Isus este de mare preţ pentru temelia familiei

John Piper

Efeseni 5:21-6:9

Isus este preţios deoarece ne şterge vina. El este preţios deoarece ne oferă viaţa veşnică. Iar El mai este preţios deoarece prin El suntem împliniţi (lit.: devenim autentici, în ideea că trăim viaţa aşa cum am fost creaţi s-o trăim, adică trăim pentru scopul cu care am fost creaţi, n.trad.). Isus Hristos este cel mai important om care a trăit vreodată. A-L cunoaşte este mai de preţ decât a-i cunoaşte pe cei mai celebri şi mai puternici oameni pe care i-a avut istoria. A fi cunoscut şi iubit de către El este o mai mare cinste decât aceea ca toţi şefii de stat să se plece în prezenţa ta. Atunci când va trece lumea aceasta şi vom sta cu toţii înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu, mulţi dintre voi vă veţi uita în urmă cu ruşine şi groază văzând cât de lipsit de importanţă a fost locul pe care I l-aţi oferit Fiului lui Dumnezeu în vieţile voastre: văzând cât de rar I-aţi vorbit, cât de puţin aţi învăţat din Cuvântul Său, cu ce inimă împărţită eraţi dispuşi la ascultare, cât de îngustă era sfera vieţii peste care-L doreaţi drept Domn. Şi în acea zi nu vă veţi mai mira de ce aţi fost atât de nefericiţi în viaţa aceasta: nefericiţi la locul de muncă, nefericiţi la şcoală, nefericiţi la biserică, nefericiţi acasă. Totul vă va fi clar: supunerea cu o inimă împărţită domniei lui Hristos, arătată în trăirea noastră de zi cu zi, nu numai că-l fură pe Hristos de cinstea pe care I-o datorăm, dar ne fură şi pe noi de bucuria şi sensul vieţii noastre.

Dacă este adevărat, aşa cum am văzut săptămâna trecută în Romani 14:9, că Isus doreşte atât de mult să fie Domn în vieţile noastre, încât a murit cu acest scop, atunci nu reiese clar de aici că Isus doreşte să fie Domn peste fiecare parte a vieţii tale? Nu există moment, loc sau activitate în rutina vieţii noastre de zi cu zi în care Isus să nu dorească să fie stăpânul nostru, ajutorul nostru şi conducătorul nostru. Iar tu nu vei cunoaşte niciodată bucurie şi împlinire în îndeplinirea numeroaselor tale sarcini zilnice până nu I te vei preda în întregime Lui. Adică până nu Îi vei spune: "Fac tot ce spui, Isuse, la muncă. Fac tot ce spui, Isuse, la şcoală. Fac tot ce spui, Isuse, la biserică. Isuse, voi face şi acasă tot, tot ce spui."

Fiecare îşi doreşte un cămin fericit. Şi majoritatea oamenilor doresc un cămin în care totul să aibă sens - un cămin care să aibă o misiune şi un destin, dincolo de simpla satisfacţie a îndeplinirii dorinţelor noastre zilnice. Dorim cămine în care fiecare persoană să înflorească, nu să pălească. Cămine pline de aroma respectului şi nu de mirosul unei continue lipse de apreciere. Cămine pline de râset şi nu de amărăciune, de conversaţii faţă-n faţă şi nu de comentarii sporadice, de pace şi nu de conflict, de simţul unei misiuni comune şi nu de o introvertire tot mai acută.

Importanţa vieţii familiei în societate şi în biserică cu greu poate fi exagerată. O, cât de importantă este viaţa familiei în dezvoltarea personalităţii unui copil! Şi nu numai în dezvoltarea copilaşilor - ci experienţa vieţii de acasă determină, de asemenea, rodnicia vieţilor soţilor şi ale soţiilor. Ne dorim un cămin fericit şi o familie care să aibă un scop şi o misiune. Iar mesajul meu de astăzi este acela că domnia lui Isus Hristos este singura temelie durabilă care poate să ţină un asemenea cămin. A te încrede în Hristos ca Mântuitor, a te preda Lui ca Domn şi a orienta toate relaţiile din familia ta înspre El, lucrul acesta transformă căminul într-un mic rai pe pământ. Şi chiar dacă unul dintre membrii familiei tale nu este credincios, există mai mult har şi putere pentru dragostea ta sub domnia lui Isus decât în oricare altă parte. El este de mare preţ ca temelie a familiei.

Ceea ce doresc să fac în această dimineaţă vizavi de textul nostru din Efeseni 5 este să scot o idee principală pe care să o ilustrez apoi, pe scurt, în relaţia dintre soţ şi soţie. Ideea principală este aceasta: viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos.

Efeseni 5:21-6:9 este un text destul de familiar. Vorbeşte despre soţii şi soţi, despre copii şi părinţi şi despre sclavi şi stăpâni. Acestea erau cele trei tipuri de relaţii ce predominau într-o gospodărie tipică din acea vreme, fiind aşadar nevoie ca ele să fie reglementate. Pavel răspundea la întrebarea: ce schimbări apar într-o familie atunci când membrii ei devin creştini? Însăşi prezenţa unui asemenea text în Noul Testament (mai sunt multe altele: Col. 3:18-4:1; 1 Petru 2:18-3:7; Tit 2:4-10) arată faptul că Dumnezeu nu este indiferent cu privire la concesiile mutuale obişnuite care au loc în viaţa de familie. Dacă Hristos este Domnul nostru, El este Domn peste fiecare aspect al vieţii tale cotidiene.

Însă ceea ce nu se cunoaşte prea bine cu privire la acest text este contextul în care Pavel îl aşază. Priviţi înapoi la versetul 15: "Luaţi seama, deci, să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. ..." Apoi urmează o serie de propoziţii care ne spun care este efectul umplerii cu Duhul lui Dumnezeu: "Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. " Apoi însă majoritatea versiunilor englezeşti (şi cele româneşti, n.trad.) fac ceva ce cu greu ne lasă să vedem intenţia lui Pavel. Ele pun un punct sau un punct şi virgulă după versetul 20 şi traduc versetul 21: "Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. " Însă în original, "supuneţi-vă" nu formează o nouă propoziţie sau nu este un verb principal. Este un participiu din seria participiilor "vorbind", "cântând", "aducând laudă", "mulţumind". Cu alte cuvinte, versetul 21 este, alături de versetele 19-20, o explicaţie a ce înseamnă să fii plin de Duhul, din versetul 18. Literal, pasajul spune, deci: "Fiţi plini de Duhul, vorbind unii cu alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând şi aducând din toată inima laudă Domnului, mulţumind totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos şi fiind supuşi unii altora în frica lui Hristos. " Scopul versetelor 19-21 este acela de a enumera lucrurile care se întâmplă atunci când sunteţi plini de Duhul Sfânt. În versetul 19 inimile voastre se revarsă în cântare unul către celălalt şi către Domnul. Versetul 20 spune că mulţumirea se află în centrul acestor cântece revărsate din inimă. Iar versetul 21 spune că atunci când sunteţi umpluţi de Duhul, vă supuneţi unii altora.

Când Duhul Sfânt are controlul deplin asupra vieţii tale, atunci inima ta se revarsă într-un cântec de mulţumire şi inima ta se supune cu smerenie în slujba celor din jurul tău. A te supune cuiva este opusul stării de răzvrătire, mânat de un sens al superiorităţii sau de sentimentul că eşti prea bun ca să te smereşti şi să ajuţi atunci când cineva îţi cere un serviciu. Este ceea ce vrea să spună Pavel în Efeseni 4:1-2 prin: "Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste. " Iar în Romani 15:2, "Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora." Şi Romani 12:10, "În cinste, fiecare să dea întâietate altuia." Şi Filipeni 2:3, "Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi." Acest gen de smerenie şi disponibilitate pentru a sluji mai degrabă decât a fi slujit, pentru a da cinste mai degrabă decât a ţi se da cinste este o roadă a Duhului. Şi atunci când suntem plini de Duhul ne vom supune unii altora în felul acesta. Aceasta este legătura dintre versetele 18 şi 21.

Însă acum apare legătura crucială cu viaţa de familie. Versetele de la 22 încolo sunt în mod clar o extensie şi o aplicare a principiului din versetul 21. Cunoaştem lucrul acesta în principal din gramatica textului. Porunca din versetul 22, "Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri," nu are verb în original. Spune simplu, "Nevestelor, soţilor voştri." Lucrul acesta înseamnă că ideea este o continuare a versetului 21. Astfel, cursul ideii de la versetul 18 la 22 ar fi: "Fiţi plini de Duhul ... supunându-vă unii altora în frica lui Hristos: nevestele, soţilor voştri, ca Domnului."

Aşadar, acum ar trebui să fie evident unde ajung cu ideea mea principală: viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu. Supunerea unei soţii faţă de soţul său şi dragostea unui soţ faţă de soţia sa (vs. 22-23), ascultarea copiilor şi creşterea lor de către părinţi (6:1-4), ascultarea slujitorilor şi toleranţa stăpânilor (6:5-9), toate acestea sunt expresii ale principiului din 5:21: "supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos." Iar această supunere din versetul 21 este o descriere a modului în care acţionează oamenii atunci când sunt plini de Duhul Sfânt (v. 18). Prin urmare, întreaga viaţă a familiei este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu.

Însă ideea mea principală mai are o parte. Ea spune: "Viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos." Chiar dacă Duhul lui Dumnezeu are libertatea de a se manifesta acolo unde El doreşte, există o legătură stabilită de Dumnezeu între supunerea faţă de Hristos ca Domn şi lucrarea Duhului. Pavel a spus în 1 Corinteni 12:3, "Nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: 'Isus să fie anatema!' Şi nimeni nu poate zice: 'Isus este Domnul' decât prin Duhul Sfânt." Oriunde o persoană se pleacă în umilinţă sub domnia lui Hristos, acolo Duhul lui Dumnezeu este la lucru. Aceasta este misiunea Duhului, de a-L proslăvi pe Isus Hristos. Isus a spus în Ioan 16:14 că atunci când va veni Duhul, "El Mă va proslăvi." Aşadar, atunci când suntem plini de Duhul suntem îndrăgostiţi de slava lui Hristos şi ne plecăm cu plăcere înaintea lui ca Domn. Sau, s-o spunem altfel, dacă dorim să vedem pe Duhul lui Dumnezeu transformând viaţa familiei noastre, atunci trebuie să ne predăm total lui Isus ca Domn şi să facem din fiecare activitate a vieţii noastre cotidiene o jertfă de laudă la adresa Lui. Atunci când Duhul domneşte în viaţa ta, faci totul cu gândul de a-L cinsti pe Hristos. Şi în felul acesta Isus devine temelia, punctul de focalizare şi scopul familiei, iar viaţa căminului este transformată.

Observaţi cum reiese acest lucru din text. După ce ni se porunceşte, în versetul 18, să fim plini de Duhul, aproape fiecare verset care urmează până la 6:9 arată faptul că lucrarea Duhului este aceea de a-L proslăvi pe Hristos şi de a orienta toată viaţa (în special viaţa de familie) spre El. Haideţi să urmărim ideea lui Pavel. Mai întâi, în versetul 19, Duhul produce cântece pentru Isus. În versetul 20 El produce mulţumire către Dumnezeu, în Numele Domnului Isus. Apoi, în versetul 21, El produce supunere în frica lui Hristos. În versetul 22 soţiile se supun soţilor ca Domnului. În versetul 25 soţii îşi iubesc soţiile cum a iubit Hristos Biserica. În 6:1 copiii ascultă de părinţii lor în Domnul. În versetul 4 părinţii îşi cresc copiii în mustrarea şi învăţătura Domnului. În versetul 5 sclavii ascultă de stăpânii lor pământeşti din toată inima, ca de Hristos. Iar în versetul 9 stăpânii se feresc de ameninţări deoarece au şi ei un Stăpân în ceruri. Când o familie este plină de Duhul, orice lucru este orientat înspre Hristos. Viaţa familiei creştine este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Aceasta este ideea principală.

Acum aş dori să ne uităm pe scurt la două dintre aplicaţiile pe care Pavel i le face acestui adevăr în textul nostru: mai întâi, un cuvânt pentru soţi, apoi unul pentru soţii, iar apoi, în încheiere, o provocare pentru noi toţi de a fi umpluţi de Duhul, supunându-ne domniei lui Hristos, de dragul familiilor noastre. Cuvântul pentru soţi este acesta: Fiţi plini de Duhul! Supuneţi-vă domniei lui Hristos! Apoi recunoaşteţi următorul lucru: calitatea de cap al familiei încredinţată vouă de către Dumnezeu trebuie să se exercite în dragoste, după modelul dragostei lui Hristos faţă de Biserică. Cred că mulţi oameni greşesc astăzi spunând că, deoarece în versetul 21 este învăţată supunerea reciprocă a tuturor credincioşilor unul faţă de altul, nu mai există nici o distincţie între rolurile soţului şi al soţiei. Însă textul pur şi simplu nu ne permite o asemenea interpretare. Versetele 22-33 prezintă formele specifice pe care trebuie să le ia supunerea şi ascultarea soţilor şi soţiilor. Iar acestea nu sunt la fel. Soţia este comparată cu Biserica, soţul este comparat cu Hristos. Soţul este comparat cu capul, soţia este comparată cu trupul (v. 28). Dacă tot ceea ce ar fi dorit Pavel să spună ar fi fost: "Supuneţi-vă unii altora!" ar fi putut să renunţe la versetele 22-33. Însă cunoaştem din alte epistole pe care le-a scris (1 Cor. 11, 1 Tim. 2) că Pavel vede în ordinea creată o distincţie pusă de Dumnezeu între bărbat şi femeie, distincţie care face din calitatea de cap şi conducător al bărbatului în căsnicie ceva potrivit şi minunat.

Însă ceea ce accentuează Pavel aici în Efeseni 5:25-33 este că soţii ar trebui să fie plini de Duhul Sfânt, dornici să-L proslăvească pe Isus Hristos şi, astfel, gata să-şi potrivească calitatea de conducători după cea a lui Hristos. Hristos şi-a îndeplinit slujba de cap sau conducător al ucenicilor printr-o slujire până la sacrificiu. Isus nu a încetat să mai fie conducătorul ucenicilor atunci când s-a aplecat să le spele picioarele (Ioan 13:13-15). Iar atunci când atârna pe cruce, ca cel de pe urmă om, de dragul miresei Sale, Biserica, El n-a fost mai puţin capul ei. Vai de soţii care cred că bărbăţia lor pretinde din partea lor o atitudine dominantă, care să emită pretenţii soţiilor lor. Aceasta nu caracterizează un cap în asemănare cu Hristos, ci un bătăuş copilăros.

Însă ideea secundară care reiese din acest text, vizavi de soţi, este la fel de importantă astăzi ca şi ideea principală, anume că tu trebuie să fii conducătorul şi capul casei tale sub autoritatea lui Hristos. Nu lăsa ca retorica feminismului contemporan să te facă să gândeşti că a fi conducător în familie, după modelul lui Hristos, este ceva nepotrivit. Este lucrul de care căminele noastre au nevoie mai mult decât orice. Soţilor, dincolo de toată docilitatea, slujirea şi supunerea faţă de nevoile şi dorinţele cele mai adânci ale soţiilor voastre, voi sunteţi capul, conducătorul. Ce vreau să spun este că tu eşti cel care ar trebui să iei iniţiativa în lucrurile Duhului, tu eşti cel care ar trebui să-ţi conduci familia în rugăciune, în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi în închinare; tu eşti cel care trebuie să iei iniţiativa în a oferi familiei o viziune a sensului şi a misiunii ei; tu eşti cel care ar trebui să iei iniţiativa în modelarea structurii morale a căminului şi în administrarea păcii şi a bucuriei lui. Încă n-am întâlnit o soţie care să fie deranjată sub o asemenea conducere după modelul lui Hristos. Însă cunosc o sumedenie de femei care nu au fericire în viaţă, deoarece soţii lor nu au viziune morală, nu au o concepţie spirituală cu privire la destinul familiei şi, prin urmare, nici o dorinţă de a conduce pe cineva spre o direcţie anume.

Aţi văzut reclama la ţigările Camel? Aceea cu acel macho cu părul creţ, cu faţa bronzată, plin de muşchi şi cu o ţigară atârnată în colţul gurii? Cuvintele de pe afiş sunt: "Unde e locul unui bărbat." (Reclama vorbeşte nu doar de un loc anume, ci şi de un mod de a fi, n.trad.). Ştiţi ce mă rog atunci când mă gândesc la această reclamă? Mă rog ca biserica noastră (biserica baptistă Bethlehem) să fie plină de oameni care, atunci când văd reclama, să spună: "Scuteşte-mă cu minciunile astea!"- oameni care ştiu că locul lor ca bărbaţi este pe genunchi, alături de soţiile lor, conducându-le în rugăciune. Locul unui bărbat este alături de copiii lui, conducându-i în închinare şi rugăciune. Locul unui bărbat este pe scaunul de şofer, conducându-şi familia la casa lui Dumnezeu. Locul unui bărbat este singur cu Dumnezeu, dis-de-dimineaţă, căutând viziune şi direcţie pentru familie. Bărbaţi, vă provoc în numele lui Isus Hristos, Regele nostru, să fiţi la locul vostru!

Acum un scurt cuvânt pentru soţii. În contextul său, Efeseni 5:22 spune: dacă sunteţi pline de Duhul şi supuse domniei lui Hristos, atunci veţi fi supuse soţilor voştri ca Domnului. Acea scurtă expresie, "ca Domnului", are două implicaţii. Una este aceea că loialitatea supremă a femeii este faţă de Domnul Isus şi că orice loialitate fată de ceilalţi este subordonată şi derivă din aceasta. Cealaltă implicaţie este aceea că, prin urmare, loialitatea în supunere faţă de ceilalţi este limitată de voia revelată a lui Hristos. Asta înseamnă că forma pe care o ia supunerea unei soţii va diferi în funcţie de calitatea conducerii soţului său.

Dacă soţul este un bărbat evlavios care are o viziune biblică pentru familie, conducând-o în lucrurile duhovniceşti, atunci o femeie evlavioasă se va bucura sub această conducere şi îl va sprijini în ea. Nu se va simţi zdrobită sub această conducere, aşa cum nici ucenicii nu se simt zdrobiţi sub conducerea lui Isus. Dacă ea va crede că viziunea lui nu este corectă sau că direcţia pe care o dă nu este biblică, ea nu va sta mută, ci va ridica semne de întrebare într-un spirit blajin, putând adesea să-i păzească piciorul de alunecare. Deoarece calitatea de cap a soţului nu înseamnă infailibilitate sau refuzul de a se corecta. La fel cum nici implicarea soţiei în a modela direcţia familiei nu implică nesupunere.

Însă dacă o femeie creştină este căsătorită cu un bărbat care nu oferă nici o viziune, nici o direcţie morală, nu ia nici o iniţiativă în ce priveşte lucrurile duhovniceşti, atunci forma supunerii ei va fi diferită. Sub domnia lui Hristos ea nu va fi părtaşă cu soţul ei la păcat, chiar dacă el doreşte lucrul acesta. Iar acolo unde va putea, ea va oferi o viziune spirituală şi o direcţie morală copiilor ei. Însă chiar şi în această situaţie ea nu va trebui să arate un spirit dominant şi plin de sine. Chiar şi atunci când ea trebuie, de dragul lui Hristos, să facă un lucru cu care soţul ei nu este de acord, ea poate să explice într-un duh blând şi liniştit că nu doreşte să-i fie împotrivitoare, însă îi este loială lui Hristos. Chiar şi în această situaţie, ea nu trebuie să-i predice. În adâncul fiinţei sale el se simte îngrozitor de vinovat că nu-şi asumă conducerea morală a familiei. Trebuie să-i oferi spaţiu şi în tăcere să-l câştigi prin dragostea ta puternică şi jertfitoare (1 Petru 3:1-6).

În concluzie, există un model stabilit de Dumnezeu cu privire la conducere şi supunere, la conducere şi la o susţinere cu bucurie a acestei conduceri. A fost conceput de către Dumnezeu şi descoperit nouă, pentru ca să putem găsi fericirea în cămin şi o misiune cu un scop bine definit al familiei noastre. Este lucrarea Duhului lui Dumnezeu în vieţile celor care fac totul de dragul lui Hristos. Aşadar, întrebarea pentru tine care doreşti un cămin fericit, o misiune cu un scop bine definit şi un destin pentru familia ta este: eşti tu plin de Duhul lui Dumnezeu şi supus domniei lui Hristos?

Tradus de Tiberiu Pop

Căsătoria şi familia creştină