Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31][32][33][34][35][36]

2 Cronici
Capitolul 7

7:1 Cand si-a ispravit Solomon rugaciunea, s-a coborat foc din cer si a mistuit arderea de tot si jertfele, si slava Domnului a umplut casa.

7:2 Preotii nu puteau sa intre in Casa Domnului, caci slava Domnului umplea Casa Domnului.

7:3 Toti copiii lui Israel au vazut coborandu-se focul si slava Domnului peste Casa; ei si-au plecat fata la pamant pe pardoseala, s-au inchinat si au laudat pe Domnul, zicand: Caci este bun, caci indurarea Lui tine in veac!

7:4 Imparatul si tot poporul au adus jertfe inaintea Domnului.

7:5 Imparatul Solomon a injunghiat douazeci si doua de mii de boi si o suta douazeci de mii de oi. Astfel au facut imparatul si tot poporul sfintirea Casei lui Dumnezeu.

7:6 Preotii stateau la locul lor, si tot astfel si levitii, cu instrumentele facute in cinstea Domnului de imparatul David pentru cantarea laudelor Domnului, cand i-a insarcinat David sa mareasca pe Domnul, zicand: Caci indurarea Lui tine in veac! Preotii sunau din trambite in fata lor. Si tot Israelul era de fata.

7:7 Solomon a sfintit si mijlocul curtii, care este inaintea Casei Domnului; caci acolo a adus arderile de tot si grasimile jertfelor de multumire, pentru ca altarul de arama, pe care-l facuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot, darurile de mancare si grasimile.

7:8 Solomon a praznuit sarbatoarea in vremea aceea, sapte zile, si tot Israelul a praznuit impreuna cu el; venise o mare multime de oameni, de la intrarea Hamatului pana la paraul Egiptului.

7:9 In ziua a opta, au avut o adunare de sarbatoare; caci sfintirea altarului au facut-o sapte zile, si sarbatoarea, tot sapte zile.

7:10 In a douazeci si treia zi a lunii a saptea, Solomon a trimis inapoi in corturi pe popor, care era vesel si multumit de binele pe care-l facuse Domnul lui David, lui Solomon si poporului Sau, Israel.

7:11 Cand a ispravit Solomon Casa Domnului si casa imparatului si a izbutit in tot ce-si pusese de gand sa faca in Casa Domnului si in casa imparatului,

7:12 Domnul S-a aratat lui Solomon noaptea si i-a zis: Iti ascult rugaciunea si aleg locul acesta drept Casa unde va trebui sa Mi se aduca jertfe.

7:13 Cand voi inchide cerul si nu va fi ploaie, cand voi porunci lacustelor sa manance tara, cand voi trimite ciuma in poporul Meu:

7:14 daca poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la caile lui rele - il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara.

7:15 Ochii Mei vor fi deschisi de acum, si urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugaciunea facuta in locul acesta.

7:16 Acum, aleg si sfintesc Casa aceasta, pentru ca Numele Meu sa locuiasca in ea pe vecie, si voi avea intotdeauna ochii si inima Mea acolo.

7:17 Si tu, daca vei umbla inaintea Mea cum a umblat tatal tau David, facand tot ce ti-am poruncit si daca vei pazi legile si poruncile Mele,

7:18 voi intari scaunul de domnie al imparatiei tale, cum am fagaduit tatalui tau, David, cand am zis: Niciodata nu vei fi lipsit de un urmas care sa domneasca peste Israel.

7:19 Dar, daca va veti abate, daca veti parasi legile si poruncile Mele, pe care vi le-am dat, si daca va veti duce sa slujiti altor dumnezei si sa va inchinati inaintea lor,

7:20 va voi smulge din tara Mea, pe care v-am dat-o, voi lepada de la Mine Casa aceasta, pe care am inchinat-o Numelui Meu, si o voi face de pomina si de batjocura printre toate popoarele.

7:21 Si, cat de inalta este Casa aceasta, oricine va trece pe langa ea va ramane incremenit si va zice: Pentru ce a facut Domnul asa tarii si Casei acesteia?

7:22 Si se va raspunde: Pentru ca au parasit pe Domnul Dumnezeul parintilor lor care i-a scos din tara Egiptului, pentru ca s-au alipit de alti dumnezei, s-au inchinat inaintea lor si le-au slujit; iata de ce a trimis peste ei toate aceste rele.