Elemente ale interpretării: Limbajul figurativ
Figurile de stil
Părţile de vorbire găsite în Biblie
Biblia se interpretează literar. Aceasta înseamnă a spune exact ce spune ea, dar fără a ignora genurile literare folosite în exprimare. Ea este într-adevăr o carte specială, în mod unic inspirată de Duhul Sfânt, însă această inspirare a ei nu transformă literele, cuvintele, propoziţiile şi frazele ei în formule magice. Chiar inspirat de Dumnezeu, un verb rămâne un verb, iar un substantiv este un substantiv. Întrebările nu devin exclamaţii, iar naraţiunile nu devin alegorii. Principiul interpretării literare necesită cel mai atent studiu al formelor de exprimare ale textului. Pentru a putea interpreta bine Biblia este nevoie să avem o idee despre genurilor literare sub care textul pe care-l studiem poate să apară.
În viaţa de zi cu zi facem o deosebire aproape neobservabilă între genurile literare pe care le întâlnim. De exemplul când citim ziarul nu spunem că citim un roman şi când ascultăm ştirile, bănuiesc că nu credem că ni se spun basme!! Adică, deosebim ce citim şi ce auzim şi putem recunoaşte o poezie sau o naraţiune. A nu face acelaşi lucru cu Biblia poate conduce la un eşec al interpretării ei. Cunoaşterea măcar generală a genurilor literare în care aceasta a fost scrisă este crucială pentru corecta ei interpretare.
Pentru a dovedi necesitatea cunoaşterii formelor literare prin care se exprimă Dumnezeu daţi-mi voie să vă amintesc că foarte mulţi oameni desconsideră realitatea istorică a unei întâmplări ca cea a înghiţirii lui Iona de către balenă şi o interpretează ca fiind doar o legendă şi un mit menit să descrie învierea lui Isus, şi că aceasta nu a avut loc în realitate. Din ce motiv? Din cauză că aceştia nu pot face deosebirea între felul de literatură care se găseşte în cea mai mare parte a cărţii, şi anume, un poem dramatic care se susţine că nu comunică o întâmplare reală ce a avut loc în istorie, astfel subminând infailibilitatea şi inspiraţia Scripturii. Cu toate acestea forma poetică în care Iona uneori se exprimă nu înseamnă că peripeţia lui nu a avut loc. Este un exemplu al eşecului de a înţelege corect genul literar conţinut în aceea carte. S-au "poticnit" de forma în care a fost scrisă!
În acelaşi fel alţii desconsideră Scriptura datorită exprimării hiperbolice (o afirmaţie exagerată intenţionat cu scopul de a produce un efect - cum o defineşte un dicţionar). De exemplu, indică criticii ei, se spune că Isus a străbătut toate satele şi cetăţile pentru a predica (Matei 9:35), ori lucrul acesta nu era posibil fără ca Isus să petreacă sute de ani de viaţă pământească! Înseamnă oare aceasta că Isus a luat fiecare localitate din Palestina la rând pentru a-i predica Evanghelia, sau doar că a trecut prin foarte multe cu acest scop?
În acelaşi fel se exprimă şi cu privire la afirmaţii ca, "tot ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan...(Marcu 1:5), spunând că Biblia este neserioasă exprimându-se în acest fel pentru că practic noi ştim că era imposibil ca "tot" ţinutul să "iasă" la El (la urma urmei cum poate veni un ţinut la un om?)!!
Dar oare nu ne exprimăm noi astăzi la fel când spunem că echipa de fotbal a oraşului Sibiu(!) câştigătoare a Cupei a fost întâmpinată la stadion de "toţi" locuitori oraşului? Este aceasta o dezinformare, o inexactitate, o ştire falsă? Nu este mai degrabă o exagerare nevinovată aruncată cu scopul de sublinia numărul nespus de mare de oameni care au venit să-i vadă pe campioni!!
Alţii mari cărturari/savanţi neagă istoricitatea şi inspiraţia Bibliei pentru că Isus a afirmat că grăuntele de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele (Matei 13:32) iar lucrul acesta astăzi se ştie că nu este adevărat. Dar din păcate, nu se mai întreabă ce-a vrut Isus să spună folosind dimensiunea într-adevăr mică (dar, nu cea mai mică) a seminţei de muştar şi nici nu se uită la contrastul pe care El l-a trasat în acest fel. Aceste grave erori se săvârşesc din interpretarea greşită şi din negarea rolului pe care figurile de stil îl joacă în revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu. Noi nu putem face aşa.
De aceea, doar o potrivită analiză a figurilor de stil poate descifra unele dintre confuziile şi percepţiile greşite ale Bibliei pe care şi noi le putem avea. Să încercăm să le cunoaştem.
Unul dintre cele mai relevante mijloace literare folosite în cuvântul lui Dumnezeu sunt figurile de stil, limbajul simbolic, sau figurativ. Acestea trebuiesc cunoscute şi definite pentru ca să poată fi interpretate bine. Încă odată, unele dintre cele mai grave erori de interpretare a Bibliei intervin ca şi consecinţă a necunoaşterii şi nerecunoaşterii acestor forme. Exemplul Martorilor lui Iehova care folosesc personificarea Înţelepciunii din Proverbul 8 este grăitor. Ignorând personificarea ei, aceştia folosesc în mod neautorizat pasajul pentru a susţine ca Isus este o fiinţă creată, şi nu Fiul necreat al lui Dumnezeu, ce mai degrabă a creat alături de Tatăl şi Duhul Sfânt, decât a fost creat.
Pe de altă parte, abuzul acestor forme de exprimare a dus la negarea unor realităţi biblice şi a unor doctrine străvechi ale credinţei creştine. Este vorba despre negarea modernă a iadului de către unii dintre teologii protestanţi ai deceniului trecut ce au apelat la aceste figuri de stil pentru a-şi susţine interpretarea lui simbolică. Aceste două exemple de interpretare greşita a figurilor de stil ar trebui să fie suficient de convingătoare încât să acordăm o deosebită atenţie cunoaşterii şi interpretării lor.
Milton Terry ne prezintă acest subiect cu mare măiestrie:
Tendinţa naturală a minţii omeneşti este de a trasa în permanenţă comparaţii şi a face asemănări. Astfel, prin utilizarea metaforelor şi asemănărilor emoţiile omului pot fi intensificate iar imaginaţia lui stimulată. Chiar dacă pentru a ne exprima ideile noastre, am fi în stare să folosim cel mai copios limbaj posibil, nespus de bogat în cuvinte şi expresii, mintea noastră încă ne-ar cere să ne comparăm şi să ne contrastăm ideile, o asemenea operaţie necesitând o varietate de expresii şi de figuri de stil. O atât de mare parte din cunoaşterea noastră a fost dobândită prin intermediul simţurilor încât toate ideile noastre abstracte şi toate conceptele spirituale au o bază doar materială. "Nu este greu de observat", spune Max Muller, "că întreg vocabularul nostru religios străvechi este alcătuit din metafore". În ce ne priveşte toate aceste metafore au fost uitate. Noi vorbim de duh fără să ne gândim la suflare, de ceruri, fără să ne mai gândim la cerul Terrei, de iertare fără să ne mai gândim la izbăvire, sau de revelaţie fără să mai gândim la dezvăluire. (sau, de inimă fără să ne gândim la organul fiziologic, de mântuire fără să ne mai gândim la scăpare, salvare, etc.; n.tr.) Însă în limbajul antic fiecare dintre aceste cuvinte, chiar fiecare cuvânt care nu se referea la un obiect material, se afla încă în starea de dezagregare, pe jumătate spiritual şi pe jumătate material, strălucind sau pălind, în funcţie de capacităţile utilizatorilor sau ale ascultătorilor săi."
Milton S. Terry, Biblical Hermeneutics (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, n.d.), p. 244.
Aşa cum deja am indicat, folosirea uzuală a unui cuvânt din Biblie s-ar putea să nu fie literală. Utilizarea figurativă a unora este ceea ce ne îngreunează nouă enorm înţelegerea Bibliei. Cu toate acestea toate formele de literatură folosesc limbajul figurativ şi figurile de stil. Le poţi găsi în articolele de ziar sau în Shakespeare. Sau, chiar dacă nu aţi realizat, şi d-voastră le folosiţi în vorbirea de zi cu zi: "iute ca săgeata", "foame de lup", etc.
Figurile de stil permit să se spună foarte mult folosind doar câteva cuvinte. Ele stimulează imagini mintale şi sentimente care întăresc sau îmbogăţesc afirmaţiile tale. Acestea adaugă claritate, frumuseţe, exactitate şi fac ideea să fie mult mai interesantă. Spre exemplu, poţi spune, "mi-e foame", dar gândeşte-te cu cât mai expresiv ar fi să spui, "am o foame de lup"! Cu toate acestea figurile de stil nu sunt doar nişte ornamente (podoabe) alte vorbirii, ci constituie o formă de comunicare a unor înţelesuri. Noi le vom studia pentru a putea înţelege contribuţia pe care acestea o aduc textului biblic. Scopul nostru este să ajungem să înţelegem corect Scriptura nu doar să fim în stare să-i spunem pe nume unei figuri de stil.
Astfel, a fost odată o familie numită asemănarea. Unii dintre vecinii ei i-au înţeles greşit pe membrii ei. Vedeţi aceştia nu pricepeau că această familie este o familie de actori care-şi petreceau mai tot timpul jucând un rol. Familia asemanare cuprinde cinci membrii:
1) Similitudinea
2) Metafora
3) Tipul
4) Alegoria
5) Parabola (sau, pilda)
În această primă familie a figurilor de stil se regăseşte o singură trăsătură comună: toţi membrii ei se aseamănă într-un fel sau altul cu obiectul cu care se compară. În cele mai multe cazuri asemănarea aceasta se limitează doar la caracteristicile esenţiale şi de regulă acestea sunt definite în porţiunea care se studiază.
Tipurile, alegoriile şi parabolele, de obicei sunt puţin mai complete şi pot participa în mai multe comparaţii. Trebuie să atragem atenţia asupra pericolului ca imaginaţia omenească să le ducă în extreme sugerând interpretări bizare.
Ce potenţial uriaş se găseşte în limbajul figurativ! Să explorăm câteva dintre exemplarele folosite în Biblie. Mai jos aveţi enumerate câteva dintre acestea, cât şi situaţiile în care ele sunt utilizate.
Similitudinea
Similitudinea este "fiul cel mai mic" (mezinul) acestei familii. Rolul său este unul foarte simplu, el întotdeauna anunţând ce va face. Astfel el îţi spune, "acum mă voi purta asemenea unui uriaş" şi-l vei vedea intrând în cameră tropăind şi călcând apăsat ca un uriaş. El îşi joacă rolul. Alteori, îţi va explica, "sunt îmbrăcat ca şi un poliţist". Micuţul similitudine va folosi întotdeauna cuvintele "ca", "asemenea", "ca şi", pentru a explica ce va face.
Biblia foloseşte multe similitudini. Observaţi doar ce spune Isaia 53:6 : "Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui...". Astfel, profetul Isaia trasează o comparaţie directă între noi şi nişte oi. Evident, nu vrea să spună că şi noi avem patru picioare şi lână (unii, poate!!), ci că noi sunt asemenea oilor în această privinţă: ne-am rătăcit/pierdut de Creatorul nostru! Ne-am depărtat de Dumnezeul nostru!
Isaia 55:9 oferă o altă similitudine. "Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre." Observaţi că în acest caz similitudinea apare sub o formă diferită. Întâi se spune "cât de", apoi "atât de" realizând asemănarea. Aceasta este trăsătura de bază a similitudinii. Ea întotdeauna va face o asemănare folosind cuvinte de acest fel. În general o similitudine va fi scurtă, însă uneori poate fi foarte lungă întinzându-se pe cuprinsul a mai multor versete (vezi, Isaia 55:10-11).
Alte apariţii ale similitudinii: Rom.12:4, Ps.102:6, Judecători 13:6, 2 Samuel 22:34, Matei 28:3, Isaia 40:15.
Întâi, haideţi să comparăm similitudinea cu metafora. Efeseni 5:22-27 reprezintă o similitudine pentru că în acel pasaj se face o comparaţie formală, pe de-o parte între Hristos şi Biserică, şi de cealaltă parte, între soţii şi soţiile lor. Cuvintele "ca", "tot aşa", "ca şi", "cum", sunt cele ce o evidenţiază. Această figură de stil are rolul de a sublinia şi a înnobila relaţia căsătoriei. Acest lucru se poate vedea zugrăvit în tabelul de mai jos:
Un exemplu de dezvoltare a interpretării unei similitudini
|
Cum este Hristos şi biserica |
Tot aşa sunt soţii şi soţiile |
| Cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea ...Efes.5:25 | Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica ...Efes.5:25 |
| "Ca s-o sfinţească" (Efes.5:26), adică pentru a putea sa o folosească în scopul pentru care a creat-o: a) ca si o expresie a propriei sale vieti si caracter. b) pentru a ne împlini, ca şi mădulare ale Sale, slujbele şi darurile date nou de Dumnezeu. c) multe altele, adăugaţi d-voastră! | Tot aşa şi soţul să-şi sfinţească soţia lui dăruindu-şi viaţa lui ei, şi să o sprijine să-şi: a) exprime propria ei personalitate şi viaţa în Hristos. b) folosească darurile ei într-o lucrare spirituala. c) să se îngrijească de casa ei, împlinindu-şi menirea faţă de soţul şi copiii ei. |
| "Ca să înfătişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită" (Efes.5:27), adică, ca el să se poată bucura de beneficiile rezultate din dragostea Lui jertfitoare faţă de Mireasa Lui. Prin dragostea Lui, să ducă la desăvârşirea umanităţii noastre. | Ca soţul să poată căuta împlinirea soţiei sale, a se bucura de ea. Să se poată bucura de frumuseţea şi de gloria rolului ei de femeie în familia lui. Îndeplinindu-şi rolul său de cap al familiei să o conducă prin dragostea lui la împlinirea ei. |
| "fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană" (Efes.5:27). Ca lucrarea Lui în noi să continue şi să fie dusă la îndeplinire, şi ca noi să-i aparţinem în întregime Lui. | Tot aşa soţul să-i rămână credincios ei, prin devotament şi fidelitate, în ciuda problemelor. |
| "după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt" (Efes.5:26). Prin comunicarea pe care, din dragoste, El a iniţiat-o, să ne apropie, şi să ne ţină în dragostea Lui. | Tot aşa şi soţii trebuie să-şi comunice dragostea lor soţiilor lor, amintindu-şi că dragostea se exprimă singură, că lui îi revine iniţiativa de a demonstra acest lucru, aşa cum şi Hristos a făcut-o. Doar atunci, şi el va iubi aşa cum Hristos a iubit. |
Cum se interpretează? Privind la trăsătura comună subliniată la părţile sau obiectele asemănate.
Metafora
"Domnişoara" metaforă este sora mai mică a micuţului similitudine. Ea este cu puţin mai în vârstă decât el, dar şi ea conţine părţi scurte. Şi ei îi place de asemenea să joace unele roluri, dar nu spune tuturora ce face. Uneori poate spune , "sunt o prinţesă", iar unii s-ar putea să o creadă, dar prietenii şi familia ei ştiu că nu este. Alteori, s-ar putea să spună "sunt un fluture", dar de data aceasta toţi să ştie că ea doar juca rolul unuia. Rolurile ei aduc foarte mult cu cele ale familiei ei, însă sunt mult mai scurte.
Prin contrast, metafora nu este atât de directă ca şi similitudinea. Ea comunică o impresie (exprimă o imagine) mai mult prin intermediul sugestiei. Prin expresiile, "Voi sunteţi sarea pământului..." (Mat.5:13) şi "Voi sunteţi lumina lumii" (Mat.5:14), Domnul nostru Isus apelează frecvent la metafore pentru a exprima adevărul incontestabil al faptului că creştinii se presupune să joace un rol hotărâtor în schimbarea lumii. În vremurile acelea, şi nu numai, sarea era principalul mijloc prin care se oprea descompunerea peştelui sau a cărnii, astfel încât folosirea acestei imagini de către Isus a avut efect asupra ascultătorilor Săi. La rândul ei, lumina ne permite să ne arătăm plini de încredere. Ea alungă întunericul. Dacă nu vedem înainte, ne pierdem şi ne rătăcim. Însă lumina luminează în întuneric. Cuvintele "sare" şi "lumină" sunt folosite pentru a sugera o comparaţie. Noi ar trebui să fim în lumea aceasta ca şi lumina şi să ne comportăm Ca ŞI sarea. Aceste metafore puternice ne conving de importanţa deosebită a rolul nostru în această lume.
În Biblie sunt folosite numeroase metafore. De regulă, metafora se bazează pe o anume trăsătură care este dorită să apară între cele două părţi. După cum am văzut mai sus, atât sarea cât şi creştinul joacă un rol comun, fiecare pe tărâmul lui, de conservare, de împiedicare a stricăciunii. Aceasta este trăsătura care se poate întâlni la obiectele asemănate, indiferent de cât diferite sunt în natura lor.
Interpretare
Pentru fiecare metaforă ar trebui să punem întrebarea, "în ce fel caracterizează sau explică obiectul cu care se face comparaţia?", sau, "care este principala utilizare a obiectului din metaforă?" Isus a spus în Ioan 10:11 "Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale". După descrierea metaforei, El explică calitatea păstorului care i se potrivea şi Lui, şi anume faptul că El îşi va da viaţa pentru oile Sale. Astfel, Scriptura va explica singură figura care este folosită. Vezi, Ioan 6:51; 15:1; 10:9; 14:6; Matei 5:14; 1 Cor.3:9; Luca 13:32.
Tipul (umbra)
Cel mai vârstnic fiu al familiei asemănare este adolescentul tip. Lui îi place nespus de mult să imite, să mimeze şi să reconstituie mici scenete. Show-ul său preferat este parada de siluete. El aranjează ca lumina reflectorului să cadă asupra lui dintr-o parte pentru ca umbra lui să fie proiectată pe ecran. Atunci el îşi joacă diversele lui roluri. Audienţa lui este impresionată de jocul de umbre care se petrece în acelaşi timp cu derularea rolului său. Cu toate acestea rolul său este uneori greu de înţeles. Nu-ţi dai seama imediat ce joacă. De aceea, este nevoie ca cineva să ne explice.
Studiul tipurilor (umbrelor) biblice este unul foarte bogat şi care aduce foarte multe satisfacţii. În Coloseni 2:17 tipurile sunt denumite "umbra lucrurilor viitoare". Dumnezeu a folosit umbrele în Cuvântul Său pentru a ilustra multe din adevărurile Sale esenţiale. Astfel jertfa lui Hristos a fost "jucată", "imitată", de jertfele de animale ale Vechiului Testament, sau templul este "umbra" locului ceresc unde se găseşte Dumnezeu. În acelaşi fel Biblia vorbeşte de Adam (Rom.5:14) spunând că este "o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină" (dacă, doriţi, "un prototip"), adică, a lui Hristos.
Diferitele forme sub care apare tipul (umbra) în Biblie
* Ca şi întâmplare (eveniment)
În cel de-al 10-lea capitol al primei epistole către Corinteni se descriu mai multe întâmplări care s-au petrecut în timpul rătăcirii prin pustie a israeliţilor. Aceste lucruri denumite în greceşte "typikos" (cuvânt ce se găseşte doar în acest loc!) se spune că au fost reţinute pentru învăţătura noastră:
"Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârsiturile veacurilor." (1Cor.10:11)
Strong's concordance: 5759 tupikos (toop-ee-kos') - an adverb related to 5179; found only in 1 Cor. 10:11: as a warning, by way of example, typologically (i.e. figuratively, as a prophetic type, a typological interpretation of Scripture).
* Ca şi obiect (lucru)
În Evrei 10:20 vălul, sau perdeaua din interiorul Templului este obiectul cu care se compară trupul lui Isus Hristos, ce a fost răstignit pe cruce.
Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său...
Astfel, un obiect poate servi de tip (umbră; model; prototip) al unui adevăr spiritual. Folosirea prototipurilor (modelelor) este foarte comună în industrie când se lansează (inventează) ceva. Când eram adolescent m-am înscris la cercul de aeromodele şi navomodele al Casei Pionierilor din Petroşani. Acolo construiam "modele" ale unor aeronave sau nave ce au existat în trecut sau existau în prezent. Scopul unui model, este evident de a avea o imagine (a ştii cum arată), la o scară mai mică, a unei nave ce nu se putea vedea.
O utilizare asemănătoare a modelului se găseşte şi în arhitectură. În acest domeniu "modelul" se numeşte "machetă".
* Ca şi clădire (construcţie)
Tot în Evrei (9:11, 24) suntem învăţaţi că cortul întâlnirii din pustie reprezintă o umbră ("o machetă") a cortului din ceruri. Acesta mai este un model şi al Domnului Isus Hristos.
"Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta...Căci Hristos n-a intrat într-un locaţ de închinare făcut de mâna omenească, după chipul adevăratului locaţ de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfătişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu."
* Ca şi ceremonie (ritual)
În Vechiul Testament sunt descrise multe ceremonii religioase. Una dintre cele mai importante dintre aceste ceremonii a fost Praznicul (sărbătoarea) Paştelui care celebra izbăvirea evreilor din Egipt şi de îngerul morţii. Astfel 1 Cor.5:7 ne subliniază că Isus Hristos este Paştele nostru.
Studiind Biblia vom descoperi aşadar că un tip (model, umbră, machetă, etc.) poate fi o persoană, o întâmplare, un obiect, o clădire sau o ceremonie. La rândul său Isus a folosit umbrele când a învăţat. Vorbindu-i lui Nicodim, Isus a folosit "şarpele din pustie" ca şi umbră a Sa şi a crucificării Sale apropiate (vezi, Ioan 3:14). De asemenea, Isus a pomenit şi experienţa lui Iona ca fiind un prototip al îngropării şi învierii Sale (vezi, Matei 12:40).
Avertisment în privinţa interpretării tipurilor
Un lucru pe care trebuie să-l evităm este ducerea în extremă a tipurilor. Trebuie să ne amintim că acestea nu sunt decât umbre. Dacă îl urmărim pe "tânărul" tip făcându-şi numărul său de siluete, nu vom putea să vedem decât umbrele pe care acesta le proiectează pe perete sau pe ecran fără să fim în stare să observăm detaliile. Nu vom putea să vedem ce culoare au ochii lui, sau nici măcar ce fel de haine poartă. De aceea, trebuie reţinut să întotdeauna o umbră, un tip, este inferior lucrului spre care indică (sau, pe care îl prefigurează). Întotdeauna realitatea (trupul) va avea mai multe detalii decât umbra.
Uneori, un tip poate prefigura mai multe lucruri. Cortul, de exemplu, nu este o umbră doar a cerurilor dar şi a Domnului Isus, şi a lucrării Sale de răscumpărare a noastră din păcat. Mai poate fi privit de asemenea şi ca o umbră a umblării şi părtăşiei creştinului cu El. Multe lucruri din Noul Testament sunt privite ca umbre. În plus, multe umbre din Vechiul Testament nu sunt deloc explicate în Noul. Luaţi de exemplu, viaţa lui Iosif. Deşi în multe feluri Iosif îl poate prefigura pe Hristos, Noul Testament nu specifică faptul că acesta este considerat o umbră a Lui.
Ţineţi minte acest avertisment! Tipurile, sau umbrele nu pot fi folosite ca bază pentru învăţarea sau formularea unor doctrine ci doar pentru ilustrarea şi clarificarea unor doctrine în timp ce le studiem.
Alegoria
"Mama" alegorie nu este doar o actriţă, dar şi o profesoară de actorie! Ea va juca un rol, brusc se va opri şi apoi va explica ce face. Ea este specializată în punerea în scenă a vieţii de zi cu zi şi în scenete simple pe care oricine le poate înţelege.
Definiţie: Biblia conţine multe alegorii. Adesea alegoria este definită ca fiind o metaforă prelungită, sau o metaforă continuă. În timp ce o metaforă de regulă apare sub forma unui singur cuvânt, sau a unei singure propoziţii, o alegorie este mai lungă de atât. De obicei, ea se desfăşoară sub forma unei naraţiuni.
În ce priveşte alegoria, este aproape o regulă că aceasta nu se poate interpreta literar. Astfel, alegoria uneori este însoţită de propria ei interpretare sau va fi explicată chiar de persoana ce oferă alegoria.
Cel de-al şaselea capitol al lui Ioan relatează miracolul hrănirii miraculoase de către Isus a 5 mii de oameni. În ziua care a urmat acestei întâmplări, El a folosit o alegorie în învăţătura pe care a dat-o. Atunci El le-a spus că părinţii lor din trecut au mâncat mana în pustie şi că acum sunt morţi dar, "Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii" (v.50-51). Iar vers. 54, "Cine manânca trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa vesnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi..." Însă în vers.60, El scoate în evidenţă faptul că ei spuneau că vorbirea aceasta este dificil de înţeles pentru ei şi insuportabilă: "Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s'o sufere?"
Una dintre caracteristicile alegoriei este faptul că dacă nu ai o inimă deschisă asemenea iudeilor poţi să te pierzi în înţelesurile ei şi să-ţi scape ideea principală. Interpretarea acestei alegorii este continuată în restul acestui pasaj până la vers.63 unde El personal interpretează pentru ucenici ceea ce a spus: "Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă".
Unul dintre cele mai bune exemple ale unei alegorii se găseşte în Galateni 4:21-31. În acest pasaj Pavel le foloseşte pe Agar şi Sara pentru a ilustra cele două legăminte. Rom.7:1-6 ilustrează prin intermediul legii căsătoriei eliberarea credinciosului de sub lege prin unirea sa cu Hristos. Conform legii folosite drept ilustraţie femeia căsătorită este legată de soţul ei până la moartea lui. Doar în cazul intervenţie acesteia ea este liberă să se alăture altui bărbat.
După aceea, Efeseni 6 conţine alegoria armurii spirituale a creştinului. Primul lucru care ar trebui făcut atunci când studiem o alegorie este de a căuta ideea ei principală. De a afla ce vrea să spună. Astfel ar trebui să privim la context, la ceea ce este spus înaintea ei şi după ea, să aflăm care este scopul pentru care a fost folosită, să privim la împrejurările în care a fost folosită, şi la aplicaţia care i se face, sau interpretarea care i s-a adus de către autorul ei. Din nou, luaţi seama de a nu citi (subînţelege) prea multe într-o alegorie, sau chiar de a trece peste propria interpretare a autorului.