Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24][25][26][27]

Leviticul
Capitolul 18

18:1 Domnul a vorbit lui Moise si a zis:

18:2 Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

18:3 Sa nu faceti ce se face in tara Egiptului unde ati locuit si sa nu faceti ce se face in tara Canaanului unde va duc Eu: sa nu va luati dupa obiceiurile lor.

18:4 Sa impliniti poruncile Mele si sa tineti legile Mele: sa le urmati. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

18:5 Sa paziti legile si poruncile Mele: omul care le va implini va trai prin ele. Eu sunt Domnul!

18:6 Niciunul din voi sa nu se apropie de ruda lui de sange, ca sa-i descopere goliciunea. Eu sunt Domnul.

18:7 Sa nu descoperi goliciunea tatalui tau, nici goliciunea mamei tale. Iti este mama: sa nu-i descoperi goliciunea.

18:8 Sa nu descoperi goliciunea nevestei tatalui tau. Este goliciunea tatalui tau.

18:9 Sa nu descoperi goliciunea surorii tale, fata tatalui tau sau fata mamei tale, nascuta in casa sau afara din casa.

18:10 Sa nu descoperi goliciunea fetei fiului tau sau a fetei fetei tale. Caci este goliciunea ta.

18:11 Sa nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatalui tau, nascuta din tatal tau. Iti este sora.

18:12 Sa nu descoperi goliciunea surorii tatalui tau. Este ruda de aproape cu tatal tau.

18:13 Sa nu descoperi goliciunea surorii mamei tale. Este ruda de aproape cu mama ta.

18:14 Sa nu descoperi goliciunea fratelui tatalui tau. Sa nu te apropii de nevasta lui. Iti este matusa.

18:15 Sa nu descoperi goliciunea nurorii tale. Este nevasta fiului tau: sa nu-i descoperi goliciunea.

18:16 Sa nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tau. Este goliciunea fratelui tau.

18:17 Sa nu descoperi goliciunea unei femei si a fetei ei. Sa nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca sa le descoperi goliciunea. Iti sunt rude de aproape: este o nelegiuire.

18:18 Sa nu iei pe sora nevestei tale, ca sa-i faci in necaz, descoperindu-i goliciunea alaturi de nevasta ta, cat timp ea este inca in viata.

18:19 Sa nu te apropii de o femeie in timpul necuratiei ei, cand este la soroc, ca sa-i descoperi goliciunea.

18:20 Sa nu te impreunezi cu nevasta semenului tau, ca sa te pangaresti cu ea.

18:21 Sa nu dai pe niciunul din copiii tai ca sa fie adus jertfa lui Moloh si sa nu pangaresti Numele Dumnezeului tau. Eu sunt Domnul.

18:22 Sa nu te culci cu un barbat cum se culca cineva cu o femeie. Este o uraciune.

18:23 Sa nu te culci cu o vita, ca sa te pangaresti cu ea. Femeia sa nu se apropie de o vita, ca sa curveasca cu ea. Este o mare miselie.

18:24 Sa nu va spurcati cu niciunul din aceste lucruri, caci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastra.

18:25 Tara a fost spurcata prin ele; Eu ii voi pedepsi faradelegea, si pamantul va varsa din gura lui pe locuitorii lui.

18:26 Paziti, dar, legile si poruncile Mele si nu faceti niciuna din aceste spurcaciuni, nici bastinasul, nici strainul care locuieste in mijlocul vostru.

18:27 Caci toate aceste spurcaciuni le-au facut oamenii din tara aceasta care au fost inaintea voastra in ea; si astfel tara a fost pangarita.

18:28 Luati seama ca nu cumva sa va verse si pe voi tara din gura ei, daca o spurcati, cum a varsat pe neamurile care erau in ea inaintea voastra.

18:29 Caci toti cei ce vor face vreuna din aceste spurcaciuni vor fi nimiciti din mijlocul poporului lor.

18:30 Paziti poruncile Mele si nu faceti niciunul din obiceiurile urate care se faceau inaintea voastra, ca sa nu va spurcati cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.