Să nu obosim în facerea binelui
"Să nu obosim în facerea binelui, căci la vremea
potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală"
(Gal.6:9)
Studiul va parcurge următoarele etape în care vom privi întâi la,
1) Cauze ale oboselii (în facerea binelui), apoi la
2) Un diagnostic biblic al oboselii, şi
3) Cum să învingem oboseala.
Îndemnul este însoţit de o mare promisiune. Există tentaţia de a ceda, de a renunţa, atunci când devii obosit. Nu cred că există vreun creştin, fie conducător sau nu, care să nu se fi confruntat la un moment dat cu această "opţiune". Este bine să ne amintim de această promisiune când înfruntăm această ispită.
Priveşte la încurajarea găsită în aceste cuvinte - "vom secera" - pentru cei implicaţi în mod activ în "semănatul Evangheliei". Aceştia trebuie să-şi amintească că deşi pot cunoaşte o mare oboseală din când în când şi înfruntă tentaţia renunţării, Dumnezeu făgăduieşte o recoltă la timpul potrivit. Aceasta va veni negreşit.
Nu, unui abandon prematur
Intenţia acestui verset pare exprimată şi de expresia noastră populară, "Nu vă înecaţi ca ţiganul la mal.", pentru că exact atunci când eşti mai aproape de a culege roadă eşti ispitit să renunţi (de câte ori a "ratat" binecuvântarea poporul Israel, doar fiindcă şi-a pierdut răbdarea?!). Tocmai înainte de a reuşi, abandonezi. Acest îndemn ne atrage atenţia asupra unei premature renunţări în slujire, doar fiindcă nu vedem roade imediate, fiindcă înfruntăm opoziţii, fiindcă tovarăşii renunţă, etc.
Unii sunt în stare să traverseze râul înot, dar la mal se îneacă. Unii sunt în stare să vină Duminică de Duminică la biserică, să se menţină pe linia de plutire şase zile din şapte, iar în a şaptea "se îneacă", păcătuind ruşinos! Unii construiesc o întreagă clădire, şi nu-i termină acoperişul. O lasă fără acoperiş. Alţii trudesc trei ani într-o nouă misiune creştină şi renunţă în al patrulea an când urmează să culeagă roada muncii lor. Etc.
Dar, nu aşa lucrează Dumnezeu: Lev.26:4 "...vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele, şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile". Deut.11:14 "El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul".
Pe plan natural, în întreg Universul totul este "la timp". Astrele îşi urmează orbita cu exactitate, nimic nu întârzie, nimic nu se lasă aşteptat. Totul este bine sincronizat în mecanica astrelor. La fel stau lucrurile şi cu roadele eforturilor noastre în facerea binelui. În planul lui Dumnezeu acestea sunt "sincronizate" să vină, după orarul Său.
- Fiecare poate vorbi cu sinceritate, şi din experienţă despre oboseala intervenită în facerea binelui. Eu vreau să o fac. Studiul vă este oferit de un om obosit.
Motivele renunţării, a oboselii şi abandonului pot fi numeroase şi variate.
Care sunt câteva dintre lucrurile care ne obosesc, în facerea binelui?
* Eşecurile, dezamăgirile şi deziluziile, obosesc, deprimă. (dacă privim la ele) Nu vom analiza de unde provin acestea. Unele provocate de noi înşine, altele îngăduite de Dumnezeu pentru a ne schimba inima. Încerci să-i dai drumul la o lucrare şi pur şi simplu, aceasta nu se urneşte din loc. Exemplul diferitelor lucrări ce au s-au încercat să se lanseze în biserică este elocvent.
* La fel o fac şi aşteptările neîmplinite. Sau, pretenţiile irealiste de la Dumnezeu, sau de la semenii noştri. Îndeosebi cei creştini.
* Obosesc: căderea unui frate/soră în Hristos, ce nu ne aşteptam să cadă, şi care nu dădea semne de slăbiciune (dealtfel, situaţia multora din biserica noastră!); neconvertirea unei rude apropiate, prieten bun, etc. Toate acestea, precum şi multe altele, pot să ne obosească şi să ne descurajeze.
Spurgeon: (doar cei ce au o astfel de povară pentru suflete pot să înţeleagă aceste cuvinte)
"Lucrarea noastră, atunci când este luată în serios, ne expune atacurilor deprimării. Cine poate suporta greutatea sufletelor fără ca uneori să se afunde în ţărână? Când dorinţele noastre pasionate de a vedea convertirea unora nu sunt pe deplin satisfăcute (când oare sunt?), ele mistuiesc sufletul de anxietate şi dezamăgire. A-i vedea pe cei ce au speranţă că renunţă, pe cei credincioşi că se răcesc, pe alţii abuzând de privilegiile lor şi pe păcătoşi sporind în păcatul lor, cum oare am putea să nu fim striviţi la pământ la vederea tuturor acestora? Împărăţia nu vine aşa cum am vrea noi, numele de creştin nu este cinstit cum am vrea, şi din cauza acestora noi trebuie să plângem. Cum să fim altcumva decât întristaţi când oamenii nu cred vestirea noastră iar braţul divin nu este revelat? Truda mintală este istovitoare şi tinde să deprime, deoarece studiul mult duce la obosirea firii, dar truda noastră este mai mult decât mintală. Ea este o trudă a inimii, un travaliu al fiinţei noastre lăuntrice...Poate, dacă ne-am asemăna mai mult cu Pavel, şi am avea un interes mai nobil în sufletele oamenilor, am ştii ce înseamnă să fim consumaţi din râvnă pentru casa Domnului."
* răsucirea şi răstălmăcirea neîncetată a adevărului duce la oboseală. Respingerea constantă a Cuvântului.
Exemplu: Martorii lui Iehova înregistrează o rată înaltă a tulburărilor psihice. De ce? Mintea lor a obosit din cauza deformării sistematice a adevărului biblic.
* o viaţă trăită pe două fronturi - dublă. Vrei să ai şi plăcerile tale, cât şi să lucrezi în facerea binelui. Vă spun că nimic nu oboseşte mai rău ca această situaţie.
* truda fără orizont spiritual, fără viziune.
* truda în slujire făcută în firea pământească, din obligaţie, din teama de lideri, din dorinţa de promovare personală, de a fi luat în seamă, etc.
* eforturile de face lucrarea (binele) din obligaţie duce la oboseală:
Sub legământul Legii binele se făcea din teamă de consecinţele ei, din obligaţie faţă de preceptele ei. Nu aşa stau lucrurile sub legământul harului. Binele se face datorită "îndurării pe care am căpătat-o" şi nu fiindcă am fost îngroziţi de repercusiunile neascultării. Acum, trudim în facerea binelui datorită harului care ni s-a arătat, datorită bunătăţii lui Dumnezeu pe care am primit-o. Când facem binele din acest motiv, putem fi siguri că nu vom cădea de oboseală!
2 Cor.4:4-7 "Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia (iscusinţa, competenţa) noastră, dimpotrivă, vine dela Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou...De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea (nu legea, nici mânia. Ci îndurarea.) pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală"
A-i sluji lui Hristos sub lege înseamnă datorie. A-i sluji din dragoste, este plăcere.
A face binele sub/din obligaţie, înseamnă datorie, însă a-l face din dragoste, este o plăcere.
Slujirea nu poate deveni niciodată corvoadă/trudă/sclavie celui ce iubeşte.
Iată câteva considerente (motive) pentru care să perseverăm în facerea binelui.
Este totuşi omeneşte să obosim în facerea binelui şi Dumnezeu, evident, o ştie. Este de aşteptat să se întâmple aşa, dar nu înseamnă că este şi bine. Dumnezeu nu doreşte ca noi să fim descurajaţi de toate aceste lucruri şi doreşte să nu abandonăm, ci să perseverăm în facerea binelui, odată pentru că răsplata noastră este pusă deoparte, şi în al doilea rând pentru că credincioşia în ducerea la bun sfârşit a slujbei încredinţate, va aduce roade, în cele din urmă. Stăruiţi şi insistaţi în facerea binelui, căci la vremea potrivită veţi culege roada. Aceasta este promisiunea indicată chiar de acest verset şi ştim că ea este prezentă în tot locul în Biblie. ("Fără luptă, nu-i cunună!")
De aceea, daţi-mi voie să vă amintesc câteva dintre celelate îndemnuri ale scripturii, ce ne atenţionează asupra "abandonului prematur" în facerea binelui, cât şi asupra certitudinii recoltei promise pentru binele făcut.
1Co 15:58 De aceea, prea iubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.
2Tes.3:13 Voi, fraţilor, să nu osteniţi în facerea binelui. (în contrast cu leneşii din biserica tesalonicenilor)
Evrei 12:3 Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
1Pe 2:15 Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.
Iacov 5:7 Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. (şi apoi pământul îi rodeşte şi strânge o recoltă)
Evrei 6:10-12 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, cari aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi (concret, evrei "făceau binele). Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaş râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.
Evrei 10:35 Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
Isa.49:4 Şi Eu Mă gândeam: ,Degeaba am muncit, în zădar şi fără folos Mi-am istovit puterea.' Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu.
Truda noastră nu este în zadar, inutilă şi la vremea stabilită de Dumnezeu, va aduce roade.
Dumnezeu nu plăteşte cu ziua, ci la urmă. În Ziua de pe urmă. (proverb olandez)
Să ştim că secerişul a ceea ce am semănat nu vine uşor.
Cum
nu se face vin fără să storci struguri
nu se face ulei fără să striveşti seminţele
nu se poate obţine parfum fără să ucizi flori
Tot aşa
nu se obţine o un seceriş de suflete, fără ca unul să-şi fi dat sufletul pentru asta.
Ioan 12:24 (Pentru a culege roadă într-o lucrarea este nevoie să se întâmple ce se spune aici)
Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.
Aşadar, se presupune să "obosim" în facerea binelui dacă vrem roadă. Să ne sacrificăm pentru el.
Concluzie: Am dorit ca odată să ştiţi că dacă sunteţi obosiţi, Dumnezeu vă oferă încurajarea de a continua prin aceea că binele pe care-l faceţi (în oricare din locurile unde slujiţi) nu este în zadar, nu va rămâne neroditor şi negreşit veţi culege roadă în urma lui. Nu încetaţi în a-l face. Chiar dacă momentan experimentaţi epuizare fizică şi spirituală, să nu uitaţi că jertfa voastră nu este zadarnică. La vremea potrivită veţi culege roadă. Dacă nu veţi cădea de oboseală.
Întâi, să spunem NU unui abandon prematur.
Să încercăm să aflăm despre ce "oboseală" este vorba
"A obosi în facerea binelui", înseamnă a deveni descurajat în viaţa creştină. "A face binele" înseamnă a trăi viaţa de creştin. A ajunge obosit spiritual înseamnă a nu mai vrea să aplici adevărurile vieţii creştine. Să alegi să trăieşti sub impulsul momentului, la voia întâmplării. Dacă situaţia este favorabilă sfinţirii tale, bine, dar dacă nu, nu-ţi pasă. Iarăşi, bine. Indiferent ce înfrunţi, nu te vei mai strădui să-ţi păstrezi mărturia lui Hristos curată şi nici nu vei mai lua poziţie pentru Hristos înaintea lumii.
"Binele" poate fi o formă specifică de dragoste creştină practică pe care o arătai unor oameni. Vezi, exemplul creştinilor evrei - Evrei 6:10-12.
Un diagnostic biblic al oboselii
Tot aici aş dori să inserez şi o definiţie a deprimării, pentru comparaţie. Mulţi definesc deprimarea ca fiind o stare marcată de sentimente de disperare (descurajare) şi/sau vinovăţie. Rezultatul acesteia este deznădejdea şi încetarea oricărei activităţi. Adeseori clasificată ca fiind o "boală" (maladie) de către mulţi medici, deprimarea este considerată cea mai predominantă tulburare a vremurilor noastre. Cu toate acestea în ciuda frecvenţei cazurilor de "depresie", ştiinţa medicală susţine că în mare măsură cauzele ei, sunt necunoscute.(!?) Dar pentru noi ca şi creştini, nu aceasta este concluzia pe care ne-o oferă Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.
Simptome biblice ale deprimării/descurajării
În Scriptură stării şi sentimente asociate deprimării/descurajării sunt descrise după cum urmează. Ea este cel mai bun "psiholog" şi cunoscător al sufletelor.
Faţa posomorâtă - Gen.4:6 "Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mâniat, şi pentruce ţi s'a posomorât faţa?"
Un duh mâhnit, întristat - Prov.17:22 "O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele" Prov.18:14 "Duhul omului îl sprijineşte la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?"
Tristeţe în inimă - Prov.15:13 "O inimă veselă înseninează faţa; dar când inima este tristă, duhul este mâhnit"
Disperare ("gemi") - Ps.42:11 "Pentruce te mâhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu"
Împovărarea păcatului. Se suferă din cauza lui. - Ps.38:4 "Căci săgeţile Tale s'au înfipt în mine, şi mâna Ta apasă asupra mea. N'a mai rămas nimic sănătos în carnea mea, din pricina mâniei Tale; nu mai este nici o vlagă în oasele mele, în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miroasă greu şi sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. Sunt gârbovit, peste măsură de istovit; toată ziua umblu plin de întristare. Căci o durere arzătoare îmi mistuie măruntaiele, şi n'a mai rămas nimic sănătos în carnea mea. Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârşire; turburarea inimii mele mă face să gem"
Durere sufletească - Ps.119:28 "Îmi plânge sufletul de durere: ridică-mă după Cuvântul Tău!"
Nimeni nu este imun de la acestea! Te-a descris Cuvântul lui Dumnezeu pe tine? Crezi că ţi se potrivesc simptomele de mai sus? Dacă privim în jur, în biserică, se pare că se poate pune un diagnostic precis: mulţi au obosit în facerea binelui şi sunt deprimaţi, şi descurajaţi!
Nu suferim noi toţi de rigoarea vieţii creştine? Nu obosesc aceştia în primul rând fiindcă sunt oameni?
Cum poate însă fi învinsă această "oboseală"?
Ce fac eu când obosesc în lucrare, în facerea binelui? Iată ca sunt câteva din măsurile personale pe care eu le iau:
- fac iarăşi (din nou) lucrurile pe care le-am făcut (învăţat) la început. Mă pocăiesc, cer iertare.
- uneori mă opresc din activităţile exterioare, la care pot să renunţ fără să fiu vinovat de iresponsabilitate.
- devin o "Maria" în loc de o "Marta" (deschide la pasajul biblic)
Luca 10:38-42
Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într'un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei. Ea avea o soră numită Maria, care s'a aşezat jos la picioarele Domnului, şi asculta cuvintele Lui (concentrarea). Marta era împărţită (dezordonarea, neatenţia de la domnul) cu multă slujire, a venit repede (superficialitate în relaţia cu El) la El, şi I-a zis: "Doamne, nu-Ţi pasă că soru-mea m'a lăsat să slujesc singură? (Nemulţumire, cârtire) Zi-i dar să-mi ajute (nu ne rugăm noi uneori cu, "da' pune-i doamne odată la treabă." - Frustrare)." Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu (lipsa păcii), dar un singur lucru trebuieşte (prioritatea). Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua." Nu, activismul este prioritar, ci spiritualitatea.
Adaptare şi inspirare după Matthew Henry
Statul la picioarele lui Isus semnifică pregătirea de a primi Cuvântul Lui şi supunerea la călăuzirea pe care Acesta o oferă. Marta se ocupa de primirea lui Hristos şi a acelora care veniseră cu El. Prin aceasta a demonstrat respect faţă de Domnul şi o sănătoasă preocupare faţă de treburile casei. Dar exista totuşi ceva de blamat la ea. Marta era preocupată de multă slujire, de foarte multă slujire, de varietatea ei, de mărimea ei, şi de desăvârşirea cu care s-o facă. Dar chiar şi treburile pământeşti legitime pot fi o capcană pentru noi, atunci când ele ne împiedică să facem ce este bine pentru sufletele noastre, slujind lor (activitate religioasă), şi nu lui Dumnezeu...Binecuvântarea lui Hristos este necesară pentru confortul nostru, dar mântuirea noastră este necesară pentru siguranţa noastră. Când arătăm atenţie ei întâi, de toate celelalte lucruri ne vom ocupa la timpul potrivit. Hristos a declarat că Maria şi-a ales partea cea bună fiindcă ea s-a dedicat complet ascultării lui Hristos şi acela era primul lucru necesar. De aceea, ei nu-i va lipsi călăuzirea Lui în slujirea pe care să i-o aducă. Acel lucru nu-i va fi luat. Maria îl va avea tot timpul. Dar celui ce este dedicat întâi lucrării sale, îi va lipsi călăuzirea lui Dumnezeu.
- îmi sortez programul zilnic (există uneori activităţi ce ne obosesc dacă nu sunt făcute în voia lui Dumnezeu). La acestea trebuie să renunţ.
- îmi reorganizez priorităţile. Foarte important!
- le analizez şi mă întreb ce este cu adevărat important şi trebuie făcut?
- îl "aştept" pe Dumnezeu să lucreze. Mă rog să slujesc în Duhul, să fac binele ca răspuns la îndurarea care înţeleg că Dumnezeu mi-a arătat-o şi nu din teamă de mânia Lui. De condamnarea Legii Sale. Din competiţie cu alţii.
(fac lucrurile fundamentale ale unui creştin: "citesc Biblia şi mă rog!")
Am văzut că oboseala în "facerea binelui" se manifestă prin lipsa noastră de vigoare, prin descurajare, ...ne imobilizează în ineficienţă, în inactivitate, în inutilitate, ne fură bucuria mântuirii şi ne deprimă. Să încercăm acum să descoperim dacă există vreun secret biblic al evitării oboselii în facerea binelui.
Ce ne spune Biblia despre întărirea noastră, atunci când suntem obosiţi în facerea binelui? Cum putem fi întăriţi, dacă am obosit?
1) Să-l "aştept" pe Domnul. Să mă încred în El. Cei ce-l aşteaptă pe Domnul se vor ridica ca nişte vulturi tineri! El înlătură oboseala celui obosit. Celor ce se încred în El şi nu în propriile lor puteri, El le înnoieşte puterea.
Isaia 40:28-31
"Nu ştii? N'ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc si ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc."
Fiecare act de credinţă (încredere personală) în puterea Lui, te face un primitor al ei.
Ilustraţie:
O veche legendă spune că la creaţie păsările s-au simţit înşelate pentru că le-au fost date aripi. Pentru ele aripile li se păreau nişte poveri care nici unui alt animal nu i s-a cerut să le care. Cu toate aceste, păsările şi-au schimbat complet părerea atunci când au descoperit că aripile nu erau poveri ci binecuvântări care le purtau în zbor spre cer. Datorită lor puteau să se ridice de la pământ şi să vadă privelişti pe care nici un alt animal nu le putea vedea. Ceea ce părea o povară s-a dovedit a fi în realitate o mare binecuvântare!
Ceea ce ne istoveşte acum, în realitate ne poartă în zbor spre cer.
2) Tot ce fac să fac în Hristos. Filipeni 4:13 ne spune că Pavel a descoperit secretul unei slujiri inepuizabile.
"Pot totul în Hristos, care mă întăreşte"
Pot să fac toate lucrurile prin Hristos Tot ce fac, să fac în Hristos, cu puterea Lui, în tăria Lui, din Duhul Lui, şi nu în firea pământească, nu dintr-un duh de invidie, de concurenţă, de înverşunare şi atunci nu voi cădea de oboseală.
Nu orele pe care le-ai depus în slujire contează, ci ce-ai "depus" în acele ore.
3) Mă întăresc în Domnul.
Efes.6:10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.
Col.1:11 ...întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie...
2Co 1:21 şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.
Neemia 6:9 Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze, şi îşi ziceau: ,,Li se va muia inima, şi lucrarea nu se va face." Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă!
Nu vom cădea de oboseală în facerea binelui dacă vom ştii cum să lucrăm (şi că suntem lucrători împreună cu Dumnezeu), dacă vom ştii pe ce resurse să ne bizuim - să facem lucrarea lui Dumnezeu cu resursele lui Dumnezeu.
"Dumnezeu nu este interesat în a-i ajuta pe oameni să devină mai puternici, ci în a-i lua pe cei slabi si a-i face puternici în El" Erwin W. Lutzer
4) Mă întăresc prin Duhul Lui. Pentru a face binele nu apelez la alte resurse, alte mijloace, decât cel pus la dispoziţie de El. Pot să mă ambiţionez să fac binele, să mă hotărăsc, dar nu mă ţine mult. Orice bine ce rămâne este făcut prin Duhul Sfânt.
Efes.3:16 ...şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,
Care este modul divin în care se face acest "bine"? Să slujim aşa orbeşte? Nebuneşte?
Zaharia 4:6 "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor!"
Cum putem să scăpăm de această oboseală?
La fel cum dacă în viaţa creştină de zi cu zi începi să umbli în fire, trebuie să revii la a umbla în Duhul, tot aşa dacă slujeşti în firea pământească (şi ai obosit), va trebui să revii la a sluji în Duhul Domnului (şi să fii înviorat).
Slujiţi, nu în puterea pământească, ci în Duhul (Gal.5:16 "Zic dar: umblaţi/slujiţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti") Dacă continuaţi să slujiţi în Duhul, în puterea lui Dumnezeu, veţi fi întăriţi, eficientizaţi, încurajaţi, împrospătaţi, învioraţi.
Rom.8:6 Si umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
2 Cor.10:4 spune, "Căci armele cu cari ne luptăm (slujim) noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile", dar dacă le supunem acesteia, aceste arme nu mai surpă redutele lumii şi ale diavolului, nu mai sunt eficiente în lucrarea lui Dumnezeu din această lume.
"dacă Duhul Sfânt ar fi retras astăzi din lume, 80% din lucrarea Bisericii va continua, iar noi ne-am si lăuda cu ea!"
a) Firea nu foloseşte la nimic - Ioan 6:63 "Duhul este acela care dă viată, carnea nu foloseşte la nimic..."
b) Să nu găsim nici o pricină de încredere în firea pământească - Filip.3:3 "...cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti" Atunci să nu facem nimic din ea şi cu ea.
Dacă eşti astăzi obosit în facerea binelui, întâi de toate îţi spun că nu ar trebui să fii! Dar dacă ai făcut binele în firea pământească, atunci acest lucru te-a dus la epuizare!
5) Mă odihnesc în harul Lui.
2Co 12:9-10 Si El mi-a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
6) Rămân în El. Ce putem face atunci când devenim obosiţi? Să ne reconectăm la Viţă - Hristos este Viţa, noi suntem mlădiţele; separaţi de El, nu putem face nimic. Cum se face acest lucru?
Ioan 15:4-5 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămâne în viţă, tot asa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Ioan 15:7 Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.
7) Îmi amintesc de promisiunile Lui.
Isaia 41:10 ...nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.
1Cron.28:20 David a zis fiului său Solomon: ,,Întăreşte-te, îmbărbătează-te, şi lucrează; nu te teme, şi nu te spăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
1Cron.29:18 Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! Tine totdeauna în inima poporului Tău aceste porniri şi aceste gânduri, şi întăreşte-i inima în Tine.
2Co 4:16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi.
Însă filozofii greci şi romani ai primului secol îşi priveau trupurile într-o lumină complet diferită. Filozoful stoic, grecul Epictetus (65-120 AD), spunea privitor la el însuşi: "Bietul de tine, suflete al meu, ce eşti împovărat cu un cadavru". Apoi, Seneca (65 AD-?), filozof roman şi scriitor, a spus: "Sunt o fiinţă superioară şi m-am născut pentru lucruri mai superioare decât a fi un sclav al trupului meu, pe care-l privesc ca o încătuşare a libertăţii mele...într-o locuinţă atât de detestabilă sălăşluieşte un suflet liber".
Chiar dacă are loc o uzură exterioară, de fapt în interior se petrece o înnoire. Pavel a înţeles că aceste necazuri au fost rânduite de Dumnezeu ca să ne pregătească pentru eternitate. Dumnezeu lucrează în aceste vase de lut cât şi lucrează prin ele. Ceea ce ni se întâmplă odată cu trecerea vârstei nu este doar faptul că aceste vase de lut îmbătrânesc fizic, ci faptul că Dumnezeu le întinereşte (recondiţionează) pe dinăuntru.
2 Cor.4:7 "Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi"
Pavel dezvoltă această temă a încurajării noastre în faţa oboselii şi spune că el nu cade de oboseală pentru că odată ce şi-a pus încrederea în Isus Hristos a devenit un slujitor al noului legământ a cărui putere de slujire îi este oferită zilnic de către Duhul Sfânt. El a înţeles că slujea cu Evanghelia dintr-un vas slab de lut, dar că acesta conţinea comoara vieţii şi învierii Domnului Isus şi că Dumnezeu a lăsat în lume aceste vase de lut pentru ca în mântuirea multora puterea aceasta nemaipomenită să nu fie de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Cum să fim încurajaţi într-un mediu descurajator?
O altă modalitate prin care putem să fim încurajaţi şi să ne păstrăm dorinţa de a face binele cât suntem în această viaţă, este de a ne fixa ochii asupra nevăzutului şi să umblăm prin credinţă. Să privim la ţinta chemării noastre cereşti.
2 Cor.5:1-10 "Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este vecinică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Aşa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, - pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. - Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul. De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
8) Să ne încurajăm unii pe alţii - Evrei 10:24 "Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste si la fapte bune"
Dacă am aflat cum să învingem oboseala instalată în facerea binelui, să aflăm cum ar trebui să ne irosim vieţile în facerea binelui.
Noi ar trebui să ne angajăm pasiunile noastre în slujba vieţii, şi nu să ne irosim viaţa în slujba pasiunilor noastre.
Suntem iertaţi de păcat, dar nu scutiţi de slujire.
Dumnezeu nu ne-a chemat în via lui pentru a-i mânca struguri, ci pentru a lucra.
Evanghelia nu ne-a îngustat vieţile ci le-a lărgit.
O inimă mărită din dragoste, nu a ucis niciodată pe vreun om.
Omul cu adevărat ocupat, este atât de ocupat încât nu are timp să-si dea seama cât este de ocupat.
Creştinii ar trebui să fie canale, nu lacuri de acumulare! (Vezi, ilustraţia cu Marea Moartă şi Marea Galilei!)
Să nu obosim în facerea binelui, ci mai degrabă să ne dedicăm, să ne sacrificăm şi să ne epuizăm în slujirea Domnului. Să facem fără rezerve, binele.
Creştinii nu se presupune să fie nişte (nu sunt) specimene umane rare (vii), aflate într-o "perfectă stare de conservare" ci mai degrabă jertfe vii (Rom.12:1), sacrificii umblătoare, active, folositoare, adevărate jertfe de băutură, cum a fost Pavel, cupe ce sunt în permanenţă turnate, dar totuşi neepuizate.
Nu este oare ceea ce Pavel a spus în următoarele cuvinte:
2 Cor.4:7-12
"Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemaipomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor (şi obositor). Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa"
Viaţa lui Pavel care s-a desfăşurat şi s-a terminat ca o jertfă de băutură (2 Tim.4:10), a început să fie turnată începând de pe drumul Damascului ("Ce vrei Doamne să fac pentru tine?" Fapte 9). Atunci i-a fost descoperit tot ce avea să sufere pentru mărturia sa despre Hristos.
De aceea şi noi, să ne epuizăm pe de-a întregul în facerea binelui. Să nu precupeţim nici un dram de efort în a ne pune viaţa în slujba semenilor noştri! Doar aşa vom imita personal jertfa şi pilda lui Isus. Dar s-o facem cu mijloacele Lui şi în puterea Lui.
Fie că acceptăm sau nu, că ne place sau nu, că ne place sau nu, soarta noastră ca şi creştini este să fim mistuiţi, să fim consumaţi, să fim jertfiţi şi epuizaţi. Nu să ne punem la păstrare şi astfel să dăm prilej firii pământeşti să lucreze, ci să ne punem "în circulaţie" (vezi, Cromwell - "Topiţi Sfinţii!")
Aş putea mai degrabă spune că am obosit, nu jertfindu-ne în slujba lui Dumnezeu, ci luptându-ne tot timpul pentru "conservarea" noastră într-o lume ce se strică. Să ne devotăm cu totul, în facerea binelui, căci la vremea potrivită ni s-a promis, vom secera.