Gânduri pentru tineri - partea 4
Reguli speciale pentru tineri
J. C. Ryle (1816-1900)
Când Apostolul Pavel a scris Epistola sa către Titus despre responsabilităţile acestuia ca slujitor al lui Dumnezeu, el i-a menţionat pe tineri ca un grup care cere o atenţie specială. După ce a vorbit despre bărbaţii şi femeile în vârstă, apoi despre femeile tinere, el adaugă acest sfat: "Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi" (Tit 2:6). Voi urma şi eu sfatul apostolului. Vreau să spun câteva cuvinte de îndemnuri prieteneşti pentru tineri.
Deşi îmbătrânesc pe zi ce trece, sunt câteva lucruri pe care mi le amintesc foarte bine din zilele tinereţii mele. Îmi amintesc foarte bine bucuriile şi tristeţile, speranţele şi temerile, ispitele şi dificultăţile, judecăţile greşite şi sentimentele nutrite faţă de persoanele nepotrivite, erorile şi aspiraţiile, toate lucrurile care înconjoară şi însoţesc viaţa unui tânăr. Aş fi foarte recunoscător dacă aş putea să spun ceva care să ţină măcar un tânăr pe direcţia cea bună, să-l păzească de greşelile şi păcatele care îi pot afecta viitorul, atât în această viaţă cât şi în veşnicie.
Sunt patru lucruri pe care intenţionez să le fac în continuare:
I. Voi menţiona câteva motive generale pentru care tinerii au nevoie să fie sfătuiţi.
II. Voi nota câteva pericole speciale în legătură cu care tinerii trebuie să fie avertizaţi.
III. Voi da câteva sfaturi generale şi îi implor pe tineri să le primească.
IV. Voi stabili câteva reguli speciale de comportament şi îi sfătuiesc insistent pe tineri să le urmeze.
Despre fiecare din aceste patru puncte voi spune câte ceva şi mă rog lui Dumnezeu ca aceste cuvinte să fie folositoare vreunui suflet.
IV. Reguli speciale pentru tineri
4. În ultimul rând, vreau să stabilesc câteva reguli de comportament şi îi îndemn pe toţi tinerii să le urmeze.
(1) În primul rând, hotărâţi-vă ca imediat, cu ajutorul lui Dumnezeu, să renunţaţi la orice păcat cunoscut, indiferent cât de mic ar fi.
Priviţi înăuntrul vostru, fiecare dintre voi. Cercetaţi-vă inimile. Vedeţi vreun obicei despre care ştiţi că e greşit în ochii lui Dumnezeu? Dacă da, nu amânaţi nici o clipă şi atacaţi-l. Hotărâţi-vă imediat să renunţaţi la el. Nimic nu întunecă mai mult ochii minţii şi nu amorţeşte mai mult conştiinţa decât un păcat permis. Ar putea fi unul mic, însă nu e cu nimic mai puţin periculos. O spărtură mică va scufunda un vas mare, iar o mică scânteie va aprinde un foc mare; tot aşa un păcat mic va ruina un suflet nemuritor. Luaţi sfatul meu şi nu iertaţi niciodată un păcat mic. Lui Israel i s-a poruncit să ucidă fiecare Canaanit, mic şi mare. Acţionaţi pe acelaşi principiu şi nu arătaţi nici o milă păcatelor mici. Bine spune cartea Cântarea Cântărilor: "Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile" (Cântarea Cântărilor 2:15).
Puteţi fi siguri că nici un om stricat n-a intenţionat să devină atât de stricat încă de la început. Însă a început permiţându-şi unele păcate mici, care au condus la păcate mai mari, care în timp au produs păcate şi mai mari, până a ajuns astfel la starea nenorocită în care se găseşte acum. Când Hazael a auzit de la Elisei despre lucrurile oribile pe care avea să le facă într-o zi, a spus cu uimire: "Dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri aşa de mari?" (2 Regi 8:13). Însă a permis păcatului să prindă rădăcini în inima lui, iar în final le-a făcut pe toate.
Tinerilor, împotriviţi-vă păcatului încă de la început. Poate că pare mic şi nesemnificativ, însă aveţi grijă la ce spun, împotriviţi-vă lui, nu acceptaţi nici un compromis, nu lăsaţi ca păcatul să locuiască în linişte şi fără să fie tulburat în inima voastră. Nu există nimic mai fin decât vârful unui ac, însă odată ce a făcut o gaură, trage după el întreaga aţă. Amintiţi-vă cuvintele Apostolului: "Puţin aluat dospeşte toată plămădeala" (1 Corinteni 5:6).
Mulţi tineri v-ar putea povesti cu părere de rău şi ruşine că punctul de pornire pentru ruinarea tuturor planurilor lor de viitor a fost tocmai ce vă spuneam, cedarea în faţa păcatului la începuturile acestuia. Ei au început cu obiceiuri de înşelătorie şi necinste în lucruri mărunte, care apoi au crescut. Pas cu pas, au trecut de la rău la mai rău, până au făcut toate lucrurile pe care odată le credeau imposibile, iar în final şi-au pierdut poziţia, caracterul, pacea şi aproape că şi-au pierdut sufletul. Au lăsat o spărtură în zidul conştiinţei, pentru că părea mică, însă odată ce a fost lăsată în pace, spărtura a crescut din ce în ce mai mult, în fiecare zi, până când în timp întregul zid părea se prăbuşească.
Amintiţi-vă de acest lucru în special când e vorba de adevăr şi onestitate. Aveţi grijă cum rostiţi şi cea mai mică silabă. "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari" (Luca 16:10). Indiferent ce vrea să creadă lumea, nu există păcate mici. Toate marile clădiri sunt făcute din părţi mai mici, prima piatră e la fel de importantă ca oricare alta. Toate obiceiurile sunt formate printr-o succesiune de acţiuni mai mici, iar prima dintre ele are mari consecinţe. Toporul din fabulă s-a rugat de copac să-i dea doar o bucăţică de lemn ca să-şi facă o coadă, pe urmă n-o să-l mai deranjeze. A obţinut bucata, apoi în scurt timp a tăiat toţi copacii. Diavolul vrea să permiteţi unui singur păcat micuţ să-şi găsească loc în inima voastră, ştiind că în curând întreaga inimă va fi a lui. E o zicală înţeleaptă: "Nimic nu e mic între noi şi Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e un Dumnezeu infinit."
Există două moduri prin care poţi coborî din vârful scării; unul este să sari de pe scară, iar al doilea este să cobori treaptă cu treaptă: amândouă metode te vor aduce pe pământ. La fel, sunt două moduri în care poţi merge către iad; primul este să intri în iad cu ochii deschişi - puţini oameni fac asta; celălalt este să cobori în iad păşind pe treptele păcatelor mici - mă tem că această metodă este foarte des întâlnită. Dacă te obişnuieşti cu câteva păcate mici, în scurt timp vei dori mai multe. Chiar şi un păgân ar putea spune: "Cine a fost vreodată mulţumit cu un singur păcat?" Dacă te obişnuieşti cu păcatele mici atunci drumul tău în viaţă va fi mai rău şi mai rău, cu fiecare an care trece. Jeremy Taylor a descris foarte clar progresul păcatului într-un om:
Mai întâi îl surprinde, apoi devine plăcut, apoi uşor, apoi încântător, apoi frecvent, apoi obişnuit, apoi un mod de viaţă! Atunci omul nu mai simte vinovăţia, apoi se încăpăţânează, apoi se hotărăşte să nu se mai pocăiască, apoi e blestemat.
Tinerilor, dacă nu vreţi să se ajungă la asta, amintiţi-vă de regula pe care v-am dat-o azi - hotărâţi-vă imediat să renunţaţi la fiecare păcat cunoscut.
(2) Hotărâţi-vă, cu ajutorul lui Dumnezeu, să evitaţi orice s-ar putea dovedi o ocazie pentru păcat.
Iată o zicală excelentă: "Cel ce vrea să se păzească de faptele rele, trebuie să se ţină departe de ocazii." Există o veche fabulă care spune că un fluture a întrebat odată o bufniţă ce să facă, pentru că focul i-a atins puţin aripile; bufniţa i-a replicat nici măcar să nu se uite la fum. Nu e destul că am hotărât să nu mai păcătuim, trebuie să păstrăm cu grijă distanţa faţă de orice abordare a păcatului. Prin acest test trebuie să examinăm modurile în care ne petrecem timpul - cărţile pe care le citim, prietenii pe care îi vizităm, partea de societate cu care interacţionăm. Nu ne putem mulţumi să spunem: "Nu e nimic în neregulă aici;" trebuie să mergem mai departe şi să spunem: "E ceva aici care m-ar putea determina să păcătuiesc?"
Acesta e un motiv important pentru care trebuie evitată inactivitatea. Nu din cauză că a nu face nimic e un lucru rău; ci pentru că oferă ocazia gândurilor păcătoase; e o uşă deschisă larg pentru Satan prin care el poate arunca seminţele lucrurilor rele; de acestea trebuie să ne temem în principal. Dacă David n-ar fi avut ocazia să facă răul, plimbându-se pe acoperişul său din Ierusalim, fără să aibă ceva anume de făcut, probabil n-ar fi văzut-o pe Batşeba scăldându-se şi nu l-ar fi omorât pe Urie, soţul acesteia.
Acesta e un motiv serios de ce distracţiile lumii sunt atât de discutabile. Poate că uneori e dificil să demonstrezi că sunt, în ele însele, categoric nescripturale şi greşite. Însă e uşor să arăţi că tendinţa aproape a tuturor acestor distracţii e să rănească sufletul. Ele plantează sămânţa unei atitudini pământeşti şi senzuale. Se luptă împotriva vieţii de credinţă. Promovează o dorinţă aprigă, nesănătoasă şi nenaturală, după emoţii puternice. Slujesc poftelor firii pământeşti, poftelor ochiului şi mândriei vieţii. Întunecă perspectiva cerului şi a eternităţii, pictând în culori false lucrurile timpului. Întotdeauna fură timpul alocat rugăciunii, citirii Scripturii şi comuniunii liniştite cu Dumnezeu. Omul care se amestecă în ele este ca unul care îi oferă lui Satan un avantaj. Are de luptat o bătălie, dar îi oferă duşmanului ajutorul soarelui, vântului, dealului. Ar fi într-adevăr ciudat să nu fie învins de fiecare dată.
Tinerilor, străduiţi-vă, atât cât puteţi, să vă ţineţi departe de orice v-ar putea răni sufletul. Poate oamenii vă vor spune că sunteţi prea scrupuloşi, prea pretenţioşi, şi vă vor întreba unde cât de rău poate să provoace cutare sau cutare lucru? Însă nu-i ascultaţi. E periculos să te joci cu unelte ascuţite: e mult mai periculos să îţi permiţi libertăţi în ce priveşte sufletul tău nemuritor. Cel ce vrea să rămână în siguranţă nu trebuie să se apropie de marginea pericolului. Trebuie să-şi considere inima un butoi cu praf de pulbere, având grijă ca nu cumva vreo scânteie a ispitei să ajungă înăuntru.
Ce rost are să te rogi: "Doamne, păzeşte-mă de ispită", dacă nu ai grijă ca nu cumva să calci în ea, şi "păzeşte-mă de păcat", dacă nu ai dorinţa să stai departe de el? Luaţi exemplul lui Iosif. Nu numai că a refuzat invitaţia la păcat din partea soţiei stăpânului său, ci şi-a demonstrat prudenţa refuzând chiar şi să fie "împreună cu ea" (Geneza 39:10). Luaţi aminte la sfatul lui Solomon, nu numai "Să nu intri pe cărarea celor răi", ci şi "Fereşte-te de ea, nu trece pe ea; ocoleşte-o, şi treci înainte!" (Proverbe 4:15); "Nu te uita la vin când curge roş şi face mărgăritare în pahar" (Proverbe 23:31). Bărbatul care a făcut jurământul de nazireat în Israel nu numai că nu se atingea de vin, dar se abţinea şi de la orice fel de struguri. "Fie-vă groază de rău", le spune Pavel Romanilor (Romani 12:9), nu numai să nu îl facă; "Fugi de poftele tinereţii", îi scrie el lui Timotei; îndepărtează-te de ele cât poţi de mult (2 Timotei 2:22). O, cât de nevoie este de asemenea avertismente! Dina a trebuit neapărat să se ducă printre Sihemiţii păcătoşi, să vadă cum trăiesc, şi astfel şi-a pierdut virginitatea. Lot a trebuit să-şi ridice cortul lângă Sodoma păcătoasă, şi şi-a pierdut totul, în afară de propria viaţă.
Tinerilor, fiţi înţelepţi cu timpul vostru. Nu încercaţi să vedeţi cât de aproape puteţi lăsa să se apropie duşmanul sufletelor voastre, şi totuşi să scăpaţi de el. Ţineţi-l la distanţă. Încercaţi să păstraţi o distanţă cât mai mare faţă de ispite, şi acesta va fi un mare ajutor ca să vă feriţi de păcat.
(3) Hotărâţi-vă ca niciodată să nu uitaţi de ochiul lui Dumnezeu.
Ochiul lui Dumnezeu! Gândiţi-vă la asta. Peste tot, în fiecare casă, în fiecare câmp, în fiecare companie, singur sau în mulţime, ochiul lui Dumnezeu e întotdeauna aţintit asupra ta. "Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni" (Proverbe 15:3), iar aceşti ochi citesc la fel de bine inimile şi faptele.
Străduiţi-vă, vă implor, să înţelegeţi bine acest fapt. Amintiţi-vă că aveţi de-a face cu un Dumnezeu care vede totul, care nu doarme niciodată, un Dumnezeu care înţelege gândurile voastre, şi înaintea căruia noaptea străluceşte ca ziua. Poate părăsiţi casa tatălui vostru şi plecaţi, la fel ca fiul risipitor, într-o ţară îndepărtată, crezând că nimeni nu vă poate observa comportamentul; însă ochiul şi urechea lui Dumnezeu sunt înaintea voastră. Poate reuşiţi să vă înşelaţi părinţii sau şefii, le puteţi spune minciuni, una făcând în faţă, iar alta făcând în spatele lor, însă nu-L puteţi înşela pe Dumnezeu. El vă cunoaşte în cele mai mici amănunte. A auzit ce aţi spus când aţi venit astăzi aici. Ştie la ce vă gândiţi în acest moment. A scos cele mai secrete păcate ale voastre la lumina feţei Sale, iar într-o zi acestea vor fi prezentate întregii lumi, spre ruşinea voastră dacă nu luaţi seama.
Cât de puţin simţim acest lucru! Cât de multe lucruri sunt făcute încontinuu, pe care oamenii nu le-ar face dacă ar şti că sunt văzuţi! Cât de multe afaceri se încheie în cămările imaginaţiei, care nu ar vedea niciodată lumina zilei! Da, tinerii întreţin gânduri în secret, spun cuvinte în secret, şi fac lucruri în secret, de care le-ar fi ruşine şi ar roşi dacă ar fi demascaţi înaintea lumii. Sunetul unor paşi care se apropie a oprit multe fapte de răutate. O bătaie la uşă a făcut ca multe păcate să fie oprite în grabă, şi lăsate imediat de o parte. Însă vai, ce prostie groaznică e aceasta! Există un Martor care vede totul, oriunde am merge. Încuiaţi uşa, trageţi jaluzelele, stingeţi lumina; nu contează, nu e nici o diferenţă; Dumnezeu e pretutindeni, nu Îl poţi încuia afară, sau să-L împiedici să vadă. "Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face" (Evrei 4:13). Tânărul Iosif a înţeles bine acest lucru atunci când soţia stăpânului său l-a ispitit. Nu era nimeni în casă care să îi vadă, nici un ochi omenesc care să depună mărturie împotriva lui; însă Iosif trăia ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel ce e invizibil: "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39:9).
Tinerilor, vă cer tuturor să citiţi Psalmul 139. Vă îndemn pe toţi să îl învăţaţi pe de rost. Faceţi din el testul tuturor legăturilor din această lume: spuneţi-vă singuri: "Îmi amintesc că Dumnezeu mă vede"?
Psalmul 139
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde.
Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: "Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!" Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina.
Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău! Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge! Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit, Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi! Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta? Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită; îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei. Cercetează-mă, Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!
"Trăiţi ca şi cum aţi fi necontenit înaintea privirii lui Dumnezeu. Aşa a făcut Avraam, a umblat înaintea Lui. Aşa a făcut Enoh, a umblat împreună cu El. Aşa va fi în cer, în prezenţa eternă a lui Dumnezeu. Nu faceţi nimic ce nu aţi vrea ca Dumnezeu să vadă. Nu spuneţi nimic, ce nu aţi vrea ca Dumnezeu să audă. Nu scrieţi nimic ce nu aţi vrea ca Dumnezeu să citească. Nu mergeţi în nici un loc unde nu aţi vrea ca Dumnezeu să vă găsească. Nu citiţi nici o carte despre care nu aţi vrea ca Dumnezeu să vă ceară: 'Arată-Mi-o!' Nu vă petreceţi niciodată timpul într-un mod în care nu v-ar place ca Dumnezeu să vă întrebe: 'Ce faci?'"
(4) Fiţi sârguincioşi în practicarea creştinismului vostru.
Participaţi cu regularitate la serviciile bisericii, ori de câte ori e deschisă pentru rugăciune şi predicare, şi stă în puterea voastră să participaţi. Faceţi cu regularitate din Ziua Domnului o zi sfântă şi hotărâţi ca Ziua Domnului, una din şapte, să fie dăruită întotdeauna proprietarului ei de drept.
Nu vreau să rămâneţi cu o falsă impresie în minţile voastre. Nu plecaţi de aici spunând că eu am zis că mersul la biserică reprezintă totalul creştinismului. Eu nu vreau să spun aşa ceva. Nu vreau să vă văd cum vă transformaţi în formalişti şi farisei. Dacă credeţi că simpla transportare a trupului vostru într-o anumită clădire, la o anumită oră, într-o anumită zi a săptămânii, vă va face creştini şi vă va pregăti pentru întâlnirea cu Dumnezeu, atunci vă spun curat că vă înşelaţi amarnic. Toate serviciile fără inimă nu sunt de folos şi sunt zadarnice. Adevăraţii închinători sunt doar aceia care "se închină Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl" (Ioan 4:23).
Însă practicile creştinismului nu trebuie să fie dispreţuite doar pentru că ele nu mântuiesc. Dumnezeu nu e o hrană, nu o poţi mânca, însă nu poţi spune că e nefolositor, şi astfel să o arunci deoparte. Binele etern al sufletului tău în mod cert nu depinde de practicile creştinismului, însă e sigură că fără acestea, ca regulă generală, sufletul tău nu o va duce bine. Dumnezeu îi poate duce pe toţi cei mântuiţi într-un car de foc, aşa cum a făcut cu Ilie, însă El nu face acest lucru. I-ar putea învăţa pe toţi prin viziuni, visuri şi intervenţii miraculoase, fără să le ceară să citească sau să gândească pentru ei înşişi, însă nu face aşa. De ce? Pentru că e un Dumnezeu care se foloseşte de diverse mijloace, şi este Legea şi voia Lui ca în toate relaţiile omului cu El să se folosească aceste mijloace. Doar un nebun s-ar gândi să construiască o casă fără scări şi schele, însă nici un om înţelept nu va dispreţui aceste mijloace.
Insist la acest punct, pentru că Satan va încerca din greu să vă umple minţile cu argumente împotriva practicilor creştinismului. Vă va atrage atenţia asupra numărului persoanelor care le folosesc şi nu sunt mai bune pentru că o fac. "Vezi acolo", va şopti el, "nu observi că cei care merg la biserică nu sunt mai buni decât cei care nu o fac?" Însă nu lăsa ca asta să te afecteze. Nu e niciodată cinstit să argumentezi împotriva unui lucru pentru că nu e folosit aşa cum se cuvine. Nu poţi spune că practicile creştinismului nu aduc nici un bine pentru că mulţi le îndeplinesc şi nu obţin nici un bine din ele. Medicamentele nu trebuie dispreţuite pentru că mulţi le iau şi nu îşi îmbunătăţesc sănătatea. Nimeni nu s-ar gândi să renunţe la mâncare şi băutură pentru că alţii au ales să mănânce şi să bea peste măsură, şi astfel se îmbolnăvesc. Valoarea practicilor creştinismului, la fel ca alte lucruri, depinde, în mare măsură, de maniera şi spiritul în care le folosim.
Mai insist la acest punct şi din cauza sentimentului puternic pe care îl simt că fiecare tânăr ar trebui să audă în mod regulat predicarea Evangheliei lui Hristos. Nu pot să subliniez îndeajuns cât de important cred eu că este acest lucru. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, slujirea Evangheliei ar putea fi mijlocul de convertire a sufletului tău, de conducere a ta către o cunoaştere mântuitoare a lui Hristos, de transformare a ta într-un copil al lui Dumnezeu în faptă şi în adevăr. Acesta ar fi cu adevărat un motiv pentru o recunoştinţă veşnică. Ar fi un eveniment pentru care şi îngerii s-ar bucura. Însă chiar dacă nu aşa ar sta lucrurile, există o putere de restricţionare şi de influenţă în slujirea Evangheliei, sub care doresc din toată inima să fie adus fiecare tânăr. Pe mii îi ţine departe de rău, chiar dacă încă nu i-a întors la Dumnezeu - i-a făcut membri mult mai buni pentru societate - chiar dacă nu i-a făcut încă adevăraţi creştini. Există un anume fel de putere misterioasă în predicarea cu credincioşie a Evangheliei, care are un efect asupra mulţimilor ce o ascultă fără să o primească în inimile lor. Ei aud cum păcatul e demascat ca ceea ce este de fapt, aud cum sfinţenia e înălţată, aud cum Hristos e preamărit, aud cum cuvintele diavolului sunt denunţate, aud cum e descrisă împărăţia cerurilor şi binecuvântările ei, aud cum e demascată lumea şi goliciunea ei; ei aud aceste lucruri săptămână de săptămână, duminică de duminică, şi rareori nu există un efect benefic asupra sufletului. E mult mai greu mai târziu să mergi şi să comiţi păcate grosolane. E ca un control amănunţit al inimii omeneşti. Acesta, cred eu, e un mod în care se împlineşte promisiunea lui Dumnezeu: "Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod" (Isaia 55:11). Există atât de mult adevăr în acel proverb puternic al lui Whitefield, "Evanghelia îi ţine pe mulţi oameni departe de închisoare şi de spânzurătoare, dacă nu îi ţine departe de iad."
Daţi-mi voie să mai menţionez un alt punct care e strâns legat de acest subiect. Nu lăsaţi ca vreun lucru să vă ispitească vreodată să deveniţi un creştin care nu face tot efortul posibil să meargă la biserică duminica şi să facă din această zi o zi specială pentru Domnul. Hotărâţi-vă să dăruiţi toate duminicile lui Dumnezeu. Între noi se răspândeşte cu o înfricoşătoare rapiditate un duh de nepăsare faţă de această zi, şi nu în mică măsură printre tineri. Vacanţe la sfârşit de săptămână, vizitele de duminica, excursiile de duminica, în dauna participării la serviciile bisericii şi a cinstirii aduse Domnului, devin din ce în ce mai obişnuite cu fiecare an, şi provoacă un rău nemăsurat sufletelor.
Tinerilor, ţineţi cu gelozie la acest lucru. Indiferent dacă locuiţi la oraş sau la ţară, trageţi hotărâţi o linie; hotărâţi-vă să nu lipsiţi de la biserică duminica şi de la părtăşia cu poporul lui Dumnezeu. Nu lăsaţi ca argumentul "am nevoie să dorm mai mult ca să-mi odihnesc trupul", nu lăsaţi ca exemplul celor din jurul vostru, nu lăsaţi ca invitaţiile prietenilor să vă îndepărteze de părtăşie şi închinare; nu lăsaţi ca vreunul din aceste lucruri să vă facă să vă îndepărtaţi de această regulă, care spune că duminicile sunt pentru cinstirea lui Dumnezeu şi pentru părtăşia cu poporul Său.
Odată ce nu mai consideraţi duminicile ca fiind importante sau ca având vreo semnificaţie specială în viaţa creştină, atunci în cele din urmă veţi renunţa să mai purtaţi de grijă sufletului vostru. Paşii care conduc către această concluzie sunt simpli şi obişnuiţi. Începeţi prin a nu mai onora Ziua Domnului, apoi în scurt timp nu veţi mai onora poporul lui Dumnezeu; veţi înceta să mai onoraţi Cuvântul lui Dumnezeu; iar în timp nu-i veţi mai da nici o onoare lui Dumnezeu. Dacă un om începe cu temelia lipsei de respect pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu sau pentru părtăşia sfinţilor, nu mă mir niciodată dacă în cele din urmă ajunge să fie un om fără Dumnezeu. Există o zicală remarcabilă a Judecătorului Hale: "Dintre toate persoanele care au fost condamnate pentru crime capitale cât eu am fost judecător, am descoperit doar câteva persoane care nu au mărturisit, atunci când au fost întrebate, că şi-au început cariera de fărădelegi prin neglijarea bisericii şi a poporului lui Dumnezeu."
Tinerilor, poate aveţi prieteni care uită să cinstească Ziua Domnului; voi însă hotărâţi-vă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca întotdeauna să vă amintiţi de ea şi să o puneţi deoparte. Onoraţi-o printr-o participare regulată într-un loc în care se predică Evanghelia. Stabileşte-te într-o biserică credincioasă, şi îndată ce te stabileşti, participă regulat. Credeţi-mă, veţi descoperi că vă urmăreşte o binecuvântare deosebită: "Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea Sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L şi dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov" (Isaia 58:13-14). Un lucru e sigur, sentimentele tale în legătură cu duminica şi părtăşia va fi întotdeauna un test şi un criteriu al calificării tale pentru cer. Părtăşia şi închinarea sunt o pregustare şi un fragment de cer. Omul care le consideră o povară şi nu un privilegiu, poate fi sigur că inima lui are nevoie de o schimbare radicală.
(5) Hotărăşte că oriunde vei fi, te vei ruga.
Rugăciunea e respiraţia sufletului unui om. Fără ea, poate că ne merge numele că trăim şi suntem consideraţi creştini, însă suntem morţi în ochii lui Dumnezeu. Sentimentul că trebuie să strigăm la Dumnezeu după îndurare şi pace este un semn al mântuirii; iar obiceiul de a veni înaintea Lui cu nevoile sufletului nostru e o dovadă că avem duhul înfierii. Rugăciunea mai este şi modul stabilit prin care putem obţine ajutorul pentru nevoile noastre spirituale. Ea deschide tezaurul şi porneşte fântâna binecuvântărilor. Dacă nu avem, este din cauză că nu cerem.
Rugăciunea este modul în care putem obţine revărsarea Duhului Sfânt în inimile noastre. Isus a promis Duhul Sfânt, Mângâietorul. El e gata să coboare cu toate darurile Sale preţioase, reînnoirea, sfinţirea, curăţirea, întărirea, îmbărbătarea, încurajarea, iluminarea, învăţarea, direcţionarea, călăuzirea, în tot adevărul. Dar apoi El aşteaptă să Îi cerem aceste lucruri.
Însă în acest punct, şi o spun cu tristeţe, în acest punct oamenii falimentează atât de mizerabil. Puţini sunt aceia care se bucură să se roage: poate sunt mulţi care se pleacă pe genunchi, spun ceva de formă, dar puţini sunt cei care se roagă; puţini sunt cei care strigă la Dumnezeu, puţini cheamă Numele Domnului, puţini care caută ca şi cum ar dori să găsească, puţini care bat ca şi cum ar fi flămânzi şi însetaţi, puţini care se luptă cu Dumnezeu căutând cu toată convingerea un răspuns, puţini sunt cei are nu Îi dau pace, puţini care continuă în rugăciune, puţini care se roagă întotdeauna fără încetare şi nu obosesc. Da, puţini se roagă! E doar unul din lucrurile despre care se presupune că face parte din natura lucrurilor, dar care e rareori practicat; un lucru care este de datoria tuturor să îl facă, însă de fapt aproape nimeni nu îl mai face.
Tinerilor, credeţi-mă, dacă vreţi ca sufletul vostru să fie mântuit, trebuie să vă rugaţi. Dumnezeu nu are copii tăcuţi. Dacă vreţi să vă puteţi împotrivi lumii, firii pământeşti, diavolului, trebuie să vă rugaţi: degeaba căutaţi putere în ora încercării, dacă aceasta nu a fost cerută. Poate veţi fi aruncaţi împreună cu cei care nu o fac niciodată, poate va trebui să dormiţi în aceeaşi cameră cu cineva care nu-i cere niciodată nimic lui Dumnezeu, totuşi, luaţi aminte la cuvintele mele, trebuie să vă rugaţi.
Vă cred că vă e greu să o faceţi, apar dificultăţi în legături cu oportunităţile de rugăciune, cu timpul de rugăciune, şi cu locurile de rugăciune. Nu îndrăznesc să trasez aici reguli prea stricte în aceste privinţe. Le las la latitudinea conştiinţei voastre. Trebuie să vă lăsaţi călăuziţi de circumstanţe. Domnul nostru Isus Hristos S-a rugat pe un munte; Isaac s-a rugat pe câmp; Ezechia s-a întors cu faţa la perete în timp ce zăcea în pat; Daniel s-a rugat lângă râu; Petru, Apostolul, pe acoperişul casei. Am auzit de unii tineri care se roagă în grajduri şi în poduri pentru fân. Tot ce vreau să afirm este că trebuie să ştiţi ce înseamnă "intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns" (Matei 6:6). Trebuie să îţi stabileşti ore regulate când trebuie să vorbeşti cu Dumnezeu faţă în faţă, trebuie să ai în fiecare zi momentele tale de rugăciune. Trebuie să te rogi.
Fără asta, toate sfaturile şi îndemnurile mele sunt zadarnice. Aceasta e ultima piesă din armura spirituală pe care Pavel o numeşte în lista sa din Efeseni 6, dar este cu adevărat prima ca valoare şi importanţă. Este carnea pe care trebuie să o mâncaţi zilnic, dacă vreţi să călătoriţi în siguranţă prin pustia acestei vieţi. Doar cu puterea astfel dobândită vă veţi putea îndrepta către muntele lui Dumnezeu. Am auzit despre unii oameni care pilesc metal cum folosesc un muştiuc magnetic care împiedică particulele fine de metal să intre în plămâni, salvându-le astfel viaţa. Rugăciunea este un astfel de muştiuc pe care trebuie să îl purtaţi încontinuu, altfel nu veţi putea lucra fără să fiţi rănit de atmosfera nesănătoasă a acestei lumi păcătoase. Trebuie să vă rugaţi.
Tinerilor, să fiţi siguri că nici un timp nu este mai bine cheltuit decât acela pe care un om şi-l petrece pe genunchi. Faceţi-vă timp pentru asta, oricare ar fi situaţia. Gândiţi-vă la David, Împăratul lui Israel: ce spune el? "Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu" (Psalmul 55:17). Gândiţi-vă la Daniel. Trebuie să se îngrijească de toate treburile împărăţiei; şi totuşi s-a rugat de trei ori pe zi. Vedeţi aici secretul siguranţei sale în păcătosul Babilon. Gândiţi-vă la Solomon. El îşi începe domnia cu o rugăciune pentru ajutor şi asistenţă, de aici rezultând minunata lui prosperitate. Gândiţi-vă la Neemia. Şi-a găsit timp să se roage Dumnezeului cerurilor, chiar în timp ce stătea în prezenţa stăpânului său, Artaxerxes. Gândiţi-vă la exemplele pe care aceşti oameni minunaţi vi le-au lăsat, şi faceţi şi voi la fel.
O, de v-ar da Domnul la toţi duhul de har şi mijlocire! "Acum, nu-i aşa? strigi la Mine: 'Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!'" (Ieremia 3:4). Aş fi bucuros de acord ca întreg acest mesaj să fie uitat, dacă doar această doctrină importantă a rugăciunii ar putea fi imprimată pe inimile voastre.
V. Concluzie
Iar acum mă grăbesc să mă îndrept către concluzie. Am spus lucruri care multora nu le vor fi pe plac şi pe care mulţi nu le vor primi; însă fac apel la conştiinţele voastre: nu sunt ele adevărate?
Tinerilor, cu toţii aveţi conştiinţe. Aşa cum suntem, corupţi şi ruinaţi în urma căderii, fiecare dintre noi are o conştiinţă. Într-un colţ al fiecărei inimi stă un martor pentru Dumnezeu, un martor care condamnă atunci când greşim şi ne aprobă atunci când facem binele. Către acel martor îmi îndrept apelul în această zi: oare aceste lucruri despre care am vorbit, nu sunt ele adevărate?
Mergeţi deci, tinerilor, şi decideţi în această zi să vă amintiţi de Creatorul vostru în zilele tinereţii. Înainte să treacă ziua harului, înainte ca vârsta să vă împietrească conştiinţa, înăbuşită datorită numeroaselor călcări în picioare, cât mai aveţi putere, şi timp, şi oportunităţi, mergeţi şi uniţi-vă cu Domnul printr-un legământ veşnic care să nu fie uitat. Duhul nu se va lupta la nesfârşit. Vocea conştiinţei va deveni din ce în ce mai slabă şi mai neputincioasă cu fiecare an în care vă veţi împotrivi îndemnurilor ei. Atenienii i-au spus lui Pavel: "Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată", însă atunci l-au auzit pentru ultima oară (Fapte 17:32). Grăbiţi-vă, nu întârziaţi. Nu mai amânaţi şi nu mai ezitaţi.
Gândiţi-vă la nespusa mângâiere pe care o veţi oferi părinţilor, rudelor, prietenilor, dacă veţi urma îndemnul meu. Aceştia au cheltuit timp, bani şi sănătate ca să vă crească, să vă facă ceea ce sunteţi astăzi. Cu siguranţă merită puţină consideraţie. Cine poate cunoaşte fericirea şi bucuria pe care o pot dărui tinerii? Cine poate măsura neliniştea şi tristeţea pe care fii precum Esau, sau Hofni, sau Fineas, sau Absalom o pot provoca? Adevărat spune Solomon: "Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale" (Proverbe 10:1). O, gândiţi-vă la aceste lucruri, şi daţi-I lui Dumnezeu inimile voastre! Să nu se spună despre voi în final, cum se va spune despre mulţi, că "tinereţea voastră a fost o dezordine, perioada maturităţii voastre a fost o luptă, iar bătrâneţea voastră a fost un regret."
Gândiţi-vă la binele pe care îl puteţi face pentru lume. Aproape toţi sfinţii eminenţi ai lui Dumnezeu L-au căutat pe Domnul de timpuriu. Moise, Samuel, David, Daniel, toţi L-au slujit pe Dumnezeu din tinereţea lor. Dumnezeu pare să se bucure atunci când acordă onoruri speciale slujitorilor tineri; gândiţi-vă la ce am putea să ne aşteptăm, dacă tinerii din zilele noastre şi-ar consacra primăvara vieţii lor pentru Dumnezeu? Aproape fiecare cauză măreaţă şi bună are nevoie acum de lucrători, dar aceştia nu pot fi găsiţi. Există tehnologie de toate felurile prin care se poate răspândi adevărul, dar nu se găsesc oameni care să o pună la lucru.
Mai uşor se obţin banii pentru lucrările bune decât oamenii. Se caută pastori pentru noi biserici, se caută misionari pentru noi câmpuri de misiune, se caută învăţători pentru Şcoala Duminicală, multe cauze bune stau pe loc din lipsa lucrătorilor. Rezerva de tineri evlavioşi, credincioşi şi de încredere pentru posturi de felul celor menţionate mai sus e mult mai mică decât cererea.
Tineri ai zilelor noastre, e nevoie de voi pentru Dumnezeu. Aceasta e era activităţii. Începem să ne debarasăm de egoismul din trecut. Oamenii nu mai dorm somnul apatiei şi indiferenţei faţă de alţii, aşa cum au făcut înaintaşii lor. Încep să se ruşineze că au gândit precum Cain, "Sunt eu păzitorul fratelui meu?" Înaintea voastră se întinde un vast teren de acţiune, doar să vreţi să intraţi în el. Secerişul e mare, dar lucrătorii sunt puţini. Fiţi plini de zel pentru fapte bune. Veniţi, veniţi în ajutorul Domnului împotriva răutăţii acestui veac.
Într-un fel, asta înseamnă să fii ca Dumnezeu, nu doar bun, ci făcând binele (Psalmul 119:68). Acesta e felul în care putem păşi pe urmele Domnului şi Mântuitorului nostru: "El umbla din loc în loc şi făcea bine" (Fapte 10:38).
Şi cine se poate îndoi că aceasta este calea care înfrumuseţează un suflet nemuritor? Cine nu ar prefera să părăsească această lume ca Iosia, jelit de toţi, decât să moară ca Ioram, "fără să lase părere de rău în urmă"? (2 Cronici 21:20). E oare mai bine să stai fără ocupaţie, preocupat de lucruri de nimic, să trăieşti pentru trupul tău, pentru egoismul tău, pentru poftele tale şi pentru mândria ta, decât să cheltuieşti şi să te consumi în cauza glorioasă a fi folositor aproapelui tău, a fi o binecuvântare pentru ţara ta şi pentru lumea întreagă, a fi un prieten pentru cei din închisoare sau captivitate, a fi un părinte spiritual pentru sute de suflete nemuritoare în ţările păgâne, a fi o lumină arzătoare şi strălucitoare, o epistolă a lui Hristos, cunoscută şi citită de toţi oamenii, o inspiraţie pentru fiecare inimă creştină cu care te întâlneşti? O, cine s-ar putea îndoi? Cine s-ar putea îndoi măcar pentru o clipă?
Tinerilor, gândiţi-vă la responsabilităţile voastre. Gândiţi-vă la privilegiul şi luxul de a face bine. Decideţi astăzi să fiţi folositori. Dăruiţi-i acum lui Hristos inimile voastre.
În final, gândiţi-vă la fericirea care va veni peste sufletul vostru, dacă Îl slujiţi pe Dumnezeu, fericirea care vă va însoţi în călătoria vieţii, fericirea de la sfârşitul vieţii, când călătoria s-a încheiat. Credeţi-mă, orice idei deşarte aţi fi auzit, credeţi-mă, există o răsplată pentru cei neprihăniţi chiar în această lume. Evlavia are cu adevărat promisiunea acestei vieţi, cât şi a vieţii viitoare. Există o pace statornică în sentimentul că Dumnezeu este prietenul vostru. Există o satisfacţie reală atunci când ştii că indiferent de nevrednicia voastră, voi sunteţi desăvârşiţi în Hristos, aveţi o moştenire veşnică, aţi ales partea cea bună care nu vi se va lua.
Cel ce dă înapoi în inima lui ar putea să trăiască mulţumit de stilul lui de viaţă, însă şi "omul cel bun va fi răsplătit pentru căile lui" (Proverbe 14:14). Calea celui lumesc se întunecă din ce în ce mai tare, cu fiecare an pe care îl trăieşte; calea creştinului este ca o lumină strălucitoare, din ce în ce mai puternică până la capăt. Soarele lui de-abia răsare atunci când soarele celui lumesc apune pentru vecie; cele mai bune lucruri ale lui încep toate să înflorească, pe când cele ale omului lumesc îi alunecă din mâini şi se duc.
Tinerilor, aceste lucruri sunt adevărate. Ascultaţi aceste cuvinte de îndemn. Lăsaţi-vă convinşi de ele. Luaţi crucea. Urmaţi-l pe Hristos. Supuneţi-vă lui Dumnezeu.
Tradus de Florin Vidu