Trăim noi viaţa pe care am primit-o?


Mt 16:24 Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

Scopul sau scopurile pentru care Dumnezeu l-a îndemnat pe Pavel să scrie Epistola către Filipeni mi-au fost întotdeauna neclare. El nu urmăreşte să realizeze o dezbatere doctrinară cum o face în celelalte epistole ale sale, aparent, nu încearcă să risipească nici o neclaritate din minţile celor din Filipe, face, însă de-a lungul întregii epistole nişte afirmaţii foarte puternice, al căror scop nu-mi era, până nu demult, foarte clar. Dumnezeu a reparat neajunsul acesta, şi am să vă povestesc în ce împrejurare:

Era într-una din zilele plicticoase de la birou, când singura mea ocupaţie era să mă uit pe pereţi, aşteptând să treacă vremea, momentul când trebuia să mergem acasă se apropia, şi noi am primit însărcinarea să mai lucrăm ceva la maşina firmei. Pe când eram afară, sună telefonul cu vestea că tatăl colegului meu a murit şi, nu întâmplător, eu am aflat înaintea lui. Ei bine, nu am avut puterea să-i dau vestea! Eu, care puteam să îi dau mângâiere adevărată şi să-i arăt pe ce poate cu adevărat să se sprijine, nici măcar nu am putut să-i spun că tatăl său a murit! Lucrul acesta m-a îndurerat şi m-a pus pe gânduri. De ce nu am putut-o face? Pentru că, mai mult sau mai puţin conştient, trăiam o viaţă dublă de teamă să nu şochez sau să nu fiu considerat fanatic!

Într-un fel mă manifestam în preajma fraţilor şi în altfel în prezenţa anumitor necreştini, şi am realizat că făceam acest lucru în multe ocazii! (Petru - Galateni)

Mulţi sunt în aceeaşi situaţie şi acesta este şi motivul pentru care a scris Pavel epistola sa către filipeni. Afirmaţiile sale puternice sunt toate legate de viaţa creştinului (vom reveni asupra lor mai târziu).

Totuşi, chiar dintre fruntaşi, mulţi au crezut în El; dar de frica Fariseilor nu-L mărturiseau pe faţă, ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu. (Ioan 12:42-43)

Este un exemplu tipic de trăire dublă, care duce până la urmă la stingere spirituală, frustrare şi insatisfacţie. În biserica din Filipi erau oameni care trăiau în felul acesta şi la noi în biserică sunt persoane care spun (împreună cu mine): "au fost momente în care ardeam pentru Hristos, dar erau de scurtă durată şi acum tânjesc după ele"

Ce vreau să spun când vorbesc despre o viaţă dublă? Să ne gândim puţin la poporul evreu după ce a ieşit din Egipt. Ei aveau promisiunile lui Dumnezeu cu privire la ţara spre care se îndreptau, cu toate acestea, înaintea greului ei s-au întors cu faţa spre felul lor de viaţă din Egipt! De aceea au rămas ei în pustie. În acelaşi fel, tindem şi noi, ca şi creştini, deşi avem promisiunile lui Dumnezeu cu privire la destinaţia noastră, ca atunci când ne confruntăm cu greul, cu ispitele, cu încercările, cu prigoana, să trecem la un mod alternativ de viaţă.

Şi am să vă dau un singur exemplu, în care sunt sigur că ne regăsim cu toţii: Petru şi Ioan se află înaintea Sinodului şi îşi zic unul altuia "tu realizezi în faţa cui stăm noi acum? hai să fim atenţi ce vorbim că ăştia ne pot executa! Şi aşa nu au cum să înţeleagă mărturia noastră, deci hai să nu le spunem prea multe!" Petru a trecut odată prin aşa ceva şi cred că ar fi vrut, mai degrabă să fie tăiat milimetru cu milimetru decât să repete experienţa! Ei nu mai puteau să treacă la o viaţă alternativă pentru că au cunoscut adevărata viaţă! Pentru ei nu mai exista alternativă.

Câţi dintre noi, care Îl cunoaştem pe Hristos, nu am fost în situaţia aceasta: "Sunt părinţii mei! nu pot să dau chiar aşa în ei!"; "este şeful meu! dacă îi spun asta mă dă afară!"; sau "nu am chef să mă iau la discuţie cu omul acesta! n-o să ajung nicăieri!" Dacă da, atunci înseamnă că am recurs la alternativă. Şi dacă pentru noi există alternativă, atunci nu suntem pregătiţi să intrăm în odihna "ţării promise". (Cre. Cla. p. 188)

În epistola către filipeni, Pavel vorbeşte tocmai despre viaţa creştină şi face două categorii de afirmaţii: pe de o parte afirmaţii despre ce înseamnă viaţa creştină, pe de altă parte despre scopurile vieţii creştine.

O să le trecem în revistă pe rând, aşa cum sunt ele consemnate în epistolă, voi, însă, trageţi în minte sau pe hârtie o linie şi în stânga treceţi "ce înseamnă...", iar în dreapta "scopuri".

Încă din primele versete ale epistolei, Pavel menţionează unul din scopurile (poate cel mai important) vieţii creştine:

1. Propovăduirea evangheliei (V. 4, 5, 6, 7)

Filip. 1:12-14 Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în cari mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.

Pavel se putea bucura de circumstanţa în care se afla pentru că Evanghelia era înaintată!! Era conştient că acesta este scopul vieţii lui. (v.15-20) Era, de asemenea, conştient că este scopul vieţii fiecărui creştin! De aceea, îndemnul lui este:

Filip. 1:27-30 Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămânea departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mântuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu. Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă, pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.

Propovăduirea evangheliei trebuie să fie scopul nr.1 al vieţii noastre şi, dacă nu este, trebuie să ne gândim bine ce viaţă trăim!

2. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.

Să ne oprim puţin la această afirmaţie. Poate părea ambiguă, dar este esenţa vieţii creştine!!! Tot Pavel este cel care o formulează altfel pentru galateni:

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Gal. 2:20)

Viaţa creştină este viaţa pe care Hristos o trăieşte în noi! Nu viaţa noastră, nici măcar atunci când o trăim pentru Dumnezeu! Isus a spus:

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)

Alegând alternativa nu putem aduce roadă pentru împărăţie!

Bob George spunea: "Eram supus în totalitate planului lui Dumnezeu, dar m-am îndepărtat de Dumnezeul acestui plan." Trăind alternativa nu facem altceva decât să ne îndepărtăm încet încet de Dumnezeu.

3. Faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

Acest îndemn este cu o bătaie dublă şi se referă la părtăşia cu fraţii. Părtăşia este o caracteristică a vieţii creştine (Fapte 2:42); iar slujirea fraţilor este un scop al ei:

După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: ,,Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. (Ioan 13:12-15)

Atunci când trăim viaţa noastră, nu cea pe care Isus ne-o dă, ne este greu să venim la părtăşie (nu mă refer la acele momente în care, din motive obiective, nu putem participa la întâlniri; ci atunci când, deşi nu avem ceva care să ne oprească, ni se pare un efort să venim), programul ni se pare prea încărcat, ne este greu să facem sacrificii pentru fraţi şi le privim pe toate acestea ca nişte "neajunsuri ale vieţii creştine"!

Dacă, însă, avem o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând, acest fapt ne aduce la părtăşie fără nici un efort din partea noastră. Dacă îi privim pe fraţi mai presus de noi, nu vom face nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, şi, în fine, dacă privim la foloasele altora nu la ale noastre, ne va fi uşor să slujim fraţilor!

Următorul îndemn al lui Pavel este:

4. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: .... (2:5-18)

Isus Hristos a renunţat de bună voie la ce era înainte de a se întrupa şi a luat chip de rob, viaţa Lui pe pământ fiind de totală supunere faţă de Tatăl ceresc. Acelaşi gând să ne stăpânească şi pe noi: să renunţăm la ce eram înainte de a fi răscumpăraţi, şi să trăim în supunere totală faţă de Dumnezeu şi de Domnul nostru. Dacă Isus nu renunţa la dumnezeirea Lui, nu avea cum să ia chip de om! Dacă nu renunţăm le vechiul eu nu avem cum să fim umpluţi cu viaţa din belşug pe care El ne-a promis-o.

O altă afirmaţie a lui Pavel este în capitolul 3 şi priveşte felul în care el vede fosta lui viaţă cu tot ceea ce a acumulat în ea, şi noua lui viaţă (ce înseamnă ea) [citeşte tot capitolul]

5. Dar lucrurile, cari pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina Lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii Lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos...

Atunci când "a trăi este Hristos", "lucrurile pământeşti" îşi pierd orice importanţă sau semnificaţie (nu înseamnă că D nu va folosi aceste lucruri, pe care tot El ţi le-a dat spre slava Lui) singurul lucru care contează cu adevărat este să Îl cunoşti pe Hristos!

Comparaţia pe care o face Pavel între viaţa creştină şi un maraton este grăitoare! Exact ca şi într-o cursă în care alergi cu gândul de a o termina victorios, viaţa creştină trebuie trăită având mintea aţintită asupra "premiului chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus"

O ultimă afirmaţie în directă legătură cu viaţa creştină este în încheierea epistolei 4:11-13

6. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Dumnezeu ne înzestrează cu tot ce avem nevoie pentru a trăi viaţa creştină. Petru spunea:

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, (2 Pt. 1:3)

Deci dacă viaţa ni se pare imposibil de trăit atunci cu siguranţă nu trăim viaţa pe care Hristos ne-a dat-o. Nu vreau să spun cu aceasta că viaţa creştină ar trebui să fie uşoară ci vreau să spun că atunci când trăim viaţa schimbată sentimentul acesta nu ar trebui să existe, oricât de mari ar fi încercările!

Pavel a învăţat ce este viaţa în Hristos! Dumnezeu a folosit multe circumstanţe, multe necazuri şi multe binecuvântări să-i dea această învăţătură! De aceea a putut să-i asigure pe filipeni:

17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi, cari se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

Fil. 4:9 Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine, şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.


Studii Biblice