Voia lui Dumnezeu - bună, plăcută şi desăvârşită
de James Montgomery Boice
Cu ceva timp în urmă, înaintea unui seminar din seria "Cum să-ţi dezvolţi o minte creştină", ne-a venit o idee să pregătim o mică broşură în care să prezentăm modul de gândire al lumii în contrast cu învăţătura pe care o dă Biblia în câteva domenii esenţiale. Broşura se numeşte "Învaţă să gândeşti biblic într-o eră a secularismului" şi a fost pusă la dispoziţia participanţilor la seminar, precum şi cu alte ocazii. E foarte folositoare. Ea contrastează cele două gândiri cu privire la Dumnezeu, om, Biblie, bani, sex şi succes. Am citit-o şi mi s-a părut foarte impresionantă. Dar ce m-a impresionat cel mai mult n-a fost vreun lucru la care să mă fi aşteptat. Am fost şocat să văd cât de rezonabile şi corecte par să fie unele din afirmaţiile lumii, până în momentul în care le priveşti critic dintr-o perspectivă biblică.
Iată câteva din afirmaţiile tipărite în broşură:
"Eu sunt cel mai important şi lumea există ca să mă slujească." "E important doar ce mă satisface." "Dacă voi câştiga suficienţi bani, voi fi fericit." "Am nevoie de bani ca să-mi asigur securitatea personală şi a familiei." "Securitatea financiară mă va proteja de greutăţi." "Orice e acceptabil câtă vreme nu răneşte pe alţii." "Succesul e calea către faimă, bogăţie, plăcere şi putere." "Interesele mele au prioritate."
În ce priveşte creştinismul, părerea lumii e aceeaşi. Veţi întreba: "Cum rămâne cu ce spune Biblia, cu calea creştină?" Din perspectiva lumii, calea creştină nu pare deloc atractivă, pentru că ea proclamă lucruri ca acestea:
"Dumnezeu controlează toate lucrurile şi are un scop pentru orice se întâmplă." "Omul există ca să-L glorifice pe Dumnezeu." "Banii nu te protejează împotriva unei inimi zdrobite, împotriva eşecului, păcatului, bolii sau dezastrului." "Succesul în Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă smerenie şi slujirea altora."
Pentru că suntem atât de influenţaţi de lume şi semănăm atât de puţin cu Isus Hristos, calea creştină nu ni se pare nici nouă întotdeauna atractivă. Şi totuşi, ce avem de făcut este să păşim oricum pe această cale şi să dovedim experimental în împrejurările prin care trecem că voia lui Dumnezeu este cu adevărat cea mai bună.
Asta ne spune textul nostru. Aşa se termină versetele 1 şi 2 din Romani 12. Interesant, nu-i aşa? În acest pasaj Pavel a prezentat principiile care trebuie să ne guverneze gândirea în finalul acestei ultime secţiuni din epistolă, în care vorbeşte despre aplicarea doctrinei la întreaga viaţă. A vorbit despre aducerea trupurilor noastre ca jertfe vii înaintea lui Dumnezeu. A vorbit despre pericolul asemănării cu lumea. Ne spune că aşa ceva nu trebuie să se întâmple. Dimpotrivă, trebuie să fim transformaţi dinăuntrul nostru prin înnoirea minţilor noastre. Dar chiar la finalul acestor lucruri, el ne mai spune că trebuie să facem aşa ca să putem demonstra că voia lui Dumnezeu este cea mai bună şi se potriveşte perfect locului în care trăim, în mijlocul circumstanţelor în care ne-a aşezat Dumnezeu. Asta înseamnă, dacă pot folosi un alt limbaj, că această acţiune e necesară. Sau, în alte cuvinte, Dumnezeu nu a creat creştini de seră, nici nu i-a aşezat într-un turn de fildeş. El vrea să trăim cu adevărat în mijlocul lumii. Suntem creaţi făpturi noi în Hristos Isus, dar aceasta doar cu scopul să putem pune în practică şi să demonstrăm validitatea şi binecuvântările voiei sfinte a lui Dumnezeu.
Această ultimă afirmaţie din Romani 12:2 nu e una dificilă. "Atunci veţi putea deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită." E foarte uşor de explicat.
În primul rând, există o voie a lui Dumnezeu pentru tine, pentru fiecare creştin în parte. În al doilea rând, această voie a lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită. Iar în al treilea rând, tu trebuie să o deosebeşti, să o pui la încercare. Nimic mai simplu. Dar haideţi să le luăm pe rând.
Mai întâi, există o voie a lui Dumnezeu pentru tine. Trebuie să existe, pentru că dacă n-ar exista, cum ai putea să o deosebeşti? Cu toate acestea, trebuie să explic ce înseamnă acest lucru, pentru că atunci când vorbim despre cunoaşterea voiei lui Dumnezeu sau descoperirea voiei lui Dumnezeu, în general ne gândim la aceasta în termeni care nu sunt neapărat biblici. Vreau să spun că atunci când vorbim despre descoperirea voiei lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, de obicei ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne descopere într-un mod deosebit, de obicei într-un mod subiectiv, direcţia de urmat pentru o anumită decizie pe care trebuie să o luăm. Şi de obicei e vorba de o decizie deosebit de importantă. Ce slujbă să accept? Am de ales între trei oportunităţi. Unde să mă stabilesc şi cu cine să mă căsătoresc? Ceva de genul acesta. Astfel de lucruri, desigur, fac parte din planul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, dar Biblia nu la ele se referă în primul rând atunci când vorbeşte despre cunoaşterea voiei lui Dumnezeu. De ce spun asta? O spun din cauza contextului. Care este contextul? Care este voia lui Dumnezeu? Despre ce vorbeşte Pavel în aceste versete? Ei bine, el ne spune să ne aducem trupurile noastre ca jertfe vii în slujba Lui. Să nu ne conformăm modului de gândire al acestei lumi. Să respingem modelele ei de gândire şi, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin studirea Cuvântului, minţile noastre să poată fi înnoite astfel încât să începem să gândim şi să acţionăm într-un mod biblic. Aceasta e voia lui Dumnezeu.
De fapt, el ne spune aici că dacă facem aşa, şi dacă o facem în cunoştină de cauză (aceasta e obligaţia noastră ca şi creştini, să facem acest lucru), atunci vom descoperi acea voie despre care Scriptura ne spune că este bună, plăcută şi desăvârşită. Mai mult, dacă vom face aşa, dacă ne vom vedea crescând în acest fel de ascultare, vom descoperi şi detaliile individuale ale voiei lui Dumnezeu pentru vieţile noastre.
Al doilea lucru este acesta: voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită. În alte cuvinte, vorbim aici despre natura voiei lui Dumnezeu. La primul punct am văzut că aceasta există. Acum ni se spune că voia lui Dumnezeu este bună. Ce înseamnă aceasta? La modul general, voia lui Dumnezeu pentru fiecare creştin, indiferent cine ar fi el sau ea, este descoperită în Biblie. Haideţi să privim la Romani 8. Voia lui Dumnezeu ne este descoperită aici într-un mod foarte general. Ne spune că Dumnezeu ne ridică din starea în care eram, din păcatul şi răzvrătirea noastră împotriva lui Dumnezeu, ne uneşte cu Isus Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt şi Îşi începe lucrarea de desăvârşire a vieţii lui Isus Hristos înăuntrul nostru.
Sunt folosiţi aici cinci termeni foarte importanţi. În versetele 29 şi 30 ni se spune că aceşti cinci paşi schiţează întregul plan. Cunoaşterea mai dinainte, predestinarea, chemarea eficace, îndreptăţirea şi proslăvirea. Aceasta e voia lui Dumnezeu pentru noi la modul general. Dar mai avem şi detalii specifice. Luaţi cele 10 porunci, de exemplu. Ele ne dau detalii importante. Voia lui Dumnezeu este să nu avem alţi dumnezei în afară de El. Să nu ne închinăm nici măcar înaintea Lui folosind imagini. Să nu luăm în deşert Numele Lui. Să ne amintim de Ziua Sabatului şi să o păstrăm sfântă. Asta înseamnă să punem Ziua Domnului deoparte pentru un timp de slujire şi închinare. Să ne cinstim părinţii. Să nu ucidem, să nu comitem adulter, să nu furăm, să nu depunem o mărturie mincinoasă şi să nu poftim. Ştiţi, desigur, că Domnul Isus Hristos a dezvoltat multe din aceste porunci, explicând ce înseamnă de fapt şi rezumându-le apoi astfel: El a spus că prima poruncă este să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, mintea, sufletul şi puterea ta, iar a doua este să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi. Toate acestea sunt lucruri foarte specifice.
Deschideţi la Epistole şi veţi descoperi cum Pavel spune că voia lui Dumnezeu pentru noi este sfinţirea noastră. 1 Tesaloniceni 4:3. Sau, în capitolul următor, capitolul 5 versetul 17, ne spune că trebuie să ne rugăm. Şi aşa mai departe. Sunt multe astfel de versete în Scriptură.
Ideea principală e că aceste lucruri adesea nu ni se par bune. Iată-l pe Pavel spunând în Romani 12:2 că această voie a lui Dumnezeu pentru noi este bună, dar aceste lucruri nu ni se par bune, mai ales atunci când gândeşti aşa cum gândeşte lumea, şi de multe ori noi aşa facem. Dar, vedeţi, trebuie să înţelegem că indiferent dacă ni se par bune sau nu, ele sunt bune. Şi, mai mult, vom descoperi că sunt bune pe măsură ce le facem, adică pe măsură ce le punem în practică.
Un comentator biblic spune la acest punct: "Voia lui Dumnezeu este caracterizată aici ca fiind bună pentru că indiferent cât de mult mintea s-ar opune acestei noţiuni şi indiferent cât de mult ni se pare că ne limitează plăcerile şi ne întunecă bucuria, ascultarea de Dumnezeu are cu adevărat ca rezultat fericirea noastră."
În al doilea rând ni se spune că voia lui Dumnezeu este plăcută. Ne punem însă întrebarea: "Plăcută pentru cine?" Plăcută lui Dumnezeu? Ei bine, nu despre asta vorbeşte aici. Acest lucru e evident. Dacă e voia lui Dumnezeu, desigur că Îi este plăcută lui Dumnezeu. Şi nu poate vorbi despre ea ca fiind plăcută lui Dumnezeu pentru că nu se poate dovedi că Îi este plăcută. E peste puterile noastre. El ne spune aici că ne este plăcută nouă. Ideea e că vom descoperi cât de plăcută ne este atunci când o împlinim. Adică atunci când ne hotărâm să umblăm pe calea lui Dumnezeu şi refuzăm să ne conformăm lumii, dimpotrivă, dorim să fim transformaţi astfel încât să începem să gândim şi să acţionăm aşa cum fac creştinii. Atunci nu trebuie să ne temem că la sfârşitul vieţii vom privi înapoi şi ne vom spune: "Până la urmă, totul a fost doar o dezamăgire" şi să fim astfel nemulţumiţi. Dimpotrivă, vom privi înapoi şi vom spune: "Voia lui Dumnezeu a fost plăcută, cea mai bună pentru noi."
Vorbeam chiar săptămâna aceasta cu un creştin a cărui mamă e pe moarte. Ea nu e creştină şi el îmi spunea că în ultimele săptămâni şi luni mama lui a devenit plină de amărăciune. Nu a fost aşa până acum. Nu a fost o astfel de persoană, dar acum în amărăciunea ei ea crede că toţi i s-au întors împotrivă. Chiar şi copiii ei, care de fapt vor să o ajute. Iar creştinul acesta îmi spunea cam aşa: "Sunt convins că creştinii şi necreştinii îşi sfârşesc viaţa total diferit. Cei care nu sunt creştini cred că nu merită să-şi încheie viaţa cu o sănătate şubredă şi în durere, ei se gândesc că şi-au irosit viaţa şi sunt plini de amărăciune din cauza asta. Creştinii sunt mulţumiţi de felul în care Dumnezeu i-a condus şi de ce a făcut El pentru ei." Apoi a spus: "E mai bine să mori ca un creştin."
Cred că are perfectă dreptate. Acesta e unul din lucrurile pe care ni le spune şi Pavel.
Iată acum al treilea lucru. Voia lui Dumnezeu e desăvârşită. Pavel adaugă şi acest lucru. Există un număr de cuvinte în limba greacă care pot fi traduse prin perfect sau desăvârşit în limba engleză, dar fiecare are diferite conotaţii. Un astfel de cuvânt este akribos. Din el avem cuvântul acurateţe. Şi vă puteţi imagina modul în care este folosit. O relatare perfectă e una în care faptele sunt prezentate cu acurateţe. Deci, unul dintre cuvinte are această conotaţie. Un alt cuvânt este katartizo, şi el înseamnă "potrivit pentru a rezolva ceva". Adică, atunci când ai un puzzle, o problemă pe care încerci să o rezolvi şi găseşti o soluţie care se potriveşte perfect în acel caz, atunci ai găsit soluţia perfectă. Aşa este folosit acest cuvânt. Însă cuvântul folosit aici în al doilea verset din Romani 12 este diferit. E cuvântul teleios şi are de-a face cu ceva care şi-a atins scopul final sau s-a terminat. Se foloseşte, de exemplu, în cazul unei persoane mature. O persoană care a crescut şi a devenit ce a intenţionat Dumnezeu să fie. Se foloseşte în cazul lui Isus Hristos, pentru că El a devenit Omul desăvârşit. El a devenit întruparea a tot ce ar trebui să fie omul, întreg sau complet. Se foloseşte în cazul istoriei, când vorbim despre sfârşitul istoriei sau despre terminarea istoriei, când totul se încheie înaintea judecăţii finale atunci când Dumnezeu îşi desăvârşeşte tot ce a intenţionat să facă în istorie.
Acesta e cuvântul. Iar în textul nostru el înseamnă că cei ce fac voia lui Dumnezeu vor descoperi că acesteia nu-i lipseşte nimic. În alte cuvinte, vor descoperi că ea e caracterizată de o anume plenitudine, împlinire sau desăvârşire.
Al treilea punct pe care îl menţionam mai devreme este acesta. Există o voie a lui Dumnezeu şi aceasta este bună, plăcută şi desăvârşită. Al treilea punct este că e responsabilitatea noastră să o demonstrăm. Altfel spus, să dovedim în vieţile noastre că este ceea ce Dumnezeu spune că este, prin felul în care trăim, prin alegerile pe care le facem, prin activitatea deliberată a minţilor noastre şi prin ceea ce facem cu timpul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit. Mai mult, doar aşa vom descoperi care este de fapt voia lui Dumnezeu specifică pentru fiecare din noi în parte. Vedeţi, acest mod de gândire este total opus modului nostru normal de gândire. Tu şi cu mine în mod normal gândim cam aşa: "Doamne, care este voia Ta? Vrem să ne spui care este voia Ta." Iar atunci când Dumnezeu ne-o descoperă, începem să o evaluăm cu înţelegerea noastră distorsionată, ca să vedem dacă este bună, plăcută şi desăvârşită. Iar dacă, după judecata noastră, pare să fie bună, plăcută şi desăvârşită, atunci o împlinim. Dacă nu, atunci n-o facem. Nu aşa ar trebui să stea lucrurile. Vedeţi, textul acesta ne spune că trebuie să ne hotărâm să o împlinim, trebuie să începem acest proces şi să mergem înainte cum putem mai bine, urmând învăţătura Bibliei. Iar pe măsură ce vom face aşa, vom descoperi cum calea celui neprihănit devine din ce în ce mai bună pe zi ce trece.
Ascultaţi ce spune Candlish. "Voia lui Dumnezeu poate fi cunoscută doar încercând-o. Nici o persoană părtaşă a unei naturi finite şi care ocupă o poziţie de supus sau slujitor sub autoritatea lui Dumnezeu, sub Legea Sa, nu poate înţelege voia lui Dumnezeu altfel decât prin experimentarea ei." Adică nu o putem înţelege complet, pentru că Dumnezeu e cu mult deasupra noastră. Căile Lui nu sunt căile noastre. Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. Noi trebuie pur şi simplu să o facem. "Nu poţi explica cuiva mai dinainte care este voia lui Dumnezeu, care sunt atributele şi caracteristicile ei. Acea persoană trebuie să le descopere pentru sine şi trebuie să le descopere experimental. Trebuie să o verifice în propria sa persoană şi în propria sa istorie personală. Trebuie să demonstreze că voia lui Dumnezeu e bună, plăcută şi desăvârşită."
Pentru că l-am pomenit pe Candlish, daţi-mi voie să spun că, după părerea mea, în studiul său din Romani 12 cel mai important lucru pe care îl spune se găseşte în acest punct. După ce a vorbit despre aceste lucruri, el merge mai departe şi concluzionează făcând lumină în privinţa doctrinei biblice a "probării". A proba înseamnă "a demonstra" sau "a pune la încercare". Iar ideea pe care o desprinde el de aici este că, conform Bibliei, toate fiinţele libere şi inteligente sunt trecute de Dumnezeu printr-o perioadă de probă, o perioadă de încercare. Iar scopul testului, sau al probării, este de a vedea dacă aceste fiinţe dovedesc prin experienţa lor că voia lui Dumnezeu este aşa cum declară Dumnezeu că este, şi anume: bună, plăcută şi desăvârşită.
Iată exemplele. Urmăriţi-mă pe măsură ce le prezint. Mai întâi, îngerii. Nu ştim prea multe despre îngeri pentru că nu ni s-a descoperit prea mult despre ei, dar ştim că a existat o perioadă de probă pentru că unii din ei au căzut din starea lor iniţială. Din anumite motive, unii dintre ei, în loc să urmeze voia lui Dumnezeu, au decis că voia lui Satan era mai bună decât voia lui Dumnezeu. În alte cuvinte, ei au spus că voia lui Dumnezeu nu e bună, plăcută şi desăvârşită. Nu e bună. Nu e plăcută. Cu siguranţă nu e desăvârşită. Iată o voie mai bună. E mai bună şi e mai plăcută. Aşa că au urmat voia lui Satan şi au căzut. Cei care au rămas devotaţi au descoperit de atunci încoace, în propria lor experienţă, pe măsură ce au văzut cum a lucrat Dumnezeu în ceea ce noi numim istorie, că voia lui Dumnezeu este desăvârşită. Ştiţi că în Efeseni ni se spune că îngerii privesc să vadă înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, aşa cum este ea arătată în Biserică. Astfel îngerii, vedeţi, punând în practică voia lui Dumnezeu, descoperă că ea este aşa cum Dumnezeu declară că este.
Iată al doilea exemplu. Omul în starea sa originară, fără păcat. Cunoaştem mult mai multe lucruri despre aceasta decât ştim despre îngeri, din motive evidente. Fiind noi înşine fiinţe umane, aceste lucruri ne interesează şi prin urmare ele ne sunt descoperite mai pe larg în Scriptură. Nu suntem îngeri, aşa că ce s-a întâmplat cu ei nu ne preocupă prea mult, dar ce s-a întâmplat cu primul bărbat şi cu prima femeie ne interesează. Ştim despre ce era vorba acolo. Li s-a interzis un singur lucru, să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi ştim ce s-a întâmplat. Au analizat problema şi şi-au spus: "Voia lui Dumnezeu nu pare să fie bună pentru noi. Cu siguranţă nu e plăcută, pentru că noi vrem să fim liberi să facem ce vrem, şi nu poate fi desăvârşită, pentru că noi credem că există o cale mai bună." Astfel au ascultat ce le spunea diavolul. Pe de-o parte Dumnezeu le spune: "Nu faceţi asta pentru că în ziua când o veţi face veţi muri." De cealaltă parte diavolul le spune: "Nu veţi muri." Mai mult, el adaugă: "Dumnezeu ştie că dacă veţi face aşa veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul." Cei doi şi-au spus: "Asta pare să sune mai bine, să poţi deosebi între bine şi rău." Şi oare nu sună mai bine? Nu e cunoştinţa mai bună decât ignoranţa? Tu nu ai gândi oare la fel în mod natural? "Desigur," au spus ei, "iar să fii ca Dumnezeu - aşa vrem să fim şi noi." Astfel, puşi la încercare, în perioada lor de probă, ei au ales voia lui Satan şi astfel au căzut şi au fost îndepărtaţi de acolo, aducând păcatul şi moartea asupra rasei umane. Din propria noastră experienţă, printr-un lucru negativ, am învăţat încă de atunci că voia lui Satan nu e desăvârşită, nu e bună şi nu e plăcută. Dacă Adam şi Eva ar fi ales-o pe cealaltă, dacă ar fi mers pe calea lui Dumnezeu, şi-ar fi petrecut toată viaţa descoperind cât de bună, plăcută şi desăvârşită e cu adevărat voia lui Dumnezeu.
Am văzut două exemple. Iată-l pe al treilea. Domnul Isus Hristos. E adevărat că Isus Hristos nu e o făptură creată. El e Dumnezeul veşnic. Cu toate acestea, în starea sa întrupată, adică atunci când a luat asupra Sa un trup omenesc, El a făcut acest lucru ca să dovedească faptul că voia lui Dumnezeu era cu adevărat bună, plăcută şi desăvârşită, chiar dacă ea includea durerea crucii care, în ea însăşi, nu era nici pe departe plăcută sau de dorit.
Gândiţi-vă acum la versetele din Biblie care explică cum aceasta a fost o luptă chiar pentru Isus Hristos. Ştiţi cum în Grădina Ghetsimani El s-a luptat cu gândul că trebuia să meargă la cruce. În Matei 26:38 şi 39 El încheie lupta spunând: "Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu." Vedeţi, nu I se părea un lucru de dorit, dar era hotărât să aleagă calea lui Dumnezeu. Autorul Epistolei către Evrei descrie acelaşi eveniment astfel: "El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit." În Filipeni Pavel ne spune cum Isus S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.
Iată ce scrie Candlish despre aceasta. "Trebuie să fi fost şi pentru El o luptă, un efort să facă voia lui Dumnezeu. Nu a fost uşor. Nu era plăcut. Implica renunţarea la propriile interese, sacrificiul de sine, o crucificare completă. Era dezgustător pentru cele mai înalte şi mai sfinte instincte ale umanităţii Sale pure. Asupra Lui apăsa o greutate zdrobitoare. L-a adus în cele mai tulburătoare situaţii care îl implicau într-o lucrare continuă şi adesea lipsită de recunoştinţă, care îl aduceau faţă în faţă cu oameni răi şi demoni. Dar El a demonstrat-o. Iar în acest proces, chiar pe măsură ce o demonstra, El a descoperit că voia lui Dumnezeu este bună, plăcută şi desăvârşită."
Ei bine, am văzut trei exemple. Îngerii, omul în starea sa originară, şi Domnul Isus Hristos. În primele două cazuri cei implicaţi au căzut. Isus Hristos a rămas în picioare. Ajungem acum la ultimul exemplu şi cel mai critic dintre toate, la noi înşine, poporul creştin. Cum rămâne cu noi? Conform acestui verset, noi suntem chiar acum în perioada de probă, prin care se urmăreşte dacă vom îmbrăţişa sau nu voia lui Dumnezeu, aşa cum e ea descoperită în Scriptură, pentru vieţile noastre, dacă vom întoarce spatele lumii şi căilor ei rele şi vom demonstra că voia lui Dumnezeu este aşa cum Dumnezeu declară că este, atunci când o numeşte bună şi desăvârşită.
Câteva întrebări pentru tine. Cine trebuie să facă aceasta? Răspunsul: tu, şi trebuie să o faci exact în circumstanţele pământeşti în care te-a aşezat Dumnezeu. A doua întrebare. Cum trebuie făcut acest lucru? Răspuns: trebuie să îl faci experimental. Adică, punând la încercare voia descoperită a lui Dumnezeu. A treia întrebare. Când trebuie făcut? Răspuns: chiar acum, şi mâine, şi în zilele care vin după aceea. Altfel spus, trebuie să o faci în mod repetat, cu consecvenţă şi credincioşie, până la sfârşitul vieţii tale sau până când Domnul Isus Hristos va reveni. Ultima întrebare. De ce trebuie făcut? Pentru că e lucrul corect ce trebuie făcut şi pentru că voia lui Dumnezeu e cu adevărat bună, plăcută şi desăvârşită.
Daţi-mi voie ca în final să îl citez din nou pe Candlish. "Despre comportarea acestei lumi se poate cu adevărat spune că, cu cât o încerci mai mult, cu atât o găseşti mai puţin satisfăcătoare. Arată bine. Arată plăcută la început, dar cel care a trăit mult a descoperit că în final e o deşertăciune. E total diferită de voia lui Dumnezeu. Aceasta adesea arată mai rău la început. Pare grea şi întunecată, dar mergi înainte, pune-o la încercare. Demonstreaz-o cu răbdare, cu perseverenţă, în rugăciune şi durere, şi vei avea parte de o mai mare claritate, lumină, cunoaştere, bucurie. Vei descoperi din ce în ce mai mult cum cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. Căci căile înţelepciunii sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice, iar judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare."
Tradus de Florin Vidu