Cititi Biblia

Cauta in Biblie | Pasaj | Cititi Biblia

Versiunea Cornilescu

[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22][23][24]

Luca
Capitolul 2

2:1 In vremea aceea a iesit o porunca de la Cezar August sa se inscrie toata lumea.

2:2 Inscrierea aceasta s-a facut intaia data pe cand era dregator in Siria Quirinius.

2:3 Toti se duceau sa se inscrie, fiecare in cetatea lui.

2:4 Iosif s-a suit si el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca sa se duca in Iudeea, in cetatea lui David, numita Betleem - pentru ca era din casa si din semintia lui David -

2:5 sa se inscrie impreuna cu Maria, logodnica lui, care era insarcinata.

2:6 Pe cand erau ei acolo, s-a implinit vremea cand trebuia sa nasca Maria.

2:7 Si a nascut pe Fiul ei cel intai nascut, L-a infasat in scutece si L-a culcat intr-o iesle, pentru ca in casa de poposire nu era loc pentru ei.

2:8 In tinutul acela erau niste pastori care stateau afara in camp si faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor.

2:9 Si iata ca un inger al Domnului s-a infatisat inaintea lor, si slava Domnului a stralucit imprejurul lor. Ei s-au infricosat foarte tare.

2:10 Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

2:11 astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul.

2:12 Iata semnul, dupa care-L veti cunoaste: veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle.

2:13 Si deodata, impreuna cu ingerul, s-a unit o multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand:

2:14 Slava lui Dumnezeu in locurile preainalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui.

2:15 Dupa ce au plecat ingerii de la ei, ca sa se intoarca in cer, pastorii au zis unii catre altii: Haidem sa mergem pana la Betleem si sa vedem ce ni s-a spus si ce ne-a facut cunoscut Domnul.

2:16 S-au dus in graba si au gasit pe Maria, pe Iosif, si Pruncul culcat in iesle.

2:17 Dupa ce L-au vazut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc.

2:18 Toti cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau pastorii.

2:19 Maria pastra toate cuvintele acelea si se gandea la ele in inima ei.

2:20 Si pastorii s-au intors, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auzisera si vazusera si care erau intocmai cum li se spusese.

2:21 Cand a venit ziua a opta, in care trebuia taiat imprejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de inger inainte ca sa fi fost El zamislit in pantece.

2:22 Si, cand s-au implinit zilele pentru curatarea lor, dupa Legea lui Moise, Iosif si Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca sa-L infatiseze inaintea Domnului -

2:23 dupa cum este scris in Legea Domnului: Orice intai nascut de parte barbateasca va fi inchinat Domnului -

2:24 si ca sa aduca jertfa: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, dupa cum este poruncit in Legea Domnului.

2:25 Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfanta si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.

2:26 Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.

2:27 El a venit in Templu, manat de Duhul. Si, cand au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,

2:28 Simeon L-a luat in brate, a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis:

2:29 Acum, sloboade in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau.

2:30 Caci au vazut ochii mei mantuirea Ta,

2:31 pe care ai pregatit-o sa fie inaintea tuturor popoarelor,

2:32 lumina care sa lumineze Neamurile si slava poporului Tau, Israel.

2:33 Tatal si mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El.

2:34 Simeon i-a binecuvantat si a zis Mariei, mama Lui: Iata, Copilul acesta este randuit spre prabusirea si ridicarea multora in Israel si sa fie un semn care va starni impotrivire.

2:35 Chiar sufletul tau va fi strapuns de o sabie, ca sa se descopere gandurile multor inimi.

2:36 Mai era acolo si o prorocita, Ana, fata lui Fanuel, din semintia lui Aser. Ea era foarte inaintata in varsta si traise cu barbatul ei sapte ani dupa fecioria ei.

2:37 Ramasa vaduva si fiind in varsta de optzeci si patru de ani, Ana nu se departa de Templu, si zi si noapte slujea lui Dumnezeu cu post si cu rugaciuni.

2:38 A venit si ea in acelasi ceas si a inceput sa laude pe Dumnezeu si sa vorbeasca despre Isus tuturor celor ce asteptau mantuirea Ierusalimului.

2:39 Dupa ce au implinit tot ce poruncea Legea Domnului, Iosif si Maria s-au intors in Galileea, in cetatea lor, Nazaret.

2:40 Iar Pruncul crestea si Se intarea; era plin de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era peste El.

2:41 Parintii lui Isus se duceau la Ierusalim in fiecare an, la praznicul Pastilui.

2:42 Cand a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, dupa obiceiul praznicului.

2:43 Apoi, dupa ce au trecut zilele praznicului, pe cand se intorceau acasa, baiatul Isus a ramas in Ierusalim. Parintii Lui n-au bagat de seama lucrul acesta.

2:44 Au crezut ca este cu tovarasii lor de calatorie si au mers cale de o zi si L-au cautat printre rudele si cunoscutii lor.

2:45 Dar nu L-au gasit si s-au intors la Ierusalim sa-L caute.

2:46 Dupa trei zile, L-au gasit in Templu, sezand in mijlocul invatatorilor, ascultandu-i si punandu-le intrebari.

2:47 Toti care-L auzeau, ramaneau uimiti de priceperea si raspunsurile Lui.

2:48 Cand L-au vazut parintii Lui, au ramas inmarmuriti; si mama Lui I-a zis: Fiule, pentru ce Te-ai purtat asa cu noi? Iata ca tatal Tau si eu Te-am cautat cu ingrijorare.

2:49 El le-a zis: De ce M-ati cautat? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?

2:50 Dar ei n-au inteles spusele Lui.

2:51 Apoi S-a coborat impreuna cu ei, a venit la Nazaret si le era supus. Mama Sa pastra toate cuvintele acestea in inima ei.

2:52 Si Isus crestea in intelepciune, in statura, si era tot mai placut inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor.