Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28]

Faptele Apostolilor
Capitolul 24

24:1 Dupa cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din batrani si cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus inaintea dregatorului plangere impotriva lui Pavel.

24:2 Pavel a fost chemat, si Tertul a inceput sa-l parasca astfel: Preaalesule Felix, tu ne faci sa ne bucuram de o pace mare; si neamul acesta a capatat imbunatatiri sanatoase prin ingrijirile tale.

24:3 Lucrul acesta il marturisim cu toata multumirea, in toata vremea si in tot locul.

24:4 Dar, ca sa nu te tin prea mult, te rog sa asculti, in bunatatea ta, cateva cuvinte.

24:5 Am gasit pe omul acesta, care este o ciuma: pune la cale razvratiri printre toti iudeii de pe tot pamantul, este mai marele partidei nazarinenilor

24:6 si a incercat sa spurce chiar si Templul. Si am pus mana pe el. Am vrut sa-l judecam dupa Legea noastra,

24:7 dar a venit capitanul Lisias, l-a smuls din mainile noastre cu mare sila

24:8 si a poruncit parasilor lui sa vina inaintea ta. Daca-l vei cerceta, tu insuti vei putea afla de la el toate lucrurile de care il param noi.

24:9 Iudeii s-au unit la invinuirea aceasta si au spus ca asa stau lucrurile.

24:10 Dupa ce i-a facut dregatorul semn sa vorbeasca, Pavel a raspuns: Fiindca stiu ca de multi ani esti judecatorul neamului acestuia, voi raspunde cu incredere pentru apararea mea.

24:11 Nu sunt mai mult de douasprezece zile, te poti incredinta de lucrul acesta, de cand m-am suit sa ma inchin la Ierusalim.

24:12 Nu m-au gasit nici in Templu, nici in sinagogi, nici in cetate, stand de vorba cu cineva sau facand rascoala de norod.

24:13 Asa ca n-ar putea dovedi lucrurile de care ma parasc acum.

24:14 Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei, dupa Calea pe care ei o numesc partida; eu cred tot ce este scris in Lege si in Proroci

24:15 si am in Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei insisi, ca va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti.

24:16 De aceea ma silesc sa am totdeauna un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.

24:17 Dupa o lipsa de mai multi ani, am venit sa aduc milostenii neamului meu si sa aduc daruri la Templu.

24:18 Tocmai atunci niste iudei din Asia m-au gasit curatat in Templu, nu cu gloata, nici cu zarva.

24:19 Ei insisi ar trebui sa se infatiseze inaintea ta si sa ma parasca, daca au ceva impotriva mea.

24:20 Sau sa spuna acestia singuri de ce nelegiuire m-au gasit vinovat, cand am stat inaintea soborului,

24:21 afara numai doar de strigatul acesta pe care l-am scos in mijlocul lor: Pentru invierea mortilor sunt dat eu in judecata astazi inaintea voastra.

24:22 Felix, care stia destul de bine despre Calea aceasta, i-a amanat zicand: Am sa cercetez pricina voastra cand va veni capitanul Lisias.

24:23 Si a poruncit sutasului sa pazeasca pe Pavel, dar sa-l lase putin mai slobod si sa nu opreasca pe nimeni din ai lui sa-i slujeasca sau sa vina la el.

24:24 Dupa cateva zile, a venit Felix cu nevasta sa, Drusila, care era iudeica; a chemat pe Pavel si l-a ascultat despre credinta in Hristos Isus.

24:25 Dar, pe cand vorbea Pavel despre neprihanire, despre infranare si despre judecata viitoare, Felix, ingrozit, a zis: De asta data, du-te; cand voi mai avea prilej, te voi chema.

24:26 Totodata el tragea nadejde ca Pavel are sa-i dea bani; de aceea trimitea si mai des sa-l cheme, ca sa stea de vorba cu el.

24:27 Doi ani au trecut astfel; si, in locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut sa faca pe placul iudeilor, si a lasat pe Pavel in temnita.