Gânduri pentru tineri - partea 1
Motive pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiţi
J. C. Ryle (1816-1900)
Când Apostolul Pavel a scris Epistola sa către Titus despre responsabilităţile acestuia ca slujitor al lui Dumnezeu, el i-a menţionat pe tineri ca un grup care cere o atenţie specială. După ce a vorbit despre bărbaţii şi femeile în vârstă, apoi despre femeile tinere, el adaugă acest sfat: "Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi" (Tit 2:6). Voi urma şi eu sfatul apostolului. Vreau să spun câteva cuvinte de îndemnuri prieteneşti pentru tineri.
Deşi îmbătrânesc pe zi ce trece, sunt câteva lucruri pe care mi le amintesc foarte bine din zilele tinereţii mele. Îmi amintesc foarte bine bucuriile şi tristeţile, speranţele şi temerile, ispitele şi dificultăţile, judecăţile greşite şi sentimentele nutrite faţă de persoanele nepotrivite, erorile şi aspiraţiile, toate lucrurile care înconjoară şi însoţesc viaţa unui tânăr. Aş fi foarte recunoscător dacă aş putea să spun ceva care să ţină măcar un tânăr pe direcţia cea bună, să-l păzească de greşelile şi păcatele care îi pot afecta viitorul, atât în această viaţă cât şi în veşnicie.
Sunt patru lucruri pe care intenţionez să le fac în continuare:
I. Voi menţiona câteva motive generale pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiţi.
II. Voi nota câteva pericole speciale în legătură cu care tinerii trebuie să fie avertizaţi.
III. Voi da câteva sfaturi generale şi îi implor pe tineri să le primească.
IV. Voi stabili câteva reguli speciale de comportament şi îi sfătuiesc insistent pe tineri să le urmeze.
Despre fiecare din aceste patru puncte voi spune câte ceva şi mă rog lui Dumnezeu ca aceste cuvinte să fie folositoare vreunui suflet.
I. Motive pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiţi
1. Care sunt motivele generale pentru care tinerii au nevoie de îndemnuri specifice? Voi menţiona câteva dintre ele în ordine.
(1) În primul rând, e un adevăr dureros acela că în orice loc există prea puţini tineri care par să fie creştini.
Vorbesc fără să ţin seama de condiţia cuiva; spun aceste lucruri pentru toţi. Bogaţi sau săraci, nobili sau de rând, educaţi sau needucaţi, de la oraş sau de la ţară - nu e nici o diferenţă. Mă cutremur când mă gândesc cât de puţini tineri sunt conduşi de Duhul Sfânt, cât de puţini sunt pe drumul îngust care duce la viaţă, cât de puţini se gândesc la lucrurile de sus, cât de puţini îşi iau crucea şi Îl urmează pe Hristos. Spun toate acestea cu tristeţe, însă cred, înaintea lui Dumnezeu, că nu spun nimic altceva decât adevărul.
Tinerilor, voi sunteţi o categorie mare şi foarte importantă a populaţiei acestei ţări; însă unde şi în ce stare se găsesc sufletele voastre? Indiferent unde am căuta răspunsul, acesta va fi unul şi acelaşi. Haideţi să-l întrebăm pe slujitor credincios al Evangheliei, să vedem ce ne va spune. Câţi tineri necăsătoriţi îşi amintesc că participă la Cina Domnului? Cine sunt cei mai ignoranţi în ce priveşte doctrina mântuirii, cei mai absenţi de la serviciile de duminica, cei mai dificil de atras la întâlnirile de studiu biblic şi de rugăciune din timpul săptămânii, cei mai neatenţi la orice s-ar predica? Care parte a enoriaşilor săi îi provoacă cele mai mari nelinişti? Cine sunt acei Rubeni pentru care i se strânge inima? Cine sunt aceia din turma sa care sunt cei mai greu de condus, care au nevoie cel mai frecvent de avertismente şi mustrări, care îi provoacă cele mai mari tulburări şi tristeţi, care îl ţin într-o stare de teamă permanentă pentru sufletele lor şi care par cei mai imposibil de îndreptat? Puteţi fi siguri, răspunsul lui va fi întotdeauna: "Tinerii."
Haideţi să-i întrebăm pe părinţii din orice ţară a lumii şi să vedem ce ne vor răspunde cei mai mulţi dintre ei. Care membri ai familiei le provoacă cele mai mari dureri şi necazuri? Cine au nevoie cel mai mult de supraveghere şi cel mai adesea îi dezamăgesc? Cine sunt primii care sunt gata să renunţe la ce e bine, şi ultimii care îşi amintesc avertismentele şi sfaturile bune? Cine sunt cei mai dificil de menţinut în ordine şi între limite? Cine sunt cei care cad cel mai des în păcat, îşi fac de ruşine numele pe care îl poartă, îşi întristează prietenii, fac zile amare rudelor mai în vârstă şi îşi fac părinţii să moară cu tristeţe în inimă? Puteţi fi siguri, răspunsul va fi de regulă: "Tinerii."
Haideţi să-i întrebăm pe judecători şi pe poliţişti, să vedem ce ne vor răspunde aceştia. Cine sunt clienţii cei mai frecvenţi ai cluburilor de noapte şi ai barurilor? Cine sunt membrii bandelor de cartier? Cine sunt arestaţi cel mai des pentru beţie, tulburarea liniştii, bătăi, furturi, tâlhării şi altele ca acestea? Cine umplu închisorile, casele de corecţie şi centrele de detenţie? Cine sunt cei care au nevoie cel mai mult de supraveghere şi purtare de grijă? Puteţi fi siguri, întotdeauna vor indica spre acelaşi grup şi vor spune: "Tinerii."
Haideţi să ne îndreptăm spre clasele superioare, să vedem ce răspunsuri vom primi de la aceştia. Într-o familie, fiii întotdeauna îşi risipesc timpul, sănătatea şi banii în căutarea egoistă a plăcerilor. În altă familie, fiii nu vor să înveţe nici o meserie şi îşi irosesc cei mai preţioşi ani ai vieţii nefăcând nimic. Într-o alta, ei se ţin de slujbă doar de formă, fără să acorde vreo atenţie îndatoririlor acesteia. Într-o alta, intră în anturaje nepotrivite, se apucă de jocuri de noroc, fac datorii, ţinându-şi prietenii într-o nelinişte continuă. Observaţi că rangul social, titlurile, bogăţia şi educaţia nu împiedică aceste lucruri! Taţi neliniştiţi, mame cu inimile zdrobite, surori îndurerate, toţi ne-ar putea spune nenumărate istorii triste, dacă adevărul ar ieşi la iveală. Multe familii, care au tot ce-ar putea oferi lumea, numără printre membrii lor nume care nu sunt rostite niciodată, sau sunt rostite cu regret şi ruşine: un fiu, un frate, un verişor, un nepot, care face doar ce vrea el şi este o întristare pentru toţi cei ce-l cunosc. Puţine sunt familiile bogate care nu au astfel de spini în coastă, astfel de pete pe pagina fericirii, astfel de surse constante de durere şi nelinişte; adesea, prea adesea, cauza acestora e una singură: "Tinerii".
Ce vom răspunde în faţa acestor lucruri? Sunt adevăruri, adevăruri simple, adevăruri pe care le întâlnim oriunde am privi, adevăruri care nu pot fi negate. Cât de înfricoşătoare sunt! Cât de groaznic este gândul că, ori de câte ori întâlnesc un tânăr, acesta este cel mai probabil un duşman al lui Dumnezeu, mergând pe drumul cel larg care duce în iad, nepotrivit pentru cer! Desigur, confruntaţi cu astfel de realităţi, nu vă veţi mai întreba de ce vin înaintea voastră cu sfaturi, veţi înţelege că am motive serioase.
(2) Moartea şi judecata îi aşteaptă şi pe tineri, la fel ca pe toţi ceilalţi, însă aproape toţi tinerii par să uite acest lucru.
Tinerilor, este rânduit şi pentru voi să muriţi; indiferent cât de puternici şi sănătoşi aţi fi acum, ziua morţii voastre ar putea fi foarte aproape. Întâlnesc şi tineri bolnavi, nu doar bătrâni. Înmormântez şi tineri, nu doar bătrâni. În fiecare cimitir citesc numele unora care nu au fost mai în vârstă decât sunteţi voi acum. Citesc în cărţi că, exceptând copiii mici şi bătrânii, mai mulţi mor între 13 şi 23 decât în oricare altă perioadă a vieţii. Şi totuşi, trăiţi ca şi cum aţi fi siguri că nu veţi muri niciodată.
Vă gândiţi că poate vă veţi ocupa de aceste lucruri mâine? Amintiţi-vă cuvintele lui Solomon: "Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi" (Prov. 27:1). "Mă voi ocupa de lucrurile serioase mâine", îi răspundea o persoană nemântuită cuiva care o avertiza de pericolul ce-o aşteaptă; însă mâine nu a mai venit. Mâine e ziua diavolului, azi e ziua lui Dumnezeu. Lui Satan nu-i pasă cât de spirituale sunt intenţiile tale, sau cât de sfinte sunt hotărârile tale, câtă vreme ai decis să le pui în aplicare mâine. O, nu lăsaţi nici un loc diavolului în această problemă! Nu toţi tinerii trăiesc până la adânci bătrâneţe, ca Isaac sau Iacov. Mulţi copii mor înaintea părinţilor. David a jelit moartea celor doi fii ai săi; Iov a pierdut pe cei zece fii ai săi. Poate că şi tu te numeri printre aceştia, iar când va veni moartea, degeaba vei mai vorbi despre mâine, va trebui să pleci fără întârziere.
Credeţi că veţi găsi altădată un timp mai potrivit pentru a vă gândi la aceste lucruri? Aşa credea şi Felix şi atenienii în faţa cărora a predicat Pavel; însă acel timp nu a mai venit. Drumul spre iad e pavat cu astfel de idei. Mai bine asigură-te că lucrezi câtă vreme mai poţi. Nu lăsa nefăcut nici un lucru care ţine de veşnicie. Nu risca atunci când sufletul tău e în joc. Crede-mă, mântuirea unui suflet nu e ceva banal. Fiecare persoană are nevoie de o "mântuire aşa de mare", indiferent că e tânăr sau bătrân; toţi au nevoie să fie născuţi din nou - toţi au nevoie să fie spălaţi în sângele lui Hristos - toţi au nevoie să fie sfinţiţi de Duhul Sfânt. Fericit este omul care nu lasă aceste lucruri în nesiguranţă, şi nu îşi găseşte odihna până când are mărturia Duhului înăuntrul lui, care îi adevereşte că este un copil al lui Dumnezeu.
Tinerilor, timpul vostru este scurt. Zilele voastre sunt o umbră, o ceaţă care apare pentru o vreme şi apoi dispare, o poveste al cărei sfârşit e aproape. Trupurile voastre nu sunt făcute din bronz. "Chiar şi tinerii", spune Isaia, "se clatină şi cad" (Isaia 40:30). Sănătatea vă poate fi luată în orice clipă: e nevoie doar de un accident, o febră, o inflamaţie, o spargere a unui vas de sânge, şi în scurt timp veţi ajunge hrana viermilor în mormânt. Un singur pas e între oricare din voi şi moarte. În seara asta sufletul vă poate fi cerut înapoi. Mergeţi cu repeziciune pe drumul pe care păşesc locuitorii întregului pământ, în curând veţi muri. Viaţa voastră este nesigură, însă moartea voastră şi judecata sunt cât se poate de sigure. Şi voi va trebui să auziţi trâmbiţa arhanghelului, va trebui să staţi înaintea marelui tron alb de judecată, şi voi va trebui să ascultaţi de porunca, despre care Jerome spune că îi răsuna neîncetat în urechi: "Ridicaţi-vă, morţilor, şi veniţi la judecată." "Da, Eu vin curând", ne spune Însuşi Judecătorul. Nu pot, nu îndrăznesc, nu vreau să vă las în pace în legătură cu aceste lucruri.
O, de aţi lua seama la cuvintele Predicatorului: "Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată" (Eclesiastul 11:9). E uimitor cum cineva poate fi atât de nepăsător şi lipsit de griji, ştiind că îl aşteaptă judecata! Cu siguranţă, nimeni nu e mai nebun decât acela care se mulţumeşte să trăiască fără să se pregătească pentru moarte. Cu siguranţă, necredinţa oamenilor este cel mai uimitor lucru din lume. Cea mai clară profeţie din Biblie începe cu următoarele cuvinte: "Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?" (Isaia 53:1). Domnul Isus a spus: "Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?" (Luca 18:8). Tinerilor, mă tem că despre mulţi dintre voi se spune în curţile de sus: "Aceştia nu vor crede." Mă tem că treceţi grăbiţi prin viaţă, doar ca să vă treziţi, prea târziu, că moartea şi judecata sunt realităţi. Mă tem că aşa stau lucrurile, de aceea vă dau aceste îndemnuri.
(3) Ce vor fi tinerii depinde cel mai probabil de ceea ce sunt acum, dar ei par să uite acest lucru.
Tinereţea este anotimpul în care se plantează maturitatea, acea parte a scurtei vieţi omeneşti în care se modelează caracterul, punctul de cotitură în istoria minţii omului.
După mugurul care răsare ne putem da seama ce fel de copac va creşte, după flori ne putem da seama ce fel de rod va avea, primăvara evaluăm recolta verii, dimineaţa judecăm ziua ce va urma, iar după caracterul tânărului putem să ne dăm seama cum va fi când va ajunge la maturitate.
Tinerilor, nu vă lăsaţi înşelaţi. Să nu credeţi că, după placul inimii, puteţi sluji poftelor şi plăcerilor la începutul vieţii, iar apoi să mergeţi şi să-I slujiţi lui Dumnezeu cu inima împăcată spre sfârşitul vieţii. Să nu credeţi că puteţi trăi ca Esau şi să muriţi ca Iacov. Este o batjocură să negociaţi cu Dumnezeu şi cu sufletul vostru în felul acesta. E o insultă îngrozitoare să credeţi că puteţi da lumii şi diavolului floarea tăriei voastre, lăsându-I Regelui Regilor rămăşiţele inimilor voastre, resturile puterilor voastre. E o insultă îngrozitoare, şi s-ar putea să descoperiţi în paguba voastră că aşa ceva e imposibil.
Îndrăznesc să spun că plănuiţi să vă pocăiţi mai târziu. Nu vă daţi seama ce faceţi. Voi vă faceţi planurile fără Dumnezeu. Pocăinţa şi credinţa sunt darurile lui Dumnezeu, dar sunt daruri pe care uneori El le reţine, atunci când au fost oferite mult timp fără să fie acceptate. E adevărat, nu e niciodată prea târziu pentru pocăinţa autentică, dar vă avertizez în acelaşi timp că pocăinţa venită târziu rareori e autentică. E adevărat, unul dintre tâlhari a fost convertit în ultimele ore ale vieţii, pentru ca nimeni să nu dispere; însă vă avertizez că numai unul a fost convertit, pentru ca nimeni să nu abuzeze de asta. E adevărat, este scris: "[El] poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El" (Evrei 7:25). Dar vă avertizez că acelaşi Duh Sfânt a scris: "Fiindcă eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă îmi întind mâna şi nimeni ia seama, de aceea şi eu, voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza" (Proverbe 1:24, 26).
Credeţi-mă, veţi descoperi că nu e uşor să vă întoarceţi la Dumnezeu atunci când vă convine. Bine spunea omul lui Dumnezeu Leighton: "Drumul păcatului e în jos; omul nu se poate opri atunci când vrea." Dorinţele sfinte şi convingerile serioase nu sunt ca slujitorii sutaşului din Biblie, să vină şi să se ducă după dorinţa stăpânului; dimpotrivă, ele sunt ca bivolul sălbatic din cartea Iov, nu vor asculta de vocea voastră, nu vor lua seama la cererile voastre. Despre faimosul general Hannibal din vechime s-a spus că, atunci când putea să cucerească cetatea împotriva căreia lupta, n-a făcut-o, iar atunci când a vrut s-o facă, n-a mai putut. Aveţi grijă ca nu cumva acelaşi lucru să vi se întâmple cu privire la viaţa veşnică.
De ce vă spun toate aceste lucruri? Vi le spun din cauza puterii obiceiurilor. Vi le spun pentru că experienţa m-a învăţat că inimile oamenilor rareori se mai schimbă, dacă nu au fost schimbate în tinereţe. Cu adevărat rari sunt oamenii convertiţi la bătrâneţe. Obiceiurile au rădăcini adânci. Odată ce păcatului i se permite să locuiască în inima voastră, el nu va mai ieşi atunci când i-o veţi cere. Obişnuinţa devine a doua natură, iar lanţurile ei nu se rup uşor. Bine spunea profetul: "Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?" (Ieremia 13:23). Obiceiurile sunt ca pietrele care se rostogolesc pe panta unui deal - cu cât se rostogolesc mai mult, cu atât prind viteză iar direcţia lor e mai greu de controlat. Obiceiurile, precum copacii, se întăresc odată cu vârsta. Un copil poate îndoi un stejar când e puiet - dar o sută de oameni nu îl poate smulge când acesta a ajuns la maturitate. Un copil se poate bălăci în râul Tamisa aproape de izvorul acestuia, însă cel mai mare vas din lume poate pluti pe râu înainte ca acesta să se reverse în mare. Tot aşa şi obiceiurile: cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai puternice - cu cât li s-a permis mai mult să stăpânească, cu atât va fi mai greu să fie alungate. Ele cresc odată cu creşterea noastră, se întăresc odată cu puterea noastră. Obiceiul este doica păcatului. Fiecare nou păcat micşorează teama şi remuşcarea, împietreşte inima, toceşte tăişul conştiinţei şi sporeşte înclinaţia noastră către păcat.
Tinerilor, poate credeţi că accentuez prea mult acest punct. Dacă aţi fi văzut, aşa cum văzut eu, bătrâni în pragul morţii, fără să mai simtă nimic, uscaţi, împietriţi, morţi, reci, tari ca piatra - nu aţi mai spune aşa. Credeţi-mă, nu puteţi rămâne pe loc în sufletele voastre. Obiceiurile bune sau rele se întăresc în inimile voastre pe zi ce trece. În fiecare zi sunteţi fie mai aproape de Dumnezeu, fie mai departe. Cu fiecare an în care continuaţi să nu vă pocăiţi, zidul de despărţire dintre voi şi cer devine mai înalt şi mai gros, iar prăpastia ce trebuie trecută devine mai adâncă şi mai largă. O, fie-vă groază de efectul de împietrire al rămânerii constante în păcat! Acum e timpul potrivit. Nu amânaţi decizia până în iarna vieţii voastre. Dacă nu Îl căutaţi pe Domnul cât sunteţi tineri, puterea obiceiului vă va face să nu-L mai căutaţi probabil niciodată.
De asta mă tem, de aceea vă îndemn.
(4) Diavolul îşi dă toată silinţa să distrugă sufletele tinerilor, iar ei nu par să ştie acest lucru.
Satan ştie foarte bine că voi sunteţi generaţia ce va urma, de aceea îşi foloseşte toate vicleşugurile ca să vă ducă sub stăpânirea lui. Nu vreau să fiţi în necunoştinţă de planurile lui.
Asupra voastră el trimite cele mai alese ispite. Îşi întinde plasa cu cea mai mare grijă, ca să vă prindă sufletele în ea. Aşează în capcane cele mai dulci momeli, ca să vă aducă sub puterea lui. Îşi expune marfa înaintea voastră cu cea mai mare iscusinţă, ca să vă facă să-i cumpăraţi otrăvurile îndulcite, şi să mâncaţi din dulciurile lui blestemate. Voi sunteţi obiectivul principal al atacurilor lui. Domnul să-l mustre şi să vă izbăvească din mâinile lui!
Tinerilor, luaţi seama să nu vă lăsaţi prinşi în cursa lui. El va încerca să vă arunce praf în ochi, ca să vă împiedice să vedeţi lucrurile la adevărata lor valoare. Se va strădui să vă facă să credeţi că răul e bine, iar binele e rău. Va zugrăvi, va polei cu aur, va împodobi păcatul, ca să vă facă să vă îndrăgostiţi de el. Va deforma, va denatura şi va contraface adevăratul creştinism, ca să vă devină antipatic. Va preamări plăcerile răutăţii - însă va ascunde de ochii voştri ţepuşul acestora. Va ridica înaintea voastră crucea şi durerea ei - însă va ţine departe de privirea voastră cununa veşnică. Vă va promite totul, la fel cum a făcut cu Hristos, dacă îl veţi sluji. Vă va ajuta chiar să îmbrăcaţi o formă de creştinism, numai să neglijaţi puterea acestuia. La începutul vieţilor voastre vă va spune că e prea devreme să-L slujiţi pe Dumnezeu, iar la sfârşit vă va spune că e prea târziu. O, nu vă lăsaţi înşelaţi!
Nu ştiţi pericolul pe care îl reprezintă acest duşman; tocmai această ignoranţă mă face să mă tem. Sunteţi ca nişte orbi, care păşesc printre gropi şi capcane; nu vedeţi pericolele care vă împresoară din toate părţile.
Duşmanul vostru este puternic. E numit: "Stăpânitorul lumii acesteia" (Ioan 14:30). S-a împotrivit Domnului nostru Isus Hristos pe tot parcursul slujirii Lui. I-a ispitit pe Adam şi Eva să mănânce din fructul interzis, aducând astfel păcatul şi moartea în lume. L-a ispitit chiar şi pe David, omul după inima lui Dumnezeu, făcând astfel ca ultimele zile ale acestuia să fie pline de întristare. L-a ispitit chiar şi pe Petru, Apostolul ales, şi l-a făcut să se lepede de Domnul lui. Cu siguranţă, vrăjmăşia lui împotriva omului şi împotriva lui Dumnezeu trebuie dispreţuită.
Duşmanul vostru e neobosit. El nu doarme niciodată. Încontinuu el dă târcoale, căutând pe cine să înghită. El cutreieră neîncetat pământul. Poate că vouă nu vă pasă de sufletele voastre; lui îi pasă. El vrea sufletele voastre ca să vă nenorocească, aşa cum este şi el, şi va pune mâna pe ele dacă va putea. Cu siguranţă, ura lui împotriva oamenilor şi împotriva lui Dumnezeu trebuie dispreţuită.
Duşmanul vostru este şi viclean. De mii de ani el citeşte o carte, iar acea carte este inima omului. Ar trebui să o cunoască bine, şi o cunoaşte într-adevăr - toate slăbiciunile ei, toată ipocrizia ei, toată nebunia ei. El are o magazie plină de ispite, fiecare dintre acestea fiind destinate să provoace un rău cât mai mare inimii omeneşti. Nu veţi ajunge niciodată într-un loc în care el să nu vă găsească. Mergeţi în oraş - va fi acolo. Mergeţi în pustie - va fi şi acolo. Aşezaţi-vă printre beţivi - va fi acolo, gata să vă ajute. Ascultaţi o predică - va fi acolo ca să vă distragă atenţia. Cu siguranţă, o astfel de rea-voinţă trebuie dispreţuită.
Tinerilor, acest duşman lucrează din greu pentru distrugerea voastră, indiferent cât de puţin v-aţi gândi voi la asta. Voi sunteţi premiul pentru care se luptă el. El ştie că puteţi fi o binecuvântare sau un blestem pentru generaţia voastră, de aceea încearcă din greu să vă câştige inimile încă din zorii vieţii, ca să ajutaţi la răspândirea împărăţiei lui în fiecare zi. Cât de bine ştie el că cea mai sigură metodă ca să distrugi o floare este să distrugi bobocul!
O, de vi s-ar deschide ochii, la fel ca slujitorului lui Elisei la Dotan! O, de aţi putea vedea cum Satan unelteşte împotriva păcii voastre! Trebuie să vă avertizez, trebuie să vă îndemn. Fie că vreţi să mă ascultaţi, fie că nu, eu nu pot, nu îndrăznesc să vă las în pace.
(5) Tinerii au nevoie de îndemnuri pentru că vor fi scutiţi de suferinţă, dacă încep să-L slujească pe Dumnezeu acum.
Păcatul este mama tuturor suferinţelor, şi nici un alt păcat nu pare să aducă omului mai multă nenorocire şi durere decât păcatele tinereţii. Faptele nebuneşti pe care le-a făcut, timpul irosit, greşelile făcute, anturajul păcătos, răul provocat propriei persoane, atât trupului cât şi sufletului, şansele de fericire ratate, ocaziile de slujire neglijate; toate aceste lucruri provoacă adesea amărăciune conştiinţei unui bătrân, aruncă un nor întunecat peste apusul zilelor sale şi îi umplu ultimele zile ale vieţii cu remuşcări şi ruşine.
Unii v-ar putea spune despre sănătatea pierdută timpuriu, datorită păcatelor tinereţii. Boala le macină mădularele, făcându-i să fie dezgustaţi de viaţă. Puterea muşchilor e atât de slăbită, încă cea mai mică greutate e o povară prea grea pentru ei. Ochii li s-au întunecat prea devreme, iar energia lor naturală s-a micşorat. Soarele sănătăţii a apus deşi încă e ziuă, iar ei jelesc văzând cum trupul le este consumat. Credeţi-mă, e o cupă amară când trebuie să o bei.
Alţii v-ar putea povesti despre consecinţele leneviei. Au irosit oportunitatea de aur de a învăţa. Nu au vrut să adune înţelepciunea atunci când minţile lor puteau cel mai bine să o primească, iar memoria era în stare să o reţină. Acum e prea târziu. Nu mai au timp să stea şi să înveţe. Nu mai au aceeaşi putere, chiar dacă ar găsi timp. Timpul pierdut nu mai poate fi recuperat. Şi aceasta e o cupă amară când trebuie să o bei.
Alţii v-ar putea spune despre erorile de judecată, care au provocat suferinţă pentru tot restul vieţii. Şi-au impus propria voinţă. N-au vrut să asculte sfaturile celor din jur. S-au înconjurat cu prieteni care le-au ruinat fericirea. Au ales o profesie care nu li se potrivea. Acum văd bine toate aceste lucruri. Însă ochii li s-au deschis de-abia acum, după ce greşeala nu mai poate fi reparată. O, şi aceasta e o cupă atât de amară!
Tinerilor, tinerilor, aş vrea să puteţi cunoaşte mângâierea unei conştiinţe care nu e împovărată cu o listă lungă de păcate ale tinereţii. Acestea sunt rănile care pătrund cel mai adânc. Sunt săgeţile care consumă spiritul unui om. Este oţelul care le intră în suflet. Aveţi milă de voi înşivă. Căutaţi-L pe Domnul din timp, ca să fiţi scutiţi de multe lacrimi amare.
Acesta e adevărul pe care se pare că l-a simţit şi Iov. El spune: "Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?" (Iov 13:26). La fel, prietenul lui Ţofar, vorbind despre omul nelegiuit, spune: "Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână" (Iov 20:11).
Şi David se pare că a simţit acest lucru. El Îi spune Domnului: "Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele" (Psalmul 25:7).
Beza, marele reformator elveţian, a simţit acest lucru atât de puternic, încât a pomenit în testamentul lui ca o mare binecuvântare faptul că a fost chemat din lume, prin harul lui Dumnezeu, la vârsta de şaisprezece ani.
Mergeţi acum şi întrebaţi-i pe credincioşi, şi cred că mulţi vă vor răspunde la fel. "O, de aş putea să mai trăiesc o dată zilele tinereţii!" Probabil vă vor spune: "O, de mi-aş fi trăit începutul vieţii mai bine! Ce bine ar fi dacă nu mi-aş fi pus temelia obiceiurilor rele atât de timpuriu la începutul călătoriei mele!"
Tinerilor, vreau să vă scutesc de toate aceste suferinţe, dacă pot. Iadul înseamnă adevărul descoperit prea târziu. Fiţi înţelepţi la momentul potrivit. Ce semănaţi la tinereţe, veţi culege la bătrâneţe. Nu vă irosiţi cel mai preţios anotimp al vieţii pe lucruri care nu vă vor mângâia în ultimele zile ale vieţii. Semănaţi în neprihănire: intraţi cu plugul adânc în pământul tare, nu semănaţi printre spini.
Poate că acum păcatul e uşor de înfăptuit cu mâinile voastre, cuvintele păcătoase sunt uşor de rostit, însă puteţi fi siguri de asta, în timp vă veţi întâlni din nou cu efectele acestor păcate, indiferent dacă veţi dori sau nu. Rănile vechi dor şi provoacă suferinţă mult timp după ce s-au închis, şi doar o cicatrice a mai rămas: la fel veţi descoperi că stau lucrurile şi cu păcatele voastre. S-au găsit urme de animale pe suprafaţa stâncilor de pe vremea când acestea erau doar nisip umed, la mii de ani după ce animalul care le-a lăsat a pierit şi s-a dus; la fel s-ar putea întâmpla şi cu păcatele voastre.
"Experienţa," spune proverbul, "este o şcoală grea, dar nebunii nu vor mai învăţa în alta." Aş vrea ca toţi să fiţi cruţaţi de nenorocirile pe care păcatele tinereţii le vor aduce cu siguranţă. Acesta e ultimul motiv pentru care vă dau aceste îndemnuri.
Tradus de Florin Vidu