Răspuns:

Filipeni 1:12-14 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în cari mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

Fapte 28:30-31 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să-l vadă, propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.

Ca rezultat, s-a născut biserica romei, căreia i-a scris mai târziu.

Astfel, din puţinele exemple putem vedea atât în evanghelii cât şi în faptele apostolilor şi epistole, că rugăciunea este strâns legată de evanghelizare. Că acestea două merg în mână şi lucrează împreună. Că rugăciunea este nelipsită acolo unde s-a făcut evanghelizare eficientă.

Concluzie:
De aici putem deduce că dacă ne-am ruga mai mult am câştiga mai mult, în suflete, ocazii pentru Evanghelie şi în putere. Cu alte cuvinte, poate dacă ne-am ruga am fi mai eficienţi în evanghelizarea noastră.

Exemplu: În Fapte 1-2 vedem că primii creştini s-au rugat pentru 10 zile. De la înălţarea lui Isus, până în Ziua Cincizecimii:

Fapte 1:13-15 Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci...

Apoi, în Ziua Cincizecimii, Petru predică pentru 10 minute şi 3.000 de oameni se întorc la Dumnezeu. Eficienţă? Cred şi eu.

Fapte 2:41 Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete

În zilele noastre, bisericile fac campanii de evanghelizare de 10 zile şi se roagă 10 minute, iar la Dumnezeu se întorc 3 oameni! Poate dacă ar reversa proporţia în favoarea rugăciunii, rezultatele ar fi mai mari.

Cineva (A.C. Dixon) a spus: "Când ne bizuim pe organizaţie, ne alegem cu ceea ce organizaţia poate să facă. Când ne bizuim pe educaţie, ne alegem cu ceea ce educaţia poate să facă. Când ne bizuim pe elocvenţă, ne alegem cu ceea ce elocvenţa poate să facă, şi aşa mai departe. Nu vreau să subestimez nici unul dintre aceste lucruri căci îşi au locul lor cuvenit, dar atunci când ne bizuim pe rugăciune ne alegem cu ceea ce Dumnezeu poate să facă."

Lucrul acesta este mai mult decât adevărat în ce priveşte efortul evanghelistic al unei biserici. Dacă ar fi să aleagă o metodă anume de evanghelizare al comunităţii ei, să aleagă rugăciunea! Ea este eficientă şi dă rezultate. Să predice Evanghelia aşa cum trebuie fără să omită vreuna din părţile ei fundamentale - că Isus a murit pentru păcatele noastre, fiindcă eram păcătoşi şi pierduţi înaintea unui Dumnezeu sfânt, dar murind ne-a dat viaţa şi mântuirea - dar şi să se bizuie pe rugăciune ca element necesar în eficientizarea misiunii sale.

Culese din eseele despre rugăciune ale lui E.M.Bounds:

"Predicatorul trebuie să fie în primul rând şi mai ales, un om al rugăciunii. Inima lui trebuie să treacă prin şcoala rugăciunii şi să o absolve cu brio. Doar la şcoala rugăciunii poate învăţa inima lui să predice. Nici o învăţătură nu poate compensa lipsa rugăciunii. Nici sinceritatea, nici studiul şi nici darurile nu-i pot suplini lipsa.

A le vorbi oamenilor din partea lui Dumnezeu este un lucru mare, însă a-i vorbi lui Dumnezeu pentru oameni, este şi mai mare. Cel ce n-a învăţat cum să-i vorbească bine lui Dumnezeu pentru oameni, nu le va vorbi niciodată bine şi cu un real succes oamenilor, din partea lui Dumnezeu. Pe lângă toate acestea, cuvintele fără rugăciune din amvon şi venite de la el, sunt cuvinte ce vor ucide"

Ceea ce-i trebuie Bisericii din zilele noastre, nu sunt maşinării (mijloace) mai noi şi mai bune, nu organizaţii noi şi metode mai inedite, ci îi trebuie oameni pe care Duhul Sfânt să-i poată folosi - oameni ai rugăciunii, oameni tari în rugăciune. Duhul Sfânt nu operează cu maşini, ci cu oameni. Nu se coboară asupra unor utilaje, ci asupra oamenilor. El nu unge planuri, ci oameni, şi mai exact, oameni ai rugăciunii.

Biserica nu se află în criză de utilaje, de mijloace, ci de oameni ai rugăciunii. Dacă i-ar avea, atunci Biserica din România ar fi mai puternică decât Biserica din America, în ciuda echipamentului ei ultramodern. (nota traducătorului)

Predicarea care omoară este predicarea fără rugăciune. Fără rugăciune, predicatorul aduce moarte, nu viaţă. Predicatorul care este slab în rugăciune va fi neputincios să reînvie dând viaţă. (unei adunări moarte) Predicatorul care a renunţat la rugăciune, ca fiind un element predominant şi firesc al lucrării sale, a golit predicarea lui de puterea de a da viaţă. Rugăciunea profesională este şi va rămâne profesională, însă rugăciunea de ochii lumii, (căci asta este rugăciunea profesională - n.tr.) va ajuta predicarea să-şi facă lucrarea ucigătoare. Rugăciunea profesională, răceşte şi ucide atât predica cât şi rugăciunea. Mare parte din devoţiunea absentă şi multe din atitudinile ireverenţe şi leneşe ale rugăciunilor bisericii, se pot atribui rugăciunilor profesionale de la amvon. Lungi, discursive, seci şi moarte, sunt rugăciunile multor amvoane. Lipsite de ungere sau de inimă, ele cad asemenea gerului pe toate binecuvântările închinării. Nişte rugăciuni aducătoare de moarte, ucigătoare, asta sunt. La suflarea lor, piere orice urmă de devoţiune. Cu cât sunt mai moarte cu atât mai mult se vor lungi. Nevoia unei rugăciuni scurte, vii, din inimă, prin Duhul Sfânt, directă, exactă, simplă şi unsă, de la amvon, este în mare căutare. O şcoală care să-i înveţe pe predicatori cum să se roage, aşa cum Dumnezeu valorează rugăciunea, ar fi mai benefică unei adevărate pietăţi, închinări şi predicării, decât toate seminariile teologice.

Omul ce propovăduieşte este omul care se roagă. Iar rugăciunea este arma cea mai puternică a predicatorului. Ea, forţa omnipotentă în sine, este cea care dă viaţă şi forţă la tot.

Predica adevărată se ţine în cămăruţa de rugăciune. Omul, omul lui Dumnezeu, acolo este format. Viaţa lui, cele mai profunde convingeri ale lui s-au născut în comuniunea lui tainică cu Dumnezeu. Agonia în lacrimi şi povara spiritului său, cele mai grele şi mai bune mesaje, i-au venit pe când era singur în prezenţa lui Dumnezeu. Omul este format de rugăciune. Rugăciunea, formează predicatorul. Pastorul, este format de rugăciune.

Amvonul zilelor noastre este slab la rugăciune. Mândria învăţăturii se opune umilinţei rugăciunii. Prea de multe ori, rugăciunea amvonului, este doar oficială - o performanţă săvârşită pentru rutina serviciului. Pentru amvonul modern, rugăciunea nu mai este forţa din viaţa lui Pavel sau din lucrarea lui. Orice predicator care nu face din rugăciune un factor primordial al lucrării sale şi al vieţii sale, este un slab slujitor al lucrării lui Dumnezeu şi prea neputincios să ducă mai departe cauza lui Dumnezeu, în această lume.

Doar rugăciunea multă este preţul ungerii propovăduirii; rugăciunea multă este unica şi singura condiţie a păstrării acestei ungeri. Fără rugăciunea neîncetată această ungere nu-i va fi dată predicatorului. Fără perseverenţa din rugăciune, şi ungerea ca şi mana pusă la păstrat, va face la rândul ei, viermi.

În acest sens Pavel este un exemplu minunat. Dacă cineva putea răspândi Evanghelia în virtutea forţei personale, prin puterea minţii, prin cultură, printr-un har personal, printr-o încredinţare apostolică din partea Domnului şi o chemare cu totul deosebită, omul acesta era Pavel. El este un exemplu extraordinar şi în ceea ce priveşte faptul că pentru a avea un succes deplin, predicatorul apostolic adevărat trebuie să fie sprijinit şi de rugăciunile altor oameni. El cere, râvneşte, se roagă cu toată pasiunea ca să primească ajutorul tuturor sfinţilor lui Dumnezeu.

Oare explicaţia reuşitei extraordinare a lui Pavel în evanghelizare prin rezultate ce au impresionat Biserica şi lumea nu constă tocmai în faptul că a reuşit să concentreze asupra lui şi asupra lucrării mai multă rugăciune decât alţii?

Fraţilor din Roma el le scrie: "Vă îndemn dar fraţilor pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu, pentru mine" (Romani 15:30). Efesenilor le spune: "Faceţi în toată vremea prin Duhul tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei" (Efeseni 6:18-19). Celor din Colose le accentuează: "Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea" (Coloseni 4:3-4). Tesalonicenilor le porunceşte cu tărie: "Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi" (I Tesaloniceni 5:25), iar la biserica din Corint face apel scriindu-le: "Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora, să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi" (2 Corinteni 1:11). Aceasta trebuia să facă parte din lucrarea lor; ei trebuiau să înalţe mâna de ajutor a rugăciunii. Ca un îndemn de încheiere către biserica din Tesalonic cu privire la importanţa şi necesitatea rugăciunilor, Pavel scrie: "Încolo fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi" (2 Tesaloniceni 3:1-2). Lui Filimon îi cere să-i pregătească un loc de găzduire pentru că Pavel urma să-i fie musafir, ca urmare a rugăciunilor lui (Filimon 22).

Atitudinea lui Pavel în această problemă, ilustrează umilinţa şi pătrunderea lui adâncă în taina forţelor spirituale care pot ajuta la răspândirea Evangheliei. Mai mult el dă o lecţie valabilă tuturor timpurilor, arătând că pentru a putea avea reuşită în lucrare, el atârna aşa de mult de rugăciunile sfinţilor. Deci dacă Pavel avea nevoie de rugăciunile lor, cu cât mai mare este nevoia astăzi ca rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu să se concentreze asupra lucrării lor.

Pavel nu a avut impresia că insistenţa aceasta cu privire la rugăciune îi va scădea demnitatea, îi va micşora influenţa sau va reduce valoarea sfinţeniei sale. Şi ce-i păsa lui dacă aceasta s-ar fi întâmplat? El avea nevoie de rugăciunile lor, chiar dacă demnitatea lui dispărea, dacă influenţa se năruia şi dacă reputaţia lui se întuneca.

4. Pentru a birui opoziţia. Tesalonicenilor Pavel le cere să se roage pentru ca Evanghelia să poată birui opoziţia arătată ei de duşmanii ei.

2 Tes.3:1-2 Încolo, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca, Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit cum este la voi, şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa.

Să aibe o propagare rapidă.

"Să se răspândească" - "trekho" - în greceşte, înseamnă literar "a avea cale liberă", "a avansa cu repeziciune", "a alerga", "a înainta". Le-a cerut să se roage ca Dumnezeu să asigure înaintarea Evangheliei acolo unde se aflau ei, şi atât ei cât şi mesajul lor să fie lăsaţi să înainteze. Să fie scăpaţi de oponenţi. De iudeii care nu doar că ei nu o primeau, dar îi şi întorceau pe alţii împotriva ei şi a aducătorilor ei.

Să ajungă să fie cinstită

"Să fie proslăvit" - "doxazo" - înseamnă să fie recunoscută şi cinstită, dar şi făcută cunoscută tuturora. Să devină un mesaj cunoscut de toţi.

Pentru ce să ne mai rugăm?

Pace: Spre exemplu, să ne rugăm pentru pace:

1Tim.2:1-2 Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţămiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea.

În versetele 3 şi 4 avem motivul pentru o astfel de rugăciune:

Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

În vremurile de pace, Evanghelia se poate răspândi mai uşor, iar libertatea de mişcare a creştinilor, o poate înainta. Exemplul local: datorită schimbării politicii guvernului Evanghelia se poate auzi astăzi pe străzile României!

"Condiţiile de pace şi de linişte pot contribui la răspândirea Evangheliei mântuirii (exemplul căderii "Cortinei de Fier" este grăitor, nu?). Deşi au fost mântuiţi oameni şi în condiţii de război şi în vremuri foarte tulburi, Evanghelia asemenea untului topit se poate întinde mai uşor în vremurile de pace" (William Hendricksen; Michael Cocoris)

În timpul "mineriadelor" oamenii au fost mai mult preocupaţi de politică decât de starea sufletelor lor. Atenţia lor a fost atrasă de tulburările sociale şi nu se tulburările sufleteşti!

Încheiere

De ce este necesară rugăciunea în evanghelizare?

- cu ea aduci oameni la Hristos
- la evanghelizare; Domnul secerişului va scoate lucrători!
- creează cadrul social în care Evanghelia să poată să se răspândească mai uşor
- biruieşte opoziţia împotriva ei
- pentru îndrăzneală, curaj
- pentru prilejul în care să se facă cunoscută

Un scurt avertisment:

Rugăciunea nu este un îndemn la inactivitate, la lenevie spirituală. O scurtătură spre succesul evanghelizării. Ea este în schimb o resursă de putere pentru cel pregătit şi gata să predice Evanghelia la timp şi ne la timp. Rugăciunea nu este un înlocuitor al prezenţei noastre pe stradă sau în parc. Ea nu suplineşte lipsa mărturiei personale. Tu însuţi poţi fi răspunsul la propria ta rugăciune. De aceea, după ce te rogi, caută un prilej, o uşă, şi când apare foloseşte-te de el. Rugaţi-vă ca şi fetiţa ce a spus, "niciodată să nu-i ceri ceva lui Dumnezeu ce poţi face tu însuţi" "M-am rugat lui Dumnezeu să-l oprească pe fratele meu de la prinsul păsărilor şi cred că rugăciunii mele s-a răspuns. I-am stricat coliviile şi capcanele!" Să ne rugăm şi să evanghelizăm.


Partea a III-a Elemente De "Succes" Ale Bisericii Primare | Diverse