O pildă a pocăinţei

de R.C. Sproul


Anterior, într-una dintre celelalte emisiuni pe care le-am transmis în cadrul acestui program, fiind cuprins de o oarecare nostalgie v-am povestit tuturora despre o întâmplare petrecută pe când eram doar un băieţel în biserica unde cântam în corul copiilor, dar nu datorită râvnei sau vreunui devotament religios deosebit, ci fiindcă nu prea aveam de ales. Fusesem obligat de părinţii mei să fac parte din acel cor al copiilor unde mă trezeam pus într-o situaţie extrem de stânjenitoare fiindcă trebuia să apărem îmbrăcaţi în nişte robe şi cămăşi albe purtând un guler mare alb cu o fundă mare neagră la gât. Atunci când ne găteam aşa, ceilalţi băieţi pe mine mă strigau "micuţul Lord Fauntleroy" (un personaj dintr-o povestire pentru copii; n.tr.), făcându-mă să intru în pământ de ruşine.

Poate la fiecare două luni cântam o dată în serviciul de închinare din biserica noastră locală. Însă punctul culminant din an al corului era atunci când cântam un anume imn acompaniaţi de solistul principal al corului celor mari, un tenor magnific. Cântecul pe care-l cântam era imnul "Căutaţi-L pe Domnul". Pe atunci eu nu eram un creştin, dar cuvintele respectivului cântec erau cântate atât de grandios de către acel solist încât mi-au rămas în minte. Adesea mă miram cum Dumnezeu îşi arăta puterea Cuvântului Său atunci când nişte versete preluate din Scripturi erau puse în contextul unui cântec ce-l asculţi şi cum acestea reuşeau să ţi se strecoare încetul cu încetul în suflet şi-n minte, până ce-ţi intrau în sânge. La fel s-a întâmplat şi cu acel cântec. Parcă-l văd încă pe Dick Dodds (asta aproape cu 50 de ani în urmă!) cum apărea pe platforma corului şi interpreta, "Căutaţi-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi. Chemaţi-L cât este aproape. Să-şi lase cel rău gândurile sale şi păcătosul de calea sa. Căci El va avea milă (parcă-l pot auzi cântând!). Va avea milă şi va ierta generos". După asta tenorul schimba registrul muzical cântând foarte înalt acelaşi refren - "El va avea milă, va avea milă şi va ierta generos". Desigur şi aceste versuri erau preluate direct din Scripturi, mai precis din cuvintele acelor profeţi care s-au arătat extrem de preocupaţi ca pocăinţa reală să se regăsească în viaţa poporului lui Dumnezeu.

Vizavi de acest subiect al pocăinţei am examinat deja ritualurile pe care poporul iudeu le ţinea în Vechiul Testament. Am recapitulat obiceiurile pe care le respecta cu sfinţenie în zilele rânduite pentru postire şi pocăinţă, am aflat de schimbarea hainelor, de plânsetul şi bocitul care le însoţeau. Dar mai ales, am menţionat profeţii celui de-al VIII-lea şi ai celui de-al VII-lea secol (în.de H.), de Amos şi Osea care s-au înfăţişat poporului aşa cum au făcut un Ieremia şi Isaia pentru a-i aminti că genul de pocăinţă pe care Dumnezeu o pretindea de la el era cel care venea din inimă. Ideea fiind aceasta, ca ei să-şi sfâşie inimile, nu veştmintele. Însă când profeţii declarau asta ei nu exprimau opoziţie faţă de obiceiul sfâşierii hainelor, doar subliniau că acesta nu era îndeajuns ca să se facă demonstraţia unei pocăinţe reală. Şi inima trebuia frântă! Avem nevoie să resimţim o reală zdrobire a sufletului nostru când ne dăm seama că l-am ofensat pe Dumnezeu.

Pentru a pricepe mai bine această perspectivă profetică asupra pocăinţei vreau să vă îndrept azi atenţia înspre una dintre cărţile micilor profeţi care se concentrează asupra relaţiei dintre ritualurile pocăinţei şi realitatea pe care acele ritualuri erau menite să o reprezinte, şi anume la cartea profetului Ioel. Haideţi să aflăm cum debutează aceasta! Din primul capitol aflăm despre "Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel." Apoi aşa cum au obişnuit toţi profeţii când proclamau cuvântul pe care Dumnezeu le-a dat, Ioel le cere şi el să facă o adunare solemnă pentru a asculta veştile care le aducea de la El: "Ascultaţi lucrul acesta, bătrâni! Şi luaţi seama, toţi locuitorii ţării!". Apoi îi îndeamnă: "S-a întâmplat aşa ceva pe vremea voastră, sau pe vremea părinţilor voştri? Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!". Le-a vorbit apoi despre judecata de nimicire care le-a distrus ţara, şi le-a spus: "Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh, ce a lăsat lăcusta Arbeh, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil", în acest fel descriind copiilor lui Dumnezeu cum au fost loviţi de năpastă după năpastă venită de la Dumnezeu şi atrăgându-le atenţia cum mai întâi ţara le-a fost devastată de secetă, apoi de invazia de insecte care le-au devorat recoltele. Toate acestea sunt interpretate de profet ca reprezentând judecata cu care Dumnezeu i-a lovit pentru păcatul lor. După acestea vine chemarea de a se schimba şi de a se trezi: "Treziţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Văitaţi-vă toţi cei ce beţi vin, căci vi s-a luat mustul de la gură!" Chiar şi recoltele viilor le-au fost nimicite! Iar cei ce căzuseră sub ameţeala băuturii trebuiau acum să se trezească şi să-şi dea seama că până şi plăcerea pe care rodul viţei le-o dădea, le-a fost refuzată. Venise vremea, declara Ioel, ca poporul să plângă, să se bocească şi de aceea le pune în vedere că trebuiau acum să ţină acele rituri ale pocăinţei. Despre ele le-a vorbit în vers.8 când le spune: "Boceşte-te, ca fecioara încinsă cu un sac după bărbatul tinereţei ei!" Ce imagine!

Săptămâna trecută am fost la o nuntă. La nunţi eu mă uit foarte atent la rochia miresei. Ştiu că în viaţa unei femei probabil nu există alt moment în care să se acorde o atenţie mai mare alegerii unei rochii cum se face pentru rochia de mireasă. Cred că aşa aţi făcut toate doamnele! Soţia mea îşi păstrează încă rochia ei de mireasă. Dar ce se mai întâmplă este că după cheltuieli serioase pentru această rochie care lasă falite multe familii şi este purtată o singură dată de mireasă, ea ajunge să fie împachetată foarte atent într-o pungă de plastic şi pusă în pod, în speranţa ca moliile să n-o atingă. Însă toată lumea aşteaptă acel moment în care apare mama miresei iar orga schimbă registrul interpretând marşul nupţial şi toată lumea se întoarce pentru a urmări alaiul miresei. Atunci se aud acele nelipsite exclamaţii spontane de uluire şi uimire la adresa femeii îmbrăcate probabil cu cea mai frumoasă rochie pe care o va purta vreodată.

Revenind, profetul tocmai spunea că Israelul să fie asemenea unei mirese fecioare care este împodobită într-o pânză de sac. Închipuiţi-vă că mergeţi la o cununie la care mireasa va aparea îmbrăcată în pânză de sac! Nu vă puteţi imagina aşa ceva, nu-i aşa? Cu toate acestea, a fost imaginea folosită în acest moment de către profetul Ioel pentru a arăta cum se presupune să fie demonstrată pocăinţa.

După aceea, în a doua parte a versetului 9 şi în versetul 10 el spune, "preoţii, slujitorii Domnului, jelesc. Câmpia este pustiită, pământul întristat, căci grâul este nimicit, mustul a secat, untdelemnul nu mai este". Dacă aveţi idee despre economia Israelului antic, ştiţi că era o societate agricolă care se baza în principal pe cultivarea grânelor şi vânzarea produselor, că era o ţară care depindea enorm de rodul viţei, de strugurii şi vinul provenit de la aceştia. Însă cel mai important pentru economie era industria de uleiuri de măsline. Aţi auzit de muntele Măslinilor şi de presele folosite pentru extragerea uleiului de măsline pentru care se găsise de asemenea foarte multe rosturi. Astfel că ceea ce profetul le spune este că în acel moment întreaga industrie, toată economia naţională a Israelului era ruinată. Totul secase! "Înmărmuriţi, plugari, văitaţi-vă, vieri, din pricina grâului şi orzului, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute. ... Şi s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!" s-a spus în vers.11 şi 12, iar în vers.13 le este repetat îndemnul la pocăinţă: "Încingeţi-vă, preoţi, şi plângeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! ..."

Observaţi că există o chemare la pocăinţă adresată şi plugarilor, lucrătorilor ogoarelor. Există şi o chemare la pocăinţă care se adresează tuturora, în general. Însă cea mai severă chemare la căinţă din acest moment de suferinţă naţională se adresează clerului, preoţilor şi slujitorilor templului. Ei sunt aceia care poartă răspunderea vinii naţionale. Profeţii Israelului spuneau despre preoţi că ei ar fi conştiinţa neamului. Astfel că sarcina profeţilor care se dovedea cea mai grea era să-i cheme la pocăinţă pe preoţii din ţară. Fiindcă aceştia deveniseră corupţi şi s-au stricat, adevărata evlavie le-a fost ascunsă oamenilor. Iar în loc de a-i învăţa pe oameni despre frica de Dumnezeu şi adevărul despre El, aceşti preoţi stricaţi şi-au abandonat vocaţia lor fundamentală. În loc de a le sluji oamenilor, ei încercau să placă acestora. În loc de a-i îndemna, îi linguşeau. În loc de a-i chema la pocăinţă pe oameni atunci când păcătuiau, ca să nu-i jignească şi să nu fie alungaţi de poporul mâniat, preoţii şi-au dat mâna cu el în nelegiuire şi l-a amăgit. Se ajunsese la genul de religie "comodă". Aşa că acum apare în mijlocul lor acest profet care vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu din gura lui şi care le spune slujitorilor, "jeliţi şi plângeţi-vă, ...bociţi...veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci". După care în vers. 14 le declară: "Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare; strângeţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării, în Casa Domnului, Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul." Toate acestea reprezentând elementele ritului (ceremonialului) pocăinţei regăsite în tot Vechiul Testament. Dacă mergem mai încolo în text, citim aceste lucruri în capitolul 2, vers.12 şi prima parte a vers.13: ,,Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet!" "Sfâşiaţi-vă inimile nu hainele...".

Elementul care este central conceptului profetic al pocăinţei din Vechiul Testament poate fi exprimat într-un singur cuvânt pe care-l auzim frecvent în jargonul folosit astăzi de creştini. Punctul focal al chemării profetice la pocăinţă se poate deduce din acest cuvânt: convertire. Adeseori eu însămi povestesc despre convertirea mea la Creştinism. Nimeni nu se naşte automat un creştin. Pentru a deveni un creştin trebuie să se întâmple ceva care să ne schimbe, să ne transforme. Acel ceva este legat de conceptul biblic de "metanoia" (greacă), o schimbare a gândirii care nu înseamnă doar însuşirea unui crez, adaptarea la o nouă idee. Este vorba de schimbarea şi transformarea întregii vieţi a omului. Pentru acest profet pocăinţa nu înseamnă doar un ritual, sau ceremonial ţinut în biserică. Pentru el pocăinţa este indispensabilă convertirii esenţiale a sufletului. Înseamnă o schimbare a întregului om şi face referire la o anume întoarcere.

În viaţa fiecăruia există un punct de cotitură. Aş putea să vă întreb pe voi care a fost punctul vostru de cotitură în viaţă. Voi însă s-ar putea să vă gândiţi la cunoaşterea unei anumite persoane care mie mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Sau, un punct de cotitură a fost atunci când mi-am găsit slujba care o am acum. Poate tu îţi spui că pentru tine a fost un dezastru sau o nenorocire care a venit. Aşa privim noi acele momente cruciale care ne definesc existenţa. Dar pentru iudeu şi pentru profetul lui Israel, punctul suprem de cotitură al vieţii cuiva era momentul convertirii. Era o schimbare care era înţeleasă şi de Vechiul Testament ca fiind un fel de întoarcere. ,,Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape... să se întoarcă la Domnul..." (Is.55:6,7). Deci însemna nu doar să se întoarcă la Domnul, ci amintiţi-vă că în Israel Domnul mai era de asemenea şi întemeietorul naţiunii. Dumnezeu pusese bazele acestui popor şi le-a dat o identitate de popor al Său. El a făcut un legământ cu ei. Tot El le-a dat anumite precepte de urmat. Iar poporul a făcut la rândul său un jurământ că-l vor urma pe Dumnezeu şi că-i vor respecta poruncile, că-l vor iubi din toată inima. Însă poporul s-a depărtat după aceea. Astfel că profeţii au venit la el şi l-au anunţat: trebuie să vă întoarceţi şi să vă întoarceţi la Domnul.

Acest lucru poate încurca un pic deoarece cu o clipă în urmă am spus că nimeni nu este mântuit din start. Din fire îi suntem vrăjmaşi lui Dumnezeu. Astfel că am putea să vorbim mai precis despre o întoarcere de la viaţa pe care o trăim acum şi a ne întoarce la Dumnezeu. Însă imediat la început după creaţie, toată umanitatea era cuprinsă în capul nostru comun care era Adam şi care a arătat ascultare şi se bucurase de o legătură desăvârşită cu Dumnezeu. Milton a descris-o în opera sa epică "Paradisul pierdut". Într-adevăr, noi am pierdut paradisul când ne-am depărtat de Dumnezeu şi fiecare şi-a văzut de calea lui. Aşa că acum când îi îndemnăm pe oameni la convertire, nu greşim dacă le-o spunem sub forma că, "e vremea să ne întoarcem acasă". Că s-ar cuveni să ne revenim unde ne găseam la început, în prezenţa lui Dumnezeu, în părtăşia cu El, redevenind supuşi Lui. Aşadar, chemarea la pocăinţă suna în gura profetului ca o invitaţie la reîntoarcere, sau la întoarcerea acasă.

Cel mai important punct de cotitură al vieţii mele a fost convertirea mea. Nu cunosc nici un alt eveniment din viaţa mea care să fi avut un impact atât de radical asupra a tot ce-a urmat după aceea. Întreaga mea viaţă a fost schimbată şi întoarsă pe dos. Adevărat, n-am fost făcut perfect. Nu scăpăm de păcat peste noapte! Însă "metanoia", această transformare a gândirii laolaltă cu această convertire indică faptul că înaintea punctului de întoarcere viaţa ta se îndrepta într-o anume direcţie. Acea direcţie, dragilor, este îndepărtarea de Dumnezeu. Şi cu cât mai mult trăim în împietrirea inimii şi rămânem mai mult într-o stare neconvertită, ne îndepărtăm şi mai mult de El. Ce se întâmplă la convertire nu este trecerea instantanee de la păcat la perfecţiune. Este mai degrabă o schimbare de direcţie a vieţii. Din clipa convertirii noastre, vieţile ni se îndreaptă într-o direcţie diferită. Înapoi în prezenţa lui Dumnezeu. De ce i se spune atunci pocăinţă? Fiindcă acest punct de cotitură nu reprezintă doar o îndreptare într-o anume direcţie, ci şi o întoarcere de la ceva. Acela este elementul pe care-l vom discuta în următoarea lecţie.

Gânduri de încheiere
Aş vrea acum să-ţi recapitulezi întreaga ta viaţă. Dacă ai timpul şi plăcerea, totodată locul comod unde să fii singur şi netulburat, să-ţi aşterni pe un carneţel de notiţe o listă a celor mai cruciale momente din viaţa ta. Care au fost acele momente, care au fost deciziile, evenimentele care te-au îndepărtat pe tine de la Dumnezeu? Noi avem expresia "m-am lăsat de Dumnezeu". Sau, care au fost acele momente din viaţa ta care reprezintă momente de cotitură în care te-ai schimbat în bine? Mai îngăduie-mi să-ţi mai cer şi asta: întreabă-te singur, "sunt un om convertit?" Încotro te îndrepţi? În ce direcţie te deplasezi? Vă aduceţi aminte cum Alice în Ţara Minunilor a ajuns la o răspântie de drumuri şi nu ştie încotro s-o apuce. Acolo ea a privit în sus şi ochii i-au căzut pe Motanul de Cheshire care era cocoţat în copac. În confuzia ei Alice priveşte la el şi îi spune: "Nu ştiu încotro să merg. Pe care drum s-o apuc?" La care Motanul de Cheshire îi zâmbeşte şi-i răspunde, "păi, depinde". "Depinde de ce?" a întrebat Alice. "Încotro mergi?" a fost ea întrebată şi răspunse, "nu ştiu". Ce-a spus atunci motanul? "Atunci nu contează!". Atunci asta-i întrebarea pe care eu ţi-o pun. Încotro mergi tu? În ce direcţie ai apucat? Este nevoie de o întoarcere în viaţa ta?

Tradus de Teo Macavei


Doctrine