Inamicul nostru teribil
(Efeseni 6:12)
James Montgomery Boice
Doctorul M. Scott Peck crede în existenţa diavolului. Nu neapărat într-o persoană sub denumirea de "diavol" însă, cu siguranţă, într-o forţă personală concentrată a răului, care poate fi extrem de distructivă. Ceea ce l-a convins a fost participarea sa la două exorcisme pe care le descrie în detaliu într-o recentă carte a sa, devenită best-seller, intitulată "People of the Lie" [Oamenii minciunii, n.tr.]. Doctorul Peck este medic psihiatru. A absolvit Universitatea Harvard, în 1958, cu mari onoruri. După absolvire a plecat la Case Western Reserve University School of Medicine, şcoală pe care a absolvit-o în 1963. Apoi a mers în armată. Şi-a îndeplinit serviciul militar în calitate de consultant în psihiatrie şi neurologie al Chirurgului General al Statelor Unite (reprezentantul guvernamental responsabil cu problemele de sănătate publică al Statelor Unite). După aceea şi până în ziua de astăzi a practicat psihiatria în oraşul său natal din Connecticut. A scris două cărţi devenite best-seller. Prima este intitulată "The Road Less Traveled" [Cărarea mai puţin umblată, n.tr.]. Cartea s-a vândut în peste un milion şi jumătate de exemplare. Acum a mai scris o carte intitulată "The People of the Lie" [Oamenii minciunii, n.tr.], carte care are toate şansele să egaleze succesul celei dintâi. După cum ne indică aceste detalii ale biografiei lui, credibilitatea Doctorului Peck nu este de neglijat. Şi cu toate acestea, aşa cum am spus, el crede în existenţa diavolului.
Este interesant că atunci când a scris prima sa carte, el nu era foarte convins de existenţa diavolului însă în timp ce o scria pe a doua a ajuns la această convingere. Un alt fapt interesant - şi, cred eu, legat de primul - este acela că în timpul scurs între scrierea celor două cărţi Doctorul Peck nu numai că a ajuns să creadă într-o forţă personală concentrată a răului, extrem de distructivă, ci a şi devenit creştin. Interesantă derulare a evenimentelor! Nu cu mulţi ani în urmă, pentru un medic, şi în special pentru un psihiatru, a crede şi a afirma existenţa diavolului avea, în mod sigur, drept rezultat dezastrul carierei. Nimeni nu ar lua în serios un psihiatru care crede în diavol. Şi, totuşi, se pare că lucrurile se schimbă. Este adevărat că marea majoritate a psihiatrilor - şi trebuie să spun că, de asemenea, majoritatea clericilor - nu cred în existenţa personală a diavolului. Cu toate acestea, lucrurile se schimbă iar Doctorul Peck reprezintă această schimbare dintr-o perspectivă medicală. Putem să ne punem întrebarea de ce se schimbă această perspectivă. Dacă ne-ar răspunde Doctorul Peck acesta ne-ar spune, sunt sigur de aceasta, că există o realitate de netăgăduit a răului - un rău care trece dincolo de ceea ce psihiatria ar fi numit în trecut o simplă deformare a unor instincte de altfel bune, deformare datorată faptului că ceva rău s-a petrecut în individ, rău care nu trebuie neapărat transformat, ci cu care trebuie să ne luptăm.
Pentru oricine este familiarizat cu Biblia, realitatea de netăgăduit a răului nu este deloc surprinzătoare, deoarece indiferent unde te vei uita în Biblie, fie că începi cu cartea Geneza, chiar la început, unde ni se relatează căderea lui Adam şi a Evei, fie că te uiţi în Profeţi, fie că citeşti Evangheliile sau Epistolele sau că ajungi până la capăt, în cartea Apocalipsa, vei găsi într-o varietate de locuri, în diferite cărţi, scrise de diferiţi autori, admisă existenţa şi activitatea diavolului.
Acesta este lucru pe care Pavel îl afirmă în capitolul 6 din Efeseni. El vorbeşte despre lupta grea pe care o avem de dus pentru a putea trăi ca nişte adevăraţi creştini în această lume. Însă el spune că lupta noastră nu este numai împotriva oamenilor răi, deşi în mod sigur de multe ori avem de luptat la acest nivel, ci împotriva adevăratelor forţe ale răului, răul spiritual, răul demonic, care se află dincolo de răul pe care-l vedem. Pavel spune că, dacă dorim să fim eficienţi în lupta noastră, trebuie să începem prin a recunoaşte existenţa forţelor spirituale rele iar apoi să ne îmbrăcăm cu puterea şi armura lui Dumnezeu pentru a le rezista şi a le înfrânge.
Vorbind în acest pasaj despre diavol, Pavel spune o seamă de lucruri importante despre el. Iar primul lucru pe care îl spune este că acesta e un duşman mare şi puternic. Acest lucru este subliniat de cuvintele pe care le foloseşte pentru a descrie puterile diavolului. El le numeşte căpetenii, domnii, stăpâniri şi duhuri ale răutăţii. Iar faptul că Pavel ne încurajează să le rezistăm şi să ne împotrivim lor nu este ceva de neglijat, aşa cum reiese din cuvintele lui referitoare la conflictul nostru spiritual.
Atunci când vorbim despre diavol şi despre forţele demonice care operează împreună cu el şi atunci când vorbim despre cât de puternice sunt aceste forţe trebuie să fim atenţi să nu mergem prea departe, să nu exagerăm. Şi aceasta deoarece, deşi diavolul este un duşman de temut şi puternic, el nu trebuie considerat, de noi sau de oricine altcineva, ca fiind mai mult sau mai puţin un echivalent spiritual al lui Dumnezeu - Dumnezeu este bun, diavolul este rău - amândoi fiind însă aproximativ la acelaşi nivel. Unii oameni cred acest lucru, chiar şi dintre creştini, deoarece se ştie că diavolul este o fiinţă spirituală. Însă, în timp ce este adevărat că diavolul este un echivalent spiritual al îngerilor puternici care au căzut, îngeri ca Gabriel sau Mihail, nu este adevărat că diavolul este echivalentul spiritual al lui Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu. Orice altă făptură din acest univers este o creatură, o fiinţă creată de Dumnezeu şi, astfel, ea operează la un cu totul alt nivel. Acest lucru merită detaliat.
Atunci când vorbim despre atributele lui Dumnezeu un lucru pe care trebuie să-l spunem despre El este că Dumnezeu este omnipotent, ceea ce înseamnă că Dumnezeu poate să facă orice. Acest lucru nu este adevărat cu referire la diavol şi cu atât mai puţin cu referire la noi. Acesta nu este universul diavolului. Nu este nici universul nostru, ci este universul lui Dumnezeu. Universul funcţionează după regulile lui Dumnezeu. Regulile Lui determină mersul lucrurilor. Iar ceea ce se întâmplă în acest univers se întâmplă fie prin directa influenţă a lui Dumnezeu, fie prin permisiunea Sa. Prin urmare, atunci când vorbim despre diavol, spunând că este puternic, acest lucru nu este acelaşi cu a spune că el este atotputernic, deoarece numai Dumnezeu este atotputernic iar diavolul poate face numai ceea ce îi permite Dumnezeu. Vorbim, de asemenea, despre Dumnezeu ca fiind omniprezent. David spune acest lucru în Psalmul 139, în următoarele cuvinte: "Unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa Morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca." Nu este chip să scapi de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este pretutindeni. Acest lucru nu este adevărat în cazul diavolului. Diavolul este o fiinţă finită. Acest lucru înseamnă că diavolul nu poate fi simultan în două locuri. Iar dacă el se află într-un loc anume, ispitind o persoană, el ispiteşte o singură persoană în acel ceas şi în acel loc. El nu-i ispiteşte pe toţi în acelaşi timp. Este adevărat că el îşi poate extinde influenţa cu ajutorul demonilor care au căzut împreună cu el şi chiar face acest lucru. Însă el nu se află pretutindeni. Acest lucru poate însemna că, în experienţa noastră, diavolul însuşi, adică Satan, nu te-a ispitit probabil niciodată în mod direct, pe tine sau pe vreunul dintre cunoscuţii tăi. Deşi există asemenea lucruri ca posedarea de demoni sau certe influenţe demonice, diavolul nu este omniprezent, aşa cum este Dumnezeu.
Apoi, atunci când vorbim despre atributele lui Dumnezeu, spunem că Dumnezeu este omniscient, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Acest lucru, din nou, nu este adevărat în ceea ce-l priveşte pe diavol. El cunoaşte cu mult mai mult decât cunoaştem noi. El există din vremuri străvechi şi cu siguranţă şi-a sporit cunoaşterea prin experienţă. Este fără îndoială un speculator dibace. Îşi poate da seama care sunt lucrurile care se pot întâmpla dacă vei continua să mergi pe o anume cale. Însă el nu cunoaşte toate lucrurile şi, mai presus de orice, el nu cunoaşte viitorul. El nu are mai multă siguranţă decât noi cu privire la ce se va întâmpla în viitor iar noi în mod sigur nu avem nici o asigurare cu privire la viitor, cu excepţia a ceea ce ne este promis pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu.
Astfel că atunci când începem să vorbim despre duşmanul nostru, diavolul, primul lucru pe care trebuie să-l spunem este acela că el nu este egal cu Dumnezeu. El nu este omniprezent, nu este omnipotent şi nu este omniscient. Însă, în acelaşi timp, a spune aceasta despre el nu este acelaşi lucru cu a-l subestima. El este, totuşi, un inamic mare şi foarte puternic. Comparat cu Dumnezeu, diavolul nu este decât o creatură. Comparat cu noi înşine, diavolul este extrem de puternic şi înspăimântător. Iar dacă este să i ne împotrivim, trebuie să facem acest lucru numai prin puterea şi cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Acesta este, deci, primul lucru pe care îl spune Pavel despre diavol.
Al doilea lucru pe care îl spune Pavel despre diavol este că acesta este un duşman ticălos şi distructiv. Nu numai puternic, ci şi rău. Şi acest lucru reiese din text. El spune că noi avem de luptat împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac. Se referă la întunericul spiritual. Şi, mai spune el, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti. El spune că nu este vorba despre a lupta împotriva unor forţe care au fost oarecum greşit direcţionate şi care, dacă poţi să le schimbi direcţia, vei scăpa de ele. Mai degrabă, spune el, noi luptăm împotriva unui rău care este rău în esenţă, care iubeşte răul şi care face răul numai de dragul răului. John Stott, în studiul său asupra pasajului, ne spune că dacă dorim să învingem aceste duhuri, trebuie să facem următorul lucru: "Ţine minte că ele nu au principii, nu au vreun cod al onoarei şi nici sentimente din cele mai nobile. Ele nu recunosc Convenţia de la Geneva (o convenţie care stipulează tratamentul prizonierilor de război) pentru a restricţiona sau civiliza parţial armele cu care îşi poartă războiul. Ele sunt cu desăvârşire fără scrupule şi nemiloase în urmărirea planurilor lor ticăloase."
Mă tem că cei mai mulţi dintre noi, atunci când ne gândim la războiul creştin, ne gândim oarecum la el în termeni romantici. Ne gândim că este vorba despre o cruciadă şi că duşmanul nostru gândeşte, poate, şi el în acelaşi fel. Ne gândim la soldaţii duşmanului ca la nişte mercenari sau ca la nişte cavaleri. Nu este adevărat. În acest război spiritual noi ne împotrivim unui duşman care nu este doar rău, ci este cu desăvârşire rău, cu desăvârşire fără scrupule şi cu desăvârşire crunt în încercarea lui de a ne înfrânge. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie să-l ştim. Ne împotrivim unui duşman puternic dar şi unuia care este ticălos şi distructiv.
Al treilea lucru pe care Pavel îl spune aici este acela că noi ne împotrivim unui duşman şiret şi viclean. Cuvântul pe care îl foloseşte în versetul 11 este "uneltiri". Diavolul, spune Pavel, unelteşte. În King James Version şi în Revised Standard Version (Versiunea King James şi Versiunea Standard Revizuită, două versiuni/traduceri ale Bibliei în limba engleză, n.tr.) acest cuvânt este tradus cu "şiretlicuri". Alte pasaje vorbesc despre "născocirile" diavolului. În capitolul 3 din Geneza ni se spune că diavolul era mai şiret decât toate animalele câmpului. Şi ne putem da seama de şiretenia lui din modul în care o face pe Eva să cadă. Pavel spune în alt loc că noi nu suntem în necunoştinţă de născocirile lui. Ceea ce vrea să spună este că, deşi diavolul este viclean, noi trebuie să-i cunoaştem născocirile pentru a i ne putea împotrivi.
Daţi-mi voie să vă arăt câteva din situaţiile în care diavolul, unul dintre demonii lui sau influenţa lui vine să încerce să ne doboare. Prima situaţie este atunci când eşti nou convertit. Pare ciudat că diavolul ne atacă în această situaţie însă ştim că acesta este adevărul. Atunci când venim pentru prima oară la credinţa în Isus Hristos simţim ca şi cum povara trecutului nostru este adunată sul şi totul devine cu adevărat nou. Înainte eram morţi în greşeli şi păcate, acum suntem aduşi la viaţă; înainte eram întuneric, acum vedem lumina; înainte eram confuzi, acum toate lucrurile intră pe un făgaş normal; înainte eram descurajaţi şi oprimaţi, acum suntem umpluţi de bucurie şi veselie. Într-un timp ca acesta vine diavolul şi ne prinde cu garda jos, la fel cum a ispitit-o şi pe Eva - înainte de a câştiga experienţă în practică sau pe cărarea ascultării de Dumnezeu. Astfel, atunci când cădem, el este acolo, la umărul nostru, pentru a ne spune: "Văd că ai păcătuit. Îmi dau seama, după păcatul tău, că trebuie să renunţi de tot la a fi creştin. Faptul că ai devenit creştin a fost o fază trecătoare a vieţii tale. Ai păcătuit, deci, nu mai eşti creştin. Nu mai are nici un sens acum să te pocăieşti. Ai putea la fel de bine să vii şi să mă urmezi pe mine." Aceasta este una din situaţiile în care vine diavolul să ne ispitească.
Diavolul mai vine şi când suntem mâhniţi. Adică, atunci când suntem deprimaţi, descurajaţi. În prima situaţie el vine atunci când duhurile noastre sunt la înălţime. În cea de-a doua situaţie, el vine atunci când suntem jos, în valea disperării. Aceasta este situaţia în care diavolul a venit la Iov. În primele capitole ale cărţii Iov ni se relatează că Dumnezeu i-a permis lui Satan să se atingă de Iov pentru a demonstra înaintea tuturor îngerilor - a celor care nu erau căzuţi şi a celor căzuţi - că Iov, slujitorul lui Dumnezeu, Îl slujea şi-L iubea pe Dumnezeu datorită a ceea ce era Dumnezeu şi nu datorită lucrurilor pe care El i le dăduse. Satan a spus: "O, Tu îi porţi de grijă. De aceea Te slujeşte ." Dumnezeu i-a zis: "Ai permisiunea Mea să-i iei totul şi vei vedea că el şi aşa Mă iubeşte." Satan a făcut întocmai. I-a luat averile, familia şi, în cele din urmă, sănătatea. Iar când Iov era complet îndurerat, când a ajuns să aibă parte de o suferinţă cum probabil nici unul dintre noi nu am cunoscut vreodată, diavolul era chiar lângă el în acel moment, vorbindu-i prin sfaturile greşite ale prietenilor săi şi chiar prin soţia sa, spunându-i: "Iov, tu nu eşti un om bun. Tu ai făcut un păcat îngrozitor. Această lume este guvernată de moralitate. În această lume morală celor buni nu li se întâmplă lucruri rele. Dacă ţi se întâmplă lucruri rele, atunci înseamnă că ai făcut ceva rău, indiferent dacă recunoşti sau nu lucrul acesta." Iar soţia lui, care a fost şi mai explicită decât prietenii săi, ce erau folosiţi de Satan, i-a spus: "Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!"
Asta spune diavolul. Diavolul ne spune: "Suferi? Dacă este aşa, aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu nu-ţi mai poartă de grijă. Dacă Dumnezeu ar fi un Dumnezeu bun şi dacă te-ar iubi cu adevărat, aşa cum îţi place să crezi, nu te-ar lăsa să treci prin asta. Însă dacă Dumnezeu te lasă să treci prin asta, trebuie să însemne că El nu este cu adevărat un Dumnezeu bun. Iar dacă El nu este un Dumnezeu bun, atunci de ce Îl mai slujeşti? Blesteamă-L pe Dumnezeu, pentru că oricum nu mai contează! Uită de El! Blesteamă-L pentru răutatea Lui şi trăieşte-ţi viaţa, făcând ceea ce-ţi place!" Diavolul vine la noi când suntem în suferinţă.
El vine la noi şi în urma unor mari succese. Mă gândesc aici la Petru. Petru spunea întotdeauna lucruri stupide. Presupun însă că undeva, sub acea bravadă a lui, era suficient de sensibil pentru a-şi da seama de prostia pe care o spunea. Însă odată Isus i-a întrebat pe ucenici: "Voi cine spuneţi că sunt eu?" Petru, inspirat, aşa cum a spus Isus, de Duhul Sfânt, a replicat: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu." Lui Isus i-a plăcut răspunsul, S-a întors spre Petru şi i-a zis: "Ferice de tine, Petre, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta..." (adică, nu ai primit lucrul acesta de la oameni) "...ci Tatăl Meu care este în ceruri." Apoi a continuat, vorbindu-le despre ce înseamnă că El este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu. Cum că merge să moară pe cruce pentru mântuirea noastră şi cum că va fi înviat din morţi. Însă Petru nu a ascultat cu adevărat la ceea ce a spus Isus. El a fost atât de flatat de complimentul lui Isus încât atunci când Acesta a spus că merge să moară, Petru a considerat că Isus a spus ceva cu totul prostesc: "Acesta este cel mai prostesc lucru pe care l-am auzit vreodată. Nu asta trebuie să facă Hristosul. Eu ştiu ce trebuie să facă Hristosul." Astfel că I-a spus lui Isus: "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!" Hristos S-a întors brusc spre El şi l-a mustrat cu aceste cuvinte tăioase: "Înapoia Mea, Satano, căci tu nu vorbeşti cuvintele lui Dumnezeu, ci cuvintele oamenilor." Observaţi, Petru a fost ridicat sus pe valul acestei mari intuiţii spirituale. Însă, într-o clipită, Satan a fost la lucru în viaţa lui pentru a-l coborî şi a face din el, de fapt, o pricină de poticnire - a încercat să fie o pricină de poticnire chiar pentru Domnul.
A treia situaţie în care diavolul vine la noi este atunci când suntem inactivi. Când nu facem nimic ce ar merita să facem. Există un proverb care spune că "Mâinile leneşe sunt mâinile diavolului." Mai este un proverb care spune că: "Dacă diavolul întâlneşte un om care nu are nimic de făcut, imediat îi găseşte ceva de lucru." Ambele proverbe sunt adevărate. De cele mai multe ori dăm de necaz atunci când nu lucrăm. Aşa s-a întâmplat cu David. David era un om foarte evlavios care, în mod sigur, cea mai mare parte din viaţa lui L-a slujit pe Dumnezeu şi a fost aproape de El. A venit o vreme în viaţa lui (pe la vârsta de 50 de ani, dacă adunăm anii) - era într-o primăvară, timpul în care, aşa cum ne spune relatarea, regii mergeau la război - când David a spus: "Ei bine, ştiţi, am ajuns la mijlocul vieţii. Ar trebui s-o las puţin mai moale. Îl am pe Ioab ca general şi este foarte competent. Mai mult, îmi este prieten, deci pot avea încredere în el. 'Ioab, ia tu armata şi du-te la luptă!'". Astfel, aşa cum ni se relatează, David a rămas în Ierusalim. S-a întâmplat, pe când se afla lenevind în Ierusalim, în loc să fie în fruntea trupelor, că a văzut-o pe Batşeba pe acoperişul clădirii din vecinătate şi a chemat-o la palat. De aici începe cea mai rea perioadă din viaţa sa. Timpul de inactivitate, observaţi, este acela pe care-l foloseşte diavolul.
Diavolul mai vine şi atunci când suntem izolaţi de ceilalţi credincioşi. Atunci când ne aflăm în compania creştinilor, ne aflăm, de fapt, în compania celor care ne pot încuraja, ne pot ajuta, ne pot mustra şi ne pot aduce pe calea bună atunci când este nevoie. Însă atunci când suntem pe cont propriu, este total diferit. Atunci când suntem cu alţii, presupun că diavolul spune: "Nu este timpul potrivit. Pot să-mi exercit influenţa în altă parte între timp." Însă atunci când ne surprinde singuri, diavolul spune: "A, iată-ne acum aici. Nu mai suntem pe lângă acei ipocriţi care întotdeauna îţi spun ce nu ai voie să faci. Acum putem face ceea ce vrem. Iar dacă vom face aceste lucruri nimeni nu va şti că le-am făcut. Mai mult, dacă faci aceste lucruri, ele nu vor afecta pe nimeni. Dumnezeu ne-a dat toate aceste lucruri (rele) pentru a ne bucura de ele." Astfel, diavolul spune: "Bucură-te!". El ne prinde cu garda jos atunci când suntem separaţi de părtăşia creştină.
Este, de asemenea, adevărat că diavolul vine adesea atunci când suntem pe moarte. Cred că Domnul Însuşi este aproape de noi în special atunci când suntem pe moarte. Iar cei care au învăţat să se sprijine pe El în timpul vieţii vor găsi că acest lucru este adevărat şi în ultima clipă a vieţii lor.
Am vorbit despre viclenia lui Satan prin care ne ispiteşte. Daţi-mi voie să vă spun, pe scurt, că el este de asemenea viclean în modul în care se apropie de noi. În 1 Petru 5:8 ni se spune că, uneori, el vine ca un leu care răcneşte. Da, uneori vine în felul acesta. Însă alteori el vine ca un prieten. Aşa a venit, de exemplu, la Eva. El n-a venit la Eva ca s-o înspăimânte, ci a venit ca un prieten. Alteori, ni se spune, că diavolul vine la noi ca un înger de lumină. Mi se pare interesant că apariţia liberalismului (curent teologic care nu acceptă divinitatea lui Isus Hristos, naşterea Lui din fecioară, inspiraţia divină a Scripturilor şi existenţa supranaturalului, n.tr.) în lumea apuseană a avut loc sub denumirea de Iluminism (curent ideologic, apărut la sfârşitul secolului XVIII, care opune raţiunea şi experienţa, tradiţiei şi credinţei religioase, n.tr.). Acesta este modul în care vine Satan, ca înger al iluminării, ca mesager al iluminării. Atunci când îl vei auzi pe diavol spunându-ţi: "Nu trebuie să crezi lucrul acesta. Eşti prea isteţ pentru aşa ceva.", atunci este momentul să te apropii de Isus Hristos şi să spui: "Doamne Isuse Hristoase, păzeşte-mă, apără-mă! Ţine-mă aproape de aceasta Carte, dă-mi harul de a mă încrede în ea şi oferă-mi adevărata iluminare pe care Cuvântul lui Dumnezeu o aduce întotdeauna."
Esenţa tuturor acestor lucruri este simplă. Este aceeaşi concluzie pe care am tras-o la sfârşitul ultimului nostru studiu. Aceasta este: tu şi cu mine nu putem să-i rezistăm duşmanului prin propriile noastre puteri. Dacă ne încredem în noi, vom avea numai probleme. Vom eşua la fel cum a eşuat Petru atunci când a zis: "O, Doamne, chiar dacă toţi aceşti fricoşi te vor părăsi, eu nu voi face acest lucru. Nu eu. Nu Petru. Nu unul aşa puternic ca mine." Însă diavolul l-a doborât. Chiar în noaptea aceea el s-a lepădat de Domnul de trei ori şi, în cele din urmă, ni se spune, chiar cu jurăminte şi blesteme. Nici tu şi nici eu nu putem să rezistăm prin propriile noastre puteri. Însă dacă ne recunoaştem slăbiciunile (într-un mod înţelept) şi ne apropiem de Dumnezeu pentru a primi puterea Lui, dacă folosim armura pe care El ne-o pune la dispoziţie, atunci vom putea, după ce am făcut aceste lucruri, să ne împotrivim diavolului. Apostolul Pavel a scris: "Supuneţi-vă lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi." Aşa va face dacă vom sta în faţa lui în puterea Atotputernicului Dumnezeu.
Tradus de Tiberiu Pop