Studii în Psalmi

II

Psalmul 95


Majoritatea dintre noi tind să se închine muncii lor, să lucreze din joacă, şi să se joace la închinare.

Recapitulare:

Data trecută am inaugurat o serie de studii în Psalmi. La ce sunt buni psalmii? De ce să-i studiem? Aceştia sunt necesari creştinului din mai multe motive:

Alte motive pentru care psalmii trebuie studiaţi:

1) Psalmiştii sunt întotdeauna (fără excepţie) reverenţi în apropierea de Dumnezeire.
2) Psalmiştii zugrăvesc amplu trăirea sufletului cu Dumnezeu. Cum acesta tânjeşte şi însetează după El.
3) Psalmiştii ne învaţă cum să-l lăudăm pe Dumnezeu.
4) Psalmiştii aduc bucurie în casa lui Dumnezeu.
5) Psalmiştii descriu binecuvântările (relaţiei cu) practicării prezenţei lui Dumnezeu. Ocrotirea şi protecţia lui Dumnezeu. Dumnezeu, Adăpostul şi turnul de scăpare al credinciosului.
6) Psalmiştii dezvăluie prezenţa lui Dumnezeu în natură.
7) Psalmiştii descriu importanţa fundamentală a Cuvântului lui Dumnezeu.
8) Psalmiştii par foarte convinşi de providenţa lui Dumnezeu. Purtarea Lui de grijă. În misiune psalmii reprezintă o comoară de asigurări ale purtării de grijă a lui Dumnezeu. Urmărind întâmplările şi prigoanele la care a fost supus David, putem vedea cum Dumnezeu a intervenit spre scăparea acestuia. Noi putem fi încurajaţi realizând că Dumnezeul lui David este şi Dumnezeul nostru!
9) "Toată paleta trăirilor umane" psihologii au numărat câteva sute de emoţii umane; Psalmii le cuprind pe toate!
Psalmii sunt utili şi pentru că descriu întreaga paletă de trăiri omeneşti ale omului aflat între Dumnezeu şi lumea aceasta. Fiecare trăire cunoscută omului este minunat exprimată în psalmi. Mânie, bucurie, exultare, încredere, pocăinţă, îndoială, sau chiar răzbunare. Psalmii reprezintă o adevărată anatomie a părţilor sufletului, spun unii.
10) Psalmii exprimă o constantă speranţă în veşnicie şi în viaţa de după moarte.

După cum aţi auzit data trecută, există mai multe tipuri de psalmi. Există vreo cinci categorii de psalmi.

Pentru astăzi am ales un psalm care face parte dintre cei de laudă conţinând în acelaşi timp şi elemente de învăţătură, sau prefigurări ale viitoarei odihne în Hristos a credinciosului. Şi anume,

Psalmul 95

1 Veniţi să cântam cu veselie Domnului, si să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
2 Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!
3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
4 El tine în mâna adâncimile pământului, si vârfurile munţilor sunt ale Lui.
5 A Lui este marea, El a făcut-o, si mâinile Lui au întocmi uscatul:
6 veniţi să ne închinăm si să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!
7 Căci El este Dumnezeul nostru, si noi suntem poporul păşunii Lui, turma, pe care o povăţuieşte mâna Lui... O! de aţi asculta azi glasul Lui! -
8 ,,Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie,
9 unde părinţii voştri M-au ispitit, si M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.
10 Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, si am zis: ,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele."
11 De aceea am jurat în mânia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!"

Acesta se poate numi şi o "invitaţie la închinare" pentru că este un psalm de îndemnare la închinare. Spurgeon a spus că, "Poartă cu sine un ecou asemănător cu cel al clopotelor de biserică şi asemenea lor poate răsuna atât vesel cât şi grav. La prima bătaie, un clopot poate răsuna vioi pentru ca apoi să capete tonuri grave asemenea unui marş de înmormântare, într-adevăr, acela al generaţiei ce a pierit în pustie." (C.Spurgeon, "Treasury of David")

Împărţirea psalmului:

Prima parte este o invitaţie cu raţiuni (motive) de închinare, iar cea de-a doua parte este o invitaţie cu avertismente. Având versetul şase ca centru al psalmului. Inima lui.

Vechiul Testament se interpretează cu Noul Testament!
Pentru înţelegerea acestui psalm trebuie să apelăm la explicaţii oferite de cel ce s-a inspirat din el într-o carte a Noului Testament. Şi anume, din epistola lui Pavel către Evrei, cap.3 şi 4, unde apar porţiuni din acest psalm pe care Pavel le foloseşte pentru a explica transformarea Sabatului Vechiului Testament în odihna veşnică a credinciosului din Noul Testament (sabatarienii ar trebui să acorde mare atenţie aici!) . Însă până acolo nu putem să trecem cu vederea explozia de laudă a cântăreţului David, şi care este identificat ca atare de către Evrei 4:7.

El hotărăşte din nou o zi: ,,Astăzi," -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!"

Psalmul acesta este evident inspirat şi profetic pentru prevestirea zilelor Evangheliei şi a harului. Se vorbeşte despre o zi. Ziua în care Dumnezeu ne vorbeşte direct prin intermediul Fiului Său, Cuvântul întrupat propunându-ne o altă odihnă ca cea pe care au primit-o evreii în Canaan. Este vorba de odihna veşnică, nesfârşită şi nelimitată doar pe durata unei singure zile!

Pentru aceea zi, David îl laudă pe Dumnezeu şi îl avertizează pe omul neascultător care întârzie să intre în odihna Lui inaugurată de "aceea zi".

Ne învaţă acest psalm cum să-l lăudăm pe Dumnezeu şi ne spune de ce să o facem? Fără îndoială! Să luăm drept puncte de reper experienţa lui David şi să ne întrebăm singuri:

Avem noi aceleaşi motive în închinare ca cele înşiruite aici de David? Dacă nu, poate că ştim de ce închinarea noastră este săracă şi lipsită de dinamism.

V.6 veniţi să ne închinăm si să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

David ştia cel mai bine cum este să fi smerit! Ne-a dovedit-o în Ps.51. Despre David se pot spune multe lucruri rele, dar nu se poate spune că şi-a împietrit inima faţă de Dumnezeu atunci când a păcătuit. De aceea, el a devenit pentru creştin un model de frângere a inimii înaintea Domnului, motiv pentru care Acesta îl numeşte un "om după inima Lui". Ascultaţi-l rugându-se în Ps.51.

Psalmul 51
14 Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui vărsat, si limba mea va lăuda îndurarea Ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele, si gura mea va vesti lauda Ta.
16 Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot.
17 Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită si mâhnită.
18 În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului, si zideşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci vei primi jertfe neprihănite, arderi de tot si jertfe întregi; atunci se vor aduce pe altarul Tău vitei.

O invitaţie la închinare

1 Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, si să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.
2 Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

Psalmistul încurajează pe cei din adunarea lui Dumnezeu şi pe el însuşi să-l laude pe Dumnezeu, căci aceasta este o datorie a creaturi pe care să o îndeplinească cu cele mai vioaie sentimente şi bună dispoziţie. Avem mare nevoie să fim încurajaţi să facem aşa, de cele mai multe ori fiind posomorâţi şi inconştienţi faţă de această datorie a noastră.

Este o obligaţie... dacă nu-l cunoaştem!
O considerăm ca fiind o obligaţie religioasă de a-I aduce laudă atunci când nu-L cunoaştem, când calităţile şi însuşirile Sale ne sunt ascunse şi când nu realizăm măreţia Lui ca Rege mai presus de orice rege, că El este Susţinătorul universului şi că întreg pământul îi aparţine de drept doar Lui.

Dar,

"Dacă nu am învăţat să ne închinăm, nu contează cât de bine facem orice altceva!"

Erwin W. Lutzer (1941- )

Putem deja să desprindem câteva caracteristici ale închinării şi laudei autentice. Aşa ar trebui să fie şi lauda şi închinarea pe care noi să I-o aducem Lui în această biserică!

1) Cum ar trebui Dumnezeu să fie lăudat? Cu o bucurie sfântă şi cu veselie.

Iată cum ar trebui să-i cântăm Domnului: "cu veselie şi cu bucurie" Foarte diferit de felul în care de multe ori îi cântăm.

Strong: 7321 ruwa' (roo-ah'); a primitive root; to mar (especially by breaking); figuratively, to split the ears (with sound), i.e. shout (for alarm or joy): KJV-- blow an alarm, cry (alarm, aloud, out), destroy, make a joyful noise, smart, shout (for joy), sound an alarm, triumph.

Expresiile evreieşti vorbesc despre sunetul pe care ar trebui să-l scoatem în cântecul nostru, şi anume că trebuie să fie unul care să sfâşie liniştea, să facă să ţiuie urechile, să sune a triumf. Strigătul către El nu poate să nu pătrundă dincolo de pereţii acestei case. Doar asta poate să însemne, să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre!

Aplică: Întrebaţi-vă ce anume ar trebui să simţiţi pentru a putea avea în mod autentic o astfel de manifestare, ca ea să fie reală şi nu prefăcută. Nu cumva mântuirea noastră trebuie să fie o experienţă actuală, reală şi pătrunzătoare în fiecare sferă a vieţii? Trebuie, dacă este ca noi să-i strigăm de bucurie!

"Nu mă adresam d-voastră, domnule Preşedinte!"
Se povesteşte că pe vremea când Bill Moyers era asistentul special al Preşedintelui american Lyndon B. Johnson, i s-a cerut să mulţumească pentru mâncare servită la masa din unul din apartamentele din Casa Albă. Când Moyers a început să se roage cu o voce joasă, Preşedintele l-a întrerupt zicându-i "vorbeşte mai tare! vorbeşte mai tare!". În aceea clipă, pastorul texan s-a oprit în mijlocul propoziţiei şi a replicat: "Nu mă adresam d-voastră, domnule Preşedinte!"

Să cunoaştem mântuirea să avem parte de ea!!

Ca să-i strigăm de bucurie trebuie mai întâi să cunoaştem mântuirea Lui şi să-l cunoaştem pe Dumnezeu ca "Stâncă a Mântuirii". Să avem certitudinea şi siguranţa mântuirii pentru că-i cunoaştem făgăduinţa oferită în Isus Hristos care spune că, "pe cel ce vine la El, nu-l va izgoni"!

Ioan 6 Isus vorbeşte aici!
37 Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:
38 căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39 Si voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
40 Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, si crede în El, să aibă viata vecinică; si Eu îl voi învia în ziua de apoi."

Pentru cei ce nu cunosc mântuirea veselia lor se va transforma în plâns şi bucuria lor este înşelătoare, de cele mai multe ori, trecătoare. Însă pentru cei mântuiţi, ea (mântuirea) ar trebui să fie o sursă constantă de bucurie şi veselie. Cât de slabi suntem însă la acest capitol şi cât de posaci trecem prin această lume! Cum ar putea alţii să vrea să fie mântuiţi dacă nu văd nimic la noi care să-i atragă? Când bucuria şi veselia noastră sunt aspecte atât de rar întâlnite ale vieţilor noastre creştine!

Două contraste majore
La citirea legii şi aflarea veştii păcătoşeniei lor

Neemia 8:9 Dregătorul Neemia, preotul si cărturarul Ezra, si Levitii cari învăţau pe popor, au zis întregului popor: ,,Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi si să nu plângeţi!" Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
Iacov 4:9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă si plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, si bucuria voastră în întristare:
Iacov 5:1 Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi si tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, cari au să vină peste voi.

Concluzie: Dar pentru cei ce sunt mântuiţi...

1 Veniţi să cântam cu veselie Domnului, si să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. 2 Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

2) Cum ar mai trebui Dumnezeu să fie lăudat?
Pe lângă veselie şi bucurie, să-l lăudăm cu o teamă sfântă, şi cu smerenie.

V. 6 Veniţi să ne închinăm si să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

Să ne plecăm genunchiul aşa cum se cuvine cuiva care ne este cu mult superior nouă, creaturile Sale. Să ne plecăm genunchiul ca unii care recunoaştem distanţa infinită dintre noi şi El. Să ne plecăm genunchiul ca unii care ne recunoaştem nevrednicia pentru ofensele aduse Lui şi care ar trebui să ne atragă asupra noastră mânia Lui, şi nu mila Lui.

Deşi o spunem foarte des că poziţia corpului nu contează în a ne exprima dragostea faţă de Dumnezeu, în a ne exprima respectul şi a-l cinsti, aceasta (poziţia corpului) contează foarte mult. Prin poziţia corpului putem să oferim expresii exterioare de respect, seriozitate şi umilinţă. Este astfel nevoie uneori să ne ridicăm în picioare, să ne plecăm pe genunchi, să ne plecăm capetele, etc. Prin a fi mişcaţi interior de sfinţenia şi măreţia Lui, putem să ne mişcăm exterior şi membrele noastre, ce uneori le utilizăm în scopuri josnice!

O bună ilustraţie a ceea ce spun, urmează...

Pe genunchi, la Washington!
Timp de vreo doi ani după 1976, în fiecare vară, Hans Mulikin, un predicator laic baptist din localitatea Marshall, statul Texas, a ales să străbată distanţa dintre orăşelul lui şi capitala, Washington, pe genunchi. Pe data de 22 noiembrie 1979 acesta şi-a încheiat marşul său de 2 ani şi 1, lung de 2.560 de km pentru a i se spune că Preşedintele Carter era prea ocupat ca să-l primească!
La întrebările presei privind motivaţia gestului său, d-l Mulikin a explicat: "Am dorit doar să arăt Americii că trebuie să se plece pe genunchi şi să se pocăiască... Este ceva ce am avut pe inimă să fac pentru ţara mea."
D-l Mulikin a mai precizat în interviul său că, "partea cea mai grea a marşului în genunchi a fost să...îngenuncheze pentru prima oară!" Tot timpul marşului a purtat nişte genunchiere şi un tricou pe care erau înscrise iniţialele S.O.N. (engl., "Fiul"), şi care reprezentau un slogan, "Save Our Nation". În fiecare seară după ce îşi sfârşea porţia de ţârâit se întorcea în fugă la maşina în care dormea peste noapte şi cu care pleca a doua zi dimineaţa spre locul unde şi-a încheiat în seara precedentă marşul. Doar primăvara şi vara d-l Mulikin se angaja în acest efort, iar iarna şi-o petrecea la locul lui de muncă de la un atelier de cherestea.
Noi putem admira zelul lui Mulikin. Nu prea ştim ce să spune despre înţelepciunea sa, cu toate acestea Biserica are de învăţat din marşul său simbolic. Biserica va avansa doar pe genunchi, rugându-se. Pentru cei care îşi doresc trezire spirituală este bine ştiut faptul că "partea cea mai grea" este să îngenunchezi pentru prima oară!

Prin a ne smeri, ne supunem Lui, iar prin a ne pleca genunchiul îl respectăm. Cineva a mai spus că, "statura cea mai impunătoare a unui bărbat

Îngenunchierea mai reprezintă şi ascultarea pe care i-o arătăm:
"Dacă închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu nu se schimbă, aceasta nu se poate numi cu adevărat închinare. A sta înaintea Părintelui Veşniciei nu poţi să nu te schimbi. Închinarea începe cu o sfântă aşteptare şi se termină într-o sfântă ascultare." Adaptare după, Richard J. Foster (1942- )

Raţiunile care ni se oferă ca să ne închinăm

3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
4 El tine în mâna adâncimile pământului, si vârfurile munţilor sunt ale Lui.
5 A Lui este marea, El a făcut-o, si mâinile Lui au întocmit uscatul:

Psalmul 135:6 Domnul face tot ce vrea în ceruri si pe pământ, în mări si în toate adâncurile.

A făcut anul acesta în Turcia, în America prin uragane şi taifunuri şi oricât de multe ar fi măsurile de prevedere pe care oamenii şi le iau, ei nu pot stăvili furia naturii aşa cum este controlată şi dirijată de Creatorul ei.

Ca unii mişcaţi lăuntric de măreţia Lui ca Dumnezeu şi de Domnia şi Stăpânirea Lui ca Împărat peste întreg Universul se presupune ca reacţia noastră exterioară cuvenită să fie cântatul cu glas al cântecelor, vestirea acestei măreţii, cât şi compararea acestor atribute ale Sale cu păcătoşenia noastră, activitate care să rezulte în laudă pentru bunătatea Lui nemărginită faţă de noi, şi laudă pentru milă în oferirea Fiului ca jertfă de ispăşire a păcatelor noastre. Dacă ne angajăm cu sinceritate în această activitate de mărire şi lăudare a Lui, şansele sunt ca şi alţii să fie atraşi şi încurajaţi să exprime ceea ce sunt datori să-i exprime.

Cred că Pavel a făcut o legătură între această lăudare conştientă a Lui şi evanghelizare:

1Corinteni 14
15 Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga si cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta si cu mintea. ...
24 Dar dacă toţi proorocesc, si intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.
25 Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu fata la pământ, se va închina lui Dumnezeu, si va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.
26 Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătura, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

Trebuie observat că invitaţia lui David de a veni, de a ne închina, este adresată în special adunării. Nu vrea să o facă singur şi nu se adresează sufletului său, ca în alte ocazii.

Dacă bisericile s-ar angaja în a recunoaşte în închinarea lor măreţia şi stăpânirea absolută a Domnului, în a vesti calităţile şi însuşirile Dumnezeirii, dealtfel văzute în mod desluşit de la întemeierea lumii în lucrurile pe care El le-a făcut, mai mulţi oameni şi-ar vedea răutatea şi păcătoşenia inimilor lor şi poate vor cădea la pământ, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr în mijlocul lor.

Pentru ca aceasta să se întâmple, mare parte a cântecelor noastre trebuie să răsune mai mult în urechile lui Dumnezeu decât în urechile semenilor noştri. Adică, să nu se cânte pentru a-i impresiona pe oameni, ci să se cânte cu adevărat "Stâncii Mântuirii"!

Ilustraţii:

"The Beechers"
Una dintre problemele bisericii din vremurile noastre este statului de celebrităţi a multor predicatori, pastori şi învăţători creştini. Mulţi dintre aceştia sunt pur şi simplu adoraţi şi veneraţi de ascultătorii lor. Merită amintit aici un incident despre care a scris Lyman Beecher Stowe în cartea lui numită, "Saints, Sinners, and Beechers" (adică, "Sfinţi, păcătoşi şi Beechers"; adepţi ai lui Beecher). În această carte se povesteşte cum celebrul pe atunci Henry Ward Beecher a fost înlocuit deliberat de către fratele său Thomas K. Beecher la biserica Plymouth Church din Brooklyn, New York. Astfel mulţi curioşi au venit la biserică pentru a-l auzi vorbind pe celebrul Henry Beecher. Dar în momentul când Thomas Beecher s-a ridicat la amvon pentru a vorbi unii dintre oamenii din public s-au ridicat şi au început să se îndrepte spre ieşire. Sesizând că sunt dezamăgiţi fiindcă era înlocuit de fratele său, Beecher şi-a ridicat mâna cerând linişte şi a anunţat: "Toţi cei ce au venit aici în această dimineaţă pentru a-l venera pe Henry Ward Beecher pot pleca din biserică. Toţi cei ce au venit să se închine lui Dumnezeu, pot rămâne".

Se întâmplă şi la noi asemenea lucruri? În timp ce erau la mare acum câţiva ani, împreună cu Cornel am vrut să nu petrecem şi Duminica la plajă, ci să mergem la o biserică din Constanţa. Nu am vrut să mergem la o biserică din stabilimentul religios al localităţii ci la una nouă, poate independentă de cultele existente, dar bineînţeles dependentă de Hristos. Ei bine, am găsit una într-o sală de cinema, probabil închiriată. Am decis astfel să mergem acolo. Serviciul a început destul de molcom cu închinarea prin cântec. Unele cântece ne erau cunoscute, altele nu. După terminarea cântărilor, care nu au excelat nici în entuziasm nici în pasiune, a urmat predica. După încheierea predicii au mai cântat două cântece şi au trecut la anunţuri. Anunţurile s-au terminat cu anunţarea zilei de naştere a unuia dintre misionari americani, probabil unul dintre liderii acestei biserici. Spre surprinderea mea şi a lui Cornel întreaga adunare a izbucnit asurzitor cu un "Happy Birthday"! Atunci, am privit unul la celălalt şi ne-am zis, "aha, uite la cine se închină ăştia!!", şi am plecat pentru a nu ne mai întoarce niciodată la aceea biserică!

"Nu ştiu care sunt planurile preşedintelui pentru deseară, dar ştiu că Dumnezeu va fi acolo!"
Într-o seară de ajun de Crăciun a sunat telefonul în biroul pastorului unei biserici din Washington, D.C. pe care o frecventa şi Preşedintele Franklin Roosevelt. "Spuneţi-mi Reverend", a întrebat vocea la telefon, "ţineţi un serviciu de Crăciun în seara aceasta?" Când i s-a răspuns că se va ţine un serviciu în seara respectivă de ajun de Crăciun cel ce a sunat a mai întrebat, "Îl aşteptaţi şi pe Preşedintele Roosevelt să vină?". "Asta nu ştiu" a răspuns răbdător pastorul, "şi, nu ştiu care sunt planurile Preşedintelui pentru deseară, dar ştiu că Dumnezeu va fi acolo!"

Întâmplarea următoare s-a petrecut în timpul vieţii lui Luis al XVI-lea al Franţei. Într-o Duminică când împreună cu suita lui a sosit la biserică regele nu a găsit pe nimeni acolo ci doar pe episcopul Fenelon, predicator la curte. Surprins să vadă toată biserica goală regele l-a întrebat pe Fenelon, "Unde este toată lumea? De ce nu este nimeni prezent la biserică în această dimineaţă?" Atunci predicatorul i-a răspuns că, "am anunţat în biserică că Maiestatea Voastră nu va veni astăzi pentru că am dorit să vedeţi cine vine la slujbă pentru a vă impresiona şi cine vine pentru a se închina lui Dumnezeu cu adevărat!"

Majoritatea nu au prilejul de a se găsi în adunare alături de demnitari. Cu toate acestea mulţi merg la biserică pentru cu totul alte motive decât de a se închina Domnului, a avea părtăşie cu alţi creştini, sau pentru a fi învăţaţi din Cuvânt. Poate că nu merg la biserică pentru a impresiona regi şi regine, dar motivaţiile lor sunt la fel de greşite şi deşarte. Merg pentru că le face bine firmei lor, le evidenţiază statutul social, sau o fac pentru a-şi afişa pietatea, iar alţii, doar dintr-un simţ al datoriei. Însă nici una dintre aceste motivaţii nu aduce într-adevăr glorie lui Dumnezeu!

Pentru ca să se cânte cu acelaşi entuziasm cu care au izbucnit evrei în laude când din piatră a ţâşnit apa ce le-a astâmpărat setea în pustie trebuie ca setea sufletului nostru să fie astâmpărată în El, prin mântuirea pe care ne-a dat-o :

Hristos este aceea "Stâncă"

1Cor.10:4 ...si toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stânca duhovnicească ce venea după ei; si stânca era Hristos.
Ioan 4:10 -Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ţi zice: ,Dă-Mi să beau!' tu singură ai fi cerut să bei, si El ţi-ar fi dat apă vie."
Ioan 4:14 Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viata veşnică."
Ioan 7:37 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stătut în picioare, si a strigat: ,,Dacă însetează cineva, să vină la Mine, si să bea.

2Sa 22:2 El a zis: ,,Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.
2Sa 22:3 Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu si puterea... care mă mântuieşte, turnul...... meu cel înalt si scăparea... mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.
2Sa 22:47 Trăiască Domnul, si binecuvântata să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele...

"Dumnezeu se află în căutarea închinătorilor adevăraţi. Dacă elita religioasă este prea mândră sau prea ocupată ca să înveţe să i se închine, El caută închinarea acelora ale căror vieţi sunt distruse de ruina morală".

Erwin W. Lutzer (1941- )

"Mai mult decât lucrători, Dumnezeu doreşte închinători. Într-adevăr, singurii lucrători plăcuţi sunt cei ce au descoperit arta pierdută a închinării... Chiar şi pietrele îl vor lăuda, dacă este nevoie, iar mii de legiuni îngereşti vor sări gata să-i facă voia." (şi aş îndrăzni să adaug, dar cine i se va închina de bună voie pentru ceea ce El este?)

A. W. Tozer (1897-1963)

Să răspundem acum la ceea mai importantă întrebare, una care îi macină pe necredincioşi, şi nu numai :

De ce ar trebui lăudat Dumnezeu şi care este conţinutul acestor laude? Are nevoie Dumnezeu să fie linguşit aşa cum au nevoie unii tirani pământeşti ca să se simtă bine?

1. Fiindcă El este un Dumnezeu mare şi Domn suveran peste toţi - v.3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare mai presus de toţi dumnezeii.
Fiindcă este "mare" înseamnă conform sensului evreiesc că este infinit şi perfect. Dar mai ales infinit. Toţi ceilalţi dumnezei nu pot fi mari, dar El este infinit.

"O condiţie esenţială a existenţei umane este ca omul să poată întotdeauna să se plece înaintea unei autorităţi infinit superioare lui. Infinitul şi Eternul sunt esenţiali pentru viaţa omului pe această mică planetă pe care locuieşte."

Fyodor Mikhaylovich Dostoyevski (1821-1881)

Spre deosebire de magistraţii Israelului pe care El i-a numit "dumnezei" (o dumnezeire delegată) fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu le-a vorbit, El este cu adevărat un Dumnezeu. El este Dumnezeu prin natura Lui. Ceilalţi, prin poziţia lor, determină cursul vieţii israeliţilor şi împart dreptatea. Pe aceştia şi pe oricare dumnezei închipuiţi El îi biruieşte şi îi mânuieşte. Ei nu pot face ceea ce El poate. Are putere.

Un om poate fi vrednic de admiraţie, dar doar Hristos este singurul vrednic de adoraţie.

De aceea, lauda adusă Lui este legitimă.

Poate fi lăudat...

2. Fiindcă are în stăpânire tot pământul - 4 El tine în mâna adâncimile pământului, si vârfurile munţilor sunt ale Lui. 5 A Lui este marea, El a făcut-o, si mâinile Lui au întocmi uscatul...

Noi îi considerăm mari pe aceia care au în proprietate mari suprafeţe de teren, pe latifundiarii unei ţări, dar cu cât mai mare decât ei este Cel ce are în proprietate tot pământul?

Ps.24:1 (Tot un psalm al lui David.) Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!
1Co 10:26 Căci ,,al Domnului este pământul si tot ce cuprinde el."

Despre acest titlu de proprietate asupra Pământului se vorbeşte şi în Apocalipsa când se spune că Domnul se va întoarce şi va răscumpăra pământul din puterea Satanei.

Apoc.10:2 În mâna ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, si piciorul stâng pe pământ

Este totuşi lumea Lui! Într-adevăr, i-a fost dată omului, dar nu definitiv ci doar încredinţată lui pentru a o putea administra şi a o întreţine. Tot aşa cum un tată îi încredinţează copilului un colţişor din casa lui şi îi spune, "este al tău, poţi să-l foloseşti, să te joci în el, şi să-l îngrijeşti."

Phillips Brooks (1835-1893)

3. Fiindcă cu cei ce-l ascultă El are o legătură deosebită - v.6 Veniţi să ne închinăm si să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! 7 Căci El este Dumnezeul nostru, si noi suntem poporul păşunii Lui, turma, pe care o povăţuieşte mâna Lui...

Închinătorii la idoli se închină celor pe care ei i-au făurit cu mâinile lor, dar noi ne închinăm Celui ce ne-a făurit pe noi şi Care a făurit şi lumea. El este îndreptăţitul ei Stăpân şi al nostru. Lui să ne închinăm!

El nu doar ne-a creat, dar ne-a şi adoptat. Ne-a făcut "poporul păşunii Lui". Păstorul Cel Bun este Hristos, cum ne spun evangheliile, şi El trebuie ascultat. Oile Lui se caracterizează prin faptul că recunosc şi ascultă glasul Lui.

Ilustraţie:
Odată, în Israel un turist a văzut cum păstorul îşi chema oile şi a dorit să încerce şi el. L-a întrebat pe păstor ce le spune şi a repetat cu glas tare chemare. Oile l-au ignorat. Nu i-au cunoscut glasul!

Aceasta este datoria celor ce fac parte din poporul Lui:

Ioan 10:27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin după Mine.

Dacă spunem că suntem oile Sale, atunci să ascultăm de glasul Lui. Dacă-l numim Stăpân şi Domn atunci să facem lucrurile pe care ni le cere. Israelul nu le-a făcut.

Exemple în care nu au ascultat de glasul şi povăţuirea Lui :

Luca 19
41 Când S-a apropiat de cetate si a văzut-o, Isus a plâns pentru ea,
42 si a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut si tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.

De 32:29 Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege, Si s-ar gândi la ce li se va întâmpla.
Ps 81:13 O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele!
Isa 48:18 O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, si fericirea ta ca valurile mării.
Eze 18:31 Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă si un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

Eze 18:32 Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, si veţi trăi."

Opţiunea care ni se oferă de către David prin acest psalm este, ori să fim un popor al Lui care-l ascultă, prevestit în Vechiul Testament şi vestit în Noul Testament, ori vom face aceeaşi greşeală ca israeliţii când s-au răzvrătit în pustie, un popor prin care Dumnezeu ne-a vorbit.

A II- A parte a Psalmului 95 O invitaţie cu avertismente

7c O! de aţi asculta azi glasul Lui! -
8 ,,Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie,
9 unde părinţii voştri M-au ispitit, si M-au încercat, măcar ca văzuseră lucrările Mele.
10 Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, si am zis: ,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele."
11 De aceea am jurat în mânia Mea: ,,Nu vom intra în odihna Mea!"

Ascultarea este întotdeauna o cerinţă pusă la timpul prezent. Pentru ea nu există un "mâine", ci doar un "astăzi"!

Aplică: De cât de multe ori ne spunem când păcătuim şi o ştim că, "mâine o să ne oprim". Au sufletele noastre şi conştiinţele noastre odihnă până mâine?

Să vedem de unde s-a inspirat psalmistul cu exemplul de împietrire a inimilor?

Exodul 17
1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe cari poruncise Domnul să le facă; si au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.
2 Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: ,,Dă-ne apă să bem!" Moise le-a răspuns: ,,Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?"
3 Poporul stătea acolo, chinuit de sete, si cârtea împotriva lui Moise. El zicea: ,,Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii si turmele noastre?"
4 Moise a strigat către Domnul, si a zis: ,,Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, si au să mă ucidă cu pietre."
5 Domnul a zis lui Moise: ,,Treci înaintea poporului, si ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mâna si toiagul cu care ai lovit râul, si porneşte!
6 Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca, si va ţâşni apă din ea, si poporul va bea." Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.
7 El a numit locul acela ,,Masa si Meriba" (Ispită si ceartă), căci copiii lui Israel se certaseră, si ispitiseră pe Domnul, zicând: ,,Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?"

La ce-a condus împietrirea inimii lor?

Evrei 3:17 ...ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
Evrei 3:19 Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

În consecinţă Dumnezeu hotărăşte o altă zi, numită "astăzi" :

Evrei 4
6 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, si pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor,
7 El hotărăşte din nou o zi: ,,Astăzi," - zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!"
8 Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi.
9 Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
10 Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte si el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.
11 Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.

Cea mai proastă zi a omului este când află că va fi un "mâine"
O fabulă ne spune cum trei diavoli ucenici trebuiau să meargă pe pământ pentru a-şi desăvârşi ucenicia lor. Au apărut înaintea Satanei, stăpânul lor prezentându-şi planurile lor de a-i distruge pe oameni. Primul a spus: "Eu le voi spune că nu există nici un Dumnezeu". Satana a replicat, "degeaba, nu vei amăgi pe nimeni cu această minciună pentru că sunt încă mulţi care cred că El există". Al doilea ucenic a spus atunci: "Eu le voi spune că nu există un iad." Din nou Satana a replicat: "Nu vei amăgi pe nimeni cu asta pentru că mai sunt mult care cred că există." Însă cel de-al treilea a spus: "Le voi spune oamenilor că nu e nici o grabă!" "Du-te!" a exclamat Satana atunci, "tu vei distruge pe mulţi cu planul tău." Cea mai periculoasă amăgire de care poate suferi un om nemântuit este să creadă că are vreme! Când e vorba de mântuire, iertare şi viaţă veşnică, nu se poate amâna!

"O zi este o eternitate în miniatură!" Ralph Waldo Emerson (1803-1882)

"Fiecare zi, este o viaţă scurtă". Arthur Schopenhauer (1788-1860)

Lumea spune, "trăieşte clipa", "doar o viaţă ai, distrează-te", dar cu preţul amânării facerii binelui, sau ascultării de Dumnezeu!

În schimb, Creştinismul îţi spune, "trăieşte fiecare zi din perspectiva eternităţii"... Ai grijă cum trăieşti, pe cine venerezi în ea...

Pentru ceea ce iubim ne găsim timp de ocupaţie! Să găsim timp să-l ascultăm pe Dumnezeu. Este cea mai plăcută jertfă pe care să i-o aducem în închinare.

Psalmul acesta ne comunică că există în Domnul o odihnă în care cineva intră doar prin ascultare şi închinare. Aceasta este invitaţia tacită a lui David. Să ne odihnim sufletele într-o închinare plăcută lui Dumnezeu!

Ce faci? Îmi omor vremea! Ai grijă să nu vătămezi eternitatea!


Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament