Nu privi înapoi
James Montgomery Boice
Cu aproape 800 de ani înainte de naşterea lui Hristos, marele profet Ilie a fost călăuzit de Dumnezeu să recruteze în serviciul Său un tânăr al cărui nume era Elisei. Ilie era genul de om pe care noi l-am numi original. Întotdeauna făcea lucrurile aşa cum vroia el şi putem spune fără să greşim că modul în care şi-a chemat însoţitorul şi succesorul cu acea ocazie a fost unul neobişnuit. L-a găsit pe Elisei arând pe câmp şi s-a dus direct spre el; fără să spună un cuvânt, şi-a aruncat mantaua pe el, apoi s-a întors şi a plecat de acolo. Pentru că era omul cel mai potrivit pentru Ilie, Elisei a înţeles ce făcea acesta. Era modul în care Ilie îl chema în slujire. Aşa că a alergat după el şi i-a spus: ,,Lasă-mă să sărut pe tatăl şi pe mama mea, şi te voi urma." Lui Ilie îi părea că e indiferent. El a zis: ,,Ce ţi-am făcut? Du-te înapoi." Elisei s-a întors, iar în 1 Regi 19 ni se spune că şi-a tăiat boii iar din uneltele folosite la arat şi celelalte pe care le mai avea a făcut un foc pe care a gătit carnea. A dat-o celor din familie să o mănânce şi a plecat de acasă pentru totdeauna pentru a-l urma şi a-l sluji pe Ilie.
Unii au privit la această relatare şi au folosit-o pentru a contrasta într-un mod greşit ce a spus Domnul Isus Hristos în ultimul verset al capitolului 9 din Luca. Acolo Isus a spus: ,,Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu." Aceşti oameni spun cam aşa: ,,Vezi, există un contrast aici. Isus spune: ,,Nu se cuvine ca cineva care doreşte să fie ucenicul Meu să se întoarcă nici măcar ca să-şi ia rămas bun de la tatăl său şi mama sa", pentru că despre acest lucru vorbesc versetele anterioare. Şi iată că descoperim în Vechiul Testament un caz în care cineva a făcut tocmai acest lucru şi totuşi Ilie nu-l mustră pentru asta." Sunt sigur că înţelegeţi că acest contrast e doar la suprafaţă. Atunci când citim pasajul din Luca 9 şi vedem diversele scuze pe care le aduc aceşti aşa-zişi urmaşi ai lui Isus Hristos, înţelegem că ele sunt exact acest lucru, scuze. Isus îi cheamă aici în slujire. Ei vin cu o justificare rezonabilă, după părerea lor, de ce nu-L pot urma sau nu-L pot urma acum. Revenim la cazul lui Elisei şi descoperim exact opusul. Avem aici un om care a recunoscut chemarea ca venind de la Dumnezeu şi care, atunci când s-a întors, a făcut-o ca să taie definitv legăturile cu trecutul. De aceea a omorât boii. Aceştia nu aveau să mai fie folosiţi pentru arat. A ars uneltele şi nu avea să le mai folosească vreodată. El îşi lăsa în urmă viaţa de fermier şi pornea în urma lui Ilie.
Vedeţi, exact acest lucru îl spune şi Isus despre ucenicie. El spune: ,,Dacă vrei să fii ucenicul Meu, trebuie să-ţi laşi trecutul în urmă. Trebuie să vii după Mine şi niciodată, sub nici o formă, nu trebuie să te mai întorci înapoi." Acum, aceste studii de caz prezentate aici, în acest paragraf, merită explorate, pentru că afirmaţia lui Hristos: ,,Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu" este răspunsul la trei scuze pe care diverşi oameni le-au adus când au fost chemaţi în slujire sau, în unele cazuri, s-au oferit ca voluntari pentru aceasta.
Din relatare observăm că primul dintre aceşti oameni de fapt nu a oferit o scuză ci avea o problemă. E vorba de un om care, la fel ca şi al treilea, nu a fost chemat de Isus ci s-a oferit ca voluntar. L-a văzut într-o zi pe Isus trecând şi, conform textului, a spus: ,,Te voi urma oriunde vei merge." Trebuie să recunoaştem meritele acestui om. El a mers mult mai departe decât mulţi alţii care au auzit vocea lui Isus şi care au fost atraşi de El. Au fost mulţi cei cărora li s-a spus despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul, Cel care a murit pe cruce pentru păcatele lor; mulţi oameni cărora li s-a explicat Evanghelia, dar care n-au ajuns niciodată până în punctul în care se găsea omul nostru. Au auzit-o şi au lăsat-o deoparte. Ei spun: ,,Poate că într-o zi Îl voi urma." Sau spun: ,,Păi... sună interesant. Va trebui să mă gândesc la asta." Avem aici un om care probabil auzise câte ceva despre Isus, iar atunci când L-a auzit trecând, a spus: ,,Te voi urma. Mai mult, Te voi urma oriunde vei merge."
Când citim o astfel de întâmplare, mai ales dacă lucrurile s-ar întâmpla astăzi şi ar fi implicat un predicator din zilele noastre, ne-am gândi că un astfel de om trebuie încurajat. Pentru un astfel de om, lucrurile ar trebuie făcute cât mai uşoare posibil. E vorba de cineva care vrea să-L urmeze pe Hristos şi care spune că Îl va urma oriunde va merge. Şi totuşi, Isus pare să toarne apă pe foc, dacă a fost vreodată vreunul. Pentru că El îi răspunde omului: ,,Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul Omului n-are unde-Şi odihni capul." Nu ni se mai spune ce a făcut omul în continuare, dar, deoarece Isus încheie vorbind despre cei care pun mâna pe plug şi se uită înapoi, putem deduce că atunci când Isus a pus astfel problema uceniciei, omul n-a mai vrut să plătească preţul. El îi reprezintă pe cei care nu socotesc preţul înainte de a se angaja că-L vor urma pe Isus.
Vedeţi, cred că trebuie să spunem, atunci când privim la un astfel de exemplu, că simpla auzire a Evangheliei nu mântuie pe nimeni. Suntem înclinaţi să credem că totul se reduce la aceasta, pentru că trăim într-o vreme a superficialului. Folosim o metodă în care uneori Evanghelia e predicată, împărtăşită sau învăţată şi care sună cam aşa: ,,Ai auzit-o. O crezi. Dacă o crezi, e în regulă. Totul e OK." Iată totuşi un om care a auzit-o şi a crezut-o dar care, atunci când i s-a explicat preţul personal pe care îl plăteşte cel ce vrea să-L urmeze pe Isus, a decis că nu e pentru el.
Episcopul Ryle a fost un om foarte sensibil la aceste lucruri pe vremea lui şi a scris undeva: ,,Simpla posedare a privilegiilor religioase nu va mântui nici un suflet. Poate că ai nenumărate avantaje spirituale. Poate că trăieşti în strălucirea deplină a celor mai bogate oportunităţi şi mijloace ale harului. Poate te bucuri de cele mai bune predici şi de cea mai aleasă instruire. Poate locuieşti în mijlocul luminii, cunoştinţei, sfinţeniei şi ai un anturaj ales. Toate acestea pot să se întâmple şi totuşi tu să rămâi neconvertit şi, în cele din urmă, să fii pierdut pentru totdeauna." Trebuie să înţelegem că aceasta era situaţia în care se găsea acest prim om.
Al doilea nu s-a oferit să-L urmeze pe Isus. Mai degrabă, Isus l-a chemat în acelaşi fel în care i-a chemat pe Petru, Iacov, Ioan şi Andrei când aceştia pescuiau lângă Marea Galileii. Acestui om Isus i-a spus: ,,Vino după Mine." Omul a răspuns: ,,Doamne, lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu." Replica lui Isus a fost: ,,Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu."
Citim aceste lucruri şi spunem: ,,Ascultă, în lista cuvintelor dure rostite de Învăţătorul, şi sunt multe astfel de cuvinte, cu siguranţă că acestea merită un loc aproape de vârf." Iată un om al cărui tată a murit. El vrea să participe la înmormântare şi Isus îi spune: ,,Lasă morţii să-şi îngroape morţii. Tu vino după Mine." Nu cred că aceasta e semnificaţia exactă a textului, din următorul motiv: dacă tatăl omului ar fi murit deja, omul n-ar fi fost pe drumul unde L-a întâlnit Isus şi i-a spus: ,,Vino după Mine." Omul ar fi fost acasă, în doliu. Aşa se proceda în mod normal. La fel se procedează şi azi. Într-o casă evreiască eşti în doliu pentru o perioadă de timp. Aşa ar fi făcut şi omul nostru. Cei mai mulţi comentatori care citesc acest text, nu înţeleg lucrurile în felul acesta, deşi aşa ni se pare şi nouă, ci mai degrabă în felul următor. Ei înţeleg că omul spunea de fapt: ,,Iată, tatăl meu e bătrân şi va muri în curând. Nu ştiu când o să se întâmple, dar va fi în curând, şi trebuie să rămân acasă până va muri. Apoi, când această etapă a vieţii mele se va încheia şi după ce îmi voi îndeplini obligaţiile familiale, atunci, după aceste lucruri, voi veni după Tine." Acestui răspuns care cerea o amânare Isus îi răspunde: ,,Lasă morţii (adică morţii spirituali) să-şi îngroape morţii. Dar cei care sunt vii spiritual trebuie să meargă înainte cu lucrarea de proclamare a Evangheliei vieţii, care este Împărăţia."
Fereşte-te de amânări în slujba lui Hristos. Problema cu amânarea e că se perpetuează la nesfârşit. Auzi predicându-se Evanghelia şi cum Hristos te cheamă, iar Isus îţi spune: ,,Vino după Mine!", dar tu, în inima ta, îţi spui: ,,Păi... aş vrea să fac asta, dar nu imediat. Nu acum."
Sfântul Augustin e unul dintre cei care au fost chemaţi în felul acesta şi el ne explică ce se întâmpla în inima lui. El a răspuns: ,,Nu încă." Mai avea lucruri de făcut. ,,Întotdeauna I-am spus lui Dumnezeu: ,,Bine, mâine voi răspunde." Dar," continuă el, ,,întodeauna mâine devenea un alt mâine şi un alt mâine după acesta." Şi aşa mai departe. Se continua la nesfârşit. Înţelegi, dacă acum amâni să răspunzi chemării lui Isus Hristos, nu ai nici un motiv să crezi că vei răspunde vreodată altfel la predicarea Evangheliei. Tu spui: ,,De ce nu? Am doar câteva lucruri pe care trebuie să le fac." Ei bine, eşti tânăr. Eşti la şcoală. Îţi spui: ,,Trebuie să termin şcoala." În regulă. Termini şcoala şi ce urmează? Trebuie să-ţi faci o carieră. Îţi spui: ,,Trebuie mai întâi să îmi încep cariera. Mă voi ocupa mai serios de lucrurile religioase după aceea." Ce se întâmplă după ce ţi-ai început cariera? Vin presiunile şi afacerea creşte. Cresc şi responsabilităţile. Tu spui: ,,Sunt mult mai ocupat acum decât eram cu câţiva ani în urmă. În timp, lucrurile se vor linişti şi voi fi mai liber. Va trebui să mai amân puţin acest angajament." Apoi vin copiii şi responsabilităţile pe care le creează aceştia, precum şi altele pe care lumea e atât de nerăbdătoare să le pună asupra noastră. În final, ajungi pe patul de moarte, ţi-ai împlinit tot ce ţi-ai propus în viaţă şi încă nu L-ai urmat pe Isus Hristos ca ucenic al Lui. Despre asta vorbeşte Isus. El spune: ,,Când auzi chemarea (dacă eşti viu spiritual, o auzi), urmează-Mă atunci. Nu amâna. Nu spune, ,,Trebuie să fac asta. Trebuie să o fac şi pe aceea." Pentru că dacă vei face aşa, nu vei veni niciodată."
Apoi vine al treilea om. Acesta e un om care, la fel ca şi primul, s-a oferit voluntar să-L urmeze pe Hristos. El a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar lasă-mă mai întâi să-mi iau rămas bun de la familie." În răspunsul dat acestuia, Isus spune: ,,Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu."
Sunt sigur că atunci când citiţi cuvintele omului care s-a oferit voluntar să-L urmeze pe Hristos, înţelegeţi imediat care e problema. Omul a spus: ,,Te voi urma, Doamne, dar..." Vedeţi, există o contradicţie aici. Dacă Isus e Domnul, nu poate exista nici un ,,dar" în serviciul Lui. Iată un om care spune: ,,Vreau să fii Domnul vieţii mele, pentru că asta eşti. Tu eşti Stăpânul meu. Eu sunt slujitorul Tău. Sunt aici să fac ce-mi vei spune. Dar am şi eu ideile mele în legătură cu modul în care voi face ce-mi spui. Una dintre ele e să mă întorc şi să-mi iau rămas bun de la familie, şi cine ştie, poate vor fi şi alte lucruri pe care va trebui să le fac mai întâi." Înţelegeţi, nu-L puteţi urma pe Isus ca Mântuitor dacă nu-L urmaţi pe Isus ca Domn. Şi nu Îl puteţi urma pe Isus Hristos ca Domn dacă veniţi cu condiţii. Exact acest lucru îl făcea omul nostru.
Când Isus spunea: ,,Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu", El nu făcea doar o afirmaţie. În mod evident, cuvintele Lui erau şi o avertizare. De aceea trebuie să privim la aceste cuvinte ca la o avertizare.
În legătură cu aceasta, mă gândesc la ce spune Isus ceva mai târziu în aceeaşi Evanghelie. Cam opt capitole mai târziu. El vorbeşte despre judecata finală şi despre bărbaţii şi femeile care nu sunt pregătiţi pentru acea zi. Vorbeşte despre judecata care va veni peste oameni cum a venit distrugerea peste cetăţile Sodoma şi Gomora în zilele lui Avraam. Şi apoi, pentru că vorbeşte despre aceste lucruri şi foloseşte acel exemplu, Isus spune ceva foarte şocant. El ia un personaj din trecutul îndepărtat şi îl foloseşte ca pe o avertizare, spunând astfel: ,,Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot." Nevasta lui Lot este exemplul elocvent din Biblie pentru cineva care a pornit bine dar apoi a privit înapoi şi a pierit. E femeia pe care Isus Hristos ne spune să ne-o amintim. ,,Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot", spune El. ,,Amintiţi-vă de această femeie. Amintiţi-vă avantajele pe care le avea. Amintiţi-vă de neascultarea ei. Amintiţi-vă de sfârşitul ei tragic."
Nu vei înţelege niciodată acel exemplu dacă nu înţelegi că această femeie a avut nişte avantaje spirituale enorme. Avea mai multe avantaje decât, poate, sute de mii de oameni care au existat în acea zi. Mai întâi, avea drept soţ un om credincios. Apoi avea exemplul lui Avraam, care era un extraordinar model de credinţă. Unul din cei mai mari oameni care au trăit vreodată.. Avea avantajul să fi locuit împreună cu familia lui pentru o vreme, pentru că Lot şi Avraam au locuit împreună mulţi ani. Mai mult, când a venit vremea ca Sodoma să fie distrusă, această femeie a avut chiar avantajul să fie vizitată de îngeri. Îngerii au sosit în cetatea ei. Au venit la uşa ei. Au vorbit personal cu ea şi i-au spus: ,,Ascultă, Lot, tu, fiicele şi ginerii voştri trebuie să plecaţi din acest loc pentru că îl vom distruge." Nu numai că au avut cuvintele îngerilor, ei au avut şi ajutorul lor, pentru că, atunci când zăboveau să plece, ni se spune în Geneza că îngerii i-au apucat de mână şi i-au scos afară din cetate. Să mai spună cineva că n-au avut avantaje spirituale! Au fost o mulţime. Şi totuşi, în ciuda acestora, femeia a pierit. Care era problema ei? În primul rând, ea nu a ascultat. Dumnezeu a spus: ,,Părăsiţi cetatea" şi ea n-a vrut să plece. Îşi târa picioarele după ea, la propriu. Apoi, Dumnezeu i-a spus: ,,Nu privi înapoi" dar ea a privit înapoi.
În al doilea rând, ea a pierit din pricina necredinţei. Dumnezeu a spus: ,,Fugiţi către munţi şi nu priviţi înapoi, căci, dacă o veţi face, veţi pieri." Ea şi-a spus, aşa cum facem mulţi dintre noi: ,,Cu siguranţă Dumnezeu nu vrea să spună chiar asta. Ştiu eu ce a vrut să spună. Poate e o hiperbolă. Poate e doar felul în care Dumnezeu ne dă de înţeles să ne grăbim. Poate că Dumnezeu vrea să spună de fapt: ,,Ascultaţi, să nu pierdeţi vremea. Problema e serioasă. Până la urmă va trebui să judec locul acesta. Voi vedeţi-vă de drum." Vedeţi, ea nu a crezut. Nu a luat spusele lui Dumnezeu în serios. Aşa că a privit înapoi şi a fost judecată.
Cu toate acestea, când mă gândesc la caracterul acestei femei, cred că esenţa problemei, adică motivul pentru care nu a ascultat şi nu a crezut, constă în faptul că ea a iubit lumea şi plăcerile ei mai mult decât pe Dumnezeu. În cele din urmă, asta l-a caracterizat şi pe Lot şi toată familia lui. Ei vroiau să coboare în vale, unde lucrurile erau frumoase, din punctul de vedere al lumii. Nu doreau să trăiască viaţa plină de privaţiuni pe care Avraam şi familia lui o duceau sus pe munte. Ei vroiau o viaţă uşoară. Vroiau ce le putea oferi lumea. O, ştiu că dacă aţi fi discutat cu această femeie şi aţi fi întrebat-o: ,,Eşti o femeie lumească?", ea ar fi negat acest lucru. Pentru că, vedeţi, ea nu se compara cu Avraam. Ea se compara cu locuitorii Sodomei. În comparaţie cu ei, ea era destul de bună. Şi totuşi, în timp ce era dusă afară din cetate, ea a privit înapoi pentru că nu dorea să-şi lase trecutul în urmă. Aşa că nu a rezistat până la sfârşit şi nu a fost salvată.
Am folosit mult timp vorbind despre caracterul celor care au privit înapoi. Nu vreau să termin pe nota asta. Vreau să vorbesc despre caracterul celor care merg înainte. Vedeţi, uneori predicatorii şi gânditorii calvinişti sunt criticaţi pentru că, dacă Dumnezeu e cel care operează în vieţile noastre; dacă Dumnezeu e cel care cheamă şi El e cel care ne face să perseverăm, atunci, dacă Dumnezeu face toate aceste lucruri, noi nu mai trebuie să facem nimic. Logica ar fi: ,,Dacă Dumnezeu face aceasta, lasă-L pe El să o facă. Eu voi sta fără să fac ceva. Îl las pe El să lucreze. De ce să Îl încurc în ce vrea El să facă? Eu îl las pe Dumnezeu să facă ce vrea El. Nu voi face nimic."
Dar, vedeţi, nu aşa stau lucrurile. E adevărat, Domnul Isus Hristos i-a spus lui Nicodim că dacă nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu, cu atât mai puţin nu poate intra în ea. Dumnezeu trebuie să facă acea lucrare de regenerare. Nici unul dintre noi nu putem deveni prin noi înşine vii spiritual, aşa cum un copil nu poate deveni viu din punct de vedere fizic prin el însuşi. Dar, vedeţi, odată ce am fost făcuţi vii; odată ce Dumnezeu a făcut acea lucrare de regenerare; dacă Dumnezeu a făcut acest lucru, asta înseamnă că nu mai suntem bărbaţii şi femeile care eram mai înainte. Suntem bărbaţii şi femeile lui Hristos. Iar pentru că noi Îi aparţinem, vom persevera, pentru că aceasta e natura care a fost pusă în noi.
Vrei să ştii cum arată cei ce perseverează? Lasă-mă să-ţi vorbesc despre cei ce pun mâna pe plug şi nu mai privesc înapoi. Acesta e caracterul celor care au o sete de nestins după neprihănire şi care nu renunţă până ce setea nu le va fi potolită. Aceşti oameni sunt flămânzi după lucrurile spirituale. Ei nu par să se sature vreodată de Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum spunea şi David, e plăcerea lor supremă de-a lungul întregii zile. Ei sunt oile care odată erau pierdute dar acum au auzit vocea păstorului şi nu îi mai mângăie nici o altă voce. Ei erau orbi dar li s-au redat vederea. Ochii lor sunt umpluţi acum cu priveliştea slavei ce va veni. Ei sunt oamenii care îi hrănesc pe cei flămânzi. Ei dau de băut celor însetaţi, adăpostesc străinii, îi îmbracă pe cei goi, se îngrijesc de cei bolnavi, îi mângâie pe cei din închisoare. Ei sunt mlădiţele care aduc rod. Ei sunt fântânile care nu seacă. Ei sunt alergătorii care nu obosesc în timpul cursei. Ei sunt slujitorii pe care Domnul îi găseşte veghind, atunci când se întoarce.
Vedeţi, noi nu alergăm într-o cursă pămânească, iar cursa noastră nu e un simplu sprint. Noi participăm la cursa cerească şi această cursă e un maraton. Un maraton care începe în momentul când Hristos ne cheamă şi continuă până în momentul morţii noastre sau al revenirii Sale. Această cursă, această luptă e cel mai greu lucru pe care tu şi eu vom fi chemaţi să-l facem vreodată, pentru că ne implică în războiul spiritual care e esenţa întregii semnificaţii a istoriei omenirii. Dar, în acelaşi timp, deşi e cel mai greu lucru pe care tu şi cu mine vom fi chemaţi vreodată să îl facem, e şi cel mai măreţ lucru. Ne umple de cea mai deplină bucurie. Şi ne angajăm la aceasta nu tremurând ci cu îndrăzneală în Numele lui Hristos, pentru că avem promisiunile Lui care spun aşa: ,,Iată că Eu sunt cu voi, până la sfârşitul veacului" (Matei 28:20. El ne-a spus că nu vom pieri niciodată dacă pornim în această cursă. Ne-a spus că nimeni nu ne va smulge din mâna Lui. (Ioan 10:28).
Tradus de Florin Vidu