(cont.)

Să aflăm acum când un păcat devine obişnuinţă, caracterizează şi stăpâneşte viaţa unui credincios. Poţi să-ţi dai seama că un anume păcat a pus stăpânire pe viaţa ta când următoarele condiţii sunt îndeplinite:

  1. când alegi să accepţi păcatul de bunăvoie (fiind convins de plăcerea care ţi-o oferă), păcatul acela devine obişnuinţă. Orice creştin care este sincer poate recunoaşte ce oportunităţi din viaţa lui conduc la păcat. Nimeni nu alege păcatul de dragul păcatului, în afară de cazul când este rău şi are dorinţe complet sucite (asta-i ambivalenţa). Cu toţii putem distinge ce prilejuri, situaţii şi împrejurări stârnesc, activează, sau pun în acţiune poftele noastre înşelătoare (Efes.4:22). Atunci când de bunăvoie alegem să ne înconjurăm cu prilejuri de păcătuire, ne găsim în stăpânirea păcatului. În mod normal, ar trebui să respingem orice prilej care duce la păcat, sau altfel nu vom avea niciodată puterea de a-l refuza.

    Mat. 18:7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
    Luca 17:1 Isus a zis ucenicilor Săi: ,,Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!

  2. când găseşti că argumentele împotriva (săvârşirii) respectivului tău păcat îşi pierd puterea de convingere, păcatul a devenit obişnuinţă. Orice creştin aflat în puterea unui anume păcat (aşadar, controlat) va fi întâmpinat la început cu argumente sugerate minţii lui de frică, pericol, ruşine, sau consecinţe, dacă stăruieşte în respectivul păcat. Dacă observi că acestea îşi pierd din putere, forţă, şi nu mai influenţează raţiunea ta, cum obişnuiau odată, atunci teme-te că acel păcat a devenit obişnuinţă.
  3. când observi că acel păcat nu ratează nici o ocazie (sau, aproape niciuna) de a acţiona atunci când are prilejul, a devenit obişnuinţă. Dacă un om de afaceri înşeală de fiecare dată când are ocazia, sau aproape, este clar că suferă de lăcomie în inima lui, nu? Dacă un om se îmbată ori de câte ori pune mâna pe băutură, este clar că este un beţiv? Consecvenţa păcatului respectiv este un indiciu clar al transformării în obişnuinţă, al intrării tale sub stăpânirea stricăciunii.
  4. când observi că eşti complet motivat să nu faci respectivul păcat, nu de puterea înnoitoare a harului, ci de aceea de a înfrâna, păcatul acela a devenit obişnuinţă pentru tine. Credincioşii se găsesc sub influenţa înnoitoare a harului şi nu sub interdicţia împovărătoare a legii. Când de la păcatul repetat te înfrânezi sub ameninţarea consecinţelor, sau de teama ruşinii care o poţi suferi dacă se află, sau a pierderii statutului tău, sau chiar de a nu suferi material, se numeşte că ai "căzut din har" şi Hristos nu-ţi foloseşte la nimic în lupta împotriva păcatului. Dacă nu te-ai teme de pedeapsă, de ruşinarea ta, de consecinţe, a-i păcătui "într-o veselie". Atunci nu mai eşti sub stăpânirea harului înnoitor al lui Hristos, ci sub frică, nu eşti deloc departe de mentalitatea unui necredincios, şi în ciuda profesiunii tale de credinţă, trăieşti ca şi cum Dumnezeu nu ar există (ateism practic). Ce anume îţi inspiră conduita faţă de acel păcat? Dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu şi atunci intervine o pocăinţă reală, ori, frica şi ipocrizia, şi atunci te afli cu totul la cheremul acelui păcat viclean care a repurtat o victorie completă asupra ta. Precizez totuşi că frica de a păcătui, depinde din ce motive o ai, nu este cu totul nesănătoasă.
  5. când voinţa ta este implicată frecvent şi predominant în păcat, păcatul este repetat. Cu alte cuvinte, când voieşti să păcătuieşti în ademenirea poftei tale, decizând să o faci pe baza percepţiei eronate care ţi-o transmite, păcatul devine obişnuinţă pentru tine. Într-adevăr, păcatul poate produce confuzia totală a sentimentelor şi a gândurilor, dar fără să stăpânească şi inima. Atunci însă când pune stăpânire pe voinţă, devine stăpân.

    Evrei 11:25 ...ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

Cum este posibil ca un păcat devenit obişnuinţă să existe în viaţa unui credincios veritabil în care operează harul mântuitor al Lui Dumnezeu?

Această întrebare este grea, iar un răspuns exact se obţine greu din cauza dificultăţilor ce apar în răspuns. Trebuie în primul rând să fim atenţi cum răspundem la o asemenea întrebare deoarece priveşte starea actuală şi eternă a sufletelor.

1. Datoria fiecărui credincios este de a se asigura că situaţia nu-l descrie pe el şi că nu ajunge acolo. Avem oricum destule temeri şi îndoieli asupra destinelor noastre eterne fără să fie nevoie să mai adăugăm greutatea celor cauzate de păcatele din obişnuinţă. Sper astfel, să vedem că este în interesul nostru, al liniştii noastre sufleteşti, a păcii conştiinţelor să nu mai fie tulburate şi de astfel de probleme.

De pildă, David şi-a recunoscut fărădelegile şi păcatele involuntare şi s-a rugat pentru curăţire, purificare sa de toate şi pentru iertare lui Dumnezeu:

Psalmul 19:12 Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe cari nu le cunosc!

Dar vedem că David a fost îndeosebi atent să se roage să fie păzit şi ferit, de acele păcate în care ştia că ia parte voită. Pe care le face din ştiinţă, sau conştient:

Psalmul 19:13 Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

În limbă engleză se evidenţiază un înţeles în plus al rugăciunii lui David: "păzeşte pe robul tău de păcatele făcute în îndrăzneală, (cu aroganţă)...". Adică de acele păcate care ştie bine ce înseamnă, ce consecinţe aduc, ce trebuia să îndure Mesia pentru ele, şi pe care totuşi le săvârşeşte. Mândria sau aroganţa spirituală (sfidarea) arătată în urma păcătuirii conştiente, a profitării de pe urma neintervenţiei imediate a urmărilor cuvenite, face ca inima să se încreadă în sine şi-n propria ei viclenie, în realitate suferind o groaznică amăgire şi pregătindu-se pentru o pedeapsă groaznică şi neaşteptată.

Evrei 10:26-27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Poate acest verset să-l descrie pe un credincios veritabil? Noi ştim că nu, cu toate acestea mulţi păcătuim perfect conştienţi ce înseamnă fărădelegea noastră, ce urmări aduce, pe cine ofensează, şi cine are de suferit la urmă.

Evrei 12:15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată dela harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.

Proverbe 4:23 Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Ceea ce urmează ne învaţă despre moştenirea firii care păcătuieşte din obişnuinţă:

Iov 14:4 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.

2. Orice s-ar spune despre păcatul săvârşit din obişnuinţă şi compatibilitatea lui cu mântuirea, în mod sigur el este incompatibil cu pacea credinciosului. Fără ezitări trebuie spus că orice pace poate pretinde că are un credincios săvârşind în mod repetat un anume păcat, este o pace falsă, înşelătoare. Mulţi trăiesc într-o pace înşelătoare, având speranţa că vor fi primiţi în cer de Dumnezeu aflându-se cu totul în stăpânirea păcatului şi fiind de fapt necredincioşi. Cred că totul va fi bine cu ei la urmă şi amână să se confrunte cu păcatul lor, alegând un moment mai convenabil lor când să se gândească la el. Cei ce cad în săvârşirea păcatelor din obişnuinţă dau dovadă de necredinţă şi dau înapoi. Despre cel care a mărturisit odată că este un creştin şi pentru o vreme a dovedeşte o viaţă bună până ce o anume poftă prinde putere folosindu-se de propriul lui temperament, sau de prilejurile favorabile, îndepărtându-l de viaţa de credinţă şi de Dumnezeu, se poate spune că se "întoarce înapoi", sau că "dă înapoi":

Evrei 10:38-39 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia cari dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Iar atunci când Dumnezeu nu găseşte plăcere în sufletului cuiva, acela nu are pace defel. În acest caz trebuie să vezi pe ce te bazezi în pacea ta. Dacă descoperi că ai o pace care rămâne netulburată chiar atunci când săvârşeşti păcatul din obişnuinţă, nu te lăsa amăgit de ea. În ziua judecăţii, te va părăsi repede.

3. Dacă păcatul devenit obişnuinţă nu este neobişnuit la un adevărat ucenic, este totuşi un lucru neobişnuit ca el să slujească Domnului din dragoste şi nu din obligaţie. Multe îndatoriri sfinte poate ţinea cineva înaintea Domnului, dar în nici un caz dragostea să stea la baza îndeplinirii lor. Adesea cei aflaţi în stăpânirea unui păcat îşi înmulţesc singuri îndatoririle religioase, astfel încât pentru liniştirea conştiinţelor lor nu lipsesc de la nici o adunare, de la nici o acţiune a sfinţilor, etc. şi se folosesc de toate aceste lucruri sfinte să acopere o obişnuinţă păcătoasă din vieţile lor. Nici unul dintre aceste lucruri nu le fac pentru Dumnezeu dintr-o dragoste sinceră. (rugăciunea, participarea la studii, la evanghelizări, etc.)

Romani 7:23 dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

Mulţi preferă să se amăgească că Pavel nu descria aici experienţa sa de creştin, ci aceea de dinainte de Hristos.

Se mai poate spune că atunci când păcatul ne domină în mod obişnuit viaţa, harul este suspendat din activitatea lui înnoitoare şi nici progres în credinţă nu înregistrăm.

John Owen: "Fraţilor dacă vă aflaţi în puterea unui păcat, nu vă rugaţi de pomană şi nu veniţi la studiul Cuvântului în zadar, căci nu le faceţi din dragoste şi nici nu puteţi învăţa nimic din ele."

4. Viaţa spirituală a cuiva se poate să fie într-o stagnare, într-o comă, dacă omul duhovnicesc a fost într-adevăr adus odată la viaţă împreună cu Hristos, dar nu este mort. Amintiţi-vă de David şi anii în care el s-a aflat în păcat cu Batşeba. Căderea lui a dus la coma omului spiritual (duhovnicesc), dar nu se poate spune că a fost complet ucis. Coma sa spirituală a fost întreruptă de profetul Natan care i-a adus Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiţi cum îşi descria el "coma" spirituală?

Psalmul 31:10 mi se sfârşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele!
Psalmul 32:3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

Apoi, exprimă convingerea că doar Dumnezeu îl poate scăpa din acest impas,

Psalmul 35:10 Toate oasele mele vor zice: ,,Doamne, cine poate, ca Tine, să scape pe cel nenorocit de unul mai tare de cât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jăfuieşte?"
Psalmul 38:3 N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu.

Şi, după pocăinţa lui reală,

Psalmul 51:8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele, pe cari le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.

Să nu ne grăbim să-l declarăm "mort spiritual" pe cel care odată a arătat semne clare de viaţă spirituală, chiar dacă momentan pare în "comă" şi nu are semnele vitale. Iată şi motivul de îngrijorare. Dacă îl judecăm aşa pe un om, deci mort, ajungem să-l neglijăm şi să-l lăsăm în pace. Dacă însă ne gândim că se află doar într-o comă, vom folosi toate mijloacele la îndemână pentru a-l readuce la viaţă. Aşa ar trebui să ne ajutăm unii pe alţii.

5. Şi în final, slujirea constantă a păcatului îl revelează pe adevăratul stăpân al vieţii cuiva:

Rom.6:16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dacă această stăpânire nu este niciodată detronată, şi ajunge să caracterizeze întreaga viaţă a cuiva care a mărturisit credinţa în Hristos, acela a fost un credincios fals, un om care nu l-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, un Iuda.

Ce ar trebui să facă acela care se trezeşte cuprins de puterea unui păcat devenit obişnuinţă?

Această înfrângere lamentabilă în faţa păcatului poate aduce ruşinarea noastră publică, şi umilirea noastră, poate alunga pacea lăuntrică, sau liniştea conştiinţei, sau poate să ne umple de îndoieli asupra părţii noastre alături de Hristos, fie în lucrarea Lui din lumea aceasta fie în primirea noastră în veşnicie (cazul extrem; pierderea siguranţei mântuirii). Ce-i de făcut?

1. În primul rând, teme-te şi îngăduie fricii să pătrundă în mintea ta! Obişnuieşte-ţi mintea cu ideea cauzei şi efectului. Deci, la orice faci, există nişte urmări, nişte repercusiuni.

Este o misiune imposibilă să ne dăm seama singuri cât de subtil este păcatul în puterea lui de a ne convinge că nu ne ameninţă nici un pericol real. De aceea să facem totul în puterea noastră să ne amintim că păcatul duce la moarte, iad şi pedeapsă veşnică. Nu vă găsiţi liniştea în raţionalizarea situaţiei şi în speranţa nebunească că "totul va fi bine la urmă". Poate că situaţia celui care este învins de un păcat ce i-a devenit obişnuinţă nici nu este atât de stabilă precum pare.

Potrivit este aici să spun că fricoşii nu intră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apocalipsa 21:8 Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua."

2. Conştiinţa să vă fie încărcată şi simţiţi-vă vina.

Iacov 4:9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi. Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare...

Conştiinţa amorţită de păcatul devenit obişnuinţă este înceată, extrem de înceată în perceperea pericolului real reprezentat de păcat. În plus, nu este deloc dispusă să poarte vinovăţia timp foarte îndelungat. De aceea, noi încercăm să-i înăbuşim glasul şi să-i scuzăm vina. Dar, este momentul să o ascultăm şi să vedem gravitatea vinovăţiei noastre înaintea ochilor lui Dumnezeu şi nu ai noştri.

Isaia 22:12, 13 Şi totuşi Domnul, Dumnezeul oştirilor, vă cheamă în ziua aceea să plângeţi şi să vă bateţi în piept, să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac. Dar iată, în schimb, veselie şi bucurie! Se junghie boi şi se taie oi, se mănâncă la carne şi se bea la vin: ,Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!' -

3. Odată ce ne-am dat seama de gravitatea păcatului nostru şi simţim povara vinii noastre, trebuie să ne rugăm pentru scăpare din cursa lui.

Astfel ar trebui să-i cerem lui Dumnezeu ajutor, cu strigăte mari şi cu gemete:

Psalmul 32
2 Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!
3 Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
4 Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: ,,Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.
6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.
7 Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.
8 ,,Eu - zice Domnul - te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta."
9 Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe cari-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu cari-i legi, ca să nu se apropie de tine.
10 De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

Plângerile lui Ieremia
4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6 Mă aşează în întunerec, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strâmbat cărările.
10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11 Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
12 Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13 În rărunchi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul poporului meu, şi toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16 Mi-a sfărâmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18 Şi am zis: ,,S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul."
19 ,,Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!"
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21 Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!

Hristos poate veni în ajutorul celor neputincioşi, şi, deşi ni se pare greu de îndurat, faptul că nu mai putem, recunoaşterea păcatului îi aduce multă slavă lui Dumnezeu. Recunoaşterea prinderii noastre în capcana păcatului îl dezarmează pe diavol şi-i abate săgeţile otrăvitoare, deschide izvoarele cerului şi face să ploaie neprihănire asupra noastră.

4. Şi în final, preţuiţi şi recapitulaţi fiecare avertisment biblic împotriva respectivului păcat. Scriptura este plină de avertismente dintre cele mai severe pentru cele mai vizibile şi cele mai ascunse păcate ale omului.

Ps.119:133 Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!

Psalmul 1
1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
3 El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.
4 Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulberă vântul.
5 De aceea cei rău nu pot ţinea capul sus în judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Acestea sunt incluse în Scripturi pentru înştiinţarea noastră (punerea noastră în temă, informarea, briefing-ul), dar şi pentru trezirea noastră din amorţeala (coma) păcatelor, atunci când pune stăpânire pe noi. Dacă Dumnezeu a fost atât de bun încât să nu ne ascundă consecinţele păcatelor noastre, lăsându-ne să fim distruşi fără milă de ele, ar merita efortul din partea noastră să le găsim în Biblie şi să ni le notăm, să le memorăm şi să le preţuim în inimă.

Un ultim avertisment:

Proverbe 29:1 Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac.

Încă două încurajări şi gata!

Nu contează cât de slabă este perspectiva scăpării tale din laţul păcatului obişnuit, de cât de grea este oprimarea conştiinţei tale şi cât de mult te face să te simţi un ipocrit. Puterea păcatului poate părea invincibilă, vina cauzată, insuportabilă lui Dumnezeu, însă nu-ţi pierde încrederea în Dumnezeu şi fii recunoscător că-ţi vorbeşte în starea ta.

Ioan 13:10 Isus i-a zis: ,,Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot...

Este ceva ce depinde enorm de Dumnezeu, deşi porunca de mortificare a păcatelor ne este adresată în mod direct nouă:

Ieremia 10:23 ,,Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.
Psalm 37:23 Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui;
Proverbe 3:6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Mortificarea păcatului, instantanee?

Este iluzoriu să crezi că "omorârea" păcatelor care se luptă în mădularele noastre de pe pământ se face dintr-o dată. Mortificarea păcatului din noi reprezintă un proces şi uneori trebuie să luăm păcat cu păcat şi să-l "omorâm" prin Duhul. În Romani 8:13 se spune cum,

...prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Până ce Dumnezeu ajunge să fie respectat în absolut toate aspectele vieţii noastre avem nevoie într-adevăr de ceva timp şi perseverenţă. Înfrângerea suferită în faţa unui păcat nu este un motiv să dezertăm din "oastea Domnului" şi să trecem "cu arme şi bagaje" de partea duşmanului sufletelor noastre, diavolul, sau şarpele cel vechi.

Cu toate acestea să nu uităm că ţelul nostru în această ocupaţie de mortificare a păcatului în mădularele noastre este una care nu suferă opriri (răgaz) şi nici nu se consideră încheiată până ce Domnul nu decide să ne cheme acasă, "extrăgându-ne" din luptă.

Drept încheiere...

2 Corinteni 7:10, 11 În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta.

O sursă a inspiraţiei acestui studiu este modulul pentru programul de calculator Online Bible denumit, "Cases of Conscience Resolved" by John Owen, modernized by Richard J. Vincent. (Modernized from Volume 9 of John Owen's Works, pages 381-392)

Teodor Macavei


Umblarea Creştinului | [1]