Facă-se voia Ta
R.C. Sproul
Ne uităm la rugăciunea Tatăl Nostru cu dorinţa de a afla care sunt cererile pe care Isus le-a dat Bisericii ca model pe care să-l urmăm atunci când, în rugăciunile noastre, formulăm cereri. Ne aducem aminte că prima cerere pe care Isus a oferit-o ca model pentru rugăciunile noastre a fost: "Sfinţească-Se Numele Tău!". Prioritatea pentru Isus în ceea ce priveşte rugăciunea a fost, înainte de toate, ca Numele lui Dumnezeu să fie considerat drept sfânt. A doua cerere, de care ne-am ocupat deja în două discuţii, este aceea în care Isus a spus că trebuie să ne rugăm ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină: "Vie împărăţia Ta, precum a venit deja în cer, aşa şi pe pământ."
Cea de-a treia cerere este strâns relaţionată la primele două şi, într-un anume sens, decurge din acestea, aşa cum am menţionat mai devreme. A treia cerere a rugăciunii Tatăl Nostru este: "Facă-se voia Ta!". Este un lucru interesant că Isus ne spune să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ, deoarece ideea că Isus ar fi sugerat un asemenea lucru sau i-ar fi dat Bisericii o asemenea poruncă pare aproape o erezie. Oare nu ştia Isus că voia lui Dumnezeu este făcută deja? Oare nu înţelegea Isus suveranitatea acestui Rege, suveranitate pentru care ne-a spus să ne rugăm?
Deşi, în calitate de creştini, noi credem în eficacitatea voii suverane a lui Dumnezeu, dacă este vreun concept scriptural cu privire la care există confuzie în minţile noastre, atunci acest concept se focalizează pe această idee, a voii lui Dumnezeu. Citim în Noul Testament, de exemplu, că Dumnezeu nu doreşte ca vreunul să piară şi cu toate acestea unii pier. Ne uităm la acest lucru şi vedem că el ridică tot felul de întrebări în minţile oamenilor. Atunci când examinez textul respectiv le aduc aminte oamenilor că în Noul Testament sunt cel puţin două cuvinte traduse prin termenul "voie". Sunt cuvintele greceşti thelema şi boulema, care înseamnă "voie". Mi-aş dori ca lucrurile să fie la fel de simple ca până aici însă, din nefericire, fiecare dintre aceşti termeni are diferite nuanţe de sens şi, prin urmare, nu-ţi poţi da seama întotdeauna, imediat ce te uiţi la un text din Noul Testament, ce vrea să spună exact prin voia lui Dumnezeu, deoarece există şapte sau opt sensuri diferite ale cuvântului "voie", cu referire la Dumnezeu.
Voi prezenta cele mai familiare trei sensuri. Primul dintre ele este ceea ce numim voia suverană eficace a lui Dumnezeu. Atunci când Biblia vorbeşte despre voia lui Dumnezeu în acest sens, ea descrie acea voie prin care orice decretează Dumnezeu să se împlinească se împlineşte prin porunca Sa suverană. Atunci când Dumnezeu a dorit ca universul să fie creat şi a spus: "Să fie lumină!", această expresie a puterii şi a voii Sale suverane a fost ascultată pe loc de către elemente - lumina a apărut. Atunci când Hristos a poruncit, prin voia Sa şi prin autoritatea Sa, ca Lazăr să iasă din mormânt şi să învie dintre cei morţi, această poruncă a fost eficace. A fost ascultată pe loc şi imediat. În felul acesta ne referim la voia suverană, decretivă şi eficace a lui Dumnezeu, în felul în care o prezintă Biblia; acea voie care se împlineşte pur şi simplu deoarece Dumnezeu a poruncit să se împlinească.
Însă mai este un sens în care Biblia vorbeşte despre voia lui Dumnezeu, sens care se referă la ceea ce am numi voia Sa normativă. Voia normativă, aşa cum o sugerează chiar termenul, se referă la Legea Lui, la poruncile Lui, la normele pe care El le emite pentru a reglementa comportamentul nostru. Voia lui Dumnezeu este să nu ai alt Dumnezeu în afară de El. Voia lui Dumnezeu este să-ţi cinsteşti tatăl şi mama. Voia lui Dumnezeu este să-ţi aduci aminte de Sabat şi să-l sfinţeşti. Aceasta este voia normativă a lui Dumnezeu. Acum, această voie poate fi călcată şi este călcată în fiecare zi. Noi, ca păcătoşi, nu ne supunem voii lui Dumnezeu.
A treia cea mai frecventă referire la voia lui Dumnezeu are de-a face cu dispoziţia sau înclinaţia fundamentală a lui Dumnezeu înspre oameni. Are de-a face cu ceea ce Îi face Lui plăcere. Biblia ne învaţă, de exemplu, că El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celor răi chiar dacă, în voia Sa suverană, El hotărăşte moartea păcătoşilor. Nu se distrează cu acest lucru, să spunem aşa.
Nu vreau să mai zăbovesc asupra acestui text pe care l-am menţionat ca exemplu: "Dumnezeu nu doreşte ca vreunul dintre voi să piară", însă este evident cum poate acest text să fie interpretat în mod diferit atunci când îi aplicăm aceste nuanţe diferite. Dacă ideea textului este aceea că Dumnezeu nu doreşte ca vreunul să piară, în sensul voii Lui suverane eficace, atunci, în mod evident, nici unul nu va pieri. Dacă ideea textului este aceea că El nu doreşte ca vreunul să piară, în sensul voii Lui normative, aceasta ar însemna simplu că Dumnezeu nu permite sau nu aprobă ca vreunul să piară. În cazul în care ei pier, atunci, pierind chiar, ei păcătuiesc. Or, cel de-al treilea sens este acela că lui Dumnezeu nu-I face plăcere sau nu se simte bine ştiind că nu toţi sunt mântuiţi. Acum, acestea sunt sensuri destul de diferite între ele.
Cred că un lucru şi mai complicat în înţelegerea acestui text este termenul "vreunul". Părerea mea, ca o paranteză, este aceea că "vreunul" este crucial. Cred că în context, termenul "vreunul" se referă la cei aleşi şi la faptul că Dumnezeu nu doreşte, în sensul suveranităţii eficace, ca vreunul din poporul Său ales să piară şi nici unul nu va pieri. Însă aceasta este o altă problemă.
Vreau să spun simplu, în treacăt, că acest întreg concept al voii lui Dumnezeu este central înţelegerii noastre asupra vieţii creştine şi a Scripturilor. Importanţa lui se observă în textul nostru, deoarece pe primele locuri din lista de priorităţi ale rugăciunii Isus le spune celor din poporul Său că trebuie să se roage Tatălui: "Facă-se voia Ta!". Cred că este clar că aici vrea să spună că noi trebuie să ne rugăm ca voia normativă a lui Dumnezeu să fie ascultată. Nu acesta este sensul în mod necesar - şi am să revin imediat asupra acestui lucru - însă, la o primă privire, sensul care pare cel mai plauzibil, la suprafaţă, este, simplu, acela că Isus spune că trebuie să ne rugăm ca poporul lui Dumnezeu să fie ascultător.
Aşa cum spuneam, nu acesta este sensul în mod necesar. Ar putea fi un fel de afirmaţie redundantă, "facă-se voia Ta" în sensul de "facă-se voia Ta suverană", voie care în mod sigur se va face. Dacă a existat vreodată o rugăciune despre care am ştiut cu siguranţă că se va împlini, aceasta ar fi fost de genul: "facă-se voia Ta", dat fiind, ştim că, în cele din urmă, voia lui Dumnezeu se va face. Iar ceea ce ar fi spus simplu Isus ar fi putut fi ceva de genul: "Vreau să vă aduceţi aminte, din nou, atunci când sunteţi pe genunchi înaintea lui Dumnezeu, cine este El, cine sunteţi voi şi a cărui voie va prevala. Şi cine este suveranul." Am auzit mulţi creştini practicanţi spunându-mi că suveranitatea lui Dumnezeu este limitată de voinţa liberă a omului. Sper doar, şi am încrederea, că acei oameni care au spus acest lucru nu au meditat îndeajuns de profund la el. Deoarece se apropie în mod primejdios de blasfemie, dacă nu chiar trece graniţa înspre aceasta, pentru că îl face pe om suveran. O mai potrivită abordare a problemei este de genul: "Da, avem voinţă liberă, însă voinţa noastră liberă este întotdeauna şi în tot locul limitată de suveranitatea lui Dumnezeu." Deoarece, atunci când apare un conflict, în ultimă instanţă, între voia mea şi voia Lui, care dintre acestea trebuie să predomine? Cine este suveran? Nu voia mea, ci voia Lui este suverană.
Astfel, se poate ca Isus să se fi gândit atunci să ne reamintească cine este suveran. Şi că El îşi clădeşte rugăciunea Tatăl Nostru pentru a putea face faţă atacurilor pelagianismului şi semi-pelagianismului (curente de gândire ce puneau accent pe bunătatea esenţială a naturii umane şi pe libertatea voinţei umane, n.tr.) şi atacurilor unei perspective exaltate asupra voinţei umane şi pentru a le reaminti oamenilor cine este suveran, atunci când sunt pe genunchi, şi pentru ca ei să recunoască din toată inima că Dumnezeu este suveran.
Însă nu cred că acesta este sensul. Este posibil să fie, însă eu nu cred lucrul acesta din următorul motiv. Pentru că la această expresie Isus adaugă clarificarea ca voia Lui să se facă pe pământ aşa cum se face în cer. Acest lucru sugerează, cel puţin, că există o discrepanţă între împlinirea oricărei voi a lui Dumnezeu despre care discutăm aici pe pământ şi împlinirea acestei voi în cer. Acum, voia suverană a lui Dumnezeu nu numai că este întotdeauna împlinită în cer; ea este de asemenea întotdeauna împlinită pe pământ. Prin urmare, de aceea eu nu cred că aici se referă la voia suverană a lui Dumnezeu. Eu cred că trebuie să se refere la voia normativă a lui Dumnezeu deoarece voia normativă a lui Dumnezeu este întotdeauna ascultată de îngeri şi de către credincioşii glorificaţi din cer. În cer nu există păcat. Nu există conflict între voia creaturilor ce sunt adunate în jurul prezenţei lui Dumnezeu în cer şi voia Lui sfântă. Deoarece toţi cei ce sunt în cer au fost aduşi într-o conformitate completă faţă de legea lui Dumnezeu. Iar ei se mândresc cu legea lui Dumnezeu.
Amintiţi-vă de prima întrebare din catehism: "Care este ţelul suprem al omului? Ţelul suprem al omului este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu şi a se bucura de El pentru eternitate." Atunci când am învăţat acest lucru, copil fiind, nu avea o prea mare logică pentru mine, însă am prins mesajul. Mi-am închipuit că a-L glorifica pe Dumnezeu însemna că trebuia să ascult de El. Că a-L glorifica pe Dumnezeu însemna că trebuia să fiu băiat cuminte. Că trebuia să fac ceea ce Dumnezeu dorea să fac, mai degrabă decât ceea ce doream eu să fac. Ceea ce m-a pus în încurcătură a fost faptul că nu am putut vedea rezultatul promis. Nu am putut înţelege cum ar fi putut rezulta vreo bucurie din ascultarea de Dumnezeu. Şi după ani de studiu al teologiei încă mă mai confrunt cu acest lucru şi tu deasemenea. Deoarece noi păcătuim, crezând că vom găsi bucurie în acel păcat. Găsim plăcere. Asta este ceea ce face păcatul atât de atractiv - că este atât de plăcut. Însă există o diferenţă între plăcere şi bucurie, o diferenţă ca de la cer la pământ. Iar ceea ce dorea să comunice învăţătura catehismului era legătura care există între bucurie şi glorificarea lui Dumnezeu. Astfel, scopul meu final, ţelul meu final, raţiunea existenţei mele este să-L glorific pe Dumnezeu. Există şi un premiu aici - acela că mă pot bucura de El pentru eternitate.
Vreau să afirm aici că cei care sunt adunaţi în prezenţa lui Dumnezeu în cer fac două lucruri. Primul, Îl glorifică pe Dumnezeu. Este interesant că stadiul final al sfinţirii noastre este descris în Noul Testament în limbajul glorificării. Anume că vom fi glorificaţi şi că noi, cei ce vom fi glorificaţi, vom fi glorificaţi într-o stare în care vom glorifica. Cei glorificaţi sunt cei care-L glorifică pe Dumnezeu în cer. Şi, împreună cu acea glorificare a lui Dumnezeu, în cer există o bucurie de nedescris, eternă şi continuă. Isus a spus: "Am venit ca bucuria voastră să fie deplină." Unul dintre lucrurile pe care le iubesc vizavi de sărbătoarea Crăciunului este acela că unul dintre marile imnuri ale Bisericii, care este cântat uneori în timpul anului, în alte liturghii, ajunge în centrul atenţiei în timpul Crăciunului. Acest imn este Gloria in excelsis Deo sau Glorie lui Dumnezeu în locurile preaînalte.
Isus spune că voia lui Dumnezeu este făcută în cer. Nu este făcută aici. Oamenii nu caută gloria lui Dumnezeu. Ei nu caută Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Isus a spus că trebuie s-o căutăm mai întâi, iar toate celelalte lucruri ni se vor da pe deasupra. Ei nu sfinţesc Numele lui Dumnezeu. Probabil de aceea nu există foarte multă bucurie astăzi pe planeta noastră. Astfel, Isus spune: "când vă rugaţi să spuneţi: Facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ."
Uneori sunt întristat când aud oameni, în zelul lor pentru rugăciune, în fervoarea lor, în eficacitatea lor, spunând, în acest zel, că nu ar trebui niciodată să ne rugăm: "Dacă este voia Ta." În felul acesta, spun ei, ataşând aceste cuvinte, aceşti termeni condiţionali, la rugăciunile noastre, dăm oarecum o dovadă de necredinţă. Astăzi ni se spune că, în îndrăzneala credinţei, trebuie să ne rugăm specific, aşteptând un răspuns pozitiv la acea rugăciune. Să pretindem că am cunoaşte răspunsul la rugăciune înainte ca acesta să se întrevadă. Cred că ar trebui să fiu calm, liniştit şi sensibil în critica acestei păreri însă daţi-mi voie să spun, în treacăt, iubiţilor, că această părere este o nebunie. Nu pot să mă gândesc la altceva mai străin de învăţătura lui Hristos decât aceasta. Venim în prezenţa lui Dumnezeu cu îndrăzneală, însă niciodată cu aroganţă. Şi da, putem fi specifici şi să aşteptăm răspuns vizavi de acele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a promis în mod clar în Scriptură. Putem să-L chemăm pe Isus ca Mântuitor al nostru. Putem pretinde că avem siguranţa iertării, dacă ne-am mărturisit păcatele înaintea Lui, deoarece El a promis acest lucru în mod absolut. Însă dacă vreau să ştiu dacă voi primi o mărire de salariu sau dacă trebuie să mă mut într-un anume oraş sau să primesc o anumită slujbă, Dumnezeu nu a făcut promisiuni specifice vizavi de aceste lucruri. Sau dacă doresc să fiu vindecat de o anumită boală, Dumnezeu nu a făcut nici o promisiune absolută vizavi de aceasta, nicăieri în Scriptură şi, prin urmare, nu putem să fim specifici sau să avem vreo pretenţie. Deoarece, atunci când venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, trebuie să ne apropiem reamintindu-ne cele două reguli: reamintindu-ne cine este El şi cine suntem noi. Reamintindu-ne că vorbim cu Regele, cu Cel Care este Suveran. Noi suntem creaturile. El este Creatorul. Iar când ne rugăm Lui, ne rugăm în mod politicos. Spunem: "Dacă doreşti, dacă binevoieşti." În felul acesta venim înaintea lui Dumnezeu: "dacă este voia Ta." Iar dacă obiectăm că, în principiu, este o manifestare de necredinţă sau de slabă credinţă să-I spui lui Dumnezeu: "Dacă este voia Ta", atunci tocmai L-am defăimat chiar pe Domnul care ne-a învăţat rugăciunea Tatăl Nostru.
Deoarece, în momentele Sale de grea suferinţă, El S-a rugat vizavi de voia lui Dumnezeu. Citim despre acest lucru în Evanghelia după Luca, capitolul 22, începând cu versetul 39. Citim că, imediat după Cina cea de Taină:
"După ce a ieşit afară, S-a dus, ca de obicei, în Muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.
40. Când a ajuns la locul acela, le-a zis: "Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită."
41. Apoi S-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să se roage,
42. zicând: "Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!"
Acum, imediat după această rugăciune, făcută în agonia lui Isus din Ghetsimani, în versiunea lui Luca are loc un eveniment extraordinar, aproape bizar. Apoi El spune, "facă-se nu voia Mea, ci a Ta!",
citim în versetul 43 că: "Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.
44. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să se roage şi mai fierbinte; sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ."
El a spus: "Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!" şi primul lucru care s-a întâmplat a fost că un înger a venit să-L întărească. Îngerul, mesagerul lui Dumnezeu. Îngerul a venit cu răspunsul la cerere: "Bea paharul!" Isus nu a spus: "Nu vreau să fiu ascultător." Isus nu a spus: "Refuz să Mă supun." Isus a spus: "Tată, dacă este vreo altă cale ... . Dacă este o altă posibilitate, aş prefera-o pe aceea. Ceea ce Mi-ai pus înainte este mult mai înfiorător decât Îmi pot imagina. Sunt pe cale de a suporta teribilile patimi şi sunt îngrozit. Însă dacă acesta este lucrul pe care Tu îl doreşti, aceasta voi face. Nu voia Mea, ci a Ta, pentru că voia Mea este să fac voia Ta. Aceasta, mai mult decât orice."
Aceasta înseamnă să te rogi pentru voia lui Dumnezeu, prieteni. Nu pentru a primi ceea ce noi dorim, ci expresia supremă a credinţei este să te supui domniei lui Hristos. Suveranităţii lui Dumnezeu. În felul acesta, rugăciunea încrederii, adevărata rugăciune a credinţei, despre care vorbesc Scripturile, este rugăciunea care se încrede în Dumnezeu în ceea ce priveşte răspunsul, indiferent dacă este da sau nu. Nu este o problemă ce ţine de credinţă să pretinzi, ca un hoţ, ceva ce nu se cuvine să pretinzi. Ci, mai bine vii şi-I spui lui Dumnezeu care este dorinţa ta, Îi spui lui Dumnezeu ce este în inima ta, că te încrezi în El chiar dacă spune nu. Pentru că acesta este lucrul pe care Isus l-a făcut. Voia Ta să se facă.
Gânduri finale
Am menţionat că textul care urmează rugăciunii lui Isus, "Facă-se voia Ta" este extraordinar deoarece primul lucru care ni se spune este că îngerul a venit şi L-a întărit. Astfel, am crede că agonia sufletului Său a fost alinată, ameliorată prin prezenţa acelei făpturi cereşti trimisă să-L slujească şi să-L întărească. Însă după aceea ni se spune că, o dată cu venirea puterii adusă de înger, a venit şi o intensificare a agoniei lui Hristos. O intensficare atât de profundă încât de pe fruntea Sa a început să picure sudoare de sânge.
Jonathan Edwards a spus că această intensificare a agoniei (Edward speculează aici) s-a datorat faptului că, acum, El a realizat pe deplin care este voia lui Dumnezeu. De data aceasta, teama lui nu a mai fost aceea că va avea de băut paharul. Aceasta era teama cu care s-a înfăţişat prima oară. De data aceasta, teama Sa a fost aceea că nu va putea să bea paharul. Aceea că nu va fi în stare să împlinească totul cu credincioşie. Că nu va fi desăvârşit în ascultarea pe care o datorează voii lui Dumnezeu. Însă a fost. Şi a băut paharul până la ultima picătură. Şi, în acel moment, Isus nu ne-a dat cuvinte, pentru a ne arăta cum să ne rugăm. Ne-a dat viaţa Sa, ca un exemplu de rugăciune ca voia lui Dumnezeu să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ.
Tradus de Tiberiu Pop