Parabola
"Papa" parabolă este povestitorul familiei. De regulă, acesta îşi spune poveştile cu un scop. Dar chiar dacă ascultătorilor lui îi plac poveştile pe care le spune, nu le înţeleg şi au nevoie să li se explice ce încearcă acesta să-i înveţe.
În Noul Testament se găsesc foarte multe parabole. Cuvântul parabolă provine de la verbul grecesc care înseamnă "a pune alături de". El descrie ideea de a pune două lucruri alături pentru a le compara.
În mod normal parabola va privi lucruri din viaţa de zi cu zi, care vor fi folosite pentru a învăţa adevăruri spirituale foarte importante. În Matei 13:3-23, Isus descrie pilda (parabola) semănătorului. Începând de la vers.18, El Însuşi le interpretează ucenicilor Săi pilda. Ea însăşi învaţă mai multe adevăruri. Întâi de toate, sămânţa cade în locuri diferite prin care sunt reprezentate patru feluri de oameni. După aceea, El a explicat că sămânţa reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu şi că păsările care au venit şi au devorat seminţele îl reprezintă pe Cel rău. De asemenea, prin această parabolă Isus descrie felul în care este primit Cuvântul de diferiţi oameni.
În Mat.13:24 Isus a oferit pilda neghinei. După plecarea noroadelor Isus le interpretează ucenicilor Săi pilda, aşa cum vedem în vers.36-43.
Este important să se observe că pilda (parabola) nu este folosită doar pentru a învăţa ci uneori şi pentru a ascunde adevărul de cei ce nu vroiau să-l primească. În Mat.13:13-15 Isus spune că motivul pentru care El "învaţă în pilde" este fiindcă oamenii nu vor să înţeleagă, şi nu pentru că ei nu pot să înţeleagă. Pentru ei pilda era un mijloc care să le atragă atenţia asupra stării lor de împietrire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
"De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: ,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s'a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec."
Învăţarea celor indiferenţi Isus a făcut-o prin stupefierea lor cu aceste pilde. Deoarece nu l-au primit ca Mesia, inimile lor s-au întunecat şi nu au fost în stare să înţeleagă, lucru profeţit de Isaia 6:9,10.
În interpretarea parabolelor (deci, a pildelor) există câteva reguli pe care trebuie să le urmăm:
1) Caută obiectul (sau, subiectul; adevărul) pe care pilda doreşte să-l ilustreze. Uneori, acesta este afirmat direct tocmai de la începutul pildei, sau, uneori chiar şi la sfârşitul ei.
2) Priveşte doar la ideile principale ale acesteia. De obicei sunt oferite multe detalii care nu sunt neapărat foarte semnificative pentru a completa povestirea.
3) Pildele nu sunt folosite pentru a fundamenta doctrine ci pentru a le ilustra în acelaşi fel cum o fac, umbrele (tipurile) precum şi alte figuri de stil.
4) O cunoaştere a obiceiurilor evreieşti este foarte utilă în interpretarea pildelor. Fără astfel de cunoştinţe capacitatea unui om din zilele noastre de a interpreta este grav afectată.
Miracolele
Între acestea şi pilde există o foarte strânsă legătură (aşa cum şi evanghelistul Ioan am văzut că s-a străduit să ne demonstreze!). Miracolele au fost uneori descrise ca fiind pilde în acţiune. Întâi de toate notaţi că acestea sunt evenimente reale. Autorii evangheliilor au spus că ei au indicat doar câteva dintre lucrurile pe care Isus le-a spus şi le-a făcut. Astfel, o mare binecuvântare spirituală poate fi obţinută prin studierea adevărurilor mai profunde pe care acestea le învaţă. În Ioan, cap.11, vedem că Isus l-a readus la viaţă pe prietenul lui Lazăr, mort de patru zile. Vedem că nici surorile lui nu au crezut că acest lucru era posibil, spunând că după patru zile trupul lui a început să intre în putrefacţie. Totuşi Isus a putut să-l reînvie şi a făcut-o pentru a demonstra că indiferent de cât de profund se afundă cineva în păcat, indiferent de cât de disperat pare situaţia unui om în ochii prietenilor, sau a rudelor, Isus Hristos poate să salveze şi cel mai ticălos păcătos! Reţineţi de asemenea că aceste întâmplări ne-au fost transmise pentru ca noi să-l cunoaştem pe Isus ca Mesia.
Pentru aducerea aminte a celor învăţate
Tocmai aţi cunoscut familia "asemănare"! Există mai multe modalităţi prin care puteţi ţine minte identitatea fiecărui membru al ei. Poate vă amintiţi că similitudine este "mezinul", cel mai mic (scurt) din această familie. Apoi, am cunoscut-o pe "domnişoara" metaforă, următoarea în vârstă. Următorul membru al familiei a fost "adolescentul" tip. "Mama" alegorie este bineînţeles foarte uşor de amintit pentru "mărimea" şi "greutatea" ei. Dacă vă amintiţi ALEGORIA este compusă din mai multe metafore care alcătuiesc o unică formă de exprimare. Aceasta este o relaţie "mamă-fiică".
Ultimul menţionat din această familie este "papa" parabolă. Cinci de toţi. Desigur aţi observat că pentru memorarea lor am folosit tot o figură de stil. Ghiciţi care?
Înainte de a o face, daţi-mi voie să vă prezint câteva rude ale acestei familii!! Nişte nepoţi, unchi şi verişori.
Câteva dintre figurile de stil întâlnite în Biblie
| Similitudinea (similis = ca şi) | O comparaţie formala ce foloseşte cuvinte ca, "tot aşa", "ca si", "cum", pentru a exprima asemănare. "Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor ..." (Efes. 5:28). |
| Metafora (Meta + phero = a carrying over) | O comparaţie sugerata, un cuvânt atribuit cuiva care nu este aşa pentru a sugera o asemănare. "Beniamin este un lup care sfâşie ..." (Gen.49:27). |
| Ironia (Eiron = un vorbitor disimulat) | Vorbitorul sau autorul spune exact opusul a ceea ce de fapt doreşte să afirme. "S-ar putea zice, în adevăr, ca neamul omenesc sunteţi voi, şi ca odată cu voi va muri şi înţelepciunea!" (Iov 12:1). |
| Metonimia (Mesa + onoma = o schimbare de nume) | Un cuvânt este folosit în locul altuia pentru a zugrăvi o relaţie dintre lucrurile semnificate. "Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, si junghiaţi Pastele" (Ex.12:21) unde de fapt se vorbeşte despre mielul de Paste. |
| Hiperbola (Huper + bole = o proiecţie) | O exagerare intenţionată cu efectuata cu scopul de a accentua sau a amplifica realitatea. "Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine..." (Mat.5:29). |
| Personificarea (Să se vorbească ca despre o persoana) | Obiectelor fără viaţă, impersonale, li se atribuie calităţile tipice unor persoane, ca şi cum ar avea viaţă. "Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit...munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei" (Ps.114:3,4). |
| Apostroful (apo + strepho = a întoarce de la) | A se întoarce de la ascultătorii prezenţi pentru a se adresa unei persoane absente si imaginare. Sau, unui obiect de asemenea imaginar. "Ah! Sabie a Domnului, când te vei odihni odată? Întoarce-te în teaca, opreşte-te si fii liniştită!" (Ier.47:6). |
| Sinedoha (sun + ekdechomai = a primi de la, si a asocia cu; sau, a lua de la si a atribui altcuiva) | Expresia prin care întregul vorbeşte pentru o parte, iar o parte pentru întreg. Un individ pentru un grup si un grup în locul unui individ."În corabie eram de toţi: doua sute şaptezeci si sase de suflete..." (Fapte 27:37). În cazul acesta cuvântul suflet este folosit la descrierea tuturor părţilor oamenilor menţionaţi: trup, suflet si duh. |
Partea a doua
Hiperbola
"Mătuşa" hiperbolă când îţi vorbeşte întotdeauna exagerează. Nu fiindcă doreşte să te înşele ci pentru că vrea să sublinieze ce-ţi spune. Supraestimează situaţiile.
Definiţie: A descrie o imagine mai înfrumuseţată a realităţii, sau mai amplificată, folosind intenţionat o exagerare reprezintă o trăsătură comună a exprimării umane, de aceea hiperbola (o proiecţie dincolo de realitate) ar trebui să constituie o figură de stil binecunoscută nouă. În chinul şi necazul său Iov foloseşte frecvent această formă de exprimare pentru a accentua cât de teribilă este situaţia prin care trece, cât şi sentimentele ce-l încearcă în acelaşi timp.
1 Şi acum!... Am ajuns de râsul celor mai tineri de cât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să-i pun printre cânii turmei mele.
2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneţe?
3 Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei, şi n'au ca pâine de cât rădăcina de bucsau (ienupăr; n.tr.).
5 Sunt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6 Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pamântului şi în stânci.
7 Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.
8 Fiinţe mârsave şi dispreţuite, -sunt izgoniţi din ţară.
9 Şi acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10 Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11 Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au nici un frâu înaintea mea.
12 Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
13 Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14 Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul darâmaturilor.
15 Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea.
16 Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.
17 Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18 De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19 Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca tarâna şi cenuşa.
20 Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
21 Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23 Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.
(Iov 30:1-23)
Sentimentele încercate de cineva ce trece printr-o nenorocire nu pot fi confundate şi nici înţelese greşit dacă cineva se exprimă în acest fel, şi folosind un limbaj atât de expresiv şi de extravagant ca cel utilizat de Iov.
În Noul Testament îl vedem pe apostolul Ioan folosind limbajul hiperbolic atunci când spune: "Mai sunt multe alte lucruri, pe cari le-a făcut Isus, cari, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile cari s-ar fi scris" (Ioan 21:25). Poate că dacă ne-am gândi la existenţa nesfârşită a Domnului Isus din veşnicie, o asemenea afirmaţie ar putea fi luată literar, însă dacă o limităm la faptele Sale pământeşti, din timpul încarnării Sale, (ceea ce şi cred că Ioan avea în minte!), este limpede că avem de-a face cu o hiperbolă.
Un alt exemplu semnificativ al utilizării unei hiperbole este expresia nefirească a lui Pavel din Fapte 9:35, "toţi locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut, şi s-au întors la Domnul". "Toţi" este folosit cu intenţia de a atrage atenţia asupra amploarei trezirii care s-a petrecut în acele cetăţi, ca urmare a predicării lui Pavel cât şi a vindecării ologului Enea.
Cum se interpretează? Se priveşte la ce vrea să spună. La ce se sugerează. Nu se interpretează literar în 90% dintre cazurile în care se foloseşte!
Personificarea
"Unchiul" personificare îşi joacă rolul de unul singur, fără parteneri umani. De regulă, acesta joacă rolul unui obiect natural, sau fenomen al naturii, al vântului, sau al dimineţii, fără să i se pară deloc ieşit din comun.
Definiţie: Prin aceasta se face referire la obiecte impersonale ca şi cum acestea ar avea viaţă şi personalitate. Li se atribuie calităţi şi comportamente caracteristice doar fiinţei umane.
Imaginaţia joacă un rol important în personificare. În Numeri 16:32 se spune că, "pamântul şi-a deschis gura, şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor". În acest exemplu, Pământul este personificat spunându-se că are o gură şi că înghite oameni, şi cu toate acestea evenimentul îngropării de vii a rebelilor având loc, totuşi fără ca pământul să aibe o gură!
Domnul Isus a folosit şi El personificarea când spune, "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii supt aripi, şi n-aţi vrut!" (Mat.23:37). Cetatea (oraşul) Ierusalim este personificat în exemplul de mai sus, când Domnul în dorinţa de a se adresa locuitorilor săi, se exprimă ca şi cum ei sunt reprezentaţi de cetate.
Cu o altă ocazie, Isus a personificat ziua de "mâine" spunând, "nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei" (Mat.6:34). Astfel, ziua de mâine este investită cu trăsăturile unei personalităţi omeneşti cuprinse de griji.
"Moartea" este personificată în 1 Cor.15:55.
Ironia
"Verişoara" ironie, rudă a "mătuşii" hiperbolă întotdeauna subestimează situaţiile şi scoate în evidenţă lipsurile.
Folosirea ironiei ca şi figură de stil care deşi este însoţită de o înţepătură, poartă adesea o formă umoristică. Domnul Isus a folosit ambele efecte ale ei, "...cum poţi să zici fratelui tău: ,Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi' şi, când colo, tu nu vezi bârna din ochiul tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău" (Luca 6:42).
În 1 Corinteni 4:8 apostolul Pavel foloseşte ironia cu foarte mare forţă: "O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!" Citind mai departe, veţi vedea că Pavel contrastează starea apostolilor umiliţi şi prigoniţi, ultimii oameni în ochii lumii, cu corintenii plini de mândrie. Din nou el foloseşte ironia spunând, "Noi suntem nebuni pentru Hristos: voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puşi în cinste: noi, dispreţuiţi! (1Cor.4:10).Vă puteţi imagina ce au simţit creştinii corinteni văzând cum Pavel le-a dezvăluit valorile greşite şi sistemul de valori eronat pe care-l susţineau? Cum acest sarcasm le-a dezumflat balonul mândriei lor omeneşti? Din aceste ironii bine ţintite ale lui Pavel noi învăţăm astăzi că nu ne putem mândri şi lăuda decât cu ceea ce Domnul Isus Hristos a făcut pentru noi şi cu viaţa nouă pe care El ne-a dat-o!
Adesea această formă este folosită în Biblie pentru a administra mustrare şi a produce corectarea purtării.
O interesantă şi dificilă de interpretat utilizare a ironiei se găseşte în Fapte 23:1-5
The excuse that Paul made for what he had said, because he found it was a stumbling-block to his weak brethren, and might prejudice them against him in other things. These Jewish Christians, though weak, yet were brethren, so he calls them here, and, in consideration of that, is almost ready to recall his words; for who is offended, saith he, and I burn not? <2 Cor. 11:29>. His fixed resolution was rather to abridge himself in the use of his Christian liberty than give offence to a weak brother; rather than do this, he will eat no flesh while the world stands, <1 Cor. 8:13>. And so here though he had taken the liberty to tell the high priest his own, yet, when he found it gave offence, he cried Peccavi-- I have done wrong. He wished he had not done it; and though he did not beg the high priest's pardon, nor excuse it to him, yet he begs their pardon who took offence at it, because this was not a time to inform them better, nor to say what he could say to justify himself.
1. He excuses it with this, that he did not consider when he said it to whom he spoke (v. 5): I wist not, brethren, that he was the high priest-- ouk edein. "I did not just then think of the dignity of his place, or else I would have spoken more respectfully to him."
I see not how we can with any probability think that Paul did not know him to be the high priest, for Paul had been seven days in the temple at the time of the feast, where he could not miss of seeing the high priest; and his telling him that he sat to judge him after the law shows that he knew who he was; but, says he, I did not consider it. Dr. Whitby puts this sense upon it, that the prophetic impulse that was upon him, and inwardly moved him to say what he did, did not permit him to notice that it was the high priest, lest this law might have restrained him from complying with that impulse; but the Jews acknowledged that prophets might use a liberty in speaking of rulers which others might not, as <Isa. 1:10,23>.
Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!...Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n'ajunge pâna la ei. (v.10, 23)
Să nu uităm cine vorbeşte aici - Isaia!
Or (as he quotes the sense of Grotius and Lightfoot) Paul does not go about to excuse what he had said in the least, but rather to justify it; "I own that God's high priest is not to be reviled, but I do not own this Ananias to be high priest. He is a usurper; he came to the office by bribery and corruption, and the Jewish rabbin say that he who does so is neither a judge nor to be honoured as such." Yet,
2. He takes care that what he had said should not be drawn into a precedent, to the weakening of the obligation of that law in the least: For it is written, and it remains a law in full force, Thou shalt not speak evil of the ruler of thy people.
It is for the public good that the honour of magistracy should be supported, and not suffer for the miscarriages of those who are entrusted with it, and therefore that decorum be observed in speaking both of and to princes and judges. Even in Job's time it was not thought fit to say to a king, Thou art wicked, or to princes, You are ungodly, Job 34:18.
Even when we do well, and suffer for it, we must take it patiently, <1 Pet. 2:20>.
Fiţi supuşi oricărei stapâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stapânitor, cât şi dregătorilor, ca unii cari sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1Petru 2:13-15)
Not as if great men may not hear of their faults, and public grievances be complained of by proper persons and in a decent manner, but there must be a particular tenderness for the honour and reputation of those in authority more than of other people, because the law of God requires a particular reverence to be paid to them, as God's vicegerent; and it is of dangerous consequence to have those any way countenanced who despise dominions, and speak evil of dignities, <Jude 8 Totuş oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile>. Curse not the king, no not in thy thought, <Eccl. 10:20>. (from Matthew Henry's Commentary)
Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s'ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.
Alte exemple:
- În 1 Regi 18:27 Ilie îi ridiculizează pe închinătorii lui Baal!! Merită citit!!
Metonimia
"Verişoară"
O altă figură de stil este metonimia (o schimbare de nume). Vorbindu-le Fariseilor despre Irod, Hristos spune, "Duceţi-vă", le-a răspuns El, ,,şi spuneţi vulpii aceleia..." (Luca 13:32), caracterizându-l astfel printr-un cuvânt pe vicleanul şi crudul politician, împărat al Iudei.
"Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile" (Prov.12:15), "ochii" reprezentând felul de a vedea lucrurile, sau mentalitatea celui necredincios. Sau, "limba înţelepţilor aduce vindecare..." (Prov.12:18), unde "limba" reprezintă ceea ce înţelepţii spun, cuvintele lor, ideile lor, concepţiile lor, de pildă.
În Noul Testament se spune că, "nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor" (1 Cor.10:21), caz în care "paharul" şi "masa" sunt cuvinte folosite pentru a indica ce conţin acestea. După aceea, în Romani 3:30, circumcizia (tăierea împrejur) este folosită pentru a-i reprezenta pe iudei, în timp ce necircumcizia ("netăiaţii împrejur") se referă la Neamuri.
Din aceste câteva exemple se poate vedea cât de des este folosită în Biblie această formă numită metonimie. În acelaşi fel noi ne referim astăzi la o persoană spunându-i, "tigru" sau "pisică"!!
Apostroful
"Verişor"
Aceasta este o figură stranie dar pitorească care dă impresia că vorbitorul se adresează lui însuşi printr-un fel de dialog externalizat (grăit cu voce tare). De exemplu, "atunci împăratul, cutremurându-se, s-a suit în odaia de sus a porţii, şi a plâns. Pe când mergea, zicea: ,,Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!" (2 Sam.18:33). Iată ce expresie mişcătoare a tristeţii lui David este zugrăvită de această formă. Într-o asemenea împrejurare nu se putea găsi nici-o altă formă de exprimare atât de expresivă, plastică, ca aceasta.
O altă ocazie în care apare o asemenea figură de stil este exemplul în care împăraţii pământului se adresează cetăţii căzute a Babilonului: "Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!" (Apoc.18:10).
Această figură de stil pare cea mai potrivită exprimării simţămintelor celor mai profunde. În felul acesta atenţia noastră este repede atrasă asupra lor.
Sinedoha
"Verişoară"
Sunt convins că am tresărit cu toţii la auzul denumirii acestei figuri de stil biblice, dar este totuşi una pe care şi noi o folosim în exprimarea de zi cu zi. De exemplu, noi spunem despre un moment că, "acesta este ceasul", fără să ne referim neapărat la durata unei ore.
Aceeaşi expresie folosită în viaţa lui Hristos pentru a exprima clipa Sa de suferinţă, sau de glorie, în funcţie de împrejurarea care se încearcă a fi descrisă. Astfel o parte substituie întregul. Sinedoha apare în Scripturi, de exemplu în pasaje ca, Judecători 12:7, unde ni se spune că Iefta a fost îngropat în "cetăţile Galaadului" deşi, evident este vorba doar de una singură în care a fost îngropat. În Luca 2:1 "toată lumea" se referă la Imperiul Roman. În Deuteronomul 32:41 expresia "fulgerul săbiei Mele" se referă la strălucirea lamei unei săbii lustruite.
Ebraismele
"Oaspete" al casei. Are probleme de exprimare deoarece este străin de noi. Lumea nu prea îl înţelege şi el adesea se bâlbâie. Încearcă din greu să se facă înţeles de gazdele sale. Însă cu cât aflăm mai multe despre ţara lui de origine şi obiceiurile neamului său ajungem să-l înţelegem mai bine.
Acestea sunt anumite expresii tipice doar limbii evreieşti care se repetă în limba noastră chiar în urma traducerii textului biblic.
Astfel cuvântul "fiu" uneori semnifică nu văr, sau chiar o rudă mai îndepărtată. Exemple:
- Mat.1:1 - Isus, fiul lui David? În ciuda numeroaselor generaţii ce s-au scurs între ei! Contradicţiile dispar! (Lot, era doar nepotul lui Avraam, dar este numit fratele lui în Gen.14:14, 16).
- Num.3:15 - preoţii sunt "fii lui Levi".
- Fiul unui lucru: "copii ai mâniei" sau, "copii ai mâniei" indicând ce anume îi caracterizează.
Un aspect întâlnit şi la alte culturi. Vezi, cultura amero-indiană. Fiul lui "Zgârie Nori"!!??
Efes. 2:3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pamântesti, când făceam voile firii pamântesti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Efes. 5:8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
Paralelismele
Apar îndeosebi în formele poetice ale Scripturii.
Psalmul 25:4 - Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.
Cele trei forme ale paralelismelor:
1) Paralelism sinonim: Prov.1:20, 22, 28, 30-31 - ideea: importanţa/necesitatea înţelepciunii
2) Paralelism sintetic: Psalm 1 - autorul adaugă ideii iniţiale. Suprapune ideii asemănătoare. Construieşte o progresie, o scară.
3) Paralelism antitetic: autorul contrastează o idee cu alta: Prov.15:2
1) al doilea rând repetă sensul primului
2) al doilea rând adaugă sensuri sau explică primul rând
3) al doilea rând este opus, contrazice, contrastează primul rând.
Negaţiile duble:
Efes. 6:12 Noi nu ne luptăm împotriva cărnii şi a sângelui....
Concluzie
După ce am văzut importanţa şi frecvenţa utilizării figurilor de stil în Biblie putem să apreciem aerul pitoresc şi colorat pe care-l aduc Scripturii, sper acum că vom realiza cât de necesar este să le interpretăm în mod cuvenit pentru a înţelege ce a vrut Dumnezeu să ne comunice prin Biblie. Misterul acestora poate fi alungat, iar valoarea acestor expresii poate să ne facă să apreciem limbajul omenesc prin care ni s-a transmis revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu, însă pentru aceasta trebuie să le observăm şi să le definim bine.
Temă:
I. Primul exerciţiu: Să se determine ce figuri de stil sunt indicate în următoarele 15 pasaje biblice:
1) 1 Corinteni 5:7
2) Luca 12:42-48
3) Luca 11:29
4) Ioan 8:12
5) Psalmul 31:3
6) Filipeni 2:15
7) Marcu 15:32
8) Psalmul 18:33
9) Fapte 26:24
10) Isaia 40:31
11) Luca 10:30-37
12) Psalmul 80:8-16
13) Romani 5:14
14) 1 Petru 2:6-7
15) Fapte 17:18-32
II. Al doilea exerciţiu:
Să se comenteze alegoria din Galateni 4:21-31.
Ce vrea să indice?
Care este mesajul ei principal?
Ce a vrut Pavel să spună apelând la ea?
Care este interpretarea pe care acesta o oferă?
Ce contrastează Pavel aici?
Care mare adevăr spiritual a dorit Pavel să-i comunice folosind această alegorie?
Pe cine reprezintă Isaac şi pe cine reprezintă Işmael?
Ce este simbolizat prin Agar şi Işmael?
Ce este simbolizat prin Sara şi Isaac?
Dar prin Muntele Sinai din Arabia?
Dar, Ierusalimul se sus?
Cine sunt copiii celei părăsite?
Textul se explică singur, de aceea, asistaţi la expunerea "maestrului" Pavel care trasează toate comparaţiile şi indică toate ideile importante ale lecţiei şi notaţi-le pe hârtie. Acordaţi atenţia cuvenită şi exerciţiul va însemna o utilă revelaţie a harului lui Dumnezeu.
Compilarea, traducerea si adaptarea materialului revine lui Teodor Macavei.
Surse folosite:
- "Seeking Bible Treasures", by Ray E. Baughman, An Emaus Correspondence Course, Emmaus Bible School, Cartlett Boulevard, Eastham, Wirral, Merseyside, England L62 8BZ.
- "Knowing Scripture", R.C.Sproul
- First published in book form in 1978 by Word Books, Waco, Texas. Copyright (C) 1997 Discovery Publishing, a ministry of Peninsula Bible Church. Part of this data file is the sole property of Discovery Publishing, a ministry of Peninsula Bible Church. It may be copied only in its entirety for circulation freely without charge. All copies of this data file must contain the above copyright notice. This data file may not be copied in part, edited, revised, copied for resale or incorporated in any commercial publications, recordings, broadcasts, performances, displays or other products offered for sale, without the written permission of Discovery Publishing. Requests for permission should be made in writing and addressed to Discovery Publishing, 3505 Middlefield Rd. Palo Alto, CA. 94306-3695.