Scripturile şi lumea
A. W. Pink
Nu puţin i se vorbeşte creştinului în Noul Testament despre "lume" şi atitudinea pe care trebuie să o aibă faţă de ea. Adevărata ei natură este clar definită, iar creştinul este avertizat solemn împotriva ei. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu este o lumină din ceruri, strălucind aici "într-un loc întunecos" (2 Pet. 1:19). Razele sale Divine prezintă lucrurile în adevăratele lor culori, penetrând şi demascând falsa poleială şi strălucire în care sunt învăluite multe dintre ele. Lumea pentru care se depune atât de mult efort şi se cheltuiesc mulţi bani, şi care este atât de preţuită şi admirată de credulii pe care îi orbeşte, este declarată ca fiind "duşmanul lui Dumnezeu"; prin urmare, copiilor Lui li se interzice să se "potrivească" cu ea şi să o îndrăgească.
Stadiul în care am ajuns în subiectul nostru nu este nici pe departe cel mai puţin important din ce ne-am propus să învăţăm, iar cititorul serios va face bine să ceară ca harul Divin să îl cerceteze în timp ce citeşte aceste lucruri. Unul din îndemnurile pe care Dumnezeu le dă copiilor Săi spune: "Ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi" (1 Pet. 2:2), iar fiecare dintre ei trebuie să se cerceteze cu sinceritate şi cu atenţie, ca să descopere dacă nu cumva aşa stau lucrurile şi în cazul lor. Nu trebuie să ne mulţumim să acumulăm în mintea noastră mai multă cunoştinţă din Scriptură. Ce ar trebui să ne preocupe cel mai mult este creşterea noastră practică, experienţa asemănării cu chipul lui Hristos. Iar un punct în care ne putem testa este: Mă face citirea şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu mai puţin lumesc?
1. Avem de câştigat din Cuvântul lui Dumnezeu atunci când ochii noştri sunt deschişi să discearnă adevăratul caracter al lumii. Unul din poeţi a scris: "Dumnezeu e în cerul Lui - totul e în regulă cu lumea." Dintr-un anumit punct de vedere, acesta e un adevăr binecuvântat, dar din altul, e în totalitate greşit, pentru că "toată lumea zace în cel rău" (1 Ioan 5:19). Dar numai atunci când inima este în mod supranatural iluminată de Duhul Sfânt noi putem înţelege că ce este înălţat printre oameni este "o urâciune înaintea lui Dumnezeu" (Luca 16:15). Trebuie să fim foarte recunoscători pentru momentul în care sufletul ajunge să vadă că "lumea" este o înşelătorie uriaşă, o tinichea goală pe dinăuntru, un lucru stricat, care într-o zi va arde.
Înainte să trecem mai departe, haideţi să definim ce este "lumea" care creştinului îi este interzis să o iubească. Există puţine cuvinte pe paginile Sfintelor Scripturi care să fie folosite cu o mai mare varietate de înţelesuri decât acesta. Şi totuşi, dacă acordăm o atenţie deosebită contextului în care apare, îi vom putea determina semnificaţia. "Lumea" este un sistem sau o ordine a lucrurilor, completă în ea însăşi. Nici unui element străin nu i se permite să se amestece în ea, iar dacă totuşi o face, acesta este rapid ajustat sau asimilat în conformitate cu regulile ei. "Lumea" este natura umană căzută, acţionând în familia umană, construind structura societăţii umane în conformitate cu propriile-i tendinţe. Este împărăţia organizată a "firii pământeşti" care este "vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu" şi care "nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună" (Rom. 8:7). Oriunde este "firea pământească", este şi "lumea"; astfel că "lumesc" înseamnă lumea fără Dumnezeu.
2. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când învăţăm că lumea este un duşman căruia trebuie să îi rezistăm şi pe care trebuie să îl biruim. Creştinului i se porunceşte să "lupte lupta cea bună a credinţei" (1 Tim. 6:12), ceea ce înseamnă că există duşmani ce trebuie înfruntaţi şi învinşi. După cum există o Sfântă Trinitate - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - tot aşa există şi o trinitate a răului - firea pământească, lumea, şi Diavolul. Copilul lui Dumnezeu este chemat să se angajeze într-o luptă mortală cu aceasta; spunem "mortală" pentru că fie această trinitate a răului îl va distruge, fie el va avea biruinţa asupra ei. De aceea, cititorule, hotărăşte în mintea ta că lumea este un duşman mortal, pe care dacă nu îl învingi în inima ta înseamnă că nu eşti un copil al lui Dumnezeu, pentru că este scris: "Oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea" (1 Ioan 5:4).
Din multele motive pentru care lumea trebuie să fie "biruită", ne oprim la următoarele. În primul rând, toate lucrurile ei ispititoare tind să distragă atenţia şi să răcească dragostea sufletului pentru Dumnezeu. Şi aşa e normal să se întâmple, pentru că tendinţa lucrurilor văzute este să îndepărteze inima de lucrurile nevăzute. În al doilea rând, duhul lumii este diametral opus Duhului lui Hristos; de aceea a scris apostolul: "Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu" (1 Cor. 2:12). Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, dar "lumea nu L-a cunoscut" (Ioan 1:10); drept urmare, fruntaşii ei L-au răstignit (1 Cor. 2:8). În al treilea rând, preocupările şi grijile ei sunt ostile unei vieţi devotate cerului. Creştinilor, ca şi restului omenirii, Dumnezeu le cere să lucreze şase zile pe săptămână; dar în lucrul lor ei trebuie să rămână în permanenţă în gardă, ca nu cumva să fie motivaţi de lăcomie şi nu de nevoia îndeplinirii sarcinilor pe care le au.
"Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră" (1 Ioan 5:4). Nimic altceva în afară de credinţa dată de Dumnezeu nu poate birui lumea. Iar atunci când inima este preocupată de realităţile nevăzute, dar totuşi eterne, ea este eliberată de influenţa corupătoare a lucrurilor lumeşti. Ochii credinţei discern adevăratele culori ale acestor lucruri şi văd că ele sunt goale şi fără substanţă, nemeritând să fie comparate cu lucrurile măreţe şi glorioase ale veşniciei. Atunci când simţim desăvârşirea şi prezenţa lui Dumnezeu, lumea ne apare fără nici o valoare. Atunci când creştinul Îl vede pe Răscumpărătorul Divin cum moare pentru păcatele lui, cum trăieşte ca să mijlocească pentru perseverenţa lui, cum domneşte şi face ca toate lucrurile să lucreze în direcţia mântuirii lui finale, el exclamă: "Pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine!"
Care e situaţia ta, în timp ce citeşti aceste rânduri? Poate că eşti în totul de acord cu ce s-a spus în paragraful anterior, dar care e situaţia ta de fapt? Oare lucrurile care sunt atât de preţuite de cei nemântuiţi te farmecă şi te captivează şi pe tine? Ia de la omul lumesc acele lucruri în care îşi găseşte plăcerea şi el devine un om nenorocit: eşti şi tu în aceeaşi situaţie? Sau îţi găseşti bucuria şi satisfacţia în lucrurile care nu pot fi luate de la tine? Nu privi cu uşurinţă la aceste întrebări, te implorăm, ci meditează la ele cu seriozitate în prezenţa lui Dumnezeu. Un răspuns onest la aceste întrebări va indica adevărata stare a sufletului tău şi îţi va arăta dacă nu cumva te înşeli singur crezând că eşti "o făptură nouă în Hristos Isus".
3. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când învăţăm că Hristos a murit ca să ne elibereze "din acest veac rău" (Gal. 1:4). Fiul lui Dumnezeu a venit, nu numai ca să "împlinească" cerinţele Legii (Matei 5:17), să "nimicească lucrările diavolului" (1 Ioan 3:8), să ne "izbăvească de mânia viitoare"(1 Tes. 5:10), să ne mântuiască de păcatele noastre (Matei 1:21), ci şi ca să ne elibereze din sclavia acestei lumi, să elibereze sufletul de influenţa ei ademenitoare. Umbra acestui lucru poate fi văzută în felul în care Dumnezeu s-a ocupat de Israel. Ei erau sclavi în Egipt, iar "Egiptul" e o imagine a lumii. Erau într-o cruntă sclavie, petrecându-şi timpul cu facerea cărămizilor pentru Faraon. Erau incapabili să se elibereze singuri. Dar Iehova, prin marea Sa putere, i-a eliberat şi i-a scos din "cuptorul de foc". La fel face şi Hristos pentru ai Săi. El distruge puterea pe care lumea o are asupra inimilor lor. Îi face independenţi de lume, astfel încât ei nu mai caută favorurile ei, nici nu se mai tem de dezaprobarea ei.
Hristos S-a dat pe Sine Însuşi ca o jertfă pentru păcatele poporului Său astfel încât, ca urmare a acestui fapt, ei să poată fi eliberaţi de puterea ce îi condamna şi de influenţa conducătoare a tot ce e rău în lumea aceasta: de Satan, care e prinţul ei; de poftele care predomină în ea; de stilul de viaţă deşert al oamenilor care îi aparţin. Iar Duhul Sfânt care locuieşte în cei sfinţi cooperează cu Hristos în această lucrare binecuvântată. El întoarce gândurile şi sentimentele lor de la lucrurile pământeşti la cele cereşti. Prin lucrarea puterii Sale, El îi eliberează de influenţa demoralizatoare care îi înconjoară şi îi potriveşte standardului ceresc. Iar, pe măsură ce creştinul creşte în har şi recunoaşte aceste lucruri, el acţionează în consecinţă. El caută o mai deplină eliberare din "acest veac rău" şi Îl imploră pe Dumnezeu să îl elibereze complet de el. Lucrurile care odată îl încântau, acum îl dezgustă. El tânjeşte după vremea când va fi scos din acest loc în care suferă văzând cum Domnul lui binecuvântat este atât de dezonorat.
4. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când inimile noastre sunt detaşate de lume. "Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume" (1 Ioan 2:15). "Ce este piatra de poticnire pe drumul călătorului, greutatea pentru alergător, capcana pentru pasărea în zbor, aşa este dragostea lumii pentru creştinul aflat pe cale - fie îl abate de pe ea, fie îl ademeneşte, fie îl forţează să se întoarcă" (Nathaniel Hardy, 1660). Adevărul este că, până când inima nu e curăţită de această putreziciune, urechea va fi surdă la învăţătura Divină. Până nu suntem ridicaţi deasupra lucrurilor pe care le trăim şi a sentimentelor pe care le avem, nu putem să ne supunem în ascultare faţă de Dumnezeu. Adevărul ceresc alunecă peste mintea firească la fel cum apa alunecă de pe un obiect sferic.
Lumea I-a întors spatele lui Hristos, şi, deşi Îi rosteşte Numele în multe locuri, cu toate acestea nu vrea să aibă nimic de-a face cu El. Toate dorinţele şi intenţiile oamenilor lumeşti se îndreaptă spre satisfacerea eului propriu. Oricât de variate ar fi ţelurile şi preocupările lor, pentru că eul deţine supremaţia totul se va subordona plăcerii acestuia. E adevărat, creştinii sunt în lume şi nu pot ieşi din ea; ei trebuie să trăiască în ea până în ceasul pe care l-a hotărât Domnul lor. Cât timp sunt aici, ei trebuie să-şi câştige existenţa, să-şi întreţină familiile, să se ocupe de afacerile acestei lumi. Dar lor li se interzice să iubească lumea, ca şi cum ea ar putea să-i facă fericiţi. "Comoara" şi "partea" lor trebuie căutată în altă parte.
Lumea face apel la fiecare instinct al omului căzut. Ea se foloseşte de mii de lucruri cu care să-l atragă: ele îi atrag atenţia iar atenţia creează dorinţa şi dragostea pentru ele. Astfel, pe nesimţite dar sigur, ele produc o impresie din ce în ce mai adâncă în inima lui. Lumea are aceeaşi influenţă fatală asupra tuturor categoriilor de oameni. Dar, indiferent cât de atractive şi ispititoare ar fi aceste lucruri, toate preocupările şi plăcerile lumii sunt concepute şi adaptate să promoveze fericirea doar în această viaţă, de aceea, "Ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?" Creştinul este învăţat de Duhul care, prezentându-L pe Hristos înaintea sufletului, îl face pe acesta să-şi îndepărteze gândurile de lume. La fel cum un copilaş e gata să renunţe la un obiect murdar atunci când i se oferă ceva mai plăcut, tot aşa inima care e în comuniune cu Dumnezeu va spune: "Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu ... şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos" (Filipeni 3:8).
5. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când umblăm despărţiţi de lume. "Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu" (Iacov 4:4). Versete ca acesta ar trebui să ne cerceteze profund pe fiecare din noi şi să ne facă să tremurăm. Cum pot eu să fraternizez sau să-mi caut plăcerea în lucrurile care L-au condamnat pe Fiul lui Dumnezeu? Dacă o fac, mă identific imediat ca unul din duşmanii Lui. O, cititorule, nu te înşela în privinţa aceasta. Este scris: "Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El" (1 Ioan 2:15).
S-a spus în vechime despre poporul lui Dumnezeu că "locuieşte deoparte, şi nu face parte dintre neamuri" (Numeri 23:9). Cu siguranţă, diferenţele de caracter şi comportament, dorinţele şi preocupările care îi deosebesc pe cei născuţi din nou de cei nenăscuţi din nou trebuie să îi separe pe unii de ceilalţi. Cei care mărturisim că cetăţenia noastră este în altă lume, că suntem călăuziţi de un alt Duh, că suntem conduşi de alte reguli, că suntem călători în drum spre o altă ţară, noi nu putem merge braţ la braţ cu cei care dispreţuiesc aceste lucruri! Atunci haideţi ca tot ce este în noi şi în jurul nostru să dovedească caracterul pelerinilor creştini. Să fim într-adevăr "nişte oameni care să slujim ca nişte semne" (Zaharia 3:8) de care lumea să se minuneze, pentru că noi "nu ne potrivim chipului veacului acestuia" (Romani 12:2).
6. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când lumea se mânie pe noi. Cu câtă greutate lumea încearcă să salveze aparenţele şi să prezinte o faţadă cuviincioasă! Convenienţele sociale şi amabilităţile, eticheta şi operele de caritate, sunt tot atâtea născociri prin care încearcă să îşi confere un aer de respectabilitate. La fel şi bisericile şi catedralele, preoţii şi prelaţii, îi sunt necesari doar ca să poleiască corupţia care clocoteşte sub această pojghiţă. Apoi, ca să arate bine, este adăugat şi "creştinismul", iar Numele sfânt al lui Hristos este rostit de buzele a mii de oameni care niciodată nu au luat "jugul" Lui asupra lor. Despre ei, Dumnezeu spune: "Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine" (Matei 15:8).
Care ar trebui atunci să fie atitudinea creştinilor autentici faţă de astfel de oameni? Răspunsul Scripturii este clar: "Depărtează-te de oamenii aceştia" (2 Timotei 3:5), "Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul" (2 Cor. 6:17). Ce urmează atunci când această poruncă Divină este ascultată? Ei bine, atunci se va dovedi că aceste cuvinte ale lui Hristos sunt adevărate: "Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea" (Ioan 15:19). Despre ce "lume" este vorba aici? Lăsaţi versetul anterior să răspundă: "Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră."
Care "lume" L-a urât pe Hristos şi L-a dat la moarte? Lumea religioasă, cei care pretindeau că sunt cei mai zeloşi pentru slava lui Dumnezeu. La fel e şi acum. Imediat ce creştinul întoarce spatele unui creştinism care Îl dezonorează pe Hristos, atunci cei mai înfocaţi duşmani, cei mai neodihniţi şi lipsiţi de scrupule inamici ai lui vor fi tocmai cei ce pretind că sunt ei înşişi creştini! Dar "Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni... Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă!" (Matei 5:11,12). O, fratele meu, este un semn sănătos, un indicator sigur că tu ai de câştigat din Cuvânt atunci când lumea religioasă te urăşte. Dar dacă, dimpotrivă, ai încă "o poziţie bună" în "biserici" sau "adunări", atunci ai motive serioase să te temi că iubeşti mai mult lauda oamenilor decât cea a lui Dumnezeu!
7. Avem de câştigat din Cuvânt atunci când ne ridicăm deasupra lumii. Mai întâi, deasupra obiceiurilor şi modei ei. Omul lumesc este sclavul obiceiurilor şi modei zilei. Nu tot aşa e cu cel ce umblă cu Dumnezeu: principala sa preocupare este "să fie asemenea chipului Fiului Său". În al doilea rând, deasupra grijilor şi întristărilor ei: s-a spus în vechime despre sfinţi că au primit cu bucurie răpirea averilor lor, ca unii care ştiau că au "în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte" (Evrei 10:34). În al treilea rând, deasupra ispitelor ei: ce atracţie mai poate avea strălucirea şi sclipirile lumii pentru cei ce "îşi găsesc plăcerea în Domnul"? Nici una! În al patrulea rând, deasupra părerilor şi aprobării ei. Ai învăţat să fii independent de lume şi să nu ţii cont de aprobarea ei? Dacă inima ta întreagă este hotărâtă să-I fie pe plac lui Dumnezeu, nu te vei mai îngrijora din cauza dezaprobării celor necredincioşi.
Acum, cititorule, vrei cu adevărat să te laşi cercetat de conţinutul acestor rânduri? Atunci încearcă să răspunzi cu onestitate la următoarele întrebări. Mai întâi, care sunt lucrurile la care priveşti în momentele tale de recreere? Ce fel de gânduri îţi trec prin minte? În al doilea rând, care sunt lucrurile pe care le preferi? Când trebuie să decizi cum să-ţi petreci o seară sau o sâmbătă după-amiaza, ce alegi? În al treilea rând, ce îţi provoacă mai multă întristare, pierderea lucrurilor pământeşti sau pierderea părtăşiei cu Dumnezeu? Ce îţi provoacă mai multă durere (sau supărare), neîmplinirea planurilor tale sau răceala inimii tale faţă de Hristos? În al patrulea rând, care este subiectul tău favorit de conversaţie? Tânjeşti mai mult să auzi ştirile zilei, sau să te întâlneşti cu cei ce vorbesc despre Cel a cărui fiinţă "este plină de farmec"? În al cincilea rând, "bunele tale intenţii" se materializează, sau nu sunt nimic altceva decât vise deşarte? Petreci mai mult sau mai puţin timp în genunchi decât în trecut? Este Cuvântul mai dulce pentru tine, sau şi-a pierdut savoarea pentru sufletul tău?
Tradus de Florin Vidu