Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31][32][33][34]

Deuteronomul
Capitolul 11

11:1 Sa iubesti, dar, pe Domnul Dumnezeul tau si sa pazesti intotdeauna invataturile Lui, legile Lui, randuielile Lui si poruncile Lui.

11:2 Recunoasteti astazi - ce n-au putut recunoaste si vedea copiii vostri - pedepsele Domnului Dumnezeului vostru, marimea Lui, mana Lui cea tare si bratul Lui cel intins,

11:3 semnele Lui si faptele pe care le-a savarsit in mijlocul Egiptului impotriva lui faraon, imparatul Egiptului, si impotriva intregii lui tari.

11:4 Recunoasteti ce a facut El ostirii Egiptului, cailor lui si carelor lui, cum a facut sa vina peste ei apele Marii Rosii,

11:5 cand va urmareau, si i-a nimicit pentru totdeauna;

11:6 ce v-a facut in pustiu, pana la venirea voastra in locul acesta; ce a facut lui Datan si lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pamantul si-a deschis gura si i-a inghitit, cu casele si corturile lor si cu tot ce aveau in mijlocul intregului Israel.

11:7 Caci ati vazut cu ochii vostri toate lucrurile mari pe care le-a facut Domnul.

11:8 Astfel, sa paziti toate poruncile pe care vi le dau eu astazi, ca sa puteti pune mana pe tara in care veti trece ca s-o luati in stapanire

11:9 si sa aveti zile multe in tara pe care Domnul a jurat parintilor vostri ca le-o va da, lor si semintei lor, tara in care curge lapte si miere.

11:10 Caci tara in stapanirea careia vei intra, nu este ca tara Egiptului, din care ati iesit, unde iti aruncai samanta in ogoare si le udai cu piciorul ca pe o gradina de zarzavat.

11:11 Tara pe care o veti stapani este o tara cu munti si vai, care se adapa din ploaia cerului;

11:12 este o tara de care ingrijeste Domnul Dumnezeul tau si asupra careia Domnul Dumnezeul tau are neincetat ochii, de la inceputul pana la sfarsitul anului.

11:13 Daca veti asculta de poruncile mele pe care vi le dau astazi, daca veti iubi pe Domnul Dumnezeul vostru si daca-I veti sluji din toata inima voastra si din tot sufletul vostru,

11:14 El va da tarii voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie si ploaie tarzie, si-ti vei strange graul, mustul si untdelemnul;

11:15 de asemenea, va da iarba in campiile tale pentru vite, si vei manca si te vei satura.

11:16 Vedeti sa nu vi se amageasca inima si sa va abateti, ca sa slujiti altor dumnezei si sa va inchinati inaintea lor.

11:17 Caci atunci Domnul S-ar aprinde de manie impotriva voastra; ar inchide cerurile si n-ar mai fi ploaie; pamantul nu si-ar mai da roadele si ati pieri curand din tara aceea buna pe care v-o da Domnul.

11:18 Puneti-va, dar, in inima si in suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Sa le legati ca un semn de aducere aminte pe mainile voastre si sa fie ca niste fruntare intre ochii vostri.

11:19 Sa invatati pe copiii vostri in ele si sa le vorbesti despre ele cand vei fi acasa, cand vei merge in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula.

11:20 Sa le scrii pe usorii casei tale si pe portile tale.

11:21 Si atunci zilele voastre si zilele copiilor vostri, in tara pe care Domnul a jurat parintilor vostri ca le-o va da, vor fi tot atat de multe cat vor fi zilele cerurilor deasupra pamantului.

11:22 Caci daca veti pazi toate aceste porunci pe care vi le dau si daca le veti implini, daca veti iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, veti umbla in toate caile Lui si va veti alipi de El,

11:23 Domnul va izgoni dinaintea voastra pe toate aceste neamuri si va veti face stapani pe toate aceste neamuri, care sunt mai mari si mai puternice decat voi.

11:24 Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru, va fi al vostru: hotarul vostru se va intinde din pustiu pana la Liban si de la raul Eufrat pana la marea de apus.

11:25 Nimeni nu va putea sa stea impotriva voastra. Domnul Dumnezeul vostru va raspandi, cum v-a spus, frica si groaza de tine peste toata tara in care veti merge.

11:26 Iata, pun azi inaintea voastra binecuvantarea si blestemul:

11:27 binecuvantarea, daca veti asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le dau in ziua aceasta;

11:28 blestemul, daca nu veti asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru si daca va veti abate de la calea pe care v-o dau in ziua aceasta si va veti duce dupa alti dumnezei pe care nu-i cunoasteti.

11:29 Si cand Domnul Dumnezeul tau te va aduce in tara pe care o vei lua in stapanire, sa rostesti binecuvantarea pe muntele Garizim, si blestemul pe muntele Ebal.

11:30 Muntii acestia sunt dincolo de Iordan, inapoia drumului care merge spre apus, in tara canaanitilor care locuiesc in campie, fata in fata cu Ghilgal, langa stejarii More.

11:31 Caci veti trece Iordanul si veti intra in stapanirea tarii pe care v-o da Domnul Dumnezeul vostru ca s-o stapaniti si sa locuiti in ea.

11:32 Sa paziti si sa impliniti toate legile si poruncile pe care vi le dau eu astazi.