Puternica noastră armă

(Efeseni 6:17)

James Montgomery Boice


Doctorul Sinclair Ferguson, profesor asociat de teologie sistematică la Seminarul Teologic Westminster, a scris o carte în care vorbeşte despre armura pe care trebuie s-o folosească creştinul pentru a i se împotrivi lui Satan, studiu bazat chiar pe textul din Efeseni 6, pe care-l studiem deja de ceva vreme. Cartea se numeşte "Add To Your Faith" ("Adaugă credinţei tale", n.tr.) şi are un mod interesant de a prezenta această armură. Ferguson vede fiecare piesă a armurii ca fiind îndreptată împotriva unui mod anume în care Satan acţionează împotriva noastră. De exemplu, după părerea lui, platoşa neprihănirii este apărarea noastră împotriva lui Satan ca acuzator. Picioarele noastre încălţate cu râvna Evangheliei păcii este apărarea noastră împotriva lui Satan ca şarpe (perfidia lui, n.tr.). Scutul credinţei este apărarea noastră împotriva lui Satan ca ispititor. El ne ispiteşte să credem că Dumnezeu nu este în stare să ne poarte de grijă. Că Dumnezeu nu-şi va împlini promisiunile. Credinţa noastră în Dumnezeu este mijlocul prin care rezistăm acestei ispite. Coiful mântuirii este apărarea noastră împotriva lui Satan ca înşelător.

În studiul nostru am ajuns la problema sabiei Duhului. Cu referire la aceasta, Sinclair Ferguson spune că prin Cuvântul lui Dumnezeu ne apărăm de Satan ca mincinos. Unul dintre lucrurile caracteristice lui Satan este minciuna. Isus a spus, cuvinte redate în Ioan 8, că Satan este un mincinos de la început şi că este tatăl minciunii. Ceea ce spune Isus este că Satan niciodată nu spune adevărul. Cum ar trebui să ne împotrivim unui duşman care întotdeauna minte? Cum putem şti ce este adevărat, mai ales în cultura noastră în care întotdeauna minciuna este amestecată într-un mod atât de subtil cu câte o fărâmă de adevăr? Cum vom putea să ne împotrivim unei asemenea minciuni? Răspunsul pe care îl dă Pavel aici, acum când începe să vorbească pentru prima oară despre o armă ofensivă, este că noi trebuie să i ne împotrivim lui Satan ca mincinos cu ajutorul sabiei Duhului, despre care el spune că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă dorim să înţelegem ideea pe care Pavel o comunică aici trebuie să ştim că termenul tradus cu "cuvânt", din expresia "Cuvântul lui Dumnezeu", nu este termenul "logos", termen care este cel mai important şi cel mai des folosit dintre toţi termenii greceşti pentru "cuvânt". Termenul folosit aici este "rhema", termen care înseamnă, de fapt, "un enunţ". Este un cuvânt însă este un cuvânt anume. Este aproape diametral opus ideii pe care o exprimă termenul "logos". "Logos" este acel extraordinar şi atotcuprinzător concept care include totul. Însă aici Pavel foloseşte un cuvânt care este la fel de specific cum este fiecare verset din Scripturi. Ioan 3:16 este un rhema al lui Dumnezeu. Romani 3:23 este, de asemenea, un rhema al lui Dumnezeu.
Acest lucru este important deoarece Pavel spune aici că, dacă vrem să i ne împotrivim lui Satan, nu o vom putea face însuşindu-ne acel concept atotcuprinzător (lucru pe care, desigur, nici nu-l putem face deoarece avem limite), ci prin a ajunge să cunoaştem, să memorăm şi să folosim cuvintele specifice ale Scripturii.

Cel mai mare exemplu de ispitire din toată Biblia este o ilustrare perfectă a ceea ce s-a spus până aici. Mă refer, sunt sigur că vă daţi seama, la ispitirea Domnului Isus Hristos, care este înregistrată în Matei 4 şi în Luca 4. Este ilustrativ. Atunci când Satan vine să-L ispitească pe Domnul, Domnul îi răspunde de fiecare dată, nu printr-un argument filozofic sau prin a apela într-un mod general la vreo afirmaţie vagă a doctrinei creştine, ci El îi răspunde de fiecare dată prin citarea unui text specific din Scriptură. Ştiţi cum s-a întâmplat. Diavolul a venit la Isus după ce acesta se afla deja de 40 de zile în pustie, fiind înfometat, şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini!" Ispita aceasta nu are nimic mincinos în ideea că Hristos ar avea puterea miraculoasă prin care să-i ofere pâine celui flămând. Ştim lucrul acesta pentru că nu la mult timp după acest eveniment, probabil la câteva zile, Domnul nostru a fost la o nuntă în Cana Galileii, unde Şi-a folosit această putere pentru a schimba apa din vasele de piatră folosite pentru apă în vin. Astfel El a oferit vin. Şi nu după mult timp, tot în Galileea, El a înmulţit pâinile şi peştii pentru a hrăni, mai întâi cinci mii de oameni, iar apoi, cu o altă ocazie, patru mii. Prin urmare, în principiu nu era nimic rău în folosirea puterii Domnului în felul acesta.
Cred că R. C. Sproul are dreptate când spune că explicaţia acestei ispitiri stă în chiar primul cuvânt, cuvântul "dacă". "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini." Motivul pentru care cred că Sproul are dreptate este că imediat înainte de acest eveniment, în versetul 17 din Matei 3, Dumnezeu vorbeşte din ceruri, spunând, cu ocazia botezului lui Isus, că "Acesta este Fiul Meu." Dumnezeu vorbeşte, iar ceea ce spune este absolut clar şi direct: "Acesta este Fiul Meu." Imediat după aceasta, în pustie, Satan este acolo pentru a spune: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, dovedeşte acest lucru poruncind acestor pietre să se facă pâini." Această idee explică, în acelaşi timp, răspunsul Domnului. Acesta citează din Deuteronom 8:3, spunând: "Este scris: ŤOmul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeuť". Cu alte cuvinte, ceea ce spune Domnul este că "Ceea ce este important aici, în această situaţie, nu este dacă sunt sau nu flămând. Cu siguranţă, Dumnezeu poate să-mi ofere cele de trebuinţă. Şi cu siguranţă, El Îmi va sprijini viaţa pentru a împlini ceea ce am de împlinit. Adevărata problemă este dacă Îl cred sau nu pe Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl tocmai a spus: "Tu eşti Fiul Meu." Eu Îl cred şi nu am nevoie să dovedesc acest lucru prin a arăta vreo putere miraculoasă.
La acest punct, diavolul, ispititor subtil cum este, a început să joace conform regulilor lui Hristos. I-a răspuns: "După cum ai citat din Deuteronom văd că ştii Biblia, că ai studiat-o. Vreau să-ţi spun doar că şi eu, atunci când nu mă plimb peste tot pământul, ispitindu-l pe Iov şi pe alţii ca el, în momentele mele de linişte, şi eu studiez Biblia. Nu demult, în timpul meu de studiu, am citit Psalmul 91, iar în versetele 11 şi 12 am citit următoarele cuvinte. Am să Ţi le citez. Nu numai că le-am studiat, dar le-am şi memorat. Iată ce spun aceste versete: ŤEl va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatrăť. Asta spun aceste versete, nu?" Presupun că Isus a dat din cap în semn de aprobare. Satan i-a spus apoi: "Ştii, eu chiar cred lucrul acesta. Tu crezi? Atât de mult cred acest cuvânt încât iată ce sugerez. Cred că ceea ce ar trebui să facem este să mergem în Ierusalim, la Templu, pe streaşina Templului (adică pe cel mai înalt punct din acel loc), iar ceea ce ar trebui să faci Tu este să Te arunci de acolo, iar Dumnezeu Îşi va împlini promisiunea. Cred lucrul acesta. Cred că El Te va lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră. Vei pluti lin, iar oamenii care vor fi acolo vor spune: "Priviţi, o minune!", iar lucrarea Ta (care ştiu că este foarte importantă pentru Tine şi, crede-mă, este importantă şi pentru mine) va lua un start extraordinar.
N-a reuşit însă să-L păcălească pe Isus. Acesta a spus: "Este adevărat că ai citat din Scriptură însă este de asemenea adevărat că nu trebuie să iei o parte din Scriptură în detrimentul altei părţi." Acesta este un important principiu al interpretării: Scriptura se interpretează prin Scriptură. Apoi a zis: "Sunt sigur că ştii, de asemenea, că este scris: (şi aici El a citat din Deuteronom 6:16) Ťsă nu-L ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!ť" "Ceea ce vrei să faci", îi spune El lui Satan, "este să Mă ispiteşti tu pe Mine, nu Eu pe Dumnezeu. Iar ceea ce vrei să vezi este dacă voi rămâne sau nu credincios."
În acel moment, diavolul a renunţat la orice prefăcătorie şi orice subtilitate. L-a luat pe Isus şi L-a dus într-un loc de unde i-a arătat toate împărăţiile pământului, în întreaga lor splendoare. I-a spus: "Uite, voi aranja ca toate să devină ale Tale, singurul lucru pe care va trebui să-L faci este ceea ce eu îmi doresc cel mai mult: să Te prosterni, să te închini şi să mă venerezi." Isus însă i-a citat din Deuteronom 6:13, cu numai 3 versete înaintea versetului pe care i l-a spus înainte. I-a zis: "Este scris: ŤDomnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeştiť."

Nu cunosc vreun alt pasaj din Scriptură care să clarifice atât de mult ideea lui Pavel din Efeseni 6, cum o face acest episod al ispitirii Domnului nostru. Să vă explic: Îl vedem pe Domnul Isus Hristos, Domnul slavei, Regele regilor, Cel în Care n-a fost nicicând păcat, Care niciodată nu a făcut ceva rău, Care stătea prin însăşi puterea lui Dumnezeu şi într-o comuniune intimă cu El, astfel că n-a existat vreodată ceva, măcar o umbră, între El, între sentimentul propriei lui dumnezeiri, şi supunerea Sa faţă de voia Tatălui. Iată-L, deci, pe acest Isus, Domnul şi Mântuitorul nostru, care, atunci când este confruntat de Satan, îi răspunde acestuia folosind Scriptura. Dacă aşa stau lucrurile cu Isus, cine suntem noi să credem că am putea, în slăbiciunea şi păcătoşenia noastră, să i ne împotrivim lui Satan, până nu vom cunoaşte şi nu vom fi capabili să folosim Cuvântul lui Dumnezeu.
Îi apreciez foarte mult pe Navigatori (o organizaţie creştină din Statele Unite, n.tr.) în această privinţă deoarece, atunci când mă gândesc la toate organizaţiile care lucrează în această ţară cu scopul de a-i uceniciza pe creştini, ei, mai mult decât oricare altă organizaţie, pun accent pe importanţa memorării Scripturii. Vei spune: "Ei bine, tu ştii că eu studiez Biblia." Acest lucru este bun şi nu vreau să-l minimalizez deloc. Vei spune: "Am o idee despre conţinutul ei." Mă bucur pentru aceasta şi nu vreau să minimalizez nici importanţa acestui lucru. Vei spune: "O citesc regulat." Şi acest lucru este bun. Însă toate acestea nu sunt suficiente. Poţi avea o idee generală despre conţinutul Scripturii însă atunci când vei fi ispitit va fi foarte uşor să fii în derută deoarece Satan este maestru în această privinţă. Asta înseamnă cuvântul "diavol". Este termenul "diabolos", care se referă la cineva care întotdeauna creează confuzie. Diavolul este maestru în a face acest lucru cu gândurile tale. Te încurcă aşa de tare încât nu mai ştii ce este bine. Devii confuz. Începi să te întrebi: "Oare asta înseamnă?" Sau: "Oare asta vrea să spună?" Sau: "Oare aşa ar trebui să procedeze un creştin?" Lucrul de care ai nevoie într-o asemenea situaţie este tocmai Cuvântul lui Dumnezeu, rhema despre care vorbeşte Pavel. Iar singurul mod prin care-l poţi obţine este prin a-l memora, astfel încât în timpul ispitei, atunci când totul se clatină, cuvintele Scripturii să se ridice deasupra şi să arate calea pe care ar trebui să mergi. În vremuri ca acestea un singur cuvânt din Scriptură va putea fi o ancoră pentru sufletul tău, de care să te ţii, spunând: "Nu ştiu, sunt confuz. Lucrurile sunt înspăimântător de confuze pentru mine însă un singur lucru ştiu, că Dumnezeu a spus aşa." Te ţii de acest cuvânt şi în felul acesta îi rezişti lui Satan şi câştigi lupta.

Aş dori să împărtăşesc cu voi câteva din lucrurile pe care le vor face cuvintele lui Dumnezeu. În primul rând, cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte convingătoare. Calvin a fost unul care a ştiut acest lucru. Atunci când a scris despre Biblie, el a pus-o în contrast cu marile opere ale antichităţii, spunând, după cum probabil ştiţi, că nu există termen de comparaţie atunci când te gândeşti la efectul pe care o are Biblia asupra ta. Iată ce a scris: "Această putere care îi este caracteristică Scripturii este evidenţiată de faptul că, dintre operele oamenilor, oricât de artistic alcătuite, nu este nici una care să se compare cu ea în ce priveşte capacitatea ei de a ne influenţa. Citiţi-l pe Demostene sau pe Cicero, citiţi-l pe Platon, pe Aristotel sau pe alţii din aceeaşi pleiadă. Vă vor atrage, sunt de acord, vă vor delecta, vă vor mişca, vă vor fermeca într-un mod minunat. Însă întoarceţi-vă de la ei la aceste scrieri sfinte. Acestea, în ciuda propriei voastre voinţe, vă vor cerceta atât de profund, vă vor penetra inima, atât de tare vă vor pătrunde până în măduvă, încât, comparat cu impresia puternică a acestora, vigoarea oratorilor şi a filozofilor aproape că se va risipi. Prin urmare, nu este greu să vedeţi că Scripturile Sfinte, care de departe depăşesc toate darurile şi harurile spre care năzuiesc oamenii, respiră un aer divin." Şi chiar asta fac.

Există o relatare extraordinară, care explică această mărturie a lui John Calvin, într-o carte intitulată "Journey in the Light" (Calătorie în lumină, n.tr.), scrisă de un filozof francez, devenit mai apoi teolog american, al cărui nume era Emil Coue. Acesta a primit o educaţie naturalistă în Franţa. Pe parcursul întregii sale educaţii nici măcar nu a văzut o Biblie. Cu toate acestea, deşi era un om foarte educat, începând să-şi analizeze propria viaţă, a recunoscut că în viaţa lui exista o nevoie disperată după ceva. A ajuns să creadă că are nevoie de o carte, o carte care, aşa cum s-a exprimat el în acea vreme, să-l înţeleagă. Astfel s-a hotărât că, deoarece nu cunoştea o asemenea carte, va începe să scrie el una pentru el. S-a hotărât ca pe măsură ce citea şi ajungea la anumite paragrafe care i se păreau a fi deosebit de profunde, să le copieze în mica sa carte pe care o purta cu el. După ce termina, făcea un index al acelor paragrafe şi obţinea o carte din care, folosind indexul, ar fi putut să citească paragrafe care să-l conducă de la o stare de deprimare şi depresie la una de bucurie şi eliberare.
Acesta ne spune în cartea sa că în ziua în care şi-a terminat cartea a ieşit din orăşelul francez în care trăia împreună cu soţia sa şi s-a aşezat sub un copac, începând să citească. A început să citească având aşteptări mari însă, pe măsură ce citea, un sentiment de dezamăgire începea să pună stăpânire pe el. Cartea nu răspundea aşteptărilor lui şi, citind, a început să-şi dea seama de ce. Cartea nu răspundea aşteptărilor lui deoarece el însuşi a fost cel care a scris-o. În loc să-l aducă la o mare eliberare emoţională, pe care o anticipase, textul n-a făcut decât să-i amintească de textul din care acestea au fost extrase, de munca sa prin care le-a copiat şi aşa mai departe. Şi-a dat seama astfel că a risipit destul de mult efort. A pus apoi cartea înapoi în buzunar.
Tocmai în acel moment soţia sa a ieşit din oraş. În acea dimineaţă, în oraş fiind, aceasta a ajuns din întâmplare în faţa unei micuţe capele hughenote (protestanţii francezi erau numiţi hughenoţi, n.tr.) pe care n-o remarcase până atunci. A intrat în ea şi, spre surprinderea ei, s-a trezit cerându-i pastorului care se afla acolo o Biblie. Acesta i-a dat o Biblie. A luat-o şi a ieşit din oraş pentru a i-o da soţului ei, scuzându-se pentru acest lucru deoarece ştia că el tot timpul a spus: "Nu vreau niciodată un asemenea lucru la mine în casă." În locul unui refuz, pe care l-ar fi aşteptat, a constatat că acesta i-o ia din mână cu entuziasm: "O Biblie, spui. S-o văd!" A luat-o şi a început s-o citească. Apoi iată ce s-a întâmplat. Acestea sunt propriile lui cuvinte: "Am citit, am citit şi am tot citit, cu voce tare şi cu o ardoare de nedescris. N-am putut găsi cuvinte prin care să-mi exprim veneraţia şi uimirea. Apoi, dintr-o dată, am realizat următorul lucru - aceasta era cartea care mă putea înţelege. Aveam o aşa mare nevoie de ea şi, totuşi, am încercat să-mi scriu în van propria-mi carte. Am continuat să citesc până noaptea târziu, în cea mai mare măsură din Evanghelii. Şi, extraordinar, citindu-le, Cel despre Care vorbeau, Cel Care vorbea şi înfăptuia pe paginile lor a devenit viu pentru mine. Acestui Dumnezeu m-am rugat în acea noapte, iar Dumnezeul care mi-a răspuns a fost acelaşi Dumnezeu despre care se vorbea în carte." Vedeţi, cuvintele lui Dumnezeu sunt convingătoare deoarece sunt divine.

În al doilea rând, cuvintele lui Dumnezeu condamnă (conving lumea vinovată de păcat, n.tr.). Oricine a predicat sau a învăţat vreodată din Biblie, indiferent cât timp, trebuie să fi avut experienţa ca după predică sau lecţie cineva să fi venit la el şi să-i spună: "De ce ai predicat despre mine?" Va spune: "Lucrul despre care ai predicat în această dimineaţă este exact lucrul pe care l-am făcut. Cineva ţi-a spus despre mine şi nu-mi place deloc acest lucru." Uneori este greu să-i convingi pe oameni că nimeni n-a venit la pastor înainte de predică să-l roage să predice împotriva păcatului lăcomiei sau al bârfei sau împotriva oricărui alt păcat. Aceasta este puterea Cuvântului lui Dumnezeu. El face lucrul acesta deoarece este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvintele oamenilor nu fac lucrul acesta. Poţi predica împotriva răului pe care îl vezi la o anumită persoană. Vei predica cu propriile tale cuvinte şi nu va da nici un rezultat. Oamenii se vor mânia sau nu te vor băga în seamă. Vor spune: "Asta este părerea ta; eu văd lucrurile altfel." Însă atunci când cuvintele lui Dumnezeu, însăşi cuvintele lui Dumnezeu, vorbesc inimii despre Dumnezeu, singurul care este în stare să transforme inima omului, acestea conving de păcat şi încep să-l conducă pe acel om pe cărarea spre viaţa veşnică.

Al treilea lucru pe care îl fac cuvintele lui Dumnezeu este convertirea. Nu numai că ne conving de păcat, ci ele ne şi fac să renunţăm la el. Gândeşte-te numai la sutele şi la miile de oameni ale căror vieţi au fost radical transformate prin puterea acestei cărţi, a Bibliei pe care o avem.

Dă-mi voie să mai spun un lucru. Ele şi mângâie. Şi tu şi eu trecem prin momente grele în viaţă, când totul ne este greu. Uneori sunt perioade de boală. Alteori sunt vremuri în care suferim pierderi. Pierdem o slujbă. Pierdem o reputaţie. Pierdem prieteni, soţi, soţii, copii, prin moarte sau pe alte căi. Uneori suntem doborâţi. Lumea are propriul ei mod de a privi lucrurile într-o astfel de situaţie. Lumea spune: "Vezi tu, lucrurile vor fi mai bune." Lumea mai spune: "După orice nor, vine soarele." Şi altele. Lucruri profunde, dar care nu ajută prea mult. Apoi ajungem la Biblie şi citim din ea. Acolo Îl auzim pe Dumnezeul veşnic şi suveran vorbind inimilor noaste. Îl auzim pe Domnul Isus Hristos spunând: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Iar aceste cuvinte ale lui Dumnezeu ne dau o mângâiere pe care nici un cuvânt de-al oamenilor nu ne-o poate da.

Concluzia acestor lucruri este evidentă. Este aceea că dacă cuvintele, da cuvintele lui Dumnezeu, versetele Scripturii, au această putere, atunci şi tu şi eu, nu numai că le vom citi, dar le vom memora şi le vom aduna în inimile noastre. Pavel aseamănă cuvintele lui Dumnezeu cu o sabie. Am fost în multe muzee, mai ales în Insulele Britanice, în care se aflau expuse arme din Evul Mediu. Am văzut toate tipurile de săbii. Săbii scurte, săbii lungi, săbii de mare preţ, săbii obişnuite, săbii care au aparţinut unor mari regi şi războinici. Toate erau foarte impresionante însă, desigur, nu-mi erau de nici un folos şi nici nu-mi vor fi vreodată. Erau acolo, dar nu erau ale mele. Erau în muzeu, închise într-o vitrină sau altceva de felul acesta. Dacă o sabie are vreo valoare pentru cineva, ea trebuie să-i aparţină acelei persoane. Trebuie s-o iei şi s-o ţii în mâini. Trebuie s-o poţi folosi în luptă. Tot aşa este şi cu cuvintele lui Dumnezeu.
Poţi să te uiţi la această Biblie şi să spui: "O, este o comoară nepreţuită." Şi aşa este. Poţi spune: "Multe lucruri înţelepte pot fi găsite aici." Este adevărat. Pot fi găsite. Însă nu-ţi vor fi de nici un folos în bătălie până când nu-ţi vei însuşi aceste lucruri. Până nu le vei strânge pentru tine. Până când nu vei putea spune, trecând prin viaţă şi prin activităţile tale împreună cu Scriptura: "Acest verset mi se aplică mie; la fel şi acesta şi acesta." Fă acest lucru şi Dumnezeu Îşi va folosi cuvintele pentru a-ţi schimba viaţa. Nu vei mai fi niciodată acelaşi. Iar El îţi va da putere iar tu vei fi încurajat să i te împotriveşti chiar marelui nostru duşman, Satan, duşmanul poporului lui Dumnezeu.

Tradus de Tiberiu Pop


Cuprins | Studii Biblice