Puterea subtilă a abuzului spiritual

Cum să recunoşti şi să eviţi manipularea spirituală şi autoritatea falsă din biserică

de, David Johnson şi David VanVonderen


Cartea este dedicată,
"tuturor celor ce sunt obosiţi şi împovăraţi, dar iubiţi nespus de Dumnezeu, şi care au descoperit că Vestea Bună a devenit oarecum o veste rea"

Cartea de faţă "rupe tăcerea" asupra abuzurilor din biserică, abuzuri ce-i fac pe creştini să se simtă, "folosiţi, manipulaţi, intimidaţi şi ruşinaţi".

Bisericile se presupun să fie nişte locuri sigure unde liderii spirituali să îi ajute şi să îi echipeze pe membrii lor pentru lucrarea de slujire a Trupului lui Hristos. Cu toate acestea, există unele biserici în care liderii îşi folosesc autoritatea lor spirituală pentru a-i controla şi a-i domina pe alţii, încercând în acest fel să-şi satisfacă propria lor sete de importanţă, de putere, de intimitate şi de satisfacţie spirituală. Prin folosirea cuvintelor spirituale "potrivite", membrii bisericilor sunt manipulaţi sau intimidaţi să se comporte într-un anume fel sau să facă fapte ce-i aruncă în capcana legalismului, a vinovăţiei şi a unei slujiri pline de frustrare.

Acesta este abuzul spiritual ale cărui rezultate pot fi distrugătoare. Coduri spirituale ascunse, reguli scrise sau nescrise, controlează şi condamnă spiritele oprimate ale credincioşilor şi îi privează de harul şi bucuria Împărăţiei lui Dumnezeu. Credincioşii se trezesc înrobiţi unui sistem, unui lider sau eforturilor legale care-i vlăguiesc de vitalitatea lor spirituală.

Acesta este un mesaj adresat creştinilor care cred că sunt abuzaţi spiritual, cât şi acelora care poate cauzează abuzul. Autorii VanVonderen şi Johnson vor aborda aceste teme şi vor arăta care este calea spre libertate:

* Care sunt factorii spirituali abuzivi ce se pot dezvolta într-o biserică?

* Cum sunt "prinşi" oamenii în aceste sisteme abuzive?

* Care sunt semnele unei conduceri spirituale abuzive şi care este impactul ei asupra adunării?

* Care sunt câteva dintre versetele şi conceptele doctrinare care sunt folosite pentru a-i înrobi pe creştini?

* Cum pot găsi creştinii abuzaţi odihnă şi cum se pot reface?

Abuzul spiritual este un fenomen real ce într-adevăr se întâlneşte în Trupul lui Hristos. El este o capcană subtilă în care cei ce săvârşesc abuzul asupra altora sunt la fel mult controlaţi de crezurile şi faptele lor nesănătoase ca şi cei pe care, conştient sau inconştient, îi abuzează. Eşti tu o victimă?

Ce este abuzul spiritual? Abuzul spiritual este maltratarea unei persoane aflate în nevoie de ajutor, de sprijin, sau de o mai mare putere spirituală, care rezultă în slăbirea, subminarea sau micşorarea capacităţii spirituale a respectivei persoane.

Aceasta este o definiţie largă. Haideţi să o rafinăm cu nişte definiri funcţionale. Abuzul spiritual poate surveni atunci când un lider îşi foloseşte poziţia lui spirituală pentru a controla sau a domina o altă persoană. Adesea se face trecând peste sentimentele şi opiniile altuia, fără consideraţie faţă de ce se poate întâmpla în viaţa celeilalte persoane, de sentimentele şi starea ei spirituală.

Abuzul spiritual mai poate surveni atunci când se foloseşte "spiritualitatea" pentru a-i face pe alţii să trăiască conform unui anume "standard spiritual". Această acţiune va promova "performanţa spirituală" exterioară, din nou fără a se ţine seama de starea spirituală propriu-zisă a unei persoane, sau este folosită ca metodă de "dovedire" a spiritualităţii acesteia. Ce anume reprezintă această "performanţă spirituală" la care ne referim? Când îşi încalcă o autoritate limitele ei, administrând judecata în loc de sprijinul care este necesar?

Abuzul spiritual nu poate fi pus doar pe seama liderilor (a celor ce ocupă poziţii de conducere - n.tr.), ci şi pe seama celor cei urmează pe aceştia, sau, a membrilor de rând. Sub nici o formă nu atacăm liderii sau conducerea spirituală. Noi dezvăluim un fenomen care-i răneşte pe mulţi.

Oricum ar sta lucrurile, consecinţele abuzului spiritual sunt aceleaşi: individul este lăsat să-şi poate greutatea vinovăţiei sale, să se simtă judecat sau condamnat, confuz în ce priveşte valoarea lui şi poziţia lui ca şi creştin.

La fel cum victimele abuzului spiritual au multe în comun, tot aşa au şi sistemele religioase ce săvârşesc abuzul. Când vedeţi că se pozează în putere şi se legislează performanţa religioasă, luaţi seama! Când cei ce observă problema devin problema, aveţi mare grijă!

Însă adevărul nu este niciodată problema. Priviţi acum la adevărul despre sistemele religioase ce abuzează spiritual.

CAPITOLUL 5

IDENTIFICAREA SISTEMULUI (RELIGIOS) ABUZIV

Există anumite caracteristici care se pot observa la toate sistemele ce abuzează spiritual. În următoarele două capitole, vom identifica şi descrie şapte dintre acestea care par cele mai întâlnite. Acest capitol se va concentra asupra dinamicilor nesănătoase care le dictează oamenilor cum să se comporte în sânul sistemelor abuzive spiritual. În capitolul de faţă vom vorbi despre dinamicile care ridică zidurile din jurul sistemelor abuzive spiritual, îngreunându-le atât de mult oamenilor părăsirea lor.

Ambii factori este important să fie înţeleşi fiindcă asemenea tuturor celorlalte abuzuri, cei ce sunt abuzaţi spiritual, foarte frecvent, nu fac decât să treacă de la un sistem abuziv la altul. Mulţi reuşesc într-adevăr să-şi facă curajul de a părăsi o biserică abuzivă, dar iată că nu după mult timp nici în următoarea nu mai văd realitatea şi se conving singuri că nu mai văd aceleaşi semne de abuz de care au scăpat din grupul anterior.

Relaţia existentă între oameni şi sistemele abuzive spiritual este dictată de următorii factori:

1. Postura puterii

Prima trăsătură a unui sistem religios abuziv este ceea ce noi numim "pozarea puterii". Pozarea puterii îi arată pe lideri petrecând foarte mult timp concentrându-se asupra propriei lor autorităţi şi apoi atrăgându-le altora atenţia asupra ei. Lucrul acesta este necesar deoarece autoritatea lor spirituală nu este reală şi nu este bazată pe un autentic caracter evlavios, ci este pozată.

De curând un cuplu tânăr a fost la o biserică unde pastorul insista ca membrii ei să trateze ceea ce el spunea ca şi cum Hristos însuşi s-a exprimat prin el pentru că, "în această adunare, eu sunt pastorul principal". Dacă autoritatea spirituală a acestui pastor ar fi fost reală, el nu ar fi trebuit să pretindă celorlalţi să o bage în seamă şi să o observe. Nici nu s-ar fi pus în poziţia idolatră în care s-a impus singur, arogându-şi locul rezervat Regelui Regilor!

Matei cap.7 ne spune că, "după ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor" (v.28,29). În timp ce cărturarii şi fariseii pozau drept autorităţi bazându-se pe poziţia lor, Isus, a avut autoritate (sau, putere) şi oamenii puteau să-şi dea seama singuri. În cartea lui, "A cuceri oraşele noastre pentru Dumnezeu", John Dawson spune că "cel ce oferă cea mai multă speranţă are cea mai mare autoritate". Isus ne-a oferit cea mai mare speranţă ce s-a putut oferi şi de aceea El are o autoritate adevărată.

Cei ce se află în poziţii de adevărată autoritate spirituală demonstrează autoritate, putere spirituală şi credibilitate prin vieţile lor şi mesajul lor. Dacă nu fac asta, nu sunt cu adevărat nişte lideri. Motivul pentru care autoritatea spirituală este oferită vreunuia dintre noi este pentru că Dumnezeu ne-a condus prin experienţe reale de viaţă prin care s-a revelat pe Sine şi a atestat Cuvântul Său adevărat. Autoritatea spirituală este văzută în bărbatul şi femeia care spun prin viaţă lor, că "Dumnezeu şi Cuvântul Său este adevărat - am dovedit acestea cu toată fiinţa mea. Ştiu că la Dumnezeu este speranţă!"

Aşa cum spune Romani 13:1, "nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu". În Matei 28:18 Isus a spus, "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ". Apoi, Matei 10:2 spune că, "Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere...". A fi ales sau angajat într-o poziţie spirituală, a vorbi cel mai tare, sau a dărui cel mai mult nu conferă nimănui autoritate. Dumnezeu o dă şi El o dă cu scopul de veni în ajutorul celor din Trupul lui Hristos pentru a-i zidi, a le sluji şi a-i echipa să facă voia lui Dumnezeu, intenţie care poate sau nu să coincidă cu scopul conducerii respective.

Fără îndoială că în Trupul lui Hristos există mulţi lideri pe care oamenii îi urmează din motive îndreptăţite, şi anume pentru că Dumnezeu le-a dat autoritate şi aceştia păstoresc turma. Ei îi fac pe oameni liberi. Din nefericire există şi din aceia care au fost aleşi să fie lideri dar ei nu demonstrează vreo autoritate reală în a-i face pe oameni să se simtă liberi din punct de vedere spiritual. Aceştia îşi irosesc multă energie pozând cu autoritatea multă pe care presupun că o au şi căreia toţi ceilalţi trebuie să se supună. Faptul că sunt atât de doritori să şi-i supună pe oameni, să-i pună sub cuvântul lor, sub "autoritatea" lor, este un indiciu uşor de depistat că aceştia operează în propria lor autoritate (putere) şi nu în autoritatea dată lor de Dumnezeu.

2. Preocuparea cu performanţa

În sistemele ce abuzează spiritual, se pozează în putere iar autoritatea este legislată. De aceea, aceste sisteme sunt preocupate de performanţa religioasă a membrilor lor. Ascultarea şi supunerea sunt două cuvinte foarte importante ce sunt des folosite.

Ceea ce urmează este un extras din buletinul unei biserici, de pe coloana personală a Pastorului:

"Căzuţi din har"

Duminica trecută am căzut pentru prima oară, în 13 săptămâni, sub cifra de 200. Frecvenţa la adunări de peste 200 a membrilor noştri s-a oprit în a 13-a săptămână. Incredibilul s-a petrecut. Am căzut din har! ...Aş dori să-i vedem pe toţi oamenii noştri unindu-se în închinare în următoarele patru Duminici şi să ajute ca să trecem anul cu succes. Putem într-adevăr să facem ca acest an să rămână în istorie pentru biserica noastră. Am avut o frecvenţă numeroasă, s-a dăruit mult, s-a participat din plin la toate programele noastre. Haideţi să pregătim scena unei noi decade prin a ne "umple de har", din nou.

În ce fel au primit aceşti oameni, din capul locului, harul lui Dumnezeu? Prin a veni la biserică? Prin a avea 200 + (deci, peste 200) de oameni? Şi cum şi-au pierdut harul? Ce imagine deformată a harului! Încerca acest pastor să-şi "umple de har" oamenii, sau să-i pună la performanţă, să le ceară să se depăşească în atingerea ţelului său? Venim la biserică pentru a fi încurajaţi să ne încredem în Isus, sau pentru a fi presaţi să "încercăm mai mult"?

Este foarte probabil ca acest pastor evanghelic (protestant - n.tr.) să echivaleze frecvenţa la biserică cu ascultarea de Hristos. Însă Dumnezeu ne învaţă că El priveşte mai întâi la inimă, şi că Dumnezeu este preocupat ca noi să nu facem ce este drept din motive pe de-a întregul greşite. Într-adevăr ascultarea de Dumnezeu nu este negociabilă, dar îţi poţi da seama dacă cineva face ce trebuie dintr-o motivaţie greşită, dacă îşi ţine socoteala faptelor. Daţi-mi voie s-o spun altfel. Dacă ascultarea şi slujirea vin natural din partea ta, ca şi rezultat al dependenţei tale doar de Dumnezeu, nu le vei ţine socoteala cu ochii pe răsplată, ci pur şi simplu acestea vor decurge natural din viaţa ta. Dar, dacă eşti preocupat să faci suficient pentru a-i fi plăcut lui Dumnezeu, atunci nu priveşti la El ci la propriile tale fapte. În plus, te vei mai îngrijora de cine se mai uită la tine şi te evaluează. De ce ar ţine cineva seama de purtarea lui "evlavioasă" decât dacă urmăreşte să câştige puncte spirituale în schimbul ei?

Luaţi în considerare exemplul unei biserici care a început cu o lucrare ce s-a dovedit de un folos nepreţuit oamenilor din comunitate. Din nefericire, celor ce slujeau în acea lucrare li se cerea să apară înaintea conducerii bisericii şi să documenteze cum petreceau fiecare minut al fiecărei zile.(!) Aceştia erau evaluaţi în funcţie de cum şi-au folosit timpul, cu înţelepciune sau nu, "în felul în care Dumnezeu dorea" ca ei să-l folosească. Majoritatea acestor lucrători erau confruntaţi pentru că nu citeau Biblia îndeajuns, conducerea decizând în ce consta acest "îndeajuns". Au mai fost confruntaţi pentru că petreceau 15 minute pentru o baie, în loc de 10. La urma urmei, în cele cinci minute ar fi trebuit să-şi citească Bibliile, ceea ce însemna că în acest sistem conducerea respectivă decidea care era timpul "spiritual" potrivit pentru o baie!? Este evident că acest sistem nu conferea nici o sfinţenie şi nu stimula ascultarea de Dumnezeu, ci doar acomoda interpretarea bolnavă a spiritualităţii de către acei lideri şi satisfăcea setea lor de control.

Sunt supunerea şi ascultarea importante? Fără îndoială! Lucrul acesta poate fi dedus din Romani 13:1, "Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu". Iar 1 Petru 5:5 spune, "Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni" (aici fiind vorba de liderii biserici, n.tr.). Evrei 13:17 ne spune foarte apăsat, "Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi". Pentru a menţine echilibrul, trebuie să adăugăm acestor verset un pasaj deopotrivă de important. Gândiţi-vă la cuvintele lui Petru şi ale celorlalţi apostoli din Fapte 5:29, "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!" Observaţi că Petru le spunea acest lucru liderilor religioşi pe care-i nesocotea, cărora nu se supunea. Scoasă din context, ascultarea faţă de lideri pare o bună teologie. Dar adăugaţi contextul general şi veţi vedea că se cuvine şi este potrivit să asculţi şi să te supui conducerii doar atunci autoritatea liderilor acesteia vine de la Dumnezeu şi poziţia lor se potriveşte cu a Lui.

Din mai multe motive, cei supuşi uneori ascultă sau urmează ordinele, fie pentru a evita să fie făcuţi de ruşine, fie pentru a cuceri aprobarea cuiva şi a-şi păstra intacte poziţia sau statutul din biserică. Însă aceasta nu este ascultare, sau supunere adevărată. Este o prefăcătorie din interes personal. Atunci când comportamentul este stimulat pur şi simplu din exterior, în loc de a veni dintr-o inimă care-l iubeşte pe Dumnezeu, nu poate fi vorba de ascultare. Acesta nu este decât o slabă încuviinţare acordată unei forme de presiune exterioară.

În Romani 12:2 Pavel spune, "Să nu vă potriviţi (conformaţi) chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre". Nu vă conformaţi, ci transformaţi-vă! Cuvântul "potriviţi" (sau, conformaţi) înseamnă "a fi strânşi din afară înăuntru". Astfel, Pavel spunea, "nu vă lăsaţi strânşi". Într-o biserică sau familie concentrată asupra faptelor şi preocupată de performanţă acest verset se poate aplica aşa: "Biserica sau liderul nostru, are dreptate. Noi avem un 'cuvânt' mai adevărat şi mai pur de la Dumnezeu decât alţii. De aceea, noi trebuie să aderăm la formula noastră sau tipul nostru de Creştinism cât mai bine şi mai serios cu putinţă. Ca să nu ajungem ca şi ceilalţi din afară care nu gândesc ca noi. Dacă nu trăieşti potrivit cu toate cele învăţate de noi aici, îl vei dezamăgi pe Dumnezeu". Această orientare îi strânge pe oameni din afară înăuntru. Ei nu sunt transformaţi, sau schimbaţi, ci conformaţi.

Transformarea este o treabă dinăuntru în afară. Nu, din afară înăuntru. Nu îngăduiţi să fiţi strânşi. Transformaţi-vă!

3. Regulile negrăite

În sistemele ce abuzează spiritual, vieţile oamenilor sunt controlate din afară înspre interior prin reguli grăite, sau negrăite. Regulile negrăite sunt cele ce guvernează biserici nesănătoase, sau familii nesănătoase, şi care nu sunt spuse cu voce tare. Fiindcă nu sunt rostite cu glas tare nu afli care sunt acestea până ce nu le încalci.

De exemplu, nimeni la biserică nu va spune vreodată cu glas tare, "ştiţi, niciodată noi nu putem să fim în dezacord cu pastorul în predicile lui, şi dacă o faci, niciodată nu vom avea încredere în tine şi nu-ţi va fi îngăduit să slujeşti cu ceva în această biserică". În acest caz regula negrăită este: nu poţi în dezacord cu autorităţile bisericii, îndeosebi cu pastorul, sau altfel loialitatea ta va fi suspectată. Regulile de acest fel rămân negrăite pentru că dacă ar fi examinate în lumina unui dialog matur s-ar dezvălui instantaneu cât de ilogice, deplasate şi anticreştine, sunt. Astfel, tăcerea devine zidul de protecţie al fortăreţei, ferind poziţia pastorului de orice contestare şi scrutin.

Dacă ţi-ai exprima dezacordul public sau în mod deschis, atunci a-i frânge tăcerea, şi foarte probabil că vei fi pedepsit. Fără să vrei vei descoperi că există o regulă, deşi una negrăită. Când descoperi regulile negrăite prin a le încălca neintenţionat, vei suferi ori una ori cealaltă din cele mai întâlnite consecinţe. Vei fi, ori neglijat (ignorat, trecut cu vederea, sau, evitat), ori vei fi supus unui legalism agresiv (chestionat, cenzurat fără fereală, sfătuit să pleci, sau în cazurile extreme, blestemat).

Regulile negrăite deţin o putere incredibilă. Poate că trăieşti sub imperiul lor chiar în prezent. Haidem să facem un test.

Ai un fond religios în care ai fost învăţat că regula scrisă, Biblia, are ultimul cuvânt? "Biblia este autoritatea finală", a fost regula grăită. A mai existat în aceea biserică, sau respectiva familie, şi o regulă nescrisă şi negrăită care spunea că, "este mai bine să fi bun decât să cinstit"? În regula scrisă, Biblia, ni se spune în Efeseni 4:25, "lăsaţi-vă de minciună: ,,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentru că suntem mădulare unii altora".

În cazul de faţă ne-am ales cu un conflict. Regula scrisă spune una iar regula nescrisă, alta. Iată care este testul atunci. În ce-i priveşte pe cei ce provin dintr-un sistem în care ambele reguli operează, care regulă avea mai mult câştig de cauză? A fost cinstea, onestitatea, suprimată, reprimată sau chiar oprimată? În bisericile şi familiile unde se abuzează spiritual şi unde se afirmă că se pune baza pe autoritatea Scripturii, vedem că nici chiar Scriptura nu are puterea pe care o au regulile nescrise.

Regula lui, "Nu poţi spune nimic"

Cea mai puternică dintre toate regulile negrăite regăsite în sistemul religios abuziv este cea supranumită de noi, regula lui "nu poţi spune nimic". Această "regulă" are următorul raţionament: "Problema reală nu poate fi dezvăluită fiindcă atunci trebuie rezolvată şi multe vor trebui schimbate, şi astfel trebuie protejată în spatele zidurilor tăcerii (neglijării), sau prin asalt (printr-un atac legalist). Dacă vorbeşti cu glas tare despre problemă, tu eşti problema. Cumva trebuie să fi redus la tăcere sau eliminat". Celor ce dau glas problemelor le este foarte des spus, "Nu am avut toate problemele acestea până ce nu ai bătut tu din gură. Totul era bine până ce nu te-ai apucat tu să le tulburi". Sau, altfel spus şi să pară mai spiritual, "Te-ai înfuriat şi nu ai abordat problema 'cu dragoste'. Demonstrezi că nu ai tratat problema într-o manieră matură şi creştinească". Oricum ar fi spus, problema rămâne.

Adevărul este că atunci când oamenii dau glas problemelor ei nu le cauzează ci pur şi simplu, le dezvăluie.

În sistemele abuzive spiritual există adesea atitudinea de, "fă-te că-i pace", adică exact ceea ce Ieremia a denunţat spunând, "Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: 'Pace! Pace!' Şi totuşi pace nu este" (Ieremia 8:11). Dacă ceea ce ne uneşte este pretenţia noastră de a fi de acord, deşi nu suntem de acord, atunci nu avem nimic mai mult decât o pace şi unitate falsă caracterizată de tensiuni şi vorbe spuse pe la spate. Aşa ceva este departe de a "păstra unitatea şi pacea în Duhul Sfânt" (sau, de a "rămâne în unitatea şi pacea Duhului Sfânt"), trăsătura distinctivă a unor biserici creştine sănătoase. Cu alte cuvinte, ar trebui ca orice subiect să fie deschis discuţiei şi asupra unor puncte să putem să convenim în dezacord, continuând dialogul deschis asupra subiectului, la înţelegerea ambelor părţi. Sau putem să convenim să suspendăm discuţia pentru o vreme, dacă vedem că aceasta naşte tensiuni. Ideea importantă ce trebuie reţinută este ca ambele părţi să fie implicate în trasarea acordului, în formularea înţelegerii. Dacă ceea ce ne uneşte este într-adevăr Duhul Sfânt şi dragostea, unii pentru ceilalţi, atunci este posibil să ne aflăm în dezacord fără ca să ne fie distrusă unitatea.

Cu toate acestea, regula lui "nu poţi spune nimic", aruncă vină asupra persoanei care vorbeşte, iar pedepsele rezultate o forţează pe aceasta să tacă.

Iată un alt test/exemplu. Susan este consiliată de către John, consilier creştin şi lider în biserică. Într-o după-amiază de consiliere John îi face nişte avansuri sexuale agresive lui Susan. Susan îi anunţă pe liderii bisericii de incidentul petrecut, cât şi face plângere autorităţilor seculare. John o dă de bucluc şi apare înaintea tribunalului, a comitetelor şi comisiilor de cercetare. De ce a păţit John toate acestea? Oare fiindcă Susan l-a atras şi ea a dat semnalul? NU. John a păţit-o fiindcă avansurile sale au fost nepotrivite şi ilegale. Cu toate acestea, ceea ce el ar trebui să facă ar fi să găsească o cale să-i comunice (poate cerând ajutorul pastorului bisericii, sau al altora din biserică), că motivul pentru care el are atât de multe necazuri este din cauza luării ei de poziţie.

Din nefericire, sunt atât de multe femei ca Susan care suferă abuzul spiritual atunci când sunt considerate "nesupuse", "prea puternice", "neloiale", sau poreclite "Iezebel" deoarece i-au demascat pe bărbaţi lideri creştini ce abuzează, sau i-au chestionat. Sunt prea multe bisericile ce transmit acest fel de mesaj stânjenitor susţinând că, "problema nu este că au fost încălcate şi violate limitele lor (în ce-i priveşte pe cei abuzaţi; n.tr.), ci că au vorbit. Dacă (victimele) nu ar fi făcut un scandal atât de mare, totul ar fi încă bine." Dar, dacă cineva acceptă un astfel de mesaj, respectivul va înceta să vorbească.

Totuşi problema reală constă în faptul că dacă un creştin ce se simte abuzat îşi "ţine gura", abuzatorul nu va niciodată tras la răspundere pentru purtarea lui. Iar victima va trebui să-şi înăbuşească durerea şi furia de a fi abuzată spiritual.

Deşi unora dintre persoanele aflate în autoritate le-ar plăcea să nu fie chestionate niciodată, sau să nu li se împotrivească nimeni, realitatea este că o asemenea atitudine constituie o capcană şi o ispită valabilă pentru orice lider. Dacă observarea problemelor este considerată neloialitate, lipsă de supunere, dezbinare şi o ofensă adusă autorităţii, atunci nu există decât o faţadă de pace şi unitate. Este imposibil ca rănile să fie vindecate, iar într-o zi abuzul se va escalada. Dacă autorităţile nu sunt răspunzătoare în faţa nimănui, atunci sistemul întemeiat stă în contradicţie cu libertatea ce se găseşte în Hristos. Se ignoră Iacov 3:1, ce spune, "Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră".

Liderii sunt mult mai responsabili datorită poziţiei lor de autoritate, nu mai puţin responsabili. De ce? Pentru că dacă eşti un lider oamenii te urmează, se poartă aşa cum o faci tu. Dacă eşti lider are loc ceea ce se poate numi "o reproducere după soiul tău". Ce anume se "reproduce" din tine?

4. Lipsa de echilibru

Ce-a patra caracteristică a sistemului spiritual abuziv este abordarea dezechilibrată a trăirii adevărului vieţii creştine. Această caracteristică este exemplificată de două extreme:

Obiectivismul extrem

Prima extremă este cea a unei concepţii empirice asupra vieţii ce elevează adevărul obiectiv în detrimentul experienţei subiective valide. Ea este observată în sistemele religioase unde deşi lucrarea Duhului Sfânt poate fi recunoscută teologic, la un nivel practic aceasta este negată sau suspectată.

Această atitudine faţă de spiritualitate creează un sistem în care autoritatea se bazează pe nivelul de educaţie, sau depinde doar de capacitatea intelectuală, în locul intimităţii cu Dumnezeu, ascultării şi sensibilităţii faţă de Duhul Său. Un astfel de sistem se află în contradicţie cu Scriptura şi Duhul lui Dumnezeu. Priviţi doar la Faptele Apostolilor 4:13: "Când au văzut ei (liderii religioşi) îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus". Îndrăzneala şi autoritate lui Petru şi a lui Ioan rezultau din faptul că ei fuseseră cu Isus şi că au fost "umpluţi cu Duhul Sfânt" (Fapte 4:8).

Sistemul spiritual obiectiv îl limitează pe Dumnezeu şi îl îngrădeşte în acţiunea Lui numai conform celor ce se pot explica, dovedi sau cunoaşte. Îl pune pe Dumnezeu într-o cutie! Atunci rămânem cu o trinitate a lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfânta Scriptură, ca şi cum doar prin înţelegerea şi memorarea Scripturilor îl auzim pe Dumnezeu. Suntem reduşi la cântece care amintesc de minunile pe care Dumnezeu odată obişnuia să le facă. Acum nu ne mai închinăm marelui "Eu Sunt", ci marelui "Am Fost"!

Subiectivismul extrem

Cealaltă manifestare a lipsei de echilibru se găseşte într-o abordare extrem de subiectivă a vieţii creştine. Se determină ce este adevărat pe baza sentimentelor, emoţiilor sau a experienţelor, acestora dându-le o mai mare greutate decât Bibliei. În acest sistem oamenii nu pot înţelege şi nu pot cunoaşte adevăruri (fundamentale) (chiar dacă într-adevăr le înţeleg sau le cunosc), până ce liderii nu "le primesc prin revelaţie spirituală, de la Domnul" şi apoi "o împărtăşesc" celorlalţi.

În asemenea sisteme este mult mai important să acţionezi după cuvântul liderului care a primit o "lucrare" (revelaţie; n.tr.) pentru tine, decât să acţionezi conform Scripturii, sau după ceea ce-ai învăţat în viaţa ta de creştin.

Totuşi, ca o notă de adăugire, noi suntem convinşi că astăzi se poate ca "lucrări de înţelepciune", sau "descoperiri", să vină de la Dumnezeu prin intermediul unor oameni ce-i sunt ascultători lui Dumnezeu. Însă aceste descoperiri nu poartă în mod automat aceeaşi greutate şi autoritate ca cele ale lui Pavel, Petru, Iacov sau Ioan, aceia a căror cuvinte se găsesc în Biblie şi reprezintă chiar cuvintele lui Dumnezeu. Singura modalitate de a fi absolut sigur că o astfel de descoperire te priveşte, este doar dacă aceasta este Cuvântul Domnul, adică Scriptura. Dar chiar şi în această ipostază nu se presupune să folosim Scriptura pentru a-i manipula pe oameni. "Tocmai citeam despre Anania şi Safira, când mi-ai venit în minte. Crezi că dai destul bisericii?"

Faptul că cineva îţi citeşte (sau, recită) chiar din Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, nu înseamnă neapărat că respectivul a şi primit o descoperire de la Domnul, ce te priveşte. O îndrumare, călăuzire, sau mustrare de la Domnul, fie din Scriptură fie sub forma unui dar spiritual, va fi confirmată de către Duhul Sfânt care locuieşte în tine. Până ce El nu o confirmă, nu primi aceea descoperire ca venind de la Domnul, chiar dacă aceasta vine din partea unui prezbiter sau pastor. În plus, credem că este necinstit, chiar periculos, să fie primită şi ascultată necondiţionat o asemenea "lucrare" doar fiindcă "se presupune să fii supus", sau fiindcă acolo se găseşte cineva "cu autoritate". În final, Dumnezeu este Acela înaintea căruia toţi vom sta, şi Cel înaintea căruia va trebui să răspundem.

La fel ca şi în cazul concepţiei obiective extreme, acei creştini ce sunt extrem de subiectivi au o concepţie despre educaţie, în cele mai multe cazuri, considerând-o rea sau inutilă. Aproape că se exprimă mândrie în a nu fi educat, şi se arată dispreţ faţă de cei ce sunt. Tot ceea ce este necesar ne este predat de către Duhul Sfânt. "La urma urmei, Petru şi Timotei nu au mers la facultate, sau la seminar...".

Adevărul este că Petru a mers la seminar. Atât adevărul obiectiv cât şi experienţa subiectivă i-au fost amândouă date lui de către Isus Hristos. Seminarul lui Timotei, a fost Pavel. Lucrurile stau aşa fiindcă pe vremea lor oamenii învăţau prin metoda rabinică de învăţare. Aceasta însemna să trăiască viaţa împreună şi alături de mentorul spiritual. Astfel, ucenicia lui Petru a durat trei ani de zile. Despre Timotei, putem spune că deşi a intrat în lucrare, el a continuat totuşi "seminarul", şi anume prin corespondenţă. Amintiţi-vă că Pavel i-a scris lui Timotei în 2 Timotei 2:15, "Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului". Binecunoscuta versiune King James spune, "Fii sârguincios şi înfăţişează-te înaintea lui Dumnezeu care un lucrător care nu trebuie să se ruşineze, împărţind corect Cuvântul adevărului."

Este important să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, este bine, şi nu rău, să ne formăm instrumentele intelectuale de interpretare corectă a Cuvântului. Fiţi cu băgare de seamă la cei ce pun mare preţ pe lipsa de educaţie, sau doar de a fi educaţi la anumite şcoli. În numele unei "iluminări superioare" a Duhului Sfânt şi aflat sub influenţa unora dintre acei învăţători irealişti care nu se lasă învăţaţi de nimeni, poţi avea de suferit spiritual foarte mult.

În capitolul următor, vom examina acele trăsături (caracteristici) ale sistemelor spirituale abuzive care le îngreunează oamenilor părăsirea lor.


următoarea pagină | Apologetică