Pecetea Duhului Sfânt
(Efeseni 1:11-14)
James Montgomery Boice
Apostolul Pavel a fost fascinat de o mare ştire şi în felul în care Pavel scrie despre ea înţelegem că aceasta n-a fost doar o ştire, ci este cea mai mare ştire care a existat vreodată. Este o ştire care are de-a face cu mântuirea iar originile acestei ştiri merg înapoi până înainte de crearea lumii, ajungând la planul şi mintea lui Dumnezeu din eternitate. Iar aceste origini merg înapoi pe măsură ce acel plan se desfăşoară pe parcursul întregii, aşa cum o numim, istorii, până în îndepărtata veşnicie. Această ştire are trei părţi. Prima parte se ocupă de sfaturile elective ale lui Dumnezeu. Din propriile lui raţiuni şi pentru cauze care Îi sunt cunoscute numai Lui, nu şi nouă, El a ales un anumit număr pentru mântuirea în Isus Hristos. Al doilea act se ocupă de realizarea acestei mântuiri prin lucrarea lui Isus Hristos, centrată în răscumpărarea prin care avem iertarea păcatelor şi restaurarea unei relaţii corecte cu Dumnezeu. Avem apoi al treilea act, a treia parte a ştirii, parte pe care suntem pe cale de a o studia acum, de la versetele 11 până la 14 ale acestui prim capitol. Această a treia parte se ocupă de ceea ce teologii numesc aplicarea mântuirii în vieţile noastre în mod personal, prin lucrarea Duhului Sfânt. Lăsată în seama noastră, mântuirea putea fi realizată de Hristos, însă nici unul dintre noi nu am fi putut beneficia de ea. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt, să ia şi să aplice mântuirea la vieţile noastre, în mod individual, unul câte unul. Despre acest lucru scrie Pavel atunci când spune:
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu spre lauda slavei Lui.
Acestea sunt nişte versete extraordinare. Această întreagă secţiune din Efeseni 1, începând cu versetul 3 până la versetul 14, este un paragraf extraordinar. Deja am afirmat de mai multe ori că în greacă, în limba în care a fost scris, întregul paragraf compune o singură frază în care apostolul Pavel revarsă împreună, după cum se pare, într-o mare revărsare, doctrină după doctrină, cele mai importante doctrine ale credinţei creştine. Este o extraordinară expunere a teologiei creştine. Tratează doctrinele despre Dumnezeu, despre Trinitate, despre răscumpărarea realizată de Hristos, despre iertarea păcatelor şi despre Biserică, care este trupul lui Hristos. Vorbeşte chiar şi despre glorificarea şi despre readucerea tuturor lucrurilor în Hristos, devenindu-I supuse Lui la sfârşitul veacurilor, precum şi despre alte doctrine. Iar în mijlocul tuturor acestor doctrine, apostolul Pavel ne oferă o magnifică expunere a doctrinei despre Duhul Sfânt. Cea mai mare parte din ceea ce trebuie spus despre Duhul Sfânt este spus în doar aceste patru versete. Uitându-ne la aceste versete descoperim că ne este oferită, nu numai o doctrină biblică a Duhul Sfânt, ci că ea ne este oferită în aşa fel încât să privim echilibrat aceste lucruri, ceea ce este necesar după cum ştiţi, deoarece aceasta este o parte a teologiei în care mulţi tind să exagereze lucrurile într-un fel sau altul.
Permiteţi-mi să mă ocup de câteva din aceste învăţături. Prima dintre ele este aceea pe care teologii o numesc doctrina chemării eficace. Adică lucrarea Duhului Sfânt, prin care celor care sunt surzi faţă de oferta evangheliei le sunt date urechi să audă şi celor care sunt orbi în faţa adevărului evangheliei, descoperit în Scriptură, le sunt daţi ochi ca să vadă. Domnul Isus Hristos, când a vorbit despre venirea Duhului Sfânt, a spus că atunci când acesta va veni va dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul, dreptatea şi judecata. În ceea ce priveşte păcatul, deoarece ei nu cred în mine. El va face clar că acesta este cel mai rău dintre toate păcatele, anume să auzi evanghelia dar s-o respingi. În ceea ce priveşte dreptatea, deoarece Eu Mă duc la Tatăl. O dată ce Isus a plecat, cum am putea noi vreodată să spunem ce este dreptatea? Cu siguranţă nu uitându-ne unul la altul. Şi în ceea ce priveşte judecata, deoarece Prinţul lumii este judecat. Duhul Sfânt face acea lucrare de condamnare şi de atragere, iar fără lucrarea Lui nici un singur suflet n-ar putea fi mântuit.
Al doilea aspect al lucrării Duhului Sfânt, pe care Pavel îl menţionează în aceste versete, este glorificarea lui Hristos, pe care o avem prezentată în versetul 12. Este continuarea a ceea ce s-a spus în versetul precedent. Toată lucrarea este făcută, spune Pavel, pentru ca "noi care mai dinainte am nădăjduit în Hristos, să slujim drept laudă gloriei Sale". Isus Însuşi a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt în aceşti termeni. Atunci când Isus Îşi învăţa ucenicii, în ceea ce numim ultimele discursuri chiar înainte de crucificarea, învierea şi înălţarea Sa la cer, El le-a vorbit despre venirea Duhului Sfânt. El a spus: "când va veni Duhul Sfânt El nu va vorbi despre El, ci va lua din ceea ce este al Meu şi vă va da vouă." A mai spus: "Duhul Sfânt Mă va glorifica." Este foarte important să recunoaştem acest lucru deoarece ori de câte ori Biserica a uitat că rolul Duhului Sfânt este acela de a-L glorifica pe Hristos, concentrându-se, în schimb, pe Duhul Sfânt Însuşi, dezbinarea a apărut inevitabil în Biserică. Şi aceasta deoarece oamenii au început să gândească în termenii experienţei. Ai experienţei sau ai experienţelor Duhului Sfânt. Şi îi veţi găsi pe aceşti oameni punând întrebări ca acestea: "Ai avut această experienţă? Ai experimentat a doua lucrare a harului? Ai primit cel de-al doilea botez? Ai vreo dovadă că l-ai primit? S-au petrecut toate acele lucruri, pe care noi le considerăm preţioase, în viaţa ta? Ai Duhul Sfânt?" Şi în felul acesta Biserica este divizată. Însă ori de câte ori Biserica I-a permis Duhului Sfânt să-Şi facă lucrarea pe care trebuie s-o facă, aceea de a arăta spre Isus Hristos, şi când ea înţelege diferitele lucrări ale Duhului Sfânt, care sunt multe (inspirarea Scripturii, regenerarea celor morţi, sfinţirea credinciosului, şi multe, multe alte lucruri), ori de câte ori Biserica înţelege toate aceste lucruri ca operând pentru scopul intenţionat de Duhul Sfânt, anume să-L glorifice pe Hristos, atunci Biserica este adunată împreună ca unul singur în jurul lui Isus. În felul acesta Biserica nu este divizată, ci Biserica este unită în El. Putem învăţa o lecţie foarte practică aici, care ar fi următoarea: ori de câte ori există ceva ce ne captează atenţia asupra lucrării Duhului Sfânt, mai degrabă decât asupra lui Isus Hristos ... adică, ori de câte ori există ceva care ne abate minţile de la El (Isus Hristos), atunci putem identifica acea mişcare ca fiind produsul unui alt duh, anume duhul antihristului a cărui slujbă este aceea să minimalizeze valoarea lui Hristos. Ori de câte ori însă ceva arată spre Hristos, glorificându-L astfel, indiferent din ce sursă vine, putem identifica acea lucrare ca fiind de la Duhul Sfânt şi ne putem bucura astfel în ea.
Doresc să spun încă un lucru aici. Am remarcat că atunci când Pavel scrie despre această lucrare a Duhului Sfânt de glorificare a lui Hristos el spune că această lucrare se realizează prin noi. Literal cuvintele lui sunt: "Pentru ca să putem sluji drept laudă gloriei Sale". Observaţi, există două greşeli pe care creştinii le pot face atunci când vorbesc despre Duhul Sfânt. Una dintre greşeli este aceea de a fi exagerat de subiectivi. Noi obişnuim să spunem: "Ei bine, creştinismul constă în experienţe şi în 'ai avut cutare experienţă?'" Ori de câte ori faci acest lucru, mintea îţi este fixată asupra ta. Cu siguranţă nu este fixată asupra lui Isus. Aceasta este o poziţionare slabă. Însă cealaltă greşeală care, probabil, este la fel de serioasă, este greşeala de a deveni atât de abstract sau atât de intelectual sau, cel puţin, atât de detaşat de lucrarea lui Dumnezeu, încât să spui: "Ei bine, dacă Dumnezeu are de gând s-o facă, s-o facă Dumnezeu. Eu nu trebuie să fiu implicat." Iar Pavel, printr-o alegere a limbajului inspirată divin, indică faptul că, deşi este treaba Duhului Sfânt să-L glorifice pe Isus Hristos, Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt, însă prin anumite mijloace, nelucrând independent de tine sau de mine. Vedeţi, când Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei la credinţă, El face lucrul acesta slujindu-se de nişte mijloace. O face prin Scripturi şi prin lucrarea Duhului Sfânt de a interpreta Scripturile pentru inimile noastre. Şi atunci când Îl glorifică pe Hristos o face tot prin anumite mijloace, anume prin Duhul Sfânt în vieţile indivizilor care I se predau. Prin urmare, ne întrebăm: "Oare tu Îl glorifici pe Isus Hristos în viaţa ta?" dacă nu, atunci nu ai Duhul Sfânt, deoarece este lucrarea Duhului Sfânt să-L glorifice pe Hristos în cei care sunt ucenicii Săi. Pe de cealaltă parte, dacă eşti, prin harul lui Dumnezeu, capabil să-L glorifici pe Hristos în ceea ce faci şi în modul în care mărturiseşti despre El, atunci te poţi bucura, deoarece acest lucru vorbeşte despre ceea ce Dumnezeu face, mântuindu-te şi făcându-te folositor pentru El.
A treia funcţie a Duhului Sfânt pe care Pavel o menţionează în aceste versete este aceea de a face una trupul lui Isus Hristos. Sau, aşa cum Pavel spune: "Un singur om nou, un singur trup". El vorbeşte despre aceasta în capitolul 2, într-o porţiune mare de text, deoarece devine o temă pe care el o dezvoltă acolo unde vorbeşte despre Biserică. În acelaşi timp, o prezintă într-un mod foarte interesant. John Stott, în comentariul său, crede că această temă este atât de semnificativă încât schiţează respectiva porţiune din Efeseni 1 pe această bază. El vorbeşte despre această unitate care există. Apoi vorbeşte despre scopul unităţii, arătând că intenţia este aceea de a include atât evrei, cât şi neamuri şi orice alt popor. Aici avem un paralelism. Trebuie să înţelegeţi versetele 11 şi 12 ca fiind paralele cu versetele 13 şi 14. Pavel scrie şi vorbeşte despre sine şi despre credincioşii dintre evrei, spunând: "În El am şi ..., fiind rânduiţi mai dinainte ... ca să slujim drept laudă gloriei Sale." Am lăsat la o parte ceea ce era în mijloc. Însă în felul acesta trebuie interpretat: "Noi evreii am fost rânduiţi mai dinainte spre lauda gloriei Sale.". Versetul 13 spune: "Voi, de asemenea, ...", adresându-se credincioşilor dintre neamuri, grecilor din Efes. "Voi, de asemenea, sunteţi incluşi în Hristos." Ce urmează? "... pentru lauda gloriei Sale." Înţelegeţi ce spune Pavel? Pavel era foarte conştient de diviziunile care existau în lume în acea vreme. Era conştient de marea ostilitate ce exista între evrei şi neamuri. În capitolul 2 el vorbeşte prezintă această ostilitate ca un zid de despărţire, un zid de ostilitate care-l despărţea pe evreu de neevreu. Şi ar fi putut spune, aşa cum probabil o face în altă parte, un zid de ostilitate care-i desparte pe greci de romani, pe bogaţi de săraci, pe oamenii liberi de sclavi. Toate aceste divizări care existau în vremea lui şi care, în categorii diferite dar, totuşi, reale, sunt existente şi astăzi.
Pavel era foarte conştient de acest lucru. Însă Pavel spune: "Priviţi, Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, face ceva nou în lume. Ceea ce face Dumnezeu în lume este să atragă bărbaţi şi femei din anumite societăţi particulare care, probabil, în circumstanţe normale, niciodată nu ar fi vorbit unul cu altul şi care, cu siguranţă erau antipatici unul altuia. Dumnezeu îi atrage împreună într-o nouă societate, în jurul lui Isus Hristos. Însă El nu dă la o parte realităţile cărora le aparţin. Evreul rămâne evreu. Neevreul rămâne neevreu. Bogatul rămâne bogat şi aşa mai departe. Însă în mintea acestei noi societăţi de oameni, aceste lucruri încep să se diminueze. Ei încep să se vadă pe ei înşişi, în primul rând nu ca evrei şi neamuri, liber şi sclav, bogat-sărac, roman-grec, bărbat-femeie, ci încep să se vadă în primul rând ca slujitori ai lui Isus Hristos. Şi sunt încântaţi să fie atraşi împreună cu alţii care, de asemenea, Îi mărturisesc numele.
Acesta este un lucru mare. Aceasta este o noutate în această lume. Lumea, în zilele noastre, ca şi în zilele lui Pavel, este chinuită de divizări. Însă Duhul Sfânt îi atrage pe oameni împreună şi îi binecuvântează în jurul crucii lui Hristos. Îmi pare rău pentru bisericile care nu au oportunitatea de a reflecta la acest tip de diversitate. Acei oameni care sfătuiesc bisericile cum să crească în membri ne spun că cea mai bună cale prin care biserica ta poate să crească este dacă toţi din biserică sunt la fel. Şi aceasta deoarece oamenilor le place să se asocieze cu cei care sunt la fel ca ei. Presupun că este adevărat. Nu ştiu. Însă trebuie să spun că este un mod regretabil de a creşte, cumpărat cu un preţ foarte scump. Ce mare privilegiu este acela de a lucra într-un loc în care oameni din toate categoriile sociale şi din tot felul de medii sociale se adună împreună. Şi aceasta deoarece acolo ai o mărturie despre ce este capabil să facă Dumnezeu, Duhul Sfânt, în oameni a căror vieţi Îi sunt predate Lui.
Cea dea patra dintre doctrinele legate de Duhul Sfânt despre care Pavel vorbeşte aici se ocupă cu lucrarea Duhului Sfânt de folosire a Cuvântului lui Dumnezeu şi de aplicare a lui pentru a-i aduce pe oameni la credinţa în Hristos. Pavel vorbeşte despre aceasta în versetul 13.
În El, voi de asemenea, după ce aţi auzit mesajul adevărului, evanghelia mântuirii voastre...
Această legătură dintre lucrarea Duhului şi Cuvântul scris al lui Dumnezeu a fost un lucru descoperit într-un mod nou şi proaspăt de către reformaţii protestanţi. Aceştia au fost nişte bărbaţi care erau foarte conştienţi de lucrarea Duhului Sfânt. Ei au ştiut că niciodată nu se întâmplă ceva spiritual în viaţa vreunui bărbat sau vreunei femeie, fără a fi lucrarea Duhului Sfânt. Iar motivul pentru care ei au ştiut acest lucru este pentru că Biblia învaţă aceasta într-un mod atât de clar. Ori de câte ori se gândeau la Duhul Sfânt ei se gândeau la versete ca Ioan 3:8: "Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge; tot aşa este cu orişicine este născut din Duhul." Sau 1 Ioan 5:6: "Duhul este Cel ce mărturiseşte, deoarece Duhul este adevărul." Sau 1 Corinteni 2:12-14: "Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte."
Reformaţii protestanţi cunoşteau aceste versete şi, astfel, ei erau foarte preocupaţi să recunoască lucrarea Duhului Sfânt în mântuire. Însă, în acelaşi timp, reformaţii erau foarte conştienţi de faptul că ceea ce Dumnezeu face în lume, El face, de asemenea, prin mijloacele Cuvântului Său scris, Biblia. Prin urmare, ei au afirmat că atunci când Duhul Sfânt vorbeşte, El nu vorbeşte niciodată separat de Scriptură. Altminteri, poţi avea într-o parte un individ care spune: "O, am avut o descoperire." Iar în altă parte un altul care spune: "O, am avut o descoperire." Iar oamenii ajung să facă tot felul de lucruri şi nu este nici o modalitate de a-i verifica. Însă reformatorii au spus, şi eu cred că au spus-o foarte înţelept, că Dumnezeu vorbeşte prin Scriptură. Şi astfel, atunci când ne strângem în jurul Scripturii, ca popor al lui Dumnezeu, cercetăm dacă ceea ce simţim în inimile noastre este în conformitate cu Cuvântul. Şi dacă este în conformitate cu Cuvântul şi ne găsim atraşi de acest Cuvânt şi informaţi de el şi dornici să facem ceea ce spune, atunci noi spunem că Duhul Sfânt este la lucru cu putere în mijlocul nostru. Lucrul acesta vrea să-l spună Pavel. Eşti cuprins în Hristos prin mijloacele Duhului Sfânt, însă prin lucrarea Duhului Sfânt de iluminare a cuvântului evangheliei pentru inima ta.
Separat de revelaţia lui Dumnezeu în natură, care prin ea însăşi nu mântuieşte pe nimeni, Dumnezeu Se descoperă pe Sine în trei moduri. El Se descoperă pe Sine în istorie, centrat în primul rând în lucrarea lui Isus Hristos. El Se descoperă pe Sine în Cuvântul scris, care este de asemenea centrat în lucrarea lui Isus Hristos şi care explică ce a făcut Dumnezeu în istorie. Şi El Se descoperă pe Sine prin lucrarea Duhului Sfânt prin care ceea ce este scris este iluminat pentru înţelegerea noastră. Şi ne trezim că suntem atraşi către acest cuvânt. O, este un lucru măreţ când Cuvântul este înălţat în felul acesta şi când Duhul Sfânt lucrează prin el. Trebuie să spun că pe măsură ce pregătesc mesaje şi studii şi fac lucrarea de predicare şi de învăţare săptămână de săptămână, sunt întotdeauna uimit de modul în care Dumnezeu Îşi onorează Cuvântul. Dacă te uiţi la el dintr-o perspectivă omenească, nu este nimic mai nebunesc (ridicol). Pavel de fapt, foloseşte acest cuvânt pentru sine când vorbeşte despre nebunia predicării. Nu pare nimic mai nebunesc decât să crezi că poţi schimba vieţile oamenilor, în mod simplu, prin acel tip de învăţătură care este oferit de la amvoane săptămână de săptămână. Mă trezesc eu însumi spunând: "Cum este posibil? Cum se întâmplă?" iar răspunsul este că Dumnezeu alege să lucreze în felul acesta, prin Cuvântul Său. O mare parte din lucrarea de predicare este fără efect. Însă chiar şi cel mai ineficient predicator, omeneşte vorbind, atunci când învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu este binecuvântat de Duhul lui Dumnezeu. Şi aceasta deoarece Dumnezeu găseşte plăcere în a-Şi onora Cuvântul şi deoarece El îi conduce pe mulţi oameni la credinţă în felul acesta, săptămână de săptămână.
Iată şi a cincea doctrină. Este aceea despre care Pavel vorbeşte în versetele 13 şi 14. Este sigilarea vieţilor noastre de către Duhul Sfânt. El spune:
... aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi (sigilaţi) cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
Ce face o pecete un sigiliu? Charles Hodge, în extraordinarul său comentariu asupra acestei cărţi, arată faptul că un sigiliu este folosit în trei moduri diferite. Este folosit pentru a autentifica un document. Este folosit pentru a identifica un anume lucru drept posesiunea cuiva. Şi mai este folosit pentru a asigura un lucru. O ilustrare a celui dintâi mod ar fi marele sigiliu al Statelor unite care apare pe bancnote, autentificându-le în felul acesta ca valabile. Sau sigiliul care se află în paşaport, autentificându-l ca fiind valabil. O exemplificare a celui de-al doilea mod ar fi, probabil, o etichetă, o ştampilă pusă pe foaia de titlu a unei cărţi care o identifică ca aparţinându-ţi ţie. O exemplificare a celui de-al treilea mod ar putea fi sigiliul Soborului pus pe mormântul lui Isus Hristos, în speranţa că ar face mormântul mai bine păzit, pentru ca ucenicii să nu vină, aşa cum credeau cei din Sobor, şi să fure trupul.
Este interesant că în Scriptură fiecare din aceste uzanţe ale sigiliului sunt aplicate într-o manieră simbolică la ceea ce face Duhul Sfânt în viaţa fiecărui creştin. Duhul Sfânt autentifică experienţa creştinului ca fiind veritabilă. De aceea Pavel, în Romani, vorbeşte despre Duhul Sfânt ca mărturisind, împreună cu duhul nostru, că suntem copiii lui Dumnezeu. Duhul Sfânt ne identifică ca fiind posesiunea lui Dumnezeu, aşa cum Pavel, vorbind despre aceasta, foloseşte chiar această expresie: "Posesiunea (moştenirea) lui Dumnezeu." Duhul Sfânt este, de asemenea, acela care ne sigilează, în sensul că ne păstrează în siguranţă şi protejaţi până în ziua răscumpărării noastre finale. Pavel foloseşte termenul de garanţie. Adică un avans. Termenul în greacă este arrhabon. În greaca contemporană acest termen este folosit pentru a desemna inelul de logodnă, o dovadă a ceea ce încă nu s-a întâmplat, dar este pe cale să se întâmple. Este un avans care însă este parte din preţul întreg. Pavel spune: "Priviţi, Duhul Sfânt le însumează pe toate acestea pentru poporul lui Dumnezeu." Şi când începi să te gândeşti la ceea ce face Dumnezeu în această măreaţă operă de mântuire, nu uita că El te sigilează în felul acesta pentru ca tu să poţi şti că eşti al Lui şi că eşti păstrat în siguranţă până în ziua răscumpărării complete a trupurilor noastre.
Ajungând la sfârşitul secţiunii studiate, ultimele cuvinte sunt acestea: "spre lauda gloriei Sale". Lucrul acesta este interesant, deoarece aşa începe Pavel. Dacă te întorci la versetul 3 îl găseşti pe Pavel spunând: "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos." Acesta este lucrul pe care el doreşte să-l facă. El doreşte să-l binecuvânteze pe Dumnezeu iar în această extraordinară şi lungă frază el oferă toate aceste adevăruri teologice, unul după altul, pentru a arăta de ce s-ar cuveni să-L binecuvântăm pe Dumnezeu, şi anume pentru că a noastră este o asemenea magnifică răscumpărare. Şi când ajunge la final, el se întoarce chiar de unde a pornit. El spune: "Toate acestea sunt spre lauda slavei Sale."
Sau putem să privim lucrurile şi în următorul mod. Pe măsură ce Pavel schiţează mântuirea noastră, el se întoarce spre voia lui Dumnezeu. Unde îşi are originea mântuirea noastră? În noi? Cu siguranţă nu în noi. În crucea lui Hristos? Ei bine, într-un anume sens, da, însă nu în sensul fundamental. Unde şi-a avut originea mântuirea noastră? În mintea lui Dumnezeu, înainte de crearea lumii, în veşnicie. Acolo găsim originea mântuirii noastre. Apoi, mai departe, el întreabă: "unde îşi are sfârşitul mântuirea noastră?" Tu spui: "În trăirea unei vieţi sfinte." Nu, nu acolo. În glorificarea Bisericii? Nu, nu acolo. Mai mult, în glorificarea lui Dumnezeu, deoarece toate acestea sunt spre lauda gloriei Sale. Înţelegeţi ce spune Pavel? El spune că mântuirea începe în Dumnezeu şi mântuirea sfârşeşte în Dumnezeu şi, prin urmare, toată lauda să-i fie dată lui Dumnezeu. Nu cunosc vreo ştire care să fie mai bună decât asta. Tu cunoşti? Iar dacă nu cunoşti, îţi pun această întrebare: Ce faci de obicei cu o veste bună? O spui şi altora. Haideţi să fim credincioşi şi să spunem şi altora vestea bună pe care am auzit-o. Să ne rugăm.
Tatăl nostru, binecuvântează aceste cuvinte ale Scripturii în inimile noastre. Aceste cuvinte, în termenii limbajului, deoarece sunt atât de concentrate încât sunt greu de priceput în întregime. Şi totuşi, în termenii cuvântului Duhului Sfânt care ne aduce la credinţă şi care ne păstrează în credinţă, este absolut esenţial să cunoaştem ce ai făcut Tu şi ce trebuie noi să fim şi să facem. Tatăl nostru, permite ca aceia care au experimentat mântuirea şi care cunosc ceea ce Tu ai făcut în istorie, să poată fi împuterniciţi să spună despre acestea cu îndrăzneală în mijlocul unei lumi care are nevoie să audă. Şi ne mai rugăm pentru noi. Fă-ne martori ai acestei măreţe veşti bune. De dragul lui Isus.
Tradus de Tiberiu Pop