Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31][32][33][34][35][36][37][38][39][40][41][42][43][44][45][46][47][48][49][50][51][52][53][54][55][56][57][58][59][60][61][62][63][64][65][66]

Isaia
Capitolul 46

46:1 Bel se prabuseste, Nebo cade; idolii lor sunt pusi pe vite si dobitoace; idolii pe care-i purtati voi au ajuns o sarcina, o povara pentru vita obosita!

46:2 Au cazut, s-au prabusit impreuna, nu pot sa scape povara; ei insisi se duc in robie.

46:3 Ascultati-Ma, casa lui Iacov si toata ramasita casei lui Israel, voi, pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra:

46:4 pana la batranetea voastra Eu voi fi acelasi, pana la caruntetea voastra va voi sprijini. V-am purtat, si tot vreau sa va mai port, sa va sprijin si sa va mantuiesc.

46:5 Cu cine Ma veti pune alaturi ca sa Ma asemanati? Cu cine Ma veti asemana si Ma veti potrivi?

46:6 Ei varsa aurul din punga si cantaresc argintul in cumpana; tocmesc un argintar sa faca un dumnezeu din ele si se inchina si ingenuncheaza inaintea lui.

46:7 Il poarta, il iau pe umar, il pun la locul lui; acolo ramane, si nu se misca din locul lui. Apoi striga la el, dar nu raspunde, nici nu-i scapa din nevoie.

46:8 Tineti minte aceste lucruri si fiti oameni! Veniti-va in fire, pacatosilor.

46:9 Aduceti-va aminte de cele petrecute in vremurile strabune; caci Eu sunt Dumnezeu, si nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, si nu este niciunul ca Mine.

46:10 Eu am vestit de la inceput ce are sa se intample si cu mult inainte ce nu este inca implinit. Eu zic: Hotararile Mele vor ramane in picioare si Imi voi aduce la indeplinire toata voia Mea.

46:11 Eu chem de la rasarit o pasare de prada; dintr-o tara departata, un om ca sa implineasca planurile Mele: da, Eu am spus si Eu voi implini; Eu am planuit si Eu voi infaptui.

46:12 Ascultati-Ma, oameni cu inima impietrita, vrajmasi ai neprihanirii!

46:13 Eu Imi apropii neprihanirea: nu este departe; si mantuirea Mea nu va zabovi. Eu voi pune mantuirea Mea in Sion si slava Mea peste Israel.