Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24]

2 Samuel
Capitolul 1

1:1 Dupa moartea lui Saul, David, dupa ce batuse pe amaleciti, se intorsese de doua zile la Ticlag.

1:2 A treia zi, a venit un om din tabara lui Saul, cu hainele sfasiate si cu capul presarat cu tarana. Cand a ajuns in fata lui David, s-a aruncat cu fata la pamant si s-a inchinat.

1:3 David i-a zis: De unde vii? Si el i-a raspuns: Am scapat din tabara lui Israel.

1:4 David i-a zis: Spune-mi, ce s-a intamplat? Si el a raspuns: Poporul a fugit de pe campul de bataie, si un mare numar de oameni au cazut si au pierit; chiar si Saul si fiul sau Ionatan au murit.

1:5 David a zis tanarului care-i aducea aceste vesti: De unde stii ca Saul si fiul sau Ionatan au murit?

1:6 Si tanarul care-i aducea aceste vesti a raspuns: Am venit din intamplare pe muntele Ghilboa; si Saul statea rezemat in sulita lui, si carele si calaretii erau aproape sa-l ajunga.

1:7 Intorcandu-se, m-a vazut si m-a chemat. Eu am zis: Iata-ma!

1:8 Si el mi-a zis: Cine esti? I-am raspuns: Eu sunt amalecit.

1:9 Si a zis: Apropie-te, dar, si omoara-ma; caci m-a apucat ameteala, macar ca sunt inca plin de viata.

1:10 M-am apropiat de el si l-am omorat, stiind bine ca n-avea sa mai ramana cu viata in urma infrangerii. Am luat cununa imparateasca de pe capul lui si bratara pe care o avea la brat si le-am adus aici domnului meu.

1:11 David si-a apucat hainele si le-a sfasiat, si toti oamenii care erau langa el au facut acelasi lucru.

1:12 Au jelit, au plans si au postit pana seara, de durere pentru Saul, pentru fiul sau Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindca fusesera taiati cu sabia.

1:13 David a zis tanarului care-i adusese aceste vesti: De unde esti? Si el a raspuns: Sunt fiul unui strain, unui amalecit.

1:14 David i-a zis: Cum nu ti-a fost frica sa pui mana pe unsul Domnului si sa-l omori?

1:15 Si David a chemat pe unul din oamenii lui si a zis: Apropie-te si omoara-l! Omul acela a lovit pe amalecit, care a murit.

1:16 Si David i-a zis: Sangele tau sa cada asupra capului tau, caci gura ta a marturisit impotriva ta, fiindca ai zis: Am omorat pe unsul Domnului!

1:17 Iata cantarea de jale pe care a alcatuit-o David pentru Saul si fiul sau Ionatan

1:18 si pe care a poruncit s-o invete copiii lui Iuda. Este numita cantarea arcului si se afla scrisa in Cartea Dreptului.

1:19 Fala ta, Israele, zace ucisa pe dealurile tale! Cum au cazut vitejii!

1:20 Nu spuneti lucrul acesta in Gat, nu raspanditi vestea aceasta in ulitele Ascalonului, ca sa nu se bucure fetele filistenilor, ca sa nu se laude fetele celor netaiati imprejur.

1:21 Munti din Ghilboa! Nici roua, nici ploaie sa nu cada pe voi! Sa nu fie pe voi nici campii care sa dea parga pentru darurile de mancare! Caci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca si cand n-ar fi fost uns cu untdelemn.

1:22 De la sangele celor raniti, de la grasimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu dadea inapoi niciodata, si sabia lui Saul nu se invartea niciodata in vant.

1:23 Saul si Ionatan, care s-au placut si s-au iubit in timpul vietii lor, n-au fost despartiti nici la moarte; erau mai usori decat vulturii, mai tari decat leii.

1:24 Fiicele lui Israel! Plangeti pe Saul, care va imbraca in stacojiu si alte podoabe, care va punea gateli de aur pe hainele voastre!

1:25 Cum au cazut vitejii in mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!

1:26 Ma doare dupa tine, frate Ionatane! Tu erai placerea mea; dragostea ta pentru mine era minunata: mai presus de dragostea femeiasca.

1:27 Cum au cazut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!