Atribuţiile lui Cristos

R. C. Sproul

Astăzi vom privi la atribuţiile lui Cristos. Când privim la atribuţiile lui Cristos, unul dintre conceptele cheie pe care le întâlnim este ideea că Isus Cristos este "mijlocitorul nostru". Aşa cum Moise a fost numit mijlocitorul Vechiului Testament, la fel este şi Cristos Mijlocitorul Noului Testament. Ce face un mijlocitor? Un mijlocitor este unul care stă la mijloc, un intermediar, unul care se aşază între două sau mai multe partide şi mediază de obicei o dispută, dar nu neapărat. Între Dumnezeu şi oameni se află acest Mijlocitor. Când ne gândim la mijlocitori în Vechiul Testament, la cei care au intermediat sau au avut un rol în legătura dintre Dumnezeu şi om, vedem că există trei tipuri de mediatori. De fapt, nu sunt numai trei, pentru că Moise constituie o tipologie aparte. Dar aceste trei tipuri întâlnite în Vechiul Testament au fost oameni aleşi de Dumnezeu ca să îndeplinească o sarcină anume şi au fost făcuţi capabili să o îndeplinească prin ungerea Duhului Sfânt. Cele trei roluri principale ale mijlocitorilor, pe care le întâlnim în Vechiul Testament, sunt acelea de proroc, preot şi împărat. Aşadar, în ceea ce-L priveşte pe Isus, când ne uităm la atribuţiile Sale din drama răscumpărării, spunem că El este implicat sau deţine ceea ce din punct de vedere tehnic poartă numele de atribuţie întreită. Cristos înmănunchează toate aceste trei atribuţii din Vechiul Testament într-o singură Persoană. Cristos este Prorocul nostru, este Preotul nostru şi Împăratul nostru.

Care este diferenţa dintre aceste atribuţii? Să privim la ce însemna un proroc în Vechiul Testament. Prorocul este, în cea mai mare parte, un purtător de cuvânt. El este un agent al revelaţiei prin care Dumnezeu, în loc să vorbească direct din cer, audibil, poporului Israel, pune în gura lui cuvântul Său, acesta fiind umplut cu Duhul Sfânt. Apoi, prorocul transmite poporului Cuvântul lui Dumnezeu. Aşadar, putem spune următoarele: prorocul stă faţă în faţă cu poporul. Dumnezeu stă în spatele lui, astfel că prorocul rosteşte acele cuvinte în Numele lui Dumnezeu. Mesajele lui sunt prefaţate de cuvintele: "Aşa vorbeşte Domnul." Vedem în Vechiul Testament şi faptul că există o luptă asiduă între adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu şi prorocii falşi. Iar poporul merge după prorocii falşi. Ei sunt cu mult mai populari. Prorocii adevăraţi sunt ucişi, urâţi şi dispreţuiţi. Ne gândim la Ieremia şi la alţii, la plângerile şi problemele, suferinţa şi necazul pe care au trebuit să le îndure pentru că poporul nu voia să audă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ne aducem aminte că, atunci când Ieremia s-a plâns lui Dumnezeu de popularitatea de care se bucurau proorocii falşi -- care vorbeau oamenilor ceea ce voiau să audă, legau în chip uşuratic rana fiicei Sionului şi le spuneau oamenilor propriile lor visuri -- Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: "Proorocul care a avut un vis, să istorisească visul acesta, dar cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu." El a spus: Ieremia, încetează să-ţi mai faci griji despre ceea ce fac prorocii falşi. Sarcina ta, vocaţia ta este să fii purtătorul Meu de cuvânt; şi eşti chemat să spui întocmai tot ceea ce ţi-am spus Eu.

Prin proroci, Dumnezeu transmite Cuvântul Său. Dar când privim la Cristos în Noul Testament, vedem că El este prin excelenţă Prorocul. Noi avem tendinţa să subestimăm acest lucru. Suntem atât de entuziasmaţi de dumnezeirea Lui, de faptul că este Împărat şi de celelalte aspecte ale slujirii Sale, încât tindem să credem că a fi proroc este o atribuţie mai puţin semnificativă. De fapt, observăm la cei care se întâlnesc cu Isus, în Noul Testament, o înţelegere progresivă, cum este de exemplu femeia de la fântână. La început ea spune: "Doamne, văd că eşti proroc." Era un lucru onorabil să numeşti pe cineva proroc al lui Dumnezeu. Dar ea încă nu atinsese zenitul mărturisirii ei, la care ajunge abia atunci când îşi dă seama că El era Mesia. Dar Isus nu este un simplu proroc; este un proroc extraordinar. El nu doar că vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu. Autorul cărţii Evrei îşi începe epistola cu aceste cuvinte: "După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul..." care este încarnarea Cuvântului lui Dumnezeu, Cel care manifestă pe deplin tot ceea ce Tatăl I-a dat. Observaţi că Isus a spus: "...nu vorbesc nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu." Şi astfel, El este Prorocul credincios al Noului Testament.

Un alt lucru: Isus nu este doar subiectul prorociei, ci, în Scripturi, El este Obiectul principal al Prorociei. El nu doar învaţă despre viitor sau vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu, El este Cuvântul lui Dumnezeu şi este ţinta întregii învăţături profetice a tuturor prorociilor vechi-testamentale. El este Prorocul nostru extraordinar.

În al doilea rând, El este Preot. Una dintre întrebările pe care le adresez adesea studenţilor mei la Seminar şi cu care încerc să îi încurc este aceasta: care este pasajul din Vechiul Testament care este cel mai des citat sau la care se face cel mai des trimitere în Noul Testament? Cu alte cuvinte, dintre toate afirmaţiile Vechiului Testament, care versete anume sunt cel mai des citate de scriitorii Noului Testament. Şi răspunsul la această întrebare este Psalmul 110. Este şi un motiv pentru aceasta. În acest psalm găsim o afirmaţie extraordinară despre caracterul lui Mesia. Daţi-mi voie să citesc primele câteva versete din psalm şi vedeţi dacă ghiciţi care anume este aceasta. "Domnul a zis Domnului meu: "Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale." Domnul va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!" Poporul Tău este plin de înflăcărare când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: "Tu eşti Preot în veac în felul lui Melhisedec." "

Din nou mergem la cartea Evrei şi aici vedem cât de multă atenţie se acordă preoţiei desăvârşite a lui Cristos. Ca şi mijlocitor în Vechiul Testament, în loc ca preotul să stea cu faţa la popor şi să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, postura definitorie a unui preot era ca el să stea cu faţa la Dumnezeu şi cu spatele la popor. Pentru că, la fel ca şi proorocul, preotul era un purtător de cuvânt. Dar el vorbea în numele poporului. El era cel care mijlocea pentru popor. El se ruga pentru popor. Şi nu doar atât, el slujea în templu. Slujea la altar. Slujea în Sfânta Sfintelor atunci când aducea jertfe lui Dumnezeu pentru popor. Vedem că, în principal, oamenii nu îşi aduceau ei înşişi jertfele (chiar dacă au fost ocazii când şi le-au adus singuri); jertfele principale erau aduse de marele preot în ziua ispăşirii.

Am văzut că autorul cărţii Evrei vede în Isus un Preot unic. Observăm că în acest Psalm 110, două lucruri sunt puse pe seama celui căruia îi este adresat. "Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale." Iată aici promisiunea că El va fi Împărat, dată de Tată Fiului Său. Dar câteva rânduri mai departe, El spune: "Tu eşti Preot în veac în felul lui Melhisedec." În acest psalm mesianic din Vechiul Testament este făcută această promisiune că Mesia va fi atât Împărat cât şi Preot.

Din nou vedem că autorul cărţii Evrei subliniază faptul că preoţia lui Cristos este o preoţie mai înaltă decât cea stabilită pentru Aaron şi seminţia lui Levi, pentru că preoţia Lui merge înainte de Aaron şi Levi la acest personaj foarte misterios care este Melhisedec. Şi din nou observăm cum autorul cărţii Evrei dovedeşte superioritatea preoţiei melhisedechiene, pentru că Avraam s-a subordonat el însuşi lui Melhisedec, iar Avraam îi este superior lui Levi. Şi dacă Avraam îi este superior lui Levi şi Levi este subordonat lui Avraam, iar Avraam este subordonat lui Melhisedec, înseamnă că Levi este subordonat lui Melhisedec. Toată această explicaţie din Evrei este necesară datorită liniei genealogice a lui Isus. Pentru ca să fie Împărat şi să împlinească prorocia vechi-testamentală despre Împărăţia lui Dumnezeu, Împăratul trebuia să Se tragă din seminţia lui Iuda. Şi David, desigur, făcea parte din seminţia lui Iuda, iar Isus făcea parte din seminţia lui Iuda, fiind născut în casa, familia şi linia genealogică a lui David. Nu se punea la îndoială calificarea şi acreditarea oferite de seminţie pentru a fi Împărat. Dar din nou, în ceea ce priveşte regulile preoţiei, aceasta era limitată la seminţia lui Levi. Şi bineînţeles că Isus nu putea face parte şi din seminţia lui Iuda şi din seminţia lui Levi. Prin urmare, autorul cărţii Evrei ne spune că preoţia Lui împlineşte acest text. Înţelegeţi de ce Psalmul 110 este aşa de important, aici se spune că Mesia avea să fie preot, dar nu un preot levitic. El avea să fie un preot după o altă rânduială, într-adevăr, o rânduială mai înaltă -- rânduiala lui Melhisedec.

Această preoţie mai înaltă se arată în perfecţiunea morală a lui Isus, care nu trebuie să aducă jertfe pentru păcatele proprii înainte de a intra în templu. În Vechiul Testament îl vedem pe marele preot care trebuia să aducă jertfe în ziua ispăşirii pentru propriile sale păcate, înainte ca să aducă jertfe pentru păcatele poporului. În plus, jertfa lui trebuia adusă în fiecare an. Şi mai mult, când marele preot murea, el trebuia înlocuit de un altul. Ceea ce autorul cărţii Evrei ne spune cu privire la superioritatea preoţiei lui Cristos este că, mai întâi de toate, El nu a trebuit să aducă jertfe pentru păcatul Său, pentru că El este fără de păcat. În al doilea rând, El nu a trebuit să repete jertfa. Jertfa pe care a oferit-o El, a oferit-o o dată pentru totdeauna. În al treilea rând, jertfa Lui nu a presupus oi şi ţapi. Aşa cum ne spune Scriptura, sângele oilor şi ţapilor nu era îndeajuns ca să îndepărteze păcatul. Jertfa adusă de Cristos este jertfa propriei Sale Persoane. Şi El nu a murit pentru ca mai apoi să fie înlocuit de un succesor, ci El este Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec, lucrarea Lui de mijlocire continuând şi în acest moment: nu aducând în mod continuu jertfe pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu, ci mijlocind pentru poporul Său în fiecare zi, în templul ceresc, în Sfânta Sfintelor cerească.

Întocmai cum am văzut la rolul de proroc că Isus Cristos este atât subiectul cât şi obiectul prorociei, la fel stau lucrurile şi în cazul preotului -- Cristos este subiectul şi obiectul preoţiei. Pentru că El, ca Preot, aduce jertfa în mod subiectiv, dar o aduce şi în mod obiectiv; şi ea este propria Sa Persoană. El este desăvârşit şi este intermediarul desăvârşit acum şi pentru totdeauna.

În cele din urmă, cea de-a treia atribuţie pe care o întâlnim aici este şi ea indicată în Psalmul 110, la început, unde spune: "Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta Mea... ". Este atribuţia de împărat. Poate că vă este greu să o priviţi din punct de vedere biblic, aşa cum aţi făcut cu atribuţia de mijlocitor. Dar dacă ne întoarcem la rădăcinile din Vechiul Testament, este foarte important să înţelegem că dacă vrem să vedem o manifestare a dreptului divin al împăratului, atunci trebuie să ne uităm în Vechiul Testament. Pentru că împăratul lui Israel nu este autonom. El nu are autoritate absolută de decizie. Ci el primeşte această autoritate de la Dumnezeu. El este chemat să exercite o domnie dintr-o poziţie secundară în toate lucrurile în care trebuie să arate dreptatea şi domnia lui Dumnezeu. Desigur, istoria împăraţilor din Vechiul Testament este o istorie plină de corupţie şi de eşec în ce priveşte ducerea la bun sfârşit a responsabilităţii cu care au fost investiţi iniţial aceşti împăraţi. Dar împăratul lui Israel este supus legii împăratului, astfel că împăratul este el însuşi un intermediar. El se află sub legea lui Dumnezeu şi totuşi el ajută la instituirea legii lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi la respectarea ei. Din nou spun, în Biblie, împăratul nu este independent de Dumnezeu. Împăratul este agentul lui Dumnezeu; este slujitorul lui Dumnezeu care domneşte.

Acest principiu se menţine în Noul Testament cu privire la magistraţii civili. Biblia are în vedere două sfere de acţiune diferite pentru Biserică şi Stat; şi în acest sens vorbeşte de o separare între Biserică şi Stat, întrucât cele două au sarcini de lucru diferite. Dar nicăieri în Scriptură nu întâlnim ideea de separare a Statului de Dumnezeu, deoarece conducătorii acestei lumi sunt rânduiţi şi aleşi de Dumnezeu. Menirea lor este aceea de a sprijini dreptatea şi de a instaura dreptatea; şi ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care şi-au exercitat dreptul de stăpânire.

Cu câţiva ani în urmă, am fost invitat să vorbesc la festivitatea de inaugurare a mandatului guvernatorului din Tallahassee, Florida. Cu acea ocazie, i-am amintit cu solemnitate guvernatorului Statului: "Domnule guvernator, astăzi este ziua numirii dumneavoastră în funcţie. Îmi aduc aminte de ziua când am fost numit în funcţie, când a trebuit să merg înaintea presbiterilor care m-au pus deoparte pentru slujirea Evangheliei şi a trebuit să fac promisiuni şi să depun jurăminte. Dar astăzi, dumneavoastră veţi fi numit într-o funcţie de slujire. Pentru că a fi guvernator înseamnă a fi un slujitor al lui Dumnezeu. Şi numai Dumnezeu vă poate face guvernator, iar El vă va cere socoteală de modul cum veţi guverna." Acest lucru este adevărat pentru oricare alt guvernator, din orice naţiune, indiferent de situaţia în care s-ar afla.

Dumnezeu vede în lumea de acum o lume condusă de împăraţi corupţi, împăraţi care nu se supun legii împăratului şi care se abat de la instituirea dreptăţii şi justiţiei. Şi modelul cel mai apropiat de împărat ideal, pe care-l găsim în Vechiul Testament, a fost el însuşi un împărat corupt -- a fost David. Dar odată cu David a început era de aur a împăraţilor în Israel. După moartea lui, oamenii au tânjit să vadă restaurarea împărăţiei davidice. În proorocia lui Amos, acesta vorbeşte de ziua în care Dumnezeu avea să restaureze cortul căzut al lui David. Aşadar, aşteptarea lui Mesia de-a lungul paginilor Vechiului Testament cuprindea o tânjire şi o dorinţă aprinsă după unul asemenea lui David. Şi aşa cum prezice el însuşi aici, în Psalmul 110, fiul lui, Mesia, avea să domnească pentru totdeauna. Şi astfel, atunci când apare Cristos, El este vestit de îngeri ca Împăratul de curând născut. De fapt, El a fost răstignit pentru că susţinea faptul că este Împărat. Acesta a fost motivul supărării lui Pilat. "Despre ce e vorba cu această împărăţie?" Şi Isus a spus "Împărăţia Mea nu este din această lume." Dar asta nu însemna că El nu avea o Împărăţie. De fapt, Dumnezeu Îl face Împărat şi noi vedem culminarea slujirii Sale pământeşti nu cu ocazia învierii Lui, ci cu ocazia înălţării Lui, când Dumnezeu Îl ridică la dreapta Sa, Îl duce la încoronare, Îl aşază la dreapta Sa, în calitate de Conducător al întregului Univers, ca Împărat al împăraţilor şi ca Domn al domnilor, a cărui domnie va ţine pentru totdeauna. Iar Împăratul este Împăratul-Păstor. Nu este aceasta o idee interesantă din Vechiul Testament? David a învăţat cum să fie un păstor bun prin grija arătată şi prin protecţia acordată oilor aflate în grija sa.

Aşadar, Împăratul Mesia avea să fie un Împărat-Păstor şi un Împărat-Preot, ca să nu mai pomenim de un Împărat-Proroc, care nu trebuia succedat de o nouă generaţie. Împărăţia Lui nu are sfârşit. Domnia Lui va ţine în veac. Singura diferenţă dintre împărăţia de astăzi şi cea pe care o vom cunoaşte în viitor constă în vizibilitatea ei. Pentru că realitatea este că Isus este Împărat chiar acum. El deţine cea mai înaltă atribuţie politică din Univers, pentru că a fost pus în acea poziţie de către Dumnezeu. Acesta este mesajul Crezului Apostolic atunci când spunem: "stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl cel Atotputernic." A fi la dreapta lui Dumnezeu înseamnă a te afla într-o poziţie de putere, într-o poziţie de autoritate, prin care El domneşte, nu doar peste Biserică, ci peste întreaga lume. Îmi place să cânt acel refren muzical "Aleluia", căci cuvintele sunt luate direct din Scriptură şi puse pe un fond muzical magnific. Şi ştiţi cum se termină. "El va domni din veşnicie în veşnicie, pentru totdeauna. Aleluia!" De aceea Biserica strigă Aleluia!", pentru că Mesia al nostru nu este numai un Proroc, nu este numai un Preot, ci este şi Împăratul nostru.

Tradus de Estera Sandau

Doctrine