Evanghelia lui Isus Cristos
O Celebrare Evanghelică


Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)
Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri strălucite: să fie cunoscute pe tot pământul! (Isaia 12:5)

PREAMBUL

Evanghelia lui Isus Cristos înseamnă veşti, veşti bune - cele mai bune şi importante veşti pe care le aude vreodată orice fiinţă omenească.

Evanghelia proclamă că singura cale spre a-L cunoaşte pe Dumnezeu în pace, dragoste şi bucurie este prin moartea spre împăcare a lui Isus Cristos, Domnul înviat.

Această Evanghelie este mesajul central al Sfintelor Scripturi şi este adevărata cheie spre a le înţelege.

Această Evanghelie Îl identifică pe Isus Cristos, Mesia lui Israel, ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Fiul, a doua Persoană a Sfintei Trinităţi, a cărui încarnare, lucrare, moarte, înviere şi înălţare au împlinit voia mântuitoare a Tatălui. Moartea Lui pentru păcate şi învierea Lui din morţi au fost promise mai înainte de către profeţi şi atestate de martori oculari. La timpul potrivit al lui Dumnezeu şi în modul lui Dumnezeu Isus Cristos se va întoarce ca un Domn glorios şi Judecător al tuturor (1Tesaloniceni 4:13-18; Matei 25:31, 32). El dăruieşte acum Duhul Sfânt de la Tatăl tuturor celor ce sunt cu adevărat ai Lui. Cele trei Persoane ale Trinităţii se unesc astfel în lucrarea de mântuire a păcătoşilor.

Această Evanghelie Îl stabileşte pe Isus Cristos ca Salvatorul viu, Stăpânul, Viaţa şi Speranţa tuturor celor ce îşi pun încrederea în El. Ne spune că destinul etern al tuturor oamenilor depinde de faptul dacă au sau nu o relaţie personală, salvatoare, cu Isus Cristos.
Această Evanghelie este singura Evanghelie. Nu există alta. Şi schimbarea substanţei sale înseamnă a o perverti şi a o distruge realmente.

Această Evanghelie este atât de simplă încât copiii mici o pot înţelege; şi este atât de profundă încât studiile efectuate de către cei mai înţelepţi teologi nu vor putea epuiza niciodată bogăţiile ei.
Toţi creştinii sunt chemaţi la unitate în dragoste şi unitate în adevăr. Ca evanghelici, care ne tragem numele din Evanghelie, noi celebrăm aceste veşti bune şi măreţe ale lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu în Isus Cristos ca şi adevărata legătură a unităţii creştine, fie între biserici şi denominaţiuni organizate, fie în numeroasele iniţiative cooperative inter-denominaţionale ale creştinilor.
Biblia declară că toţi aceia care se încred cu adevărat în Cristos şi în Evanghelia Lui sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu prin har, deci sunt fraţii şi surorile noastre în Cristos.

Toţi cei ce sunt justificaţi experimentează împăcarea cu Tatăl, ştergerea completă a păcatelor, tranziţia din împărăţia întunericului în împărăţia luminii, realitatea de a fi o nouă creaţie în Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt. Ei se bucură de accesul la Tatăl cu toată pacea şi bucuria ce decurg din el.

Evanghelia solicită tuturor credincioşilor să se închine, ceea ce înseamnă a-I aduce constant lui Dumnezeu laude şi mulţumiri, supunerea faţă de tot ce a descoperit El în cuvântul Său scris, dependenţă de El în rugăciune şi veghere ca adevărul Său să nu fie compromis sau acoperit involuntar.

A împărtăşi bucuria şi speranţa acestei Evanghelii este un privilegiu suprem. Este de asemenea o obligaţie continuă, pentru că „marea trimitere” a lui Isus Cristos rămâne valabilă: ‚proclamaţi Evanghelia pretutindeni’, a spus El, ‚învăţând, botezând şi făcând ucenici.’

Acceptând următoarea declaraţie, noi ne afirmăm angajamentul faţă de această sarcină şi totodată dedicarea faţă de Cristos Însuşi, faţă de Evanghelia însăşi şi unii faţă de alţii, ca şi credincioşi evanghelici.

EVANGHELIA

Această Evanghelie a lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu o prezintă în Scripturile infailibile, combină propria declaraţie a lui Isus despre realitatea prezentă a împărăţiei lui Dumnezeu împreună cu relatarea apostolilor cu privire la persoana, locul şi lucrarea lui Cristos şi despre cum beneficiază de ea oamenii păcătoşi. Tradiţia orală şi învăţăturile bisericii primare, crezurile istorice, mărturisirile Reformei şi bazele doctrinare ale cultelor evanghelice ulterioare, toate depun mărturie despre substanţa acestui mesaj biblic.

Inima Evangheliei este că Creatorul nostru sfânt, iubitor, confruntat cu ostilitatea şi răzvrătirea umană, a ales în propria libertate şi credincioşie să devină Răscumpărătorul şi Restauratorul nostru sfânt şi iubitor. Tatăl a trimis pe Fiul să fie mântuitorul lumii (1Ioan 4:14): singurul plan de mântuire al Tatălui este implementat prin singurul Său Fiu. Deci Petru a anunţat: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12). Şi Cristos Însuşi a spus: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Prin Evanghelie învăţăm că noi, fiinţele umane, care am fost create pentru părtăşie cu Dumnezeu, suntem prin natură - adică „în Adam” (1Corinteni 15:22) - moarte în păcat, indiferente şi separate de Creatorul nostru. Noi răsucim adevărul Lui în mod constant, încălcăm legea Lui, nu luăm în serios scopurile şi standardele Sale şi ofensăm sfinţenia Lui prin lipsa noastră de sfinţenie; şi astfel suntem într-adevăr „fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume” (Romani 1:18-32; 3:9-20; Efeseni 2:1-3,12). Totuşi, Dumnezeu, în harul Său, a luat iniţiativa de a ne împăca cu Sine Însuşi prin viaţa fără păcat şi moartea înlocuitoare a preaiubitului Său Fiu (Efeseni 2:4-10; Romani 3:21-24).

Tatăl a trimis pe Fiul să ne elibereze de stăpânirea păcatului şi a lui Satan şi să ne facă copii şi prieteni ai lui Dumnezeu. Vărsându-şi sângele ca o jertfă, Isus a plătit pedeapsa noastră, în locul nostru, pe cruce, împăcând cerinţele îndreptăţite ale dreptăţii divine. Astfel a făcut posibilă justificarea tuturor celor ce se încred în El (Romani 3:25-26). Biblia descrie această tranzacţie substituţionară ca şi obţinerea unei plăţi, împăcări, răscumpărări, cuceriri a forţelor răului (Matei 20:28; 2Corinteni 5:18-21; Romani 3:23-25; Ioan 12:31; Coloseni 2:15). Ea ne asigură o relaţie restaurată cu Dumnezeu ce aduce iertare şi pace, acceptare şi acces, precum şi adopţie în familia lui Dumnezeu (Coloseni 1:20, 2:13-14; Romani 5:1-2; Galateni 4:4-7; 1Petru 3:18). Credinţa în Dumnezeu şi în Cristos, la care ne cheamă Evanghelia, este o deschidere a inimilor noastre spre a apuca cu încredere aceste beneficii promise şi oferite.

Această Evanghelie mai proclamă învierea în trup, înălţarea şi întronarea lui Isus ca şi dovadă a eficienţei acestei jertfe pentru noi, o dată pentru totdeauna, a realităţii lucrării Sale prezente şi personale faţă de noi şi a certitudinii reîntoarcerii Sale viitoare pentru a ne glorifica (1Corinteni 15; Evrei 1:1-4; 2:1-18; 4:14-16; 7:1-10, 25). În viaţa de credinţă, aşa cum este descrisă de Evanghelie, credincioşii sunt uniţi cu Domnul lor înviat având comuniune cu El şi privind la El în pocăinţă şi speranţă pentru împuternicire prin Duhul Sfânt, astfel încât de acum înainte să nu mai păcătuiască, ci să Îl slujească pe El cu adevărat.

Îndreptăţirea lui Dumnezeu pentru cei care se încred în el, conform Evangheliei, este o tranziţie decisivă, aici şi acum, dintr-o stare de condamnare şi mânie, datorită păcatelor lor, la una de acceptare şi har, prin virtutea supunerii perfecte a lui Isus culminând cu moartea Sa voluntară în care a purtat păcatele lumii. Dumnezeu îi „îndreptăţeşte pe cei nelegiuiţi” (adică pe cei fără Dumnezeu, Romani 4:5) imputând (creditând, socotind) neprihănire în contul lor şi încetând a le mai ţine păcatele împotriva lor (Romani 4:1-8). Păcătoşii primesc prin credinţa doar în Cristos „darul neprihănirii” (Romani 1:17, 5:17; Filipeni 3:9) şi astfel devin „neprihănirea lui Dumnezeu” în Cel care a fost „făcut păcat” pentru ei (2Corinteni 5:21).

În timp ce păcatele noastre Îi erau socotite lui Cristos, neprihănirea lui Cristos ne era socotită nouă. Aceasta este justificarea prin imputarea neprihănirii lui Cristos. Tot ce aducem noi în această tranzacţie este nevoia noastră de a o primi. Credinţa noastră în Dumnezeul care o acordă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, este ea însăşi roada harului lui Dumnezeu. Credinţa ne leagă în mod salvator de Isus, dar, deoarece ea implică recunoaşterea faptului că noi nu avem niciun merit propriu, ea este în mod mărturisit o lucrare ce nu include în sine vreun merit.

Evanghelia ne asigură că toţi cei ce şi-au încredinţat vieţile lui Isus Cristos sunt copii ai lui Dumnezeu, născuţi din nou (Ioan 1:12), împuterniciţi, în care locuieşte Duhul Sfânt, pe care El îi reasigură de starea şi de speranţa lor (Romani 7:6; 8:9-17). În momentul în care noi credem cu adevărat în Cristos, Tatăl ne declară drepţi în El şi începe să ne conformeze după asemănarea cu El. Credinţa adevărată recunoaşte şi depinde de Isus ca Domn şi se vede în supunere tot mai mare faţă de poruncile divine, deşi aceasta nu contribuie cu nimic la baza justificării noastre (Iacov 2:14-26; Evrei 6:1-12).

Prin harul Său sfinţitor Cristos lucrează în noi prin credinţă, reînnoind natura noastră căzută şi conducându-ne la adevărata maturitate - acea măsură a dezvoltării la care se referă expresia „plinătatea lui Cristos” (Efeseni 4:13). Evanghelia ne cheamă să trăim ca slujitori ascultători ai lui Cristos şi ca emisarii Săi în lume - făcând dreptate, iubind mila şi ajutându-i pe toţi cei ce sunt în nevoi, căutând astfel să depunem mărturie pentru împărăţia lui Cristos. La moarte Cristos îl ia pe credincios la El (Filipeni 1:21) pentru bucurie de neimaginat în închinarea fără încetare înaintea lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:1-5).

Mântuirea, în sensul ei deplin, înseamnă izbăvire de vina păcatului din trecut, de la puterea păcatului în prezent şi de la prezenţa păcatului în viitor. Astfel, în timp ce credincioşii se bucură de mântuire încă de acum, ei încă aşteaptă plinătatea sa (Marcu 14:61-62; Evrei 9:28). Mântuirea este o realitate triunitară, iniţiată de Tatăl, implementată de Fiul şi aplicată de Duhul Sfânt. Ea are o dimensiune globală, pentru că planul lui Dumnezeu este de a mântui credincioşii din fiecare trib şi limbă (Apocalipsa 5:9) pentru a fi Biserica Lui, o nouă omenire, poporul lui Dumnezeu, Trupul şi Mireasa lui Cristos şi comunitatea Duhului Sfânt. Toţi moştenitorii mântuirii finale sunt chemaţi aici şi acum să-L slujească pe Domnul lor şi pe fiecare în dragoste, să trăiască în părtăşia suferinţelor lui Isus şi să conlucreze întru a-L face pe Cristos cunoscut întregii lumi.

Învăţăm din Evanghelie că toţi au păcătuit, astfel toţi cei ce nu Îl primesc pe Cristos vor fi judecaţi conform meritelor lor măsurate de legea sfântă a lui Dumnezeu; şi ei vor fi confruntaţi cu pedeapsa veşnică.

UNITATEA ÎN EVANGHELIE

Creştinilor li se porunceşte să se iubească unii pe alţii în ciuda diferenţelor de rasă, sex, privilegii şi de mediul social, politic sau economic din care provin (Ioan 13:34-35; Galateni 3:28-29); şi să aibă acelaşi gând pe cât posibil (Ioan 17:20-21; Filipeni 2:2; Romani 14:1-15:13). Noi ştim că diviziunile între creştini diminuează mărturia noastră în lume; de aceea dorim o mai mare înţelegere mutuală şi mai mult adevăr în dragoste. Ştim de asemenea că, fiindu-ne încredinţat adevărul descoperit al lui Dumnezeu, noi nu putem accepta nicio formă de indiferenţă doctrinară, relativism sau pluralism prin care adevărul lui Dumnezeu este sacrificat spre o pace falsă.

Dezacordurile doctrinare cheamă la dezbatere. Dialogul spre o înţelegere mutuală şi, dacă este posibil, spre reducerea diferenţelor, este valoros, cu mult mai mult când scopul este unitatea în lucrurile de primă importanţă, cu libertate în lucrurile secundare şi dragoste în toate lucrurile.

În paragrafele anterioare s-a făcut o încercare de a exprima ceea ce este primar şi esenţial în Evanghelie, aşa cum o înţeleg evanghelicii. Dialogul folositor, totuşi, cere nu numai dragoste în toate atitudinile, ci şi claritate în exprimările noastre. Analiza noastră extinsă a justificării doar prin credinţă şi numai în Cristos reflectă crezul nostru că adevărul Evangheliei este de o importanţă crucială şi nu este întotdeauna înţeles bine şi afirmat corect. Pentru o mai mare claritate, din dragoste pentru adevărul lui Dumnezeu şi pentru biserica lui Cristos, formulăm acum punctele cheie a ceea ce s-a spus mai sus în afirmaţii şi negaţii specifice cu privire la Evanghelie şi la unitatea noastră în ea şi în Cristos.

Afirmaţii şi negaţii:

1. Afirmăm că Evanghelia încredinţată Bisericii este, în primă instanţă, Evanghelia lui Dumnezeu (Marcu 1:14; Romani 1:1). Dumnezeu este autorul ei şi El ne-o descoperă prin Cuvântul Său. Autoritatea şi adevărul ei sunt numai în El.

Noi negăm faptul că adevărul sau autoritatea Evangheliei derivă din orice fel de intuiţie sau invenţie omenească (Galateni 1:1-11). De asemenea, negăm faptul că adevărul sau autoritatea Evangheliei rezidă în autoritatea vreunei biserici anume sau instituţii umane.

2. Afirmăm că Evanghelia este puterea mântuitoare a lui Dumnezeu, în sensul în care Evanghelia produce mântuirea oricărui om care crede, fără deosebire (Romani 1:16). Această eficienţă a Evangheliei este prin puterea lui Dumnezeu Însuşi (1Corinteni 1:18).

Negăm că puterea Evangheliei rezidă în elocvenţa predicatorului, în tehnica evanghelistului sau în insistenţa argumentelor raţionale (1Corinteni 1:21; 2:1-5).

3. Afirmăm că Evanghelia diagnostichează condiţia umană universală ca una de revoltă păcătoasă împotriva lui Dumnezeu, care, dacă rămâne neschimbată, va duce fiecare persoană la pierzare veşnică sub condamnarea lui Dumnezeu.

Noi negăm orice respingere a decăderii naturii omeneşti sau orice declaraţie a bunătăţii prezente sau a divinităţii rasei umane.

4. Afirmăm că Isus Cristos este singura cale pentru mântuire, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi omenire (Ioan 14:6; 1Timotei 2:5).

Negăm faptul că cineva poate fi mântuit în orice alt fel decât prin Isus Cristos şi Evanghelia Sa. Biblia nu oferă nicio speranţă ca închinătorii sinceri ai altor religii să fie mântuiţi fără credinţă personală în Isus Cristos.

5. Afirmăm că Biserica este condusă de Dumnezeu şi are astfel obligaţia divină de a predica Evanghelia fiecărei persoane (Luca 24:47; Matei 28:18-19).

Negăm faptul că o clasă sau un grup specific de persoane, oricare ar fi identitatea sa etnică sau culturală, pot fi ignorate sau trecute cu vederea în predicarea Evangheliei (1Corinteni 9:19-22). Intenţia lui Dumnezeu este o Biserică globală alcătuită din oameni din orice trib, limbă sau naţiune (Apocalipsa 7:9).

6. Afirmăm că credinţa în Isus Cristos ca divinul Cuvânt (Logos; Ioan 1:1) sau a doua Persoană a Trinităţii, co-eternă şi co-esenţială cu Tatăl şi Duhul Sfânt (Evrei 1:3) este fundamentală pentru credinţa în Evanghelie.

Negăm faptul că o perspectivă asupra lui Isus Cristos care reduce sau respinge dumnezeirea Sa deplină reprezintă crezul Evangheliei şi că aceasta va avea ca efect mântuirea.

7. Afirmăm că Isus Cristos este Dumnezeu întrupat (Ioan 1:14). Născut din fecioară şi descendent al lui David (Romani 1:3), El a avut o natură umană reală, a fost supus legii lui Dumnezeu (Galateni 4:5) şi a fost ca noi în toate privinţele, cu excepţia păcatului (Evrei 2:17, 7:26-28). Afirmăm că credinţa în adevărata umanitate a lui Cristos este esenţială pentru credinţa în Evanghelie.

Negăm faptul că cel ce respinge umanitatea lui Cristos, întruparea Sa şi lipsa Lui de păcat sau care susţine că aceste adevăruri nu sunt esenţiale pentru Evanghelie va fi mântuit (1Ioan 4:2-3).

8. Afirmăm că ispăşirea lui Cristos, prin care, în ascultarea Sa, a oferit o jertfă perfectă, împăcând pe Tatăl, plătind pentru păcatele noastre şi satisfăcând dreptatea divină în folosul nostru, conform planului etern al lui Dumnezeu, este un element esenţial al Evangheliei.

Negăm că orice opinie asupra ispăşirii, care respinge satisfacerea dreptăţii divine împlinită pentru credincioşi prin substituire, este compatibilă cu învăţătura Evangheliei.

9. Afirmăm că lucrarea salvatoare a lui Cristos a inclus viaţa şi moartea Lui în numele nostru (Galateni 3:13). Declarăm că credinţa în supunerea perfectă a lui Cristos, prin care El a îndeplinit toate cerinţele Legii lui Dumnezeu în numele nostru, este esenţială pentru Evanghelie.

Negăm faptul că mântuirea noastră a fost obţinută doar sau exclusiv prin moartea lui Cristos, fără referinţă la viaţa Lui de neprihănire perfectă.

10. Afirmăm că învierea trupească a lui Cristos din morţi este esenţială pentru Evanghelia biblică (1Corinteni 15:14).

Negăm validitatea vreunei aşa-numite evanghelii care neagă realitatea istorică a învierii în trup a lui Cristos.

11. Afirmăm că doctrina biblică a justificării prin credinţa în Cristos şi numai în Cristos este esenţială pentru Evanghelie (Romani 3:28; 4:5; Galateni 2:16).

Negăm faptul că o persoană poate crede în Evanghelie şi în acelaşi timp poate respinge învăţătura apostolică a justificării doar prin credinţa în Cristos. Negăm de asemenea că există mai mult decât o singură Evanghelie adevărată (Galateni 1:6-9).

12. Afirmăm că doctrina imputării (socotirii sau considerării) păcatelor noastre lui Cristos şi a neprihănirii Lui nouă, în care păcatele noastre sunt iertate pe deplin şi noi suntem acceptaţi în mod deplin, este esenţială pentru Evanghelia biblică (2Corinteni 5:19-21).

Negăm faptul că noi suntem justificaţi prin neprihănirea lui Cristos insuflată în noi sau prin orice altă neprihănire care se crede că este proprie nouă.

13. Afirmăm că neprihănirea lui Cristos prin care suntem justificaţi este întru totul a Lui, a dobândit-o separat de noi, în şi prin supunerea Lui desăvârşită. Această neprihănire este socotită, sau imputată nouă prin declaraţia legală a lui Dumnezeu, ca unică bază a justificării noastre.

Negăm că faptele pe care le săvârşim la orice stadiu al existenţei noastre adaugă ceva la meritul lui Cristos sau câştigă pentru noi vreun merit ce contribuie în vreun fel la baza îndreptăţirii noastre (Galteni 2:16; Efeseni 2:8,9; Tit 3:5).

14. Afirmăm că în timp ce în toţi credincioşii locuieşte Duhul Sfânt şi ei sunt în procesul de a fi sfinţiţi şi conformaţi imaginii lui Cristos, aceste consecinţe ale justificării nu sunt baza acestui lucru. Dumnezeu ne declară drepţi, ne şterge păcatele şi ne adoptă ca şi copiii Lui, doar prin harul Său şi doar prin credinţă, doar datorită lui Cristos, în timp ce noi suntem încă păcătoşi (Romani 4:5).

Negăm faptul că credincioşii trebuie să aibă o evlavie proprie în virtutea cooperării lor cu harul transformator al lui Dumnezeu, mai înainte ca Dumnezeu să-i declare justificaţi în Cristos. Noi suntem îndreptăţiţi în timp ce suntem încă păcătoşi.

15. Afirmăm că credinţa mântuitoare rezultă în sfinţire, în transformarea vieţii şi creşterea în conformitate cu Cristos prin puterea Duhului Sfânt. Sfinţirea înseamnă pocăinţă continuă, o viaţă de întoarcere de la păcat pentru a-L sluji pe Isus Cristos în supunere recunoscătoare faţă de El ca Domn şi Stăpân (Galateni 5:22-25; Romani 8:4, 13-14).

Respingem orice vedere a justificării care o separă pe aceasta de uniunea noastră sfinţitoare cu Cristos şi conformarea noastră progresivă cu imaginea Sa prin rugăciune, pocăinţă, purtarea crucii şi viaţa în Duhul.

16. Afirmăm că credinţa mântuitoare include consimţământul mental faţă de conţinutul Evangheliei, recunoaşterea propriului păcat şi a nevoii proprii, precum şi încredere personală în Cristos şi lucrarea Sa.

Negăm faptul că credinţa mântuitoare include doar acceptarea mentală a Evangheliei şi că îndreptăţirea este asigurată doar printr-o declaraţie verbală a credinţei. Negăm mai departe şi că vreun element al credinţei mântuitoare este o lucrare merituoasă şi câştigă mântuirea pentru noi.

17. Afirmăm că, deşi doctrina este vitală pentru sănătatea şi bunăstarea spirituală, noi nu suntem mântuiţi prin doctrină. Doctrina este necesară pentru a ne informa despre cum putem fi mântuiţi prin Cristos, dar Cristos este Cel care ne mântuieşte.

Negăm că doctrina Evangheliei poate fi respinsă fără consecinţe. Negarea Evangheliei aduce ruină spirituală şi ne expune la judecata lui Dumnezeu.

18. Afirmăm că Isus Cristos le porunceşte urmaşilor Săi să vestească Evanghelia tuturor persoanelor în viaţă evanghelizând pe oricine oriunde, şi să ucenicizeze credincioşii în părtăşia bisericii. Un martor adevărat şi credincios al lui Cristos include dovada mărturiei personale, a unei vieţi evlavioase şi a faptelor de milă, caritate faţă de aproapele său, fără de care predicarea Evangheliei apare inconsistentă.

Negăm că dovada mărturiei personale, viaţa evlavioasă şi faptele de milă şi caritate faţă de aproapele nostru constituie evanghelism, separat de vestirea Evangheliei.

ANGAJAMENTUL NOSTRU

Ca şi evanghelici uniţi în Evanghelie, promitem să veghem şi să îngrijim unii de alţii, să ne rugăm şi să ne iertăm reciproc şi să stabilim legături în dragoste şi adevăr cu toţi oamenii lui Dumnezeu de pretutindeni, pentru că suntem o familie, una în Duhul Sfânt şi una în Cristos.

Secole în urmă se spunea că în lucrurile necesare trebuie să existe unitate, în lucrurile mai puţin necesare trebuie să existe libertate şi că în toate lucrurile trebuie să existe dragoste. Noi considerăm că toate aceste adevăruri ale Evangheliei sunt necesare.

Iar acum, lui Dumnezeu, Autorul adevărului şi harului acestei Evanghelii, prin Isus Cristos, subiectul ei şi Domnul nostru, fie lauda şi gloria în veci de veci.
Amin.

Tradus de Cristian Coţovan


Cuprins | Mântuire