Mai mult decât aceştia?

La un moment dat Isus adaugă un alt aspect chestionării la care-l supune pe Apostol. El aduce o remarcabilă adăugire.

"Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?"

Dacă există o întrecere şi o competiţie ce se presupune să se desfăşoare fără menajamente între nişte lideri creştini aceasta este: "Cine-l iubeşte mai mult pe Domnul Isus?"

Despre apostolii martiri se spune că "nu şi-au iubit viaţa până la moarte" (Apoc.12:11)

Întrebarea lui Isus poate avea mai mult semnificaţii:

- "Mă vei iubi mai mult decât îi iubeşti pe aceşti fraţi şi prieteni ai tăi şi eşti dispus să-i laşi pentru Mine şi să Mă urmezi, dacă trebuie?"

- "Mă iubeşti mai mult decât bărcile tale şi plasele tale de pescuit printre care ţi-ai petrecut cea mai mare parte a vieţii, de la care Te-am chemat la început şi printre care Te găsesc Eu astăzi? Vrei să le laşi toate şi să te devotezi predicării Evangheliei şi slujirii fraţilor tăi?"

Presupunerea rezonabilă care se poate face este că expresia adăugită de Isus, "mai mult decât aceştia" a fost menită să-i amintească lui Petru de mult prea încrezătoarea lui declaraţie, (Mat.26:35; Marcu 14:31) "Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine." Acum, Isus îi zgândărea orgoliul - "Mă iubeşti mai mult decât fraţii tăi? Îţi aminteşti de ziua când ai spus cu mare încredere "Chiar dacă toţi se vor lepăda de Tine, eu unul nu o voi face" "Eu merg cu Tine până la capăt" "Şi-nchisoare, dacă trebuie!" Atunci erai mai încrezător şi mai credincios decât alţii. O vei spune şi acum? După tot ce s-a întâmplat eşti sigur că inima ta este mai nobilă decât a celorlalţi?" Isus îl învăţa pe Petru că cele două principale calităţi ale unui pastor, lider, episcop al sufletelor erau, dragostea şi umilinţa, amintindu-i de viitoarea lui sarcină.

Având în vedere că Petru s-a echipat şi a sărit în apă luând-o înaintea tuturora în întâmpinarea Domnului, este ca şi cum îl întreabă dacă-l va iubi la fel de grabnic şi intens precum se poartă! (Ioan 21:7)

Să nu uităm niciodată cine suntem! Şi de ce suntem în stare ca păcătoşi. Că dacă stăm, stăm în picioare doar datorită harului Său şi nu datorită aroganţei sau ambiţiei noastre de a nu ne lăsa!

Dacă slujim, slujim din harul Lui şi în harul Lui!

Îţi dă har Dumnezeu fiindcă ai o atitudine potrivită a inimii? Nu! Harul îţi dă, aşa pur şi simplu! Cu harul lui îţi va acoperi neajunsurile tale, lipsurile şi slăbiciunile tale!

Această aducere aminte ne va împiedica să ne mai înălţăm şi să căutăm să ne evidenţiem mai presus de alţii, aşa cum indirect a făcut-o Petru spunând că chiar dacă toţi îl vor părăsi, totuşi el nu o va face. Însă a fost repede umilit, chiar mai mult decât ceilalţi, de Domnul şi făcut conştient de propria lui slăbiciune mai mult decât toţi ceilalţi.

La fel ni se va întâmpla şi nouă dacă-l urmăm pe El şi îi slujim dintr-un alt motiv decât cel enunţat de Isus în întrebările puse lui Petru : "Mă iubeşti? Mă iubeşti mai mult decât alţii? Este dragostea ta superioară celei a altora? Iertarea pe care tu ai primit-o a fost mai mare decât a lor."

Conştienţi fiind de propria noastră slăbiciune, noi ne vom bizui mai mult pe Domnul decât oricând, dându-i astfel posibilitatea să ne folosească mai mult decât pe alţii - mai ales, decât pe cei încrezători în sine. Amintindu-ne permanent de ea nu vom fi lăsaţi să devenim sau, redevenim, încrezători în sine şi în propriile daruri şi aptitudini. Noi trebuie să realizăm că suntem în stare să ne lepădăm de Domnul, la fel ca oricine, şi să ne bizuim pe braţul Lui şi pe harul chemării Sale!

Niciodată să nu uitaţi cine sunteţi, dar să nu uitaţi nici ce-a făcut Domnul pentru voi şi noua inimă pe care v-a dat-o. Să nu uitaţi de propria voastră slăbiciune.

- Vedem acest exemplu (de realism, de veghe asupra lui însuşi) la Pavel: "ultimul apostol", "harul Lui îmi este de ajuns" ...

- la Petru, mai târziu

- Şi astăzi studiez ca la început! Ca şi pentru primul meu studiu!

La prima vedere întrebarea "Mă iubeşti?" pare una simplă, şi într-un fel este aşa. Chiar şi un copil înţelege dragostea şi poate înţelege o întrebare cu privire la ea, îşi poate da seama dacă iubeşte sau dacă este iubit. Totuşi, "Mă iubeşti?" este, în realitate, o foarte pătrunzătoare şi răscolitoare întrebare!

Dragostea pentru El este cea care trebuie să primeze în toată viaţa şi slujba noastră! S-ar putea să ajungem să cunoaştem multe şi să facem multe, să afirmăm multe şi să pretindem multe, să lucrăm mult, să dăm mult şi să trecem prin multe, oferind un mare spectacol al religiei noastre, dar totuşi să fim morţi înaintea lui Dumnezeu din lipsă de dragoste pentru El şi pentru Fiul Lui. Întrebarea pe care în permanenţă trebuie să ne-o punem este, "Cât de mult îl iubim pe El?", în tot ce facem şi dacă-l iubim pe El mai presus de toate? Îl iubim noi pe Hristos? Aceasta-i întrebarea!!!

Fără a iubi mult pe Hristos, Creştinismul nostru va fi lipsit de orice vitalitate. Fără a-l iubi pe Hristos, tot serviciul nostru este în zadar!

Liderul "împăiat"!?

Vom fi doar nişte creştini lipsiţi de conţinut, de substanţă, asemenea unor păsări împăiate ce arată ca nişte păsări dar n-au viaţă, sunt găunoase în interior.

Liderul "împăiat" este cel ce face multe, spune multe, predică şi învaţă multe, dar iubeşte puţin pe Domnul şi Stăpânul lui!!

Acolo unde nu este dragoste nu este viaţă! Astfel slujirea noastră va fi lipsită de vitalitate, la fel şi învăţătura, şi orice altceva....Tot, tot!! Conducerea noastră nu va fi în viaţă ci în moarte. Va fi moartă şi va duce la moarte, nu la Isus! Dacă-l iubim pe El, îi vom conduce pe oameni la El!!! Noi îi conducem pe oameni la ceea ce noi iubim.

Să căutăm să nu ne lipsească sentimentul în slujirea noastră! Să nu fie o slujbă făcută fără interes, fără pasiune. Până şi păcătoşii demonstrează mai multă pasiune în slujbele lor, de aceea cu cât mai condamnabil va fi slujitorul resemnat, indiferent şi impasibil?

Dragostea de Domnul ne va alimenta flacăra pasiunii în slujba pe care El ne-o dă să o facem.

Răspunsurile lui Petru

Nu vreau să trecem cu vederea răspunsurile pe care le-a oferit Petru la nişte întrebări atât de bine ţintite!

Să vedem ce răspunde El la întrebările insistente ale Domnului.

- repetarea lor nu s-a făcut fără o anume semnificaţie

- insistenţa aparentă a Domnului a dorit să trezească în Petru unele sentimente.

Aici îl vedem pe Stăpânul însărcinându-l pe Petru în conducerea spirituală. Nu este nimic altceva decât "primul serviciu" de ordinare al Bisericii Creştine! Îl amăgeşte Domnul pe Petru spunând-i că este gata de serviciu, fiindcă este educat şi pregătit teologic, că îndeplineşte toate criteriile conducerii spirituale? Dimpotrivă! Îl vedem pe Isus punând nişte întrebări simpliste (în aparenţă!!), într-o manieră cel puţin supărătoare : Repetându-le şi punându-i-le în public!!

Isus îl cunoştea foarte bine pe Petru şi ştia bine ce poate şi ca să se asigure că-i va sluji cu credincioşie după plecarea Lui dintre ei şi până la revenirea Lui, îl întreabă un singur lucru: "Mă iubeşti, tu?"

"Dacă o faci tot ce-ţi lipseşte îţi va fi adăugat (şi dat pe deasupra), în timp. Fie că-i vorba de calităţi, de aptitudini, de condiţii, de rezultate, etc, ...doar să Mă iubeşti! Dacă o faci, îi vei conduce pe oameni la Mine."

Acest îndemn este valabil şi pentru noi!

Ca un Priceput chirurg al sufletelor, Isus a dorit să-i arate lui Petru ce va trebui să-l guverneze în păstorirea oilor, în conducerea lor, şi ce va trebui să menţină, prin excelenţă, ca şi prioritate în viaţa lui: Să-l iubească pe Domnul cu o dragoste de o calitate superioară!

Isus ştia că dacă-l va iubi pe El, Petru va iubi şi va hrăni şi turma, dovedindu-i-se ca şi credincios slujitor. Dacă în slujirea şi conducerea mici turme, Petru va avea în vedere această necesitate, restul i se va adăuga de Domnul prin medierea miraculoasă a Duhului Sfânt. Atunci, Petru va fi un slujitor eficace, va fi un bun pastor şi priveghetor al sufletelor!

Are loc o umilire intenţionată

De două ori îl vedem pe Apostol răspunzând întrebării lui Isus cu, "Da, Doamne, ...ştii că Te iubesc" şi odată îl vedem spunând, "Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc", iar Ioan ne comunică că a fost "întristat" să fie întrebat a treia oară.

Să fi fost din întâmplare că Isus a insistat? Nu era sigur de loialitate lui Petru? La urma urmei, l-a trădat de trei ori! Sau, Isus dorea să-i ofere o lecţie de final Apostolului: şi anume, că în însărcinarea pe care i-o dădea acum, de a paşte oiţele Lui (este ceea ce un lider face, nu?), dragostea lui supremă trebuia să fie pentru Domnul său. Nu pentru hrănirea oiţelor şi lucrarea cu ele, nu pentru poziţia lui, ci pentru El, pentru Isus! Acesta va fi asigurarea că ce va face va face în "puterea lui Dumnezeu" şi nu în "puterea lui Petru"!!?? Aceasta este "pârghia" pe care Isus o va avea în viaţa lui Petru pentru a-l putea mişca cum vrea şi unde va vrea El!

De asemenea, va fi garanţa că Petru nu-şi va face slujba din dragoste pentru el şi pentru ce i-a căzut la împărţeală, ci din dragoste pentru Domnul! Dacă aceasta va ajunge să lipsească de undeva atunci va fi înlocuită cu o dragoste străină.

Acum tot ceea ce el spune în 1Petru 5:1-7 devine mai limpede şi ne vorbeşte de progresul lui Petru şi de vrednicia lui în slujba ce i-a încredinţat-o Domnul. Nimeni nu era acum mai potrivit decât Petru să dea sfaturi despre conducerea spirituală şi cum aceasta se presupunea să fie dusă la îndeplinire:

"Sfătuiesc pe prezbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter (Sau: bătrân.) ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, ,,Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har." Smeriţi-vă dar supt mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi."

După ce înainte îl urmase pe Domnul din dragoste pentru sine şi pentru gloria viitoare, pentru poziţia de împărat al Lui, acum a ajunge să slujească doar pentru dragostea Lui!! Aceasta a fost marele progres ce l-a putut face Petru, fiindcă a menţinut o dragoste fierbinte pentru Domnul lui tot timpul slujbei sale.

Semnul unui adevărat ucenic

Trebuie să spunem şi că răspunsul pe care l-a dat umilitul Apostol este răspunsul pe care ar trebui să-l dea orice credincios adevărat cu privire la credinţa (religia, convertirea) lui!

Acesta poate fi slab şi ignorant, instabil şi incapabil, să facă ceva bun, să greşească în multe privinţe, dar să fie sincer şi adevărat. Întrebaţi-l dacă este sfinţit, regenerat, sanctificat, botezat în şi cu Duhul, dacă este ales şi predestinat, şi poată vă va răspunde că nu ştie sigur şi că nu-i sigur de toate acestea! Dar întrebaţi-l dacă-l iubeşte pe Hristos şi veţi ştii fără putinţă de tăgadă că acesta este un ucenic al Domnului!

Nimeni nu va vrea să fie găsit de Domnul cu acest cusur! Că nu l-a iubit pe Domnul în lucrul lui!

Paşte oiţele mele!

După ce a primit de la Petru mărturia publică a iubirii sale sincere, Domnul îi spune cum se presupune să arate lumii această dragoste a lui. Aceasta va fi sarcina lui pentru viitor. Îi cere să demonstreze autenticitatea dragostei sale, pentru El, hrănind Biserica Lui.

"Simone, dacă într-adevăr Mă iubeşti atât de mult precum mărturiseşti, cea mai bună dovadă a dragostei tale este să te dedici marii lucrării a păstoririi sufletelor. Trăieşte pentru alţii. Îngrijeşte-te de alţii. Slujeşte-le altora. Fă bine la alţii. Îngrijeşte şi protejează oile Mele din această lume rea şi nu crede că nu trebuie să împlineşti nevoile celor mai slabe dintre acestea. Aceasta, aminteşte-ţi, este dragostea adevărată. Nu constă în vorbe, în mărturisiri, şi în ambiţii personale. Ea se vede cel mai bine călcând pe urmele Mele. Iar, Eu am venit nu să Mi se slujească ci să slujesc şi să mântuiesc ce era pierdut. Du-te şi fă şi tu la fel. Acela iubeşte cel mai mult care Mi se aseamănă cel mai mult"

Adaptare după J.C.Ryle.

Lecţiile pe care acest pasaj le oferă întregii Biserici şi îndeosebi celor ce se află în poziţii de responsabilitate din ea au fost prea mult ignorate şi neglijate. Doresc doar să le indic şi să las ascultătorul (cititorul) să le dezvolte în propria lui minte şi apoi să le aplice.

a) Dragostea faţă de persoana lui Hristos este cea mai importantă calitate ce trebuie să-l împodobească pe un creştin, şi mai ales pe un lider. Fără ea, vederile doctrinale corecte, zelul în evanghelizare, cunoştinţa lui şi generozitatea lui, silinţa în vizitarea bolnavilor şi ajutorarea săracilor, sunt de foarte mică valoare şi vor face prea puţin bine. Însă având-o, Dumnezeu îi va acoperi multe din neputinţele lui. Un lider poate fi puţin strâmb în unele din vederile sale şi chiar şi unele din acţiunile sale, dar dacă-l iubeşte pe Hristos rareori Acesta îl va lipsi de vreo binecuvântare sau de eficienţă în tot ce face.

b) Dragostea adevărată pentru Hristos este de aşteptat să se vadă în primul rând în utilitatea (slujirea) noastră (adusă) altora, în a face ceea ce Hristos a făcut, în a călca pe urmele Sale, în a trudi să facem binele în această lume rea. Cel ce vorbeşte despre dragostea lui pentru Hristos şi se târâie prin viaţă fără să încerce să facă vreun bine altora, se amăgeşte singur şi va vrea mai târziu nici să nu se fi născut.

c) O mare parte a pretinsului nostru Creştinism este absolut inutilă înaintea lui Dumnezeu şi nu va face decât să sporească osânda unora. Membrii bisericilor şi aceia care le frecventează mulţumiţi să participe la servicii şi să asculte predicile, fără să ştie nimic de dragostea fierbinte faţă de Hristos şi fără să se sacrifice în a-l imita se găsesc pe calea cea largă ce duce la distrugere.(!)

Rollock spune: "Un om nemântuit poate spune 'îl iubesc pe Dumnezeu' dar dacă nu o arată în faptă, nu este decât un mincinos şi nu-l iubeşte. Credinţa şi dragoste trebuie să se exprime împreună în fapte bune. Ai o inimă, mâini şi picioare? Fă ceva bun cu ele! Altfel mărturisirea ta de credinţă şi dragoste este în zadar!"

El mai spune: "Pastorul ce nu se străduieşte să aibe în inima lui puţină dragoste pentru Hristos nu e vrednic de nimic. Există atât de multe piedici şi greutăţi puse înaintea lui în ducerea la îndeplinire a slujbei lui încât nu va fi în stare niciodată să le biruiască dacă nu, atât îl iubeşte pe Domnul cât şi este foarte conştient că este iubit de El. Dacă apostolii şi martirii nu l-ar fi iubit mult pe Isus, ei ar fi căzut repede".

Leighton observă: "Dragostea este cea mai mare calitate a unui pastor (conducător spiritual) adevărat al turmei lui Dumnezeu. El nu-i întreabă pe Petru: 'Eşti tu înţelept?' Eşti tu învăţat? Sau, elocvent?, ci 'Mă iubeşti?' apoi îi spune "paşte/hrăneşte" oiţele Mele. Dragostea pentru Hristos va da naştere, va conduce la dragostea pentru sufletele celor ce-i aparţin şi la dorinţa de a le hrăni şi îngriji".

Scott spune că, "cei ce au fost cel mai îngrozitor de ispitiţi şi care au avut cele mai umilitoare experienţe ale propriei păcătoşenii, se dovedesc a fi în general cei mai blânzi, miloşi şi atenţi pastori, ai acelor credincioşi slabi, temători şi răniţi".

d) Adevăratul test al (autenticităţii spiritualităţii) realităţii convertirii (religiei) noastre este să putem apela cu încredere la cunoaşterea de către Dumnezeu a inimilor noastre. Contează prea puţin ce cred şi ce spun despre noi, prietenii, rudele sau fraţii în credinţă. Ei pot să ne laude atunci când nu merităm sau se ne condamne când suntem inocenţi. ...Dacă pentru mărturia inimilor noastre, a propriului cuget, putem apela la Isus, Cel ce cunoaşte inimile oamenilor, şi spune "Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc" nu avem de ce ne teme.

e) Dacă avem într-adevăr dragoste pentru Hristos, putem să fim încrezători în Dumnezeu şi să slujim fără frică. În ce priveşte credinţa noastră, sfinţenia noastră personală, putem da greş în evaluare, dar simţim noi că într-adevăr şi cu sinceritate îl iubim pe Hristos? Aceasta-i marea întrebare! Existenţa unei astfel de afecţiuni este un semn bun. Dacă nu am fi primit nimic de la Hristos nu l-am iubi din fire! Dar am primit, dragoste şi pace, un duh nou şi o inimă nouă. Am primit iertare şi răscumpărare. Noi îl iubim fiindcă El ne-a iubit întâi pe noi!

Pentru final, iată cu ce cuvinte vă trimite pe voi Isus să slujiţi turmei Sale din zilele noastre:

Mă iubeşti tu? Eşti sigur? Cercetează-te? Sigur vrei să-Mi slujeşti? Ştii ce faci, la ce te prinzi? Sigur Mă iubeşti? Demonstrează-Mi iubind şi hrănind oiţele! Slujeşte şi dăruieşte-ţi viaţa altora şi Voi ştii dacă Mă iubeşti!


Conducere Spirituală