Cum să slujim - partea 1
R. C. Sproul
Nu întotdeauna ne gândim la slujire ca la un mijloc al harului. Însă noi creştem pe măsură ce slujim. Cu cât suntem mai capabili să slujim în Împărăţia lui Dumnezeu, cu atât ajungem să semănăm mai mult cu Hristos. Cu toţii suntem chemaţi să fim slujitorii lui Dumnezeu. Nu neapărat slujitori de profesie ai lui Dumnezeu. Nu neapărat slujitori cu salariu ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea însă fiecare dintre noi trebuie să fie implicat într-un anume gen de slujire pentru Dumnezeu, lui Dumnezeu şi poporului Său. Cu alte cuvinte, una dintre căile prin care Îl slujim pe Dumnezeu este prin a-i sluji pe cei din jurul nostru. Iar acest motiv este ţesut în tapiseria Scripturii de la începutul şi până la sfârşitul ei.
Să ne gândim pentru o clipă la unul dintre primele exemple de slujire din Vechiul Testament, exemplu pe care îl găsim în Exod. Aduceţi-vă aminte cum începe naraţiunea Exodului, cu poporul lui Israel slujind ca sclavi unui stăpân străin. Se aflau în sclavie în Egipt şi suspinau sub opresiunea lui Faraon. Ni se spune că atunci când Dumnezeu i-a apărut lui Moise, i-a zis: "Am auzit strigătele poporului Meu. Acum vreau să mergi la Faraon şi să-i spui să-Mi lase poporul să plece." Cu toţii ştim acest lucru. Însă, uitându-ne la această naraţiune a Exodului, unde Dumnezeu îi spune lui Moise. "Te duci la Faraon şi-i spui să-Mi elibereze poporul", ce urmează? De ce dorea El ca Israel să plece? Este simplu, credem noi, Dumnezeu dorea să-i elibereze de opresiune, să-i izbăvească din sclavie. În mod sigur, acest lucru este foarte adevărat. Însă care este motivul pe care-l oferă Dumnezeu? Dumnezeu spune: "Lasă-i să plece pentru ca să poată veni şi să-Mi slujească pe muntele acesta." În cartea Exod, în mod repetat Dumnezeu îi spune lui Faraon şi lui Moise: "Doresc ca poporul Meu să fie eliberat din această sclavie, din servitutea faţă de Faraon, pentru ca să Mă poată sluji pe Mine."
Într-un sens foarte real, Exodul din Vechiul Testament ne pregăteşte, ca o imagine, ca o oglindă, pentru exodul desăvârşit care este realizat de Eliberatorul nostru Isus. Deoarece în Noul Testament Hristos vine, nu ca să ne scoată din Egipt, ci ca să ne elibereze de sub sclavia Satanei. Însă atunci când Hristos ne eliberează din sclavie, din servitutea faţă de altul, ceea ce se întâmplă este un schimb de stăpâni. Acum El ne cheamă să fim slujitorii Lui. Ideea este că trebuie să fim slujitori. Singura problemă este însă cui să-i slujim? Isus a spus: "Nu puteţi sluji la doi stăpâni." Putem să-l slujim pe Satan. Putem să slujim interesele acestei lumi. Sau putem să-L slujim pe Dumnezeul cel Viu şi să fim slujitorii lui Hristos. Cred că este un lucru extraordinar faptul că termenul pe care-l foloseşte Pavel pentru a se descrie pe sine însuşi este acela de doulos sau sclav, unul care a fost cumpărat cu un preţ. "Nu suntem ai noştri înşine, ci am fost cumpăraţi cu un preţ." Îi aparţinem Celui care a plătit pentru noi, care ne-a răscumpărat. Iar acum suntem chemaţi să-L slujim pe El.
Aşadar, această idee de slujire este adânc înrădăcinată în Vechiul Testament şi cu siguranţă suntem familiari cu acea dramatică şi mişcătoare întâmplare ce a avut loc la Sihem, spre sfârşitul vieţii lui Iosua, când Iosua a adunat poporul pentru ca acesta să-şi reînnoiască promisiunea, jurământul, legământul pe care l-au făcut cu Dumnezeu. Ascultaţi ce putem citi în Iosua 24. În Iosua 24:14 citim: "Acum, temeţi-vă de Domnul, şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt, şi slujiţi Domnului." Auziţi mandatul pe care l-a dat poporului? Le-a spus: aţi slujit cui nu trebuie. Aţi slujit zeităţilor canaanite. Aţi slujit şi v-aţi închinat idolilor păgâni. Îndepărtaţi aceste lucruri şi slujiţi-I lui Dumnezeu, slujiţi-I, spune el, cu scumpătate şi credincioşie (sau: cu curăţie de inimă şi în adevăr, n.trad.).
Vă sună cunoscut? Vă aduceţi aminte, atunci când am meditat la închinare şi la învăţătura pe care i-a dat-o Isus femeii din Sihar, că Dumnezeu îi caută pe cei care să I se închine, cum? În duh şi în adevăr. Ceea ce îi spune Isus femeii samaritence, Iosua îi spune întregului popor adunat acolo, anume să-L slujească pe Dumnezeu cu toată inima şi în adevăr.
Apoi, desigur, el continuă, spunând: "Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului (adică, dacă nu doriţi să-I slujiţi Domnului), alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului". Acesta ar trebui să fie angajamentul şi moto-ul fiecărui creştin: "Cât despre mine şi casa mea, noi vom sluji cu un sincer devotament Domnului".
În mod sigur, slujirea nu este cel mai popular subiect printre americani (sau printre români, n.trad.). N-a fost nici pentru farisei. Lor nu le plăcea să audă nimic despre slujire. Au spus o dată: "Noi nu suntem sclavii nimănui; noi suntem copiii lui Avraam." Isus le răspunde însă: "Sunteţi copiii celui pe care-l slujiţi. Iar voi îl slujiţi pe Satan şi astfel sunteţi copiii diavolului." Dar nici în cultura noastră nu dorim să ne gândim la noi ca la nişte slujitori. Credem că a fi slujitor este oarecum un lucru degradant.
Probabil nu v-aş fi spus aceste lucruri dacă n-aş fi avut eu însumi o revelaţie, pe când lucram, student la seminar fiind, în timpul vacanţei de vară, la un spital din Pittsburgh. Pentru a-mi câştiga existenţa, am obţinut o slujbă în departamentul de întreţinere al acestui spital, unul foarte mare. Una din slujbele mele era aceea de a mătura parcarea în fiecare dimineaţă: să mătur chiştoacele de ţigară şi deşeurile care erau lăsate în parcare. Şi nu numai parcarea spitalului, pentru că imediat lângă spital era căminul şcolii postliceale sanitare, al elevelor care deveneau asistente sanitare. Trebuia să mătur şi parcarea de afară a asistentelor. Aduceţi-vă aminte de ierarhia care exista atunci când aţi terminat liceul. Unii dintre colegii voştri n-au mers la facultate, ci s-au angajat. Unii dintre ei au mers la şcoli postliceale. Alţii s-au înrolat în armată. Alţii s-au dus la şcoli postliceale sanitare iar alţii s-au dus la facultate. În ierarhia care exista în concepţia colegilor voştri, elita era alcătuită din cei care au mers la facultate. Aşa este? Aşadar, ei erau mai importanţi în sistemul de castă al societăţii noastre decât cei care au plecat la şcoli postliceale sau la şcoli postliceale sanitare. Ei bine, eu am fost la facultate, am absolvit, acum sunt aproape de a absolvi un program postuniversitar. Sunt absolventul model. Însă acum lucrez pe timpul verii dând cu mătura. Dau cu mătura în parcarea asistentelor iar când aceste asistente ies din clădire, eu le spun: "Bună dimineaţa!" însă ele cu nasul pe sus trec pe lângă mine ca şi cum aş fi un gunoi. Era sub demnitatea lor să-mi adreseze un cuvânt, deoarece păream un umil angajat care mătura parcarea. Nu voi uita niciodată acest lucru. Doream să alerg după ele şi să le spun: "Aşteptaţi! Aşteptaţi! Aşteptaţi! Este o neînţelegere. Eu am absolvit o facultate pe când voi sunteţi abia în şcoala postliceală. Cred că nu înţelegeţi ordinea în ierarhie." Nu-mi plăcea să fiu tratat ca un servitor.
Îmi aduc aminte cum m-am luptat cu acele gânduri, spunându-mi: "Tu trebuie să fii un creştin adevărat. Iar acum tu eşti supărat pentru că cineva te tratează ca un servitor." Isus Însuşi a spus: "Nu am venit pentru a Mi se sluji. Am venit pentru a sluji." Iar el a predat această ştafetă a slujirii tuturor celor din poporul Său.
Daţi-mi voie să concluzionez studiul nostru de astăzi uitându-ne la un episod din Noul Testament care, cred eu, ne este foarte cunoscut şi pe care-l găsim în Evanghelia după Matei, începând cu versetul 20, din capitolul 20: "Atunci mama fiilor lui Zebedei s-a apropiat de Isus, împreună cu fiii ei, şi I s-a închinat, vrând să-I facă o cerere. El a întrebat-o: "Ce vrei?" "Porunceşte", I-a zis ea, "ca, în Împărăţia Ta, aceşti doi fii ai mei să şadă, unul la dreapta, şi altul la stânga Ta." Drept răspuns, Isus a zis: "Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?" "Putem" (auziţi ce spun ei), I-au zis ei." Iacov şi Ioan spun: "Dă-ne paharul! Putem să bem acel pahar pe care-l pune Tatăl înaintea Ta." Credeţi? Sunteţi voi pregătiţi să beţi paharul mâniei lui Dumnezeu? Sunteţi gata să primiţi imputate toate păcatele poporului lui Dumnezeu? Şi să vă expuneţi măsurii depline a judecăţii şi a dreptăţii lui Dumnezeu de la cruce? Credeţi că puteţi primi acest pahar? Voi fi botezat cu un botez de foc care Mă va face să experimentez iadul în toată grozăvia lui. Puteţi să treceţi prin asta? Da, putem.
Ei nu aveau nici o idee cu privire la ceea ce Îi spuneau lui Isus. "Şi El le-a răspuns: "Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu ..." Şi aşa a şi fost. Ei au fost nevoiţi să participe în moartea Sa şi în umilirea Sa. "... dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atîrnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu." Ce s-a întâmplat când au auzit ceilalţi ucenici acest lucru? "Cei zece, când au auzit, s-au mâniat pe cei doi fraţi. Isus i-a chemat şi le-a zis: "ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa! Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi." Acest mandat n-a fost încredinţat numai la 12 oameni. Este mandatul Împărăţiei. Este legea Regelui, aceea că noi trebuie să-L imităm, fiind pregătiţi să fim slujitori.
Gânduri de încheiere
În Noul Testament apostolilor le-a fost încredinţat un anume gen de slujire, o povară pe care au purtat-o şi pentru care au trebuit să plătească cu viaţa. Li s-a poruncit de către Hristos să meargă în toată lumea şi să predice Evanghelia. Iar misiunea lor a fost îndreptată mai întâi înspre evrei şi apoi înspre neamuri. Însă la începuturile Bisericii ei erau prinşi cu slujirea pe la mese. Nu că această slujire era sub demnitatea lor de apostoli, ci că Dumnezeu a spus că doreşte să-i elibereze pe aceşti oameni de acel gen de slujire pentru ca ei să-şi poată îndeplini lucrarea la care au fost chemaţi. De aceea Dumnezeu a stabilit să fie diaconi în Biserică. El a pus deoparte anumiţi oameni, pentru ca aceştia să slujească la mese, pentru a avea grijă de acele lucruri care fac ca Evanghelia să poată fi predicată.
Fiecare dintre noi suntem chemaţi la o anume slujire în Biserică. Fiecare dintre noi suntem chemaţi la a veghea la îndeplinirea sarcinilor împărăţiei. În felul acesta pot fi slujiţi cei nevoiaşi. În felul acesta este proclamată Evanghelia. În felul acesta oamenii sunt învăţaţi şi hrăniţi din Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta are loc închinarea. Acest lucru nu înseamnă că fiecare este chemat să fie un evanghelist sau că fiecare este chemat să fie un predicator sau că fiecare este chemat să fie un învăţător. Ideea în Vechiul Testament este aceea că Dumnezeu i-a dat fiecărui creştin un dar, pentru a fi folosit în slujba lui Hristos. Iar dacă darul tău este acela de a învăţa, atunci cel mai bine ar fi să înveţi. Dacă darul tău este de a predica, cel mai bine ar fi să predici. Dacă este acela de evanghelist, cel mai bine ar fi să evanghelizezi. Dacă este acela de administrator, atunci cel mai bine ar fi să administrezi. Dacă slujba ta este aceea de paznic la închisoare, atunci fă această slujbă. Însă fiecare dintre noi este chemat să se asigure că întreaga lucrare este realizată, asigurându-se că îşi face partea, astfel încât fiecare lucrare să se poată desfăşura: cea de evanghelizare, cea de administrare, cea de milostenie şi altele. Deoarece fiecare este o lucrare în slujba lui Hristos.
Tradus de Tiberiu Pop