ÎNCEPUTUL CONTROVERSEI

Anii '60 şi '70 s-au remarcat prin mari schimbări şi dezbateri teologice ce au avut loc în interiorul Adventismului de Ziua a Şaptea, numitorul lor comun fiind chestiunea caracterului unic al adventismului.14 Urma Adventismul să continue în direcţia stabilită de către administraţia Figuhr şi expusă în "QOD", sau denominaţiunea va urma să revină la concepţiile ei tradiţionale? Aceasta era întrebarea. Găsirea răspunsul la această întrebare este ceea ce a dus la apariţia a două facţiuni distincte în interiorul Adventismului de Ziua a Şaptea, şi anume a adventismului evanghelic şi a adventismului tradiţional.15 Vom privi acum la aceste două grupări şi vom compara vederile lor asupra doctrinelor care le separă. Aceste doctrine erau reprezentate de îndreptăţirea prin credinţă, natura umană a lui Hristos, evenimentele din 1844, siguranţa mântuirii şi autoritatea lui Ellen White.

Adventismul evanghelic
Originile acestuia se pot găsi fără dubiu la teologii care au fost angajaţi în dialogul cu Barnhouse şi Martin. Când lucrarea "QOD" a respins vederi tradiţionale ale adventismului ca natura păcătoasă a lui Hristos, literalismul exagerat al doctrinei sanctuarului, şi rolul scrierilor lui Ellen White ca autoritate doctrinară infailibilă, au fost puse bazele vitale ale viitoarei mişcări de reformă. Fostul editor al revistei "Evangelica", Alan Crandall, comenta: "sămânţa acestei mişcări a fost răspândită în interiorul denominaţiunii prin intermediul cărţii Question On Doctrine, apărute în 1957, iar terenul a fost udat de lucrările publice ale unor oameni ca, R.A. Anderson, H.M.S. Richards, Senior, Edward Heppenstall, Robert Brinsmead, Desmond Ford, Smuts van Rooyen, şi alţii"16

Această mişcare a început să crească şi să se dezvolte în timpul anilor '70, principalii ei purtătorii de cuvânt fiind doi teologi adventişti australieni pe nume, Robert Brinsmead şi Desmond Ford. (Brinsmead a aderat iniţial la o formă de perfecţionism pe care mai târziu a repudiat-o). Prin intermediul scrierilor şi prelegerilor lor Brinsmead şi Ford s-au constituit în principalii catalizatori ai reînvierii doctrinei îndreptăţirii prin credinţă ce a fost primită cu mare interes îndeosebi în partea australo-asiatică a Adventismului de Ziua a Şaptea. Mişcarea a primit sprijinul îndeosebi al unor tineri pastori adventişti, al unor seminarişti şi de laici adventişti. Pe lângă aceştia s-au mai remarcat un număr de teologi adventişti americani care şi-au arătat simpatia faţă de poziţia iniţiată de Brinsmead şi Ford.

Principalele subiecte doctrinare care au unit acest grup sunt:

1) Îndreptăţirea prin credinţă. Acest grup acceptă interpretarea reformată a îndreptăţirii prin credinţă (conform căreia neprihănirea include doar îndreptăţirea şi este un act judiciar al lui Dumnezeu prin care El îl declară îndreptăţit pe credincios pe baza neprihănirii lui Hristos). Poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu depinde de neprihănirea lui Hristos care se socoteşte pe seama credinciosului şi este primită doar prin credinţă. Sfinţirea este roada care o însoţeşte, şi nu baza mântuirii.
2) Natura umană a lui Hristos. Isus a avut o natură umană lipsită de păcat şi fără să aibe nici un fel de înclinaţii sau simpatii faţă de păcat. În acest sens, natura umană a lui Hristos a fost asemenea celei a lui Adam, însă înainte de căderea în păcat. De aceea, deşi fără îndoială Isus a suferit limitările unei adevărate firi omeneşti, totuşi din fire El a fost neprihănit (incapabil de a păcătui). Isus a fost cu adevărat înlocuitorul nostru.
3) Evenimentele din 1844. Isus Hristos a intrat direct în locul prea sfânt (adică, în ceruri) la înălţarea Lui. Doctrina sanctuarului şi judecata investigativă (literalismul tradiţional şi perfecţionismul) nu au nici o bază în Scripturi.
4) Siguranţa mântuirii. Poziţia şi siguranţa noastră înaintea lui Dumnezeu se bazează strict pe neprihănirea lui Hristos ce ne este atribuită nouă prin credinţă. Perfecţiunea nu este posibilă în această viaţă. Credinţa în Hristos este ceea ce dă încredere şi siguranţă unui om.
5) Autoritatea lui Ellen G. White. Ellen White a fost o creştină autentică care a posedat darul profeţiei. Cu toate acestea, nici ea şi nici scrierile ei nu posedă infailibilitatea, şi ca prin urmare nu ar trebui să fie folosite ca autoritate doctrinară.

Adventismul tradiţional
Deşi lucrarea "Question on Doctrine" este considerată sursa adventismului evanghelic ea este şi cauza reacţiei celor ce sprijină adventismul tradiţional. În urma publicării ei, un respectat teolog adventist pe nume M.L. Andreasen a criticat-o sever afirmând că este vinovată de diluarea adventismului cu scopul acceptării lui de către evanghelici.17 După încă câţiva ani, sub conducerea administraţiei lui Robert Pierson, alţi doi proeminenţi teologi, Kenneth Wood şi Herbert Douglass, au declarat că publicarea "QOD" a însemnat o greşeală imensă.18

Baza adventismului tradiţional pare să se fundamenteze strict pe autoritatea lui Ellen G. White. Acest grup apară cu fermitate doctrinele care reprezintă crezurile distinct adventiste, îndeosebi acelea pe care şi-a pus amprenta presupusul dar profetic al lui Ellen White (printre ele se numără doctrina sanctuarului şi judecata investigativă). Sprijinul oferit acestui grup al adventismului tradiţional vine din partea clericilor şi laicilor mai vârstnici, şi ceea ce spune şi mai mult, ei par să fi câştigat simpatia majorităţii liderilor adventişti. Atunci ca şi acum, liderii care conduc denominaţiunea nu sunt prea bine pregătiţi din punct de vedere teologic, şi sunt influenţaţi de segmentul vocal al aripii tradiţionaliste.

Acestea sunt poziţiile adoptate de către adventismul tradiţional ca şi reacţie la dezbaterile doctrinare purtate cu evanghelicii:

1) Îndreptăţirea prin credinţă. Îndreptăţirea credinciosului include atât justificarea cât şi sfinţirea. Poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu se bazează atât pe neprihănirea lui Hristos ce este socotită pe seama noastră (ne este imputată nouă, ca să folosesc limbajul strict teologic; n.tr.) cât şi pe neprihănirea transmisă nouă (adică, Dumnezeu lucrează în locul meu şi în mine). Îndreptăţirea prin credinţă (deci, justificarea) este valabilă doar pentru păcatele comise în trecut.
2) Natura omenească a lui Hristos. Hristos a posedat o natură omenească care nu doar că a fost slăbită de păcat dar a şi posedat tendinţa/înclinaţia de a păcătui. Natura Sa a fost asemănătoare celei a lui Adam după căderea în păcat. De aceea, doar datorită succesului Său în biruirea păcatului Isus Hristos, spun aceştia, a putut deveni exemplul nostru.
3) Evenimentele din 1844. Isus a intrat pentru prima dată în cea de-a doua încăperea a templului ceresc (locul prea sfânt, sau sanctuar) pe data de 22 octombrie 1844 unde a început judecata investigativă (adică, judecarea păcatelor celor ce au primit iertarea Lui). Această judecată este considerată a fi împlinirea celei de-a doua faze a lucrării de ispăşire a lui Hristos.
4) Siguranţa mântuirii. Poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu se bazează atât pe neprihănirea imputată nouă cât şi pe cea realizată în noi. A pretinde siguranţa mântuirii înainte de judecată este socotit drept un gest de îndrăzneală. În plus, aşa cum ne-a demonstrat Isus, exemplul nostru, respectarea cu desăvârşire a poruncilor este posibilă.
5) Autoritatea lui Ellen White. Duhul profeţiei a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White ca şi semn al rămăşiţei lui Dumnezeu. Aceasta este biserica Adventismului de Ziua a Şaptea. Scrierile ei sunt sfatul inspirat al Domnului şi sunt autoritare în chestiuni doctrinare.

Ar mai trebui spus că s-au scris volume de către fiecare parte asupra fiecăreia dintre aceste doctrine. Scurta descriere a lor oferită mai sus are doar scopul de a oferă o sinteză exactă a poziţiilor celor două grupări adventiste. Este necesar să realizăm că atât în timpul anilor '70, cât şi în zilele noastre, nu fiecare adventist putea să se încadreze cu precizie în vreunul dintre aceste grupuri şi nici grupurile în parte nu erau unite cu desăvârşire asupra tuturor aspectelor doctrinare enunţate. De exemplu, nu toată lumea din tabăra adventistă tradiţionalistă a recunoscut natura păcătoasă a lui Hristos, deşi majoritatea a făcut-o. De asemenea, printre adventiştii evanghelici au existat păreri diferite cu privire la interpretarea unei judecăţi pre-advente (deci, de dinainte de venirea lui Hristos). În plus, mai există şi acei adventişti care nu simt nevoia să se identifice cu o tabără sau cealaltă.

Ar mai trebui menţionat că, deşi redus ca număr, a mai existat un segment în sânul adventismului care poate fi descris ca fiind liberal din punct de vedere teologic.

DE LA CONTROVERSĂ LA CRIZĂ - criza de identitate a Adventismului de Ziua a Şaptea

Aşa cum ne-au demonstrat comparaţiile doctrinare de mai sus diferenţele dintre aceste două facţiuni sunt într-adevăr semnificative. Acestea pot fi reduse la, problema autorităţii (deci, "sola scriptura" contra "Scriptura plus Ellen White"), şi problema mântuirii (neprihănirea imputată contra neprihănirii dobândite). În realitate, adventismul a ajuns exact la disputa chestiunilor care au condus la Reforma din secolul al XVI-lea!

La sfârşitul anilor '70 această controversă doctrinară a produs o gravă criză în interiorul Adventismului de Ziua a Şaptea. Întâi, au fost publicate două cărţi care au contestat poziţiile adventiste tradiţionale asupra îndreptăţirii prin credinţă şi asupra evenimentelor din 1844. Prima carte poartă titlul "The Shaking of Adventism" (Zguduirea Adventismului) şi a fost scrisă de un teolog anglican, Geoffrey Paxton, care a urmărit cu atenţie conflictul din sânul Adventismului de Ziua a Şaptea asupra doctrinei justificării/îndreptăţirii prin credinţă. Acesta a afirmat că dacă adventiştii ar fi cu adevărat urmaşii speciali ai Reformei, după cum pretind, atunci s-ar presupune ca ei să accepte interpretarea reformată asupra îndreptăţirii prin credinţă. Însă această problemă doctrinară este limpede că a hărţuit denominaţiunea adventistă încă de la începuturile ei.

Cea de-a doua carte este cea a lui Robert Brinsmead intitulată, "1844 Reexamined" (Anul 1844 reexaminat), în care acesta respinge interpretarea tradiţională adventistă a anului 1844 şi a judecăţii investigative. Aceste două cărţi s-au concentrat asupra problemelor critice ale crizei de identitate a Adventismului de Ziua a Şaptea.

Clătinarea temeliilor
Fără îndoială cea mai explozivă chestiune care a apărut în această perioadă de timp a fost dezvăluirea uriaşei dependenţe literare (foarte elegant spus! n.tr.) a doamnei Ellen G. White. Teologi adventişti ca Harold Weiss, Roy Branson, William Peterson, şi Ronald Numbers au scos la iveală în urma cercetărilor istorice faptul că Ellen White s-a inspirat cu generozitate de la alţi autori din secolul al XIX-lea. Cea mai controversată descoperire provine totuşi de la un pastor adventist pe nume Walter Rea. Rea a susţinut cu tărie că în jur de 80-90 % din scrierile lui Ellen White reprezintă plagieri. Datorită însă uriaşei influenţe pe care scrierile acesteia o exercită asupra denominaţiunii adventiste şi fiindcă adventiştii au fost învăţaţi că scrierile ei au fost preluate direct din viziunile (vedere categorică promovată de adventism), acuzaţia cu pricina a condus la clătinarea însăşi a temeliilor Adventismului de Ziua a Şaptea.

La început Fundaţia (sau, Patrimoniul) White a negat aceste acuzaţii, însă mai târziu a recunoscut că în scrierile ei s-au folosit anumite surse. "Review and Herald" editura oficială a denominaţiunii a venit în apărarea lui White susţinând că "împrumuturile" ei literare nu se ridicau în nici un caz la cantitatea semnificativă indicată de Rea şi că utilizarea de către ea a acestor surse nu invalida inspiraţia propriilor ei scrieri. La urma urmei, spunea editura, chiar şi unii dintre autorii biblici au folosit surse de inspiraţie.

Walter Rea, care ulterior a documentat din belşug afirmaţiile sale în carte "The White Lie" (M. & R. Publications) (titlul este de fapt un joc de cuvinte; pentru limba engleză "white lie" înseamnă minciună nevinovată, dar în acelaşi timp şi numele Ellen-ei care este White! n.tr.), a fost mai târziu dat afară din organizaţie.

Problema inspiraţiei lui Ellen White şi a autorităţii ei a constituit o sursă constantă de controversă în istoria adventistă, însă acuzaţia de plagiat, de data aceasta a aruncat îndoială chiar asupra integrităţii şi credibilităţii acesteia. Unii chiar au afirmat că Fundaţia White a avut cunoştinţă de această problemă şi ca prin urmare a încercat o mascare a ei.

Problema ridicată de plagiatul prezent în scrierile lui Ellen White este vitală pentru adevărata identitate unică a Adventismului de Ziua a Şaptea. Datorită faptului că multe din doctrinele distincte ale adventismului şi-au primit confirmarea prin intermediul darului ei profetic, a pune acum la îndoială sinceritatea ei înseamnă a pune la îndoială însăşi unicitatea Adventismului de Ziua a Şaptea!

Contestarea originii adventismului
Două dintre doctrinele care şi-au primit confirmarea prin darul profetic al lui Ellen White sunt doctrina sanctuarului şi judecata investigativă, altfel spus, interpretările evenimentelor din anul 1844. Aceste două învăţături distincte se găsesc în centrul controversei care a condus în cele din urmă la dura scindare a rândurilor adventiste. De pildă, Desmond Ford, timp de 16 ani preşedintele departamentului de teologie adventistă al Colegiului Avondale din New South Wales, Australia, a pus la îndoială (şi contestat) temeinicia biblică a interpretării tradiţionale a acestor doctrine. Astfel el a susţinut că interpretarea literalistă şi perfecţionistă a acestor doctrine promovate de adventismul tradiţional nu aveau nici un sprijin biblic şi că au fost acceptate în principal datorită viziunilor doamnei White, ce chipurile, le confirma. Ford a mai afirmat că deşi scrierile lui Ellen White au fost esenţiale în formarea şi dezvoltarea Adventismului de Ziua a Şaptea acestea ar trebui acceptate doar ca pastorale, şi nu ca fiind canonice în natură. Deşi el a mai susţinut că anul 1844 nu are nici un fel de semnificaţie biblică deosebită, Ford crede că într-adevăr Dumnezeu a ridicat Adventismul de Ziua a Şaptea pentru a sublinia alături de îndreptăţirea prin credinţă doctrine ca, sabatarianismul, creaţionismul, nemurirea condiţionată şi premilenismul.

Datorită controversatelor crezuri doctrinare ale sale, liderii adventişti au căzut de acord să-i ofere lui Ford o pauză din slujbă de şase luni pentru a se pregăti să-şi apere vederile sale. Mai târziu el a apărut în faţa unei comisii care i-a analizat şi evaluat crezurile în lumina teologiei Adventismului de Ziua a Şaptea. Ford, un teolog prolific şi atent a pregătit o lucrare de 990 de pagini intitulată "Daniel 8:14: Ziua Ispăşirii şi judecata investigativă".
În luna august a anului 1980, un număr de 126 de lideri adventişti s-au strâns în Colorado la Glacier View Ranch pentru a pune în discuţie vederile provocatoare ale lui Ford. După o săptămână de discuţii liderii adventişti au declarat deviaţionismul crezurilor lui Ford de la doctrinele clare ale Adventismului de Ziua a Şaptea şi fiindcă Ford nu renunţa la convingerile sale, denominaţiunea i-a înlăturat portofoliul pastoral şi dreptul de a mai predica în vreo biserică Adventistă de Ziua a Şaptea.

Excluderea lui Desmond Ford pe care unii îl consideră părintele mişcării adventiste evanghelice, i-a înfuriat pe mulţi producând un adevărat exod evanghelic în masă în favoarea unor biserici adventiste independente cât şi a unor biserici protestante evanghelice. Peste o sută de lideri şi învăţători biblici adventişti au fost forţaţi ulterior, fie să părăsească de bună voie Adventismul de Ziua a Şaptea, fie să demisioneze, din cauza sprijinului pe care-l ofereau teologiei lui Ford.

Nu mai e nevoie să o spunem, dar anii '80 au fost o perioadă de criză pentru Adventismul de Ziua a Şaptea. Deşi părea că perioada cea mai traumatică a trecut cicatricile acestei controverse sângeroase încă se păstrează. În ciuda faptului că deciziile Conferinţei Generale a Adventismului de Ziua a Şaptea par să indice influenţa aripii tradiţionaliste, denominaţiunea a negat cu vehemenţă că urmăreşte eliminarea oricăror aspecte evanghelice din mijlocul ei. Totuşi, în prezent mulţi foşti pastori adventişti şi învăţători ai Bibliei contestă viguros această afirmaţie. Se pare că mai rămâne un număr mare de membri adventişti care simpatizează cu convingerile evanghelice, dar în mod cert aceştia nu mai sunt prea zgomotoşi după deciziile de la Glacier View!

EVALUAREA ADVENTISMULUI DE ZIUA A ŞAPTEA ÎN PREZENT

Din cauza controversei create în interiorul Adventismului de Ziua a Şaptea mulţi dintre cei care ştiu de evaluarea Barnhouse-Martin efectuată în anii '50 se întreabă dacă poziţiile evanghelice exprimate vizavi de adventism nu ar trebui acum revizuite sau chiar schimbate semnificativ. Ba mai mult, datorită acţiunilor luate împotriva lui Desmond Ford, a lui Walter Rea şi a multor alţii, unii se întreabă dacă nu cumva Adventismul de Ziua a Şaptea din zilele noastre ar trebui să fie reclasificat ca fiind un cult necreştin.

În acest caz, poziţia pe care noi o luăm este că evaluarea făcută de Barnhouse şi Martin rămâne încă valabilă pentru acel segment al adventismului care adoptă crezurile afirmate în lucrarea "Questions on Doctrine", exprimate mai târziu de mişcarea adventistă evanghelică a ultimelor decade. Şi deşi unii din rândurile acestui grup susţin crezuri care nu fac parte din tradiţia teologică evanghelică, totuşi afirmă doctrinele fundamentale ale Creştinismului istoric, în special, interpretarea paveliană şi reformată a îndreptăţirii prin har şi prin credinţă (Romani 3-4). Acestui grup, în oricare număr s-ar găsi el printre adventişti, noi le întindem o mână frăţească de încurajare şi sprijin pentru curajul de a rămâne neclintiţi în Evanghelie.

De partea cealaltă însă, adventismul tradiţional ce pare că a câştigat sprijinul multor lideri şi cârmuitori ai denominaţiunii (cel puţin cu ocazia evenimentelor de la Glacier View), pare să se depărteze de multe din poziţiile exprimate în "Questions on Doctrine". Este clar că în ciuda faptului că oficialităţile adventiste declară că denominaţiunea respectă crezurile înaintate în "Questions on Doctrine", unii dintre liderii ei au exclus un număr mare de adventişti pentru că au afirmat crezuri ce se regăsesc în aceeaşi "Questions on Doctrine"!? Pe deasupra, în loc de a sprijini "Questions on Doctrine", unii dintre aceşti lideri au denumit-o o "erezie condamnabilă".19

Pe cât de ironic poate părea pentru un grup care condamnă zgomotos catolicismul şi pretinde să fie urmaşul special al Reformei, poziţia adventistă tradiţională vizavi de doctrina îndreptăţirii prin credinţă este mult mai asemănătoare celei exprimate la Conciliul Romano-Catolic de la Trent (sec.XVI), decât celei exprimate de reformatori.20 Deoarece această doctrină este atât de crucială pentru înţelegerea corectă a legii şi a evangheliei, poziţia pe care aceştia o iau de a echivala justificarea cu sfinţirea conduce la alte noţiuni nebiblice (cum ar fi, lipsa siguranţei mântuirii, perfecţionismul, etc.). Nu este de mirare că Luther a afirmat de înţelegerea corectă a acestei doctrine depindea totul în credinţă.

Pe lângă această poziţie compromiţătoare faţă de justificare (îndreptăţirea prin credinţă), adventismul tradiţional pare decis să o consacre pe Ellen White drept interpretul infailibil al Scripturii. Deşi aceasta nu a fost niciodată poziţia oficială a bisericii, practic cei mai mulţi lideri adventişti au afirmat totuşi acelaşi lucru. Lyndon K. McDowell face acest comentariu pătrunzător: "În practică, dacă nu şi-n teorie, scrierile lui Ellen White au fost ridicate la nivelul de piatră de temelie a interpretării biblice, lucru care a produs o masă analfabetă biblic de membrii ai mişcării".21

Din nefericire mulţi adventişti privesc scrierile lui Ellen White ca fiind scurtătura perfectă la interpretarea biblică, de aceea aceştia trebuie să înţeleagă că dacă o ridică pe poziţia de interpret infailibil al Scripturii, atunci într-adevăr s-a împlinit ironica tragedie a veacurilor: Adventismul de Ziua a Şaptea are un Papă!

Este cultic adventismul tradiţional?
În ce priveşte acuzaţia că adventismul tradiţional ar fi un cult necreştin trebuie să se sublinieze din nou că structura teologică a adventismului este totuşi ortodoxă. Adică, acceptă trinitatea, dumnezeirea lui Hristos, naşterea Lui din fecioară, învierea Sa trupească, etc. Însă în prezent se pare că adventismul tradiţional este cel puţin deviant deoarece confundă şi compromite alte adevăruri biblice, deformând îndreptăţirea prin credinţă, distrugând natura sfântă a lui Hristos şi apelând la o sursă de autoritate nebiblică (în acest caz, Ellen White). Mai trebuie afirmat şi că în cazul în care tabăra tradiţionalistă îşi continuă distanţarea de lucrarea "Questions on Doctrine" şi o promovează pe Ellen White drept interpretul infailibil al mişcării lor, atunci s-ar putea ca într-o zi să merite pe deplin calificativul de cult necreştin.22

La sfârşitul anilor '70 Adventismul de Ziua a Şaptea s-a aflat la cotitură putând atunci deveni o mişcare pronunţat evanghelică sau una cu desăvârşire tradiţional adventistă. Criza din anii '80 ne arată limpede că numeroşi membrii ai conducerii adventiste ascultă obedienţi de segmentul vocal al aripii tradiţionale, din nefericire conducând în acest fel adventismul într-o direcţie greşită. Dacă cei din conducerea adventistă care iubesc evanghelia Reformei (au mai rămas încă mulţi), nu iau poziţie şi nu-şi respectă crezurile atunci adventismului îi mai rămân puţine speranţe să nu transforme cu desăvârşire într-un cult deoarece adventismul tradiţional este corupt din punct de vedere teologic. Evanghelia lui denaturată le răpeşte creştinilor adventişti siguranţa mântuirii şi îi supune eforturilor legaliste de a încerca să-i placă lui Dumnezeu prin respectarea poruncilor cu speranţa că acestea le vor aduce mântuirea!

Sperăm ca critica noastră să nu fie percepută ca un atac al unor duşmani al adventismului, ci mai degrabă ca o luare de poziţie a unor prieteni îngrijoraţi şi care se roagă ca actualii lideri ai Adventismului de Ziua a Şaptea să onoreze Scriptura şi Evanghelia harului lui Dumnezeu mai presus de trăsăturile particulare ale denominaţiunii lor!

NOTIŢE:

1 Printr-o definire teologică un cult este un grup de oameni strânşi în jurul interpretării specifice a Scripturii de către un om, lider proeminent, sau o organizaţie autoritară, care pretinde să se armonizeze cu Creştinismul biblic, dar în realitate neagă doctrine fundamentale ale acestuia ca, Trinitatea, dumnezeirea Domnului Isus, naşterea din fecioară, învierea trupească a lui Hristos, mântuirea prin har şi prin credinţă. Această clarificare este cerută de confuzia creată de către denumirea la noi a unor biserici protestante sau neoprotestante în acest fel. Mai este necesară devreme ce există şi o utilizare predominant defăimătoare a termenului, ignorându-se faptul că în latina "cultus" înseamnă un mod diferit de închinare, sau venerare. Utilizat în acest sens termenul de cult nu conţine nimic neclar sau jignitor.
2 Vedeţi de pildă, Anthony Hoekema, "The Four Major Cults" (Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Company, 1963).
3 Questions on Doctrine (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Assn., 1957), pag. 21-22.
4 Pentru o completă analiză a doctrinelor adventiste particulare, consultaţi cartea lui Walter Martin, The Kingdom of the Cults, rev. ed. (Minneapolis, MN: Bethany House Publishers, 1985).
5 Permiteţi-mi ca autor al acestei traduceri şi adaptări să vă indic că experienţa mea în urma unor numeroase discuţii doctrinare purtate cu un pastor adventist local îmi demonstrează că liderii pomeniţi în acest caz au excelat în toleranţă faţă de cei ce nu sunt adventişti. În ciuda unei relaţii bune de prietenie şi a unor discuţii bune ce le-am purtat o vreme, când l-am întrebat pe interlocutorul meu dacă îmi poate mărturisi sincer că mă consideră întâi un frate creştin şi apoi, că mă găsesc la un nivel de spiritualitate asemănător cu el, chiar dacă nu respect sabatul aşa cum o face el, acesta a păstrat o tăcere ipocrită. Deşi am insistat să-mi dea un răspuns, a ales în continuare să se abţină. Cred că situaţia este ilustrativă pentru relaţia existentă la ora actuală dintre majoritatea creştinilor născuţi din nou şi adventiştii de ziua a şaptea. Exclusivismul şi elitismul pe care-l promovează nu are cum să constituie o calitate creştină autentică ce poate să-i facă demni urmaşi ai lui Hristos. Dacă sunt sectă, sunt pentru că ei au ales aşa!
6 Questions on Doctrine, pag. 96.
7 idem, pag. 89.
8 idem.
9 Walter Martin, "Adventist Theology Vs. Historic Orthodoxy," Eternity, Ianuarie. 1957, pag. 13
10 Walter Martin, "Seventh-day Adventism," Christianity Today, 19 Dec. 1960, pag. 14.
11 Titlul exact al lucrării este "Seventh-day Adventists Answer Questions on Doctrine", dar ea mai bine cunoscută sub titlul de "Questions on Doctrine".
12 "Currents Interview: Walter Martin," Adventist Currents, Iulie 1983, pag. 15.
13 Gary Land (ed.), Adventism In America (Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Company. 1986), pag. 187.
14 idem, Land, pag. 215.
15 Desmond and Gillian Ford, The Adventist Crisis of Spiritual Identity. (Newcastle, CA: Desmond Ford Publications, 1982), pag. 20-28.
16 Alan Crandall, "Whither Evangelical Adventism," Evangelica, Mai 1982, pag. 23.
17 Ford, pag. 20.
18 idem.
19 Geoffrey Paxton, The Shaking of Adventism (Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1977), pag. 153.
20 vezi, Paxton, pag. 46-49
21 Lyndon K. McDowell (teolog adventist), citat în "Quotable Quotes from Adventist Scholars," Evangelica, noiembrie, 1981, pag. 37.
22 Din nou, permiteţi-mi să comentez un pic: la nivel local, în cele mai multe cazuri am observat că aceasta a devenit deja o realitate inconfundabilă! Distanţarea de orice idei evanghelice este perfectă, iar Ellen White, precum şi restul doctrinelor aberante se situează în centrul preocupărilor respectivelor biserici adventiste locale. Dacă deranjează pe cineva această observaţie, să facă bine să-mi demonstreze contrariul. Sunt deschis şi de fapt aş încuraja şi cea mai firavă încercare în acest sens! N.tr.

End of document, CRJ0005B.TXT (original CRI file name), "From Controversy To Crisis: An Update Assessment of Seventh-day Adventism" release B, September 6, 1993, R. Poll, CRI

Copyright 1993 by the Christian Research Institute.

COPYRIGHT/REPRODUCTION LIMITATIONS: This data file is the sole property of the Christian Research Institute. It may not be altered or edited in any way. It may be reproduced only in its entirety for circulation as "freeware," without charge. All reproductions of this data file must contain the copyright notice (i.e., "Copyright 1994 by the Christian Research Institute"). This data file may not be used without the permission of the Christian Research Institute for resale or the enhancement of any other product sold. This includes all of its content with the exception of a few brief quotations not to exceed more than 500 words.

If you desire to reproduce less than 500 words of this data file for resale or the enhancement of any other product for resale, please give the following source credit: Copyright 1994 by the Christian Research Institute, P.O. Box 7000, Rancho Santa Margarita, CA 92688-7000.

Traducerea şi adaptarea: Teodor Macavei. 22 martie, 2000.
Teo_logic@bigfoot.com


Apologetică