Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16]

1 Corinteni
Capitolul 2

2:1 Cat despre mine, fratilor, cand am venit la voi, n-am venit sa va vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau intelepciune stralucita.

2:2 Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit.

2:3 Eu insumi, cand am venit in mijlocul vostru, am fost slab, fricos si plin de cutremur.

2:4 Si invatatura si propovaduirea mea nu stateau in vorbirile induplecatoare ale intelepciunii, ci intr-o dovada data de Duhul si de putere,

2:5 pentru ca credinta voastra sa fie intemeiata nu pe intelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

2:6 Totusi ceea ce propovaduim noi printre cei desavarsiti este o intelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntasilor veacului acestuia, care vor fi nimiciti.

2:7 Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu, cea tainica si tinuta ascunsa, pe care o randuise Dumnezeu, spre slava noastra, mai inainte de veci,

2:8 si pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntasii veacului acestuia; caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei.

2:9 Dar, dupa cum este scris: Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.

2:10 Noua insa Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Sau. Caci Duhul cerceteaza totul, chiar si lucrurile adanci ale lui Dumnezeu.

2:11 In adevar, cine dintre oameni cunoaste lucrurile omului, afara de duhul omului care este in el? Tot asa, nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, afara de Duhul lui Dumnezeu.

2:12 Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.

2:13 Si vorbim despre ele nu cu vorbiri invatate de la intelepciunea omeneasca, ci cu vorbiri invatate de la Duhul Sfant, intrebuintand o vorbire duhovniceasca pentru lucrurile duhovnicesti.

2:14 Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuie judecate duhovniceste.

2:15 Omul duhovnicesc, dimpotriva, poate sa judece totul, si el insusi nu poate fi judecat de nimeni.

2:16 Caci cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-I poata da invatatura? Noi insa avem gandul lui Hristos.