucruri şi creştem în ele, Dumnezeu face, în har, lucrul pentru care S-a rugat Domnul Isus Hristos în acel minunat capitol 17 din Evanghelia după Ioan. Anume, El ne face una în unitatea minţii, a voinţei şi a scopului, unitate care-şi are extraordinarul model în unitatea existentă în sânul Dumnezeirii.

A treia expresie din versetul 6 este: "părtaşi împreună la promisiune". Există multe promisiuni în Biblie şi toate sunt, desigur, pentru noi. Însă în acest verset cuvântul "promisiune" este la singular, "promisiune", nu "promisiuni". Deoarece este la singular el trebuie să se refere, nu la acele diferite şi minunate promisiuni, ci la extraordinara promisiune de răscumpărare pe care o avem în Hristos. Aceasta a fost promisiunea făcută lui Avraam şi care a fost repetată de nenumărate ori în cărţile Vechiului Testament şi în Profeţi şi care a fost împlinită acum prin lucrarea lui Hristos de pe Calvar. Observaţi, Pavel spune: "Suntem părtaşi la aceasta împreună, în Biserică. Iar dacă nu împărtăşim aceasta împreună, în Biserică, atunci nu suntem membri ai ei."

Închei în felul acesta. Cu greu aţi putea trece cu vederea, dacă aţi citit pasajul cu atenţie, că peste tot, în întreaga secţiune, transpare o mare temă; ceva ce Pavel are în minte la fel ca subiectul misterului acum revelat, anume propriul său rol în a-l face cunoscut. Prin urmare, Pavel spune că dacă este ca separările din lumea aceasta să fie vreodată învinse, dacă este ca cei dintr-o anume rasă să fie vreodată una cu cei dintr-o altă rasă, lucru despre care simţim instinctiv că aşa trebuie să se întâmple, aceasta va avea loc prin Hristos, Mijlocitorul, deoarece El este singurul care a dat la o parte barierele. Şi, aşa cum spune Pavel, acesta este mesajul pe care eu l-am primit şi pe care sunt însărcinat să-l proclam neamurilor. Îmi dai voie să afirm că acesta este mesajul pe care şi tu l-ai primit? Tu nu eşti un apostol aşa cum a fost Pavel. Tu nu ai primit o nouă descoperire. Nu poţi susţine că ai fi un profet. Însă acea descoperire care i-a fost dată lui Pavel, prin acesta ţi-a fost dată şi ţie şi, astfel, deşi nu este nouă prin tine, ea este mesajul tău, de asemenea. Crezi lucrul acesta? Îl înţelegi? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci acest extraordinar mesaj, reconcilierea cu Dumnezeu şi reconcilierea unul cu celălalt în comuniunea Bisericii, este mesajul tău pentru o lume împărţită. Fie ca Dumnezeu să ne dea har asemenea celor care au intrat în acest trup şi în această experienţă. Fie ca Dumnezeu să ne dea har pentru a lua acest mesaj şi a-l proclama pentru ca şi alţii, pentru care Hristos a murit, să poată afla mântuirea.

Tradus de Tiberiu Pop


Cuprins | Studii Biblice