Deşi mulţi nu cred că mai este nevoie să se demonstreze biblic acest lucru, noi trebuie totuşi să cunoaştem ceea ce se spune în Biblie despre această relaţie deoarece modul în care lumea susţine această relaţie dintre Isus şi Dumnezeu îmbracă forme care nu au nimic în comun cu Biblia sau cu tradiţia creştină. Iată câteva dintre acestea:

- martorii lui Iehova: singurul Fiu
- mormonii
- religiile orientale: toţi guru sunt "fii ai lui Dumnezeu"?!

- yoga
- bahaismul
- budismul

etc. ...

Relaţia Fiu Tată dintre Isus şi Dumnezeu indică faptul că "Isus îşi are baza existenţei Sale în Tatăl" (Care, din nou ne arată eternitatea, puterea, atotcunoaşterea, sfinţenia, etc. - deci El împărtăşeşte toate atributele Tatălui!)

Ioan 1:18 Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Ioan 3:16-18 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimes pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Rom.1:3,4 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru

Rom.8:3 Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e "firea pământească".) o făcea fără putere-Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimeţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului

Rom.8:32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Evrei 1:1,2 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU? Mat.16:16 "Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: "Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! " Dacă spui că eşti fiul unui om nu vei mai fii unul în ziua când îţi moare părintele. Dacă Isus este Fiul Dumnezeului Celui Viu, atunci El a fost Fiu, este Fiu şi rămâne în veci Fiu.

Matei 11:27

Toate lucrurile Mi-au fost date în mâni de Tatăl Meu; si nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.

Fiul împărtăşeşte în modul cel mai complet natura Tatălui deoarece:

are aceeaşi putere ca şi Tatăl:

Ioan 10:17, 18

Matei 28:18"Mi-a fost dată toată puterea în cer si pe pământ"

Ioan 5:21,22, 26 În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii, şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea...Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului...Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.

săvârşeşte aceleaşi lucrări ca şi Tatăl:

Ioan 5:19 "Isus a luat din nou cuvântul, si le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai"

are aceeaşi cinste ca şi Tatăl:

Ioan 5:23 "pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimes"

Împărtăşirea tuturor atributelor Dumnezeirii depinde de uniunea şi identitatea firii Celor Doi: Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Tatăl.

SUBORDONAREA EXISTENTĂ

Deşi ca Fiu Isus îşi are baza existenţei Sale în Tatăl, totuşi El îi este într-un sens şi subordonat Tatălui. În starea Lui întrupată, El s-a subordonat şi mai mult Tatălui - kenosis - Filipeni 2:6-7 şi Ioan 14:28 "Tatăl este mai mare decât Mine". Cu toate acestea El nu a pierdut nimic din natura lui dumnezeiască.

De aceea, înainte de întrupare El spune:

"măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu" (Filip.2:6)

În slava Lui, spune:

"Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii" (Col.2:9)

MODUL DE ADRESARE

Deşi El îi învaţă pe credincioşi să se roage cu "Tatăl nostru", El însuşi se roagă cu "Tată". Această expresie poate convinge, mai mult decât orice, că între Isus şi Dumnezeul Tată, există o relaţie de unitate şi identitate esenţială. Iată cum s-a raportat Isus la Tatăl:

Luca 10:21 În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt, şi a zis: "Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu."

Mat.26:39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi S-a rugat, zicând: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu."

Lu 23:34 Isus zicea: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

Lu 23:46 Isus a strigat cu glas tare: "Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!" Şi când a zis aceste vorbe Şi-a dat duhul.

Ioan 11:41 Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: "Tată, Îţi mulţămesc că M-ai ascultat.

Ioan 12:28 Tată, proslăveşte Numele Tău!" Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: "L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!"

Ioan 17:1,5,11,21,24,25

După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: "Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, ...Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. ...Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi... Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie UNA în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimes.

Nici un impostor nu poate vorbi cu Dumnezeu aşa cum a făcut-o Isus. Felul în care El i s-a adresat arată intimitatea deosebită de care El se bucura la Tatăl. El era în El şi Tatăl era în El. Ei erau una.

Acest adevăr este extrem de important pentru credinţă. Doar în lumina acestei unităţi de natură a lui Isus cu Tatăl, noi putem să-l recunoaştem pe Hristos ca fiind revelaţia perfectă a lui Dumnezeu ("exegesis" din Ioan 1:18) şi să realizăm eficacitatea lucrării Sale de mântuire.

3. argumentul scripturii: ISUS APELEAZĂ LA "SCRIPTURA LOR"

Celălalt argument la care a apelat Domnul nostru este cel provenit din Scripturile evreieşti, şi anume a citat Psalmul 82, vers.6 : "Eu am zis: "Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt". Acest psalm vorbeşte despre judecătorii nedrepţi din Israel care "judecau strâmb şi căutau la faţa celor răi (erau de partea lor)". Vedem că nu se susţinea în acest pasaj divinitatea omului, căci în versetul imediat următor se spune: "Eu am zis: "Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt." Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare." (v.6,7)

Deci Legea i-a numit "dumnezei" pe cei cărora le-a vorbit (sau a venit) Cuvântul lui Dumnezeu. Ce poate să însemne acest lucru şi de ce l-a folosit Isus? Ce a vrut să demonstreze?

Pretenţia lui Isus la dumnezeire era PERFECT JUSTIFICABILĂ devreme ce spre deosebire de judecătorii sau profeţii din Vechiul Testament, El nu era un om păcătos. Dacă prin ei Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit şi Dumnezeu şi-a exercitat justiţia Sa pe pământ, cu cât mai mult îşi putea spune El că este Fiul lui Dumnezeu (care nu este cu nimic mai prejos decât a se numi egalul lui Dumnezeu), care a fost pus deoparte şi trimis de Dumnezeu în lume s-o mântuiască? Afirmaţia identităţii Lui de natură cu Tatăl este perfect justificată. Nu aveau temei pentru care să-l ucidă. Între cei la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi le-a vorbit şi Isus care este Cuvântul, exista o distanţă infinită. Acesta este raţionamentul pe care l-a folosit Isus.

Termenul "dumnezei" apare aplicat omului(?) în NT de 6 ori. Odată, în acest răspuns al lui Isus dat fariseilor. Într-o singură instanţă termenul îl priveşte pe Dumnezeul adevărat. În acesta. El susţine că dacă judecătorii care se aflau pe poziţia de reprezentanţi ai lui Dumnezeu în ţară, aveau o autoritate ca şi a lui Dumnezeu asupra vieţilor oamenilor, putând să dispună de ele, atunci de ce ar fi greşit ca El care avea toate creditele date de Dumnezeu, minunile Mesiei, sfinţirea Lui şi trimiterea Lui în lume, să-şi spună Fiul lui Dumnezeu.

Iacov 4:11-12 Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?

V. 35 - "SCRIPTURA NU POATE FI DESFIINŢATĂ". În trecere Isus afirmă acest important adevăr. Scriptura este arbitrul suprem. Criteriul final în chestiuni de credinţă şi spiritualitate. O puternică afirmaţie în favoarea credibilităţii Scripturii, care vine din gura lui Isus.

În Marcu 12:24 Isus i-a criticat pe ceilalţi lideri religioşi Iudei, saducheii, din pricină că nu cunoşteau învăţăturile Scripturii bine şi se abăteau. Iată ce le răspunde Isus după ce i-au pus o întrebare cu intenţia de a-l face să greşească:

"Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?"

v.39 La auzul acestor vorbe, căutau iarăşi să-L prindă; dar El a scăpat din mâinile lor.

Ce-a urmat la argumentele lui Isus? Necredinţa lor s-a transformat din nou în intenţii ucigaşe. Atunci Isus ne oferă din nou o revelaţie a maiestăţii Sale auguste. El a plecat dintre ei. Nu au putut să pună mâinile pe El. Deşi au fost atât de furioşi, atât de determinaţi să obţină un răspuns de la El, nu au putut să-l atingă.

v.40 Isus S-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan la început. Şi a rămas acolo.

Este interesant de observat că Isus a revenit dincolo de Iordan, probabil unde El însuşi fusese botezat şi de unde şi-a început lucrarea pământească. Cap.3, vers.28 numeşte locul acela Enon, lângă Salim. Isus a revenit la locul unde Ioan Botezătorul l-a identificat pentru prima oară norodului ca Mesia. Tot de aici a început şi Ioan ucenicul, să-l urmeze.

PUNCTUL CULMINAT AL MĂRTURIILOR SALE

Acestea sunt declaraţiile pe care El le-a făcut public: El a fost sfinţit şi trimis special de Tatăl; se sugerează preexistenţa Sa; consacrarea Lui pentru lucrare s-a făcut mai dinainte de întruparea Sa. În plus, a mai declarat indirect, dar lămurit că El este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Şi că era aşa fiindcă între El şi Tatăl exista o identitate de natură: dumnezeirea. Din nou a fost foarte clar. Apoi, printr-o expresie greu de înţeles sugerează ipostaza dublă în care se găsea El în mijlocul lor: El era în Tatăl, şi Tatăl era în El. Asta este ceea ce El a declarat atunci când I s-a cerut să spună cine era.

Nimeni nu putea să pretindă că nu l-a înţeles. S-a identificat pe deplin tuturor celor ce i-au cerut-o. Nu s-a ascuns de nimeni.

Nu doar atât dar dincolo de Iordan s-a adeverit tot ceea ce Ioan Botezătorul a spus despre El: Ioan a spus despre El că vine de sus, din ceruri. S-a dovedit adevărat. Ioan a mai spus că El urma să fie Mirele tuturor credincioşilor. Din nou, s-a adeverit. Ioan a spus că Tatăl nu i-a dat acestuia Duhul cu măsură. Era adevărat. Ioan a spus că El va avea "lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire, şi Îşi va strânge grâul în grânar" (Luca 3:17). Şi acest lucru s-a demonstrat. Ioan a spus că El va purta păcatele lumii. Lucrul acesta urma în curând să se adeverească. Din această cauză mulţi dintre cei ce l-au auzit pe Ioan Botezătorul au crezut în Isus, cu această ocazie.

APLICAŢIE:

Fiindcă este Dumnezeu, el are dreptul si poate ierta păcatele (Marcu 2:7).

Fiindcă este om, poate înţelege slăbiciunile omeneşti şi poate ajuta (Evrei 2:17; 4:15)

Fiindcă este si Dumnezeu si Om, este singurul mijlocitor adecvat între Dumnezeu si om (Gal.3:20; 1 Tim.2:5)

Fiindcă El ca unic Fiu al lui Dumnezeu a murit, noi putem astăzi să fim mântuiţi (Ioan 3:16)

De aceea, Lui să-i cerem iertare.

El e Dumnezeu. Lui să-i cerem ajutor; a trăit ca om, înţelege şi ne poate ajuta.

Să venim la El, ca om doar El ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu!

APLICAŢIE: Dacă este Fiul lui Dumnezeu Isus are autoritate în ce ne-a poruncit şi trebuie ascultat? Îl asculţi? Îl urmezi? Faci ce cere El?

APLICAŢIE:

Se va adeveri într-o bună zi tot ceea ce am mărturisit noi despre Hristos? În primul rând, s-a adeverit în viaţa noastră? Dacă spunem că El mântuieşte, iartă, mângâie, etc. s-au adeverit acestea mai întâi în vieţile noastre apoi, ale altora? Asta-i tot ce va conta. Nu ce am făcut şi cât de mult, ci dacă a fost adevărat.


Doctrine