Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31][32][33][34][35][36][37][38][39][40]

Exodul
Capitolul 4

4:1 Moise a raspuns si a zis: Iata ca n-au sa ma creada, nici n-au sa asculte de glasul meu. Ci vor zice: Nu ti S-a aratat Domnul!

4:2 Domnul i-a zis: Ce ai in mana? El a raspuns: Un toiag.

4:3 Domnul a zis: Arunca-l la pamant. El l-a aruncat la pamant, si toiagul s-a prefacut intr-un sarpe. Moise fugea de el.

4:4 Domnul a zis lui Moise: Intinde-ti mana si apuca-l de coada. El a intins mana si l-a apucat; si sarpele s-a prefacut iarasi intr-un toiag in mana lui.

4:5 Iata, a zis Domnul, ce vei face ca sa creada ca ti S-a aratat Domnul Dumnezeul parintilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov.

4:6 Domnul i-a mai zis: Baga-ti mana in san. El si-a bagat mana in san; apoi a scos-o, si iata ca mana i se acoperise de lepra si se facuse alba ca zapada.

4:7 Domnul a zis: Baga-ti din nou mana in san. El si-a bagat din nou mana in san; apoi a scos-o din san; si iata ca mana se facuse iarasi cum era carnea lui.

4:8 Daca nu te vor crede, a zis Domnul, si nu vor asculta de glasul celui dintai semn, vor crede glasul celui de al doilea semn.

4:9 Daca nu vor crede nici aceste doua semne si nu vor asculta de glasul tau, sa iei apa din rau si s-o torni pe pamant; si apa, pe care o vei lua din rau, se va preface in sange pe pamant.

4:10 Moise a zis Domnului: Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea usoara; si cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltaieri, nici macar de cand vorbesti Tu robului Tau; caci vorba si limba-mi este incurcata.

4:11 Domnul i-a zis: Cine a facut gura omului? Si cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?

4:12 Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta si te voi invata ce vei avea de spus.

4:13 Moise a zis: Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea sa trimiti.

4:14 Atunci Domnul S-a maniat pe Moise si a zis: Nu-i oare acolo fratele tau, Aaron, levitul? Stiu ca el vorbeste usor. Iata ca el insusi vine inaintea ta; si, cand te va vedea, se va bucura in inima lui.

4:15 Tu ii vei vorbi si vei pune cuvintele in gura lui; si Eu voi fi cu gura ta si cu gura lui; si va voi invata ce veti avea de facut.

4:16 El va vorbi poporului pentru tine, iti va sluji drept gura, si tu vei tine pentru el locul lui Dumnezeu.

4:17 Ia in mana toiagul acesta, cu care vei face semnele.

4:18 Moise a plecat; si, cand s-a intors la socrul sau, Ietro, i-a zis: Lasa-ma, te rog, sa plec si sa ma intorc la fratii mei, care sunt in Egipt, ca sa vad daca mai traiesc. Ietro a zis lui Moise: Du-te in pace!

4:19 Domnul a zis lui Moise, in Madian: Du-te, intoarce-te in Egipt: caci toti cei ce umblau sa-ti ia viata au murit.

4:20 Moise si-a luat nevasta si copiii, i-a pus calare pe magari si s-a intors in tara Egiptului. Si-a luat in mana toiagul lui Dumnezeu.

4:21 Domnul a zis lui Moise: Plecand ca sa te intorci in Egipt, vezi toate minunile pe care ti le pun in mana, sa le faci inaintea lui faraon. Eu ii voi impietri inima, si nu va lasa pe popor sa plece.

4:22 Tu vei zice lui faraon: Asa vorbeste Domnul: Israel este fiul Meu, intaiul Meu nascut.

4:23 Iti spun: Lasa pe fiul Meu sa plece, ca sa-Mi slujeasca; daca nu vrei sa-l lasi sa plece, voi ucide pe fiul tau, pe intaiul tau nascut.

4:24 In timpul calatoriei, intr-un loc unde a ramas Moise peste noapte, l-a intalnit Domnul si a vrut sa-l omoare.

4:25 Sefora a luat o piatra ascutita, a taiat preputul fiului sau si l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicand: Tu esti un sot de sange pentru mine.

4:26 Si Domnul l-a lasat. Atunci a zis ea: Sot de sange!, din pricina taierii imprejur.

4:27 Domnul a zis lui Aaron: Du-te inaintea lui Moise in pustiu. Aaron a plecat: a intalnit pe Moise la muntele lui Dumnezeu si l-a sarutat.

4:28 Moise a facut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, si toate semnele pe care-i poruncise sa le faca.

4:29 Moise si Aaron si-au vazut de drum si au adunat pe toti batranii copiilor lui Israel.

4:30 Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise; si Moise a facut semnele inaintea poporului.

4:31 Poporul a crezut. Astfel au aflat ca Domnul cercetase pe copiii lui Israel, ca le vazuse suferinta; si s-au plecat si s-au aruncat cu fata la pamant.