Biserica condusă de piaţă - Partea 1

Gary E. Gilley


La primul reper, cu mult optimism şi speranţă, lovesc cu putere mingea Top Flight #2. O urmăresc cu entuziasm, pe deplin încredinţat că micuţa minge albă va pluti, acoperind distanţa dintre mine şi prima gaură, dar descopăr că am trimis-o de fapt în pădurea din stânga. Hotărât să nu repet o performanţă atât de "necaracteristică", îmi corectez un pic poziţia la al doilea reper, dar mingea cade totuşi în lacul din dreapta. Ajuns la a treia gaură, sunt sigur că am rezolvat toate problemele. Aplic mingii o lovitură de care şi Tiger Woods ar fi mândru, convins că va scutura frunzele copacilor aflaţi la 50 de metri de mine, ca să constat că de fapt am atins doar în treacăt vârful mingii, trimiţând-o inofensiv către traseul doamnelor din apropiere. Frustrat şi umilit, decid că în runda asta n-are rost să mai socotesc punctele şi mă îndrept abătut spre următorul reper. Nemaiaşteptându-mă la nimic bun, lovesc mingea fără prea mare tragere de inimă. Spre marea mea uimire, mingea zboară drept şi lung. Sunt din nou în formă, concluzionez eu. Mi-am revenit - până la următoarea lovitură. Ah, bucuria jocului de golf. Şi eu m-am apucat de el ca să mă relaxez!?

Biserica, aşa cum poate fi observată de-a lungul istoriei, îmi aminteşte mult de loviturile mele la golf. Pendulează constant dintr-o extremă în cealaltă, permanent corectându-se, greşindu-şi ţinta, căutând frustrată rezolvarea problemei. Ocazional mai trimite câte o minge dreaptă, dar repetarea isprăvii e un lucru rar, următoarea lovitură fiind din nou greşită.

Luaţi de exemplu mişcarea de creştere a bisericii. După ce au văzut cum o mare parte a bisericii se mulţumeşte să câştige teren puţin câte puţin, cu un scor nesemnificativ, unii au decis că trebuie să existe o cale mai bună. Biserica nu penetrează societatea; ea nu atrage masele; nu are un impact suficient pentru Evanghelie. Nu se punea problema că liderilor bisericii nu le pasă, nu, lor le lipseau doar cunoştinţele necesare, uneltele cu care să producă schimbarea. Evanghelia era încă "puterea lui Dumnezeu pentru mântuire" (Romani 1:16), însă era respinsă imediat de prea mulţi ascultători. Se părea că e nevoie de noi metode pentru a ajunge la cei pierduţi, noi tehnici de promovare a bisericii, noi ambalaje pentru mesajul Evangheliei. Oamenii, ni se spunea, nu resping Evanghelia lui Hristos, ei resping formele, filozofiile şi metodele noastre învechite, neatrăgătoare.

Vreau să examinăm aceste afirmaţii împreună. Vom spune încă de la început că experţii în creşterea bisericii, o creştere care ţine seama de cererea şi oferta de pe piaţă, este sensibilă la "căutători", ei bine, aceşti experţi au înţeles corect câteva lucruri. Ei cheamă la excelenţă, nu la mediocritate; la o evanghelizare agresivă, nu la indiferenţă; la direcţie şi scop, nu la o umblare fără ţintă; la inovaţie şi creativitate, nu la tradiţionalism; la dedicare, nu la indolenţă. În toate aceste lucruri, trebuie să-i lăudăm. Pe de altă parte, la fel ca loviturile mele de golf, ei au exagerat cu corecturile în domenii importante. Aceste domenii trebuie analizate cu grijă şi realiniate cu Biblia.

Deşi vom examina scrierile diverselor persoane care vorbesc pentru mişcarea condusă de piaţă, ne vom concentra atenţia asupra a două biserici reprezentative: Saddleback Valley Community Church în Orange County, California, şi Willow Creek Community Church de lângă Chicago. Aceste biserici au slujit drept modele care reprofilează felul în care "facem biserica" în zilele noastre. De fapt, mulţi se referă la aceste biserici şi la clonele lor ca la "bisericile noii paradigme". Bisericile din întreaga lume, chiar şi cele care spun că resping mişcarea de creştere a Bisericii, imită multe din metodele propuse de cei din Saddleback şi de "Creekers". Şi alţii au scris despre creşterea bisericii, însă aceste două biserici au reuşit să obţină rezultate, iar pentru succesul lor sunt venerate şi adorate de comunitatea evanghelică modernă.

Noua paradigmă

Există numeroase lucruri neliniştitoare în legătură cu mişcarea condusă de piaţă pentru creşterea Bisericii şi le vom examina în detaliu cu alte ocazii. Totuşi, aş vrea să punem acum câteva întrebări: Ce este de fapt biserica noii paradigme? Cum funcţionează o astfel de biserică? În ce se deosebeşte ea de bisericile mai tradiţionale? Ce face ea bine? De ce creşte? Ce putem învăţa de la ea?

Mai întâi, trebuie să facem distincţia dintre megabiserici şi bisericile noii paradigme. Megabisericile sunt definite ca fiind acelea cu o participare la închinare în medie sau peste 2000 de persoane, însă aceste biserici uriaşe vin în tot felul de forme şi culori. Unele sunt mari centre de predicare şi învăţare, altele sunt carismatice, altele sunt doar ceva mai mult decât nişte cluburi sociale. Bisericile noii paradigme, pe de altă parte, sunt identificate printr-o filozofie a slujirii concepută intenţionat pentru a produce o creştere numerică. În metodologiile lor de creştere a bisericii, se acordă mai multă atenţie strategiei de piaţă, tehnicilor de afaceri şi demografice, decât instruirii nou-testamentare. Aceasta nu e o critică în acest punct (deşi vom critica aceste tactici mai târziu), este o simplă observaţie. Citiţi literatura reprezentativă scrisă de experţii în creşterea bisericii (de ex. Biserica Condusă de Scopuri [The Purpose Driven Church], de Rick Warren din Saddleback; Comercializarea Bisericii [Marketing the Church], de George Barna şi Înăuntrul minţii lui Harry, care nu merge la biserică [Inside the Mind of Unchurched Harry], de Lee Strobel) şi veţi descoperi în aceste lucrări o mulţime de tehnici de marketing şi doar în treacăt referiri la cartea Faptelor Apostolilor (manualul de inspiraţie divină cu privire la creşterea bisericii), sau la alte pasaje din Scriptură.

Un articol interesant, de tipul celor care formulează sistemul noii paradigme, se găseşte în revista American Demographics (American Demographics, aprilie 1999, "Cum îmi aleg religia [Choosing My Religion]," pp. 60-65, de Richard Cimino şi Don Lattin). Merită să cităm câteva afirmaţii din acest articol, pentru că revista American Demographics pare să redea cel mai fidel dorinţele şi aspiraţiile americanilor. Conform acestei reviste, oamenii de azi declară că sunt:

interesaţi de spiritualitate, nu de religie... În spatele acestei transformări stă căutarea după experienţa spirituală, o religie a inimii, nu a minţii. Este o exprimare religioasă care reduce importanţa doctrinei şi a dogmei, sărbătorind experimentarea directă a divinului - numit fie "Duhul Sfânt", fie "conştiinţa cosmică", sau "adevăratul eu". Este practică şi personală, preocupată mai mult de reducerea stresului decât de mântuire, mai mult terapeutică decât teologică. Contează mai mult să te simţi bine, nu să fii o persoană mai bună. Trupul e la fel de important ca şi sufletul... Unii experţi în marketing au început să o numească "industria experienţei" (Ibid., p. 62).

"Membrilor acestor adunări", cred autorii, "le pasă la fel de mult de serviciile de îngrijire a copiilor cât de puritatea doctrinară, acordă mai mare atenţie stilului muzical decât pregătirii teologice a pastorului" (ibid.). Dacă aceste lucruri sunt adevărate, care ar trebui să fie reacţia bisericii? Consultantul în marketingul bisericii, Richard Southern, ne încurajează să avem "o transformare esenţială a paradigmei în modul de funcţionare al bisericii, punând nevoile potenţialilor clienţi înaintea nevoilor bisericii instituţionale. Generaţia de după Al Doilea Război Mondial [ţinta inevitabilă a bisericilor noii paradigme] se gândeşte la biserici ca la supermarketuri, ei vor opţiuni, alegeri, avantaje... Numeroase sondaje de opinie arată că americanii sunt la fel de religioşi ca întotdeauna - poate chiar mai mult ca niciodată... Dar ceea ce este în declin e loialitatea americanilor faţă de o anume grupare religioasă sau faţă de tradiţie... În 1958 doar 1 din 25 americani şi-au părăsit gruparea religioasă în care au crescut. Astăzi, mai mult de 1 din 2 au renunţat sau au plecat în altă parte... Megabisericile protestante au devenit răspunsul evanghelicilor la supermarketuri, promovând servicii de genul închinare, îngrijirea copiilor, cluburi de sport, grupuri de recuperare în 12 paşi a dependenţilor, şi locuri de parcare garantate" (Ibid., p. 63).

Rezultatul firesc în cazul liderilor bisericii, care absorb cu nesaţ o astfel de literatură, este că aceştia au început să folosească "studii demografice computerizate şi alte tehnici sofisticate de marketing pentru a umple bisericile" (Ibid., p. 62). Vestea bună e că nu contează ce crede o anumită biserică, pentru că "oricine poate învăţa aceste tehnici de marketing şi abordare. Nu trebuie să-ţi schimbi teologia sau convingerile politice" (ibid.). Din această fântână de "adevăruri" demografice izvorăşte o întreagă industrie de experţi care predau tehnici de marketing a bisericii. Un astfel de expert este Christian A. Schwarz, directorul Institutului de Dezvoltare Naturală a Bisericii [The Institute for Natural Church Development]. Schwarz afirmă că între 1994 şi 1996, organizaţia sa a realizat "cel mai cuprinzător proiect de cercetare despre cauzele creşterii bisericii care a fost întreprins vreodată în biserica creştină... Mai mult de 1000 de biserici de pe toate cele cinci continente au fost implicate în acest studiu" (ABC-ul dezvoltării naturale a bisericii [The ABC's of Natural Church Development], de Christian A. Schwarz).

Din acest munte de date culese, Schwarz a observat opt caracteristici ale bisericilor care cresc. Acestea sunt: împuternicirea liderilor, slujirea orientată spre daruri, spiritualitatea entuziasmată, structurile funcţionale, închinarea înălţătoare, grupurile mici holistice, evanghelizarea orientată către nevoi şi relaţiile pline de dragoste. Mai târziu vom examina mai îndeaproape unele din aceste calităţi, însă în acest punct două lucruri ne interesează în mod deosebit. Schwarz afirmă că aceste principii funcţionează în orice biserică din lume şi că, dacă toate caracteristicile sunt prezente, aceste principii vor funcţiona de fiecare dată. "Fiecare biserică în care calitatea fiecăreia din aceste caracteristici a atins un anume nivel... este o biserică în creştere. Există un prag al calităţii - care poate fi reprezentat în termeni statistici exacţi - peste care o biserică va creşte întotdeauna" (ibid., p. 23).

O calitate cu o importanţă specială pentru bisericile în creştere din zilele noastre o reprezintă serviciile de închinare pline de entuziasm. Schwarz îşi întreabă cititorii: "Este serviciul de închinare o experienţă înălţătoare pentru cei care iau parte la el? Aceasta este domeniul care separă în mod clar o biserică în creştere de una care stagnează. Oamenii care participă la servicii de închinare înălţătoare declară în unanimitate că serviciul bisericii este - pentru unii creştini acesta e un cuvânt aproape eretic - 'distractiv'" (ibid., p. 14).

Bisericile în creştere creează o atmosferă, un mediu distractiv. Astfel, distracţia a înlocuit sfinţenia ca scop al bisericii. Timpul petrecut într-un mod plăcut a devenit criteriul unei biserici excelente, în creştere, pentru că distracţia şi spectacolul sunt cerute de consumatorii bisericii. Cu toate acestea, pasajele din Scriptură care încurajează bisericile să devină oaze de distracţie, după cum bănuiţi, din păcate lipsesc.

Hai să jucăm "Vrei să fii milionar". Întrebare pentru 500.000 de dolari: Care biserică a fost o biserică în creştere în cartea Apocalipsa? Biserica din Laodicea (Apoc. 3:14-22), care se considera bogată şi nu avea nevoie de nimic, sau biserica din Smirna (Apoc. 2:8-11), care era descrisă ca săracă, în necazuri şi confruntată cu o mare persecuţie? Aveţi poate nevoie de un indiciu? Iată-l: Dumnezeu a spus despre biserica din Laodicea că o va vărsa din gura Lui, însă despre biserica din Smirna a spus că va primi cununa vieţii. E confuz, nu-i aşa? În mod clar, biserica în creştere nu era pe placul lui Dumnezeu, în timp ce biserica în necaz era. Merită să ne gândim la acest lucru în timp ce mergem mai departe.

Cine e liderul grupei noastre?

Încercarea de identificare a bisericilor noii paradigme, în ce priveşte doctrina sau gruparea religioasă din care fac parte, este o încercare de fixare a gelatinei pe perete - o problemă dificilă, în cel mai bun caz, iar în cel mai rău caz, e un lucru imposibil. Aceste biserici trebuie identificate pe baza filozofiei de creştere a bisericii, schiţată mai sus. Agenda bisericilor noii paradigme este stabilită de Willow Creek şi de cvasi-gruparea religioasă intitulată Asociaţia Willow Creek [WCA]. WCA este o vagă asociaţie a sute de biserici care şi-au arătat interesul în metoda şi filozofia de creştere a bisericii prezentată de biserica comunităţii din Willow Creek. Toţi membrii WCA susţin că sunt evanghelici, grupările din care fac parte fiind diverse: prezbiterieni, luterani, baptişti, metodişti şi penticostali. În multe comunităţi, inclusiv în a noastră, membrii WCA cuprind atât biserici evanghelice cât şi liberale. Bisericile noii paradigme nu sunt unite de doctrină, ci de filozofie, o filozofie bazată pe principii conduse de piaţă.

Însă e oare o biserică condusă de piaţă un lucru atât de rău? Până la urmă, o mulţime de oameni par să fie mântuiţi iar bisericile sunt pline. Rick Warren prezintă filozofia noii paradigme într-un mod pozitiv în cartea sa foarte populară Biserica Condusă de Scopuri [The Purpose-Driven Church]. Descriind slujirea bisericii din comunitatea Saddleback Valley, Warren demonstrează cu abilitate că multe principii de creştere a bisericii sunt pur şi simplu de bun simţ pe de o parte, iar pe de altă parte, ţin de o conducere hotărâtă şi agresivă. Multe din sugestiile lui Warren sunt excelente. Bisericile ar trebui să ţină seama de curăţenie şi atractivitate, unde vor parca vizitatorii şi cum se vor simţi aceştia atunci când ne trec pragul. Ar trebui să luptăm pentru excelenţă şi să dăm ce avem mai bun pentru a comunica adevărul lui Dumnezeu. Trebuie să dorim să creştem - însă în modul corect. Warren declară: "Fiecare biserică trebuie să devină mai fierbinte prin părtăşie, mai profundă prin ucenicizare, mai puternică prin închinare, mai largă prin slujire, mai mare prin evanghelizare (Biserica Condusă de Scopuri, de Rick Warren, p. 48).

Cine poate să nu fie de acord cu aceste cuvinte? Cine poate contrazice afirmaţia că bisericile au nevoie să ştie de ce există (scopul lor), canalizându-şi energiile în acea direcţie, în loc să rătăcească fără ţel, aşa cum fac multe dintre ele? Iar în privinţa evanghelizării? Warren şi bisericile noii paradigme se pregătesc să-i câştige pe cei pierduţi. În timp ce multe biserici îşi irosesc energia preţioasă în dezbateri cu privire la culoarea perdelelor din hol, bisericile din Saddleback şi Willow Creek îşi concentrează atenţia încercând să-i aducă la Hristos pe cei care nu vin la biserică, cum sunt Harry şi Sam din Saddleback. Nu poţi decât să admiri felul în care pun accentul pe lucrurile cu adevărat importante. În acest scop, Willow Creek în particular, a făcut o pasiune din încercarea de înţelegere a celor nemântuiţi din jurul lor (Harry şi Mary care nu vin la biserică), pentru a le putea comunica Evanghelia cu şi mai mare eficacitate.

Cei din Willow Creek ştiu care sunt interesele şi pasiunile lui Harry, ţelurile şi problemele acestuia. Ei înţeleg cum funcţionează mintea lui şi fac tot ce le stă în putinţă ca să facă creştinismul relevant. Bisericile care cresc, o fac pentru că îşi concentrează atenţia în primul rând asupra celor pierduţi şi asupra vizitatorilor. Acestea nu sunt biserici care au devenit mulţumite de ele însele şi se complac într-un mediu confortabil. Nici unul din aceste lucruri nu e greşit; problemele apar în detalii. După ce au ocolit Biblia, bisericile noii paradigme caută adesea noi surse pentru a-şi dezvolta sistemele. Poate nici unei alte surse nu i se acordă atâta importanţă în bisericile "sensibile la căutători" câtă i se acordă lui George Barna şi Grupului de Cercetare Barna. Barna, replica bisericii pentru George Gallup [renumit statistician american, care a dat numele frecventelor sondaje de opinie realizate în prezent - n.trad], a aprins mai multe focuri în cercurile creştine prin cărţile sale, cum ar fi Broasca din ceainic [The Frog in the Kettle] şi Marketingul Bisericii [Marketing the Church]. Într-una din cărţile sale recente, Marketingul Bisericii, pregătirea terenului pentru seceriş [Church Marketing, Breaking Ground for the Harvest], Barna declară că el, şi cei asemenea lui, au câştigat bătălia ideologică în legătură cu marketingul bisericii (p. 13,14). În alte cuvinte, doar acei câţiva lipsiţi de iniţiativă, imaginaţie şi entuziasm mai pot pune sub semnul întrebării validitatea strategiei de marketing. Marketingul, apropo, este definit de Barna ca fiind "un termen larg care cuprinde toate activităţile ce duc la un schimb de bunuri de aceeaşi valoare între două părţi de comun acord."

În alte cuvinte, "activităţi precum reclamele, relaţiile publice, planificarea strategică, studiul audienţei, distribuirea produselor, colectarea de fonduri şi atribuirea de preţuri produselor, dezvoltarea unei declaraţii de viziune şi a unui serviciu de asistenţă a clienţilor, toate acestea sunt elementele marketingului. Când toate aceste elemente sunt combinate într-o tranzacţie în care părţile implicate schimbă bunuri de valoare echivalentă, a avut loc un act de marketing" (p. 19).

Barna ne asigură că bisericile îşi vând (sau promovează) produsul în acelaşi fel în care supermarketul Wal-Mart vinde pantofi iar Sears vinde unelte. Însă care e produsul bisericii? Ce încercăm să vindem consumatorilor? Acest produs trebuie promovat cu grijă, pentru că, spre deosebire de pantofii şi uneltele care atrag unii consumatori, Evanghelia este repulsivă, o nebunie pentru cei nemântuiţi (1Corinteni 1:18-23).

Cum promovăm un astfel de produs? Schimbând ambalajul. Observaţi tehnica subtilă de atragere a clienţilor folosită de Barna în filozofia lui:

Slujirea, în esenţă, are acelaşi obiectiv ca şi marketingul - să împlinească nevoile oamenilor. Slujirea creştină, prin definiţie, împlineşte nevoile reale ale oamenilor oferindu-le soluţii biblice pentru circumstanţele vieţii (p. 21).

Schimbând ambalajul slujirii creştine, inclusiv al mesajului Evangheliei, după cum vom vedea, Barna l-a făcut atractiv. Dacă îi convingem pe oameni că Hristos a murit ca să le împlinească nevoile, se vor alinia în faţa uşilor noastre ca să ne cumpere produsul. Însă oare acesta e mesajul Evangheliei? Oare Barna doar a schimbat ambalajul, a înfrumuseţat "produsul" Evangheliei, sau i-a înlăturat scopul şi valoarea? O întrebare importantă de care atârnă atât de mult - o întrebare la care merită să ne gândim în articolele noastre viitoare.

Tradus de Florin Vidu


Apologetică