"Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn"
Romani 13:11
Robert Murray M'Cheyne (1813-1843)
"Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut." - Rom. 13:11
Prin aceste cuvinte, Pavel le spune credincioşilor că este vremea să se trezească; şi eu vreau să vă spun acelaşi lucru, dragi prieteni. Este vremea să vă treziţi în sfârşit din somn. Există o stare între creştini care poate fi numită somnolenţă; la fel ca cele zece fecioare, ei aţipesc şi adorm. O! mă tem că printre voi sunt mulţi creştini care dorm. Credinciosule, e ora deşteptării! Ştii cât e ceasul? Se pare că nu-ţi dai seama cât de aproape e răsăritul.
Vă voi arăta acum ce înseamnă să fii un creştin adormit. Înseamnă să fii un om care a venit la Hristos, dar a adormit din nou în păcat. Ca şi Biserica din Efes, astfel de oameni şi-au părăsit dragostea dintâi. Ei nu-şi mai amintesc de vremea când înţelegeau valoarea lui Hristos - acea prospeţime a credinţei. La fel stau lucrurile cu unii dintre voi. Poate v-aţi dat seama că sunteţi păcătoşi; cu toate acestea, aţi pierdut acea convingere de păcat pe care odată o simţeaţi atât de profund. Nu mai vedeţi frumuseţea lui Isus. Cu cât privim mai mult la El, cu atât am vrea să mai privim o dată. Lucrurile pământeşti îşi pierd gustul după o vreme; nu la fel sunt cele divine - ele devin cu atât mai dulci cu cât le foloseşti mai des. De aceea, ori de câte ori priveşti la Isus, El devine mai preţios pentru tine. Trandafirul e dulce, şi totuşi îşi pierde mirosul; dar minunatul Trandafir din Saron devine din ce în ce mai dulce. Merele pământeşti îşi pierd gustul; dar Mărul şi-l păstrează - "Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui." Creştini adormiţi, voi v-aţi pierdut gustul pentru mere. O! e vremea să vă treziţi din somn. Credinciosule, dacă vei dormi în continuare, în curând te vei îndoi dacă ai venit vreodată la Hristos cu adevărat.
A te trezi din somn înseamnă să vezi că lucrurile divine durează mai mult decât lucrurile acestei lumi. Când eşti pe jumătate adormit, vezi lucrurile ca prin ceaţă. Vai! Tu nu eşti afectat de realităţile divine. Ce înseamnă atunci să te trezeşti din somn? Când te trezeşti din somn vezi păcatul aşa cum e în realitate - îţi vezi inima aşa cum e ea - Îl vezi pe Hristos aşa cum este - vezi dragostea lui Dumnezeu în Hristos Isus. Şi poţi vedea toate acestea privind la crucea de pe Calvar. O! ce lucru îngrozitor să priveşti la cruce şi să nu fii mişcat, să nu simţi convingerea păcatului - să nu fii atras spre Hristos. O! nu cunosc o stare mai tristă decât aceasta. O! rugaţi-vă să fiţi pe deplin treji. Dragi prieteni, viaţa noastră e ca un râu, iar noi suntem ca o barcă plutind la vale. Ne apropiem din ce în ce mai mult de ţărmul veşniciei. Unii poate cred de patruzeci de ani. O! mântuirea voastră este mai aproape de voi decât atunci când aţi crezut. Izbăvirea voastră se apropie - răscumpărarea întregului vostru suflet - răscumpărarea voastră completă. Vine vremea când o veţi avea - veţi fi mântuiţi, iar ultima piatră va fi aşezată în mijlocul strigătelor de "Îndurare, îndurare cu ea!" Atunci va fi pusă cununa pe capetele voastre, pentru că veţi fi mai mult decât biruitori.
Dragi prieteni, nu ştiu cât a trecut din noapte. Este vremea întunericului; dar se apropie ziua - umbrele încep să se împrăştie. Râul Eufrat începe să sece - aceasta ne arată că ziua se apropie. Dumnezeu îşi adună poporul Său dintotdeauna, evreii, şi asta ne arată noaptea aproape a trecut.
E vremea şi pentru cei neconvertiţi să se trezească din somn. O, păcătoşilor! Voi dormiţi adânc, zăceţi în somnul vostru - morţi. O, suflete adormite! Este vremea să vă treziţi în sfârşit din somn. Ştiţi ce au spus îngerii atunci când au cutreierat pământul? I-au spus Domnului: "Iată că tot pământul este în pace şi liniştit!" Vai! Voi dormiţi adânc. Dumnezeu v-a dat un duh de amorţeală. Vă amintiţi de mesajul către Amos - "Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion!"? La fel sunteţi şi mulţi dintre voi. Când intraţi în această casă, vă găsiţi într-un loc în care Isus a trezit sufletele adormite, un loc în care El a fost găsit de foarte mulţi oameni. Vai, suflete adormite! Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn! Voi trăiţi într-un vis. Fiecare om fără Hristos va descoperi la sfârşit că a visat. Vai! Vine vremea când veţi descoperi că goana voastră după aur nu este altceva decât un vis poleit. Dar oare nu există plăcere într-un vis? Cine n-a simţit că există plăcere chiar şi în vise. Dar, vai! trebuie să vă treziţi. Ca un om condamnat la moarte (şi mulţi dintre voi sunteţi deja condamnaţi), el îşi visează casa, soţia şi copiii, libertatea şi plăcerile; dar, vai! când bate clopotul morţii el se trezeşte şi descoperă că, iată, n-a fost decât un vis! Acum, oamenilor neconvertiţi, voi dormiţi; dar, la fel ca acel om, vă veţi trezi din acest vis strălucitor la o realitate amară. Dragi prieteni, mă gândesc adesea atunci când mă uit la casele voastre în timp ce trec pe lângă ele, când privesc la feţele voastre, mă gândesc că păstorii bisericii sunt ca nişte străjeri - ei văd focul şi sună alarma. Mulţi dintre voi sunteţi în pericol, la fel ca un om într-o casă cuprinsă de flăcări. Uneori vă miraţi de ce suntem atât de neliniştiţi în privinţa voastră. Uneori întrebaţi: "De ce sunteţi atât de severi?" Sărmane suflet! Suntem aşa pentru că ţi-a luat foc casa! Putem vorbi atunci prea aspru într-un astfel de caz? Putem bate prea tare la uşa conştiinţei tale? Îmi amintesc ce i-a spus lui John Newton o femeie aflată pe patul de moarte; ea a spus: "Mi-ai vorbit adesea despre Hristos; dar, vai! nu mi-ai spus destul despre pericolul în care mă găseam." Vai! mă tem că mulţi îmi veţi spune acelaşi lucru. Vai! mă tem că mulţi mă veţi acuza pe patul de moarte, sau din iad, că nu v-am spus mai des că există un iad. Să dea Dumnezeu ca nici unul să nu îmi reproşeze astfel de lucruri la sfârşit; Dumnezeu să mă ajute să vă vorbesc astfel încât să înţelegeţi! Este ceasul să te trezeşti în sfârşit din somn, păcătosule: căci pierzarea ta nu dormitează. Dragi prieteni, sunt acum mai mult de trei ani de când v-am vorbit pentru prima dată, şi totuşi pare să fi trecut doar o zi de când am venit la voi implorându-vă să vă împăcaţi cu Dumnezeu - implorându-vă să veniţi la Isus. Fiecare zi ce trece vă aduce mai aproape de scaunul de judecată. Nici unul dintre voi nu stă nemişcat. Poate că dormiţi; dar mareea vă poartă pe sus, aducându-vă din ce în ce mai aproape de moarte, de judecată, de veşnicie.
Dragi prieteni, un alt motiv pentru care trebuie să vă treziţi este acela că osânda voastră creşte din ce în ce mai mult. Când am venit prima dată la voi, vina voastră nu era aşa de mare ca acum. "Dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu." - Romani 2:4,5. Ştie careva dintre voi că îşi adună o comoară de mânie pentru ziua mâniei? O depozitaţi ca într-o bancă. Vă strângeţi o comoară de mânie pentru veşnicia care va veni. Nu e acest lucru suficient ca să vă convingă că e vremea să vă treziţi în sfârşit din somn? În seara aceasta e vremea să vă îmbrăcaţi cu Domnul Isus. E vremea, somnorosule. Acum e momentul. Nu vrei să te trezeşti? Vai! Îţi pot spune un lucru - la sfârşit vei descoperi că e adevărat, că ţi-ai adunat o comoară de mânie pentru ziua mâniei. Fiecare păcat e un strop de mânie, care, la fel ca râul în faţa unui baraj, devine din ce în ce mai adânc şi creşte până când se revarsă. Vai! nu sunt destui care îşi adună comori de mânie? Nu vezi că e vremea să te trezeşti în sfârşit din somn înainte să-ţi aduni o mânie fără sfârşit? Trezeşte-te acum, şi ea poate fi îndepărtată de la tine. Există cineva gata să ţi-o ia dacă Îi ceri acest lucru. Păcătosule! Trezeşte-te!
Un alt motiv este acela că ocaziile când te mai poţi trezi se îndepărtează. Există într-adevăr momente de trezire. Este o vreme când arca trece pe lângă casele voastre; iar dacă o lăsaţi să treacă, veţi descoperi într-o zi, când veţi coborî din pat, că sunteţi copleşiţi de apele mânioase. Vă amintiţi de bărbatul mic de statură din Ierihon, de Zacheu. Isus trecea prin Ierihon în drum spre Ierusalim ca să fie răstignit. Era ultima oară când trecea pe acel drum; era ultima oară când Zacheu Îl putea vedea pe Mântuitorul. Înainte să treacă Isus, ca nu cumva să se piardă prin mulţime, Zacheu s-a urcat într-un dud. Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi a spus: "Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta." O! dacă n-ar fi coborât chiar atunci din dud, dacă nu s-ar fi grăbit să coboare, ar fi coborât mai târziu ca să fie pierdut pentru totdeauna. Dacă nu şi-ar fi hotărât atunci veşnicia împreună cu Isus, ar fi ajuns în acel loc în care nu mai există îndurare, pentru că Isus trecea prin Ierihon pentru ultima dată. Vreau să-ţi spun, păcătosule, dacă nu cobori din dud ca să-L primeşti pe Hristos în seara asta, poate că mâine nu vei mai avea ocazia. Acum e vremea potrivită. O! vino la El acum. O! te vei bucura pentru totdeauna dacă te întorci la El cu bucurie în seara aceasta. Păcătosule adormit! Trezeşte-te acum! Este vremea să te trezeşti în sfârşit; pentru că vine vremea când nu va mai fi nici o Biblie - nu vei mai avea oferta îndurării. Avem acum multe îndemnuri în Biblie; dar toate se vor sfârşi. Întâlnirile noastre de joi seara vor înceta şi ele în curând. O! grăbeşte-te şi coboară, iar Isus va rămâne în seara asta în casa ta. El îţi spune: "Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." Dacă Zacheu ar fi dormit, nu L-ar fi văzut niciodată pe Isus; iar dacă tu nu te trezeşti, vai! vai! pentru că vine ziua când vei plânge şi te vei tângui din cauza Lui.
Tradus de Florin Vidu