Versetul 4

"să-şi chivernisească bine casa" şi "să-şi cârmuiască bine casa lui" (v.5) - Căminul unui lider, asemenea vieţii lui personale, trebuie să fie exemplar. El trebuie să-şi conducă (să aibe autoritate în) propria lui casă (şi tot ceea ce este legat de ea, nu doar pe copiii şi nevasta lui), "bine" (cu desăvârşire). Problemele de divorţ pot avea o legătură cu această cerinţă. Un bărbat divorţat nu dă dovadă de o casă bine condusă/administrată/gospodărită, pentru că divorţul demonstrează slăbiciunea conducerii sale spirituale. În cazul în care totuşi a avut loc divorţul admis din punct de vedere biblic, acesta trebuie să fie acoperit de un îndelungat exemplu de conducere spirituală solidă şi creştere evlavioasă a copiilor săi (vers.4 şi Tit 1:6).

"să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa" - "supunere" este un termen militar care se referă la soldaţii aflaţi într-un rang inferiori şi supuşi autorităţii. Copiii unui lider trebuie să fie credincioşi (vezi, notiţele pentru Tit 1:6), bine-crescuţi şi respectuoşi. Ca şi lider, a avea copii credincioşi constituie o demonstraţie a abilităţii acestuia de a-i conduce pe oameni în evlavie.

Derickson

Deşi mântuirea copiilor unui lider creştin depinde tot de Dumnezeu, acesta trebuie să fie în stare să-i influenţeze definitiv pe calea pe care aceştia să meargă în viaţă. Acesta nu poate neglija pregătirea şi întreţinerea spirituală a familiei sale dacă doreşte ca după modelul ei să conducă şi Biserica Domnului.

Un foarte important aspect care să fie căutat la copiii unui lider nu este perfecţiunea copiilor săi în purtare, ci nivelul lor de ascultare faţă de părinţii lor sau de celelalte persoane cu autoritate, profesori, etc. Nu poate fi condamnat omul al cărui copiii sunt buclucaşi dar care totuşi pot asculta atunci când părintele le-o solicită. Dacă acest posibil lider reuşeşte să-şi crească copiii învăţându-i supunerea şi ascultarea, orice altceva se va repara, dar la momentul potrivit aceştia vor ştii să se supună lui Hristos. Vezi, Tit 1:6 "având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare"

Versetul 5

"cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu" - un lider trebuie întâi să demonstreze în intimitatea căminului şi familiei lui capacitatea sa de a-i conduce pe alţii la mântuire şi sfinţire. Acolo el va confirma dacă Dumnezeu l-a dăruit spiritual să ofere exemplul de virtute, de slujire a altora, de a rezolva conflicte, de a aduce unitate şi de a menţine dragostea, pe care alţii să-l copieze. Dacă nu poate face aceste lucruri esenţiale în casa lui, cine ar presupune că ar putea să le facă în Biserică?

Versetul 6

"să nu fie întors la Dumnezeu de curând ca nu cumva să se îngâmfe" - a pune un proaspăt convertit la Hristos într-o poziţie de conducere ar însemna o ispitire a acestuia la mândrie. De aceea, prezbiterii (liderii) ar trebui să fie aleşi dintre bărbaţii maturi din punct de vedere spiritual ai adunării (vezi, 1Tim.5:22).

Derickson

Textul, însă, nu (vizează) limitează vârsta ci maturitatea spirituală a potenţialului lider spiritual. Mulţi pastori bătrâni par incapabili să păstreze sau să insufle spiritualitate bisericii lor, în timp ce unii tineri par să fie folosiţi de Domnul în treziri spirituale. Printr-o purtare sfântă şi o spiritualitate autentică, şi adăugând o bună cunoaştere a Cuvântului scris cei tineri din punct de vedere fizic se pot califica pentru conducere spirituală. Omul trebuie judecat după maturitatea lui spirituală nu cea fizică! Pavel îi spune lui Timotei, tânărul, "Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie." (1Tim.4:12)

"Să se îngâmfe" indică înfumurare. Acesta este orbit de propria-i îngâmfare care se ridică înaintea ochilor săi asemenea fumului. Am întâlnit astfel de oameni fie tineri, fie bătrâni.

"să cadă în osânda diavolului"- "diabolos" - clevetitorul, bârfitorul - condamnarea diavolului s-a datorat mândriei pe care a avut-o pentru poziţia sa. Aceasta a rezultat în căderea lui din cinste şi autoritate (Isaia 14:12-14; Ez.28:11-19; compară cu Prov. 16:18). Aceeaşi cădere şi condamnare poate cu uşurinţă surveni în viaţa unui credincios nou, dar slab, care este pus într-o poziţie de conducere spirituală.

Dacă se mândreşte, îngâmfă, se pot petrece două lucruri:

- diavolul îl va acuza: Diavolul poate de asemenea să aducă acuzaţii împotriva lui.

- potrivnicii lui Dumnezeu, pot s-o facă: Îngâmfarea lui va fi folosită de oponenţii Bisericii şi evangheliei pentru a o acuza. Le dă motive de bârfă. Un lider îngâmfat sau închipuit este o pricină de discuţii pentru comunitate. Criticii Bisericii pot spune: "A, uitaţi-vă la el, nimeni nu-i ajunge cu prăjina la nas!!" "Ăsta e creştin?" "iată-l pe liderul vostru!"

O realitate tristă a zilelelor noastre - aroganţa unor pastori - eu cunosc pe unul, bun prieten până ce a mers la seminar. După aceea ...nu m-am mai putut înţelege cu el. A devenit prea înfumurat şi arogant!

Versetul 7

"trebuie să aibe o bună mărturie din partea celor de afară" - un conducător al bisericii trebuie să aibe o reputaţie ireproşabilă în comunitatea necredincioşilor, chiar dacă aceştia nu sunt de acord cu teologia şi principiile sale morale. Altfel, cum ar putea el să aibe un impact spiritual asupra celor ce nu-l respectă? Compară cu, Matei 5:48; Filip.2:15.

Derickson

Să fie vorbit de bine de către cei necredincioşi. Este posibil aşa ceva? Dacă mărturia celui ce aspiră la slujba de lider spiritual al bisericii este impecabilă, ireproşabilă, tot ce vor spune rău despre el va fi fie sub formă de zvonuri neadevărate, fie de acuzaţii nedrepte, dar nimic real care să fie demn de critică nu se va găsi la el. Un astfel de om îşi va atrage respectul chiar şi al celor ce nu au respect faţă de Dumnezeul lui şi de principiile sale. Cum putem ştii că un om are o astfel de mărturie? Nu de puţine ori, cei necredincioşi sunt sinceri şi vor recunoaşte că ce spun despre cutare lider este neadevărat şi este spus din răutate. Dacă ei nu pot fi sinceri atunci se aplică testul confirmării din partea a mai mulţi a acuzaţiilor. Dacă acestea nu coroborează este foarte probabil să nu fie adevărate şi omul nostru să fie ireproşabil. Dar cel ce este un bun muncitor, un bun student, un bun cetăţean, îşi va câştiga respectul celor necredincioşi, dacă-şi respectă crezurile.

O a doua sferă de responsabilitate a liderului, pe lângă casa lui, este lumea din jurul lui.

El trebuie să fie omul care şi-a câştigat respectul semenilor necreştini în viaţa şi treburile de zi cu zi. Nimic nu a adus mai multă ocară Biserici ca liderul a cărui relaţie cu necredincioşii a fost vătămată de acţiuni ce i-au dezis credinţa. Exemplele, din nou, abundă. Afaceri murdare, pofte ascunse ce ies la iveală, minciună, furt, mită, corupţie, lăcomie, etc. pe care necredincioşii le-au descoperit la un pastor au distrus definitiv imaginea unor biserici.

"ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului" - Derickson

Omul care cade în aceea osândă poate face foarte puţin, sau nimic în biserică sau în localitatea lui, pentru Dumnezeu. Toate eforturile lui vor fi zădărnicite de reputaţia proastă pe care şi-a dobândit-o şi de acuzaţiile de care nu poate scăpa sub nici o formă. "Cursa diavolului" se poate interpreta şi după cum urmează: indiferent ce va face un astfel de om, niciodată nu va fi respectat, ci dimpotrivă va fi suspectat de necinste şi considerat rău (acuzat).

Criteriile din epist. Lui Pavel către Tit

În ce-i priveşte pe episcopi, Pavel a mai înşiruit încă 17 criterii în Epistola sa către Tit 1:6-9, care majoritatea sunt repetate şi în 1Timotei 3, criterii pe care liderii spirituali ai Bisericii trebuie să le îndeplinească.

"fără prihană" - vezi comentariul pentru criteriul "fără prihană" din 1Tim.3.

"bărbat al unei singure neveste" - idem.

"având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare" - idem.

"nu încăpăţânat" - (Derickson) - să fie un om dispus să cedeze în mijlocul conflictului. Să vrea să recunoască ce este drept, nu numai în ce-i priveşte pe oameni ci şi în ce-l priveşte pe Dumnezeu. "Cei flexibili nu vor fi frânţi".

Această calitate este foarte importantă pentru un lider având în vedere că el trebuie să primească călăuzire de la Dumnezeu şi sfaturi de la oameni. Dacă nu este maleabil în mâna lui Dumnezeu, nu va putea să cunoască bine direcţia în care Acesta îl conduce. Dacă nu este receptiv la sfaturile oamenilor lui Dumnezeu, din jurul lui, nu poate să vadă schimbările necesare pe care trebuie să le facă. Şi una şi alta îl pot descalifica pe un om de la conducerea spirituală!

"nici mânios" - literar, "iute la mânie", un om care-şi pierde uşor cumpătul, claritatea minţii şi îşi "iese din fire" repede.

"nici dedat la vin" - idem

"nici bătăuş" - idem

"nici lacom de câştig mârşav" - idem

"să fie primitor de oaspeţi" - idem

"iubitor de bine" - este interesant faptul că mai multe versiuni din limba engleză conţin expresia "să fie iubitor de oameni buni", care pare să ne arate că prezbiterului sau episcopului trebuie să-i placă de aceia care umblă cu Domnul, chiar şi atunci când aceştia greşesc.

Derickson spune că liderii trebuie să poată suporta atunci când atenţia mulţimii este îndreptată spre alţii din jurul lui, cum ar fi pastori asistenţi, diaconi, etc. şi ei sunt neglijaţi. Ei trebuie să poată face acest lucru din convingerea că datoria lor este să-i strângă în jurul lor pe oamenii buni şi să-i pregătească pentru conducerea spirituală.

"cumpătat" - idem

"drept" - drept ca şi Dumnezeu. Să fie un om îndreptăţit de Dumnezeu în tot ce este şi tot ce face. Să fie drept în relaţiile lui cu oamenii, fie credincioşi sau necredincioşi, drept mai ales în relaţia cu Dumnezeu.

"sfânt" - scos din lume şi pus deoparte pentru a fi folosit de Dumnezeu. Până ce nu-l sfinţeşte Dumnezeu nu-l foloseşte. Pentru slujirea lui Dumnezeu liderul trebuie să aibe o viaţă caracterizată de sfinţenie, dominată de neprihănire nu de nelegiuire. Nu poate fi un om prins în capcana păcatului şi care să trăiască într-un păcat din obişnuinţă.

"înfrânat" - idem

"să se ţină de Cuvântul adevărat" - o condiţie de mare importanţă. Învăţătura lui trebuie să nu se abată de la standardul biblic şi tot ceea ce oferă bisericii sub formă de învăţătură să respecte cuvintele sănătoase ale Domnului Isus. Adevăratul lider spiritual se presupune să conducă Biserica în învăţătura dreaptă a Cuvântului şi să nu se abată de la doctrinele credinţei creştine. Nu poate învăţa doctrine eronate, deviante, sau eretice. Dacă o face se descalifică! Toată învăţătura lui trebuie să reflecte cu stricteţe adevărul biblic, nu tradiţii, rituri sau preferinţe personale.

În cazul unui seminarist trebuie verificat nu doar ceea ce învaţă de la amvon, dar şi ceea ce a fost învăţat, pentru a se evita mai târziu o eventuală strecurare de doctrine aberante.

"în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă" - este clar că pentru aceasta trebuie să fie un bun cunoscător al ei. Într-adevăr adevăratul lider spiritual este cel ce le împărtăşeşte altora cuvintele lui Isus şi tot sfatul lui Dumnezeu, deoarece doar ele pot aduce mustrare, vindecare, alinare şi pot da viaţa veşnică. Liderul spiritual este cel ce-i conduce pe alţii în respectarea Cuvântului scris.

"în stare...să înfrunte pe potrivnici" - o altă cerinţă importantă date fiind condiţiile lumii seculare în care trăim. Liderul spiritual este cel ce poate aduce argumentele biblice competente să răspundă contestărilor şi atacurilor aduse credinţei istorice creştine. Este un bun apologet cel în stare să explice eficace motivele credinţei şi speranţei sale tuturor celor ce-l întreabă sau i le pun la îndoială! O calitate nelipsită.

Criteriile pentru diaconi

Versetul 8

"de asemenea" - ne arată că şi diaconii au criterii biblice pe care trebuie să le îndeplinească ca şi episcopii, care nu sunt opţionale ci obligatorii.

"diaconii" - cuvântul este o derivaţie a expresiei "a sluji". Deşi la început se referă la treburile mai obişnuite cum ar fi servitul la mese (vezi, cazul din Fapte 6:1-4), cuvântul "diakonia" a ajuns să denote orice slujbă din biserică. Diaconii slujesc sub conducerea prezbiterilor, ajutându-i în exercitarea supravegherii lor în aspectele materiale şi practice ale vieţii bisericii. Scriptura nu defineşte pentru diaconi nici un fel de responsabilităţi oficiale sau specifice: ei se presupune să facă ceea ce prezbiterii îi pun să facă sau să îndeplinească orice lucrare spirituală necesară.

"cinstiţi" - având un caracter şi o minte serioasă. Să nu fie superficiali sau neserioşi în treburi importante.

Se mai traduce şi "serioşi", care ne sugerează că aceştia sunt maturi spiritual şi se comportă ca atare. Viaţa lui trebuie să atragă respectul oamenilor. Nu înseamnă că nu poate avea un simţ al umorului, dar acesta să fie oportun şi controlat. (Derickson)

"nu cu două feţe" (literar, nu cu două limbi!?) - nu se presupune ca diaconii să spună un lucru unor oameni şi să spună altceva la alţii. Vorbirea lor nu poate fi ipocrită, ci onestă şi consecventă. De asemenea, nu pot spune una şi face alta.

Literar, "cu două limbi"! Cel ce spune una dar face alta nu poate fi clasificat decât mincinos, de aceea, un adevărat diacon nu poate fi aşa. Cel mai frecvent însă este ca cineva să spună că face ceva dar nu o face şi dezamăgeşte. De la cel ce se aşteaptă un ajutor nu poate veni aşa ceva. Să se dea drept interesat de nevoile cuiva, şi ca prin urmare foarte spiritual, dar niciodată să nu întreprindă ceva pentru a le împlini. O astfel de atitudine poate face să se ducă vestea cuiva că este cu "două feţe" - una interesată, aparent miloasă şi alta dezinteresată, indiferentă!!

"nu băutori de mult vin" - să nu fie preocupaţi de băutul vinului; dedaţi băuturii (vezi, comentariul la vers.3).

"nu doritori de câştig mârşav" (nu lacomi) - asemenea prezbiterilor, (vezi, coment. la vers.3), diaconii nu se presupune să abuzeze de poziţia lor în biserică pentru a face bani. O asemenea cerinţă a fost îndeosebi necesară în Biserica Primară devreme ce în mod regulat prin mâinile diaconilor treceau bani sau averi ce erau împărţite celor nevoiaşi. Vezi 1Tim.6:5!

Versetul 9

"taina credinţei" - expresie ce apare frecvent în scrierile lui Pavel (vezi, Rom.11:25; 16:25; Efes.1:9; 3:9; 6:19; Col.2:2). Cuvântul descrie adevărul ce a fost odată ascuns (misterios), dar care acum este revelat. Acest adevăr include, întruparea lui Hristos (v.16), arătarea lui Hristos în credincioşi (Col.1:26,27), contopirea/unirea/egalitatea Neamurilor şi a Iudeilor, din Biserică (Efes.3:4-6), evanghelia (Col.4:3), "taina" nelegiuirii (2Tes.2:7), şi răpirea bisericii (1Cor.15:51,52). Toate aceste elemente ale credinţei creştine diaconii trebuie să le păstreze într-o conştiinţă curată.

Versetul 10

"trebuie cercetaţi întâi" (testaţi, încercaţi) - timpul prezent al acestui verb indică evaluarea continuă a caracterului diaconilor şi a slujirii acestora aduse bisericii.

"numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi" - doar dacă purtarea lor este evlavioasă iar slujirea pe care o aduc bisericii este dezinteresată, pot fi recunoscuţi sau numiţi diaconi ai bisericii.

COMENTARIU

Deşi diaconii par să se ocupe mai mult de partea fizică a nevoilor bisericii, implicarea lor în slujirea spirituală nu întârzie să apară. Un exemplu elocvent este diaconul Ştefan (cap,6, Fapte), care mai târziu devine (cap.7, Fapte) şi primul martir al Bisericii. La fel stau lucrurile şi cu diaconul Filip. Deşi iniţial ales să slujească la mese îl vedem mai târziu folosit de Dumnezeu în predicarea cu putere a Evangheliei în Samaria, ce a dus la o mare trezire spirituală. De aceea, nevoia ca aceştia să îndeplinească nişte criterii biblice foarte stricte este vădită.

Care credeţi că sunt unele din modalităţile în care un diacon se poate implica în lucrarea spirituală a Bisericii?

* - a lucra alături de cineva oferă ocazia unor discuţii foarte spirituale care să ducă la convertirea, zidirea sau încurajarea cuiva. Multe sfaturi utile s-au dat de către cei ce slujesc nevoilor materiale ale bisericii celor ce nu pot beneficia de timpul pastorilor!

* - ajutorarea orfanilor şi ale văduvelor oferă şi ocazia împărtăşirii motivelor pentru care nişte slujitori creştini fac aceste gesturi caritabile.

* - a cere ajutor pentru diferitele nevoi ale bisericii oferă posibilitatea şi altora de a sluji Domnului lor. Acesta poate fi un bun imbold pentru dedicarea lor definitivă lucrării de slujire a Bisericii, şi ocazia care să le evidenţieze darurile spirituale. Poate fi pregătirea acestora pentru conducerea spirituală a bisericii.

Versetul 11

Este vorba fie de soţiile liderilor, ale diaconilor, sau de femeile propriu-zis diaconiţe. Poate că nu există o poziţie, sau slujbă propriu-zisă de "diaconiţă", dar este clar din textul de faţă că există nişte cerinţe ce li se aplică şi lor.

"femeile" - în alte traduceri, apare, "soţiile lor", însă cuvântul grecesc este la fel de bine tradus şi "femeile". Ştim din Rom.16:1, unde Pavel le spune creştinilor din Roma că, "Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă (Sau: slujitoare.) a Bisericii din Chencrea", că este biblic ca o femeie să poată sluji în biserică ca şi diaconiţă. Se pare să Fivi este cea care le-a dus romanilor epistola lui Pavel. Ca şi diaconiţe, femeile pot sluji în subordonare bărbaţilor prezbiteri, episcopi sau pastori, ce conduc biserica. Vezi, 1Tim.2:11-12!

"cinstite" - vezi, comentariul de la vers.8.

"neclevetitoare" - cuvântul este derivat din grecescul "diabolos", titlu ce este frecvent atribuit Satanei, numit şi "pârâşul/acuzatorul fraţilor" (Apoc.12:10). Femeile ce slujesc în biserică nu pot fi dedate bârfei.

"cumpătate" - vezi, comentariul de la vers.2

"credincioase în toate lucrurile" - Asemenea bărbaţilor ce slujesc în biserică şi femeile slujitoare trebuie să fie persoane absolut de încredere în toate aspectele vieţii lor şi lucrării lor.

Versetul 12

"diaconii, să fie bărbaţi ai unei singure neveste" - vezi comentariul la vers.2.

"să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor" - vezi comentariul la vers.4.

Versetul 13

"cei ce slujesc bine ca diaconi"

"dobândesc un loc de cinste şi mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus"

1 Timotei 5:17-25

Sursa multor probleme ale bisericii din Efes se găseşte în lipsa de rânduială a pastorilor ei. De aceea Pavel îi explică lui Timotei cum să restaureze în biserică grija pastorală cuvenită. (vezi şi 3:14-15). Astfel el i-a prezentat criteriile pe baza cărora liderii bisericii sunt selectaţi, onoraţi sau mustraţi.

Versetul 17

"prezbiterii care cârmuiesc bine" - acelaşi prezbiter se identifică cu "episcopul/supraveghetorul" (3:1) şi cu "pastorul" (Efes.4:11). Liderii bisericii conduc bine atunci când îndeplinesc porunca Domnului de a "iubi şi paşte oiţele" (vezi, Ioan 21:15-17), atunci când o fac cu "lepădare de sine" (vezi, 1Petru 5:2), sau când "veghează" asupra ei (Fapte 20:31).

"să fie învredniciţi de îndoită cinste" - prezbiterii sau liderii care slujesc cu mult devotament şi sacrificiu de sine ar trebui să beneficieze de o mai mare recunoaştere din partea adunării lor. Nu înseamnă că astfel de oameni ar trebui să primească exact dublul remuneraţiei lor, dar fiindcă beneficiază de un asemenea respect ar trebui să fie plătiţi cu mai multă generozitate.

"se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura" - unii lideri se vor devota mai mult decât alţii acestui aspect al lucrării de slujire a bisericii, conform sensului literar al limbii originale, "până în punctul în care sunt complet epuizaţi şi slăbiţi", accentul punându-se mai mult pe efortul depus decât pe cantitatea de muncă depusă de aceştia.

v.19 - "împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori" - acuzaţiile grave aduse împotriva unor prezbiteri trebuiesc serios investigate (cercetate) şi confirmate în urma aceluiaşi proces descris în Matei 18. Metoda de confruntare folosită pentru restul bisericii se va aplica atunci şi prezbiterilor (deci, liderilor). Această condiţie nu-i scuteşte pe lideri de confruntări personale, dar îi protejează împotriva unor acuzaţii neserioase, nefondate, menite să le atace reputaţia şi va dovedi dacă sunt vinovaţi sau nu de păcat.

v.20 - "pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibe frică" - cei dovediţi de un păcat real, dată fiind poziţia lor publică şi efectul extins al păcatului lor, trebuiesc mustraţi şi corectaţi în public. Gravitatea unui păcat dovedit în viaţa unui lider necesită o abordare publică a acestuia pentru a insufla şi celorlalţi o teamă sfântă de păcat. În acest fel este evidenţiat standardul înalt ce trebuie păstrat de cei aflaţi în poziţii de conducere şi cât de gravă este compromiterea acestuia de către un lider.

v.21 - "...să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire"

v.22 - "să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă"

Vezi şi versetele 24 - 25!

Concluzie finală

Criteriile stabilite de Scriptură pentru conducerea spirituală sunt clare şi indiscutabile. Biserica în care acestea sunt respectate şi aplicate va avea mult de câştigat. De altfel, majoritatea din problemele care macină multe din bisericile ţării noastre sunt cauzate de numirea sau ordinarea unor oameni care nu îndeplinesc aceste criterii rânduite de Dumnezeu. Cred că reconsiderarea acestora şi hotărârea de aplicare a lor le va ridica din cenuşă pe multe din adunările creştine din România. S-a greşit atât în modelul de conducere spirituală ales cât şi în motivaţia cu care unii au aspirat la conducere. Trebuie ca ambele să fie reevaluate şi schimbate conform acestor pasaje biblice, ori luptele pentru putere vor continua iar respectivele biserici vor deveni simple organizaţii pământeşti şi nu case de lumină ale lui Dumnezeu prin care El îşi va media conducerea asupra treburilor lumii acesteia întunecate!

"Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun", a spus apostolul Pavel. Sper ca odată ce aţi înţeles ce înseamnă această aspiraţie la conducerea spirituală, de a sluji sfinţilor şi nu de a-i domina, care este modelul biblic de conducere şi care este motivaţia din spatele ei, cât mai mulţi să doriţi să vă implicaţi în lucrarea de slujire a Trupului lui Hristos, Biserica. Asta să vă fie dorinţa, de acum înainte!

Cu sinceritate, în Hristos,
Teodor Macavei


Conducere Spirituală