Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31][32][33][34][35][36][37][38][39][40][41][42][43][44][45][46][47][48][49][50]

Geneza
Capitolul 42

42:1 Cand a auzit Iacov ca este grau in Egipt, a zis fiilor sai: Pentru ce stati si va uitati unii la altii?

42:2 Si a zis: Iata, aud ca este grau in Egipt; coborati-va si cumparati-ne grau de acolo, ca sa traim si sa nu murim.

42:3 Zece frati ai lui Iosif s-au coborat in Egipt ca sa cumpere grau.

42:4 Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teama sa nu i se intample vreo nenorocire.

42:5 Fiii lui Israel au venit sa cumpere si ei grau, impreuna cu cei ce veneau pentru acelasi lucru; caci in Canaan era foamete.

42:6 Iosif era mai mare in tara; el vindea grau la tot poporul din tara. Fratii lui Iosif au venit si s-au aruncat cu fata la pamant inaintea lui.

42:7 Iosif, cum a vazut pe fratii sai, i-a cunoscut; dar s-a facut ca le este strain, le-a vorbit aspru si le-a zis: De unde veniti? Ei au raspuns: Venim din tara Canaan ca sa cumparam merinde.

42:8 Iosif a cunoscut pe fratii sai, dar ei nu l-au cunoscut.

42:9 Iosif si-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei si le-a zis: Voi sunteti iscoade; ati venit numai ca sa cercetati locurile slabe ale tarii.

42:10 Ei i-au raspuns: Nu, domnul meu; robii tai au venit sa cumpere hrana.

42:11 Noi toti suntem fiii aceluiasi om; suntem oameni de treaba, robii tai nu sunt iscoade.

42:12 El le-a zis: Ba nu; ati venit sa cercetati locurile slabe ale tarii.

42:13 Ei au raspuns: Noi, robii tai, suntem doisprezece frati, fii ai aceluiasi om, din tara Canaan; si iata, cel mai tanar este azi cu tatal nostru, iar unul nu mai este in viata.

42:14 Iosif le-a zis: V-am spus ca sunteti iscoade.

42:15 Iata cum veti fi incercati: Pe viata lui faraon ca nu veti iesi de aici pana nu va veni fratele vostru cel tanar!

42:16 Trimiteti pe unul din voi sa aduca pe fratele vostru; iar voi, ramaneti la opreala. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la incercare si voi sti daca adevarul este cu voi sau nu; altfel, pe viata lui faraon ca sunteti niste iscoade.

42:17 Si i-a aruncat pe toti, trei zile, in temnita.

42:18 A treia zi, Iosif le-a zis: Faceti lucrul acesta si veti trai. Eu ma tem de Dumnezeu!

42:19 Daca sunteti oameni de treaba, sa ramana unul din fratii vostri inchis in temnita voastra; iar ceilalti plecati luati grau ca sa va hraniti familiile

42:20 si aduceti-mi pe fratele vostru cel tanar, pentru ca vorbele voastre sa fie puse astfel la incercare si sa scapati de moarte. Si asa au facut.

42:21 Ei au zis atunci unul catre altul: Da; am fost vinovati fata de fratele nostru; caci am vazut nelinistea sufletului lui cand ne ruga si nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.

42:22 Ruben a luat cuvantul si le-a zis: Nu va spuneam eu sa nu faceti o astfel de nelegiuire fata de baiatul acesta? Dar n-ati ascultat. Acum iata ca ni se cere socoteala pentru sangele lui.

42:23 Ei nu stiau ca Iosif ii intelegea, caci vorbea cu ei printr-un talmaci.

42:24 Iosif a plecat la o parte de la ei ca sa planga. In urma s-a intors si le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon si a pus sa-l lege cu lanturi in fata lor.

42:25 Iosif a poruncit sa li se umple sacii cu grau, sa puna argintul fiecaruia in sacul lui si sa li se dea merinde pentru drum. Si asa s-a facut.

42:26 Ei si-au incarcat graul pe magari si au plecat.

42:27 Unul din ei si-a deschis sacul ca sa dea nutret magarului in locul unde au mas peste noapte. A vazut argintul la gura sacului

42:28 si a zis fratilor sai: Argintul meu mi s-a dat inapoi si iata-l in sacul meu. Atunci li s-a taiat inima; si au zis unul altuia tremurand: Ce ne-a facut Dumnezeu?

42:29 S-au intors la tatal lor, Iacov, in tara Canaan, si i-au istorisit tot ce li se intamplase. Ei au zis:

42:30 Omul acela, care este domnul tarii, ne-a vorbit aspru si ne-a luat drept iscoade.

42:31 Noi i-am spus: Suntem oameni de treaba, nu suntem iscoade.

42:32 Suntem doisprezece frati, fii ai tatalui nostru; unul nu mai este, si cel mai tanar este azi cu tatal nostru in tara Canaan.

42:33 Si omul acela, care este domnul tarii, ne-a zis: Iata cum voi cunoaste daca sunteti oameni de treaba. Lasati la mine pe unul din fratii vostri, luati merinde pentru familiile voastre, plecati

42:34 si aduceti-mi pe fratele vostru cel tanar. Voi sti astfel ca nu sunteti iscoade, ci sunteti oameni de treaba; apoi va voi da inapoi pe fratele vostru si veti putea sa strabateti tara in voie.

42:35 Cand si-au golit sacii, iata ca legatura cu argintul fiecaruia era in sacul lui. Ei si tatal lor au vazut legaturile cu argintul si s-au temut.

42:36 Tatal lor, Iacov, le-a zis: Voi ma lipsiti de copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este si voiti sa luati si pe Beniamin. Toate acestea pe mine ma lovesc!

42:37 Ruben a zis tatalui sau: Sa-mi omori pe amandoi fiii mei, daca nu-ti voi aduce inapoi pe Beniamin; da-l in mana mea si ti-l voi aduce inapoi.

42:38 Iacov a zis: Fiul meu nu se poate cobori impreuna cu voi; caci fratele lui a murit, si el a ramas singur; daca i s-ar intampla vreo nenorocire in calatoria pe care o faceti, cu durere imi veti cobori perii mei cei albi in Locuinta mortilor.