Lupta cu păcatele din obişnuinţă
Luaţi-vă Biblia şi deschideţi la textul pe care l-am citit mai devreme, în Evrei, capitolul 12. După cum ştiţi, aceasta este o importantă şi monumentală Scriptură; o mulţime de lucruri conţinute aici merită a fi luate în considerare. În timpul rămas înaintea participării la Cina Domnului, vreau să mă concentrez asupra unei singure fraze, o frază de mare importanţă şi această frază se găseşte în primul verset: "Păcatul care atât de uşor ne înfăşoară (împresoară)".
Aş vrea să vorbim în aceasta dimineaţă despre lupta cu păcatul care ne împresoară (înconjoară). Stă în natura omului, chiar a credinciosului, să fie încolţit de păcat. Se întâmplă atât de uşor, şi sincer să fiu, exista unele păcate care ne încolţesc, pe fiecare dintre noi, mai uşor decât altele. Fiecare dintre noi, în vieţile noastre, avem predispoziţie (înclinare) spre anumite tipuri de păcate. Aceasta se poate datora cultivării (săvârşirii) unor păcate în viaţa trecută, care nu ne dau pace nici după mântuire. S-ar putea datora faptului că, şi după ce am devenit creştini, am continuat să dezvoltăm obiceiuri din anumite păcate; şi ne simţim mai vulnerabili decât alţii în faţa acestor păcate.
Este un adevăr valabil pentru toţi creştinii ca există unele păcate care ne acaparează uşor, după cum este adevărat că în general păcatul ne încolţeşte cu uşurinţă. Nu toate păcatele reprezintă ceea ce numim păcatele care ne înfăşoară sau păcatele care nu atacă constant: păcatele noastre din obişnuinţă; păcatele pe care le comitem, apoi le mărturisim şi apoi le săvârşim din nou, apoi le mărturisim, şi le săvârşim, şi le mărturisim iarăşi, şi continuăm pe acest drum în vieţile noastre. Anumite păcate intra în această categorie, dar în general toate păcatele par să aibă influenţă asupra noastră. Şi poate vă voi putea ajuta să înţelegeţi acest adevăr, prezentându-vă trei simple idei despre păcat:
1. Păcatul are o mare putere asupra firii noastre pământeşti (cărnii)
Motivul pentru care ne înfăşoară atât de uşor se datorează puterii, tăriei, forţei sale. El exercită o puternică influenţă asupra voinţei noastre, asupra simţurilor noastre, asupra sentimentelor noastre. Rareori ne sugerează anumite lucruri, aproape întotdeauna comandându-ni-le. Rareori conduce, de cele mai multe ori împinge de la spate, forţează.
Galateni 5:17 spune: "Firea pământească pofteşte împotriva Duhului. Sunt lucruri potrivnice unul celuilalt, aşa ca nu puteţi face ceea ce vreţi". Capul de pod, pe care păcatul îl are în puterea sa, este firea pământească şi păcatul exercită o putere copleşitoare, covârşitoare împotriva firii noastre. Este o foarte puternica forţa şi găseşte în firea pământească un aliat foarte supus, un mediu receptiv.
2. Păcatul ne înfăşoară uşor pentru că este atât de aproape.
Mai mult decât forţându-şi cu putere drumul dinafară spre firea noastră, el îşi croieşte drum în firea noastră, ca şi cum ar fi înăuntrul nostru, în fiecare fibră. Este foarte aproape; de fapt, se află în fiinţa noastră. Poţi deveni călugăr şi locui izolat într-o peşteră şi tot vei avea de-a face cu păcatul. Ieremia 13:23 spune: "Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, cari sunteţi deprinşi să faceţi răul?" Înţelesul fiind: nu vă puteţi schimba starea de păcătoşenie spirituală, care este o parte a vieţii voastre, aşa cum nici leopardul nu-şi poate schimba petele, sau etiopianul culoarea pieii. Este o parte din ceea ce sunteţi. Păcatul este foarte puternic şi îşi găseşte un aliat supus în firea voastră pământească, pentru ca firea este căzută şi firea însăşi are înclinaţie spre păcat. Păcatul este foarte aproape. Inima voastră, spune Ieremia 17:9, "este înşelătoare". "Este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea."
Există un al treilea motiv care face ca păcatul să ne înfăşoare cu uşurinţă şi acesta este:
3. Păcatul nu rămâne izolat, ci se amestecă în toate motivaţiile şi acţiunile noastre.
Păcatul este puternic. Păcatul este aproape, pentru că se află în noi. Şi categoric, nu rămâne izolat. Nu poţi trage o linie şi spune: "Uite, aici se termină neprihănirea mea şi de aici începe păcătoşenia." Păcatul are un mod specific de a se strecura în ţesătura tuturor îndatoririlor noastre, motivaţiilor noastre, gândurilor noastre, acţiunilor noastre. El încolţeşte scopurile şi planurile noastre; de fapt, se strecoară chiar şi în cele mai bune fapte ale tale. Chiar şi cele mai bune fapte ale tale nu sunt purificate de păcat. Păcatul este întreţesut în vieţile noastre. În Romani 7, Pavel izbucneşte: "O, nenorocitul de mine!" De ce? Pentru că oricât aş încerca, nu mă pot depărta de păcat.
Astfel, păcatul este foarte puternic şi aproape - chiar înăuntrul nostru; de asemenea, păcatul nu este izolat, ci amestecat în toate. Este întreţesut cu toate, în vieţile noastre. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este cumva corupt, într-o privinţă, mai mult sau mai puţin, de o pată de încăpăţânare, de plăcere egoistă, de mândrie, de neprihănire de sine, de lăcomie, sau de orice altceva. Şi astfel devenim uşor de înfăşurat, şi cum am spus, sunt anumite păcate care ne înfăşoară mai uşor decât altele. Dar dacă avem de gând să fim creştinii pe care îi doreşte Dumnezeu, acest verset spune: "Să lăsam la o parte păcatul care ne înfăşoară uşor". Îndepărtaţi-l, părăsiţi-l. Acum vine întrebarea: "Cum să facem aceasta?" Nu este prima oară când ni s-a cerut să facem aceasta:
2 Corinteni 7:1 spune: "Să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii". Efeseni 4:22 spune: "Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare ".. Romani 6:12 spune: "Nu lăsaţi păcatul să mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui". 1 Petru 2:1 spune: "Lepădaţi orice răutate", iar vesetul 11: "Feriţi-vă de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul".
Deci, foarte des ni se spune sa părăsim păcatul. Întrebarea este: "Cum să facem aceasta?".
Dintr-un punct de vedere practic ştim, într-adevăr, că este lucrarea Duhului şi, dacă umblaţi în Duhul, nu veţi împlini poftele cărnii. Avem pentru aceasta toată credinţa în Duhul Sfânt, şi totuşi mai este o responsabilitate care ne revine când ne predăm Duhului. Cum putem părăsi păcatul? Înainte de a răspunde acestei întrebări, permiteţi-mi să vă sugerez că acum este un moment potrivit pentru această discuţie.
Presupun că este tipic pentru mulţi creştini, dacă nu pentru majoritatea, să vină la Cina Domnului şi să-şi mărturisească păcatele, pentru a lua parte la Cină şi a nu fi judecaţi, aşa cum ne-a avertizat Pavel. Aşa că avem tendinţa să venim aici, poate, cu păcatele noastre acumulate de când am avut ultima comuniune, sau de ultima oară de când ne-am mărturisit păcatele cu adevărat, dar cu foarte puţină schimbare în modul nostru de a păcătui; şi aceasta deoarece, în timp ce vrem sa ne mărturisim păcatele şi avem încredere că El este credincios şi drept să ne ierte, nu facem paşii, paşii necesari să trăim în aşa fel ca de fiecare dată când venim aici, povara păcatului să fie mai mică, lista să fie mai scurtă pentru că ne îngrijim de aceasta zi de zi. Părăsim păcatul; noi nu-l mai acumulăm în aceeaşi măsură, înlăturându-l, în Hristos, primind iertarea Sa în acele minunate momente de mărturisire, dar nevăzând nici o diminuare a păcatului în rutina zilnică a vieţii noastre.
Aşa că haidem, în această zi, când venim sa ne despovărăm de păcatul adunat şi să-l mărturisim şi să ne împăcăm inimile cu Dumnezeu, să facem un legământ, şi de asemenea să ne luăm angajamentul de a începe un nou tip de viaţă în care să facem paşi mari, să facem paşii mari necesari pentru a părăsi păcatul. Un act preventiv, nu un simplu act de remediere al mărturisirii. Permiteţi-mi să vă ofer câteva principii care vă vor ajuta în a părăsi păcatul.
1. Nu subestimaţi gravitatea păcatului vostru.
Cred ca principalul motiv pentru care nu tratăm păcatul cu tărie şi fermitate este pentru că îi subestimăm gravitatea - în faţa lui Dumnezeu, faţă de Dumnezeu, faţă de noi, faţă de cei cu care avem părtăşie, faţă de biserică, faţă de necredincioşi. Păcatul nostru ne fură bucuria; păcatul nostru ne distruge părtăşia cu Dumnezeu; păcatul nostru ne diminuează rodnicia; păcatul nostru ne lipseşte de pace; păcatul nostru face serviciul nostru nefolositor; păcatul nostru ne micşorează eficacitatea în evanghelizare; păcatul nostru ne stânjeneşte rugăciunile; păcatul nostru atrage pedeapsa lui Dumnezeu. Avem nevoie să înţelegem seriozitatea păcatului nostru. El violează în primul rând şi mai întâi de toate relaţia noastră cu Domnul.
Una din cele mai tragice zile din istoria Angliei a fost 17 august 1662. O zi tragică pentru că a fost ultima zi când anumiţi pastori au putut predica congregaţiilor lor, înainte de a fi exilaţi. Unii dintre ei şi-au pierdut vieţile, unii au fost exilaţi din Anglia în alte ţări. Ceea ce a precipitat lucrurile a fost ceva numit Actul de Conformare. De-a lungul anilor se dezvoltase în Anglia un grup de predicatori şi un grup de biserici care erau numite Non-conformiste, deoarece nu subscriseseră la toate ritualurile şi ceremoniile Bisericii Anglicane şi nici nu-şi limitau închinarea la Cartea de Rugăciune Comună. Ei erau concentraţi mai mult asupra creştinismului biblic; ei erau concentraţi mai mult asupra învăţării doctrinei corecte; ei erau concentraţi mai mult asupra închinării lui Dumnezeu în Duh şi Adevăr şi astfel erau cunoscuţi ca Non-conformişti. Mulţi dintre voi îi ştiţi sub numele de Puritani.
Ei nu s-au conformat restricţiilor Bisericii Anglicane, care, desigur, a neglijat Cuvântul lui Dumnezeu şi Evanghelia - în cea mai mare parte, şi aşa a fost adoptată o lege care i-a pus în ilegalitate. Doua mii cinci sute dintre preoţii lor au fost exilaţi fiindu-le interzis să predice. Trei mii de non-conformişti au fost ucişi şi 60.000 de familii au fost separate. Totul a intrat în atenţie în 17 august 1662, pentru că a fost ultima duminică în care aceşti predicatori non-conformişti au putut predica în bisericile lor. În ultimele două săptămâni am citit o carte numita "Adio predici". Este o compilaţie a 24 de predici ţinute în acea zi. Predici ale unui pastor care nu avea să-şi mai vadă niciodată credincioşii: unii din ei au murit în exil; unii s-au întors mai târziu. Dar acesta a fost sfârşitul lucrării lor şi acest groaznic, groaznic lucru avea să fie făcut, acest groaznic act de persecuţie şi ei aveau să fie deposedaţi. Bisericile îi pierdeau ca pastori; nu avea sa fie nimeni care să îi înlocuiască iar ei aveau să fie trimişi în exil. Este foarte interesant să vezi abordarea lor, să auzi predicile lor, să vezi şi să auzi ceea ce aveau cu adevărat în inima. Nici una din predicile pe care le-am citit nu a fost slujitoare de sine. Nici una nu a condamnat, cu adevărat, guvernul, pentru ce a făcut. Nici una nu a fost răzbunătoare, nici nu a răsplătit cu aceeaşi monedă. Toate au avut o idee comună. Toate au mers în jurul acestei idei: "Aceasta este voia lui Dumnezeu. Noi acceptăm voia lui Dumnezeu. Suferim cu bucurie în Hristos şi cea mai mare grijă a noastră este ceea ce se va întâmpla cu voi."
Una din predici m-a impresionat, fiind extrem de puternică, predicată de un ogm numit Calamy. El a făcut o declaraţie în predica sa, care m-a copleşit; el a spus oamenilor săi: "Voi aţi experimentat o calamitate. Acesta este un lucru dezastruos, un eveniment dezastruos", dar după aceasta el a spus: "Se află mai mult rău în cel mai mic păcat, decât în cea mai mare calamitate". Mai apoi a spus: "Este mai mult rău în cel mai mărunt păcat decât în cea mai mare nenorocire". Este profund. Îţi priveşti viaţa şi în general suferi pentru calamităţile trăite, suferi pentru nenorocirile trăite, dar eşti tolerant cu păcatele tale. Nu înţelegi ceea ce omul acela a înţeles: "Se află mai mult rău în cel mai mărunt păcat, decât în cea mai mare calamitate". Un dezastru, o nenorocire, nu implică în mod necesar păcatul. Păcatul este păcat. Tratează-ţi păcatul în mod serios el îl dezonorează pe Dumnezeu; el abuzează de milă; el dispreţuieşte harul; el se bazează pe iertare; el murdăreşte închinarea, serviciul şi părtăşia. El pătează, atacă, otrăveşte şi distruge orice este bun şi sfânt.
În al doilea rând, un alt principiu necesar a fi înţeles, dacă aveţi de gând să părăsiţi păcatul:
2. Propuneţi-vă cu hotărâre şi promiteţi-I lui Dumnezeu să nu păcătuiţi.
Luaţi un legământ solemn şi spuneţi: "Doamne, nu vreau să păcătuiesc. Nu vreau să calc legea Ta, nu vreau să întristez Duhul Tău, nu vreau să aduc dezonoare Numelui Fiului Tău pe care-l port". Psalmistul a făcut aceasta în Psalmul 119:106, "Jur, şi mă voi ţine de jurământ, că voi păzi legile Tale cele drepte". Dacă nu veţi lua această hotărâre în vieţile voastre, veţi vedea ca este mult mai uşor sa fiţi înfăşuraţi de păcat. De fapt, am credinţa că acest tip de ideal spiritual, această afirmaţie hotărâtă, se află la baza unei vieţi de sfinţenie, şi până nu faceţi acest legământ conştient în faţa Domnului, vă veţi lupta cu aceleaşi lucruri iar şi iar şi veţi fi învinşi.
Un foarte important verset, versetul 32, se află în Psalmi, Psalmul 119: "Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg" (îmi lărgeşti inima). Este o minunată imagine: "Alerg pe calea poruncilor Tale, pentru ca vei lărgi inima mea" Şi înseamnă că voi alerga pe calea supunerii, deoarece am o inimă care să facă aceasta. Începe în inima. Este ca un alergător o foarte clară ilustrare. Un bun alergător, un alergător pe distanţă mare, un alergător de rezistenţă, un maratonist, de foarte multe ori are un muşchi cardiac mărit, datorită dezvoltării extraordinare a capacităţii lui de a alerga şi fortificării inimii, pentru a putea pompa tot necesarul pentru acest corp, dincolo de limitele normale. Un bun alergător poate alerga în felul în care o face, datorită unei inimi lărgite, iar Psalmistul spune: "Alerg pe calea poruncilor tale, pentru că ai lărgit inima mea. Tu mi-ai dat o inima pentru supunere". Acesta este felul de ideal (scop) absolut esenţial.
Vedeţi, este o mare diferenţă între păcatul care locuieşte în noi şi păcatul întreţinut de noi. Este o mare diferenţă între păcatul rămas şi păcatul adăpostit sau păcatul păstrat. A părăsi păcatul înseamnă a plănui şi promite lui Dumnezeu să ne supunem o promisiune fermă. Îţi promit, mă voi supune Ţie!
Există o a treia componentă în acest legământ de a părăsi păcatul şi aceasta este:
3. Fiţi neîncrezători în propria spiritualitate.
Pavel a spus în felul următor: "Cel care stă în picioare să fie atent ca nu cumva să cadă". Iov 31:1, Iov spune: "Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare." El a spus, trebuie să fiu atent unde mă uit, pentru că nu am încredere în mine. Proverbe 4:23 spune: "Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, pentru că din ea ies izvoarele vieţii". Este o anumită stare de veghe; trebuie să veghezi asupra mişcărilor subtile ale păcatului înăuntrul presupusei tale spiritualităţi. Inima voastră este, aşa cum am spus deznădăjduit de rea, nespus de înşelătoare, iar Satana este deznădăjduit de rău şi nespus de înşelător. Pornirile seducătoare ale propriei voastre inimi pot fi create în momentele celei mai înalte presupuse trăiri spirituale. Fiţi suspicioşi asupra propriei spiritualităţi nu aveţi încredere în ea. Pricepeţi că în lipsa harului lui Dumnezeu, aţi cădea în oricare şi în toate păcatele şi ca puteţi fi înşelaţi atât de uşor.
4. Opuneţi-vă primelor porniri ale cărnii şi plăcerilor ei.
Nu încercaţi să opriţi procesul aproape de sfârşit; opriţi-l de la început. Iacov ne arăta următorul proces: oamenii sunt tentaţi când sunt duşi şi ademeniţi de propriile pofte, "Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului". Deci doriţi să stopaţi păcatul în momentul conceperii nu încercaţi să-l opriţi în momentul naşterii. Doriţi să opriţi păcatul la concepere, nu după ce a fost conceput şi a parcurs o perioadă de graviditate (dacă vreţi) şi acum este pe punctul de a da naştere păcatului. Nu încercaţi să-l opriţi în acest stadiu. Rezistaţi şi opuneţi-vă primelor porniri ale cărnii şi plăcerilor ei. Păcatul vine spre voi promiţând plăcere. Amintiţi-vă din primul moment: scopul meu este nu să-mi fac plăcere, ci să-L mulţumesc pe Domnul.
Există un al cincilea principiu şi acesta este:
5. Meditaţi asupra Cuvântului.
Este un verset minunat, versetul 31 al Psalmului 37, pe care ar fi bine să-l notaţi. Psalmul 37:31 este puţin mai obscur decât altele, dar este extrem, extrem de important. Ascultaţi ce spune: "Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii". Când o inimă este controlată de cuvânt, paşii nu se clatină. Un alt text mai familiar, asupra aceleiaşi teme, totodată unul minunat în această privinţă, este Psalmul 119; şi vă amintiţi că acest Psalm începe chiar din prima parte a celor 176 de versete cu aceste cuvinte, în versetul 9 al Psalmului 119: "Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?" Cum puteţi lăsa păcatul la o parte? Cum puteţi câştiga această bătălie? "Îndreptându-se după Cuvântul Tău". Păzind cărarea cu Scriptura.
Este lucrarea constantă a Cuvântului lui Dumnezeu care începe să umple mintea şi să controleze gândirea şi numai aceasta devine tăria şi resursa din noi care poate rezista impulsurilor iniţiale ale firii pământeşti. "Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea?" Ţinându-şi inima complet supusă şi păzită de Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi în versetul 10: "Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng (ascund, ţin) Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta." La Scriptura trebuie să medităm.
Meditaţi la Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna studiaţi Cuvântul, studiind Cuvântul, învăţând Cuvântul, învăţând Cuvântul, meditând asupra Cuvântului pe măsură ce înţelegeţi Cuvântul umplându-vă, astfel încât "Să locuiască în voi din belşug" (Coloseni 3:16). Veţi afla că el vă controlează. Şi când aveţi vreun fel de atitudine păcătoasă sau acţionaţi păcătos, Cuvântul lui Dumnezeu va lucra ca o piedică. Când simţiţi impulsul adevărului pe care-l cunoaşteţi, meditaţi la aceasta, nu la ispitele cărnii şi ale plăcerilor sale. Aşa că vegheaţi la subtilităţile păcatului şi nu aveţi încredere în propria spiritualitate. Rezistaţi şi opuneţi-vă primelor porniri ale cărnii şi dorinţelor ei de a-şi face propriile-i plăceri, şi meditaţi la Cuvânt Cuvântul sădit în voi care vă poate mântui sufletele.
6. Pocăiţi-vă imediat de greşelile voastre
În Matei 26:75 se spune că, Petru, fiind în mod evident conştient de păcatul său la cântatul cocoşului, "A ieşit afară şi a plâns amarnic". Este ceva demn de admirat în aceasta. Îl dezaprobăm, pe buna dreptate, pe Petru pentru greşeala sa, dar, de asemenea, trebuie să-l onorăm şi respectăm pentru imediata imediata sa remuşcare. Pocăieşte-te imediat de greşelile tale şi întoarce-te la locul de confesiune. Pocăinţa nu este numai să spui: "Îmi pare rău Doamne, iartă-mă." Este să spui: "Îmi pare rău Doamne, iartă-mă şi nu vreau să mai fac aceasta niciodată." Acesta este tipul de pocăinţă adevărată. Dacă acel al treilea element nu se află acolo, atunci nu-l păcăliţi pe Dumnezeu în legătură cu nevinovăţia sau lipsa de nevinovăţie.
Când vă mărturisiţi păcatele şi spuneţi: " Îmi pare rău că am făcut aceasta, Te rog iartă-mă nu vreau să mai fac acest lucru niciodată", numiţi-l, specificaţi care este acel lucru. Lăsaţi inima voastră şi chiar urechile să audă numele acelui păcat, pentru a dezvolta în inima voastră un grad înalt al responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu, prin numirea chiar a acelui păcat pentru care El vă face responsabil să nu-l comiteţi iarăşi. Aşa vă dezvoltaţi responsabilitatea; în acest fel vă dezvoltaţi teama de Domnul. Dacă vă opriţi în a numi acel păcat, e pentru că vreţi să-l comiteţi din nou; şi este şi aşa destul de grav să păcătuiţi fără a avea responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu de a-I spune că nu aţi vrut s-o faceţi şi să încălcaţi ceea ce I-aţi spus. Astfel vreţi sa păcătuiţi numai o dată, decât să păcătuiţi de două ori; de aceea nu doriţi să vă numiţi păcatul. Pentru că atunci nu sunteţi vinovaţi numai de a păcătui din nou, dar şi de a fi ipocriţi înaintea lui Dumnezeu. Adevărata pocăinţă va numi păcatul; îl va specifica. Pocăiţi-vă imediat de greşelile voastre.
7. Rugaţi-vă neîncetat pentru ajutorul divin
Efeseni 6:18, după ce toata armura este pusă pentru bătălia cu Satana şi demonii, după ce au fost făcute toate pregătirile de război, iar războiul împotriva lui Satana şi a forţelor sale este angajat, spune: "Rugaţi-vă în toată vremea, cu tot felul de rugăciuni şi cereri." Isus a spus discipolilor Săi: "Vegheaţi şi rugaţi-vă pentru că nu ştiţi când veţi intra în ceasul ispitei ". "Devotaţi-vă rugăciunii" (Coloseni 4:2) "fiind stăruitori în ea". Nu luptaţi cu duşmanul bazându-vă pe voi înşivă. Când angajaţi lupta rugaţi-vă, invocând ajutorul.
Dar chiar în faza preliminară, cred cu tărie că rugăciunea anticipativă este de mare folos. Aveţi nevoie să vă începeţi ziua cu : "Doamne, acesta este felul în care ne-ai învăţat să ne rugăm: 'Şi nu ne duce pe noi în...'" În ce? "' în ispită şi ne fereşte de cel rău.' Doamne, te rugăm, astăzi condu-ne departe de ispită te rugăm, Doamne, fereşte-ne de cel rău." Trebuie să vă pregătiţi tirul rugăciunilor înainte ca ispititorul să apară, înainte ca firea pământească să înceapă să iasă la iveală şi să ademenească.
8. Stabiliţi relaţii cu alţi credincioşi, faţă de care să daţi socoteală.
"Purtaţi-vă poverile unul altuia" spune Pavel în Galateni 6, "şi aşa împliniţi legea lui Hristos". Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, oameni buni. Toţi ne luptăm pe acelaşi drum şi avem nevoie unii de alţii. "Chiar dacă un om ar cădea deodată într-o 'paraptoma' (o greşeală, un păcat, o încălcare a legii), voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Fiecare să se cerceteze pe el însuşi, ca să nu fiţi ispitiţi. Purtaţi-vă sarcinile unii altora." Toţi trecem prin acestea împreună. Poţi fi tu cel care cazi de data aceasta; data viitoare pot cădea eu, dar doar între noi, ne vom ţine unul pe celălalt responsabili pentru a trăi cu sfinţenie. Şi pentru că a venit vorba, după părerea mea, cel mai important factor într-o căsătorie creştină este intensa, şi intima, şi spirituala responsabilitate cu privire la păcatul care există la acest nivel. Acesta este o foarte, foarte importantă raţiune a căsătoriei creştine.
Am credinţa că ar trebui să fie în toate sensurile un înalt nivel de responsabilitate spirituală între un soţ şi o soţie, pentru fiecare aspect al vieţii lor în acea căsnicie. Cea mai intimă cunoaştere a vieţii mele spirituale, în afara lui Dumnezeu Însuşi, este în mintea şi inima soţiei mele. Cea mai intimă cunoaştere a vieţii ei spirituale şi luptei în calitate de creştin, în afara lui Dumnezeu Însuşi, este în mintea şi inima mea. Noi ne cunoaştem unul pe celălalt, mai bine decât oricine altcineva din lume. Acolo se află cel mai înalt nivel de responsabilitate spirituală pentru mine şi pentru ea. Nimeni în afară de Dumnezeu Însuşi nu mă ţine răspunzător pentru ce sunt faţă de voi şi faţă de Domnul, aşa cum o face ea şi invers, şi aceasta este ceea ce face o căsătorie creştină cu adevărat creştină şi cu adevărat diferită.
Acesta este cel mai înalt nivel de responsabilitate. Dar dincolo de acesta, sunt alte relaţii în care vă implicaţi, care pot fi foarte, foarte întăritoare pentru viaţa voastră spirituală. Doriţi oameni în jurul vostru care să vă ridice, nu să vă tragă în jos. Doriţi oameni în jurul vostru, asociaţi cu voi ca prieteni şi co-lucrători apropiaţi, care vor vedea eşecurile voastre aşa cum şi voi le veţi vedea pe ale lor, care să vă iubească în acest proces, să vă ridice şi să vă ceară să vă ridicaţi la cele mai înalte standarde.
Aşadar, cum veţi ajunge la punctul de a da la o parte păcatul, care atât de uşor vă înfăşoară şi în special acelea care vă ispitesc cel mai mult, în care aveţi tendinţa de a cădea iar şi iar? Mai întâi de toate înţelegeţi că păcatul este puternic. Este aproape, chiar în voi şi se împleteşte cu totul în fiinţa voastră. Şi pentru a lupta cu el, trebuie să-i înţelegeţi gravitatea; trebuie sa-I promiteţi lui Dumnezeu să nu păcătuiţi; trebuie să vegheaţi cu atenţie propria voastră slăbiciune spirituală; nu aveţi încredere în spiritualitatea voastră. Trebuie să rezistaţi primelor porniri ale păcatului în firea voastră; trebuie să cugetaţi asupra Cuvântului; trebuie să vă pocăiţi imediat de greşelile făcute; trebuie să stăruiţi în rugăciune şi dependenţă faţă de puterea lui Dumnezeu şi să stabiliţi relaţii intime de responsabilitate spirituală.
Aş spune ca nu este loc mai bun de a începe acest tipar de viaţa decât aici, la Cina Domnului. Ne aflăm aici nu numai să ne descărcăm poverile cu păcate pe care le-am acumulat, pentru care vom fi iertaţi, ci sper că suntem aici să o luăm de la capăt pe o nouă cărare care ne va aduce aici data viitoare cu o povară mai mică şi o listă mai scurtă. Poate că suma tuturor acestora se află aici în Evrei, capitolul 12, în acele minunate şi magnifice cuvinte, versetul 2: "Să ne uitam ţintă la Isus, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre." Ascultaţi, El este unul care nu a căzut niciodată în lupta împotriva păcatului. "El a fost ispitit în toate ca şi noi, dar El a fost găsit fără păcat". Nu a căzut niciodată, nu a cedat niciodată; astfel, dacă ai de gând să priveşti la cineva ca model, uită-te la El. El s-a luptat cu păcatul chiar până la moarte şi nu a căzut niciodată. El este modelul nostru; El este exemplul nostru.
Aşa ca noi suntem aici să ne amintim moartea Sa; suntem aici să cerem iertarea sa, şi suntem aici să-l rugăm iarăşi, să fie exemplul nostru pentru ca noi să lăsăm la o parte păcatul şi să ne uităm ţintă spre El, pentru a urma drumul spre victoria asupra păcatului care ne înfăşoară aşa de uşor.
Haideţi să ne plecăm în rugăciune. Tată, îţi mulţumim din nou pentru Cuvântul Tău care vorbeşte atât de precis şi cu putere şi direct inimilor noastre. Îţi mulţumim că ne-ai dat Duhul Sfânt să locuiască în noi, care ne face capabili de a fi ascultători, când noi nu am avea altfel puterea să fim astfel. Ajută-ne în această dimineaţă să facem legămintele despre care am auzit, cu privire la păcatul care ne înfăşoară şi la cum îl putem trata. Ajută-ne să facem aceşti paşi pentru a putea urma drumul sfinţeniei şi să nu fie nevoie să fim disciplinaţi prea des, pentru a nu pierde bucuria şi pacea care ar trebui să fie ale noastre, şi utilitatea, şi slăvirea, şi părtăşia, şi preoţia. Acum, venind la această Cină, ne rugăm ca gândindu-ne la pâine şi pahar, să ne amintim ce preţ a plătit Domnul nostru pentru păcatul nostru. Şi îl vom trata cu seriozitate, ca şi Tine. Venim să ne mărturisim păcatele şi să ne reînnoim legământul să părăsim păcatul şi să umblăm în sfinţenie. Ne mărturisim păcatele, toate, şi te rugăm să ne speli şi să ne faci curaţi. Iartă-ne fiecare păcat ştiut şi neştiut fiecare păcat. Ajută-ne Doamne să nu le mai săvârşim iarăşi, ci să umblăm în ascultare.
Amin.
Bandă înregistrată #GC 80-116 "Dealing With Habitual Sins"
Copyright 1993 după John F. MacArthur, Jr.
Folosită cu permisiune.
Traducerea: Ion Codescu , august 2000