Imunitatea faţă de cuvântul Lui Dumnezeu

După cum ştiţi există ceasuri anti-şoc, antiacvatice, clădiri anti-seisme, dar de "creştini anti-predică", imuni la evanghelie, nesimţitori la Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, aţi auzit? De creştini pe care Cuvântul lui Dumnezeu nu-i mai poate schimba? Şi asta nu fiindcă El este neputincios ci fiindcă ei ajung într-o stare de stagnare spirituală în care Cuvântul nu-i mai afectează. Spiritualitatea noastă ar trebuie să fie o continuă căţărare pe înalte culmi. Nu există popasuri, nu se fac pauze pentru că a sta pe loc înseamnă a aluneca în jos.

Aceasta este o stare în care unii creştini pot ajunge şi pentru avertizarea noastră am pregătit acest studiu. Biblia ne oferă exemple ale unei astfel de stări şi ni le oferă cu scopul de a nu ajunge la fel! Ea este onestă în relatarea greşelilor unor mari oameni ai lui Dumnezeu pentru că doreşte ca noi să nu le repetăm. Biblia conţine principiul, "Cine nu cunoaşte istoria este sortit să o repete."

Definiţie: A fi imun la Evanghelie, sau la predici, înseamnă a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, a pretinde că-l iubeşti dar fără să fii transformat de El, fără să faci ce îţi spune. Înseamnă să devii atât de nesimţitor, de împietrit, încât inima ta nu mai este mişcată de El şi nu mai eşti deloc afectat de ce spune.

Aceasta este starea de împietrire a inimii prin înşelăciunea păcatului despre care ni se vorbeşte în Evrei 3:13 ... Acesta este fenomenul spiritual care apare în urma... împietririi inimii prin înşelăciunea păcatului. Cuvântul lui Dumnezeu, oricât de bine sau de rău ar fi predicat, nu ne mai schimbă. Oricât l-am asculta, nu are nici un efect asupra noastră. Devenim complet imuni la efectul Lui. Reuşim zădărnicirea Cuvântului despre care se spune că, odată plecat de la El, nu se poate întoarce fără rod. Unii au vrut să ne dovedească că se poate, dar nu fără consecinţe dezastruoase asupra lor şi asupra caracterelor lor.

Care personaje biblice credeţi că se potrivesc acestei descrieri? Cine credeţi că au fost cei ce au avut privilegiul de a asista la cele mai biblice, la cele mai clare şi mai tăioase predici? Cine sunt cei ce au fost expuşi la vestiri ale Cuvântului lui Dumnezeu şi au rămas neschimbaţi, nemişcaţi, imuni, adică, nesimţitori la îndemnurile Lui la pocăinţă?

Pentru a vă demonstra că chiar şi unor credincioşi li se poate întâmpla aşa ceva voi înşirui această listă de personaje biblice. A fost ...(cutare)... cel descris?

Saul? - 1 Samuel 15:3, 9, 13, 14, 15, 19, 20, 21, 23.
Sau, poate au fost Iuda şi Israelul? - Ieremia 44:4-6; Ezechiel 33:30-31; (32)
Sau, poate a fost Iuda Iscarioteanul? - ales, şi chemat de Isus, rânduit împreună cu ceilalţi ucenici: Marcu 3:13, 14, 1

Nu e iuda. Acum poate credeţi că în sfârşit am ajuns la personajul nostru. La cel ce se potriveşte descrierii. Credeţi că Iuda a fost cel mai imun la predici? Că a fost cel care se remarcă în această privinţă? Că el este cel ce a pretins că iubeşte Cuvântul Lui, dar nu i-a cedat niciodată? Niciodată nu l-a împlinit? Nu! Am un exemplu mai bun.

Este cineva care a început atât de bine, a fost atât de spiritual, atât de uns, atât de binecuvântat, în a cărui prezenţă era un privilegiu să te afli (vezi, Regina din Seba - 1Regi 10:1), atât de înţelept şi de inspirat. Gândul că el putea vreodată deveni surd la glasul Duhului Sfânt. imun şi nesupus la Cuvântul Domnului, era absolut de neconceput.
Acest om este Solomon, înţeleptul, iar povestea lui este una dintre cele mai şocante din tot Cuvântul lui Dumnezeu, dar plină de învăţăminte (semnificaţie) pentru noi.

De aceea, folosind acest exemplu trist vă invit să aruncăm o privire realistă asupra propriei noastre condiţii spirituale, să analizăm gradul nostru de devotament faţă de Domnul, cât de mult ascultăm Cuvântul Lui, cât de mult ne lăsăm mişcaţi şi transformaţi de El. Cât din inima noastră aparţine Domnului. De cât de serios vom face acest lucru, va depinde umblarea noastră cu El, ne va face nişte creştini spirituali sau carnali, ne va aduce o bună sau o proastă mărturie înaintea lumii.

De aceea, să ne rugăm împreună acum, pentru a primi ajutorul Lui în acestă examinare a inimilor noastre, în determinarea spiritualităţii noastre.

O lecţie zguduitoare
Iar dacă ne gândim că acest lucru i s-a întâmplat unui om remarcabil, unui personaj celebru căruia şi lumea îi recunoaşte faima, lecţia vieţii lui ar trebui să fie cu atât mai zguduitoare pentru noi.

Ilustraţie:

Percepţia pe care o are lumea a multor creştini:
- Videoclipul lui Phill Collins
- În multe părţi ale Americii, mulţi identifică denumirea de creştin cu un om bogat şi plin de vicii...

Nu vă voi cere să deschideţi Biblia la toate pasajele pe care le comentez dar vă voi îndemna să citiţi din Biblie, cât vă aflaţi aici în tabără povestea vieţii lui.

Împăratul Solomon este cel ce a început viaţa spirituală foarte promiţător, cel ce era atât de uns, un slujitor al lui Dumnezeu călăuzit de Duhul Sfânt, un om blând, o inimă frântă, receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu, dar care a ajuns un idolatru, un om imun la îndemnurile Duhului Sfânt, scăldându-se în imoralitate şi perversiuni.

Acest studiu este despre inima împărţită a lui Solomon şi la ce a dus ea în viaţa lui; despre înălţarea şi căderea lui Solomon; despre gloria şi ruşinea lui.

O aplicaţie
Cei mai mulţi poate vă felicitaţi şi vă spuneţi că, "slavă Domnului că eu acord atenţie predicilor, pe mine Cuvântul încă mă mai mişcă, eu sunt ferit pentru că vin la biserică, mă aflu în adunarea sfinţilor, etc. Îţi mulţumesc Doamne, că nu sunt ca şi Saul, sau ca şi făţarnicii de copii ai lui Israel! Şi că eu nu sunt un Iuda Iscarioteanul." Dar vom vedea că cele mai incredibile exemple ale imunităţii la Cuvânt, nu sunt oamenii ireligioşi, oamenii de pe stradă, nu sunt cei neduşi la Biserică. Mai degrabă sunt cei ca Solomon, expuşi în permanenţă Cuvântului Domnului, cei frecvent aflaţi în prezenţa predicilor şi confruntaţi cu ele, dar care nesocotindu-le se împietresc şi se imunizează faţă de efectul înţepător şi tăios al Cuvântului (vezi, Evrei 4:12 ), fără ca măcar să-şi dea seama de ce li se întâmplă. În Ziua Cinzecimii, cei trei mii care s-au simţit înţepaţi în inimă de Cuvântul predicat cu îndrăzneală de Petru, nu erau Iudei religioşi, duşi la sinagogi, nici Farisei locali, şi nici cărturari, ci mai degrabă oameni simpli care nu au auzit Evanghelia.

Există ceva ce se petrece în inima omului atunci când nu răspunde cu fapta, în ascultare, la îndemnul Evangheliei. Devine imun la o viitoare confruntare cu ea, mai greu de mişcat de ea.!

Înălţarea lui Solomon

Daţi-mi voie să vă arăt cum credincioşi care odată erau deosebit de promiţători, de dotaţi, de talentaţi şi de pricepuţi, cu discernământ spiritual, binecuvântaţi şi foarte înţelepţi, pot deveni foarte împietriţi şi imuni la cuvintele Domnului. Privind la înălţarea şi căderea lui Solomon, la gloria şi dizgraţia lui, observăm că el l-a iubit pe Dumnezeu, dar a practicat unele lucruri, opuse Cuvântului Său.

1 Regi 3:3 "Solomon iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, David. Numai că aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi" (cu această unică, la început, excepţie)

"Excepţiile" lui Solomon
Solomon l-a iubit de-adevăratelea pe Dumnezeu. Avea un mare respect pentru casa lui Dumnezeu şi era curat din punct de vedere moral. Însă avea în viaţa lui nişte excepţii. De fapt, aceste "excepţii" sunt cele care-i vor ruina viaţa şi care i-au adus ruşinea. Şi noi avem aceste "excepţii" în vieţile noastre, cu care aproape că ajungem să ne obişnuim uneori, faţă de care ne resemnăm, păstrând astfel în vieţile noastre multe lucruri de care ar fi trebuit să ne fi lepădat de mult. Ajungem, văzând că suntem neputincioşi faţă de ele să spunem că, "poate, pur şi simplu ne este dat să trăim cu ele."
Vedem astfel că este posibil să-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu, să ne dăruim Lui şi cauzei Fiului Său în această lume, să contribuim cu bani şi să ne dedicăm timpul nostru lucrării Sale, dar cu toate acestea, să rămână în vieţile noastre domenii care să fie în totală contradicţie cu Cuvântul Lui.

Nimic nou?
Nu cred că este nimic nou pentru voi cei care sunteţi creştini şi-l cunoaşteţi pe Duhul Sfânt: "Ştim că nu suntem perfecţi, că mai avem unele lucruri, de care trebuie să ne lepădăm." Cred că sunteţi conştieţi de starea voastră prezentă de imperfecţiune, dar mai cred că Duhul Sfânt vrea ca să deveniţi conştienţi şi de pericolul resemnării şi obişnuirii cu aceste lucruri. De întârzierea eliminării lor. Pentru că ele vă vor cauza o ruină ce nu va întârzia. Şi mai cred că vrea să vă formaţi o ambiţie de a urmări sfinţenia, o nemulţumire (bună) faţă de sine, care să vă facă să-l căutaţi mai mult pe El, împărăţia Lui şi neprihănirea Lui.

Dumnezeu i se arată - este binecuvântat
Să ne amintim că, din toată inima lui, Solomon a dorit de la Dumnezeu, înţelepciune divină şi discernământ pentru a deosebi între bine şi rău, pentru a conduce poporul lui Dumnezeu cu pricepere.
1 Regi 3:6-13 ...

Şi nimeni nu a făcut-o ca el; cunoaşteţi disputa celor două femei pentru un copil?
1 Regi 3:16-28 ...

Condiţia pusă de Dumnezeu
Dar, atunci când l-a binecuvântat cu această înţelepciune şi iscusinţă, Dumnezeu a mai adăugat ceva ce Solomon a omis să împlinească întru-totul:

"Dacă vei umbla pe căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi lungi zilele" (1 Regi 3:14)

Direct din gura Lui Dumnezeu.
Aceasta a fost puternica şi pătrunzătoarea predică pe care Solomon a auzit-o direct din gura lui Dumnezeu, în timp ce predica tatălui său încă-i mai răsuna în urechi în care i-a spus: "Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând pe căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce..." (1 Regi 2:3)

Solomon cunoştea bine cuvântul Lui Dumnezeu. Ca rezultat a tot ceea ce Dumnezeu i-a dezvăluit, el a scris 1.005 cântece şi 3.000 de proverbe. (printre care câteva "best-seller"-uri). În proverbele sale a avertizat cu privire la efectul distrugător al compromisului spiritual, al imoralităţii, şi al adulterului. El este cel ce-a scris următoarele: "Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor" (Prov.5:3-5) "Să nu ţi se abată inima spre calea unei astfel de femei..." (Prov.7:25), sau, "Mai bine puţin, cu frică de Domnul, decât o mare bogăţie, cu tulburare" (Prov.15:16), (cum vom vedea Solomon, numai puţin nu a avut)...etc.

Cât de bine a ştiut el cuvântul. Ce bine-l mai predica altora! Lideri ai lumii au venit să-l asculte, să primească sfaturi de la el, să se consulte cu el. Dar chiar dacă a fost atât de folosit de Dumnezeu, atât de binecuvântat de El, atât de înţelept, de dotat şi de înzestrat, Solomon facea fapte care erau condamnate de Cuvânt.

Să privim la aceste "excepţii", la aceste scăpări din viaţa lui Solomon, să vedem care au fost acele fapte care au dezis ceea ce el a zis.

Dumnezeu a dat trei porunci anume (specifice) tuturor împăraţilor lui Israel. Ei bine, Solomon le-a încălcat pe toate acestea.

I. Odată a fost avertismentul lui David (tatăl său) de a-l asculta pe Moise care a spus să, "nu se aducă cai din Egipt" (Deut.17). Dar, 1 Regi 10:28 ne spune că Solomon, "îşi aducea caii din Egipt"
Solomon a promovat comerţul liber cu Egiptul, lucru contrar poruncii exprese a Domnului: "...să nu întoarcă pe popor în Egipt, ca să aibă mulţi cai" (Deut.17:16) şi "să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela". După cum ştiţi, Egiptul reprezintă lumea cu tot ce este al ei, iar Dumnezeu ne porunceşte separarea de ea...fără excepţii.

II. O a doua poruncă expresă a fost de a "nu-şi strânge mari grămezi de argint şi aur" (Deut.17:17). Cu toate acestea, inclusiv toate vasele de băut ale lui Solomon erau din argint şi din aur şi, 1 Regi 10:22-23 ne spune că, "împăratul avea pe mare corăbii din Tars cu ale lui Hiram; şi corăbiile din Tars veneau la fiecare trei ani, aducând aur şi argint, fildeş, maimuţe şi păuni. Împăratul Solomon a întrecut pe toţi împăraţii pământului în bogăţii şi înţelepciune". Doar atât? Vezi şi versetele următoare: toţi care doreau să-l vadă, aduceau daruri, lucruri de argint şi lucruri de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri; aşa era în fiecare an, a strâns care şi călărime, avea 1400 de care şi 12.000 de călăreţi, a făcut ca argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele...(10:23-29).

Dumnezeu i-a dat bogăţii pentru a-i testa caracterul (pentru unii bogăţiile le dezvăluie caracterul mizerabil mai mult decât sărăcia). Le va folosi pentru a se cufunda în lux sau le va folosi pentru gloria lui Dumnezeu? Îi va ajuta pe alţii mai săraci?

Iată o aluzie la ceea ce Solomon făcea cu ele şi unde i se duceau bogăţiile (în ce le investea).
1 Regi 6:37,38-7:1 ...
7 ani la Casa Domnului şi 13 la casa lui. Reşedinţa de vară, "viloiu" din pădurea Libanului, apoi casa de locuit ("locuinţa de serviciu"), apoi o casă la fel pentru fata lui Faraon, pe care o luase de nevastă (1 Regi 7:8)

Aplică: Cât de mult cheltuim (dăm/investim) pentru noi comparat cu cât de mult cheltuim (dăm/investim) pentru Domnul? Cât investim în lucrarea Lui şi cât în a noastră? Răspunsul este un indiciu al devotamentului nostru. A fost, al lui Solomon.

III. O a treia poruncă expresă a fost aceea de a "nu avea un număr mare de neveste ca să nu i se abată inima" (Deut.17:17). Să citim 1 Regi 11:1-3

Un hedonist.
După ce l-a nesocotit odată pe Dumnezeu luând pe fiica Faraonului Egiptului cu care nu se presupuneau să aibe legături, Solomon pare că a făcut un pariu cu restul împăraţilor pământului de a avea cel mai mare harem. Şi-a exploatat plăcerea şi a reuşit.

Căderea lui Solomon

Avem astfel acum un om care-l iubea pe Dumnezeu, dar care-şi iubea şi haremul!? Iar lucrul aceasta nu a rămas fără urmări. Consecinţele spirituale nu l-au ocolit şi "când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au aplecat inima spre alţi dumnezei; (nu de asta l-a avertizat Dumnezeu? Deut.17:17)

Şi iată judecata cea mai aspră a lui Solomon, cea mai şocantă evaluare a preavestitului înţelept Solomon:

"şi inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, ...cum fusese inima tatălui său David. Solomon s-a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor şi după Milcom, urâciunea Amoniţilor..." (1 Regi 11:4-5)

Solomon a căzut vertiginos pe spirala compromisului spiritual.
Tot acest compromis al lui Solomon se explică printr-o singură greşeală fatală: A refuzat să o rupă complet cu egiptul.

Începutul l-a făcut cu încuscrirea, cu alierea prin căsătorie cu Faraonul, Împăratul Egiptului: 1 Regi 3:1 "...A luat de nevastă pe fata lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David"
Aceasta a fost "excepţia" din viaţa lui Solomon.

O bună descriere a ceea ce Solomon a făcut.
Interesant nu? Nu aşa fac mulţi? D-zei îi scapă de păcate exterioare grave văzute în comportamentul lor şi care au fost legătura lor cu "Egiptul", cu lumea, Dumnezeu îi scoate din Egipt, din lume, din păcat, iar după o vreme ei restabilesc legătura cu el, dar nu în exterior ci interior. Ataşându-se de ceva ce aparţine în lumii, invazia ei va avea loc în sens invers: din inimă spre exterior. Brusc cei care păreau spălaţi, curăţiţi de păcate, (pocăiţi) încep să practice lucruri mai îngrozitoare, mai şocante decât înainte să pretindă că s-au întors la Dumnezeu, că s-au convertit, pocăit, etc. Şi atunci vine Petru cu 2 Petru 2:20-22 şi ni descrie plastic pe astfel de oameni: "..."

Promisiuni ale Lui Dumnezeu făcute lui Solomon
Să vedem ce i-a promis Dumnezeu celui care a reuşit această "spectaculoasă" schimbare de direcţie spirituală, această deviere sau abatere care i-a adus ruşine.

1 Regi 2:45 "Împăratul Solomon va fi binecuvântat şi scaunul de domnie al lui David va fi întărit pe vecie înaintea Domnului..."

Observaţi fenomenala rugăciune a lui Solomon de la dedicarea Templului (1 Regi 8:22-53 ). A ştiut să se roage? A ştiut! S-a rugat frumos? S-a rugat.

1 Regi 9:1-5 "..."
Parafrazând rugăciunea lui: "Tot ceea ce eu am nevoie Doamne, şi tot ceea ce-i trebuie poporului acesta eşti Tu, Doamne. Am nevoie doar de dragostea Ta, de sfinţenia Ta. Nu vreau bogăţii, faimă sau plăceri. Gloria sau reputaţia nu înseamnă nimic pentru mine. Vreau numai să ştie ce e bine şi rău şi cum să te slujesc mai bine, pe Tine şi pe cei din poporul meu."

Totuşi cunoscând firea şi inima lui Solomon, Dumnezeu adaugă acest solemn avertisment:
1 Regi 9:6-9 "Dar dacă..."

O consecinţă : dezbinarea împărăţiei...
Dumnezeu I s-a arătat a doua oară şi îi promite încă odată că îi va consolida domnia şi aşa s-a întâmplat pentru o vreme. Dar păcatul lui a făcut ca după moartea lui să aibe loc divizare împărăţiei lui Israel, în Israel la nord şi Iuda, la sud! (vezi, 1 Regi 12) După la el nu a mai existat un regat unit al evreilor.

Solomon avusese perspective mai mult decât minunate asupra vieţii sale. Parafrazând aceste promisiuni, Dumnezeu i-ar fi spus că, "el poate să fie tot ceea ce Dumnezeu vrea ca el să fie. Că se va bucura de toate binecuvântările Lui, împlinindu-şi chemarea vieţii lui, susţinut fiind de Însuşi Dumnezeu".

În ciuda unor asemenea promisiuni extraordinare, totuşi Solomon s-a abătut. De ce? A făcut o mică "excepţie", o mică "abatere" de la regulă. Nu a început cu una mare ci cu una mică. Cred că Solomon şi-a subestimat firea pământească şi puterea păcatului de a înşela. Nu şi-a cunoscut inima lui. Inima este cel mai mare impostor.

Solomon a făcut o singură "excepţie", o singură greşeală, a săvârşit un singur act de neascultare, de indiscreţie, care a declanşat coruperea şi stricarea întregului său caracter. Un singur "păcăţel" l-a făcut imun, nesimţitor la Cuvântul lui Dumnezeu. Cumpătatul, înţeleptul, perspicacele Solomon s-a transformat într-un bătrânel senil stăpânit de pofte! Un bătrân predicator a spus că, "În zilele noastre oamenii se strică pe dinăuntru din cauza aceloraşi influenţe decadente care l-au doborât pe falnicul Solomon".

A luat-o de nevastă tocmai pe fiica lui Faraon. Nu a fost mare lucru!
Ar fi fost amuzat să ascultăm justificările (scuzele) acestei decizii: "Legea spune că doar femeile canaanite sunt interzise. Ea reprezintă neamurile cu care Dumnezeu a încheiat legământul harului. Ea este un simbol al harului lui Dumnezeu... etc."

Prostii Ea era păgână, cetăţeancă a Egiptului, o închinătoare la idoli. Dacă i-a fost interzis să-şi aducă cai din Egipt, cum şi-a putut închipui că îi era permisă o femeie? Cum de a putut să-şi aducă de acolo o soţie? Ea era exact "femeia străină", ale cărei cărări/picioare (stil de viaţă) duceau direct la iad, despre care a vorbit în Proverbele lui.

Astfel fiica lui faraon reprezintă aceea legătură cu egiptul pe care nu trebuia să o aibe.

Aplică: Care sunt legăturile noastre? Cu acele lucruri nu ar trebui să ne resemnăm că au să ne deranjeze toată viaţa! După o vreme nu ne vor mai deranja. Omul este cel mai adaptabil animal.

Ea reprezintă păcatul care ne cuprinde atât de uşor (Evrei 12:1) şi pe care ar trebui să-l dăm la o parte.

Neînsemnatul compromis a fost cauza devotamentului său înjumătăţit. Este ceea ce i-a ruinat caracterul şi le-a invitat şi pe celelalte femei în patul lui.

Imaginaţi-vă sosirea acestei prinţese păgâne în cetatea sfântă. Cum a călcat ea cu trufie pe pământul sfânt al Israelului! Închipuiţi-vă tot alaiul de coafeze păgâne, de slujitoare, de ajutoare şi chiar de preoţi păgâni. În bagajele ei, ea purta după ea d-zei ei şi chipurile lor cioplite, descântecele şi ritualurile ei. După standardele egiptene, Ierusalimul era un oraş de frontieră, iar Israelul doar o naţiune în curs de formare. Pot să mi-o imaginez cum privea în juru-i spunând-şi: "Îmi va fi foarte uşor aici. Ştiu că îmi va merge bine. Ştiu şi locul unde vreau ca să mi se construiască templul."

Se simţea vreunul din preoţii Domnului, mustrat? Îşi spuneau ei altora cu indignare că, "acesta este chiar lucrul pe care Moise l-a interzis. Că ne-a fost poruncit să nu ne atingem de nimic din ce provine din Egipt. Iar acum dintre toate urâciunile, tocmai căsătoria cu fiica lui Faraon ne mai lipsea. Acum vom fi legaţi de Egipt pentru totdeauna. Vai de noi."

Sau A avut Solomon cea mai mică mustrare de conştiinţă atunci când a primit-o pe această regină păgână chiar în centrul cetăţii lui Dumnezeu, în Sion, Muntele cel sfânt al lui Dumnezeu? Nu şi-a dat seama că ceea ce armata faraonului nu a făcut, această seducătoare reprezentantă a Egiptului, va reuşi? Moise poruncise ca toate legăturile cu Egiptul să fie tăiate.

Sunt sigur că Solomon putea să ofere multe scuze pentru care a intrat în această căsătorie nelegiuită: "Da, ştiu ce a spus Moise. Ştiu ce anume spune Biblia. Cunosc toate predicile lui împotriva amestecului cu lumea. Dar căsătoria asta nu-mi va afecta sub nici o formă relaţia mea cu Dumnezeul lui Israel. Ba mai mult, o voi câştiga şi pe ea pentru Dumnezeul nostru. Sunt unele lucruri care mi se cuvin care fac parte din viaţa mea. Căsătoria aceasta nu-mi va scădea devotamentul şi nu-mi va împiedica lucrarea mea de zidire a Casei lui Dumnezeu. Sunt în gardă. Îmi dau seama de ce fac. Sunt atent."

Nu seamănă acestea cu scuzele produse astăzi de noi, fie rostite sau nerostite, ca să justifice legăturile şi compromisurile pe care le facem cu lumea? Nu sunt scuzele folosite de aceia care-l iubesc pe Dumnezeu şi cochetează cu lumea.
"Da ştiu ce spune Biblia despre separarea mea de lume. Am ascultat toate predicile despre (împotriva) relelor lumii, dar faptul că găsesc tot timpul cusururi la pastor, la fraţi, că-i vorbesc de rău pe alţii, că-mi lipseşte interesul faţă de câştigarea altora la Hristos, nu face parte din lume. Nu le consider aşa de rele ca beţia, curvia, sau hoţia, care evident sunt din lume. Pe deasupra ştiu că am nevoie de timp să mă schimb." Timp pentru ce? Ca să te obişnuieşti mai mult cu ele, ca să solidifice firava ta legătură cu lumea?

Toate acestea se întâmplă în timp ce auzi predici despre devotament, despre sfinţenie, despre separarea de lume şi de lucrurile ei? Când eşti confruntat în toate aceste păcate? Ai ajuns surd la glasul Duhului Sfânt? Nesimţitor la imboldurile Lui, la mustrările Lui? Ai ajuns imun la Cuvântul Lui? Nu te mai mişcă predicile care te privesc? Aceasta este o stare de temut.

Iacov 2:10 "Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate"

Comentariul puritanului Ezekiel Hopkins:

Aici nu se spune că încălcarea unei porunci înseamnă şi încălcarea celorlalte (nu este echivalentul încălcării celorlalte), fiindcă sunt mulţi care poate fură, dar nu ucid, mulţi care ucid dar nu comit adulterul, ci aici apostolul spune că încălcarea unei singure porunci înseamnă sfidarea autorităţii pe care o au toate şi prin care au fost date toate poruncile. Deoarece autoritatea marelui Dumnezeu este una şi aceeaşi în toate aceste legi, cel ce încalcă una dintre ele o nesocoteşte şi, evident, declară că nu le respectă nici pe celelalte"

"Nu uitaţi niciodată acest lucru: cel ce găseşte plăcere într-un singur păcat deşi a fost scăpat de multe, s-ar putea ca şi Benhadad să-şi revină dintr-o boală şi să moară ucis de alta" (Thomas Brooks)

Reputabilul Richard Baxter a schiţat acest imaginar dialog care ar trebui purtat cu diavolul:

Diavolul: "Dar, nu e vorba decât de un păcat, restul vieţii tale este bun şi sfânt!" (haide, fă-l.)
Răspuns: "Dacă un om este un ucigaş, sau un trădător, îl vei ierta fiindcă restul vieţii lui este bun, dar totuşi este acuzat doar de un singur păcat? ... "Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate" (Iacov 2:10). Într-adevăr, Dumnezeu judecă după simţirile inimii, după caracteristica principală a vieţii cuiva...dar inima şi viaţa cuiva este păcătoasă, pământească şi carnală chiar dacă ea se caracterizează printr-un singur păcat grosolan. De ce? Pentru că chiar dacă are un singur idol, omul acela este un idolatru, chiar dacă are o nevastă şi mai ţine o curvă, omul acela este un preacurvar. Dacă l-ai iubi pe Dumnezeu ai renunţa la păcatul tău, dar dacă iubeşti un singur păcat mai mult decât pe Dumnezeu, atunci întreaga ta viaţă este caracterizată de acesta"

"Prin a îngădui un singur păcat în viaţa noastră ne dezarmăm singuri şi ne lipsim de apărarea (protecţiei) conştiinţei noastre împotriva altora. Cel ce poate să-şi sfideze conştiinţa pentru unul singur nu poate pleda nevinovat faţă de un altul, pentru că dacă nu este speriat de Dumnezeu (în conştiinţa lui) din cauza unuia singur nu va fi nici de celelalte. "Cum aş putea să fac asta şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" a spus Iosif atunci când i s-a oferit nu numai să se culce cu nevasta lui Potifar ci şi să mintă! Pentru el porunca a 9-a a fost la fel de importantă ca şi a 7-a" (William Gurnall)

"La fel cum omul poate fi ucis înecat cu o muscă cum ar fi sfâşiat de un leu, tot aşa şi un păcat mic poate trimite sufletul în iad cum ar face-o un păcat mare" (Daniel Cawdray)

Exact acest lucru putem să-l spunem despre viaţa şi mărturia lui Solomon: că a fost distrusă (torpilată) de un "păcat mic". Primul compromis al lui Solomon a rupt digul, ca să spunem aşa, şi un potop de alte compromisuri i-au inundat inima: întâi, fiica Faraonului, apoi, caii, haremul de ţiitoare, averea, aurul şi argintul, luxl, flota, cavaleria, etc..

Criza de integritate a lui Solomon

Toate acestea au condus inevitabil la înjumătăţirea devotamentului lui Solomon (11:3). La compartimentalizarea vieţii lui, adică la împărţirea inimii lui. Juma lui Dumnezeu şi juma lui. De aceea, şi Cuvântul lui Dumnezeu l-a mustrat doar pe "jumătate". Schimbarea lui s-a produs tot pe jumătate. Altfel nu se explică de ce, decât să a fost mustrat pe jumătate, Solomon realizează că femeia aceasta locuieşte chiar lângă locul cel sfânt, lângă chivotul legământului, astfel că decide să o mute de partea cealaltă a oraşului, la periferie. Să o marginalizeze. Ce amăgire. Ceea ce fizic vorbind pare marginalizat, ignorat, neînsemnat, poate de fapt să aibe stăpânire asupra inimii. (este povestea vieţii lui Iliescu, nu?).

Deci nu o alungă de tot, ci doar o îndepărtează fizic, dar odată cu ea s-a depărtat şi inima lui de Dumnezeu lui Israel. A urmat-o pe ea. S-a dus după ea.

"Solomon a suit pe fata lui Faraon din cetatea lui David, în casa pe care i-o zidise; căci a zis: "Nevastă-mea să nu locuiască în casa lui David (procesul incomplet de conştiinţă al lui Solomon), împăratul lui Israel, pentru că locurile în care a intrat chivotul Domnului sunt sfinte" (2 Cronici 8:11)

Izgonirea ei - o pocăinţă adevărată - l-ar fi costat prea mult. Justificările la poruncile clare ale lui Dumnezeu sunt întotdeauna de felul acesta:

"Da, îmi dau seama că nu este bine, dar mai îmi trebuie timp. Nu mă pot schimba aşa dintr-o dată (adică, nu o pot alunga acum pe fiica lui Faraon). Sper că mai târziu, Dumnezeu (nu eu!) mă va schimba! Acum, nu pot să mă opresc aşa dintr-o dată ..."

Adevărul însă este că Solomon nu dorea să renunţe la ea. În inima lui şi-a dat seama că totul era greşit. Era tulburat în sufletul lui şi-şi spunea: "Trebuie să fac ceva! O să-i arăt lui Dumnezeu că am intenţii bune. Că vreau să fac ce se cuvine"

Dar, o expediază imediat? Nu! Sau, îi mărturiseşte lui Dumnezeu, "am păcătuit şi pe deasupra am mai adus şi desvinovăţiri. Am să ascult cuvântul Tău şi am să-l împlinesc în totul"? Nici pomeneală! Dimpotrivă se pune şi-i contruieşte păgânei o casă la marginea cetăţii, însă tot în interiorul cetăţii sfinte.

Solomon a intrat într-o nouă şi aparent stabilă perioadă a vieţii lui. Cădere vertiginoasă în jos. Scăldarea în compromis: se ducea la Templu şi-i aducea jertfe Dumnezeului adevărat şi se închina Lui, apoi traversa oraşul pentru a petrece timp în compania Reginei Egiptului.

"Un păcat nu rămâne singur atunci când este justificat" "Un singur păcat se dublează atunci îi luăm apărarea" "Scuzând un păcat ne vom face vinovaţi de două" (adaptări după Henry Smith)

Iată în viaţa faimosului Solomon, două compartimente frumos aranjate. Două jumătăţi de inimă. Una bună, una rea. Una dată lui Dumnezeu, una lumii şi idolilor ei. Solomon devenise un credincios jumi-juma. Pe jumătate afectat de Cuvântul lui Dumnezeu, jumătate imun la El.

Aplicaţie:
Cred că acum suntem pregătiţi să-l înţelegem pe Isus în radicalele lui afirmaţii din Matei 5:29-30, unde Isus a zis că, dacă mâna ta te împinge-o în păcat, tai-o. Dacă, ochiul o face, scoate-l. Nu a spus, suceşte-o la spate, sau rupe-o, ci reteaz-o. Nu a spus, învineţeşte-l, ci, scoate-l.

Severitatea limbajului lasă să se întrevadă, inconfundabilul mesaj al lui Hristos celor deveniţi imuni la predici, la îndemnurile Duhului Sfânt, nemişcaţi de mustrări: curveşti? Opreşte-te! Minţi? Încetează! Furi? Nu o mai fă! Te cerţi cu fraţii? Iubeşte-i! Urăşti pe cineva? Pocăieşte-te degrabă!

Dacă ai mai auzit şi altădată aceste lucruri, dacă ţi s-au mai spus, şi acum le auzi din nou, asta înseamnă că trebuie să le faci acum. Că nu poţi să pleci din locul acesta cum ai venit şi să nu poţi fi considerat imun faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Solomon şi-a împlinit toate proiectele (visele) sale.
A terminat Templul, reşedinţele lui, ale nevestei lui, dar nu realiza că trăia în nesupunere. Solomon mergea de 3 ori pe an să aducă jertfe şi experimenta în prezenţa lui Dumnezeu, bucurie şi plăcere. Dar în acelaşi timp inima îi era cucerită de o "dragoste străină". Dededubtul unei avalanşe de binecuvântări se zbate viermele poftei care roade voinţa şi caracterul omului lui Dumnezeu. Din nou Dumnezeu i se arată lui Solomon adresându-i o tăioasă predică, un puternic avertisment: "Umblă în nevinovăţie; ascultă Cuvântul Meu. Dacă nu te voi lepăda" (1 Regi 9:6-9). Dar şi acest avertisment trece neobservat el devenind tot mai insensibil şi imun la glasul lui Dumnezeu, orbindu-se singur prin faptul că dacă Dumnezeu îl copleşeşte cu binecuvântări şi-i arată milă, este în regulă. Dar nu înţelege de ce.

Ilustraţie reală
Cât de mulţi creştini se află în acestă poziţie. Uite de exemplu, un Rev. Henry Weston Frost, care a scris o celebră predică despre consacrare apărută în "Fundamentals", director Nord-American al Misiunii din Interiorul Chinei povesteşte cum într-o duminică dimineaţa, pe când locuia în Toronto, s-a dus la o biserică: "M-am dus la biserică având o atitudine foarte confortabilă, cu o minte relaxată, dorind bineînţeles o nouă binecuvântare, dar fără să ştiu de care anume aveam nevoie. Dar Dumnezeu a cunoscut nevoia mea reală şi chiar înainte să se termine predica acelei dimineţi eu îmi pierdusem confortul iar mintea şi inima îmi erau extrem de tulburate. Situaţia mea era similară cu cea a miresei din Cântecele lui Solomon care a spus: "Nu te uita la mine că sunt neagră fiindcă soarele s-a uitat la mine"...aceea a fost atitudinea cu care m-am întors acasă... " (pag.521)

De aceea, şi noi avem nevoie să fim tulburaţi de confruntarea cu lumina Soarelui neprihănirii.

Persistenţa în neascultare faţă de cuvântul Lui Dumnezeu, a dus în cele din urmă la distrugerea totală a integrităţii şi a caracterului lui Solomon
Vă rog, acum, gândiţi-vă la un singur act (al vostru) de nesupunere clară (făţişă) faţă de o poruncă a lui Dumnezeu, adăugaţi la acesta o osândire a păcatului îmblânzită şi o pocăinţă cu jumătate de inimă şi întrebaţi-vă unde veţi ajunge. Dacă nu veţi sfârşi ca Solomon?
Dacă vi se pare prea crud, prea aspru ce vă cer, ascultaţi, concluzia lui Dumnezeu asupra vieţii lui Solomon, concluzie care ar trebui să vă provoace fiori:

1 Regi 11:4-13 ...

The end..
Solomon a devenit acum prototipul omului imun la Cuvântul lui Dumnezeu. Predicile nu mai au nici un efect asupra lui. După confruntarea cu adevărul, el rămâne neschimbat. Uitaţi-vă la el, acum. Acolo unde a construit odată o casă pentru o singură femeie, se află un întreg harem. Fiica lui Faraon, a ajuns să fie doar una dintre cele 1000 de iubite ale lui!
Solomon însuşi este acum bătrân acru şi ramolit. În viaţa lui Dumnezeu a amuţit dar este înfuriat pe el. El este omul care a introdus închinarea idolatră în poporul lui Dumnezeu, în Israel, la Astartea, Chemoş şi Moloc (1 Regi 11:5-9), pentru a le face pe plac nevestelor lui, lucru pentru care Israelul va fi pedepsit cu dezbinare, războaie şi captivităţi. "Înţeleptul" Solomon şi-a pierdut înţelepciunea însurându-se din motive politice cu femei păgâne. Ele au reuşit să-i îndepărteze inima de Domnul Dumnezeul lui şi să i-o împartă cu aceşti idoli urâţi de Dumnezeu. Aceşti idoli au rămas în Israel peste 3 secole şi jumătate până la venirea lui Iosia care i-a eliminat (2 Regi 23:13,14).

Solomon Şi-a pierdut satisfacţia unei relaţii apropiate cu Dumnezeu iar această stare o descrie în termeni deosebit de jalnici într-o proză dedicată "deşertăciunii deşertăciunilor". Viaţa a devenit lipsită de sens, goală, inutilă. Ierusalimul este acum plin de temple păgâne, construite cu bani grei luaţi de la popor. Împăratul bea mult, alinându-şi plictiseala provocată de toate casele, grădinile minunate şi nevestele lui. A rămas în gură cu gustul amar al vieţii fără Dumnezeu, departe de El. Tot ceea ce poate să spună acum este:

"Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune, totul este degeaba"

Şi acesta este omul care odată a început foarte promiţător rugându-se cu atâta pasiune:

"dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea (inimii lui) cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta, ascultă-l din ceruri ...şi iartă-l şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia...ca să se teamă de Tine, în tot timpul cât vor trăi... " (1 Regi 8:38-40; idem 54-61)

Învăţând din ceea ce i s-a întâmplat lui Solomon, să ne examinăm inimile...
De aceea, pentru a nu avea aceeaşi soartă ca şi Solomon, pentru a ne dobândi şi păstra integritatea noastră, vă propun pe baza unor citate ale Puritanilor să efectuăm o examinare a inimilor noastre, nu doar a faptelor, pentru că acestea sunt doar manifestările exterioare ale unor inimi împărţite, care iubesc şi pe Dumnezeu şi păcatul în acelaşi timp.

De ce trebuie examinate inimile şi conştiinţele? Nu trebuie examinate şi faptele?
"Este deosebit de important să-ţi cercetezi păcatele spiritului tău, ale inimii şi ale minţii tale. La fel cum păcatele conducătorilor sunt mai mari decât ale oamenilor de rând, păcatele inimii sunt mai mari decât ale trupului, fiindcă ea este cea care-i determină comportamentul. De asemenea, este foarte important să te examinezi pe sine pentru a-ţi descoperi păcatele inimii deoarece dintre toate păcatele, acestea se maschează cel mai uşor, urmările lor sunt mult mai grave, fac mai puţin zgomot, şi asemenea otravei, efectul lor este mai puternic asupra capului deşi durerea ei este percepută mai mult în burtă. Nu este ceea ce un guvern uman face când e vorba de înaltă trădare? Îi caută să-i judece pe cei ce au instigat-o nu doar pe cei ce au săvârşit-o. De aceea, şi tu nu urmări atât de mult poftele mădularelor care se războiesc cu sufletul tău, cât gândurile stricate ale inimii care le oferă acestora prilejul de a fi satisfăcute. Poftele care se războiesc în mădularele voastre nu sunt decât instrumentele păcatului. Găseşte puterea care se foloseşte de ele şi principiul care le stârneşte. De "înalta trădare" a legilor lui Dumnezeu, inima ta este mai vinovată decât trupul tău." Thomas Goodwin

Cu cine să ne comparăm? Avem un model?
"După chipul şi asemănarea cui a fost creat sufleteşte omul? Dacă după Dumnezeu, atunci El este standardul după care trebuie să se compare şi nu după alte creaturi." John Shaw

De ce? Fiindcă..
"Examinarea de sine este o inchiziţie spirituală înfiinţată în inima omului" Thomas Watson
Dacă te judeci singur, nu te va mai judeca nimeni.

Să ne grăbim să o facem. De ce?
"Examinarea de sine îl va ajuta pe creştinul căzut şi sângerând, să-şi vindece rana cât este proaspătă şi înainte ca să se cicatrizeze" George Swinnock

"Pasărea este omorâtă cu uşurinţă cât timp este în ou, dar odată ce a scos ciocul şi a învăţat să zboare, o putem omorâ doar dacă o prindem. La fel, judecându-ne singuri şi cercetându-ne adesea vom putea să stârpim păcatul înainte de a prinde rădăcini în suflet" George Swinnock

Cu ce folos?
"Examinarea de sine este poteca bătătorită ce duce la desăvârşire" William Secker

Ajutorul Lui este necesar!
Psalmul 139:23-24
"Cercetează-Mă, Dumnezeule şi cunoaşte-Mi inima. Încearcă-Mă şi cunoaşte-Mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei."

"Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face" (Evrei 4:13)

"Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia. Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme, ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui" (Iov 34:21-23)

Descoperă-ţi acum singur păcatul pentru ca mai târziu să nu-ţi arate Dumnezeu ruşinea la toată lumea!

Concluzie:
În felul acesta vom ajunge asemenea preoţilor lui Israel care aveau scris "Sfinţenie Domnului" pe mitrele lor, noi să avem scris numele Lui în inimile noastre. Este o mare diferenţă între cei care cercetează Biblia pentru a descoperi dacă numele lor este scris în Cartea Vieţii şi cei care după ce au aflat-o o cercetează pentru a afla dacă în inimile lor stă scris numele Domnului.

Umblarea Creştinului