În ce fel este Dumnezeul creştin diferit de alţi dumnezei?
de R.C. Sproul
Care sunt caracteristicile Dumnezeului creştin ce Îl deosebesc de alţi dumnezei?
Poate caracteristica cea mai unică a Dumnezeului creştin este aceea că El există. Ceilalţi nu. Desigur, există o profundă dezbatere cu privire la acest lucru, aşa cum ştim cu toţii.
Aş spune că deosebirile cele mai importante şi mai decisive au de-a face, în ultimă instanţă, cu caracterul de sfinţenie al Dumnezeului creştin. În acest punct veţi primi replica din partea altor oameni, care vor spune că şi dumnezeii lor sunt sfinţi. Ce face creştinismul să fie unic între toate religiile lumii este doctrina sa centrală cu privire la o ispăşire înfăptuită odată pentru totdeauna şi oferită oamenilor pentru a le acorda mântuirea. Iudaismul Vechiului Testament avea o soluţie pentru ispăşirea păcatului, dar cele mai multe religii nu se ocupă de problema ispăşirii, în principal deoarece nu o consideră o condiţie necesară pentru răscumpărare.
Întrebarea mea este: De ce o religie a lumii nu consideră ispăşirea ca fiind necesară pentru răscumpărare, dacă nu, în opinia lor, Dumnezeu este mai puţin decât sfânt? Dacă Dumnezeu e cu desăvârşire drept iar oamenii nu sunt cu desăvârşire drepţi, şi totuşi acei oameni încearcă să fie într-o relaţie vitală cu Dumnezeu, aveţi o problemă fundamentală, copleşitoare. Cum poate accepta un Dumnezeu drept şi sfânt să primească fiinţe nedrepte în prezenţa Sa? Iudaismul şi creştinismul consideră această problemă ca fiind una vitală. Din acest motiv punctul central al iudeo-creştinismului este momentul ispăşirii, care aduce împăcarea. Dar dacă nu crezi că Dumnezeu este chiar atât de sfânt, nu e nevoie de vreun concept al împăcării. Putem trăi oricum vrem, pentru că acest fel de dumnezeu este un servitor gata să răspundă la chemarea noastră, care va trece cu vederea toate păcatele noastre şi va face pentru noi orice-i vom cere. Aş spune că sfinţenia lui Dumnezeu este deosebirea vitală.
De la un capăt al Bibliei la celălalt ni se spune să ne temem de Dumnezeu? Ce înseamnă acest lucru? Ne puteţi da un exemplu?
Trebuie să facem câteva precizări importante referitoare la semnificaţia biblică a "temerii" de Dumnezeu. Aceste precizări pot fi de ajutor, dar ele pot fi şi puţin periculoase.
Când Martin Luther s-a luptat cu acest lucru, el a făcut această deosebire, care de atunci a devenit într-un fel faimoasă: El a făcut distincţie între ceea ce el numea teama servilă şi teama filială. Teama servilă este acel fel de teamă pe care un prizonier în camera de tortură o are faţă de cel ce-l chinuieşte, de temnicerul sau de călăul său. E acel gen de nelinişte îngrozitoare pe care o experimentează o persoană înfricoşată de pericolul iminent reprezentat de o altă persoană. Sau e acel gen de teamă pe care o are un sclav faţă de mâinile stăpânului său, care vine cu un bici să-l lovească. Teama servilă se referă la poziţia unui slujitor faţă de un stăpân răuvoitor.
Luther a făcut distincţie între aceasta şi ceea ce el numea teama filială, provenită din conceptul latin din care avem ideea de familie. Se referă la teama pe care o are un copil faţă de tatăl lui. Din acest punct de vedere, Luther se gândeşte la un copil care are un respect deosebit şi o dragoste faţă de tatăl sau mama lui şi care vrea din toată inima să le fie pe plac. El se teme sau se îngrijorează ca nu cumva să-i supere pe cei pe care-i iubeşte, nu pentru că se teme de tortură sau chiar de pedeapsă, ci mai degrabă pentru că se teme să-l nemulţumească pe cel care e, în lumea lui de copil, sursa securităţii şi a iubirii.
Cred că această distincţie este folositoare, pentru că semnificaţia de bază a temerii de Domnul despre care citim în Deuteronom se găseşte şi în Scrierile Înţelepciunii, unde ni se spune că "frica Domnului este începutul înţelepciunii." Accentul se pune aici pe sentimentul de veneraţie şi respect pentru măreţia lui Dumnezeu. De multe ori, acest lucru lipseşte din creştinismul evanghelic contemporan. Devenim aroganţi şi lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu, ca şi cum relaţia noastră cu Tatăl ar fi una superficială. Suntem invitaţi să-L numim Ava, Tată, şi să avem relaţia personală ce ni s-a promis, dar nu trebuie să devenim neserioşi cu Dumnezeu. Trebuie să ne menţinem întotdeauna respectul sănătos şi adoraţia pentru El.
Un ultim punct: Dacă avem cu adevărat o adoraţie sănătoasă pentru Dumnezeu, trebuie să fim conştienţi şi de faptul că Dumnezeu poate fi înfricoşător: "Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!" (Evrei 10:31). Ca oameni păcătoşi, avem toate motivele să ne temem de judecata lui Dumnezeu; e parte a motivaţiei noastre să ne împăcăm cu Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu