Stabilirea priorităţilor în relaţii
de James Montgomery Boice
Trăim într-o vreme de mari dezintegrări. Dar, în mijlocul unei astfel de vremi, una din cele mai puternice şi mai eficiente forţe pentru unitate este relaţia din familie. Vorbesc adesea la căsătorii despre importanţa familiei. Unul din lucrurile pe care le spun este că familia e prima şi cea mai de bază dintre toate instituţiile umane. Toate celelalte instituţii care s-au dezvoltat în istoria rasei umane se bazează, într-un anume sens, pe familie şi izvorăsc din aceasta. Câtă vreme rezistă familia, rezistă şi societatea. Când familia falimentează, toate aceste forme ale instituţiilor umane cad împreună cu ea. Şi totuşi e o surpriză, în lumina acestor lucruri, să deschidem la una din afirmaţiile lui Hristos despre ucenicie şi să Îl descoperim cum spune:
,,Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu."
Şi să mai spui că ucenicia nu costă! În acest pasaj Isus pare să spună că preţul uceniciei e chiar relaţia cu familia naturală. Şi, în loc să întărească familia şi să o apere, aşa cum ne-am fi aşteptat de la El să facă, El pare, cel puţin în acest text, să dezbine familia. Isus spune aici ceva foarte, foarte important. Şi trebuie să privim în profunzime la aceasta dacă vrem să înţelegem ce vrea cu adevărat să spună în versetele următoare, atunci când vorbeşte despre socotirea preţului.
Daţi-mi voie să pun altfel problema. De trei ori în acest pasaj, la care am început să privim data trecută, îl vedem pe Isus spunând că o persoană nu poate fi ucenicul Său. O spune în versetul 26. O spune în versetul 27 şi o spune a treia oară în versetul 33. Prima dată El spune: ,,Dacă nu urăşti pe tatăl tău şi pe mama ta, pe soţia ta şi copiii tăi, pe fraţii şi surorile tale, ba chiar viaţa ta, nu poţi fi ucenicul Meu." A doua oară El spune: ,,Şi oricine nu-şi poartă crucea, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu." Iar în versetul 33 El spune: ,,Oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu."
Deci, indiferent ce altceva ar spune El aici, cel puţin spune aceasta: ,,În toate domeniile, în orice vreme şi în toate felurile, trebuie să socoteşti preţul, pentru că nimic, nimic, nimic din experienţa umană, din ce îţi aparţine sau de care eşti legat, nu poate să fie pe primul loc. Dacă vrei să fii un ucenic al Meu, urmează-Mă şi moşteneşte cerul." Acestea sunt cuvinte dure, foarte dure.
Trebuie să privim acum mai de aproape la aceste cuvinte. Am început săptămâna trecută să privim la a doua parte a lor pentru că acolo Isus vorbeşte despre socotirea preţului. Dar, vedeţi, deşi am început de acolo, şi am făcut-o pentru că acela e un principiu de bază, ce trebuie să facem e să ne întoarcem la versetele anterioare şi să vedem că e vorba de ceva mai mult decât ce am numi ,,contabilizarea costurilor". Când vorbeşti despre relaţii personale, şi mai ales despre acel fel de relaţii personale care există într-o familie între soţi şi soţii, între părinţi şi copii şi între fraţi şi surori, vorbeşti de fapt despre ceva care, dacă se distruge, e mai mult decât costisitor. E dureros. Şi astfel, Isus spune: ,,Când te hotărăşti să Mă urmezi, socoteşte şi acest cost, ca să vezi dacă eşti pregătit, atunci când va fi nevoie, să suporţi suferinţa de dragul Meu."
Acum, această problemă a urii faţă de tată şi mamă, soţie şi copii, fraţi şi surori ni se pare ca o palmă dată peste faţă. Ea conţine însă un număr de mari adevăruri şi vreau să ne ocupăm de ele pe rând.
Mai întâi, dacă nu face nimic altceva, cu siguranţă ea subliniază cerinţele radicale ale Împărăţiei lui Hristos. Când Isus ne spune să Îl urmăm, trebuie să înţelegem că nu e ca şi cum ar spune: ,,M-aş bucura dacă ai putea să faci parte din comitetul Meu de conducere." Isus nu spune: ,,Am ceva de făcut şi am nevoie de ajutorul tău, şi ştiu că eşti ocupat. Dar noi ne întâlnim doar de trei ori pe an, iar toate cheltuielile sunt plătite. De aceea, dacă ai putea strecura asta în programul tău şi ai putea veni să ne ajuţi, ei bine, ai fi de mare ajutor pentru organizaţie. Iar dacă ţi se pare o sarcină prea grea, ne-am bucura să avem măcar numele tău. Poţi să stai acasă. Îţi vom trece doar numele pe listă şi nu-ţi vom cere nimic mai mult." Vedeţi, Isus n-a spus asta. Isus a ridicat pretenţii radicale şi a spus: ,,Când vrei să Mă urmezi, Eu sunt Cel pe care Îl vei urma. Nimic altceva nu va putea vreodată să aibă prioritate sau să îţi stea în cale." Aceasta înseamnă că, odată cu venirea Împărăţiei lui Hristos, ceva radical a intrat în lume. Nimic în întreaga istorie a lumii nu a putut cere vreodată aşa ceva vreunui bărbat sau vreunei femei înainte de venirea lui Hristos. Statul poate avea pretenţii limitate. Cerinţele unei familii, deşi mari, legitime şi stabilite de Dumnezeu, nu sunt absolute. Există limite în ceea ce poate pretinde o familie. Nu la fel stau lucrurile cu Împărăţia lui Hristos. Vedeţi, în Împărăţia lui Hristos nu există limite. Iar dacă ai înţeles măcar ceva despre chemarea la ucenicie, din ce am încercat să explic în această serie de studii, cu siguranţă trebuie să fi înţeles asta până acum.
Ce înseamnă chemarea la ucenicie? Să te lepezi de tine însuţi. Să îţi iei crucea şi să Îl urmezi pe Isus. Iar dacă o vei face, acesta este cel mai radical angajament pe care vei fi chemat să îl iei în întreaga ta viaţă.
Deci acesta e primul lucru. Cerinţele radicale ale Împărăţiei lui Hristos.
Al doilea lucru este autoritatea unică a lui Isus Hristos. Pe aceasta o vedem în felul următor. Ne punem întrebarea: ,,Cine în lumea asta poate ridica o astfel de pretenţie?" Aş putea eu oare să vă spun: ,,Dacă cineva doreşte să devină membru al Bisericii Nr. 10 şi vrea să slujească acolo, trebuie să îşi urască tatăl şi mama, soţia şi copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria-i viaţă, altfel nu se poate alătura Bisericii Nr. 10"? N-aş putea spune aşa ceva. Nu poţi vorbi despre firma ta, organizaţia ta, şcoala ta sau orice altceva şi să spui: ,,Dacă nu îţi urăşti tatăl şi mama, soţul sau soţia, fraţii şi surorile, atunci nu poţi lucra aici." Nici unul dintre noi nu poate spune aşa ceva. Şi totuşi, iată-L pe Isus Hristos, acest învăţător care a trăit acum două mii de ani, venind cu o pretenţie care, la suprafaţă, e absolut ridicolă, dacă El e doar un om. Am putea spune: ,,Cum se poate ca un om în toate minţile să vină cu o astfel de pretenţie şi să spună: ,,Dacă vrei să Mă urmezi, trebuie să te lepezi de cele mai naturale reacţii şi sentimente umane. Trebuie să întorci spatele soţiei tale. Trebuie să întorci spatele soţului tău. Trebuie să întorci spatele copiilor tăi."" Cum ar putea spune aşa ceva un om în toate minţile? Cum a putut spune Isus aşa ceva, dacă El a fost doar un om?
Dar, vedeţi, tocmai despre asta e vorba. Isus nu e doar un om. Isus Hristos e Dumnezeu şi în calitatea Sa de Dumnezeu El ne cere acest lucru. Aţi văzut, deja începem să înţelegem. Poate spui, ,,Eu tot nu înţeleg." Dacă nu înţelegi aceasta, nu înţelegi ce înseamnă să ai de-a face cu Dumnezeu. Dumnezeu e autoritatea supremă. Cu Dumnezeu nu te târguieşti. Nu poţi spune, ,,Doamne, cum să-Ţi spun, sunt cinci lucruri în viaţa mea iar Tu eşti unul dintre ele. Asta înseamnă 20 la sută. Vreau ca Tu să reprezinţi primele 20 de procente din viaţa mea." Nu poţi face aşa ceva cu Dumnezeu. Tot ce ai e de la Dumnezeu. Viaţa ta. Relaţiile tale. Tot ce îţi aparţine. Totul e de la Dumnezeu. De aceea, dacă înţelegi câtuşi de puţin cine este Dumnezeu, trebuie să spui: ,,Doamne, Tu trebuie să fii absolut totul în toate." Vedeţi, aşa mai merge.
În acelaşi timp, asta îndreaptă lucrurile.
Vedeţi, nu se întâmplă prea des ca atunci când Isus cheamă un bărbat sau o femeie să îl cheme să întoarcă spatele familiei sale şi să renunţe la ea. În general, lucrurile nu se întâmplă astfel. Dar sunt cazuri când se întâmplă. Uneori familia se opune iar Isus Hristos spune: ,,Ai de ales între Mine şi familia ta. Trebuie să vii după Mine." Uneori familia devine o piedică. Isus cheamă pe cineva într-o anumită lucrare, de exemplu să fie misionar. Iar familia spune: ,,O, nu vrem ca fiul nostru să facă aşa ceva. Nu vrem ca fiica noastră să facă aşa ceva. Vrem ca tu să fii o persoană importantă." Şi astfel ei devin o piedică. Însă Isus spune: ,,Ascultă, într-o astfel de situaţie trebuie să vii după Mine. Trebuie să întorci spatele oricui te împiedică să devii un ucenic." Dar, vedeţi, însăşi faptul că El este Domn suveran, faptul că Isus este Dumnezeu face ca lucrurile să fie în regulă. Căci, dacă Isus, care te iubeşte, te-a creat şi ştie ce vrea să facă cu tine, dacă El te cheamă să faci aşa ceva, nu o face pentru că te urăşte, nu pentru că vrea să-ţi facă viaţa nefericită, nici măcar pentru că El vrea să-ţi respingi familia. Isus cunoaşte toate lucrurile şi în El locuieşte toată înţelepciunea. El este cel ce spune: ,,Acesta e cel mai bun lucru pentru tine. În cazul tău, asta înseamnă ucenicia. Iar tu vei găsi adevărata împlinire, adevărata fericire şi bucurie în serviciul Meu dacă vei urma acest drum."
Dacă Isus a fost un simplu om, cum putea să spună El aşa ceva? Ai râde de El. Ai spune: ,,De unde ştii Tu ce-o să fie?" Dar dacă Isus este Dumnezeu, ne putem încrede în El şi putem să păşim pe calea pe care El ne-o pune înainte. Autoritatea unică a lui Isus Hristos.
Al treilea lucru care ne învaţă aceste versete este despre ura faţă de tată şi mamă, soţie şi copii, fraţi şi surori, este prioritatea inevitabilă a adevăratei ucenicii. Vedeţi, am spus mai devreme că nu e normal. Nu e natural. Nu e regulă ca Isus să ne cheme într-un astfel de mod încât noi să fim nevoiţi să renunţăm la familiile noastre. Isus ne-a creat familiile. Familiile sunt o bucurie. În cele mai multe cazuri privim la familiile noastre şi spunem: ,,Da, familiile noastre ne-au fost de mare ajutor. N-am fi unde suntem acum, nu numai ca fiinţe umane într-o lume seculară, dar şi ca creştini într-o lume creştină, dacă n-ar fi fost familiile noastre." Privesc în urmă la familia mea şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu oridecâteori îmi amintesc de ea. Toate lucrurile care le-am învăţat de la ei. Tot sprijinul pe care mi l-au dat. Nu se întâmplă prea des să fim nevoiţi să întoarcem spatele familiilor noastre. Nu ştiu nici măcar din punct de vedere statistic cât la sută dintre creştini sunt chemaţi la aceasta. S-ar putea să fie un mic, mic, mic procent. Dar important este să fii gata să o faci dacă Isus Hristos ţi-o cere. Fiindcă dacă nu eşti gata, atunci Domnul Isus Hristos nu ocupă cu adevărat primul loc în viaţa ta. Dacă nu e cu adevărat primul în viaţa ta, El nu e Domnul vieţii tale. Iar dacă nu e Domnul vieţii tale, nu e Mântuitorul tău. Tu nu eşti cu adevărat ucenicul Lui.
Cineva poate spune: ,,Vai, dar asta e greu. E greu să fii nevoit să-ţi ordonezi priorităţile în aşa fel încât să fii gata să renunţi la ceva ce-ţi este, omeneşte vorbind, cel mai drag. E adevărat, pare greu. Dar cei ce Îl urmează pe Hristos descoperă că această ordonare a priorităţilor vieţii este de fapt o forţă eliberatoare. Vedeţi, oamenii care sunt legaţi în această lume sunt cei indecişi. Ei au loialităţile împărţite. Aceştia trag de mine într-o parte, ceilalţi în altă parte, acesta îmi cere să fac asta iar acela îmi cere să fac cealaltă. Nu ştiu încotro s-o apuc. Nu ştiu ce să fac. Oamenii aceştia nu au o viaţă consecventă. Ei sunt legaţi de împrejurări. Adevăraţii oameni, oamenii liberi, sunt cei ce şi-au găsit Stăpânul. Cei care au găsit pe cineva în care pot avea încredere. Cineva care e centrul priorităţilor lor, astfel încât ei pot spune: ,,Pentru mine lupta s-a terminat. Am fost eliberat de Isus Hristos. Ştiu pe cine urmez. Ştiu ce încerc să fac. Aceasta e direcţia în care vreau să merg şi o să-L urmez pe Isus Hristos indiferent unde m-ar duce acest drum, indiferent de preţul cerut." Vedeţi, astfel de oameni sunt eliberaţi în Hristos pentru a schimba literalmente lumea.
Mai e şi un al patrulea lucru. Sunt pericolele acestei lumi. Pericolul perfid, insistent şi fatal al tentaţiilor acestei lumi. Sunt sigur că înţelegeţi de ce e aşa. Dacă, în lumina acestui verset, conform învăţăturii lui Isus Hristos, e posibil să fii ţinut la distanţă de ucenicie, şi prin urmare să fii ţinut departe de mântiure de un lucru atât de bun în esenţa sa cum ar fi dragostea pentru soţ sau soţie, sau copii, sau fraţi, sau surori; dacă e posibil ca acel fel de dragoste, naturală şi dată de Dumnezeu, să îl împiedice pe cineva să ajungă la mântuire, atunci cât de perfide trebuie să fie ispitele acestei lumi? Şi cât de periculoase? Dacă lumea ne poate atinge prin soţul nostru; dacă lumea poate ajunge la noi prin soţia sau copiii noştri, atunci unde mai putem fi oare în siguranţă într-o astfel de lume? Niciunde. Lumea ne poate ispiti din toate părţile. Satan poate ajunge la noi prin oricine dacă o poate face prin un membru al familiei noastre. Lumea e un mare pericol. Asta ne spune Isus Hristos.
Aşa că luăm un pasaj ca acesta şi, dacă avem cât de puţină înţelegere, ne întoarcem de la el către Cel ce l-a rostit şi spunem: ,,Doamne Isus Hristoase, dacă lumea e aşa cum e; dacă mă găsesc într-un pericol atât de mare, cum aş putea oare să mă păstrez sfânt şi neprihănit pentru Tine în această viaţă de ucenicie?" Bănuiesc că sunt multe răspunsuri la această întrebare. Cu siguranţă, harul e unul din ele. Dar daţi-mi voie să spun, în opinia mea, că cel mai important lucru este să fii gata să Îl mărturiseşti pe Isus Hristos înaintea oamenilor, în mod deschis şi în orice vreme.
Ei bine, poate că cineva va spune (poate chiar aud pe cineva gândind astfel): ,,E uşor pentru tine să spui aşa ceva. Dar, vezi, acesta nu e tocmai lucrul despre care vorbeşte Isus Hristos. Iată un om care se întoarce acasă şi se întâlneşte cu un vechi prieten. Nu şi-a văzut prietenul de mulţi ani şi îi spune: ,,Sunt creştin." Prietenul îl părăseşte. Şi, ce-i cu asta? Mare pagubă.. Mai e un alt prieten, un alt prieten şi aşa mai departe.
Nu despre aşa ceva vorbeşte Isus. El vorbeşte despre un soţ, o soţie, un frate, o soră. Vorbeşte despre copii şi părinţi. Altfel stau lucrurile aici, pentru că nu poţi abandona pur şi simplu astfel de relaţie. Ieşi dintr-o relaţie, găseşti alta. E în regulă. Dar aici e vorba de membrii familiei tale. Ce zici de asta?" Recunosc că aşa e. Lucrurile sunt diferite în acest caz. Dar daţi-mi voie să sugerez ceva. Două lucruri.
Mai întâi, însăşi faptul că Dumnezeu te-a chemat ar trebui să fie o încurajare: Dumnezeu poate lucra la fel şi în vieţile lor. El nu garantează acest lucru. Nu găsesc nici o garanţie în Scriptură că Dumnezeu de fiecare dată lucrează neapărat în acest fel. Dar adesea El o face. Putem vedea acest lucru observând ce se întâmplă în familiile creştine, în acele familii în care un membru devine creştin. Iată o persoană provenind dintr-o familie păgână care devine un credincios în Isus Hristos şi care vorbeşte despre acest lucru cu soţul, soţia, părinţii, sau altcineva. Mai întâi întâmpină ostilitate, pentru că familia vede fapta lui ca o respingere a valorilor lor: ,,Noi te-am crescut cum trebuie. Ce te-a apucat să devii creştin?" Vedeţi, ei nu înţeleg nimic. Şi totuşi, adesea ostilitatea dispare şi e urmată de curiozitate. ,,Bine, spune-mi şi mie. Ce ţi s-a întâmplat de fapt? Asta chiar că e ciudat. Nimic de felul acesta nu i s-a întâmplat vreodată unuia dintre noi. Am avut şi noi pojar, vărsat de vânt şi aşa mai departe. Dar nimeni nu s-a înbolnăvit de microbul ăsta. Spune-ne, cum s-a întâmplat." Astfel, curiozitatea dă ocazie discuţiilor şi, pe măsură ce trece timpul, adesea curiozitatea e urmată de respect. Respect, nu din toată inima, dar respect faţă de schimbarea care a avut loc şi faţă de ordinea stabilită de Isus Hristos. În astfel de situaţii mulţi devin creştini.
Mai e şi un al doilea lucru pe care vreau să îl spun. S-ar putea, deşi Dumnezeu nu garantează acest lucru, s-ar putea ca după ce devii creştin, să mergi acasă, să vorbeşti despre aceasta cu familia ta iar ei să nu respingă doar lucrurile pe care le spui ci să te respingă pe tine. S-ar putea ca ruptura să fie adâncă. Ar putea interveni o prăpastie între tine şi întreg trecutul tău, mediul tău familial. Un astfel de lucru i s-a întâmplat omului născut orb dar care L-a găsit pe Isus Hristos şi a primit nu numai vederea fizică, ci şi cea spirituală. El s-a dus la farisei iar aceştia l-au excomunicat şi l-au dat afară din biserica lor pentru că era un urmaş al lui Isus. Astfel de lucruri se pot întâmpla. Dar, dacă se întâmplă, ai această mare mângăiere: dacă Dumnezeu a pregătit aşa ceva pentru tine, şi El o face în unele cazuri; dacă El te trece prin experienţa şi durerea respingerii de către propria familie ca să-L poţi urma pe Hristos, trebuie să ştii că Dumnezeu, cu toate acestea, ţi-a pregătit o nouă familie. O familie în care relaţiile, deşi pot fi încordate în această lume, sunt cu toate acestea veşnice, pentru că sunt clădite pe ce a făcut El pentru noi în Isus Hristos. Ce mare familie e aceasta! Are un Tată, pe Însuşi Dumnezeu. Are o mamă, Biserica nevăzută. Are un Domn, chiar pe Domnul Isus Hristos. Are o chemare, de a-L urma. E o familie fericită, pentru că e o familie care respinge orice lucru care provoacă dezbinare între bărbaţi şi femei. Respinge mândria. Respinge păcatele prezentate atât de clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Are un drum pe care să meargă în ce priveşte virtuţile omeneşti. Virtutea sa e roada Duhului - dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Toate aceste lucruri. E o familie care are o Carte. Un set de reguli. O dorinţă, să-L slujească pe Isus Hristos şi să fie folosită de El. E o familie care priveşte spre un ţel, în principal spre revenirea lui Isus Hristos, când El îşi va începe domnia în toată autoritatea şi puterea. E o familie care aşteaptă cu nerăbdare ziua când vom fi uniţi cu El prin înviere şi vom fi adunaţi laolaltă în jurul tronului de har al lui Dumnezeu ca să-I cântăm laude şi să-L slujim o veşnicie pe Regele şi Răscumpărătorul nostru binecuvântat.
Vedeţi, ucenicia costă. Iar preţul e mare. Pentru unii e un preţ dureros. Dar e mai mult decât compensat chiar şi în viaţa aceasta, ca să nu mai vorbim de cea viitoare.
Tradus de Florin Vidu