Introducerea studiului profeţilor vechiului testament

În continuarea studiilor noastre din Vechiul Testament ne vom apropia de cărţile profetice. Modul în care le vom studia este acelaşi cu cel pe care l-au avut studiile noastre asupra cărţilor solomonice, cât şi a studiilor asupra Psalmilor şi a cărţii lui Iov. Adică, vom face întâi un studiu general asupra întregii cărţii, aflând cine a scris-o, în ce împrejurări, către cine şi care sunt principalele învăţături inspirate ale ei şi ce vrea Dumnezeu să ne înveţe prin intermediul respectivei cărţi. După ce acest prim obiectiv este atins, vom trece la un studiu mult mai specific provenit din cartea studiată întâi la modul general. Apoi, vom trece mai departe la altă carte din Vechiul Testament până vom completa o imagine de ansamblu asupra tuturor scrierilor Vechiului Testament. În felul acesta cunoaşterea noastră biblică va fi îmbunătăţită şi cu învăţăturile Vechiului Legământ!

Astăzi vom face o trecere de la cărţile biblice de poezie şi înţelepciune, la cele profetice şi istorice...

A studia profeţii Vechiului Testament este un obiectiv deosebit de îndrăzneţ dată fiind valoarea lor deosebită în formarea canonului biblic şi importanţa lor majoră în istoria poporului ales de Dumnezeu să-i facă cunoscută legea şi să-i intermedieze venirea Fiului Său pe lume.

În abordarea subiectului profeţilor biblici, sarcina noastră este de-a dreptul gigantică, a-i înţelege necesitând studiul a peste 1.000 de ani de istorie evreiască!

Biblia reprezintă o colecţie de 66 de cărţi-document inspirate de Însuşi Dumnezeu. Aceste culegeri se împart în două testamente, Vechiul (39) şi Noul (27). Profeţi, preoţi, regi şi alţi lideri ai poporului Israel au contribuit la scrierea cărţilor Vechiului Testament (cu excepţia a două pasaje în aramaică). Apostolii şi asociaţii lor, au scris Noul Testament în greacă.

Vechiul Testament începe cu relatarea creaţiei universului şi se încheie cu aproximativ 400 de ani înainte de prima Venire a lui Isus Hristos. O descriere a istoriei Vechiului Testament s-ar derula după aceste repere:

Detaliile acestei istorii sunt explicate în cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament ce sunt împărţite în 5 categorii de scrieri:

În ce priveşte revelaţia Vechiul Testament ne arată că Dumnezeu s-a revelat astfel:

Religia şi istoria Israelului sunt fundamente profetice. Conform lui Evrei 1:1 revelaţia (implicit, descoperirea lui Dumnezeu din VT) Vechiului Testament a fost dată prin intermediul profeţilor.

Evrei 1:1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

Legătura strânsă dintre istorie şi profeţie
În Vechiul Testament istoria şi profeţia se găsesc într-o asemenea strânsă legătură încât în mijlocul unor evenimente ca şi chemarea lui Avraam din Haran, exodul evreilor din Egipt şi întemeierea regatului lui David, a distrugerii Ierusalimului şi exilului Babilonian, s-au emis mesajele profetice şi revelaţiile ce constituie astăzi Biblia noastră, Cuvântul lui Dumnezeu.

Profeţia prin inspiraţie divină rezultă din experienţa istorică a Israelului şi îşi găseşte împlinirea tot în istorie. Spre deosebire de religia vecinelor şi contemporanelor ei, religia naţiunii israelite se bazează pe revelaţie primită în mijlocul evenimentelor istorice în loc de speculaţie metafizică, superstiţie, ocult sau raţionament filozofic.

Faptul acesta explică de ce cărţile istorice ale lui Iosua, Judecători, Samuel, şi Împăraţi au fost denumite "profeţii timpurii" (sau, "primii profeţi") în canonul evreiesc. Autorii acestor cărţi, asemenea "profeţilor târzii" au considerat istoria Israelului ca fiind în sine o revelaţie a lui Dumnezeu. Când un scriitor relata istoria Vechiului Testament el nu relata istorie de dragul istoriei, ci de fapt interesul său consta în a reda revelaţia lui Dumnezeu prin intermediul acelei întâmplări istorice şi din mijlocul ei. (C. von Orelli susţine aceeaşi idee spunând: "Chiar şi istoricii care au aruncat lumină asupra trecutului prin lumina revelaţiei, au scris profetic deoarece în acest fel au făcut cunoscute lucrările lui Dumnezeu din vechime"; Old Testament Prophecy, pag.17)

Pentru exemplificare, avem titlurile prin care Domnul Dumnezeu a ajuns să fie cunoscut Israelului şi prin acesta, ulterior lumii. Diferitele Sale nume care revelează trăsături de caracter sau atribute ale Dumnezeirii Sale sunt asociate cu întâmplări istorice, minuni, sau lucrări miraculoase.

El-Şadai -- "Dumnezeul munţilor", sau "Dumnezeul Cel Atotputernic" (apare pentru prima oara în ebraica în Gen. 17:1-2).

Vedem că în viaţa lui Avraam, Domnul s-a aflat la cârma inimii lui, de aceea a-l recunoaşte ca El Şadai înseamnă a-i ceda iniţiativa în vieţile noastre. Dacă este să avem vieţile schimbate de Cel Atotputernic El trebuie să conducă pe deplin vieţile noastre. Aşa a început aventura în credinţa a lui Avraam:

Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: ,,Eu sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea, şi fii fără prihană. (Gen.17:1-2)

Avraam a avut nevoie mult să-l cunoască pe Dumnezeul lui ca fiind El Şadai. Era în vârstă de 99 de ani şi Sara nu părea să fie însărcinată deşi Dumnezeu le-a făgăduit copii. În Romani 4:19-21 se spune că

...fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

Yahweh-Jireh - "Domnul va purta de grijă" (Gen. 22:14). Aşa a fost denumit locul unde Dumnezeu a oferit lui Avraam un berbec pentru a-l sacrifica în locul lui Isaac. Acest nume este o mărturie a suveranităţii lui Dumnezeu.

Yahweh-Nissi - "Domnul, steagul meu" (Exodul 17:15). Moise a atribuit acest nume lui Dumnezeu după victoria împotriva Amaleciţilor. Numele lui Dumnezeu a fost considerat steagul sub care Israel se întruneşte pentru a fi victorios. Numele lui Dumnezeu era strigătul de luptă.

De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu constă din acestea: mărturia profetică a ceea ce Dumnezeu a spus şi a făcut, cât şi a ceea ce încă rămâne să împlinească în istorie.

Prin urmare, gândirea profetică include o filozofie a istoriei care îi interpretează cursul şi îi prezice destinul final.

În plus, nu doar istoria Israelului ci şi istoria tuturor neamurilor se găseşte sub controlul suveran al lui Dumnezeu. Întreaga istorie reprezintă o arenă în care se face o demonstraţie a înţelepciunii, puterii şi gloriei Sale. Lucrul acesta este limpede indicat de pildă în Amos 9:7 unde Dumnezeu i-a declarat Israelului nelegiuit:

,,Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?"

Semnificaţia acestei declaraţii priveşte mai întâi Israelul căruia i se cere să-şi evalueze corect istoria deoarece ca şi naţiune se aştepta cu o mare încredere de sine la cruţarea de la judecată datorită exodului ei şi scăpării ei din Egipt de către Dumnezeu. Bazându-se pe trecutul său Israelul şi-a format un fals sentiment de securitate şi astfel Dumnezeu i-a amintit că fără credinţă exodul lui, nu-i oferă nici un fel de favoruri, pentru că într-un fel chiar filistenii şi sirienii sunt popoare ale exodului. (G.C.Berkouwer, The Providence of God, pag.190).

Pe lângă această corecţie pe care o aduce israeliţilor textul acesta îl mai indică pe Dumnezeul Israelului ca fiind omnipotentul Stăpân al destinelor tuturor oamenilor, al naţiunilor şi al evenimentelor, cu alte cuvinte, El este Domnul istoriei. Judecăţile lui Dumnezeu asupra neamurilor cât şi asupra Israelului sunt dovezi ale acestui control al istoriei.

În Vechiul Testament găsim numeroase profeţii ale unor asemenea judecăţi exprimate prin scrierile profetice. Edomul, Moabul, Amonul, Filistia, Aramul, Tirul şi Sidonul toate au fost judecate alături de imperiile mondiale ale Asiriei, Egiptului , Babilonului şi altele. De fapt, uneori profeţii au anunţat judecăţi împotriva tuturor popoarelor (Is.34, Ioel 3, Zaharia 12-14, Ier.25:15-29, Is.24-27, Mica 7:11, Zaharia 1-3).

O preocupare deosebită în profeţiile lor faţă de alte popoare şi chiar faţă de întreaga lume în general, se observă la profeţii, Daniel, Obadia, Iona şi Naum. Ei prevăd lucrările lui Dumnezeu în istoria tuturor neamurilor pământului.

Scopul lui Dumnezeu în istorie posedă în mod clar acest caracter profetic. În gândirea evreiască în general şi în scrierile profeţilor, în particular, se observă o unicitate în concepţia despre istorie care diferă radical de filozofia seculară a istoriei. Această diferenţă se găseşte în conştienţa profetică a dominantei (dominantului supranatural divin) providenţe divine ce direcţionează toate evenimentele istoriei spre o ţintă precisă (un ţel central). Scopul lucrărilor supranaturale ale (minunilor) lui Dumnezeu din arena istoriei, cum ar fi ridicarea unui împărat ca Cir, nu priveşte doar Israelul ci are în vedere şi un scop final universal exprimat aici după cum urmează:

Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul. (Isaia 45:6)

Care este scopul istoriei?
Astfel, istoria Vechiului Testament nu înseamnă "doar" istorie, ci istorie care are un scop/rost/sens, iar acel scop al ei este salvator. (Sau, restaurator?) Scopul lui Dumnezeu în istoria Israelului privit din punctul de vedere al credinţei reprezintă o aluzie la istoria universală a omenirii. Acesta este accentul teologic al profeţilor, şi anume că Dumnezeu, ca Domn (Stăpân) al istoriei şi al supranaturalului (providenţei) a controlat evenimentele şi problemele istoriei cu un scop. Într-un glas profeţii declară că acest scop spre care se îndreaptă toată istoria este întemeierea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ (dar, să precizăm şi cum! Având în vedere tentativele oamenilor fără Hristos de a instaura raiul fără Dumnezeu!), a stăpânirii suverane şi a domniei lui Dumnezeu pe pământ:

Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume. (Zaharia 14:9)

Ce este profeţia?
Aşadar, profeţia şi istoria par să fie inseparabil legate. Însă profeţia biblică nu este doar un recital al istoriei, aşa cum susţin mulţi critici moderni, prin care "sensul prezentului a fost în primul rând dedus dintr-o înţelegere şi o interpretare a trecutului."

Aceasta este definiţia ipotezei critice moderne a profeţiei: O capacitate deosebită de a înţelege trecutul şi de a proiecta învăţămintele acestuia în viitor...cu probabilitatea de a se repeta...

A.B. Davidson în cartea lui despre "Profeţia Vechiului Testament": "Toţi oamenii contemplativi posedă într-o oarecare măsură darul profetic. Observând ce a fost, aceştia pot deduce destul de exact ce va fi."
Profeţii, nişte "observatori mai dotaţi ai vremurilor lor"?!
În felul acesta profeţii sunt percepuţi ca fiind nimic altceva decât doar nişte observatori mai dotaţi ai vremii lor. Observăm modul acesta de a interpreta privind la aprecierile unor personalităţi politice sau literare ale secolelor trecute, sau ale acestuia. De pildă, Alvin Toffler, "un profet" al viitorului, şi alţii...

Pe baza înţelegerii lor deosebite a istoriei şi a unei sensibilităţi morale faţă de evenimentele contemporane lor, aceşti oameni au făcut preziceri rezonabil precise.

Perceput în felul acesta, "profetul este practic transformat într-un filozof moral ale cărui preziceri se ridică doar cu puţin mai presus de nişte maxime alese..." (spune unul ca Oswald T. Allis, în "Unity of Isaiah", pag.21).

Ipoteza critică modernă susţine că prezicerea unui viitor îndepărtat este imposibilă şi ca prin urmare elementul predictiv al profeţiei trebuie în întregime eliminat, ori cel puţin redus la minimum.

Nu poate explica...
O asemenea concepţie inferioară a profeţiei nu poate explica sub nici o formă cum un Ezechiel exilat în Babilon ar fi putut printr-o evaluare logică şi deducţie raţională a evenimentelor istoriei să prezică care va fi soarta exactă a Împăratului Zedechia în Ierusalim, căruia în timp ce încerca să scape din cetatea asediată i s-au scos ochii şi este adus ca rob în Babilon (Ezechiel 11)!

2Regi 25:7 Fiii lui Zedechia au fost junghiaţi în faţa lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon.
Ezechiel 11:24-25 Pe mine însă m-a răpit Duhul şi m-a dus iarăşi, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine. Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile, pe cari mi le descoperise Domnul. Robia lui Zedechia şi risipirea poporului.

Nici nu putea ştii doar ca simplu "interpret" al istoriei din izolarea lui din Babilon care va fi ziua exactă când va începe asediul (deci, împresurarea) Ierusalimului:

Ezechiel 24:1,2 În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ,,Fiul omului, scrie numele zilei acesteia, numele zilei de azi! Căci chiar în ziua aceasta se apropie împăratul Babilonului de Ierusalim.

În acelaşi fel, ipoteza critică modernă asupra profeţiei biblice nu poate să explice prezicerea precisă a lui Ieremia a morţii profetului mincinos Hanania:

Ieremia 28
15 Şi proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: ,,Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă.
16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, te izgonesc de pe pământ, şi vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului."
17 Şi proorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a şaptea.

Nu poate explica nici proorocia lui Amos a căderii Israelului în robia asiriană:

Amos 5:27 ...vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui Nume este Dumnezeul oştirilor!"
2Regi 15:29 Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria.

Nici,

Cum le-au ştiut?
Domnul Dumnezeu le-a descoperit aceste lucruri profeţilor săi în mod direct. Ei nu le puteau cunoaşte dinainte de a se întâmpla prin raţionamente şi deducţii logice de felul "istoria se repetă"!

Aceste surprinzător de exacte preziceri nu se pot explica ca fiind simple concluzii obţinute în urma unei observaţii atente a condiţiilor morale şi politice ale Israelului, mai ales că acestea uneori nu prevesteau nimic. De exemplu, pe vremea lui Amos, Israelul era caracterizat de prosperitate politică şi economică, şi pe vremea lui Ieremia, regatul Iuda. Sub nici o formă aceste situaţii ar fi sugerat perspectiva extrem de pesimistă (a unor dezastre şi judecăţi) ce a caracterizat profeţiile lor. Nu avem nici o explicaţie satisfăcătoare în afară de descoperirea divină.

În plus, spre deosebire de ghicitorii şi prezicătorii păgâni ai neamurilor ce-i înconjurau, profeţii evrei niciodată nu prezis viitorul pentru a satisface curiozitatea, şi nici pentru a atrage atenţia asupra lor.

O profeţie a evenimentelor viitoare nu este un fenomen izolat, ci îşi găseşte sensul în legătura pe care o are cu împărăţia lui Dumnezeu şi cu venirea Unsului Său.

Profeţii israelului, "o copie" a ghicitorilor păgâni?!

Unii au fost în stare să susţină că instituţia profetică a Israelului este o copie de la predecesorii lui în Palestina! (H.H.Rowley). Însă aceştia ignoră că Israelul poseda instituţia profetică înainte de intrarea în Canaan. Alţii, spun că au împrumutat-o de la popoarele din jur. Ambele poziţii ignoră faptul că textul Vechiului Testament arată că în loc de a exista vreo legătură cu practicile comune de prezicere a viitorului şi de ghicit întâlnite, prin interdicţiile impuse şi pedeapsa cu moartea (Lev.19:26, 31; 20:6, 27; Deut.18:9-22) nu face decât să sublinieze unicitatea instituţiei profetice a Israelului.

Profeţia nu era un fenomen generalizat la străvechiul Orient Mijlociu (uneori numit, "patria profeţilor"), ci chiar de la începutul istoriei Israelului, Scripturile, au pronunţat o deosebire clară între profeţia adevărată ce este rezultatul revelaţiei divine şi metodele de ghicit păgâne:

Numeri 23:23 Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, NICI vrăjitoria împotriva lui Israel; Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu! (Balaam)

Acurateţea predicţiilor/prezicerilor lor confirmată de împlinirea pe plan istoric este ceea ce a caracterizat lucrarea profeţilor biblici. (vezi, căderea Tirului -- Ezechiel 26:3-16)

Cu toţii poate am auzit de "întrecerea" dintre Ilie şi profeţii lui Baal...

1Regi 18:19 Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, care mănâncă la masa Izabelei".
1Regi 18:40 ,,Puneţi mâna pe proorocii lui Baal", le-a zis Ilie: ,,nici unul să nu scape!" Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a coborât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo

Profeţie nu înseamnă doar a descoperi viitorul (evenimente ce au să se întâmple)

În acelaşi timp, concepţia biblică a profeţiei nu se limitează doar la descoperirea viitorului. "Ceea ce Duhul îi descoperă profetului poate să privească atât viitorul cât şi prezentul sau trecutul", spune James Orr în International Standard Bible Encyclopaedia (IV, 2464). Profeţii au fost şi nişte predicatori inspiraţi. Pentru contemporanii lor ei au fost în realitate, predicatorii morali şi etici ai unei religii spirituale.

De aceea, profetul Amos declară mustrarea Domnului acelor israeliţi care credeau că respectarea exterioară a ritualurilor şi jertfelor (conformitatea externă) îi poate absolvi de păcatele lor:

21 Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!
22 Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nici o plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe cari-i aduceţi ca jertfe de mulţumire, nici nu Mă uit la ei.
23 Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!
24 Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată! (Amos 5:21-24, vezi şi Isaia 1)

Despre ce au scris profeţii?
Profeţii au denunţat cu mare curaj viciul, corupţia politică, oprimarea, nedreptatea, idolatria şi degenerarea morală. Au fost predicatori ai neprihănirii (sfinţeniei), adevăraţi reformatori şi "revivalişti" (promotori ai trezirii) ai religiei, cât şi profeţi ai judecăţilor sau binecuvântărilor viitoare. Au apărut în vremuri de criză pentru a îndruma, mustra, avertiza şi mângâia Israelul, combinând învăţăturile lor morale cu numeroase preziceri ale unor evenimente viitoare ce privesc Israelul sau lumea, cât şi venirea Mesiei.

Privind la aceste observaţii noi suntem forţaţi să ne întrebăm:
De ce românii trec prin ceea ce trec acum? De ce s-au petrecut aceste schimbări în lume? Încotro se îndreaptă ţara noastră din punctul de vedere al profeţiilor biblice? (nu, ale profeţilor mincinoşi celebri în lume! Vezi, Nostradamus -- cu profeţia lui majoră neîmplinită, fapt care-l discreditează complet, sau ale lui Sadhu Sundar Singh, care pare că şi-a făcut o preferinţă din a-i linguşi pe români cu "Noul Ierusalim" la Bucureşti, şi "Israelul spiritual al lumii", România!?)

Dar mai ales au scris despre Mântuitor...!
Mesajele profeţilor ce au lăsat scrieri în urma lor au vorbit despre Hristos ca îndeplinind în principal două slujbe, două roluri. Acela de Mesia suferind (în locul altora, pentru nelegiuirile tuturora) (vezi, Isaia 53), cât şi acela de Mesia triumfător (vezi, Isaia 11). În privinţa aspectelor lucrării Mesiei însuşi profeţii au întâmpinat dificultăţi de înţelegere; vremurile în care unele din lucrurile spuse de ei fiind depărtate în viitor (1Petru 1:10-12).

Mulţi dintre rabinii Israelului nu recunosc nici astăzi că Isus Hristos a împlinit toate aceste aspecte ale lucrării Mesiei pentru că deşi profeţii au scris despre ele, ei au refuzat să conceapă că la venirea Lui Mesia va fi nu întronat, ci zdrobit prin suferinţă!

Profeţia nu poate fi redusă cu neglijenţă la un simplu fenomen comun culturilor orientale. Dimpotrivă, este absolut necesar ca pentru înţelegerea ei să realizăm că deşi ea este asociată diferitelor împrejurări istorice în care trăia profetul, sursa mesajului profetic este totuşi supranaturală în origine. Mesajul nu provine nici din observaţie, nici din analiză, sau speculaţie, ci este rezultatul revelaţiei divine.

Teodor Macavei

Studii Generale Asupra Carţilor Vechiului Testament | următoarea pagină